Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sucevean extrădat cu mandat european în Grecia, găsit nevinovat şi eliberat “cu scuze” după opt luni de închisoare

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 22 martie 2013 ·

Un sucevean în vârstă de 52 de ani a trăit cele mai grele luni din viaţa sa în arest, în Grecia, unde a stat închis opt luni de zile sub acuzaţia că ar fi capul unei reţele de hoţi de utilaje. Omul a susţinut din primul moment că nu are nici o legătură cu furturile de utilaje, însă nimeni nu l-a ascultat. Abia după opt luni de zile de arest Curtea de Apel Salonic l-a declarat nevinovat, fiind pus imediat în libertate. Aşadar, opt luni de zile de arest şi un verdict „nevinovat” însoţit de scuze seci şi fără rost. O poveste incredibilă, dar susţinută de documentele oficiale, un caz ce pare a fi o mare nedreptate pentru care suceveanul are toate şansele să câştige în instanţă mari despăgubiri.

A acceptat să fie extrădat foarte repede, în speranţa unei clarificări rapide a acuzaţiilor

Coşmarul lui Dănuţ Chideuciuc, din satul Călineşti Enache, comuna Dărmăneşti, a început pe 23 mai 2012. După cum relata la acea vreme şi Monitorul de Suceava, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Suceava l-au depistat pe bărbat şi l-au introdus direct în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava. Măsura a fost luată după ce Biroul Procurorului de pe lângă Curtea de Apel Salonic a solicitat executarea unui mandat de arestare pe numele lui Dănuţ Chideuciuc, acuzat de furt.

Două zile mai târziu, pe 25 mai, Curtea de Apel Suceava a judecat cererea de extrădare, dispunând predarea suspectului către autorităţile elene. Trebuie precizat că bărbatul a fost extrădat în doar două zile pentru că nu a făcut recurs şi nu s-a opus aceste măsuri. Sfătuit de avocat, el a decis să-şi clarifice cât mai repede situaţia, conştient că oricum va fi extrădat, mai devreme sau mai târziu. Din păcate pentru el, socoteala de acasă nu s-a potrivit însă cu cea din Grecia, iar verdictul „nevinovat” a venit foarte târziu.

Suspect din cauza unui afacerist

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 5 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 6 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Agenții Secret Service au fost neglijenți înainte de tentativa de asasinat din iulie a lui Donald Trump. Ce a descoperit ancheta internă serviciului de securitate

Ziare.com acum 2 ore
Ancheta internă de la Secret Sevice a descoperit mari lacune în comunicare și neglijență înainte de tentativa de asasinat din iulie a candidatului republican la președinția SUA Donald Trump la mitingul din Butler, Pennsylvania, scrie Reuters. „A exi

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 9 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum 4 ore
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024

Libertatea acum 13 ore
Citește Horoscop săptămânal Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Capricorn. Între 21 și 22 septembrie, la prân

Un nou eșec major pentru justiția română: Dosarul Revoluției, întors din nou la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei

Wall-Street.ro acum 11 ore
Situație rușinoasă pentru justiția română: judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au decis trimiterea dosarului la P

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 6 ore
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

Vremea

București
acum

16°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

15°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/25°
lun.

14°/27°
mar.

15°/28°