Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Olteanu, Mediafax

Recomanda:
1016 articole publicate pe Mediafax 158 in sept. 2016
Data Articol
30 sept. 2016 Zeci de lideri din întreaga lume participă vineri la funeraliile lui Shimon Peres - VIDEO LIVE
30 sept. 2016 Riadul condamnă adoptarea legii ce permite judecarea Arabiei Saudite pentru atentate teroriste
30 sept. 2016 Hillary Clinton a indicat-o pe Angela Merkel drept unul dintre liderii săi favoriţi
30 sept. 2016 Cel puţin 200 de deţinuţi au evadat dintr-un penitenciar din Brazilia
30 sept. 2016 SUA: Asaltul ruso-sirian asupra Alepului constituie un "cadou" pentru reţeaua teroristă Stat Islamic
30 sept. 2016 Cel puţin doi morţi şi 15 răniţi, în urma unui incendiu la un spital din vestul Germaniei
30 sept. 2016 Familiile personalului diplomatic american, somate să părăsească teritoriul RD Congo
30 sept. 2016 Mai multe televiziuni au fost închise în Turcia pentru presupuse legături cu organizaţii teroriste
29 sept. 2016 Patriarhul Bisericii Ortodoxe ruse a semnat o petiţie împotriva avortului
29 sept. 2016 Fostul director al serviciului francez de informaţii interne, inculpat pentru trafic de influenţă
29 sept. 2016 Presupusul autor al atacului armat la o şcoală din Carolina de Sud şi-a ucis tatăl înainte de atac
28 sept. 2016 Sute de turişti, majoritatea străini, evacuaţi în urma erupţiei unui vulcan, în Indonezia
28 sept. 2016 Obama a desemnat un ambasador în Cuba, însă Congresul probabil va respinge această acţiune
28 sept. 2016 Nicolas Sarkozy, dispus să ofere Marii Britanii şansa de a anula procesul de Brexit
28 sept. 2016 Discuţie între România şi SUA despre consolidarea prezenţei NATO în regiunea Mării Negre
27 sept. 2016 Ashton Carter, Secretarul american al Apărării: Rusia, mai dispusă astăzi să apeleze la ameninţarea nucelară decât Uniunea Sovietică
27 sept. 2016 Hillary Clinton şi Donald Trump au participat luni la prima dezbatere televizată pentru alegerile prezidenţiale
27 sept. 2016 Sondaj CNN: Hillary Clinton, considerată câştigătoarea dezbaterii de luni seară
26 sept. 2016 Patru persoane, rănite în urma unui atac armat care a avut loc în oraşul Malmo din Suedia
26 sept. 2016 Trump afirmă că, în cazul alegerii sale, SUA ar recunoaşte Ierusalimul drept capitala Israelului
26 sept. 2016 Ministrul britanic de Externe, Boris Johnson: Marea Britanie mai are multe de făcut înainte de a iniţia oficial separarea de UE
26 sept. 2016 Explozia din centrul Budapestei, cauzată de o bombă artizanală plasată de un tânăr
25 sept. 2016 Elveţienii au votat în favoarea acordării de puteri sporite serviciilor de informaţii. Măsura vizează spionii străini, hackerii sau a extremiştii violenţi
25 sept. 2016 Două adolescente din Franţa, arestate sub suspiciunea că ar fi plănuit să comită un atentat
25 sept. 2016 Turcia doreşte să se alăture Statelor Unite în operaţiunea de alungare a militanţilor reţelei teroriste Stat Islamic din Raqqa
25 sept. 2016 Scriitor iordanian, asasinat în faţa tribunalului unde era judecat pentru blasfemie
25 sept. 2016 The New York Times anunţă că o susţine pe Hillary Clinton în alegerile prezidenţiale din SUA
25 sept. 2016 EXPLOZIE cu origine necunoscută produsă în centrul Budapestei. Doi ofiţeri de poliţie au fost răniţi
24 sept. 2016 Merkel se întâlneşte cu liderii statelor din sud-estul Europei pentru discuţii despre imigraţie
24 sept. 2016 Preşedintele american Barack Obama a respins o lege care permitea judecarea Ridaului pentru atacurile de la 11 septembrie
24 sept. 2016 Cutremur de 6,3 grade pe scara Richter, produs în largul coastelor statului Filipine
24 sept. 2016 Jeremy Corbyn a fost reales drept lider al Partidului Laburist din Marea Britanie
24 sept. 2016 Cinci morţi, în urma unui atac armat într-un mall din statul american Washington. VIDEO
24 sept. 2016 Hacker, condamnat la 20 de ani de închisoare în Statele Unite, pentru că a ajutat Stat Islamic
24 sept. 2016 Patru morţi, în urma unui atac armat într-un mall din statul american Washington. VIDEO
24 sept. 2016 Cel puţin 25 de morţi, în urma atacurilor de sâmbătă care au vizat zonele rebele din oraşul Alep
24 sept. 2016 Sofia ar trebui să facă o prioritate din realizarea interconexiunii cu reţeaua de gaze din România
24 sept. 2016 Organizaţie maghiară, condusă de Laszlo Tokes, face apel la populaţie să voteze împotriva cotelor de migranţi
24 sept. 2016 Accident rutier soldat cu 24 de morţi în Pakistan, după ce un autobuz s-a prăbuşit într-un râu
22 sept. 2016 Oficial ungar: Mecanismul UE al cotelor de imigranţi ridică o serie de riscuri de securitate/ Alegătorii îndemnaţi să ia în calcul aceste riscuri, la referendumul din 2 octombrie
21 sept. 2016 Microrganisme rezistente la antibiotice. Acord pentru combaterea super-microbilor, semnat de marile companii farmaceutice internaţionale
21 sept. 2016 Aproape 80% din cetăţenii Ungariei ar vota împotriva cotelor obligatorii de imigranţi la referendum
21 sept. 2016 Cel puţin zece morţi şi unsprezece dispăruţi, după ce un feribot s-a scufundat în Bangladesh
21 sept. 2016 Obama cere Tel Avivului să se retragă de pe teritoriile ocupate şi palestinienilor să recunoască Israelul
21 sept. 2016 Oficial american: Forţele irakiene, pregătite pentru a ataca oraşul Mosul la începutul lunii octombrie
20 sept. 2016 Moscova neagă informaţiile că avioane ruse sau siriene ar fi atacat un convoi umanitar lângă Alep
20 sept. 2016 Preşedintele turc Tayyip Erdogan: Statele Unite nu ar trebui să adăpostească un terorist precum Gulen. Clericul musulman trăieşte de aproape două decenii într-un exil autoimpus în America
20 sept. 2016 Autorităţile franceze au arestat opt noi persoane în legătură cu atentatul de la Nisa
20 sept. 2016 Adunărea Generală a ONU a început azi: Liderii de stat şi guvern din peste 130 de ţări de pe glob participă anul acesta la dezbaterea la nivel înalt
20 sept. 2016 Preşedintele turc Tayyip Erdogan: Statele Unite nu ar trebui să adăpostească un terorist precum Gulen. Clericul musulman trăieşte de peste aproape două decenii într-un exil autoimpus în America
20 sept. 2016 Adunărea Generală a ONU începe azi: Liderii de stat şi guvern din peste 130 de ţări de pe glob vor participa anul acesta la dezbaterea la nivel înalt
19 sept. 2016 Beijingul acuză Tokyo că ar încerca să creeze confuzie în privinţa situaţiei din Marea Chinei de Sud
19 sept. 2016 OSCE acuză regimul de la Moscova că a încălcat drepturi fundamentale la alegerile parlamentare din Rusia: "Angajamentele democratice continuă să fie ameninţate"
19 sept. 2016 Preşedintele Francois Hollande, la ceremonia de comemorare a victimelor atentatelor: Franţa are nevoie de şi mai multe resurse pentru a combate terorismul
19 sept. 2016 Consiliul Europei cere Ungariei să înceteze practica "segregării benevole" a copiilor romi în şcoli
19 sept. 2016 Un tânăr de origine somaleză, identificat drept autorul atacului de la un mall din Minnesota
19 sept. 2016 Preşedintele Francois Hollande: Franţa are nevoie de şi mai multe resurse pentru a combate terorismul
19 sept. 2016 Donald Trump acuză administraţia Obama că ar subestima ameninţarea reprezentată de Stat Islamic
19 sept. 2016 OSCE acuză regimul de la Moscova că a încălcat drepturi fundamentale la alegerile parlamentare din Rusia/ Fraudă la vot, suprinsă de o camera de supraveghere - VIDEO
19 sept. 2016 Un tânăr de origine somaleză, identificat drept autorul atacului de la un mall din Minnesota
16 sept. 2016 Sadiq Khan, primul primar musulman al Londrei, îşi exprimă sprijinul pentru Hillary Clinton
16 sept. 2016 Ambasada Marii Britanii de la Ankara, închisă vineri din motive de securitate
16 sept. 2016 Poliţia a desfiinţat o tabără improvizată de lângă Paris, unde trăiau aproximativ 1500 de imigranţi
16 sept. 2016 Premierul ungar Viktor Orban: Perspectiva Ungariei în ceea ce priveşte criza imigranţilor este ca nu trebuie să ne predăm
16 sept. 2016 Premierul Ungariei, Viktor Orban: Statele Grupului de la Vişegrad vor prezenta propuneri comune la Summitul UE de la Bratislava
16 sept. 2016 Incidente violente în Franţa la protestele împotriva reformei în domeniul muncii - FOTO, VIDEO
15 sept. 2016 Cel puţin şase morţi şi peste 150 de răniţi, în urma coliziunii a două trenuri în Pakistan
15 sept. 2016 Angela Merkel doreşte integrarea mai rapidă a refugiaţilor pe piaţa forţei de muncă
15 sept. 2016 Poliţia a arestat un suspect în cazul incendierii unei moschei din Florida
15 sept. 2016 Ministrul britanic de Externe, Boris Johnson: Procesul de pace din estul Ucrainei depinde în principal de Rusia
15 sept. 2016 Guvernul Italiei va decide pe 26 septembrie data referendumului privind reformele constiutuţionale
15 sept. 2016 Cel puţin doi morţi şi 13 răniţi, după o explozie pe un feribot ce transporta turişti, în Indonezia
15 sept. 2016 Secretarul britanic de Stat, Boris Johnson: Procesul de pace din estul Ucrainei depinde în principal de Rusia
14 sept. 2016 Hillary Clinton intenţionează să revină în campania electorală începând de joi
14 sept. 2016 Cel puţin 24 de răniţi, în urma unui accident la Barcelona, în care a fost implicat un autocar
14 sept. 2016 Premierul ungar, Viktor Orban: UE ar trebui să ajute Bulgaria în eforturile de protejare a frontierei sale cu Turcia
14 sept. 2016 Wall Street Journal: Administraţia Obama intenţionează să crească numărul de refugiaţi primiţi în Statele Unite
14 sept. 2016 Cutremur cu magnitidinea de 6 grade pe scara Richter, în nord-vestul statului sud-american Columbia
14 sept. 2016 SUA confirmă că unele dintre atacurile aeriene efectuate în Siria ar fi putut cauza victime civile
14 sept. 2016 Procurorul general al statului american New York anchetează Fundaţia Trump
13 sept. 2016 Doi imigranţi s-au înecat în timp ce încercau să traverseze Dunărea spre România/ Alţi 15 imigranţi, depistaţi de poliţiştii de frontieră din Timiş
13 sept. 2016 Curtea Europeană de Conturi: România şi Bulgaria nu erau pregătite pentru aderare în 2007
13 sept. 2016 Julian King, noul comisarul european nominalizat de Londra promite că va servi "numai interesul general european"
13 sept. 2016 Doi imigranţi s-au înecat în timp ce încercau să traverseze Dunărea spre România/ Alţi 15 imigranţi, depistaţi de poliţiştii de frontieră din Timiş - FOTO
13 sept. 2016 Uniunea Europeană a redus fondurile alocate ţărilor membre mai puţin dezvoltate, a crescut bugetul pentru migraţie
13 sept. 2016 Doi imigranţi s-au înecat în timp ce încercau să traverseze Dunărea spre România
13 sept. 2016 Premierul italian, Matteo Renzi va efectua o vizită oficială în Statele Unite pe data de 18 octombrie
13 sept. 2016 Uniunea Europeană a redus fondurile alocate ţărilor membre mai puţin dezvoltate, a crescut bugetul pentru migraţie / UPDATE: Consiliul UE a aprobat creşterea bugetului pentru migraţie
12 sept. 2016 Seul: Coreea de Nord este pregătită să efectueze un nou test nuclear
12 sept. 2016 Hillary Clinton, nevoită să-şi anuleze turneul electoral din California, fiind diagnosticată cu pneumonie
12 sept. 2016 Cel puţin 133 de morţi şi aproape 400 de persoane dispărute în urma inundaţiilor din Coreea de Nord
12 sept. 2016 Premierul Manuel Valls: Autorităţile franceze lucrează permanent pentru a zădărnici planurile teroriştilor
10 sept. 2016 Ministrul bavarez de Interne cere măsuri mai aspre în ceea ce priveşte imigraţia
09 sept. 2016 Tren deraiat în nordul Spaniei. UPDATE: Cel puţin trei morţi şi zeci de răniţi în accident- FOTO & VIDEO
09 sept. 2016 Cel puţin doi morţi şi mai mulţi răniţi, în urma deraierii unui tren în nordul Spaniei - FOTO & VIDEO
09 sept. 2016 Suedia reiterează că nu intenţionează să adere la NATO, în pofida tensiunilor din zona baltică
09 sept. 2016 Trei femei au fost arestate în cazul maşinii cu canistre cu gaz găsite lângă Notre-Dame
09 sept. 2016 Autorităţile de la Seul: Coreea de Nord a efectuat cel de-al cincilea şi cel mai puternic test nuclear de până acum
09 sept. 2016 Zeci de persoane au fost salvate din cabinele telefericului din masivul Mont Blanc - FOTO
09 sept. 2016 Angela Merkel spune că o şi mai mare centralizare "nu este un răspuns" adecvat la problemele UE
09 sept. 2016 Seul: Coreea de Nord a efectuat cel de-al cincilea test nuclear
08 sept. 2016 TURCIA: Mii de profesori, suspendaţi pentru presupuse legături cu rebelii kurzi
08 sept. 2016 MAE rus: Liderul israelian şi cel palestinian au căzut de acord să se întâlnească la Moscova
08 sept. 2016 Consiliul Europei: Turcia trebuie să facă o distincţie între complotişti şi angajaţii lui Gulen
08 sept. 2016 Liderul de la Tiraspol, Evgheni Şevciuc, a semnat decretul de aderare a Transnistriei la Rusia
08 sept. 2016 Ministrul german al Apărării se pronunţă în favoarea unei "uniuni europene de apărare"
07 sept. 2016 Mai multe canistre cu gaz, descoperite într-o maşină în apropiere de catedrala Notre Dame din Paris
07 sept. 2016 Poliţia italiană a arestat 12 români care sunt cercetaţi pentru că ar fi clonat carduri
07 sept. 2016 Accident aviatic soldat cu trei morţi, în vestul statului american Georgia - VIDEO
07 sept. 2016 Premierul britanic se va întâlni joi cu preşedintele Consiliului European pentru discuţii cu privire la ieşirea Marii Britanii din UE
07 sept. 2016 Ministrul de Externe, Peter Szijjarto:Tensiunile din Balcanii de Vest constituie un risc la adresa securităţii Ungarei
07 sept. 2016 Canistre cu gaz, descoperite într-o maşină în apropiere de catedrala Notre-Dame din Paris
07 sept. 2016 Ministrul ungar de Externe: Ungaria va primi înapoi doar imigranţii care au intrat prima dată în UE prin această ţară
07 sept. 2016 Inundaţii în Grecia: O româncă şi cei doi copii ai ei au fost salvaţi de echipele de urgenţă
07 sept. 2016 Secretarul american al Apărării avertizează Rusia să nu intervină în "procesele democratice" din statele occidentale
06 sept. 2016 O vedetă rapidă de atac iraniană s-a apropiat periculos de o navă americană în Golful Persic
06 sept. 2016 Autorităţile turce au emis mandate de arestare pentru aproape 150 de profesori
06 sept. 2016 Doi cetăţeni străini, reţinuţi la Chişinău, pentru propagandă în favoarea reţelelor teroriste
06 sept. 2016 Ministrul turc de Externe: Turcii sunt dezamăgiţi de UE şi cer încetarea negocierilor de aderare la Blocul comunitar
06 sept. 2016 Doi militari turci au fost ucişi în cursul confruntărilor cu militanţii Stat Islamic, în nordul Siriei
06 sept. 2016 Un fost premier olandez cere trimiterea în judecată a premierului israelian Benjamin Netanyahu pentru crime de război
06 sept. 2016 Viktor Orban avertizează asupra posibilităţii ca Europa să se confrunte cu un nou val de imigranţi
06 sept. 2016 Secretarul general al NATO va efectua o vizită în Turcia, pentru prima dată după lovitura de stat
06 sept. 2016 Cel puţin nouă morţi, în urma unui atentat al Stat Islamic în Bagdad
06 sept. 2016 Activişti: Forţele aeriene siriene ar fi efectuat un nou atac cu arme chimice împotriva rebelilor
05 sept. 2016 Miniştri polonezi de Externe şi Interne, în vizită în Marea Britanie, după mai multe incidente de natură xenofobă
05 sept. 2016 Parlamentar britanic - susţinător al drepturilor la muncă al românilor în Marea Britanie - implicat într-un scandal sexual cu o escortă masculină din România
05 sept. 2016 Val de atentate în Siria, revendicate de Stat Islamic: Peste 40 de morţi
05 sept. 2016 Parlamentar britanic, implicat într-un scandal sexual cu o escortă masculină din România
04 sept. 2016 Summitul G20 din China: Preşedintele chinez Xi Jinping susţine că G20 ar trebui să devină un mecanism de reacţie la crizele globale. Barack Obama a vorbit despre acordul privind Siria: "E aproape de a fi finalizat" - VIDEO
04 sept. 2016 Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk: Capacitatea Europei de primire a refugiaţilor este aproape de limită
04 sept. 2016 Cel puţin 38 de morţi, în urma ciocnirii dintre un autobuz şi o autocisternă, în Afganistan. Printre victime se numără mai multe femei şi copii
04 sept. 2016 A început summitul G20 din China: Liderii lumii discută despre revigorarea economiei globale/ Barack Obama şi Theresa May au vorbit despre viitorul "relaţiei speciale" între SUA şi Marea Britanie după Brexit - VIDEO
04 sept. 2016 SUA asigură Turcia de sprijin în ancheta privind tentativa de lovitură de stat
04 sept. 2016 Merkel şi Erdogan au discutat despre relaţiile dintre Germania şi Turcia, care s-au degradat substanţial în ultima perioadă. Cum califică partea germană întâlnirea
04 sept. 2016 Summitul G20 din China: Barack Obama şi Theresa May au vorbit despre viitorul "relaţiei speciale" între SUA şi Marea Britanie după Brexit/ Ce spune liderul de la Casa Albă despre Acordul cu Rusia privind Siria- VIDEO
04 sept. 2016 A început summitul G20 din China: Liderii lumii se întâlnesc timp de 2 zile pentru a discuta despre revigorarea economiei globale/ Pe agenda lui Obama: Brexit şi Siria
03 sept. 2016 Forţele militare turce au declanşat o nouă ofensivă împotriva Stat Islamic, în nordul Siriei
03 sept. 2016 Premierul spaniol a pierdut şi al doilea vot de încredere al Parlamentului pentru un nou mandat
03 sept. 2016 Statele Unite şi China au ratificat Acordul de la Paris privind schimbările climatice
03 sept. 2016 Cutremur cu magnitudinea de 5,6 grade pe scara Richter în zona statului american Oklahoma
03 sept. 2016 Video Cel puţin 12 morţi şi zeci de răniţi, după o explozie în oraşul filipinez Davao - VIDEO
03 sept. 2016 Vladimir Putin: Lumea trebuie să evite acţiunile care ar putea amplifica tensiunile cu Coreea de Nord
03 sept. 2016 Turcia va continua acordul cu UE privind imigraţia şi cere liberalizarea regimului vizelor: "Da, aplicăm acordul şi vom continua să-l punem în aplicare din motive umanitare"
03 sept. 2016 Franţa va desfiinţa "cât mai repede posibil" tabăra de refugiaţi de la Calais
03 sept. 2016 Preşedintele Duterte a declarat "stare de anarhie" în Filipine, în urma atentatului de la Davao
02 sept. 2016 Accident aviatic soldat cu trei decese în vestul Sloveniei
02 sept. 2016 Cel puţin 12 morţi şi zeci de răniţi, după o explozie în oraşul filipinez Davao
02 sept. 2016 Miniştrii de Externe din UE se întâlnesc, timp de 2 zile, la Bratislava. Situaţia din Turcia şi relaţiile cu Rusia, pe agenda summitului
02 sept. 2016 Cel puţin zece morţi şi peste 60 de răniţi, după o explozie în oraşul filipinez Davao
02 sept. 2016 Relaţiile cu Turcia, principalul subiect al reuniunii miniştrilor de Externe din UE
02 sept. 2016 Putin şi premierul nipon Shinzo Abe au discutat despre disputele teritoriale dintre cele două state
01 sept. 2016 Trump insistă că Mexicul va plăti pentru construirea unui zid anti-imigranţi: ”Nu ştiu încă, însă vor plăti”
01 sept. 2016 Accident aviatic cu cinci morţi în Alaksa, în urma coliziunii între două avioane uşoare
01 sept. 2016 Proteste violente în Gabon după alegerile prezidenţiale: Cel puţin doi morţi şi zeci de răniţi -VIDEO
01 sept. 2016 Jurnalistă americană, arestată în Turcia, fiind acuzată de intrare neautorizată într-o zonă militară
01 sept. 2016 Partidele din Macedonia au convenit pentru alegeri legislative anticipate pe data de 11 decembrie
01 sept. 2016 Marea Britanie îşi doreşte să aibă o relaţie specială cu Uniunea Europeană după Brexit