Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Publicatie ×
An
2012 (3)
2011 (3)
2010 (2)
Autor ×
15 iul. 2012 Jurnalul ANNA KOVACS
susţinute în România, Ungaria şi Germania. A urmat apoi, de la ora 17,00 în sala de spectacole a Teatrului ...
conducătorul Ansamblului, Florin Iordan a declarat pentru Jurnalul Naţional, că s-a simţit extraordinar pe ...
România. Primul Festival de Muzică Veche a avut loc la Miercurea Ciuc în anul 1980, fiind interzis în 1986 ...
07 iul. 2012 Jurnalul ANNA KOVACS
din Serbia, Franţa, Germania, Anglia, Suedia, Elveţia, Ungaria şi România. Programul conţine 17 ...
şi de alţi parteneri. Coordonatorul programului, Péter Boglárka, a declarat pentru Jurnalul ...
), dans renascentist şi dans baroc - Gábor Kovács (Ungaria), flaut drept şi flaut oblic - Zoltán ...
21 feb. 2012 Jurnalul ANNA KOVACS
ritul curăţirii”, a declarat pentru Jurnalul Naţional, Ferencz Angéla. De asemenea, prezent la ...
turistice din România. Şi parcă pentru a-l confirma pe preşedintele CJ Harghita, vestea Carnavalului a ...
15 iun. 2011 Jurnalul RALUCA CRET, ANNA KOVACS
unui astfel de proiect. Cu atât mai puţin au fost consultaţi românii de rând. Jurnalul Naţional a ...
Braşov. Harghitenii nu sunt deloc încântaţi de această idee. Dako Eva: "Să faci din România voievodat ...
România –, iar pentru rezolvarea anumitor treburi oficiale să ne deplasăm din Ciuc 100-250 km este ...
17 apr. 2011 Jurnalul ANNA KOVACS
comunicat, dat publicităţii atunci, este menţionat un caz petrecut în România, în anul 2004, când ...
15 mar. 2011 Jurnalul ANNA KOVACS
din România, Füzes Oszkár. La depunerea jurământului presa nu a avut acces. După depunerea ...
securităţii Republicii Populare România. Preotul Ferencz Ervin a fost condamnat iniţial la moarte iar ...
27 oct. 2010 Jurnalul ANNA KOVACS
România. În discursul de deschidere, Tőkés a vorbit despre existenţa unui "genocid cultural" împotriva ...
gândire, cauza ceangăilor din România reprezină o cauză comună europeană, nu doar în sensul ...
respective, adică România", a conchis Tőkés László. ...
14 iun. 2010 Jurnalul ANNA KOVACS
. "Szegedi Csanád în declaraţiile sale contestă graniţele din Europa, democraţia parlamentară din România ...
legal constituite ale maghiarilor din România (http://www.szegedicsanad.hu/?oldal=interjuk&id=162 ...
politice legale din România şi poate stârni conflicte atât între maghiari, cât şi între maghiarii şi ...