Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sortare data crescator data descrescator relevanta
Pagina 2 - 25 rezultate
20 apr. 2011 Jurnalul PETRU ZOLTAN
judeţene de fond funciar Suceava prin care Obştea a intrat în posesia celor 600 de hectare de pădure, dar ...
Niculina a făcut recurs. Şeful Direcţiei Silvice Suceava, Mihai Miheţiu, susţine că Obştea s-a substituit ...
07 dec. 2010 Jurnalul PETRU ZOLTAN
până la fostul prefect Gheorghe Ciocan. Însă de-abia acum Curtea de Apel Suceava i-a făcut dreptate ...
am contestat decizia Curţii de Apel Suceava. Toţi am contestat-o. Dar dacă Înalta Curte de Casaţie ...
05 nov. 2010 Jurnalul PETRU ZOLTAN
2,7 milioane de lei, iar după numai un an a ajuns la 23,8 milioane de lei. În judeţul Suceava ...
Judeţean Suceava, a reuşit să primească pentru realizarea proiectului 125 de milioane de lei ...
, Proiect Bucovina SA şi Transcablu SRL. Instcomp SA din Suceava este o societate specializată ...
18 ian. 2010 Jurnalul PETRU ZOLTAN
în anul 1956 două imobile care îi aparţineau lui Gute­kunst Petru. Unul situat în Strada Palanca nr ...
. 1, celălalt în Str. Suceava nr. 12, ambele în Timişoara. Pentru cele două imobile, surorile ...
lui Gutekunst Petru -, au primit des­pă­gubiri în valoare de 60.000 de mărci din partea Oficiului ...
06 nov. 2009 Jurnalul PETRU ZOLTAN
Gutekunst Petru. Unul situat în Strada Palanca nr. 1, celălalt în Str. Suceava nr. 12. Ulterior ...
asemenea, imobilul din Str. Suceava a fost vândut familiei Ceacăru, care a devenit proprietară în ...
defunctului Gutekunst Petru - au fost despăgubite de statul german. Oficiul Despăgubiri din oraşul ...