Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sortare data crescator data descrescator relevanta
Pagina 2 - 44 rezultate
28 apr. 2012 Jurnalul DAN TOMOZEI
Beijing ca o ieşire de sub tutela decizională a preşedintelui Traian Băsescu. Diplomaţia şi eticheta ...
27 ian. 2012 Jurnalul DAN TOMOZEI
preşedintele României, Traian Băsescu. Am rămas până dincolo de miezul nopţii să urmăresc pe internet ...
”. Numai că, personal, nu l-am văzut la microfoane pe Traian Băsescu, preşedintele României, ci numai pe ...
Traian Băsescu, vorbitorul, purtătorul de cuvânt al preşedintelui României. Dincolo de discursul sec ...
26 ian. 2012 Jurnalul DAN TOMOZEI
preşedintele României Traian Băsescu. Am rămas până dincolo de miezul nopţii să urmăresc pe Internet ...
că, personal, nu l-am văzut la microfoane pe Traian Băsescu, preşedintele României, ci numai pe ...
Traian Băsescu, vorbitorul, purtătorul de cuvânt al preşedintelui României. Dincolo de discursul sec ...
11 aug. 2011 Jurnalul DAN TOMOZEI
, Traian Băsescu. Detaliile proiectelor cu care România a venit să atragă investitorii chinezi vor fi ...
07 ian. 2011 Jurnalul DAN TOMOZEI
vocea preşedintelui Traian Băsescu, demonstrează încă o dată că la nivel diplomatic nu ştie nici ...
segmentul cargo (Germania), pentru Traian Băsescu, China nu prezintă interes. La fel cum lipsit de ...
mai accentuată la care supune ţara, preşedintele Traian Băsescu este generos, asumându-şi ...
24 iun. 2010 Jurnalul DAN TOMOZEI
. În rest, în spatele uşilor închise, fără îndoială că, şi preşedintele Traian Băsescu, şi ministrul ...
, înainte să aterizeze la Sibiu, vice-cencelarul Westerwelle s-a întâlnit şi cu preşedintele Traian ...
Băsescu, la Cotroceni, după ce ieri, preşedintele Băsescu a avut întrevederi cu reprezentanţii ...
02 iun. 2010 Jurnalul LIBIU MATEESCU, DAN TOMOZEI, MONALISE HIHN
ars fotografii cu Traian Băsescu. La un moment dat, o parte dintre participanţii la mitingul de ...
Guvernului şi demisia preşedintelui Traian Băsescu. Măsurile de austeritate, Vass şi tâmpiţii Dacă ...
15 mai 2010 Jurnalul DAN TOMOZEI
Traian Băsescu, din care absolut toţi vorbitorii au citat mai ceva ca din Scripturi. Cel mai sincer ...
07 dec. 2009 Jurnalul DAN TOMOZEI
Traian Băsescu, dar nici un post de ministru. În cadrul unei declaraţii publice făcute ieri la ...
masiv dat de sibieni lui Traian Băsescu, vot pe care l-a catalogat drept unul "din convingere". Însă ...
cu Traian Băsescu ca să nu plec eu de la Sibiu. Câţi dintr-o parte şi câţi din altă parte, nu ştiu ...
16 nov. 2009 Jurnalul DAN TOMOZEI
între ultraşii portocalii şi câteva zeci de sibieni nemulţumiţi de preşedintele Traian Băsescu ...
pe Traian Băsescu au fost izolaţi lângă zidul Bisericii Ro­ma­no-Catolice. „Numai la mineriade ai ...
05 iul. 2009 Jurnalul DAN TOMOZEI
Aflat, ieri, în Sibiu la "Sărbătoarea Bujorului" de la Gura Râului, preşedintele Traian Băsescu ...
îşi cumpăra pământuri prin Bucureşti. Eu sunt Traian Băsescu, preşedintele României, nu fac ceea ce ...
postul vostru a minţit, ieri seară". Preşedintele Traian Băsescu a transmis celor câteva mii de ...
01 dec. 2008 Jurnalul DAN TOMOZEI
PSD şi ai PD-L, dar şi a miniştrilor liberali. Nici preşedintele ţării, Traian Băsescu, nu a scăpat ...
03 ian. 2008 Jurnalul DAN TOMOZEI
au călcat pe caldarămul fostei cetăţi medievale. De la preşedintele Traian Băsescu, premierul Călin ...
15 nov. 2007 Jurnalul DAN TOMOZEI
pentru a impăca pe toată lumea, acelaşi titlu a fost acordat şi preşedintelui Traian Băsescu. In mod ...
descoperirea rădăcinilor sibiene, a rămas in istorie. Dan Tomozei "O şopărlă" de la Gyurcsany ...
intălnire in particular cu premierul Gyurcsány, anterioară şedinţei comune. Aniela Nine, Dan ...
05 sept. 2007 Jurnalul DAN TOMOZEI
ca partener egal. In prezenţa a peste 2.000 de delegaţi, in faţa preşedintelui Romăniei, Traian ...
Băsescu, a Sanctităţii Sale Bartolomeu, Arhiepiscop de Constantinopol, şi a inaltelor feţe bisericeşti ...
04 sept. 2007 Jurnalul DAN TOMOZEI
preşedintele ţării, Traian Băsescu. Astăzi, reuniunea va fi deschisă cu o sesiune plenară in care ...
03 ian. 2007 Jurnalul DAN TOMOZEI, IRINA MUNTEANU
a anului, la Sibiu au aterizat presedintele Traian Basescu, premierul Calin Popescu Tariceanu si o ...
30 nov. 2006 Jurnalul DAN TOMOZEI
si-au anuntat prezenta la Sibiu atat presedintele tarii, Traian Basescu, cat si premierul Calin ...
19 sept. 2005 Jurnalul DAN TOMOZEI
extraordinar si pot sa spun ca are in mine un prieten", a declarat presedintele Traian Basescu ...
extraordinar si pot sa spun ca are in mine un prieten" - Traian Basescu PRAJITURA "Am fost ...
Duminica seara, la nunta lui Sorin Miscoci, operatorul tv rapit in Irak, presedintele Traian ...
14 sept. 2005 Jurnalul DAN TOMOZEI
Basescu, evident invitat de onoare. "Era normal sa trimitem o invitatie si presedintelui Traian ...
asteptati peste 180 de invitati din intreaga tara. Printre invitati se numara si presedintele Traian ...
Basescu. Inca nu avem o confirmare oficiala ca va veni la Sibiu, insa noi il asteptam. Ne-ar face o mare ...