Pagina 10 - 251 rezultate
26 sept. 2008 Jurnalul VASILE SURCEL
privească de acolo întregul Pământ.
Primăvara anului 1981, momentul de graţie în care România a ...
implicate şi “ţările frăţeşti” din lagărul comunist. Inclusiv România. Scopul urmărit, desigur ...
29 aug. 2008 Jurnalul VASILE SURCEL
a acestui domeniu spectaculos. Pentru că, da, România s-a aflat cîndva printre deschizătorii de ...
, noi am cam uitat că, la un moment dat, România însăşi făcea parte dintr-un “club” select: eram una ...
29 aug. 2008 Jurnalul VASILE SURCEL
fost primul profesor universitar care a predat Paleontologia în România Vechiului Regat.
Sabba ...
primul profesor universitar care a predat Paleontologia în România Vechiului Regat.
Pentru cei ...
lll al Universităţii Bucureşti, Sabba Ştefănescu a deschis primul curs de Paleontologie din România ...
29 aug. 2008 Jurnalul VASILE SURCEL
primului război mondial, Liga Naţională Aeronautică din România a făcut primii paşi concreţi în această ...
dramatice în care el s-a încheiat pentru România n-au prea lăsat “spaţiu de manevră” celor pasionaţi ...
, la 18 martie 2006, Muzeul Aviaţiei a fost singura instituţie din România care a organizat la nivel ...
04 iul. 2008 Jurnalul VASILE SURCEL
cîteva milenii de istorie. Istoria Neoliticului din România.
Stare de asediu în centrul Elveţiei ...
Neoliticului din România.
CivilizaţiiNeoliticul românesc acoperă cîteva mii de ani de istorie ...
anului 2008. În acelaşi timp, ea este cea mai mare expoziţie pe care România a organizat-o vreodată ...
01 iun. 2008 Jurnalul VASILE SURCEL
Moartea în condiţii neclare a generalului Vasile Milea, ultimul minstru comunist al Apărării ...
.
Moartea în condiţii neclare a generalului Vasile Milea, ultimul minstru comunist al ...
condiţiilor în care s-a produs moartea suspectă a generalului Vasile Milea. Studiul actelor incluse în ...
30 mai 2008 Jurnalul VASILE SURCEL
MApN. Dar asta nu înseamnă că ele n-au avut nici un rol. Ba, din contră. Deşi România nu se afla în ...
unde nu e adevăr nu este nici dreptate, iar România nu-şi poate clădi un viitor bun pe un trecut ...
anchetele privitoare la moartea generalului Vasile Milea CAMPANIE ● Ziarul nostru s-a implicat ...
29 mai 2008 Jurnalul VASILE SURCEL
răsturnarea de regim din România a respectat toate etapele "scrise şi nescrise" predate la cursurile de ...
termen lung şi Moscovei. Iar schimbarea de regim din România convenea americanilor, care vizau atît ...
care şi România, bineînţeles". Chestionată în legătură cu oamenii implicaţi în evenimente care i-au ...
12 mai 2008 Jurnalul VASILE SURCEL
crede că ar fi adus în România mărfuri de contrabandă. Echipajul avionului a cerut atunci aprobarea de ...
, Jurnalul Naţional publica articolul "Generalul Bucşe, cel mai neinformat om din România". Era vorba ...
28 mar. 2008 Jurnalul VASILE SURCEL
• FUGIŢI DIN ROMÂNIA
17 ianuarie 2000: Mihai Bucurenciu, patron al firmei de sticlărie “Prolux ...
26 mar. 2008 Jurnalul VASILE SURCEL
• FUGIŢI DIN ROMÂNIA
Strâns legat de numele lui Gabriel Bivolaru, scandalul “MISA” este unul ...
, trebuiau lăsaţi dracului în pace, să-şi bea urina până se preschimbau în scrumbii sărate. Iar România ...
14 feb. 2008 Jurnalul VASILE SURCEL
România. Atunci, savantul a venit de câteva ori în ţară, iar în 1967 i s-a acordat titlul de “Doctor ...
sa. La prima vizită în România, în 1967, a acordat un interviu ziaristului şi scriitorului V ...
14 feb. 2008 Jurnalul VASILE SURCEL
România. Atunci, savantul a venit de câteva ori în ţară, iar în 1967 i s-a acordat titlul de “Doctor ...
un secret din munca sa. La prima vizită în România, în 1967, a acordat un interviu ziaristului şi ...
05 sept. 2007 Jurnalul VASILE SURCEL
Romănia şi Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa. Din start, cooperarea bilaterală a vizat ...
specialişti din branşele lor pe care ii are Romănia in acest moment. Adrian Bălăşescu şi Dragoş Moise au ...
Romănia. Centru care poartă numele Alexandrei Bolomey, arheolog romăn de talie europeană, care a lucrat ...
26 iul. 2007 Jurnalul VASILE SURCEL
acţiunii, ei afirmă: "La data apariţiei Legii Patrimoniului in Romănia, in 1974, unchiul nostru (n.r ...
25 iul. 2007 Jurnalul VASILE SURCEL
statuetei. Audiat de norvegieni, Alexandru Eugeniu Botez a spus că "sculptura a părăsit Romănia in anul ...
din Romănia. Adresa nr. 372/18.01.2001 arată că a fost vorba despre Banca Romănă pentru Dezvoltare ...
. Iar pentru că "lanţul birocratic" nu a fost dus pănă la capăt, Romănia a trebuit să-şi ia adio pentru ...
24 iul. 2007 Jurnalul VASILE SURCEL
modalitatea in care sculptura a părăsit Romănia, respectiv verificări la Aeroportul Otopeni (stabilindu-se ...
09 iun. 2007 Jurnalul VASILE SURCEL
descoperire spectaculoasă, care aduce Romănia in paginile tratatelor de paleontologie: bărloguri ...
15 ian. 2007 Jurnalul VASILE SURCEL
colaboratori.
O data cu prabusirea regimului comunist, Romania a inregistrat un "record" pe cat ...
putin timp inainte de fuga Ceausestilor, este generalul locotenent Vasile Milea, fostul ministru al ...
fuga sotilor Ceausescu s-a aflat ca generalul Vasile Milea a murit in drum catre spital, impuscat in ...
20 dec. 2006 Jurnalul VASILE SURCEL
1989. Zile dramatice in care, intrat intr-o agonie galopanta, regimul comunist din Romania incerca sa ...
cateva zile, regimul comunist din Romania, pe care il condusese 24 de ani, avea sa se prabuseasca ...
, Vasile Milea si Tudor Postelnicu, venti la el rand pe rand. La intalnirile cu ei, parea calm si foarte ...