Consiliul Local a respins ieri ”Studiul de fezabilitate parcaj subteran, zona centrală – Piaţa Trandafirilor”, parcare ce ar trebui realizată pe un teren proprietatea municipiului Târgu-Mureş, conform proiectului realizat de SC”Bogart Construct”SRL-Cluj Napoca. Acesta prevedea maxim 674 de locuri într-o construcţie subterană cât un mall.
Încă din 8 mai 2009, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 203, a fost aprobată începerea procedurilor privind realizarea investiţiei ”Parcaj subteran, Piaţa Trandafirilor”, hotărâre în baza căreia s-a elaborat studiul amintit. Iniţiativa de a realiza această investiţie se datorează numărului insuficient de locuri de parcare în zona centrală a oraşului, modului inadecvat în folosire a străzilor pentru parcarea autoturismelor şi diminuării caracterului pietonal în interiorul centrului oraşului. În cursul anului 2008 s-a întocmit un studiu de prefezabilitate, continuat prin studiul respins ieri.
Trei variante, degeaba
Prin intermediul SF-ului, proiectantul a studiat posibilitatea realizării unui parking subteran în trei variante. Prima dintre ele descrie o parcare dezvoltată pe un singur nivel subteran cu două corpuri, cu o capacitate totală de 382 de autoturisme. În varianta B, era gândită o parcare dezvoltată pe un singur nivel subteran, un singur corp, şi capacitate totală de 415 de autoturisme, iar varianta C prevedea trei niveluri subterane, cu capacitatea de 674 de autoturisme, cu arie desfăşurată de 20.737mp.
Respins, amânat, reintrodus
Înaintea votului, lăsat la finalul şedinţei, majoritatea consilierilor s-au pronunţat pentru oportunitatea realizării proiectului, ei au studiat imagini cu parcări subterane din Viena sau Budapesta. “Pe mine mă flatează personal că oraşul nostru este comparat cu Viena sau Budapesta, aş fi preferat exemple cu oraşe similare Târgu-Mureşului. Aici am avut o tenta