31 ian. 2014 |
Peste 2,6 milioane de kilometri, parcurşi de ambulanţele sucevene, anul trecut |
31 ian. 2014 |
300 de sancţiuni aplicate anul trecut de inspectorii Casei de Asigurări de Sănătate |
30 ian. 2014 |
Număr ridicat de afecţiuni respiratorii în rândul populaţiei |
30 ian. 2014 |
Preşedintele UNOPA: „Situaţia tratamentului pentru bolnavii HIV/SIDA din Suceava este unică în ţară” |
29 ian. 2014 |
Aproape 200 de suceveni cu HIV/SIDA, lăsaţi de două luni fără medicamente |
28 ian. 2014 |
Maternitatea din Rădăuţi, unde mai mulţi bebeluşi s-au infectat cu stafilococul auriu, a primit aviz sanitar de funcţionare |
28 ian. 2014 |
Circa 5.500 de suceveni, ucişi de cancer şi boli de inimă, anul trecut, în perioada ianuarie-noiembrie |
28 ian. 2014 |
Au apărut primele cazuri de hipotermie şi degerături la Spitalul Suceava |
27 ian. 2014 |
O ambulanţă care se întorcea din misiune, blocată la Ilişeşti de un copac doborât de vânt |
25 ian. 2014 |
Peste 50 de persoane au ajuns la Spitalul Suceava, în această săptămână, în urma căderilor pe gheaţă |
25 ian. 2014 |
Lipsa de medici împiedică Ambulanţa Suceava să reia consultaţiile la domiciliu pe timp de noapte |
24 ian. 2014 |
Deconturi pentru tratamentele în străinătate ale sucevenilor, de trei ori mai mari în 2013 |
23 ian. 2014 |
Posturile vacante de la Spitalul Suceava vor fi scoase la concurs în februarie |
23 ian. 2014 |
Mii de suceveni la doctor, în ultima săptămână, din cauza afecţiunilor respiratorii |
23 ian. 2014 |
S-a dublat numărul sucevenilor cu oase rupte după căderile accidentale pe gheaţă |
22 ian. 2014 |
O farmacistă de la Sensiblu a încurcat medicaţia unei paciente şi i-a greşit dozajul |
21 ian. 2014 |
Focarul de TBC de la Centrul de Reabilitare şi Recuperare Neuropsihiatrică de la Costâna s-a reactivat |
21 ian. 2014 |
Ninsoarea de ieri a băgat în spital mai multe persoane |
18 ian. 2014 |
Numărul afecţiunilor respiratorii în rândul populaţiei, în creştere |
17 ian. 2014 |
Ambulanţa Suceava nu se mai află sub tutela Direcţiei de Sănătate Publică |
17 ian. 2014 |
Peste 300 de preşcolari şi elevi din judeţ cu râie, păduchi şi diverse micoze |
16 ian. 2014 |
Primăriile au epuizat stocurile de lapte praf acordat gratuit pentru bebeluşi |
16 ian. 2014 |
Serviciul de Ambulanţă Judeţean dă în comodat două autosanitare |
15 ian. 2014 |
Curăţenia şi dezinfecţia din spitalele sucevene, verificate de Ministerul Sănătăţii |
15 ian. 2014 |
Noile tarife pentru servicii medicale la cerere, stabilite de Spitalul Suceava |
15 ian. 2014 |
Spitalul Suceava scoate 17 posturi la concurs |
14 ian. 2014 |
Încă 2.900 de doze de vaccin antigripal gratuit pentru suceveni |
13 ian. 2014 |
Salariaţii Spitalului de Boli Cronice Siret îşi vor primi tichetele de masă trimestrial |
11 ian. 2014 |
Un austriac care lucrează la noua centrală a Sucevei, rănit într-un accident de muncă |
10 ian. 2014 |
Spor natural pozitiv al populaţiei, în primele 11 luni ale anului trecut |
10 ian. 2014 |
Casa de Asigurări de Sănătate a finalizat semnarea actelor adiţionale cu furnizorii de servicii medicale |
09 ian. 2014 |
„Tânăra bebeluş” a fost internată ieri într-un centru de recuperare şi reabilitare |
09 ian. 2014 |
Un bărbat a leşinat în timp ce aştepta să intre în audienţă la prefect |
09 ian. 2014 |
Cozi la ghişeele Casei de Asigurări de Sănătate |
08 ian. 2014 |
Stocurile de vaccin antigripal gratuit s-au epuizat |
08 ian. 2014 |
„Tânăra bebeluş”, evaluată astăzi de o echipă de la Protecţia Copilului Suceava |
08 ian. 2014 |
Sanitas ameninţă cu instanţa doi directori de spitale |
07 ian. 2014 |
Maternitatea Rădăuţi, unde mai mulţi bebeluşi au fost infectaţi cu stafilococul auriu, a fost redeschisă |
07 ian. 2014 |
Doctorul Tiberius Brădăţan, învestit ieri în funcţia de director medical |