31 mar. 2014 |
Claudiu Brânzan, propus de PSD pentru CA al TVR |
31 mar. 2014 |
Socialista Anne Hidalgo a câştigat şefia pentru primăria Parisului |
31 mar. 2014 |
Ponta: Băsescu vrea ca Udrea să plătească mai puţin la limuzinele sale |
31 mar. 2014 |
Fost director executiv adjunct la OTP Bank, numit director financiar la Hidroelectrica |
31 mar. 2014 |
Băsescu: Îmi place Ioana Petrescu, sunt convins că o să le pună pielea pe băţ prin minister |
31 mar. 2014 |
Ambasadorul Statelor Unite în India, Nancy Powell, a demisionat |
31 mar. 2014 |
Mureş: Zeci de percheziţii într-un caz de evaziune fiscală prin achiziţii intracomunitare |
31 mar. 2014 |
Fotografie inedită cu Ion Creangă descoperită la Iaşi |
31 mar. 2014 |
Aglomeraţie în staţiile de carburant din Suceava: Şoferii fac plinul la maşini înainte de creşterea preţurilor |
31 mar. 2014 |
Antonescu: Dacă voi fi preşedinte, Ponta nu va mai fi premier |
31 mar. 2014 |
Băsescu: Nu l-aş mai desemna pe Ponta dacă şi-ar depune mandatul acum |
31 mar. 2014 |
Socialista Anne Hidalgo a câştigat alegerile pentru primăria Parisului |
31 mar. 2014 |
Kelemen: Acciza poate fi aplicată, nu va influenţa mult preţurile |
31 mar. 2014 |
Cutremur de 3,7 grade în Vrancea |
31 mar. 2014 |
Iarnă grea în nordul Iranului: Mii de persoane, blocate din cauza ninsorilor |
31 mar. 2014 |
Boc răspunde acuzaţiilor de angajări ilegale la Romatsa |
31 mar. 2014 |
Ceremonii militare şi religioase în toate unităţile militare luni, pentru soldatul ucis în Afghanistan |
31 mar. 2014 |
Ponta, despre taxa pe carburanţi: Acciza asigură cofinaţarea proiectelor pentru infrastructură |
31 mar. 2014 |
Băsescu: Eu îmi asum parteneriatul cu Guvernul Boc |
31 mar. 2014 |
O manifestaţie împotriva unei uzine chimice în sudul Chinei a fost dispersată violent de către poliţie |
31 mar. 2014 |
Ponta refuză să participe la ceremonia lui Băsescu: Constantinescu şi Iliescu ne-au adus în NATO |
31 mar. 2014 |
UPDATE.VIDEO. Băsescu: Ponta a scade accelerat în încrederea oamenilor. Taxa, bani de campanie. Electoratul meu să vină la PMP |
31 mar. 2014 |
Viorel Moldovan nu mai preia FC Rapid. Ce spune despre licenţierea în Liga I |
31 mar. 2014 |
Ponta: Ceea ce face Traian Băsescu este un joc politic pentru partidul Elenei Udrea |
31 mar. 2014 |
Năstase află în 28 aprilie dacă vor fi contopite pedepsele în dosarele Trofeul Calităţii şi Zambaccian |
31 mar. 2014 |
Schimb de focuri la frontiera maritimă coreeană |
31 mar. 2014 |
Băsescu îi scrie din nou lui Ponta pentru a renunţa la acciza la combustibil |
31 mar. 2014 |
Ponta: USL poate fi refăcută doar dacă Antonescu pleacă de la conducerea PNL |
31 mar. 2014 |
Băsescu îl ironizează pe Ponta: Ce caută la Ziua Unirii că nu l-am văzut în suita lui Cuza |
31 mar. 2014 |
UPDATE Chivu se retrage din fotbal. Şi-a reziliat contractul cu Inter! |
31 mar. 2014 |
UPDATE. Parchetul General a dispus urmărirea penală in rem în cazul Institutului Cantacuzino. Procurorii vor cere documente de la instituţii |
31 mar. 2014 |
Trei tineri din Huşi au fost condamnaţi pentru pornografie infantilă după ce au postat poze indecente pe internet |
31 mar. 2014 |
Cozi imense la benzinăriile din Suceava şi Iaşi: Şoferii fac plinul la maşini înainte de creşterea preţurilor |
31 mar. 2014 |
Londra este oraşul european favorit al miliardarilor - studiu |
31 mar. 2014 |
Kelemen: Cea mai acceptabilă soluţie pentru TVR este insolvenţa |
31 mar. 2014 |
SUA acordă Republicii Moldova zece milioane de dolari pentru securizarea frontierelor |
31 mar. 2014 |
Băsescu: „Ce caută Ponta la Ziua Unirii, că nu l-am văzut în suita lui Cuza?” |
31 mar. 2014 |
UPDATE. Stelian Tănase a primit avizul acomisiilor pentru şefia TVR. Romina Gabriela Surugiu şi Radu Carp, propuşi pentru CA |
31 mar. 2014 |
Grecia a aprobat noi măsuri convenite cu UE şi FMI, pentru a obţine o tranşă de 8,3 mld. euro |
31 mar. 2014 |
Însărcinatul cu Afaceri Interne al SUA, Duane Butcher, despre tragedia din Afganistan:” Şi-a dat viaţa pentru o cauză nobilă” |
31 mar. 2014 |
Liga I, rezultate etapa a XXV-a: Astra la 5 puncte de Steaua, urmează duelul din Ghencea |
31 mar. 2014 |
Judecători din Oradea, urmăriţi penal pentru luare de mită, trafic de influenţă şi fals în acte |
31 mar. 2014 |
Boc răspunde acuzaţiilor privind angajările ilegale de la Romatsa |
31 mar. 2014 |
Stelian Tănase, Romina Gabriela Surugiu şi Radu Carp, propuşi pentru CA al TVR |
31 mar. 2014 |
Formula 1 MP Malaysia: Ghinion pentru Ricciardo. A fost penalizat din nou |
31 mar. 2014 |
Turcia: Învingător în alegerile municipale, Erdogan îşi ameninţă adversarii |
31 mar. 2014 |
Băsescu: Avem bani de autostrăzi. Sunt miliarde necheltuite. Taxa, bani de campanie |
31 mar. 2014 |
Tribunalul Bucureşti a confirmat planul de organizare al FC Rapid |
31 mar. 2014 |
Iarnă grea în nordul Iranului: Mii de persoane au rămas blocate din cauza ninsorilor abundente |
31 mar. 2014 |
Decizie definitivă: Codruţ Şereş, condamnat la patru ani de închisoare cu executare, în dosarul Hidroelectrica |
31 mar. 2014 |
VIDEO. Băsescu: România nu a fost niciodată mai sigură |
31 mar. 2014 |
Cupa României: În deschiderea finalei vor juca legendele împotriva suporterilor naţionalei |
31 mar. 2014 |
Scandal după Petrolul - Dinamo: Alves recunoaşte henţul în careu, neobservat de Petrescu |
31 mar. 2014 |
UPDATE.VIDEO. Băsescu: Nu aş refuza funţia de premier.Cu Boc aş face echipă bună. Cu Ponta, ar fi un compromis prea mare. Fiica mea şi-a dorit să candideze |
31 mar. 2014 |
Ponta l-ar graţia pe Gică Popescu, dacă ar ajunge preşedinte |
31 mar. 2014 |
Frontul Naţional a câştigat 11 primării în urma alegerilor locale din Franţa |
31 mar. 2014 |
Băsescu a salutat începerea retragerii militarilor ruşi de la frontierele Ucrainei |
31 mar. 2014 |
Top Brands Distribution a intrat în insolvenţă |
31 mar. 2014 |
Răzvan Burleanu: Procesul de licenţiere a cluburilor din Liga I rămâne neschimbat |
31 mar. 2014 |
Chivu şi-a reziliat contractul cu Inter Milan, după 7 sezoane! |
31 mar. 2014 |
Novak Djokovici a câştigat turneul de la Miami |
31 mar. 2014 |
UPDATE.VIDEO. Băsescu: Nu aş refuza funţia de premier. Fiica mea şi-a dorit să candideze. Ponta şi Şova, habarnişti propagandişti |
31 mar. 2014 |
UPDATE.VIDEO. Băsescu: Ponta a scade accelerat în încrederea oamenilor. Taxa, bani de campanie. Electoratul meu să vină la PMP |
31 mar. 2014 |
UPDATE. Stelian Tănase a primit avizul acomisiilor pentru şefia TVR. Romina Gabriela Surugiu şi Radu Carp,validaţi pentru CA |
31 mar. 2014 |
Creşte nivelul sărăciei în UE |
31 mar. 2014 |
Ponta spune că, dacă va fi preşedinte, îl va graţia pe Gică Popescu |
31 mar. 2014 |
Rabla 2014: Aproape 90 de dealeri auto au fost validaţi |
31 mar. 2014 |
Băsescu, despre graţierea lui Becali: Schimbul de terenuri în cazul Becali, o mizerie; Un om adus în portbagaj, de neimaginat |
31 mar. 2014 |
VIDEO. Codruţ Şereş, condamnat la patru ani de închisoare cu executare, în dosarul Hidroelectrica |
31 mar. 2014 |
Simona Halep rămâne numărul 5 mondial. TOP 10 mondial actualizat |
31 mar. 2014 |
Ministrul delegat pentru Energie a demis 3 directori din Conpet |
31 mar. 2014 |
Putin denunţă "blocada" impusă Transnistriei |
31 mar. 2014 |
UPDATE. Stelian Tănase a primit avizul acomisiilor pentru şefia TVR. Romina Gabriela Surugiu şi Radu Carp, propuşi pentru CA |
31 mar. 2014 |
Judecătoarea Gabriela Baltag a reclamat la poliţie că i-au fost tăiate furtunurile de la frânele maşinii |
31 mar. 2014 |
Formula 1 Kuala Lumpur: Victorie pentru Hamilton, Mercedes în fruntea clasamentului |
31 mar. 2014 |
Iorgulescu vrea sancţiuni exemplare împotriva arbitrilor care au comis erori în Liga I |
31 mar. 2014 |
Forumla 1 Kuala Lumpur: Victorie pentru Hamilton, Mercedes în fruntea clasamentului |
31 mar. 2014 |
UPDATE. Guvernul Franţei a demisionat. Hollande l-a desemnat oficial pe Manuel Valls în funcţia de prim-ministru |
31 mar. 2014 |
Ponta: Ceea ce face Traian Băsescu este un joc politic pentru partidul dnei Udrea |
31 mar. 2014 |
UPDATE.VIDEO. Băsescu: Nu aş refuza funţia de premier.Cu Boc aş face echipă bună. Cu Ponta, ar fi un compromis prea mare |
31 mar. 2014 |
Iliescu: Revoluţia a fost momentul crucial, în programul căruia era integrarea euro-atlantică |
31 mar. 2014 |
Opt români suspectaţi de furturi de tractoare din Franţa au fost arestaţi |
31 mar. 2014 |
Cercetător olandez: Copacii bioluminiscenţi vor înlocui iluminatul stradal |
31 mar. 2014 |
Lavrov şi Kerry au discutat despre Transnistria |
31 mar. 2014 |
Ponta: Acciza la carburant asigură cofinaţarea proiectelor pentru infrastructură |
31 mar. 2014 |
Băsescu: România nu a fost niciodată mai sigură |
31 mar. 2014 |
Galaţi: Grevă la societatea de transport în comun |
31 mar. 2014 |
Manuel Valls va fi numit prim-ministru al Franţei - surse |
31 mar. 2014 |
Rasmussen: Rusia a încălcat principiul suveranităţii statelor |
31 mar. 2014 |
190 de milioane de euro, bugetul UE pentru protecţia consumatorilor |
31 mar. 2014 |
Cum explică Tăriceanu absenţa de la ceremonia organizată de Băsescu |
31 mar. 2014 |
Rasmussen, mesaj către România: Alianţa rămâne pregătită să îşi apere membrii |
31 mar. 2014 |
Corlăţean, coordonatorul Comisiei interguvernamentale pentru integrare în UE a R. Moldova |
31 mar. 2014 |
Elevii din clasele primare vor putea învăţa şah la şcoală |
31 mar. 2014 |
Lavrov: Rusia vrea să abordeze serios, cu UE şi SUA, problema Transnistriei |
31 mar. 2014 |
Ponta îl atacă pe Băsescu, pe Facebook, pe tema accizei la carburanţi |
31 mar. 2014 |
Şedinţă solemnă în Parlament pentru a marca 10 ani de la intrarea României în NATO |
31 mar. 2014 |
Ponta, declaraţii în legătură cu taxa pe carburanţi |
31 mar. 2014 |
Google acuză Turcia că a pătruns în sistemul său de adrese online |
31 mar. 2014 |
Preşedintele ANM, audiat ca martor în dosarul Institutului Cantacuzino |
31 mar. 2014 |
Guvernul Franţei a demisionat - surse |
31 mar. 2014 |
Parchetul General a dispus urmărirea penală in rem în cazul Institutului Cantacuzino |
31 mar. 2014 |
UPDATE. Stelian Tănase a primit avizul acomisiilor pentru şefia TVR. Romina Gabriela Surugiu şi Radu Carp, propuşi pentru CA |
31 mar. 2014 |
Trăistaru: Pentru anul şcolar viitor sunt 1.568 de grupe în grădiniţe, 84,76% cu program prelungit |
31 mar. 2014 |
Codruţ Şereş, condamnat la patru ani de închisoare cu executare, în dosarul Hidroelectrica |
31 mar. 2014 |
Ponta îl vrea plecat de la şefia PNL pe Antonescu, pentru a reface USL cu Tăriceanu |
31 mar. 2014 |
Duane Butcher, despre tragedia din Afganistan: Militarul român şi-a dat viaţa pentru o cauză nobilă |
31 mar. 2014 |
Magnatul rus Hodorkovski a primit drept de rezidenţă în Elveţia |
31 mar. 2014 |
VIDEO. Ponta: Acciza la carburant asigură cofinaţarea proiectelor pentru infrastructură |
31 mar. 2014 |
CE: În România s-au înregistrat, în 2013, cele mai multe decese rutiere |
31 mar. 2014 |
Burleanu promite reformă în arbitraj, în urma scandalului de la meciul Petrolul - Dinamo |
31 mar. 2014 |
Ponta a refuzat să participe la aniversarea a 10 ani în NATO, motivând că are treabă |
31 mar. 2014 |
Băsescu: Acciza este cerută de baronii locali |
31 mar. 2014 |
Băsescu: Unii politicieni au înţeles că electoratul român aşteaptă un altfel de partid |
31 mar. 2014 |
VIDEO. Băsescu: Acciza este cerută de baronii locali |
30 mar. 2014 |
Rusia cere Occidentului să susţină o soluţie federală în Ucraina |
30 mar. 2014 |
Antonescu: Grija lui Ponta este un rezultat slab al PNL la europarlamentare |
30 mar. 2014 |
Ponta: USL poate fi refăcută dacă Antonescu pleacă |
30 mar. 2014 |
PSD îşi propune minim 35% la europarlamentare |
30 mar. 2014 |
FOTO. Steven Seagal dă bani pentru încă doi câini din România |
30 mar. 2014 |
Doliu în baschetul românesc: Antrenorul Costel Moscalu a murit la 47 de ani |
30 mar. 2014 |
Ludovic Orban: PNL a scăzut la 10-12 la sută |
30 mar. 2014 |
Partidul Democrat Liberal îşi lansează candidaţii la alegerile europarlamentare |
30 mar. 2014 |
Dragnea nu renunţă la sistemul de la referendum |
30 mar. 2014 |
FOTO. Steven Seagal a mai adoptat doi căţei din România |
30 mar. 2014 |
Antonescu: Băsescu este în continuare preşedinte pentru că Ponta a făcut o sumă de prostii |
30 mar. 2014 |
Tătarii din Crimeea au votat în favoarea autonomiei |
30 mar. 2014 |
An dificil pentru producătorii de mobilă |
30 mar. 2014 |
Băsescu: Militarii răniţi în Afganistan vor primi cele mai bune îngrijiri medicale |
30 mar. 2014 |
Antonescu: Mircea Diaconu nu procedează corect |
30 mar. 2014 |
Ponta: Nu pot promite o creştere a salariilor bugetarilor |
30 mar. 2014 |
Victorie răsunătoare pentru UMP la alegerile din Franţa |
30 mar. 2014 |
Ponta crede că Elena Udrea va candida la alegerile prezidenţiale din acest an |
30 mar. 2014 |
Un avion a aterizat forţat la Giurgiu |
30 mar. 2014 |
HCM Constanţa în sferturile de finală ale Cupei EHF |
30 mar. 2014 |
Viitorul lui Erdogan se joacă azi |
30 mar. 2014 |
Supriză. Andrej KIska, noul preşedinte al Slovaciei |
30 mar. 2014 |
Uniunea Europeană pregăteşte lansarea unei misiuni militare |
30 mar. 2014 |
George Maior:: Cea mai dramatică discuţie pentru intrarea în NATO am avut-o pe 11 septembrie 2001 |
30 mar. 2014 |
Germanul trăieşte de trei ori mai bine decât noi |
30 mar. 2014 |
Mircea Duşa: Afganistanul rămâne cel mai complex şi mai periculos loc din lume |
30 mar. 2014 |
Veste bună de la Guvern: Ziua de 2 mai 2014 va fi nelucrătoare |
30 mar. 2014 |
Cine este militarul român decedat în Afganistan |
30 mar. 2014 |
Peste 2.200 de persoane, sub supraveghere judiciară, de la 1 februarie |
30 mar. 2014 |
Un avion a aterizat de urgenţă la Giurgiu |
30 mar. 2014 |
An dificil pentru producătorii de mobilă |
30 mar. 2014 |
Ponta: Udrea va candida la alegerile prezidenţiale din acest an |
30 mar. 2014 |
Hagi vrea un penalty |
30 mar. 2014 |
Germanii trăiesc de trei ori mai bine decât românii |
30 mar. 2014 |
Lansarea candidaţilor PDL a început cu muzică şi 6.000 de invitaţi |
30 mar. 2014 |
Bărbat fără carnet de conducere care transporta sârmă furată, urmărit de poliţişti |
30 mar. 2014 |
CFR bate la Pandurii |
30 mar. 2014 |
Tătarii vor autonomie |
30 mar. 2014 |
Un militar român A MURIT şi alţi cinci au fost răniţi într-un atac sinucigaş în Afganistan |
30 mar. 2014 |
Turcia: Violenţe la alegeri soldate cu morţi |
30 mar. 2014 |
Bucuresti:Trafic rutier deviat |
30 mar. 2014 |
Accident grav in Arges |
30 mar. 2014 |
Traian Băsescu a cerut Consiliului European semnarea Acordului UE - Moldova pe 27 mai |
30 mar. 2014 |
Un militar român A MURIT într-un atac sinucigaş în Afganistan |
30 mar. 2014 |
Ceremonii în memoria militarului român mort în Afganistan |
30 mar. 2014 |
Un muncitor a murit după ce a căzut de la o înălţime de opt metri |
30 mar. 2014 |
Ministrul pentru Energie: Companiile de stat trebuie să lupte să obţină un preţ mai bun pentru gazul rusesc |
30 mar. 2014 |
PDL îşi lansează candidaţii la alegerile europarlamentare |
30 mar. 2014 |
Un tânăr de 19 ani a murit după ce maşina sa a luat foc |
29 mar. 2014 |
Un muncitor a murit după ce a căzut de la o înălţime de opt metr |
29 mar. 2014 |
Christina Aguilera va avea o fetiţă |
29 mar. 2014 |
VIDEO. Angajări ilegale la Romatsa. Guvernul face un control |
29 mar. 2014 |
Serena Williams a câştigat pentru a şaptea oară turneul de la Miami |
29 mar. 2014 |
Ambulanţă SMURD implicată într-un accident soldat cu un mort şi patru răniţi |
29 mar. 2014 |
ASA Târgu Mureş - CS Mioveni, scor 4-0, în Liga II |
29 mar. 2014 |
Clubul Rapid şi-a desemnat noua conducere |
29 mar. 2014 |
VIDEO. Angajări ilegale la Romatsa. Guvernul face un control |
29 mar. 2014 |
VIDEO. Băsescu: Avem o resursă mult mai valoroasă decât aurul şi gazele de şişt |
29 mar. 2014 |
SCM U Craiova-CSVM Zalău, 2-0 la general |
29 mar. 2014 |
FC Barcelona a învins Espanol Barcelona, scor 1-0 |
29 mar. 2014 |
FC Sevilla învinsă de Celta Vigo, 1-0 |
29 mar. 2014 |
Nimeni interesat de Oltchim |
29 mar. 2014 |
Mititelu a cedat Universitatea Craiova |
29 mar. 2014 |
România-Germania, scor 31-25, în al doilea meci amical de handbal feminin |
29 mar. 2014 |
Serghei Lavrov: Punctele de vedere ale Rusiei şi occidentalilor "se apropie" |
29 mar. 2014 |
Marko: "Adversarul nostru cel mai puternic nu este comunitatea românilor, ci ignoranţa |
29 mar. 2014 |
PDL îşi lansează duminică candidaţii la europarlamentare |
29 mar. 2014 |
Arseni Iaţeniuk: Ucraina este pregătită pentru negocieri cu Rusia |
29 mar. 2014 |
NSA a strâns peste 300 de rapoarte despre Angela Merkel |
29 mar. 2014 |
Protestul proprietarilor de păduri s-a încheiat la Universitate |
29 mar. 2014 |
Reuters: Rusia ameninta statele est-europene |
29 mar. 2014 |
Târgul de Joburi Work&Travel, sute de locuri de muncă în Marea Britanie |
29 mar. 2014 |
Alegeri prezidenţiale în Slovacia |
29 mar. 2014 |
Clubul Rapid şi-a desemnat noua conducere |
29 mar. 2014 |
VIDEO. Angajări ilegale la Romatsa. Guvernul face un control |
29 mar. 2014 |
România marcheaza sâmbătă 'Ora Pâmântului' |
29 mar. 2014 |
NSA a strâns peste 300 de rapoarte despre Angela Merkel |
29 mar. 2014 |
VIDEO. România trece sâmbătă seara la ora oficială de vară |
29 mar. 2014 |
Căsătoriile gay au devenit legale în Anglia |
29 mar. 2014 |
Cutremur de 4,9 grade în Vrancea |
29 mar. 2014 |
CS Universitatea Craiova a învins FC Bihor Oradea |
29 mar. 2014 |
Cum circula trenurile in noaptea aceasta |
29 mar. 2014 |
CUTREMUR de 4,3 grade în zona Vrancea |
29 mar. 2014 |
FC Barcelona a învins Espanol Barcelona, scor 1-0 |
29 mar. 2014 |
Continuă căutarile avionului Malaysia Airlines |
29 mar. 2014 |
Tânăr din R. Moldova a trecut Prutul înot cu 32 de cartuşe, două cuţite şi două hărţi |
29 mar. 2014 |
Semnificaţii istorice pentru data de 29 martie |
29 mar. 2014 |
Continuă căutarile avionului Malaysia Airlines |
29 mar. 2014 |
VIDEO. Băsescu: Avem o resursă mult mai valoroasă decât aurul şi gazele de şişt |
29 mar. 2014 |
Cătălin Ivan: Dorinţa liberalilor de a fuziona cu PDL trădează planul lui Antonescu |
29 mar. 2014 |
Crin Antonescu :Mesaj la împlinirea a 10 ani de la intrarea în NATO |
29 mar. 2014 |
Cutremur de 4,9 grade în Vrancea |
29 mar. 2014 |
Căsătoriile gay au devenit legale în Anglia |
29 mar. 2014 |
Petre Roman: pentru intrarea în NATO să îi mulţumim lui Bush |
29 mar. 2014 |
Sondaj:Austriecii mai vor in Uniunea Europeana |
29 mar. 2014 |
Fotbal - Liga I: Viitorul Constanţa - ACS Poli Timişoara 1-2 |
29 mar. 2014 |
Kit pentru evacuare în masă, donat ISU |
29 mar. 2014 |
A început Ora Pământului. România o sărbătoreşte alături de 150 de ţări |
29 mar. 2014 |
Poetul francez Jean-Baptiste Cabaud, invitat special la "Marché de la poésie" din Capitală |
29 mar. 2014 |
România, zece ani în NATO. Ce spune Sorin Ducaru |
29 mar. 2014 |
Obama:SUA au evitat o intervenţie militară în Siria pentru că au limitele lor |
29 mar. 2014 |
Christina Aguilera va avea o fetiţă |
29 mar. 2014 |
VIDEO. România trece sâmbătă seara la ora oficială de vară |
29 mar. 2014 |
Europa League:Programul partidelor din sferturile de finală |
29 mar. 2014 |
Crimeea îşi reglează ceasul după ora Moscovei |
29 mar. 2014 |
Rusia şi SUA încă nu au un plan comun cu privire la Ucraina |
28 mar. 2014 |
Xi Jinping, în vizită la Merkel: Relaţia chino-germană este ca şi cum ai conduce o maşină |
28 mar. 2014 |
Războiul Rece continuă. Cerbii din Cehia nu se încumetă nici azi să treacă de Cortina de Fier |
28 mar. 2014 |
Rusia neagă mobilizarea de militari la frontiera Ucrainei |
28 mar. 2014 |
Steven Seagal şi Vinnie Jones filmează în România pentru lungmetrajul "The Mercenary: Absolution" |
28 mar. 2014 |
Rusia se împrumută de la fondurile de pensii fiindcă de pe piaţa financiară nu poate |
28 mar. 2014 |
ONU critică Turcia pentru blocarea Twitter şi Youtube |
28 mar. 2014 |
LIVE TEXT. Băsescu: Codurile, un pas către justiţia de tip american. Parlamentul încă blochează activitatea justiţiei |
28 mar. 2014 |
25 de persoane, audiate într-un dosar de evaziune de 5 milioane de euro |
28 mar. 2014 |
UPDATE. VIDEO. Nicuşor Constantinescu va fi anchetat în libertate. Şeful CJ Constanţa: DNA este o teroare naţională |
28 mar. 2014 |
Rusia ameninţă cu măsuri de retorsiune împotriva unor state occidentale |
28 mar. 2014 |
ICE Dunărea avea, în 1990, 4 miliarde de dolari în conturi |
28 mar. 2014 |
Ministrul Sănătăţii cere anchetă la maternitatea din Iaşi |
28 mar. 2014 |
Băsescu, pe lista vorbitorilor la Summitul UE privind romii |
28 mar. 2014 |
Putin: Evenimentele din Crimeea au demonstrat "noile capacităţi" ale armatei ruse |
28 mar. 2014 |
Rusia vrea să preia delfinii antrenaţi militar de la Sevastopol |
28 mar. 2014 |
Leancă avertizează cu privire la "provocări" din partea Transnistriei |
28 mar. 2014 |
UPDATE. VIDEO. Nicuşor Constantinescu va fi anchetat în libertate. Şeful CJ Constanţa: DNA este o teroare naţională |
28 mar. 2014 |
Ianukovici îndeamnă la organizarea unui referendum privind statutul fiecărei regiuni din Ucraina |
28 mar. 2014 |
Fostul ministru de Interne Gabriel Berca, interimar la preşedinţia PMP Vaslui |
28 mar. 2014 |
Serviciul de Securitate rus ia măsuri împotriva acţiunilor ”destabilizatoare” ale SUA şi aliaţilor |
28 mar. 2014 |
O capsulă Soyuz s-a conectat la Staţia Internaţională, după o întârziere de două zile |
28 mar. 2014 |
Primarii Adrian Mladin şi Apostol Muşat, condamnaţi definitiv la închisoare cu executare |
28 mar. 2014 |
Copil muşcat de faţă de un maidanez, la Brăila |
28 mar. 2014 |
Poliţist din Drobeta, cercetat, după ce ar fi lovit un bărbat într-o parcare |
28 mar. 2014 |
UPDATE. Georgică Cornu, regele asfaltului din Banat, va fi cercetat în libertate, sub control judiciar |
28 mar. 2014 |
Zona de căutare a avionului Boieng 777, modificată în urma "unei noi piste credibile" - Australia |
28 mar. 2014 |
Băsescu: Codurile, un pas către justiţia de tip american |
28 mar. 2014 |
UPDATE. Kabul: O fetiţă a murit, în urma atacului talibanilor |
28 mar. 2014 |
Corlăţean, luni, în vizită în Republica Moldova |
28 mar. 2014 |
Fostul premier norvegian Stoltenberg, noul secretar general al NATO |
28 mar. 2014 |
Numărul autorizaţiilor de construcţie a scăzut cu 1,7% în primele două luni ale anului |
28 mar. 2014 |
Rudele pasagerilor avionului dispărut cer Chinei o anchetă proprie |
28 mar. 2014 |
Serviciul de Securitate rus ia măsuri împotriva acţiunilor ”destabilizatoare” ale SUA şi aliaţilor |
28 mar. 2014 |
Tabără de romi români de la Perpignan, distrusă de un incendiu - presă |
28 mar. 2014 |
Facebook caută noi mijloace de a furniza Internet: Razele laser şi avioanele cu propulsie solară, luate în considerare |
28 mar. 2014 |
Hunedoara: Circulaţia feroviară a fost blocată, în timpul nopţii, după ruperea unui stâlp de înaltă tensiune |
28 mar. 2014 |
Isărescu: Nu cred că Negriţoiu a fost schimbat pentru tranzacţiile ilegale ale ING România cu Iranul |
28 mar. 2014 |
Daciana Sârbu: Am fost în politică înainte de a fi soţia premierului |
28 mar. 2014 |
LIVE TEXT. Băsescu: Codurile, un pas către justiţia de tip american |
28 mar. 2014 |
25% dintre români se tem de un conflict cu Moscova |
28 mar. 2014 |
Nouă ofiţeri americani, concediaţi după ce au permis subalternilor să copieze la examene |
28 mar. 2014 |
UPDATE. VIDEO. Nicuşor Constantinescu va fi anchetat în libertate. Şeful CJ Constanţa: DNA este o teroare naţională |
28 mar. 2014 |
IRES: Ponta ar obţine 31% din voturi la prezidenţiale, iar Antonescu, 12% |
28 mar. 2014 |
Grupul francez Total, un posibil parteneriat cu Lukoil pentru explorarea de petrol de şist în Rusia |
28 mar. 2014 |
UPDATE. VIDEO. Nicuşor Constantinescu va fi anchetat în libertate. Şeful CJ Constanţa: DNA este o teroare naţională |
28 mar. 2014 |
JAZZ COMPAS LIVE, concert in Capitala |
28 mar. 2014 |
Invadarea estului Ucrainei, foarte probabilă, potrivit unui raport al SUA |
28 mar. 2014 |
America, preocupată de Iran |
28 mar. 2014 |
Conducerea PNL Râmnicu Vâlcea, demisie în bloc, după condamnarea lui Frâncu la închisoare |
28 mar. 2014 |
Borbely: NATO să implice România în măsuri de prevenire a conflictelor |
28 mar. 2014 |
Soarta clubului FC Rapid va fi decisă luni de judecători |
28 mar. 2014 |
Obama cere Rusiei să îşi retragă militarii de la frontiera cu Ucraina |
28 mar. 2014 |
Incendiu la o grădiniţă din judeţul Vaslui. Copiii au fost evacuaţi |
28 mar. 2014 |
Circulaţia trenurilor Eurostar, suspendată din cauza unui incendiu provocat de un fulger |
28 mar. 2014 |
Băsescu: Codurile, un pas către justiţia de tip american. Parlamentul încă blochează activitatea justiţiei |
28 mar. 2014 |
Cezar Preda: Avem de-a face cu o canibalizare nesimţită a PDL de către PMP |
28 mar. 2014 |
România trece în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora oficială de vară |
28 mar. 2014 |
Obama: SUA şi Arabia Saudită au interese strategice comune |
28 mar. 2014 |
Tomac, către Preda: Oamenii care nu ştiu să câştige voturi se pronunţă pe unificarea dreptei |
28 mar. 2014 |
UPDATE. Kabul: O fetiţă a murit, în urma atacului talibanilor |
28 mar. 2014 |
Pierderi pentru Rusia dacă SUA vinde petrol din rezerva naţională |
28 mar. 2014 |
Instituţiile de stat trebuie să transmită Guvernului ce posturi scot la concurs |
28 mar. 2014 |
Restricţii de trafic în centrul Capitalei, în weekend |
28 mar. 2014 |
Trafic blocat pe DN 7. Un TIR încărcat cu geamuri a derapat |
28 mar. 2014 |
Patru persoane sub control judiciar într-un dosar de fraude informatice - prejudiciu de două mil. euro |
28 mar. 2014 |
Leancă, apel către Occident şi Rusia: Evitaţi destabilizarea Republicii Moldova |
28 mar. 2014 |
Cetăţean ucrainean, arestat în regiunea Moscova cu armament şi explozivi asupra sa |
28 mar. 2014 |
UPDATE. VIDEO. Nicuşor Constantinescu va fi anchetat în libertate. Şeful CJ Constanţa: DNA este o teroare naţională |
28 mar. 2014 |
Traian Băsescu refuză să îl graţieze pe Gigi Becali |
28 mar. 2014 |
Merkel speră că ameninţarea cu sancţiuni îl va descuraja pe Putin |
28 mar. 2014 |
Oltean: PDL va organiza proteste în benzinării faţă de majorarea accizei la carburant |
28 mar. 2014 |
Washingtonul nu susţine niciun candidat la alegerile prezidenţiale din Egipt |
28 mar. 2014 |
Georgică Cornu, regele asfaltului din Banat, reţinut pentru 24 de ore |
28 mar. 2014 |
Dosarul elevei Iuliei Ionescu, clasat de procurori |
28 mar. 2014 |
Bosnia: A fost descoperită o groapă comună, cu rămăşiţele a peste 100 de persoane |
28 mar. 2014 |
Putin i-a cerut lui Obama o soluţie politică la criza din Ucraina |
27 mar. 2014 |
Senatorul liberal Iosif Secăşan, audiat la DNA: Parlamentarul este acuzat de complicitate la dare de mită |
27 mar. 2014 |
O tânără cu sarcină extrauterină, operată de trei ori la Maternitatea ”Elena Doamna” din Iaşi, e în comă indusă |
27 mar. 2014 |
Neţoiu va face închisoare în regim închis |
27 mar. 2014 |
Oficial European: Ucraina se va putea aproviziona cu gaze naturale din UE |
27 mar. 2014 |
Kremlin: Referendumurile din Găgăuzia, desfăşurate în februarie, sunt "absolut oportune" |
27 mar. 2014 |
Bugetul Ministerului Culturii, majorat de Guvern cu aproape 5 mil. lei pentru o expoziţie în China |
27 mar. 2014 |
Noua grilă a TVR 3, aprobată. Director: Este cel mai românesc canal de televiziune |
27 mar. 2014 |
SUA: Un raport privind folosirea torturii de către CIA urmează să fie declasificat parţial |
27 mar. 2014 |
Diaconu, despre contestaţiile la candidatura sa: Cineva vrea să-mi ia dreptul de a fi ales! |
27 mar. 2014 |
Jean Pădureanu îşi va executa pedeapsa în regim semideschis, la Spitalul Penitenciarului Jilava |
27 mar. 2014 |
Accident grav pe DE 578, în Harghita: Patru persoane au ajuns la spital |
27 mar. 2014 |
52% dintre cetăţenii Republicii Moldova îşi doresc unirea cu România |
27 mar. 2014 |
CNA interzice difuzarea la TV a imaginilor cu deţinuţi |
27 mar. 2014 |
Ministrul Sănătăţii: Vinovaţii de producerea celor 400.000 de doze de vaccin antigripal neconform vor plăti |
27 mar. 2014 |
Pasagerii şi turiştii chinezi evită Malaysia, după dispariţia avionului MH370 |
27 mar. 2014 |
Putin vrea un control mai strict pentru "agenţii străini" |
27 mar. 2014 |
Senatorul PNL Iosif Secăşan, înregistrat în timp ce solicita pensionarea unui pădurar. Mita: 200 de euro! |
27 mar. 2014 |
CNA somează Prima TV pentru aluziile sexuale făcute în emisiunea "Cireaşa de pe tort" |
27 mar. 2014 |
Congresmeni americani cer sancţiuni mai dure împotriva Coreei de Nord |
27 mar. 2014 |
Comisia Europeană îl contrazice pe Şova: Nu există termen minim pentru studiul de fezabilitate |
27 mar. 2014 |
SUA au început blocarea exporturilor în Rusia |
27 mar. 2014 |
O româncă a fost condamnată la închisoare, în Franţa, după ce un tribunal a considerat că-şi maltratează copiii |
27 mar. 2014 |
LIVE TEXT. Băsescu şi Ponta, la bilanţul MApN |
27 mar. 2014 |
Blaga: PDL va obţine şapte - opt locuri în PE |
27 mar. 2014 |
Michel Platini: Alina Steţenco, antrenoare Republica Moldova U17, un exemplu de urmat! |
27 mar. 2014 |
România deschide în China, timp de un an, o expoziţie cu obiecte inestimabile de patrimoniu |
27 mar. 2014 |
Cod galben de ceaţă în Constanţa şi Tulcea |
27 mar. 2014 |
Putin i-a cumpărat fostei sale profesoare de germană un apartament la Tel Aviv - presă |
27 mar. 2014 |
Kliciko şi Poroşenko promisiune, la Londra, pentru viitorul Ucrainei |
27 mar. 2014 |
Băsescu, la Bilanţul MApN: Impredictibilitatea Federaţiei Ruse ne obligă să analizăm posibilităţi de reacţie |
27 mar. 2014 |
Percheziţii la casa lui Georgică Cornu, regele asfaltului din Banat. Descinderi în trei judeţe, într-un caz de evaziune fiscală |
27 mar. 2014 |
Lituania îşi dublează bugetul pentru apărare, în contextul acţiunilor Rusiei |
27 mar. 2014 |
Avocat: Jean Pădureanu are Alzheimer şi demenţă mixtă. Cere însoţitor |
27 mar. 2014 |
UPDATE. Raportul în cazul Cantacuzino, trimis la Parchetul General |
27 mar. 2014 |
Oficial ucrainean: ”Ne aşteptăm la un atac enorm al Rusiei” în Ucraina |
27 mar. 2014 |
Razie la hoţii de curent electric. Peste o sută de persoane ar putea ajunge după gratii |
27 mar. 2014 |
Situaţia Institutului Cantacuzino şi criza din Ucraina, în şedinţa CSAT |
27 mar. 2014 |
Roger Federer, eliminat în sferturi la Miami. Cine va juca împotriva lui Djokovici |
27 mar. 2014 |
Ministerul Muncii cere suplimentarea bugetului pentru plata salariilor câştigate în instanţă |
27 mar. 2014 |
Geoană: România ar putea adera la Schengen ”la scurt timp” după anexarea Crimeei |
27 mar. 2014 |
UPDATE. Băsescu, după decorarea mai multor personalităţi basarabene: Avem o relaţie de sânge cu Moldova |
27 mar. 2014 |
Pro TV, amendat cu 70.000 de lei, din cauza emisiunii lui Măruţă |
27 mar. 2014 |
Mănăstirea Putna va fi restaurată. Vicepremierul Dragnea a semnat un contract de peste 3 milioane de euro |
27 mar. 2014 |
Victoria Nuland efectuează, duminică, o vizită în Republica Moldova |
27 mar. 2014 |
Boc: Acciza la motorină şi benzină, instrument de campanie pentru Ponta |
27 mar. 2014 |
UPDATE. CSAT a decis sesizarea instituţiilor statului în cazul Cantacuzino (SURSE) |
27 mar. 2014 |
Coco Deleanu, fostul jucător al naţionalei la CM 1970, a decedat |
27 mar. 2014 |
Femeia cu sarcină extrauterină, operată de trei ori la Maternitatea Elena Doamna, e în comă indusă |
27 mar. 2014 |
Belgienii, speriaţi de un posibil transport de câini vagabonzi din România - presă |
27 mar. 2014 |
Aur la sărituri pentru Larisa Iordache, la Cupa Mondială |
27 mar. 2014 |
Senatorul PNL Iosif Secăşan, urmărit penal pentru complicitate la dare şi luare de mită |
27 mar. 2014 |
Duşa: În 2013 a început alocarea într-un mod mai susţinut a fondurilor spre bugetul MApN |
27 mar. 2014 |
Ponta: Banii din acciză merg la bugetul mare |
27 mar. 2014 |
FMI acordă Ucrainei un împrumut de peste 14 miliarde de dolari |
27 mar. 2014 |
România TV, amendată de CNA cu 20.000 de lei, din cauza limbajului injurios al lui Corneliu Vadim Tudor |
27 mar. 2014 |
Danemarca va trimite statelor baltice avioane de luptă - presă |
27 mar. 2014 |
Turcia interzice şi YouTube, după ce a blocat Twitter |
27 mar. 2014 |
Platini o laudă pe Alina Steţenco, antrenoarea selecţionatei Moldova U17 |
27 mar. 2014 |
Ponta: Băsescu a folosit informaţii din dosare penale în declaraţiile publice |
27 mar. 2014 |
Percheziţii în trei judeţe, într-un caz de evaziune fiscală.Vizat şi omul de afaceri Georgică Cornu |
27 mar. 2014 |
Victoria Nuland vizitează, duminică, Republica Moldova |
27 mar. 2014 |
Consultări la Consiliul de Securitate al ONU pe tema tirurilor de rachete nord-coreene |
27 mar. 2014 |
Seat atinge cea mai mare cifră de afaceri din istoria sa: 6,5 miliarde euro în 2013 |
27 mar. 2014 |
Gruparea de 26 de suspecţi conduşi de Georgică Cornu, regele asfaltului din Banat, dislocată. Prejudiciul-peste 61 de milioane lei |
27 mar. 2014 |
Anchetă în cazul femeii muşcate de câini: Criminaliştii vor să facă mulaje după colţii celor 9 câini ridicaţi din parc |
27 mar. 2014 |
Elvis, 2Pac, Marilyn şi Kurt Cobain trăiesc. Într-o reclamă oandeză |
27 mar. 2014 |
Tăriceanu înfiinţează Platforma Economică Liberală |
27 mar. 2014 |
ONU denunţă anexarea Crimeei de către Rusia |
27 mar. 2014 |
UPDATE. Raportul în cazul Institutului Cantacuzino, trimis la Parchetul General |
27 mar. 2014 |
UPDATE. Raportul în cazul Cantacuzino, trimis la Parchet |
27 mar. 2014 |
Doi poliţişti de frontieră din Constanţa, acuzaţi că ar fi ajutat contrabandişti de ţigări, reţinuţi |
27 mar. 2014 |
UPDATE. Întâlnire în premieră între Obama şi Papa Francisc |
27 mar. 2014 |
Băsescu şi Ponta, la bilanţul MApN |
27 mar. 2014 |
Londra: Patru răniţi, după o decolare eşuată |
27 mar. 2014 |
Oliver Lines, campion european la snooker juniori, în turneul de la Bucureşti |
27 mar. 2014 |
Viceprimarul Capitalei, Marcel Octavian Nicolescu, a trecut la PSD |
27 mar. 2014 |
Turiştii chinezi evită Malaezia, după dispariţia avionului MH370 |
27 mar. 2014 |
Întâlnire în premieră între Obama şi Papa Francisc |
27 mar. 2014 |
Iulia Timoşenko vrea să fie preşedinte |
27 mar. 2014 |
Femeia cu sarcină extrauterină, operată de trei ori la Maternitatea Elena Doamna, e în comă indusă |
27 mar. 2014 |
Ora Pământului 2014: Ministerele din România şi instituţiile subordonate vor stinge lumina sâmbătă, timp de o oră |
27 mar. 2014 |
DIICOT a emis mandat de aducere pe numele lui Georgică Cornu, regele asfaltului din Banat. Descinderi în trei judeţe, într-un caz de evaziune fiscală |
27 mar. 2014 |
Colegiul Medicilor a acordat decoraţii supravieţuitorilor accidentului aviatic din Apuseni şi familiilor lui Iovan şi Aurelei Ion |
27 mar. 2014 |
Mircea Diaconu şi-a depus la BEC candidatura pentru PE |
26 mar. 2014 |
Antonescu: Nu mai susţinem acciza Guvernului |
26 mar. 2014 |
Fosta judecătoare Veronica Cîrstoiu spune că nu a luat mită |
26 mar. 2014 |
ANI a informat BEC cu privire la faptul că Mircea Diaconu nu poate candida la alegerile europarlamentare |
26 mar. 2014 |
Cannes: Atentat terorist, dejucat de autorităţi |
26 mar. 2014 |
Kremlin: O rezoluţie a Adunării Generale a ONU privind Crimeea nu va avea efect asupra Rusiei |
26 mar. 2014 |
DNA îl vrea pe primarul din Năvodari în închisoare |
26 mar. 2014 |
Noi prefecţi, în Argeş şi Covasna |
26 mar. 2014 |
Ginerele lui bin Laden, găsit vinovat de terorism, în SUA |
26 mar. 2014 |
Circulaţia metroului, îngreunată. Un tren s-a defectat la staţia Dristor |
26 mar. 2014 |
Percheziţii la spărgătorii de locuinţe din Mehedinţi şi Timiş. Reţeaua opera în Franţa |
26 mar. 2014 |
Turul de Elită U17: România, aproape de a rata calificarea la Europeanul de Fotbal |
26 mar. 2014 |
Un bărbat dat în urmărire naţională s-a sinucis într-o cameră de hotel din Buşteni |
26 mar. 2014 |
Poliţia rutieră a aplicat peste 3.000 de sancţiuni, în cinci zile. Cele mai multe au vizat viteza excesivă |
26 mar. 2014 |
Vanda Vlasov, la DNA: Ideea că am pronunţat vreo soluţie influenţată de cineva, o nemernicie |
26 mar. 2014 |
Londra revizuieşte un acord de coooperare nucleară cu Moscova din cauza crizei ucrainene |
26 mar. 2014 |
Biroul Român de Audit Transmedia are o nouă conducere executivă |
26 mar. 2014 |
Bătăile inimii copilului, ascultate pe telefonul mobil. Aplicaţie pentru gravide |
26 mar. 2014 |
MRU: Cine se împotriveşte exploatării gazelor de şist face jocul Rusiei |
26 mar. 2014 |
Ponta: Avem bani de pensii şi salarii. Acciza va rămâne în buget şi va fi aplicată |
26 mar. 2014 |
A fost arestat ucigaşul bărbatului găsit sub o conductă de termoficare |
26 mar. 2014 |
NATO sporeşte trupele în Europa de Est, în contextul crizei ucrainene |
26 mar. 2014 |
Medic expert de la Casa de Pensii Mureş, reţinut pentru mită |
26 mar. 2014 |
LPF va redeveni membră a Asociaţiei Ligilor Profesioniste din Europa. Datoriile sunt stinse! |
26 mar. 2014 |
Imagini rare cu Kurt Cobain |
26 mar. 2014 |
Poliţist de la Investigarea Fraudelor Ilfov, trimis în judecată pentru trafic de influenţă |
26 mar. 2014 |
Percheziţii la falsificatorii de carduri. Printre victime, clienţi din SUA. Prejudicul: 2.000.000 de dolari |
26 mar. 2014 |
Accidentul aviatic din Munţii Apuseni: Procurorii militari au cerut documente de la CSAT |
26 mar. 2014 |
Percheziţii în Bucureşti şi trei judeţe din ţară într-un caz de phishing. Printre victime, clienţi din SUA. Prejudicul: 2.000.000 de dolari |
26 mar. 2014 |
VIDEO. Băsescu, la bilanţul SRI: România are un serviciu de informaţii performant |
26 mar. 2014 |
Antonescu susţine majorarea taxei pentru TVR |
26 mar. 2014 |
Acţiunile Transelectrica au urcat cu peste 7% |
26 mar. 2014 |
Patru ONG-uri: Principiul integrităţii trebuie aplicat şi candidaturilor la Parlamentul European |
26 mar. 2014 |
Freedom House: Principiul integrităţii trebuie aplicat şi candidaturilor la Parlamentul European |
26 mar. 2014 |
VIDEO. Băsescu, la bilanţul SRI: România are un serviciu de informaţii performant |
26 mar. 2014 |
Cupa României: Petrolul - Astra, 0-0 |
26 mar. 2014 |
LIVE TEXT. Băsescu, la bilanţul SRI: când am preluat funcţia de preşedinte, SRI avea un director care folosea maşină de la SOV |
26 mar. 2014 |
Coreea de Nord a lansat alte două rachete balistice |
26 mar. 2014 |
Apa subterană de la Fukushima va fi deversată în mare, din luna mai - presă |
26 mar. 2014 |
O nouă conducere la BRAT |
26 mar. 2014 |
Lucian Bute s-a despărţit de antrenorul Stephan Larouche |
26 mar. 2014 |
Primarul din Rm. Vâlcea, Emilian Frâncu, a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare |
26 mar. 2014 |
Fost campion mondial cu Squadra Azzurra: Fotbalul românesc şi cel italian se aseamănă |
26 mar. 2014 |
Director ANPC: Comerţul online nu prezintă grave abateri |
26 mar. 2014 |
ANI către BEC: Mircea Diaconu nu poate candida la europarlamentare |
26 mar. 2014 |
Guvernatorul Găgăuziei, în vizită la Moscova pentru discuţii pe teme politice şi economice - presă |
26 mar. 2014 |
Primii observatori OSCE au ajuns în zona rusofonă a Ucrainei |
26 mar. 2014 |
Obama, îngrijorat de scăderea cheltuielilor NATO pentru apărare |
26 mar. 2014 |
O nouă conducere la BRAT |
26 mar. 2014 |
FC Petrolul, amendat cu 30.000 de lei pentru incidentele de la meciul cu Ceahlăul |
26 mar. 2014 |
Hagel: Rusia îşi sporeşte trupele la frontiera Ucrainei |
26 mar. 2014 |
Constanţa: Comandant de navă cercetat penal pentru contrabandă cu ţigări |
26 mar. 2014 |
PDL cere Avocatului Poporului să sesizeze CCR pentru OUG privind alegerile parţiale |
26 mar. 2014 |
SUA: Documente de la Snowden, în mâinile ruşilor |
26 mar. 2014 |
Bayern Munchen a câştigat titlul în Germania. REKORDmeister! |
26 mar. 2014 |
Fostul ministru Borbely Karoly, numit de Ponta secretar de stat la Energie |
26 mar. 2014 |
Incident la Aeroportul Târgu-Mureş: Un avion a fost acroşat cu o scară mobilă |
26 mar. 2014 |
UEFA va lansa o nouă competiţie: Nations League. Va înlocui amicalele între ţări |
26 mar. 2014 |
Scutaru: Am stat la ghişeu mai mult decât ministrul Cotovelea ca să plătesc impozitul pe chirie |
26 mar. 2014 |
Iorgulescu avertizează cluburile să-şi rezolve problemele, altfel nu vor mai evolua în Liga I |
26 mar. 2014 |
Pep Guardiola, Bayern Munchen: Îi dedic titlul lui Hoeness |
26 mar. 2014 |
Buzău: Licean, arestat după ce a încercat să violeze o tânără |
26 mar. 2014 |
Ponta: Avem bani de pensii şi salarii. Acciza va rămâne în buget şi va fi aplicată |
26 mar. 2014 |
Bulgaria, pregătită să lanseze linii directe de transport maritim de mărfuri către Rusia |
26 mar. 2014 |
Motivare: Incendiul de la Maternitatea Giuleşti, produs din cauza încălcării unor reguli de siguranţă |
26 mar. 2014 |
VIDEO. Antonescu: Nu mai susţinem acciza Guvernului |
26 mar. 2014 |
ÎCCJ: Ecaterina Andronescu poate candida la europarlamentare |
26 mar. 2014 |
Posturile de televiziune ruse, interzise în Ucraina |
26 mar. 2014 |
Udrea: Dacă opoziţia nu se uneşte pentru prezidenţiale, vom trăi 10 ani cu PSD |
26 mar. 2014 |
FC a depus la BEC listele pentru europarlamentare. Pe primul loc, MRU |
26 mar. 2014 |
Peste 4.000 de şomeri vor beneficia de cursuri de calificare, în luna aprilie |
26 mar. 2014 |
Militari ruşi au efectuat manevre în Transnistria - presă |
26 mar. 2014 |
Liga I: Meciuri în ziua de Paşte, programul etapelor 26-28 |
26 mar. 2014 |
Trei elevi din Galaţi, bolnavi de TBC |
26 mar. 2014 |
MAE turc: Ankara va riposta în faţa unei ameninţări a Siriei |
26 mar. 2014 |
Vanda Vlasov, la DNA: Da, tata merge la cazinou. Jocurile de noroc sunt o îndeletnicire a nobilimii |
26 mar. 2014 |
Putin, mai popular ca niciodată, după anexarea Crimeei |
26 mar. 2014 |
Gărzile de corp ale lui Obama, noapte de beţie la Amsterdam |
26 mar. 2014 |
STUDIU. Exerciţiile fizice reduc riscul de cancer la sân |
26 mar. 2014 |
Tavan prăbuşit la Administraţia Financiară din sectorul 5. Două persoane au fost rănite |
26 mar. 2014 |
LIVE TEXT. Băsescu, la bilanţul SRI: România are un serviciu de informaţii performant |
26 mar. 2014 |
Washington: 24 de morţi în urma alunecărilor de teren |
26 mar. 2014 |
ANI: Agentul Vasiluţă nu poate justifica 94.000 de euro |
26 mar. 2014 |
Merkel îşi menţine popularitatea după 100 de zile la conducerea unei "mari coaliţii" |
26 mar. 2014 |
Conducta de gaze între Ruse şi Giurgiu, lansată, cel mai probabil, în iunie |
26 mar. 2014 |
FMI a aprobat prima şi a doua evaluare a acordului cu România |
26 mar. 2014 |
Băsescu a convocat, joi, o şedinţă a CSAT |
26 mar. 2014 |
Facebook va cumpăra Oculus VR, lider în tehnologia realităţii virtuale |
26 mar. 2014 |
Top români bogaţi în 2013: Doar trei miliardari în dolari |
26 mar. 2014 |
Viceprimarul Iaşiului a demisionat din funcţie |
26 mar. 2014 |
Ioana Petrescu: Fără acciza la combustibil, nu mai sunt bani de pensii |
26 mar. 2014 |
Rusia a exportat armament în valoare de două miliarde de dolari de la începutul anului - presă |
26 mar. 2014 |
Primăria Capitalei vrea finanţare de 800.000 de euro pentru creşterea atractivităţii turistice a Cimitirului Bellu |
26 mar. 2014 |
Bătăile inimii copilului, ascultate pe telefonul mobil. Aplicaţie pentru gravide |
26 mar. 2014 |
Percheziţii la spărgătorii de locuinţe din Mehedinţi şi Timiş. Reţeaua opera înn Franţa |
26 mar. 2014 |
SLATINA. Autorităţile au cumpărat o toaletă publică ”inteligentă” cu 25.000 de euro |
26 mar. 2014 |
Tenis Miami: Williams - Sharapova, meci cât o finală. Halep rămâne numărul 5! |
26 mar. 2014 |
Cutremur de 4,8 grade, în Vrancea |
26 mar. 2014 |
Turcia: Justiţia a dispus anularea blocării reţelei Twitter |
26 mar. 2014 |
Trei poliţişti din Timiş, răniţi într-un accident rutier |
26 mar. 2014 |
Două reactoare nucleare belgiene, oprite din motive de securitate |
26 mar. 2014 |
Turcinov: Militarii ucraineni din Crimeea, eliberaţi de ruşi |
26 mar. 2014 |
Egipt: Mareşalul Abdel Fattah al-Sisi candidează la prezidenţiale |
26 mar. 2014 |
Ministerul Apărării îşi prezintă, joi, bilanţul, în prezenţa lui Băsescu |
26 mar. 2014 |
PNL vrea să depună o moţiune pe amnistie şi graţiere |
26 mar. 2014 |
Băsescu a decorat mai multe personalităţi din R.Moldova. Druc, Chirtoacă şi Moşanu, printre cei care au primit distincţii |
26 mar. 2014 |
Vanda Vlasov, la DNA: Nu pronunţ soluţii influenţată de cineva. Jocurile de noroc sunt o îndeletnicire a nobilimii |
26 mar. 2014 |
Hagel: Rusia îşi sporeşte trupele la frontiera Ucrainei |
25 mar. 2014 |
Ponta: PSD, UNPR, PC şi UDMR vor avea o propunere comună, marţi, pentru şefia ASF |
25 mar. 2014 |
Un medic, o asistentă şi două infirmiere, reţinute în dosarul pensiilor medicale |
25 mar. 2014 |
Oficial NATO: Alianţa a suspendat cooperarea cu Rusia |
25 mar. 2014 |
Obama participă, miercuri, la un summit UE - SUA |
25 mar. 2014 |
Putin îl decorează pe francezul Jean-Claude Killy, care a coordonat "cele mai bune JO din istorie" |
25 mar. 2014 |
UPDATE. Dragnea: Am propus Băncii Comerciale a Chinei o filială în România |
25 mar. 2014 |
Kremlin: G8 fără Rusia afectează toate statele membre ale grupului |
25 mar. 2014 |
Fed Cup: Partida România - Serbia, desfăşurată la Arenele BNR, în acelaşi timp cu turneul ATP |
25 mar. 2014 |
Tănase: Insolvenţa nu poate fi evitată la TVR |
25 mar. 2014 |
EURO 2016: Piţurcă are un nou secund la naţională |
25 mar. 2014 |
Ponta, nou atac la Băsescu: E ”ca un calculator din 2002-2003, e depăşit” |
25 mar. 2014 |
Discuţie Băsescu-Biden despre criza din Ucraina |
25 mar. 2014 |
David Beckham vrea stadion de 200 milioane dolari la Miami |
25 mar. 2014 |
KGB: Tiraspolul a doborât un avion fără pilot |
25 mar. 2014 |
GALERIE FOTO: Prima Doamnă a SUA a învăţat caligrafia de la Prima Doamnă a Chinei |
25 mar. 2014 |
VIDEO. Băsescu, la bilanţul SRI: România are un serviciu de informaţii performant |
25 mar. 2014 |
Antena 3, condamnată pentru linşajul contra Oanei Schmidt Hăineală |
25 mar. 2014 |
Ludovic Orban cere sancţionarea preşedintelui Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor |
25 mar. 2014 |
Rudele victimelor cursei MH370, protest la Ambasada Malaysiei de la Beijing |
25 mar. 2014 |
Unul dintre liderii extremei dreapte din Ucraina, Pravi Sektor, ucis de poliţie |
25 mar. 2014 |
Trei români se află în top 10 hackeri specializaţi în criminalitate cibernetică |
25 mar. 2014 |
Jobbik atacă în instanţă interdicţia pusă unora din membrii săi de a intra în România |
25 mar. 2014 |
Primarul din Sevastopol dizolvă miliţiile proruse |
25 mar. 2014 |
Ucraina: Guvernul prevede o contracţie economică de 3% în 2014 |
25 mar. 2014 |
STUDIU. Portrete robot ale infractorilor, create din ADN-ul descoperit la locul faptei |
25 mar. 2014 |
Dosarul Transferurilor: Stoica, Copos şi Popescu îşi vor executa pedeapsa în regim închis |
25 mar. 2014 |
Chinezii încep analizele tehnice pentru trenul de mare viteză spre Constanţa |
25 mar. 2014 |
Peste 7.500 de ofiţeri şi agenţi, avansaţi în funcţie de Ziua Poliţiei Române |
25 mar. 2014 |
Belgia cheltuieşte 10 milioane de euro cu vizita lui Obama |
25 mar. 2014 |
UPDATE. Dragnea: Am propus Băncii Comerciale a Chinei o filială în România |
25 mar. 2014 |
Obama pregăteşte o lege pentru a opri colectarea datelor telefonice |
25 mar. 2014 |
Accidentul aviatic din Munţii Apuseni: Procurorii militari au cerut documente de la CSAT |
25 mar. 2014 |
Moldovan: Preluarea FC Rapid, mai complicată de cât am crezut iniţial |
25 mar. 2014 |
Reprezentantul preşedintelui ucrainean în Crimeea a demisionat - presă |
25 mar. 2014 |
România intră în cursa pentru organizarea Europeanului de gimnastică din 2017 |
25 mar. 2014 |
Obama: Atitudinea Rusiei faţă de vecini este un semn de slăbiciune |
25 mar. 2014 |
Băsescu îi cere, din nou, lui Ponta, să renunţe la creşterea accizei la carburant |
25 mar. 2014 |
STENOGRAME. Vlasov, interceptat când cerea mită: ”Aveţi banii la dumneavoastră?” |
25 mar. 2014 |
Ruşii au atacat ultima navă ucraineană din Crimeea |
25 mar. 2014 |
Patru ani de închisoare pentru un fost vicepreşedinte al federaţiei croate de fotbal |
25 mar. 2014 |
Incident armat la bordul unui distrugător staţionat la baza de la Norfolk. Un marinar şi un civil au murit |
25 mar. 2014 |
Explozii la Kabul. Ţinta, un candidat în alegerile prezidenţiale afgane |
25 mar. 2014 |
Summitul G8 programat în Rusia a fost anulat. Va fi organizat la Bruxelles |
25 mar. 2014 |
Un bărbat a murit pentru că echipajul de prim-ajutor a ajuns prea târziu. MAI şi MS fac o anchetă în acest sens |
25 mar. 2014 |
Mişu Negriţoiu, posibil şef ASF. Ciorbea, membru neexecutiv (SURSE) |
25 mar. 2014 |
Accidentul aviatic din Munţii Apuseni: Procurorii militari au cerut documente de la CSAT |
25 mar. 2014 |
După discuţii cu Ponta şi Antonescu, Tănase a primit sprijin politic şi garanţii |
25 mar. 2014 |
STENOGRAME. Vlasov, interceptat când cerea mită: ”Aveţi banii la dumneavoastră?” |
25 mar. 2014 |
Tătarii din Crimeea vor organiza un referendum pe tema alipirii la Rusia |
25 mar. 2014 |
Mişu Negriţoiu, posibil şef ASF. Ciorbea, membru neexecutiv (SURSE) |
25 mar. 2014 |
Ponta: Bănicioiu va face într-o lună ce nu a făcut Nicolăescu într-un an |
25 mar. 2014 |
Canada: Bărbat grav bolnav, cu simptome de febră Ebola |
25 mar. 2014 |
Incendiu în Bucureşti: Au ars cinci case, iar un bărbat a fost rănit |
25 mar. 2014 |
ONU: Pedepsele cu moartea pronunţate "în masă" în Egipt încalcă dreptul internaţional |
25 mar. 2014 |
Bundesliga: Cluburile germane resping folosirea tehnologiei video pe linia porţii |
25 mar. 2014 |
Eurobarometru: România, procent ridicat de angajaţi „la negru” |
25 mar. 2014 |
OSCE, îngrijorată faţă de independenţa presei în Ungaria |
25 mar. 2014 |
Discuţie Băsescu-Biden despre criza din Ucraina |
25 mar. 2014 |
Liberalii vor depune o moţiune simplă pe tema sănătăţii |
25 mar. 2014 |
Preliminariile EURO 2016 se joacă în toată România: Pe ce stadioane evoluează tricolorii |
25 mar. 2014 |
Incident armat la bordul unui distrugător staţionat la baza de la Norfolk. Un marinar şi un civil au murit |
25 mar. 2014 |
Germania va înăspri măsurile contra "turiştilor bunăstării" din state UE - presă |
25 mar. 2014 |
Sofia vrea să lanseze linii directe de transport maritim către Rusia |
25 mar. 2014 |
Proiectul referitor la trecerea STS în subordinea MAI, adoptat tacit de Cameră |
25 mar. 2014 |
SUA şi UE denunţă condamnarea la moarte a 529 susţinători ai lui Morsi |
25 mar. 2014 |
ÎCCJ decide, marţi, în cazul de incompatibilitate al E. Andronescu. Miza-alegerile europarlamentare |
25 mar. 2014 |
Liga I, rezultate şi clasament etapa a XXIV-a: Steaua, mai aproape de titlul 25 |
25 mar. 2014 |
Ponta: Nu există o soluţie acceptată de CE la propunerile de modificare a activităţii CNSC |
25 mar. 2014 |
Electrocentrale Oradea, penalizată de CE |
25 mar. 2014 |
Desfăşurări de forţe la meciurile din Cupa României: 900 de jandarmi la Steaua - Dinamo |
25 mar. 2014 |
Bulgaria: Creşte numărul zborurilor de recunoaştere ruseşti |
25 mar. 2014 |
UPDATE. Yemen: Angajatul ONU răpit a fost eliberat |
25 mar. 2014 |
UPDATE. Yemen: Angajatul ONU răpit a fost eliberat |
25 mar. 2014 |
CNA: România TV şi B1, amendate pentru limbaj injurios |
24 mar. 2014 |
Victoria Nuland: SUA sunt alături de România |
24 mar. 2014 |
Demiteri la Hidroelectrica. Primul este directorul financiar |
24 mar. 2014 |
Deputatei Ioana Jenica Dumitru i s-a făcut rău în plen |
24 mar. 2014 |
Un avion Malaysia Airlines, nevoit să aterizeze din cauza unor probleme electrice |
24 mar. 2014 |
Dorin Cioabă: Romi se vor căsători după vârsta de 16 ani, nu mai devreme |
24 mar. 2014 |
Anchetaţi din închisoare. Doi deţinuţi, cercetaţi pentru înşelăciuni prin ”metoda accidentul” |
24 mar. 2014 |
România, din nou în top 3 la scumpiri în UE |
24 mar. 2014 |
Una dintre cele două paciente cu gripă a decedat la Spitalul Elias |
24 mar. 2014 |
Întreruperi de energie electrică în mai multe zone din Crimeea |
24 mar. 2014 |
LIVE TEXT. Băsescu pleacă luni la Summit-ul Securităţii Nucleare de la Haga |
24 mar. 2014 |
Elena Băsescu a demisionat din PDL - surse |
24 mar. 2014 |
UPDATE. Ponta: Preţul la energie va continua să scadă |
24 mar. 2014 |
Ponta, despre situaţia din Crimeea: Cel mai mare pericol de securitate pentru România după 1989 |
24 mar. 2014 |
Gopo 2014: Radu Beligan a primit premiul pentru întreaga carieră |
24 mar. 2014 |
Ponta: Curentul se scumpeşte cu 2% din aprilie, pentru consumatori |
24 mar. 2014 |
Percheziţii în Bucureşti la persoane suspectate de spălare de bani şi evaziune |
24 mar. 2014 |
Surse: Întâlnire Lavrov - Deşciţa, cu ocazia Summitului de la Haga |
24 mar. 2014 |
Rezultate parţiale alegeri muncipale în Franţa. Ascensiunea extremei drepte |
24 mar. 2014 |
Relu Fenechiu contestă regimul de detenţie |
24 mar. 2014 |
Echipa sub 17 ani a României a debutat cu o remiză la Turul de Elită din Scoţia |
24 mar. 2014 |
"Obiecte suspecte", reperate de un avion chinez în zona de căutare a Boeing 777 |
24 mar. 2014 |
Finanţatorul FC Botoşani îşi caută "costum second-hand", pentru meciurile din Liga Europa |
24 mar. 2014 |
Stolojan, atac la adresa Elenei Băsescu: În 5 ani, nu a fost niciodată raportor al PE |
24 mar. 2014 |
FOTO Corina Ungureanu, de la pictoriale nud la europarlamentare. Şi-a depus azi candidatura! |
24 mar. 2014 |
Desen animat inspirat din islam, interzis de liderii religioşi din Arabia Saudită |
24 mar. 2014 |
Cazanciuc: Codul insolvenţei trebuie adoptat repede |
24 mar. 2014 |
13 oficiali canadieni, declaraţi "personae non gratae" de Rusia |
24 mar. 2014 |
Ponta: Sunt şanse ca Oprescu sau Tăriceanu să fie preşedinţi, Isărescu vrea alt mandat la BNR |
24 mar. 2014 |
Percheziţii în Timişoara, într-un caz de pornografie infantilă |
24 mar. 2014 |
Gopo 2014: Călin Peter Netzer, cel mai bun regizor |
24 mar. 2014 |
Stolojan, atac la adresa Elenei Băasescu: În 5 ani, nu a fost niciodată raportor al PE |
24 mar. 2014 |
Elena Băsescu: Nu voi candida la europarlamentare. Udrea: A ales să nu candideze pentru a opri speculaţiile ipocrite |
24 mar. 2014 |
PDL depune o nouă moţiune simplă pe tema descentralizării |
24 mar. 2014 |
Kievul îşi retrage trupele din Crimeea |
24 mar. 2014 |
Antonescu: Nu există niciun risc de rupere al PNL |
24 mar. 2014 |
Experţi internaţionali: Internetul să rămână liber şi să iasă de sub controlul exclusiv al guvernelor |
24 mar. 2014 |
15 ani de la bombardamentele NATO în Serbia |
24 mar. 2014 |
Luminiţa Gheorghiu, cea mai bună actriţă în rol principal, la Gopo 2014 |
24 mar. 2014 |
UPDATE Nouă persoane audiate, în Bucureşti, pentru spălare de bani şi evaziune fiscală |
24 mar. 2014 |
Fosta şefă a Finanţelor Publice Mehedinţi, cercetată pentru evaziune, detaşată la Biroul Vamal Alba |
24 mar. 2014 |
Gopo 2014: Victor Rebengiuc, premiul pentru cel mai bun rol principal masculin |
24 mar. 2014 |
Franţa: Candidata UMP conduce în urma alegerilor pentru primăria Parisului - sondaj |
24 mar. 2014 |
Elena Băsescu a demisionat din PDL - surse |
24 mar. 2014 |
Compania Tarom reia zborurile pe ruta Bucureşti-Beijing, posibil în iunie sau iulie |
24 mar. 2014 |
Percheziţii în Olteniţa şi Bucureşti, la suspecţi de înşelăciune: 230 de persoane s-au pensionat, ilegal, pe caz de boală |
24 mar. 2014 |
Russia Today: Timoşenko ar îndemna la război împotriva Rusiei, într-o conversaţie interceptată |
24 mar. 2014 |
Ţările membre G7 ameninţă Rusia cu înăsprirea sacţiunilor |
24 mar. 2014 |
Antonescu, despre ruperea USL: PSD vrea un candidat la preşedinţie perfect decorativ |
24 mar. 2014 |
Probă şocantă în procesul lui Pistorius: Reeva Steenkamp se temea de iubitul ei |
24 mar. 2014 |
Rezultate parţiale alegeri municipale în Franţa. Ascensiunea extremei drepte |
24 mar. 2014 |
Ponta se întâlneşte, marţi, la Parlament, cu şeful TVR |
24 mar. 2014 |
Ponta: TVR şi SRR vor fi o singură societate naţională, într-un an de zile |
24 mar. 2014 |
UPDATE. Instanţa a respins cererea lui Atanasie Stănculescu de eliberare condiţionată |
24 mar. 2014 |
Monica Niculescu, eliminată în turul doi, la dublu, la Miami |
24 mar. 2014 |
America, "foarte îngrijorată" de prezenţa militarilor ruşi la frontiera Ucrainei |
24 mar. 2014 |
ANM: Cod galben de vânt în nouă judeţe |
24 mar. 2014 |
Elena Băsescu: Nu voi candida pe lista PMP |
24 mar. 2014 |
Accident grav pe DN2, în judeţul Buzău: Un mort şi patru răniţi |
24 mar. 2014 |
Ponta: Azi voi prezenta proiectele pe energie |
24 mar. 2014 |
Forţele armate ruse au asaltat baza ucraineană de la Feodosia din Crimeea |
24 mar. 2014 |
Paolo Sartori, ataşatul Ambasadei Italiei, consilier la Ponta |
24 mar. 2014 |
Băsescu a discutat cu Obama, la Summitul Securităţii Nucleare de la Haga |
24 mar. 2014 |
FOTO. Sosia lui Kim Jong-un, un vânzător chinez de frigărui |
24 mar. 2014 |
Băsescu, înainte de plecarea la Summit-ul Securităţii Nucleare de la Haga: România deţine tehnologia întregului ciclu nuclear |
24 mar. 2014 |
Del Potro va fi operat din nou la cotul stâng. A abandonat la Miami |
24 mar. 2014 |
FOTO. Băsescu a discutat cu Obama şi Lavrov, la Summitul Securităţii Nucleare de la Haga |
24 mar. 2014 |
Călăraşi: 230 de persoane s-au pensionat, ilegal, pe caz de boală. Poliţia a făcut percheziţii la persoanele bănuite de înşelăciuni |
24 mar. 2014 |
Atanasie Stănculescu cere, din nou, să fie eliberat condiţionat |
24 mar. 2014 |
"Poziţia copilului", cel mai bun film, la Gopo 2014 |
24 mar. 2014 |
Angajaţii RATB şi-au anulat protestul |
24 mar. 2014 |
Cupa României: Suporterii, urmăriţi cu 90 camere video la derbiul Steaua - Dinamo |
24 mar. 2014 |
UPDATE. Lavrov s-a întâlnit cu Deşciţa, la Haga |
24 mar. 2014 |
VIDEO: Marele Război în imagini color |
24 mar. 2014 |
Norica Nicolai: Crin Antonescu nu va avea motiv să îşi dea demisia |
24 mar. 2014 |
Fosta gimnastă Corina Ungureanu şi-a depus la BEC candidatura pentru PE |
24 mar. 2014 |
PNL a depus la BEC lista de candidaţi la europarlamentare |
24 mar. 2014 |
LIVE TEXT. Băsescu, înainte de plecarea la Summit-ul Securităţii Nucleare de la Haga:România deţine tehnologia întregului ciclu nuclear |
24 mar. 2014 |
Crimea a fost ataşată Rusiei şi pe hărţile oficiale ale Moscovei |
24 mar. 2014 |
Lavrov, despre excluderea Rusiei din G8: Nu ar fi o tragedie |
24 mar. 2014 |
Liga I, rezultate etapa a XXIV-a: Victorie la limită pentru Steaua |
24 mar. 2014 |
UPDATE. Ponta: Preţul la energie va continua să scadă |
24 mar. 2014 |
Marina SUA a trimis un sistem de localizare a cutiilor negre în zona de căutare a Boieng 777 |
24 mar. 2014 |
FOTO. Summit privind terorismul, dominat de criza ucraineană |
24 mar. 2014 |
Gopo 2014: Radu Beligan a primit premiul pentru întreaga carieră |
24 mar. 2014 |
Gigi Becali, mesaj din închisoare: Este un abuz să vorbiţi despre familia mea |
24 mar. 2014 |
Norvegianul Jens Stoltenberg, viitorul secretar general al NATO- presă |
24 mar. 2014 |
Grapini şi-a dat demisia din Parlament ca să candideze la europarlamentare |
24 mar. 2014 |
Merkel i-a cerut lui Putin să nu destabilizeze Republica Moldova |
24 mar. 2014 |
UPDATE: Accident grav pe DN2, în judeţul Buzău: Un mort şi patru răniţi |
24 mar. 2014 |
Preşedintele Judecătoriei Panciu, Mihai Stoica, incompatibil |
24 mar. 2014 |
Opt morţi şi 108 dispăruţi, în urma unei alunecări de teren în SUA |
24 mar. 2014 |
Poliţistul ce a dat filmarea cu şeful Poliţiei Piatra Neamţ, suspus presiunilor (APADOR CH) |
24 mar. 2014 |
Udrea: Siegfried Mureşan va fi pe locul doi în lista PMP la europarlamentare |
24 mar. 2014 |
Salzburg este campioana Austriei. Record în Bundesliga "mică" |
24 mar. 2014 |
Soarta lui Jean Pădureanu, decisă de medicii de la INML |
24 mar. 2014 |
SUA. Cel puţin 30 de răniţi după ce un tren a deraiat la Chicago |
24 mar. 2014 |
Bărbat care şi-a omorât iubita, condamnat la închisoare pe viaţă |
24 mar. 2014 |
ASPA: „Cuţu, cuţu”, „Caleidoscop” şi alte 17 ONG-uri şi 39 de persoane nu mai au dreptul să adopte câini |
24 mar. 2014 |
Senatul cere Comisiei juridice un punct de vedere privind legalitatea grupului PC |
24 mar. 2014 |
Martor în procesul lui Pistorius: Am auzit trei ţipete de femeie şi un urlet |
24 mar. 2014 |
Avionul Malaysian Airlines s-a prăbuşit în Oceanul Indian. Nu există supravieţuitori |
24 mar. 2014 |
Ministrul rus al Apărării se află în Crimeea - presă |
23 mar. 2014 |
Băsescu, la Summit-ul Securităţii Nucleare de la Haga, luni şi marţi |
23 mar. 2014 |
ANM: Ploi şi grindină, luni şi marţi, în vestul ţării |
23 mar. 2014 |
Şeful primului Guvern democratic al Spaniei a decedat |
23 mar. 2014 |
Ponta: Băsescu seamănă foarte mult cu Ianukovici |
23 mar. 2014 |
Ştiinţa Bacău a câştigat Cupa României la volei feminin |
23 mar. 2014 |
Un biciclist a fost decapitat, după ce a fost lovit de o maşină |
23 mar. 2014 |
Mihai Răzvan Ungureanu: "Suntem în situaţia de a încurca toate calculele partidelor de dreapta" |
23 mar. 2014 |
Ponta, despre extremişti: România va continua să interzică intrarea pe teritoriul ţării a celor care nu respectă legile |
23 mar. 2014 |
Ponta vrea ca USD să obţină minim 35% din voturi la europarlamentare |
23 mar. 2014 |
Ponta: Dacă Diaconu va lua şi voturi de la PSD pentru PE, nu mă supăr |
23 mar. 2014 |
Cutremur de 6,1 grade, în Chile |
23 mar. 2014 |
Iaţeniuk nu merge la summitul G7 |
23 mar. 2014 |
Noi posibile fragmente ale avionului dispărut, observate de sateliţi în Oceanul Indian |
23 mar. 2014 |
Ministrul ucrainean de Externe avertizează: Există riscul major al izbucnirii unui conflict militar între Ucraina şi Rusia |
23 mar. 2014 |
Ministrul ucrainean al Apărării: Obiectivul lui Putin este întreaga Ucraina |
23 mar. 2014 |
Corlăţean: Singura soluţie pentru Moldova este integrarea europeană |
23 mar. 2014 |
Comandant NATO: Suntem preocupaţi de riscul unei intervenţii militare ruse în Transnistria |
23 mar. 2014 |
Medicii români, atraşi în afară cu salarii de zece ori mai mari decât în România |
23 mar. 2014 |
CE: Nu vom aproba programele operaţionale pe transport fără să vedem progrese ale României |
23 mar. 2014 |
Junker: UE trebuie să semneze rapid acordul cu Republica Moldova |
23 mar. 2014 |
Băsescu, la Summit-ul Securităţii Nucleare de la Haga, luni şi marţi |
23 mar. 2014 |
Geoană: Eu am pus-o pe Daciana Sârbu, pe lista PSD, pentru europarlamentare în 2009 |
23 mar. 2014 |
Sebastian Bodu revine în PNŢCD şi candidează la europarlamentare |
23 mar. 2014 |
Vremea. Săptămâna începe cu ploi şi vijelii |
23 mar. 2014 |
Ucraina vrea locul Rusiei în G8 |
23 mar. 2014 |
Asociaţi ai lui Ianukovici, anchetaţi în Elveţia pentru spălare de bani |
23 mar. 2014 |
"Dr. House", în concert la Bucureşti |
23 mar. 2014 |
Antonescu îi îndeamnă pe liberalii din Dolj la un armistiţiu până la europarlamentare |
23 mar. 2014 |
Sibiu: Localnicii din Răşinari au protestat faţă de lucrările la reţeaua de apă |
23 mar. 2014 |
Bărbatul care a tâlhărit o poştăriţă de banii de pensii, prins |
23 mar. 2014 |
VIDEO. Antonescu îi îndeamnă pe liberalii din Dolj la un armistiţiu până la europarlamentare |
23 mar. 2014 |
Ministrul de Externe: Rezolvarea vizelor pentru SUA s-ar putea să nu mai ia mult |
23 mar. 2014 |
SUA îl apără pe fostul preşedinte georgian Saakaşvili |
23 mar. 2014 |
Michelle Obama îi îndeamnă pe chinezi să respecte libertatea de exprimare |
23 mar. 2014 |
Înfrângere pentru Getafe, echipa antrenată de Cosmin Contra |
23 mar. 2014 |
Ponta: Unirea cu Moldova, doar dacă cetăţenii decid prin referendum |
23 mar. 2014 |
Steagul rusesc, arborat pe unităţile militare din Crimeea |
23 mar. 2014 |
Ponta: Oprescu şi Tăriceanu, 51% şanse să fie preşedinţi |
23 mar. 2014 |
Ponta: Băsescu a validat Guvernul în urma semnalelor externe |
23 mar. 2014 |
Putin şi Merkel, mulţumiţi de trimiterea unei misiuni OSCE în Ucraina |
23 mar. 2014 |
Tecău şi Rojer, eliminaţi la Miami |
23 mar. 2014 |
Navele ucrainene atacate în Crimeea primiseră ordin să tragă, dar nu au făcut-o |
23 mar. 2014 |
Ministru ucrainean al Apărării: Obiectivul lui Putin este întreaga Ucraina |
23 mar. 2014 |
Asociaţi ai lui Ianukovici, anchetaţi în Elveţia pentru spălare de bani |
23 mar. 2014 |
Ucraina, pregătită să ia locul Rusiei în G8 |
23 mar. 2014 |
Marea Britanie. UE anchetează suspendarea împrumuturilor pentru studenţii români |
23 mar. 2014 |
ASPA: 19 ONG-uri şi 39 de persoane nu mai au dreptul să adopte câini |
23 mar. 2014 |
Francezii îşi aleg primarii |
23 mar. 2014 |
McCain: Putin gândeşte precum Hitler |
23 mar. 2014 |
Şapte români acuzaţi de proxenetism, arestaţi la Paris |
23 mar. 2014 |
Locuitorii din Transnistria, afectaţi de situaţia din Ucraina |
23 mar. 2014 |
Comandant NATO: Forţele Alianţei trebuie repoziţionate |
23 mar. 2014 |
Juncker: UE trebuie să protejeze Republica Moldova de Rusia |
23 mar. 2014 |
Lista PDL la europarlamentare, deschisă de Theodor Stolojan |
22 mar. 2014 |
Turcia: Noi restricţii online, după blocarea accesului la Twitter |
22 mar. 2014 |
Ponta: Doamnele noastre nu se vor comporta precum cele două ţaţe europene, creaţii ale lui Băsescu |
22 mar. 2014 |
Stelian Tănase, invitat să demisioneze dacă nu poate salva TVR |
22 mar. 2014 |
Phenianul a lansat 30 de rachete cu rază scurtă de acţiune |
22 mar. 2014 |
Băsescu: ANAF, OPC şi ANSVSA, în loc să fie instituţii ale statului de drept, sunt ale partidelor |
22 mar. 2014 |
CVM Tomis Constanţa a câştigat Cupa României la volei masculin |
22 mar. 2014 |
Junioarele gimnasticii româneşti au luat medalie de argint la Trofeo Cita di Jesolo |
22 mar. 2014 |
Marş în Capitală pentru susţinerea adopţiilor |
22 mar. 2014 |
Doneţk: Mii de oameni au cerut revenirea la putere a lui Viktor Ianukovici |
22 mar. 2014 |
Nou succes în scrima românească |
22 mar. 2014 |
Crimeea: Bazele militare ucrainene, luate cu asalt |
22 mar. 2014 |
Băsescu: "Reprezentanţii PMP vor înţelege mai bine ce vreau de la acest partid" |
22 mar. 2014 |
Ioan Chelaru: Comisia de la Veneţia a avizat favorabil, cu recomandări, proiectul de revizuire a Constituţiei. Referendumul, posibil în 2015 |
22 mar. 2014 |
Junioarele, argint la gimnastică |
22 mar. 2014 |
Papa ii ameninta pe mafioti cu Iadul |
22 mar. 2014 |
Blaga: Acolo unde primarii strâng semnături pentru PMP sau EBA se vor lua măsuri. PMP nu va intra în PE |
22 mar. 2014 |
Iaşi: Femeia operată pe creier, căreia i-a căzut stativul peste faţă, a murit |
22 mar. 2014 |
PNL şi-a lansat eurocandidaţii la Brăila, pe imnul Ligii Campionilor |
22 mar. 2014 |
Crimeea: Combatanţi proruşi au atacat o bază militară ucraineană |
22 mar. 2014 |
UPDATE Crimeea: Bazele militare ucrainene, luate cu asalt |
22 mar. 2014 |
Băsescu: Cred că Federaţia Rusă nu va invada Ucraina, dar o va cotrola prin lideri |
22 mar. 2014 |
PSD-UNPR-PC şi-au depus listele de candidaţi pentru europarlamentare |
22 mar. 2014 |
„Termopanul“, „Electrica“ sau „Pomenile“, noi metode prin care hoţii reuşesc să intre în locuinţe |
22 mar. 2014 |
Miting PDL la Cluj: câteva mii de participanţi. Emil Boc a preferat o dezbatere cu Traian Băsescu |
22 mar. 2014 |
Antonescu, despre refacerea USL: Nu pe durata vieţii mele politice |
22 mar. 2014 |
Pamela Anderson a pozat nud, la 46 de ani |
22 mar. 2014 |
Băsescu către PMP: Nu puteţi să fiţi urmaşii mei dacă nu câştigaţi! |
22 mar. 2014 |
CVM Tomis Constanţa a câştigat Cupei României la volei masculin |
22 mar. 2014 |
Udrea: EBA nu şi-a exprimat intenţia de a candida pe lista PMP la europarlamentare |
22 mar. 2014 |
Vasile Blaga: Acolo unde primarii strâng semnături pentru PMP sau EBA se vor lua măsuri. PMP nu va intra în PE |
22 mar. 2014 |
Epidemie de Ebola in Guineea |
22 mar. 2014 |
Mihail Saakaşvili, citat pentru a fi audiat în mai multe dosare penale |
22 mar. 2014 |
Care este cea mai mare îngrijorare a milionarilor |
22 mar. 2014 |
Băsescu: Cred că Federaţia Rusă nu va invada Ucraina, dar o va controla prin lideri |
22 mar. 2014 |
Parada personajelor de desene animate la Osaka |
22 mar. 2014 |
Teatrul Nottara, transformat in sediu de campanie |
22 mar. 2014 |
UPDATE. Mii de oameni la mitingul PDL în Cluj. Emil Boc a preferat o dezbatere cu Traian Băsescu |
22 mar. 2014 |
Băsescu: OPC, ANSV şi ANAF, la mâna partidelor |
22 mar. 2014 |
Primarul Neculai Onţanu acuză „interesele financiare mari“ care împiedică rezolvarea problemei maidanezilor |
22 mar. 2014 |
Targ de Bunavestire |
22 mar. 2014 |
Cutremur la Astra Giurgiu |
22 mar. 2014 |
Chelsea a măcelărit-o pe Arsenal: 6-0 |
21 mar. 2014 |
Franţa vrea să trimită patru avioane de luptă în Polonia şi ţările baltice |
21 mar. 2014 |
Muncitor rănit grav de la Mittal Steel, transportat la Timişoara |
21 mar. 2014 |
Risc de producere a avalanşelor în Munţii Făgăraş, din cauza încălzirii vremii |
21 mar. 2014 |
ASPA: 4 dintre câinii ridicaţi din zona unde a murit femeia, înregistraţi la Sectorul 2 |
21 mar. 2014 |
Schulz: Criza din Ucraina face să reapară ameninţarea unui "război" în Europa |
21 mar. 2014 |
Trafic întrerupt pe Calea Floreasca, din cauza unei avarii la o conductă de gaz |
21 mar. 2014 |
Amânare în Dosarul Transferurilor pentru Mihai Stoica |
21 mar. 2014 |
Ponta reorganizează instituţiilor statului |
21 mar. 2014 |
OMS: "Cantacuzino" poate produce vaccin antigripal din toamnă |
21 mar. 2014 |
Franţa suspendă parţial cooperarea militară cu Rusia |
21 mar. 2014 |
Oligarh ucrainean, eliberat de autorităţile austriece |
21 mar. 2014 |
Vaslui: Două fetiţe de opt ani, intoxicate cu pastile |
21 mar. 2014 |
Japonia va propune Ucrainei un ajutor de 710 milioane de euro - presă |
21 mar. 2014 |
IREC cere verificarea adopţiilor câinilor comunitari |
21 mar. 2014 |
ANM: Cum va fi vremea în weekend |
21 mar. 2014 |
Companiile americane din Rusia, pregătite să îşi evacueze personalul |
21 mar. 2014 |
Opt civili, ucişi într-un atac la Kabul |
21 mar. 2014 |
Tăriceanu s-a întâlnit cu oamenii de afaceri din România |
21 mar. 2014 |
Cameron: Referendumul din Crimeea a avut loc ”sub ameninţarea Kalaşnikovului” |
21 mar. 2014 |
Casa Albă: Turneul lui Obama în Europa va arăta că Rusia este din ce în ce mai izolată |
21 mar. 2014 |
Google DOODLE pentru pilotul de Formula 1, Ayrton Senna |
21 mar. 2014 |
Antonescu, despre colaborarea cu PSD: Şi eu aş vrea ca România să aibă portavioane |
21 mar. 2014 |
Fost vicepreşedinte ANRP, arestat. A primit mită un milion de euro |
21 mar. 2014 |
Putin: Rusia nu va răspunde pentru moment sancţiunilor americane |
21 mar. 2014 |
Vice-prim ministrul rus, pe noua lista neagră a UE. Rogozin spune că pentru Crimeea, merită |
21 mar. 2014 |
AFP: Militarii ruşi au efectuat exerciţii în Transnistria |
21 mar. 2014 |
Ancheta în cazul copilului ucis de câini, finalizată. Vinovaţii, trimişi în judecată |
21 mar. 2014 |
Teodorovici: Vom face verificări pe POSDRU. Tăiem în carne vie |
21 mar. 2014 |
Cum a sărbătorit Putin anexarea Crimeei |
21 mar. 2014 |
Kelemen: UDMR a semnat un protocol de colaborare politică cu PCM |
21 mar. 2014 |
Michelle Obama, vizită de o săptămână în China |
21 mar. 2014 |
Niţu, despre femeia găsită moartă în parc: Nu sunt date că decesul s-ar datora muşcăturilor de câine |
21 mar. 2014 |
Erdogan ameninţă că va interzice Twitterul în Turcia |
21 mar. 2014 |
Vlasov, suspendat de la şefia Camerei de Comerţ |
21 mar. 2014 |
ANOFM: Peste 15.000 de posturi vacante la nivel naţional, cele mai multe în Cluj şi Bucureşti |
21 mar. 2014 |
Turcinov: Ucraina va face ”tot posibilul” pentru eliberarea Crimeei |
21 mar. 2014 |
China va trimite mai multe nave în sudul Oceanului Indian, în căutarea avionului dispărut |
21 mar. 2014 |
Rusia a cedat: OSCE va trimite o misiune de observatori în Ucraina |
21 mar. 2014 |
Băncescu (ASPA): Vom limita adopţiile de câini în cazul a cel puţin 6 ONG-uri |
21 mar. 2014 |
Iulia Timoşenko: Putin este inamicul numărul unu al Ucrainei |
21 mar. 2014 |
Suceava: Localnicii au anunţat la 112 prăbuşirea unui avion |
21 mar. 2014 |
Simona Halep s-a retras de la turneul de la Miami |
21 mar. 2014 |
Ancheta în cazul copilului ucis de câini, finalizată. Vinovaţii, trimişi în judecată |
21 mar. 2014 |
Premierul Ucrainei: UE să adopte sancţiuni economice reale împotriva Rusiei! |
21 mar. 2014 |
Reghecampf: Mi s-a propus să antrenez Steaua şi, în paralel, echipa naţională |
21 mar. 2014 |
Florin Tecău, candidatul PSD la şefia CJ Argeş |
21 mar. 2014 |
Doi români morţi şi alţi doi, răniţi, într-un accident în Italia |
21 mar. 2014 |
Dispută între Hollande şi Sarkozy pe tema justiţiei |
21 mar. 2014 |
Dragnea: Huawei va dezvolta un sistem de supraveghere pentru oraşele din România |
21 mar. 2014 |
Cumnatul lui Năstase şi vicepreşedintele ASF, urmăriţi penal în dosarul Carpatica |
21 mar. 2014 |
Iaţeniuk acuză Rusia că racolează militanţi din Trasnistria ca să destabilizeze Ucraina |
21 mar. 2014 |
Reghecampf: Mi s-a propus să antrenez Steaua şi echipa naţională, în paralel |
21 mar. 2014 |
Ivan, dezamăgit de Iohannis: Se bucură de ruperea USL |
21 mar. 2014 |
Băncescu (ASPA): 6 dintre câinii ce au muşcat-o pe femeia din sectorul 2 aveau aparţinători |
21 mar. 2014 |
Patriarhul Kievului denunţă alipirea Crimeei la Rusia |
21 mar. 2014 |
Liga Campionilor: S-au tras la sorţi sferturile. Cine înfruntă Realul şi Barcelona! |
21 mar. 2014 |
Turist accidentat în Bucegi, recuperat de salvamontişti |
21 mar. 2014 |
Iaţeniuk: Anexarea Crimeei generează pierderi de sute de miliarde de dolari |
21 mar. 2014 |
Preşedintele Chinei începe, sâmbătă, primul turneu în Europa |
21 mar. 2014 |
Vicepreşedintele CJ Alba şi primarul din Alba Iulia, candidaţi la euroaparlamentare |
21 mar. 2014 |
ASPA: Trei dintre câinii ce au muşcat-o pe femeia moartă la Obor erau adoptaţi de Asociaţia „Cuţu-Cuţu” şi de un particular |
21 mar. 2014 |
Dosarul lui Constantin Nicolescu, trimis înapoi la CAB, pentru rejudecare |
21 mar. 2014 |
Cumnatul lui Năstase, urmărit penal în dosarul ASF |
21 mar. 2014 |
Franţa va decide în octombrie dacă va anula vânzarea navelor militare către Rusia |
21 mar. 2014 |
Comisia de la Veneţia: Referendumul pentru alipirea Crimeei la Rusia, neconstituţional |
21 mar. 2014 |
Deputatul Aurel Niculae trece de la PNL la PMP |
21 mar. 2014 |
Boc va participa cu Băsescu la dezbaterea FMP din Capitală |
21 mar. 2014 |
O poştăriţă a fost tâlhărită de banii pentru pensii |
21 mar. 2014 |
UPDATE. Patru persoane, arestate, în dosarul cărnii alterate |
21 mar. 2014 |
Thailanda: Alegerile legislative din februarie, invalidate |
21 mar. 2014 |
Clasa pregătitoare: 99,24% dintre cererile de înscriere au fost admise |
21 mar. 2014 |
Ministrul Costoiu: Universităţile trebuie să introducă proceduri clare de asigurare a calităţii |
21 mar. 2014 |
Huawei va mări investiţiile şi numărul angajaţilor din România |
21 mar. 2014 |
Ponta schimbă denumirile instituţiilor statului |
21 mar. 2014 |
Piloţii Lufthansa vor face grevă |
21 mar. 2014 |
Familia Aureliei Ion, audiată la Parchetul instanţei supreme |
21 mar. 2014 |
Întâlnire între miniştrii apărării din Republica Polonă şi România |
21 mar. 2014 |
Ameninţarea lui Erdogan de a închide Twitter în Turcia, condamnată de UE |
21 mar. 2014 |
Chirtoacă: Riscul ca Transnistria să fie anexată Rusiei este major |
21 mar. 2014 |
Ancheta în cazul Ionuţ Anghel, finalizată. Cei care au adoptat şi lăsat în libertate maidanezii ucigaşi nu sunt printre inculpaţi |
21 mar. 2014 |
Obama va discuta despre spionaj cu directorii companiilor de internet |
21 mar. 2014 |
Tătarii din Crimeea solicită dizolvarea miliţiilor proruse |
21 mar. 2014 |
Deva: Supermarket închis la trei ore de la inaugurare |
21 mar. 2014 |
Americanii, vizaţi de sancţiuni ruseşti |
21 mar. 2014 |
Stolojan: PMP va obţine un rezultat ”mai mic decât se aşteaptă” la europarlamentare |
21 mar. 2014 |
ASPA: Vom limita adopţiile de câini în cazul a cel puţin 6 ONG-uri |
21 mar. 2014 |
Traficul pe Calea Floreasca din Bucureşti a fost reluat, după o avarie la o conductă de gaz |
20 mar. 2014 |
Români, implicaţi în strângeri frauduloase de fonduri în Finlanda |
20 mar. 2014 |
Germania, implicată în producerea armelor chimice siriene - presă |
20 mar. 2014 |
Băsescu, despre legitimitatea participării la Consiliu: Citiţi Constituţia |
20 mar. 2014 |
Hagi: Cât timp Popescu va sta la închisoare, eu voi sta la televizor |
20 mar. 2014 |
CNA: B1 TV, amendat din cauza lui Radu Banciu |
20 mar. 2014 |
Oettinger: Ajutorul UE va întârzia şi Ucraina trebuie să se pregătească de vremuri grele |
20 mar. 2014 |
Iaţeniuk: Ucraina va răspunde "militar" oricărei tentive ruse de anexare a estului ţării |
20 mar. 2014 |
Google DOODLE de primăvară |
20 mar. 2014 |
Antena 3, amendată cu 30.000 de lei din cauza linşajului mediatic la adresa lui Andrei Pleşu |
20 mar. 2014 |
Parlamentul din Moldova organizează audieri privind securitatea ţării |
20 mar. 2014 |
O nouă promisiune a lui Şova: Lucrările la autostrada Sibiu - Piteşti încep în 2017 |
20 mar. 2014 |
Comandantul marinei ucrainene din Crimeea, eliberat |
20 mar. 2014 |
Studiu- Google şi Facebook domină piaţa publicităţii pe dispozitive mobile |
20 mar. 2014 |
Bilanţul primul semestru şcolar: Peste 100 de infracţiuni, comise de elevi |
20 mar. 2014 |
BNR sesizează DIICOT în cazul Banca Carpatica |
20 mar. 2014 |
Companiile şi băncile ruseşti au datorii de peste 700 miliarde de dolari |
20 mar. 2014 |
De la 1 aprilie, gazele se scumpesc cu 2% pentru populaţie şi 5% pentru industrie |
20 mar. 2014 |
Şeful CJ Constanţa, denunţat pentru că a refuzat să emită acte |
20 mar. 2014 |
Două obiecte "posibil legate" de zborul Malaysia Airlines, observate prin satelit |
20 mar. 2014 |
Corlăţean speră că Rusia va respecta procesul de integrare a Moldovei în UE |
20 mar. 2014 |
21 foşti sau actuali aleşi locali, incompatibili |
20 mar. 2014 |
UPDATE. Ucraina a pierdut controlul asupra unei nave de război din Crimeea |
20 mar. 2014 |
Romsilva vinde 300 de cai pe an, la un preţ mediu de 3.200 de lei |
20 mar. 2014 |
UPDATE. Cetăţean maghiar membru în Noua Gardă Ungară, indezirabil cinci ani |
20 mar. 2014 |
UPDATE Şeful DSV Cluj, despre carnea expirată: Nu am fost învinuit, am doar calitatea de martor |
20 mar. 2014 |
UPDATE. Ucraina a pierdut controlul asupra unei nave de război din Crimeea |
20 mar. 2014 |
FBI a confiscat simulatorul de zbor, găsit la domiciliul pilotului avionului Boeing 777 |
20 mar. 2014 |
Liga I: Doar 4-5 cluburi pot obţine licenţa. LPF vrea suspendarea procesului de licenţiere |
20 mar. 2014 |
Executivul dă undă verde proiectului hidrocentralei Turnu-Măgurele – Nicopole |
20 mar. 2014 |
Trei răniţi, după ce un TIR a intrat într-un taxi şi apoi într-un bloc |
20 mar. 2014 |
Meciul de box Rusia - Ucraina nu va fi anulat |
20 mar. 2014 |
UPDATE. Lavrov către Kerry: Decizia de anexare a Crimeei la Rusia nu va fi revizuită |
20 mar. 2014 |
Liga Campionilor: Manchester United şi Dortmund merg mai departe. Vezi echipele din sferturi! |
20 mar. 2014 |
UPDATE. Fostul şef al Poliţiei din Piatra Neamţ, anchetat penal, după e a lovit o minoră. Şeful lui îl scuză: Nu s-a gândit la consecinţe |
20 mar. 2014 |
Gruia Stoica rămâne în arest preventiv, a decis ICCJ |
20 mar. 2014 |
Merkel: UE va extinde lista cu oficialii ruşi vizaţi de sancţiuni |
20 mar. 2014 |
Rabla 2014: Distribuţia tichetelor nu se mai face pe judeţe |
20 mar. 2014 |
Soarta Transnistriei, decisă azi la Moscova |
20 mar. 2014 |
Acord UE pentru combaterea evaziunii fiscale |
20 mar. 2014 |
Fost vicepreşedinte ANRP, reţinut. A primit mită un milion de euro |
20 mar. 2014 |
VIDEO. Ziua Internaţională a Fericirii, sărbătorită în 20 martie |
20 mar. 2014 |
Meciul de box Rusia - Ucraina nu va fi anulat |
20 mar. 2014 |
Semnăturile lui Stalin, Hitler şi Lincoln, expuse la Washington |
20 mar. 2014 |
Washingtonul, pregătit să sporească sancţiunile împotriva Rusiei |
20 mar. 2014 |
Comandantul forţelor navale ucrainene a fost eliberat. Miliţiile proruse au ocupat sediul marinei ucrainene din Sevastopol |
20 mar. 2014 |
Hollande: UE anulează summitul cu Rusia din iunie |
20 mar. 2014 |
Strauss-Kahn strânge 2 miliarde de dolari pentru un fond de hedging |
20 mar. 2014 |
Soţia lui Codruţ Marta, acuzată în dosarul de proxenetism, poate părăsi ţara |
20 mar. 2014 |
Oficial: Rusia nu întreabă pe nimeni câţi militari să mobilizeze în Crimeea |
20 mar. 2014 |
Liga I: Mutu, indisponibil în următoarea etapă |
20 mar. 2014 |
Shell renunţă la extragerea de gaze din Marea Neagră, după criza din Crimeea |
20 mar. 2014 |
O navă norvegiană a ajuns în zona presupuselor fragmente din avionul dispărut |
20 mar. 2014 |
Serviciile speciale: Un spion rus a fost arestat în Ucraina |
20 mar. 2014 |
Executivul dă undă verde proiectului hidrocentralei Turnu-Măgurele – Nicopole |
20 mar. 2014 |
Voronin: Episodul din Crimeea nu se va repeta în Transnistria |
20 mar. 2014 |
Oscar Pistorius îşi vinde casa pentru a achita costurile procesului |
20 mar. 2014 |
Românca moartă în Franţa va fi înmormântată sâmbătă în judeţul Gorj |
20 mar. 2014 |
Primă uriaşă la PSG: Un milion de euro pentru fiecare jucător pentru câştigarea Ligii Campionilor |
20 mar. 2014 |
Dragnea pleacă în China să discute parteneriatul de colaborare cu România |
20 mar. 2014 |
Ponta îl avertizează pe Şova: Să nu mai scrie pe blog |
20 mar. 2014 |
Obama îndeamnă Iranul să profite de un acord în dosarul nuclear |
20 mar. 2014 |
Sibiu: Două localităţi, fără apă, în urma unei lucrări neautorizate |
20 mar. 2014 |
UPDATE. Patru persoane, arestate, în dosarul cărnii alterate |
20 mar. 2014 |
Marinari ucraineni în grevă în Portul Constanţa |
20 mar. 2014 |
Dosarul agresării fostului ministru Barbu, refăcut de poliţişti |
20 mar. 2014 |
România şi Hong Kong urgentează semnarea acordului pentru evitarea dublei impuneri |
20 mar. 2014 |
Corlăţean: Românii nu se simt egali cu ceilalţi europeni |
20 mar. 2014 |
Guvernul ucrainean, un pas înapoi în privinţa introducerii vizelor pentru ruşi |
20 mar. 2014 |
Obama anunţă noi sancţiuni pentru oficialii ruşi şi o bancă rusească |
20 mar. 2014 |
Două proiecte de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc, elaborate de PPMT |
20 mar. 2014 |
Iohannis îl ameninţă pe Ponta: Va regreta că PNL este principalul adversar al PSD |
20 mar. 2014 |
Iohannis, despre Diaconu: Vreau pe listă, sunt supărat, plec din PNL |
20 mar. 2014 |
Simona Halep, operată înainte de turneul de la Miami: "O nimica toată!" |
20 mar. 2014 |
Minore obligate să se prostitueze, la Brăila. 30 de persoane, audiate la DIICOT |
20 mar. 2014 |
Ponta, la discuţii cu conducerea Dacia: I-am asigurat că facem autostrada |
20 mar. 2014 |
UPDATE Şeful DSV Cluj, despre carnea expirată: Nu am fost învinuit, am doar calitatea de martor |
20 mar. 2014 |
Libia, în război cu teroriştii |
20 mar. 2014 |
Atac asupra unui hotel de lux din Kabul |
20 mar. 2014 |
Percheziţii la traficanţii de ţigări |
20 mar. 2014 |
UPDATE. Cetăţean maghiar membru în Noua Gardă Ungară, indezirabil cinci ani |
20 mar. 2014 |
Kievul: Rusia pregăteşte o intervenţie militară în estul şi sudul Ucrainei |
20 mar. 2014 |
Un băcăuan a sunat de 115 ori la numărul 112 pentru a înjura poliţiştii |
20 mar. 2014 |
Hagi, atac la Burleanu: Tatăl preşedintelui FRF este un om rău |
20 mar. 2014 |
Incendiu de vegetaţie în Dâmboviţa |
20 mar. 2014 |
Israelul a aprobat construcţia de noi locuinţe în colonii din Ierusalimul de Est |
20 mar. 2014 |
Obama exclude posibilitatea unei intervenţii militare americane în Ucraina |
20 mar. 2014 |
Berbeceanu, despre fabricarea dosarului său: Am avut încredere deplină în DNA |
20 mar. 2014 |
AFP: Rusia în război rece cu Occidentul |
20 mar. 2014 |
Proteste violente în Egipt: Elev de 13 ani, împuşcat mortal |
20 mar. 2014 |
Malaysia: Fragmente ale avionului dispărut ar putea fi în Oceanul Indian |
20 mar. 2014 |
UPDATE. Lavrov către Kerry: Decizia de anexare a Crimeei la Rusia nu va fi revizuită |
20 mar. 2014 |
UPDATE. Ucraina a pierdut controlul asupra unei nave de război din Crimeea |
20 mar. 2014 |
Stelian Tănase vrea, din nou, mai mulţi bani pentru TVR |
20 mar. 2014 |
Tenis Miami: Sorana Cîrstea, eliminată în turul doi de bulgăroaica Pironkova |
20 mar. 2014 |
Iohannis îl ameninţă pe Ponta: Va regreta că PNL este principalul adversar al PSD |
20 mar. 2014 |
Moscova eliberează paşapoarte ruseşti cetăţenilor din Crimeea |
20 mar. 2014 |
UPDATE. Fetiţă de cinci ani din Făgăraş, dispărută de două zile |
20 mar. 2014 |
Hagi, atac la Burleanu: Tatăl preşedintelui FRF este un om rău |
20 mar. 2014 |
Preda o vrea pe EBA pe lista PMP la europarlamentare |
20 mar. 2014 |
Tenis Miami: Cadanţu şi Niculescu, eliminate în primul tur. Cîrstea are meci azi |
20 mar. 2014 |
UPDATE. Fetiţă de cinci ani din Făgăraş, dispărută de două zile |
20 mar. 2014 |
Duma de Stat ratifică alipirea Crimeei la Rusia |
20 mar. 2014 |
Traian Băsescu: Am cerut sprijinul PPE pentru a devansa semnarea Acordului de Asociere cu Moldova |
20 mar. 2014 |
Renault şi KIA, cei mai afectaţi producători auto, dacă i se impun sancţiuni dure Rusiei |
20 mar. 2014 |
Libia, în război cu teroriştii |
20 mar. 2014 |
UPDATE. Fostul şef al Poliţiei din Piatra Neamţ, anchetat penal, după e a lovit o minoră. Şeful lui îl scuză: Nu s-a gândit la consecinţe |
20 mar. 2014 |
Stelian Tănase vrea, din nou, mai mulţi bani pentru TVR |
20 mar. 2014 |
Egipt: Preşedintele interimar a cerut anchetarea carnagiului din vara anului trecut |
20 mar. 2014 |
Copil, în comă, la Iaşi, după un scandal în familie |
19 mar. 2014 |
Apple a lansat o variantă mai ieftină a iPhone 5c |
19 mar. 2014 |
Europarlamentarele, simultan cu alegerile parţiale pentru Parlament |
19 mar. 2014 |
Viorel Lis a fost externat din spital |
19 mar. 2014 |
Cameron către G7: Să discutăm despre excluderea permanentă a Rusiei din G8 |
19 mar. 2014 |
Decizie definitivă: Ilie Carabulea rămâne în arest |
19 mar. 2014 |
Ucraina renunţă la şefia CSI şi vrea să iasă din organizaţie |
19 mar. 2014 |
Human Rights Watch salută o "repoziţionare" a cancelarului german faţă de Rusia |
19 mar. 2014 |
De ce putea face Vlasov trafic de influenţă la Curtea de Arbitraj pe milioane de euro |
19 mar. 2014 |
Imagini şocante: Minoră BĂTUTĂ cu bestialitate de şeful POLIŢIEI Piatra Neamţ, în sediul instituţiei |
19 mar. 2014 |
Ucraina s-a retras din Comunitatea Statelor Independente |
19 mar. 2014 |
Turul Ciclist al României nu va mai avea loc în 2014 |
19 mar. 2014 |
Complexul Energetic Oltenia va fi listat la bursă în toamnă |
19 mar. 2014 |
Corpul de Control al Guvernului caută 4000 de cărţi de patrimoniu dispărute de la Biblioteca Pedagogică |
19 mar. 2014 |
Dosar de trafic de minori în care apar numele a doi foşti fotbalişti |
19 mar. 2014 |
Miliţiile proruse au ocupat sediul marinei ucrainene din Sevastopol |
19 mar. 2014 |
Sesizarea lui Băsescu privind certificatele verzi, respinsă de CCR |
19 mar. 2014 |
Deputatul Niculae Mircovici, trimis în judecată pentru conflict de interese |
19 mar. 2014 |
Hillary Clinton: Vladimir Putin vrea să "rescrie" frontierele Europei de Est |
19 mar. 2014 |
VIDEO. De 8 martie, şeful Poliţiei Piatra Neamţ i-a făcut cadou unei minore o pereche de palme |
19 mar. 2014 |
NSA poate înregistra toate apelurile telefonice efectuate într-o ţară - presă |
19 mar. 2014 |
Militanţii proruşi l-au capturat pe şeful marinei ucrainene |
19 mar. 2014 |
Băsescu, întâmpinat al Iaşi cu lozinci pro-Basarabia |
19 mar. 2014 |
Saakaşvili: R.Moldova ar putea fi următoarea ţintă a Rusiei |
19 mar. 2014 |
Guvernul înlocuieşte subprefecţii PNL cu membri UDMR şi PSD |
19 mar. 2014 |
Mircea Diaconu şi-a dat demisia din PNL. Va candida independent la europarlamentare |
19 mar. 2014 |
Angajaţii unui combinat de îngrăşăminte din Bacău, în greva foamei |
19 mar. 2014 |
Magistraţii din Constanţa au decis: Becali nu poate ieşi din închisoare ca să se opereze |
19 mar. 2014 |
DW: Comisarul pentru Extindere propune admiterea Ucrainei în UE |
19 mar. 2014 |
DNA: Dosarul lui Berbeceanu a fost fabricat, pentru că a refuzat să facă o numire dorită de Mureşan |
19 mar. 2014 |
Antonescu: Cer consultări partide parlamentare-premier-preşedinte pe schimbările geopolitice |
19 mar. 2014 |
Ambasada Franţei va decora nouă militari români, ca apreciere pentru colaborarea din Afganistan |
19 mar. 2014 |
O româncă, medic anestezist în Franţa, s-a sinucis la spitalul în care lucra |
19 mar. 2014 |
Miting pentru unitate naţională, organizat la Târgu Mureş |
19 mar. 2014 |
Mai mulţi contrabandişti cu ţigări au fugit în Ucraina, în ciuda focurilor de amră trase de poliţişti |
19 mar. 2014 |
Putin construieşte un pod către Crimeea de trei miliarde de dolari |
19 mar. 2014 |
Leancă, despre dorinţa de independenţă a Tiraspolului: ”Nimic nou sub soare” |
19 mar. 2014 |
PDL cere UDMR să tempereze puseurile naţionaliste |
19 mar. 2014 |
FT: Oamenii de afaceri ruşi se pregătesc să împartă prada din Crimeea |
19 mar. 2014 |
Misterul se adânceşte în legătură cu soarta avionului Boeing 777 al Malaysia Airlines |
19 mar. 2014 |
Ucraina pregăteşte evacuarea militarilor din Crimeea |
19 mar. 2014 |
Miliţiile proruse ocupă sediul marinei ucrainene din Sevastopol |
19 mar. 2014 |
Siria va înfiinţa o agenţie spaţială, în pofida războiului civil |
19 mar. 2014 |
UPDATE. Şeful CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, reţinut de procurori |
19 mar. 2014 |
Jose Mourinho dezvăluie ce i-a zis lui Mutu înainte de episodul cu drogurile |
19 mar. 2014 |
Curtea Constituţională rusă a validat alipirea Crimeei |
19 mar. 2014 |
Băsescu se întâlneşte, miercuri, cu preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti |
19 mar. 2014 |
Ponta îşi va prezenta, luni, în Parlament, măsurile pentru domeniul energetic |
19 mar. 2014 |
Şeful DIICOT Alba, audiat la DNA |
19 mar. 2014 |
Percheziţii la şeful CJ Constanţa: Nicuşor Constantinescu, dus la audieri |
19 mar. 2014 |
Iulia Timoşenko a fost externată din spital şi va reveni în Ucraina |
19 mar. 2014 |
Proiect: Deţinuţii politic şi deportaţii, despăgubiţi cu 24.000 şi 18.000 de euro pe an de executare |
19 mar. 2014 |
De 8 martie, şeful Poliţiei Piatra Neamţ i-a făcut cadou unei minore o pereche de palme |
19 mar. 2014 |
Băsescu participă, joi şi vineri, la Summit-ul PPE şi la Consiliul European de primăvară |
19 mar. 2014 |
Întreaga conducere a ASF a fost citată la DNA |
19 mar. 2014 |
Rusia acuză: Van Rompuy nu a fost lăsat de colegii săi să vină la Moscova |
19 mar. 2014 |
Raiduri aeriene israeliene în Siria, după explozia din Golan |
19 mar. 2014 |
Iorgulescu: Până pe 15 mai avem numele televiziunilor care vor transmite Liga I |
19 mar. 2014 |
Jens Keller: Bayern este mai puternică decât Real, dar nu cu mult |
19 mar. 2014 |
Statul îşi vinde la vară acţiunile Rompetrol |
19 mar. 2014 |
Jucător de la Bayern Munchen va reprezenta naţionala SUA. La ce cluburi evolează "americanii" |
19 mar. 2014 |
Biden: Vom răspunde oricărei agresiuni împotriva aliaţilor NATO |
19 mar. 2014 |
UPDATE. Crimeea nu îi permite ministrului Apărării de la Kiev să intre pe teritoriul ei |
19 mar. 2014 |
14 primari şi un deputat PNL au trecut la PSD |
19 mar. 2014 |
Acordul de liber schimb Elveţia-Rusia, suspendat |
19 mar. 2014 |
Sesizarea preşedintelui privind legea SRR şi SRTv, discutată miercuri de CCR |
19 mar. 2014 |
Procesul Iohannis versus ANI a fost suspendat |
19 mar. 2014 |
Victor Hănescu, eliminat în primul tur la Miami |
19 mar. 2014 |
Fost ofiţer DNA, reţinut pentru că a furnizat date dintr-un dosar |
19 mar. 2014 |
Boc, despre mitingul PDL de la Cluj: Poate mă duc, poate nu mă duc |
19 mar. 2014 |
Cod galben de vânt în şase judeţe |
19 mar. 2014 |
NATO a condamnat alipirea "ilegală" a Crimeei |
19 mar. 2014 |
Pocora, despre demisia lui Diaconu: În politică, lucrurile nu se încheie cu europarlamentarele |
19 mar. 2014 |
Şeful Camerei de Comerţ Mihail Vlasov, arestat preventiv pentru trafic de influenţă. Mita: 1.000.000 de euro |
19 mar. 2014 |
Şeful Regiei Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa, ridicat de DNA, în dosarul lui Nicuşor Constantinescu |
19 mar. 2014 |
Noul prefect al judeţului Constanţa, învestit în funcţie |
19 mar. 2014 |
Guvernul înlocuieşte subprefecţii PNL cu membri UDMR |
19 mar. 2014 |
UPDATE. Deputatul PNL Enea, găsit incompatibil de ANI, a trecut la PSD cu 14 primari. Liberalii: PSD încearcă să destructureze PNL |
19 mar. 2014 |
Sibiu: Mai multe cereri decât locuri pentru clasele pregătitoare cu predare în limba germană |
19 mar. 2014 |
Consilier al Ambasadei SUA: Situaţia din Ucraina va afecta piaţa regională |
19 mar. 2014 |
Secretarul general al ONU, la Moscova şi Kiev |
19 mar. 2014 |
Ministrul interimar al Apărării de la Kiev, în Crimeea |
19 mar. 2014 |
Timoşenko, despre alipirea Crimeei la Rusia: Putin arată că nu are nicio problemă cu occidentalii |
19 mar. 2014 |
Rasmussen: Anexarea Crimeei, "cea mai gravă ameninţare" de după Războiul Rece |
19 mar. 2014 |
Kievul pregăteşte evacuarea ucrainenilor din Crimeea |
19 mar. 2014 |
Ministerul Agriculturii va sprijini fermierii care au activităţi de producţie |
19 mar. 2014 |
Fabrica Mercedes-Benz din Ungaria, va creşte producţia |
19 mar. 2014 |
Metrorex avertizează: Datoria RATB creşte lunar cu două mil. de lei |
19 mar. 2014 |
Deputatul PNL Enea, găsit incompatibil de ANI, a trecut la PSD cu 14 primari |
19 mar. 2014 |
Curtea Constituţională despre Ponta III: Nu a existat conflict juridic între preşedinte şi guvern |
19 mar. 2014 |
Ucraina introduce vize pentru cetăţenii ruşi |
19 mar. 2014 |
Iorgulescu vrea licenţiere după model englez în Liga I |
19 mar. 2014 |
Thailanda a reperat un avion neidentificat chiar după dispariţia zborului MH370 |
19 mar. 2014 |
SUA: Rusia ”să dialogheze imediat” cu Ucraina |
19 mar. 2014 |
Ultimatum de la Kiev pentru eliberarea comandantului Forţelor navale |
19 mar. 2014 |
UPDATE. Biden: Vom răspunde oricărei agresiuni împotriva aliaţilor NATO. SUA ar putea trimite trupe în statele baltice |
19 mar. 2014 |
Băsescu, întâmpinat la Iaşi cu lozinci pro-Basarabia |
19 mar. 2014 |
Un bărbat a fost găsit mort într-un lift din Timişoara |
19 mar. 2014 |
SUA închid ambasada Siriei la Washington |
19 mar. 2014 |
Silvio Berlusconi nu mai are dreptul de a exercita o funcţie publică |
19 mar. 2014 |
Video: 246 de filme în 276 de secunde |
19 mar. 2014 |
Toyota va plăti o amendă record în SUA |
19 mar. 2014 |
Bursele europene au deschis în urcare uşoară |
19 mar. 2014 |
Şefiii unităţilor de elită NATO, în reuniune la Bucureşti |
19 mar. 2014 |
Proteste ale sindicaliştilor faţă de trecerea Portului Constanţa la Consiliul Local |
19 mar. 2014 |
UPDATE. Kievul trimite doi miniştri în Crimeea, în urma atacului forţelor proruse asupra unei baze ucrainene din vest |
19 mar. 2014 |
Militarii ucraineni din Sevastopol s-au predat |
19 mar. 2014 |
Procurorii l-au reţinut pe şeful Camerei de Comerţ şi cer arestarea preventivă pentru trafic de influenţă |
19 mar. 2014 |
Adoptarea rublei crează panică: Populaţia din Crimeea a luat cu asalt bancomatele |
19 mar. 2014 |
Jucătorii echipei Pandurii au salariile blocate. Măsuri extreme pentru a motiva echipa |
19 mar. 2014 |
Imagini şocante: Şeful POLIŢIEI Piatra Neamţ şi-a dat demisia după ce a bătut o minoră |
19 mar. 2014 |
Iliescu: Rusia a încălcat regulile jocului |
19 mar. 2014 |
Noi exerciţii militare în Marea Neagră |
19 mar. 2014 |
UPDATE. Deputatul PNL Enea, găsit incompatibil de ANI, a trecut la PSD cu 14 primari |
19 mar. 2014 |
Reuniune a comandanţilor NATO la Bucureşti |
19 mar. 2014 |
Avionul dispărut: Datele din simulatorul pilotului au fost şterse |
19 mar. 2014 |
UPDATE. Şeful Regiei Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa, REŢINUT, în dosarul lui Nicuşor Constantinescu |
19 mar. 2014 |
Mircea Diaconu şi-a dat demisia din PNL. Va candida ca independent la europarlamentare |
19 mar. 2014 |
De ce putea face Vlasov trafic de influenţă la Curtea de Arbitraj |
19 mar. 2014 |
Procurorul şef al DIICOT-ST Alba, urmărit penal |
19 mar. 2014 |
Imagini şocante: Minoră BĂTUTĂ cu bestialitate de şeful POLIŢIEI Piatra Neamţ. Oprea îi cere demisia |
19 mar. 2014 |
Bază militară ucraineană din vestul Crimeei, atacată de forţe proruse |
18 mar. 2014 |
Fostul şef al IML Cluj şi alţi doi medici, urmăriţi penal în dosarul cadavrelor decapitate |
18 mar. 2014 |
Ponta: Nu susţin o paralelă între Crimeea şi Kosovo |
18 mar. 2014 |
Surse: Van Rompuy se va întâlni cu Putin miercuri, la Moscova |
18 mar. 2014 |
Primar şi administrator de firmă din Argeş, trimişi în judecată de DNA |
18 mar. 2014 |
Putin „rămâne invitat" în Franţa, la aniversarea debarcării din Normandia |
18 mar. 2014 |
Rudel Obreja, trimis în judecată pentru trafic de influenţă în favoarea lui Vîntu |
18 mar. 2014 |
Protest la Poliţia Capitalei după omorârea în bătaie a unui tânăr în Secţia 10 |
18 mar. 2014 |
Metrorex a retras cardurile comune cu RATB |
18 mar. 2014 |
Adrian Candu: Vom gestiona situaţia din Transnistria prin dialog, inclusiv cu Kremlinul |
18 mar. 2014 |
Armata siriană pregăteşte noi atacuri, după ce a preluat controlul asupra oraşului Yabrud |
18 mar. 2014 |
Hoţii de cale ferată, vânaţi de poliţie prin toată Europa |
18 mar. 2014 |
Timofti va discuta, miercuri, cu Traian Băsescu |
18 mar. 2014 |
Naţionala de fotbal feminin U19 se pregăteşte de EURO, în turneul de la Sochi |
18 mar. 2014 |
Echipaj dat dispărut în largul Tokyo, în urma unei coliziuni între două nave |
18 mar. 2014 |
Argeş: Incendiul din apropierea Arpechim, produs din cauza folosirii unei pompe de transfer a combustibilului |
18 mar. 2014 |
Echipa naţională a României are cont de Facebook. A primit deja un "like" de la Marica |
18 mar. 2014 |
Marea Britanie suspendă cooperarea militară cu Rusia |
18 mar. 2014 |
Accident de elicopter în Seattle, cu doi morţi |
18 mar. 2014 |
Simona Halep o va întâlni pe Casey Dellacqua în turul doi la Miami |
18 mar. 2014 |
Putin "rămâne invitat" la ceremoniile din Franţa privind debarcarea aliaţilor în Normandia |
18 mar. 2014 |
Van Rompuy şi-a anulat vizita la Moscova - surse |
18 mar. 2014 |
UPDATE Vladimir Putin, a semnat acordul privind integrarea Crimeei în Rusia |
18 mar. 2014 |
Partidul lui Kliciko cere ruperea relaţiilor diplomatice cu Rusia |
18 mar. 2014 |
Hollande cere UE un "răspuns puternic" privind anexarea Crimeei |
18 mar. 2014 |
Trei dosare penale, în urma noilor incidente de la Pungeşti |
18 mar. 2014 |
Năstase, încă o sesizare către Inspecţia Judiciară |
18 mar. 2014 |
Kiev: Ucraina nu va recunoaşte niciodată alipirea Crimeei la Rusia |
18 mar. 2014 |
Minerii de la Crucea au încetat, după o zi, protestul din subteran |
18 mar. 2014 |
Vladimir Putin, dispus să ratifice un acord privind integrarea Crimeei în Rusia |
18 mar. 2014 |
Lituania a anunţat că a identificat un spion rus |
18 mar. 2014 |
Ponta: România susţine ca Albania să fie candidată pentru aderare la UE |
18 mar. 2014 |
Liderul islamist din Caucaz a murit |
18 mar. 2014 |
Tânărul decedat în Secţia 10 a murit din cauza bătăii. Agentul, cercetat penal |
18 mar. 2014 |
Japonia va adopta sancţiuni împotriva Rusiei |
18 mar. 2014 |
Preşedintele Ungariei, într-o vizită privată în România |
18 mar. 2014 |
Băsescu a promulgat legea care majorează salariile primarilor de la 1 iulie 2014 |
18 mar. 2014 |
Amenzi şi sesizări penale, în urma incidentelor de la Marşul secuilor |
18 mar. 2014 |
Samaras: Grecia susţine aderarea României la Schengen |
18 mar. 2014 |
Senatul pune la plată consumatorii de palincă, ţuică, rachiu |
18 mar. 2014 |
Protocol pentru combaterea contrafacerii medicamentelor, semnat de autorităţile publice şi partenerii privaţi |
18 mar. 2014 |
Consilierul lui Putin: Sancţiunile occidentale ne provoacă "ironie şi sarcasm" |
18 mar. 2014 |
CCR analizează, miercuri, sesizarea lui Băsescu privind legea SRR şi SRTv |
18 mar. 2014 |
Mircea Diaconu, exclus de pe lista PNL la europarlamentare |
18 mar. 2014 |
Guccifer, hackerul care a spart emailul şefului SRI, trimis în judecată |
18 mar. 2014 |
Kate Winslet a primit o stea pe Walk Of Fame din Hollywood |
18 mar. 2014 |
Ucraina îşi rezervă dreptul de a confisca bunuri ruse |
18 mar. 2014 |
Parlamentul de la Chişinău analizează un proiect privind retragerea armatei ruse din Transnistria |
18 mar. 2014 |
Paleologu şi Baconschi, printre candidaţii PMP la europarlamentare |
18 mar. 2014 |
Franck Oliver, fostul căpitan al naţionalei de rugby din Noua Zeelandă, a decedat. Cauze necuoscute! |
18 mar. 2014 |
Gigi Becali în instanţă: Nu am fost condamnat la moarte sau la paralizie |
18 mar. 2014 |
Ilieşiu vrea să se întoarcă în PNL: Antonescu "să facă un pas înapoi" |
18 mar. 2014 |
Marea Britanie va trata Crimeea ca parte componentă a Ucrainei |
18 mar. 2014 |
Jobbik refuză să accepte interdicţia impusă de România |
18 mar. 2014 |
Discuţie Obama-Merkel: Ucraina a primit marţi "lovituri inacceptabile" de la Rusia |
18 mar. 2014 |
Antonescu: Clasa politică din România trebuie să dea dovadă de coeziune |
18 mar. 2014 |
Lider rus: Ucraina să cedeze teritoriile străine: Transnistria - Rusiei, Bucovina şi Basarabia - României |
18 mar. 2014 |
Lavrov îl avertizează pe Kerry: Sancţiunile impuse de SUA şi UE "nu vor rămâne fără consecinţe" |
18 mar. 2014 |
Grecia a încheiat un acord cu troica creditorilor, după şase luni de negocieri dificile |
18 mar. 2014 |
Băsescu a promulgat majorarea salariilor primarilor de la 1 iulie 2014 |
18 mar. 2014 |
Oana Stoica, despre piesele de teatru din această primăvară (VIDEO Timpul Liber) |
18 mar. 2014 |
Şeful Camerei de Comerţ, prins în flagrant de DNA |
18 mar. 2014 |
32.000 de amenzi pentru nepurtarea centurii de siguranţă |
18 mar. 2014 |
Şofer acuzat că a omorât un om, eliberat din arest |
18 mar. 2014 |
Pernebekov, rutierul de 19 ani el echipei Astana, a decedat în Ecuador |
18 mar. 2014 |
Prima victimă de la Simferopol. Un militar ucrainean a fost ucis |
18 mar. 2014 |
Obama îi invită pe liderii G7 la o reuniune privind criza din Ucraina |
18 mar. 2014 |
China începe căutările avionului Malaysia Airlines pe propriul teritoriu |
18 mar. 2014 |
Ioana Petrescu: Nu stric ce au început alţii |
18 mar. 2014 |
PDL insistă, în Senat, că grupul PC este ilegal. Tăriceanu amână discuţia |
18 mar. 2014 |
Titus Corlăţean, în vizită de lucru în Germania |
18 mar. 2014 |
Băsescu cere introducerea articolului privind presiunile pe justiţie în noul Cod penal |
18 mar. 2014 |
Biden: Actiunile Rusiei, o provocare la adresa lumii occidentale |
18 mar. 2014 |
Militarii ucraineni din Crimeea au fost autorizaţi să folosească armele |
18 mar. 2014 |
Raport al Congresului SUA: Amplasarea scutului în România şi Polonia, întârzie |
18 mar. 2014 |
Geoană: NATO, Europa, SUA nu au interesul să intre într-o formă de nou război rece cu Federaţia Rusă |
18 mar. 2014 |
Scutul de la Deveselu va fi gata cu întârziere |
18 mar. 2014 |
Deloitte: Creşterea preţului gazelor=500.000 de noi şomeri şi pierderi de 6 miliarde de euro |
18 mar. 2014 |
Ponta: UE şi NATO trebuie să aibă poziţii ferme privind Crimeea |
18 mar. 2014 |
Nicolăescu îi cere lui Ponta să adopte lista de medicamente compensate |
18 mar. 2014 |
Acţiunile Microsoft au atins cel mai ridicat nivel din ultimii 14 ani |
18 mar. 2014 |
Merkel: Alipirea Crimeei la Rusia contravine dreptului internaţional |
18 mar. 2014 |
MAE: Decizia Rusiei de anexare a Crimeii poate avea efecte destabilizatoare în întreaga regiune |
18 mar. 2014 |
Turcinov: Putin urmează exemplul Germaniei naziste anexând Crimeea |
18 mar. 2014 |
Liga I: Clasament şi rezultate, etapa a XXIII-a UPDATE |
18 mar. 2014 |
Biden: Federaţia rusă a susţinut un referendum ilegal, iar acum, pasul de a anexa Crimeea |
18 mar. 2014 |
Preluarea Grupului Lemarco de către Agrana Zucker GmbH, în analiza Consiliului Concurenţei |
18 mar. 2014 |
Primele victime din Crimeea. Un militar ucrainean şi un paramilitar prorus au fost ucişi |
18 mar. 2014 |
Premierul Ucrainei: Conflictul cu Rusia intră într-o fază militară |
18 mar. 2014 |
UE nu recunoaşte anexarea Crimeei şi Sevastopolului de către Rusia |
18 mar. 2014 |
Meciuri amicale România: Tricolorii vor întâlni Albania şi Algeria în turneul din Elveţia |
18 mar. 2014 |
Femeia însărcinată din Bacău, incendiată de concubin, a murit la spital |
18 mar. 2014 |
Rudel Obreja, trimis în judecată pentru trafic de influenţă |
18 mar. 2014 |
Desene inedite realizate de John Lennon |
18 mar. 2014 |
Antonescu: Nu comentez însemnările domnului Ponta pe Facebook |
18 mar. 2014 |
Nou scandal legat de CM 2022 Qatar: înalţi oficiali FIFA, acuzaţi de corupţie |
18 mar. 2014 |
Ianeţiuk: Apărarea ţării, asigurată de o armată ucraineană ”puternică”. Nu aderăm la NATO |
18 mar. 2014 |
Antonescu: Ponta va fi probabil contracandidatul meu la prezidenţiale, cu şanse de 48-52% |
18 mar. 2014 |
Prima victimă de la Simferopol. Ofiţer ucrainean, împuşcat în luptele pentru preluarea bazei militare de către ruşi |
18 mar. 2014 |
Geoană: Rusia ar plăti un preţ exorbitant pentru anexarea Transnistriei |
18 mar. 2014 |
ANI a pierdut procesul cu fostul deputat Ioan Cindrea |
18 mar. 2014 |
Fiica şefului CJ Prahova, pusă sub control judiciar |
18 mar. 2014 |
Năstase sesizează Inspecţia Judiciară, pentru lipsa motivării în dosarul Zambaccian |
18 mar. 2014 |
Sirian, ascuns în locul roţii de rezervă |
18 mar. 2014 |
Ioana Petrescu susţine masurile contra plăţilor în numerar iniţiate de Chiţoiu |
18 mar. 2014 |
Kerry anunţă: O incursiune a Rusiei în Ucraina ar fi o acţiune scandaloasă |
18 mar. 2014 |
Cererile lui Becali, trimise la Ministerul de Justiţie şi CSM |
18 mar. 2014 |
UPDATE. Liderul islamist din Caucaz a murit |
18 mar. 2014 |
Unul dintre fiii lui Mohamed Morsi, judecat pentru consum de canabis |
18 mar. 2014 |
Deputatul Mihăilă, acuzat de incompatibilitate de ANI, s-a înscris în UNPR |
18 mar. 2014 |
Senatul pune la plată consumatorii de palincă, ţuică, rachiu |
17 mar. 2014 |
Obama sancţionează şapte oficiali ruşi de rang înalt |
17 mar. 2014 |
UPDATE. VIDEO. Ponta reclamă Parlamentului că Băsescu participă la Consiliul European fără mandat de la Guvern |
17 mar. 2014 |
Parlamentul din Crimeea a decis naţionalizarea bunurilor statului ucrainean |
17 mar. 2014 |
Cardurile comune Metrorex - RATB vor fi desfiinţate |
17 mar. 2014 |
Şeful Gărzii Maghiare ar putea fi declarat indezirabil |
17 mar. 2014 |
Şeful unui clan din Mangalia, trimis în judecată pentru şantaj şi înşelăciune |
17 mar. 2014 |
Conducerea Găgăuziei pleacă la Moscova să se întâlnească cu Putin |
17 mar. 2014 |
Rusia recunoaşte independenţa regiunii Crimeea |
17 mar. 2014 |
Serbia: Victorie zdrobitoare a conservatorilor la alegerile anticipate |
17 mar. 2014 |
Obama îl sfătuieşte pe Abbas să-şi asume riscuri pentru pace |
17 mar. 2014 |
Gâlcă: Naţionala U 17 a României, între primele 8 ale Europei. Urmează testul de la CE! |
17 mar. 2014 |
Monica Macovei: Pe Daniel Morar nu mi l-a recomandat preşedintele |
17 mar. 2014 |
17 mineri din Suceava ameninţă că se blochează în subteran |
17 mar. 2014 |
VIDEO. Ponta reclamă Parlamentului că Băsescu participă la Consiliul European fără mandat de la Guvern |
17 mar. 2014 |
Tânăr, în comă, după ce a fost lovit de ambulanţă pe o trecere de pietoni |
17 mar. 2014 |
ROMATSA trimite Parchetului convorbirile transcrise, în cazul accidentului din Apuseni |
17 mar. 2014 |
Formula 1 Australia: Ricciardo, descalificat în urma consumului imens al monopostului! |
17 mar. 2014 |
Cadavrul unui bărbat, găsit plutind pe Dunăre |
17 mar. 2014 |
Putin, discurs în Duma de Stat, pe tema Crimeei |
17 mar. 2014 |
Partea politică a Acordului UE-Ucraina va fi semnată vineri |
17 mar. 2014 |
Medic: Creşterea şomajului a dublat numărul depresiilor |
17 mar. 2014 |
Google sărbătoreşte ziua Sf. Patrick cu un logo special |
17 mar. 2014 |
Turcinov: Rusia se teme de o Ucraină democratică |
17 mar. 2014 |
PDL anunţă un miting cu 15.000 de oameni sâmbătă, la Cluj |
17 mar. 2014 |
Băsescu spune că "baronii fotbalului" îşi cer graţierea în mod zgomotos |
17 mar. 2014 |
Şeful Gărzii Maghiare ar putea fi declarat indezirabil |
17 mar. 2014 |
Doi luptători din lotul naţional, reţinuţi, după ce au bătut un poliţist |
17 mar. 2014 |
Marina americană a prins un petrolier libian de contrabandă |
17 mar. 2014 |
Turiştii străini au cheltuit în 2013 în România peste un miliard euro |
17 mar. 2014 |
Băsescu pentru AFP: Putin vrea să reconstruiască URSS |
17 mar. 2014 |
A trecut de Halep, dar a pierdut finala. Cine sunt câştigătorii de la Indian Wells |
17 mar. 2014 |
Hawking: Peste 50 de ani vor trăi oameni pe Lună, iar până în 2100 şi pe Marte |
17 mar. 2014 |
Bloomberg: Atuul Rusiei în faţa sancţiunilor occidentale, exporturile de petrol şi gaze |
17 mar. 2014 |
Senatorul John McCain: Rusia este o benzinărie deghizată într-o ţară. Sancţiunile economice sunt importante |
17 mar. 2014 |
Ford ar putea reduce producţia în Rusia din cauza crizei |
17 mar. 2014 |
Kievul analizează un proiect de lege privind întreruperea relaţiilor cu Rusia |
17 mar. 2014 |
Băsescu, râzând: Udrea poate să îl bată pe Victor Ponta, fizic, dacă e nevoie |
17 mar. 2014 |
Fiica lui Becali, dosar penal, după ce a dat cu maşina peste un bărbat |
17 mar. 2014 |
Uli Honess merge la închisoare. Nu se va face apel la decizia de condamnare |
17 mar. 2014 |
UPDATE. 34 de mineri de la Exploatarea Crucea nu vor să iasă din subteran |
17 mar. 2014 |
Ponta: PSD, UNPR şi PC vor avea candidaţi comuni la alegerile parlamentare şi locale parţiale |
17 mar. 2014 |
România, excedent comercial agroalimentar în 2013. Prima dată în ultimii 20 de ani |
17 mar. 2014 |
Lider PDL:Situaţia celor doi consilieri ce au votat alături de PSD în CJ Iaşi, discutată luni |
17 mar. 2014 |
Zota: Zece persoane salvate prin transplant cu organe prelevate de la un singur donator |
17 mar. 2014 |
Antonescu, atac la Ponta: Ţinta lui e ca PNL să aibă un rezultat prost la alegeri |
17 mar. 2014 |
Ucraina îşi mobilizează trupele |
17 mar. 2014 |
Doi români, pe listele extremiştilor la alegerile din Franţa |
17 mar. 2014 |
Rusia, ajutor pentru Crimeea, în valoare de 295 milioane de euro |
17 mar. 2014 |
UPDATE. Ponta reclamă Parlamentului că Băsescu participă la Consiliul European fără mandat de la Guvern |
17 mar. 2014 |
ASF sesizează DIICOT în cazul fraudei de la Harinvest |
17 mar. 2014 |
Comisia Călăraşi are un nou preşedinte |
17 mar. 2014 |
Ponta, despre candidatura la preşedinţie: Mi-aş dori să rămân premier |
17 mar. 2014 |
Liga I: Steaua se distanţează, doar egal la Ploieşti. Rezultate etapa a XXIII-a |
17 mar. 2014 |
Fraţii Becali contestă pedepsele în Dosarul Transferurilor |
17 mar. 2014 |
Simona Halep, oficial pe locul 5 WTA |
17 mar. 2014 |
Ioan Niculae, audiat în dosarul lui Adriean Videanu |
17 mar. 2014 |
Gorbaciov: Referendumul din Crimeea a corectat o eroare istorică |
17 mar. 2014 |
ICCJ ar putea da luni verdictul în dosarul "Hidroelectrica" al fostului ministru Şereş |
17 mar. 2014 |
Ponta se va afla, marţi, în Grecia şi în Albania |
17 mar. 2014 |
Marile premii la Loto 6/49 şi Joker nu au fost câştigate |
17 mar. 2014 |
Liderul separatist al Crimeei merge la Moscova |
17 mar. 2014 |
Bărbat din Vaslui, condamnat la 11 ani de închisoare pentru viol |
17 mar. 2014 |
Antonescu l-ar putea retrage pe Diaconu de pe lista PNL la europarlamentare |
17 mar. 2014 |
Descoperire majoră în astrofizică: Primele unde de după Big Bang |
17 mar. 2014 |
Ucraina îşi recheamă ambasadorul din Rusia |
17 mar. 2014 |
Doi orădeni, reţinuţi pentru trafic de influenţă |
17 mar. 2014 |
Rusia propune crearea unui grup ”de susţinere” a Ucrainei |
17 mar. 2014 |
Dacia şi Renault au un nou şef de marketing în România. Bordeanu pleacă în Anglia |
17 mar. 2014 |
UPDATE. Sentinţa în dosarul "Hidroelectrica" al fostului ministru Codruţ Şereş, amânată pentru 31 martie |
17 mar. 2014 |
Deputat rus: Anexarea Crimeei, în următoarele 2-3 săptămâni |
17 mar. 2014 |
AFP: Maidanul vrea să recucerească Crimeea, dar nu crede în război |
17 mar. 2014 |
Ban Ki-moon cere o soluţie politică în Crimeea |
17 mar. 2014 |
Cadavrul unei femei, găsit în râul Ialomiţa |
17 mar. 2014 |
Incendiu în Capitală.O femeie a murit |
17 mar. 2014 |
Sofia invită Rusia să investească în turismul bulgăresc |
17 mar. 2014 |
Andreea Munteanu, locul 3 în finala la bârnă de la CM Cottbus 2014 |
17 mar. 2014 |
Circulaţie alternativă a maşinilor la Paris, din cauza poluării |
17 mar. 2014 |
Fotbal Europa: Stranierii de la naţională în ultima etapă, Marica, omul meciului! |
17 mar. 2014 |
Kievul, îngrijorat de ”turiştii politici ruşi” de pe teritoriul Ucrainei |
17 mar. 2014 |
ANI: Directorul Şcolii Naţionale de Sănătate Publică, Cristian Vlădescu, în conflict de interese |
17 mar. 2014 |
Presa rusă: Ianukovici locuieşte într-o vilă luxoasă din Moscova |
17 mar. 2014 |
Ponta şi liderii USD, întâlnire la Senat |
17 mar. 2014 |
AFP: Crimeea dizolvă unităţile militare ucrainene de pe teritoriul său |
17 mar. 2014 |
Cod galben de vânt în 11 judeţe |
17 mar. 2014 |
Ponta, social-democraţilor: Rămâneţi în relaţii bune cu liberalii |
17 mar. 2014 |
Franţa oferă medalii militarilor români |
17 mar. 2014 |
Tăriceanu: E posibilă refacerea USL după europarlamentare |
17 mar. 2014 |
Probleme la maşinile General Motors |
17 mar. 2014 |
UPDATE Irina Begu, dublă campioană în turneul de tenis de la Sao Paulo |
17 mar. 2014 |
Ministrul Eugen Teodorovici, în vizită oficială la Bruxelles |
17 mar. 2014 |
Liderul separatist al Crimeei: Ne vom întoarce acasă |
17 mar. 2014 |
Corlăţean: Am cerut Rusiei să nu ia decizii care să ducă la anexarea Crimeii |
17 mar. 2014 |
Timoşenko: Crimeea se va scufunda într-o "noapte polară" rusă |
17 mar. 2014 |
Două cutremure cu magnitudini de 7 au avut loc în nordul statului Chile |
17 mar. 2014 |
21 de oficiali ruşi şi ucraineni, sancţionaţi de UE |
17 mar. 2014 |
Preşedintele FR Rugby: România are o grupă accesibilă la Mondialul din 2015 |
17 mar. 2014 |
Viktor Ianukovici, vizat de sancţiuni americane |
17 mar. 2014 |
Ponta reclamă Parlamentului că Băsescu participă la Consiliul European fără mandat de la Guvern |
17 mar. 2014 |
Halep mai câştigă un titlu: cel de cetăţean de onoare al judeţului Constanţa |
17 mar. 2014 |
UPDATE. Ponta a discutat cu liderii coaliţiei despre numiri la ASF şi situaţia TVR |
17 mar. 2014 |
Iubita lui Mick Jagger, găsită moartă la New York |
17 mar. 2014 |
Piteşti: Incendiu puternic la un depozit de produse petroliere |
17 mar. 2014 |
Grupul PC din Senat ar putea fi desfiinţat |
17 mar. 2014 |
UPDATE. REFERENDUM ÎN CRIMEEA. Votul s-a încheiat. 82% din populaţie s-a prezentat la urne. 96,6% dintre alegători au votat pentru alipirea Crimeei la Rusia. SUA şi UE, inclusiv România, nu recunosc referendumul |
17 mar. 2014 |
VIDEO. Patru extremişti maghiari, declaraţi indezirabili pe teritoriul României |
16 mar. 2014 |
Van Damme îşi deschide un club în România |
16 mar. 2014 |
UPDATE. REFERENDUM ÎN CRIMEEA. Votul s-a încheiat. UE nu recunoaşte referendumul |
16 mar. 2014 |
SUA "resping" referendumul care a avut loc în Crimeea, anunţă Casa Albă |
16 mar. 2014 |
REFERENDUM ÎN CRIMEEA. Votul a început. Ruşii retrag miliarde de dolari din Vest, de teama sancţiunlor economice. Iaţeniuk a solicitat OSCE să trimită de urgenţă observatori în "estul şi sudul Ucrainei" |
16 mar. 2014 |
Târgul de Turism: România a vândut peste aşteptări |
16 mar. 2014 |
Crimeea a votat alipirea la Rusia |
16 mar. 2014 |
Putin a asigurat-o pe Merkel că Rusia va respecta rezultatul referendumului din Crimeea |
16 mar. 2014 |
Proteste la Londra împotriva "unui referendum sub ameninţarea unei arme" în Crimeea |
16 mar. 2014 |
UPDATE. Codul galben de vant puternic, extins în aproape toată ţara |
16 mar. 2014 |
New York a devenit cel mai mare centru financiar al lumii |
16 mar. 2014 |
Manifestanţi proruşi au pătruns în sediile parchetului şi serviciilor speciale (SBU) din Doneţk |
16 mar. 2014 |
UPDATE. REFERENDUM ÎN CRIMEEA. Votul s-a încheiat. 82% din Populaţie s-a prezentat la urne. 93% dintre alegători au votat pentru alipirea Crimeei la Rusia. SUA şi UE, inclusiv România, nu recunosc referendumul |
16 mar. 2014 |
Peste 170 de posturi de stagiar, disponibile la Guvern |
16 mar. 2014 |
Alipirea Crimeei la Rusia, sărbătorită de mii de persoane, la Simferopol şi Sevastopol |
16 mar. 2014 |
Mihai Stoica spune că nu se plânge de nimic în închisoare |
16 mar. 2014 |
UPDATE. REFERENDUM ÎN CRIMEEA. Votul a început. Ruşii retrag miliarde de dolari din Vest. UE nu recunoaşte referendumul |
16 mar. 2014 |
Michael Jackson, agresiv cu cimpanzeul său |
16 mar. 2014 |
Trei persoane, rănite de un acoperiş smuls de vânt |
16 mar. 2014 |
Pilotul zborului disparut în Malaezia s-a antrenat să facă avionul invizibil |
16 mar. 2014 |
O intersecţie din Bucureşti, blocată de un copac căzut pe carosabil |
16 mar. 2014 |
Condiţii de licenţiere mai dure pentru agenţiile de turism |
16 mar. 2014 |
Nereguli la Spitalul Bagdasar-Arseni Bucureşti, reclamate la DNA |
16 mar. 2014 |
Băsescu: România consideră ilegal referendumul din Crimeea |
16 mar. 2014 |
FOTO. Sute de oameni au venit la mitingul de solidarizare cu Andrei Pleşu |
16 mar. 2014 |
Şeful Camerei de Comerţ Brăila a murit într-un accident rutier |
16 mar. 2014 |
UPDATE. REFERENDUM ÎN CRIMEEA. Votul s-a încheiat. 93% dintre alegători au votat pentru alipirea Crimeei la Rusia. UE nu recunoaşte referendumul. România nu va recunoaşte rezultatele |
16 mar. 2014 |
Bulgaria, reticentă în privinţa sancţionării Rusiei în criza ucraineană |
16 mar. 2014 |
Matematicienii spun că jocul Candy Crush Saga este complicat |
16 mar. 2014 |
Iaţeniuk, despre separatiştii care încearcă să distrugă independenţa Ucrainei: Pământul va arde sub picioarele lor |
16 mar. 2014 |
Biserica Ortodoxă îndeamnă creştinii să voteze la alegerile europarlamentare |
16 mar. 2014 |
REFERENDUM Crimeea: Votul privind alipirea la Rusia a început |
16 mar. 2014 |
2.000 de persoane arestate la domiciliu, supravegheate de poliţie |
16 mar. 2014 |
Scurtmetrajul unui regizor croat a obtinut trofeul DaKINO |
16 mar. 2014 |
UPDATE. REFERENDUM ÎN CRIMEEA. Votul s-a încheiat. 93% dintre alegători au votat pentru alipirea Crimeei la Rusia. SUA şi UE, inclusiv România, nu recunosc referendumul |
16 mar. 2014 |
Sute de oameni au venit la mitingul de solidarizare cu Andrei Pleşu |
16 mar. 2014 |
Marele Premiu al Australiei: Nico Rosberg, primul campion al anului. Abandon pentru Vettel! |
16 mar. 2014 |
Vitali Kliciko: Soldaţii ucraineni vor rămâne în Crimeea după referendum |
16 mar. 2014 |
Tenis: Irina Begu s-a calificat în finala turneului de la Sao Paulo |
16 mar. 2014 |
Un rus, cel mai tânăr pilot din istoria F1 care punctează |
16 mar. 2014 |
UPDATE. Vânt puternic în Bucureşti |
16 mar. 2014 |
Amenzi de peste TREI milioane de lei, date de poliţie într-o singură zi. 450 de şoferi au rămas fără permise |
16 mar. 2014 |
Rusia a promis că nu va mai bloca bazele ucrainene din Crimeea până vineri |
16 mar. 2014 |
Bărbaţii, mai afectaţi de infidelitatea sexuală decât de cea emoţională |
16 mar. 2014 |
UE: Referendumul din Crimeea este ilegal şi ilegitim, iar rezultatul acestuia nu va fi recunoscut |
16 mar. 2014 |
Congresmenul McCaul: Boeingul Malaysia Airlines ar putea fi reutilizat ca "rachetă de croazieră" |
16 mar. 2014 |
95,5% dintre votanţi au ales alipirea Crimeei la Rusia |
16 mar. 2014 |
Angela Merkel condamnă intervenţia trupelor ruse în afara Crimeei |
16 mar. 2014 |
UE: Referendumul este ilegal şi ilegitim, iar rezultatul acestuia nu va fi recunoscut |
16 mar. 2014 |
UPDATE. REFERENDUM ÎN CRIMEEA. Votul s-a încheiat. 82% din populaţie s-a prezentat la urne. 95,5% dintre alegători au votat pentru alipirea Crimeei la Rusia. SUA şi UE, inclusiv România, nu recunosc referendumul |
16 mar. 2014 |
Crimeea va solicita luni alipirea la Rusia |
16 mar. 2014 |
Parada St. Patrick's Day din Bucureşti: Mii de persoane au participat cu steguleţe şi baloane |
16 mar. 2014 |
Ruşii retrag miliarde de dolari din băncile din Vest, în aşteptarea sancţiunilor economice |
16 mar. 2014 |
Ministrul francez de Externe, Laurent Fabius: referendumul din Crimeea, ILEGAL |
16 mar. 2014 |
REFERENDUM ÎN CRIMEEA. Votul a început. În acelaşi timp, ruşii retrag miliarde de dolari din Vest, de teama sancţiunlor economice |
16 mar. 2014 |
Secretarul Foreign Office, William Hague: Referendumul din Crimeea este o "farsă" |
15 mar. 2014 |
Simona Halep părăseşte cu fruntea sus turneul de la Indian Wells |
15 mar. 2014 |
Simona Halep părăseşte cu fruntea sus turneul de la Indian Wells |
15 mar. 2014 |
Confruntări la Harkov între pro-ucraineni şi pro-ruşi. Autorităţile ucrainene au intervenit pentru aplanarea conflictului |
15 mar. 2014 |
Bucureştean, prins conducând cu 765 kilometri la oră pe A3. Adrenalina l-a costat 765 de lei şi suspendarea permisului pentru trei luni |
15 mar. 2014 |
Gorbaciov nu susţine unificarea Crimeei cu Rusia |
15 mar. 2014 |
Victor Ponta la un meci de rugby, în Georgia. Echipa ţării gazdă joacă în compania selecţionatei României |
15 mar. 2014 |
Distrugătorul USS Truxtun continuă exerciţiile în Marea Neagră |
15 mar. 2014 |
Guvernul român renunţă la negocierile cu Italia, vrea avion de la Tarom |
15 mar. 2014 |
Miting PMP: în Bucureşti, 8.000 de persoane protestează împotriva accizei suplimentare la combustibili |
15 mar. 2014 |
O nouă ipoteză în cazul avionului dispărut, aparţinând liniilor aeriene din Malaysia – aeronava ar fi fost piliotată de un om foarte experimentat, care a evitat radarele militare |
15 mar. 2014 |
Patronatele din turism dezaproba controalele ITM de la Targul de Turism |
15 mar. 2014 |
Ucraina va semna Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană pe 21 martie, anunţă premierul acestei ţări |
15 mar. 2014 |
109 suporteri arestaţi la Sofia, poliţist rănit |
15 mar. 2014 |
1.000 de poliţişti asigură ordinea publică la manifestaţiile maghiarilor din România |
15 mar. 2014 |
Miting PMP: în Bucureşti, 6.000 de persoane protestează împotriva accizei suplimentare la combustibili |
15 mar. 2014 |
Codul galben de vant puternic, extins |
15 mar. 2014 |
Încă de mai poate schia în Apuseni, la Şureanu. Mâine se închide oficial, în zona asta, sezonul de iarnă |
15 mar. 2014 |
Parlamentul din Crimeea, dizolvat |
15 mar. 2014 |
Miting PMP: în Bucureşti, 8.000 de persoane au protestat împotriva accizei suplimentare la combustibili |
15 mar. 2014 |
Negocierile ruso-americane de la Londra : Rusia cere federalizarea Ucrainei şi recunoaşterea referendumului de mâine din Crimeea |
15 mar. 2014 |
Militanţi proruşi au atacat cartierul general al serviciilor de securitate de la Doneţk |
15 mar. 2014 |
Oficial ungar: Reprezentarea maghiarilor în Europa trebuie să fie una puternică |
15 mar. 2014 |
A murit marinarul din legendara poză a sărutului din Time Square |
15 mar. 2014 |
UPDATE. Preot catolic, răpit în Crimeea, eliberat |
15 mar. 2014 |
500 de participanţi la manifestările maghiarilor, la Arad |
15 mar. 2014 |
Turiştii bucureşteni blocaţi în Bucegi, recuperaţi |
15 mar. 2014 |
Accident la Metrou. O femeie a căzut pe şine. Victima e teafără. Nu se ştie încă dacă a fost tentativă de sinucidere sau accident |
15 mar. 2014 |
Preot catolic, răpit în Crimeea |
15 mar. 2014 |
Summitul G7 ar putea avea loc la Londra, fără Rusia |
15 mar. 2014 |
109 reporteri arestaţi la Sofia, poliţist rănit |
15 mar. 2014 |
Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova : „După ce Rusia va ocupa un teritoriu din Ucraina, va dori şi regiunea transnistreană” |
15 mar. 2014 |
Bucureştean, prins conducând cu 236 kilometri la oră pe A3. Adrenalina l-a costat 765 de lei şi suspendarea permisului pentru trei luni |
15 mar. 2014 |
Sârbii, chemaţi la urne pe fondul unor probleme economice grave |
15 mar. 2014 |
Ucraina acuză Rusia de "invazie militară" |
15 mar. 2014 |
UPDATE. COD GALBEN de vânt în mai multe judeţe din ţară. NINSORI în unele zone de munte |
15 mar. 2014 |
Viktor Ianukovici, suspectat de spălare de bani în Elveţia |
15 mar. 2014 |
Căutările avionului dispărut, oprite în Marea Chinei |
15 mar. 2014 |
FOTO. Băsescu, Papahagi şi Paleologu, la restaurant după mitingul Mişcării Populare |
14 mar. 2014 |
10 persoane, arestate în dosarul cărnii alterate |
14 mar. 2014 |
Trafic restricţionat în centrul Capitalei pentru mitingul PMP de sâmbătă |
14 mar. 2014 |
Rusia a interceptat un avion american fără pilot în Crimeea (SURSE) |
14 mar. 2014 |
Acţiunile europene au închis la minumul ultimelor cinci săptămâni |
14 mar. 2014 |
Israelul a atacat obiective Hezbollah din Liban |
14 mar. 2014 |
Rusia se pregăteşte de război |
14 mar. 2014 |
SUA vrea o rezoluţie a ONU înainte de referendumul din Crimeea |
14 mar. 2014 |
China: Trei morţi, într-un atac cu cuţite, pe stradă |
14 mar. 2014 |
Specialiştii britanici cer limitarea numărului de fast-food-uri din jurul nostru, pentru combaterea obezităţii. Americanii spun că soluţia ar fi introducerea mâncării sănătoase |
14 mar. 2014 |
Patru şoferi români, sechestraţi la Tighina |
14 mar. 2014 |
Miting de solidarizare cu Andrei Pleşu, duminică, la Piaţa Universităţii |
14 mar. 2014 |
Patru morţi, într-un accident de elicopter în Marea Britanie |
14 mar. 2014 |
ANPC: 19 tone de carne, retrase de pe piaţă |
14 mar. 2014 |
MAI: Extremişti de la Jobbik şi Garda Maghiară, interzişi pe teritoriul României |
14 mar. 2014 |
Discuţie Ponta - Leancă, despre situaţia din Ucraina |
14 mar. 2014 |
Programul Rabla ar putea fi reluat din 1 aprilie |
14 mar. 2014 |
VIDEO. Discuţie Ponta - Leancă, despre situaţia din Ucraina |
14 mar. 2014 |
Incendiu puternic într-o pădure din Bacău. O persoană a fost rănită |
14 mar. 2014 |
Combaterea OBEZITĂŢII: Reducem numărul de fast-food-uri din jurul nostru sau cumpărăm hamburgeri cu brocoli |
14 mar. 2014 |
Premierul din Crimeea îndeamnă şi alte regiuni să organizeze referendumuri pro-Rusia |
14 mar. 2014 |
Băsescu: Consider taxa de 42 de bani pe litrul de benzină inutilă |
14 mar. 2014 |
Avionul de pasageri scos la vânzare de Fiscul din Bacău nu a fost dat nici la a şasea licitaţie |
14 mar. 2014 |
Nouă poliţişti rutieri, trimişi în judecată după ce au luat peste 210.000 lei din amenzi |
14 mar. 2014 |
Facebook va introduce spoturi publicitare "premium" |
14 mar. 2014 |
Preşedintele Bayern Munchen a demisionat |
14 mar. 2014 |
Dosar penal, în cazul femeii din judeţul Vaslui care a bătut un copil pe care-l avea în plasament |
14 mar. 2014 |
UPDATE. Medicii din Caraş-Severin acuzaţi de luare de mită, reţinuţi |
14 mar. 2014 |
Directoare în cadrul Autorităţii Rutiere Române, reţinută pentru corupţie |
14 mar. 2014 |
CEDO, apel solemn către Rusia, privind Ucraina |
14 mar. 2014 |
MAI: Extremişti de la Jobbik şi Garda Maghiară, interzişi pe teritoriul României |
14 mar. 2014 |
Candidat Jobbik despre măsura MAI: Poate fi scandal internaţional |
14 mar. 2014 |
Bacalaureat 2014. Elevii află, vineri, notele obţinute la simulare |
14 mar. 2014 |
Papa Francisc, invitat să vorbească în Congresul american |
14 mar. 2014 |
Simulare bac: Sibiu, Cluj şi Brăila - cele mai mari rate de promovabilitate |
14 mar. 2014 |
VIDEO. Avertizare meteo de vânt în weekend |
14 mar. 2014 |
Doi marocani şi doi tunisieni care stăteau ilegal în România, prinşi într-un club de karaoke din Bucureşti |
14 mar. 2014 |
Lideri proruşi din oraşul ucrainean Harkiv cer unirea cu Rusia |
14 mar. 2014 |
Kerry avertizează Iranul că va fi nevoie de măsuri ”foarte dificile” pentru semnarea unui acord |
14 mar. 2014 |
Consiliul de Securitate ONU se va reuni sâmbătă pe tema referendumului din Crimeea |
14 mar. 2014 |
VIDEO. Mihai Stoica, plângere la CEDO |
14 mar. 2014 |
ANOFM: Peste 14.000 de posturi vacante la nivel naţional, cele mai multe în Capitală, Cluj şi Prahova |
14 mar. 2014 |
VIDEO. Băsescu: Consider inutilă taxa de 42 de bani pentru un litru de benzină |
14 mar. 2014 |
Ţiriac: Nu mă interesează politica, nu candidez la nicio funcţie |
14 mar. 2014 |
Senatorul Ilieşiu solicită ANI reevaluarea dosarului de incompatibilitate |
14 mar. 2014 |
După manifestaţia antiromânească din Târgu Mureş, preşedintele Ungariei vine să vadă ”Hamlet” la Sfântu Gheorghe |
14 mar. 2014 |
Directoare în cadrul Autorităţii Rutiere Române şi doi oameni de afaceri clujeni, reţinuţi |
14 mar. 2014 |
Liber pentru cetăţenii moldoveni în UE, de la Consiliu |
14 mar. 2014 |
Kievul prezintă posibila listă cu oficialii ruşi care nu vor mai avea acces în UE |
14 mar. 2014 |
Kerry, nouă întâlnire cu Lavrov, vineri, pe tema anexării Crimeei |
14 mar. 2014 |
Gigel Ştirbu: Băsescu şi Ponta sunt vinovaţi pentru acţiunile extremiste din ţară |
14 mar. 2014 |
Liderul tătarilor din Crimeea cere intervenţia NATO |
14 mar. 2014 |
Părerea lui Gigel Ştirbu: Băsescu şi Ponta sunt vinovaţi pentru acţiunile extremiste din ţară |
14 mar. 2014 |
Vaslui: Învăţător cercetat penal după ce ar fi bătut o elevă |
14 mar. 2014 |
MAI: Extremişti de la Jobbik şi Garda Maghiară, interzişi pe teritoriul României |
14 mar. 2014 |
Lichidator judiciar, reţinut de DNA pentru luare de mită |
14 mar. 2014 |
Berlusconi va candida la europarlamentare |
14 mar. 2014 |
UPDATE. Bulgaria: Atacatorul care a omorât un poliţist şi a rănit alţi doi, arestat |
14 mar. 2014 |
Clasa pregătitoare: Peste 172.000 de cereri în prima etapă a înscrierilor |
14 mar. 2014 |
Fondatorul Facebook s-a plâns lui Obama de spionajul online |
14 mar. 2014 |
Estul Canadei, afectat de o furtună de zăpadă |
14 mar. 2014 |
VIDEO. Băsescu: Consider inutilă taxa de 42 de bani pentru un litru de benzină |
14 mar. 2014 |
Parlamentul de la Kiev, în şedinţă pentru a discuta referendumul din Crimeea |
14 mar. 2014 |
Cum comentează presa străină evoluţia Simonei Halep |
14 mar. 2014 |
Olanda vrea să limiteze accesul imigranţilor la indemnizaţii sociale |
14 mar. 2014 |
UPDATE. Rezultatele la simularea bacalaureatului: Jumătate dintre elevi, note sub 5 |
14 mar. 2014 |
Parlamentul European: Rusia să-şi retragă armata din Crimeea! |
14 mar. 2014 |
10 angajaţi de la UM Sadu, condamnaţi la închisoare cu suspendare |
14 mar. 2014 |
Miting de solidarizare cu Andrei Pleşu, duminică, la Piaţa Universităţii, zona Statui |
14 mar. 2014 |
Mihai Stoica, plângere la CEDO |
14 mar. 2014 |
Devyani Khobragade, aflată la originea unui scandal între SUA şi India a fost inculpată din nou |
14 mar. 2014 |
Andreea Paul: Antonescu atacă PSD cu o sabie de lemn, de pe un căluţ de lemn |
14 mar. 2014 |
Oficiali americani: SUA "studiază" cererea de ajutor militar pentru Ucraina |
14 mar. 2014 |
Un poliţist, omorât şi alţi doi, răniţi, înr-un atac în Bulgaria |
14 mar. 2014 |
Ambasadorul rus la ONU: Rusia "nu vrea război" |
14 mar. 2014 |
Kremlinul ”filtrează” informaţia de pe site-urile opozanţilor |
14 mar. 2014 |
UPDATE. Un parlamentar irlandez, printre cei patru morţi în accidentul de elicopter din Marea Britanie |
14 mar. 2014 |
UPDATE. China: Trei morţi, într-un atac cu cuţite, pe stradă |
14 mar. 2014 |
Creţu: Becali nu a făcut rău României în Parlamentul European |
14 mar. 2014 |
Fostul procuror general Ilie Botoş, numit secretar de stat la MAI |
14 mar. 2014 |
Sârbii îşi aleg duminică parlamentarii |
14 mar. 2014 |
Rusia a interceptat un avion american fără pilot în Crimeea (SURSE) |
14 mar. 2014 |
Barack Obama avertizează din nou Rusia |
14 mar. 2014 |
Un poliţist, omorât, şi alţi doi, răniţi, într-un atac în Bulgaria |
14 mar. 2014 |
Fostul viceprimar din Turda, în conflict administrativ şi acuzat de corupţie |
14 mar. 2014 |
Greva japoneză de la Biblioteca Naţională se suspendă |
14 mar. 2014 |
MAI: Extremişti de la Jobbik şi Noii Gărzi Maghiare, interzişi pe teritoriul României |
14 mar. 2014 |
Incendiu pe Bd. Mihalache, în Capitală |
14 mar. 2014 |
După manifestaţia antiromânească din Târgu Mureş, preşedintele Ungariei vine să îl vadă pe ”Hamlet” la Sfântu Gheorghe |
14 mar. 2014 |
SUA planifică un exerciţiu militar în Ucraina, în iulie |
14 mar. 2014 |
PDL va lansa Cartea minciunilor PSD |
14 mar. 2014 |
Regizorul Aureliu Manea a murit |
14 mar. 2014 |
MAI: Extremiştii din Jobbik şi Garda Ungară, interzişi pe teritoriul României |
14 mar. 2014 |
Directoare în cadrul Autorităţii Rutiere Române, reţinută pentru luare de mită |
14 mar. 2014 |
Caraş-Severin: Medicii acuzaţi de luare de mită, cercetaţi în libertate |
14 mar. 2014 |
Avertizare meteo de vânt în weekend |
14 mar. 2014 |
SUA condamnă cenzura mediatică "fără precedent" din Rusia |
14 mar. 2014 |
Procesul secuilor contra CE împarte Europa |
14 mar. 2014 |
AFP: Rusia îşi rezervă dreptul de a-şi proteja "compatrioţii" din Ucraina |
14 mar. 2014 |
Kievul prezintă lista oficialilor ruşi care nu vor mai avea acces în UE |
14 mar. 2014 |
Consilier local din Dâmboviţa, cercetat pentru avere nejustificată |
13 mar. 2014 |
CSM vrea să sesize CCR, în cazul lui Daniel Chiţoiu |
13 mar. 2014 |
"Gena grăsimii", descoperită recent de cercetători |
13 mar. 2014 |
Avionul dispărut Malaysia Airlines va fi căutat în Oceanul Indian |
13 mar. 2014 |
ICCJ: Deputatul Vlad Cosma poate retrage două treimi din salariu |
13 mar. 2014 |
Obama îl avertizează pe Putin vizavi de alipirea Crimeei |
13 mar. 2014 |
UPDATE. Băsescu a discutat cu directorul Chevron despre securitatea energetică |
13 mar. 2014 |
Mircea Geoană: România trebuie să fie o Punte între Est şi Vest, după exemplul Poloniei |
13 mar. 2014 |
Băsescu, întâlnire cu directorul general al Chevron, la Cotroceni |
13 mar. 2014 |
Şef al Registrului Permise de Conducere, acuzat de avere nejustificată şi fals |
13 mar. 2014 |
Băsescu: Am promulgat, azi, Legea Certificatelor verzi. Acum aştept scădearea preţurilor la energie. Nu primim lecţii de la politicienii maghiari |
13 mar. 2014 |
ASE Job & Internship Fair, editia a 2-a |
13 mar. 2014 |
Tânără, călcată de maşină în Capitală. A traversat printr-un loc nepermis |
13 mar. 2014 |
Deputatul Jobbik Szavay Istvan: Vona Gabor nu va mai veni în România până la alegerile din Ungaria |
13 mar. 2014 |
Băsescu: Am promulgat, azi, Legea Certificatelor verzi. Acum aştept scădearea preţurilor la energie |
13 mar. 2014 |
Şedinţă de lucru Băsescu-Ponta, la Palatul Cotroceni |
13 mar. 2014 |
Elev înjunghiat de un bărbat băut, la Râmnicu Sărat |
13 mar. 2014 |
Manifestări ale "Cercului de prieteni ai Jobbik", aprobate de autorităţi la Târgu Mureş |
13 mar. 2014 |
Băsescu: Le-am spus reprezentanţilor Exxon şi Chevron că primele pieţe care trebuie satisfăcute sunt cea românească şi cea din R. Moldova |
13 mar. 2014 |
Ponta s-a întâlnit cu sindicaliştii ALRO la Guvern |
13 mar. 2014 |
Băsescu: Am promulgat, azi, Legea Certificatelor verzi. Acum aştept scădearea preţurilor la energie |
13 mar. 2014 |
ICCJ: Fostul şef al DNA Slobozia, cercetat în arest la domiciliu |
13 mar. 2014 |
Merkel îi răspunde lui Tusk: Germania nu este dependentă de gazul rusesc |
13 mar. 2014 |
Daniel Zamfir, despre decizia ANI: Iau în calcul o plângere pentru abuz în serviciu |
13 mar. 2014 |
Ucraina: Iaţeniuk crede că încă mai există o şansă pentru soluţionarea paşnică a crizei |
13 mar. 2014 |
Miting cu 10.000 de oameni al opoziţiei, la Belgrad |
13 mar. 2014 |
Manifestări de 15 Martie ale "Cercului de prieteni ai Jobbik", aprobate de autorităţi la Târgu Mureş |
13 mar. 2014 |
CSM vrea să sesize CCR în cazul deputatului Daniel Chiţoiu, scăpat de urmărirea penală de către Parlament |
13 mar. 2014 |
Deputat rus: Moscova ar fi trimis trupe în Crimeea |
13 mar. 2014 |
Cutremur de 6,3 grade Richter, în largul Japoniei |
13 mar. 2014 |
Preşedintele Băsescu face o declaraţie de presă la ora 18.30 |
13 mar. 2014 |
Mircea Diaconu, achitat pentru conflict de interese |
13 mar. 2014 |
Lider Jobbik Cluj: Băsescu şi Ponta ne atacă pentru a genera o atitudine antimaghiară |
13 mar. 2014 |
SUA trimit o navă în Ocenaul Indian, în urma unor ”indicii” că avionul dispărut s-ar fi prăbuşit în zonă |
13 mar. 2014 |
Băsescu: Ştim acţiunile politice ale liderului Jobbik. Nu voi tolera mesaje care contravin Constituţiei |
13 mar. 2014 |
Medicul Molnar Geza, arestat pentru proxenetism, a fost exclus din PDL |
13 mar. 2014 |
Fostul şef al CJ Argeş renunţă la procesul pentru recuperarea funcţiei |
13 mar. 2014 |
DNA începe urmărirea penală împotriva şefului Gărzii Financiare şi a altor trei comisari |
13 mar. 2014 |
DNA începe urmărirea penală împotriva a trei comisari ai Gărzii Financiare |
13 mar. 2014 |
Comandantul unei unităţi militare ucrainene din Crimeea, încercuită de forţele ruseşti, a ameninţat că deschide focul |
13 mar. 2014 |
Becali crede că Băsescu îl va graţia până la Paşte |
13 mar. 2014 |
Scrisoare publică a lui Gică Popescu: Urmează cel mai greu meci al vieţii |
13 mar. 2014 |
Preşedintele OSCE a discutat la telefon cu Vladimir Putin despre criza din Ucraina |
13 mar. 2014 |
Premierul ucrainean îl invită pe Putin la dialog |
13 mar. 2014 |
Percheziţii în Capitală şi trei judeţe, la comercianţi de tutun |
13 mar. 2014 |
PE a votat pentru dezvoltarea unui încărcător comun pentru toate telefoanele mobile |
13 mar. 2014 |
Liderul Jobbik către Băsescu şi Ponta: Ori sunteţi dezinformaţi, ori faceţi un joc antimaghiar |
13 mar. 2014 |
Germanii se opun sancţiunilor economice împotriva Rusiei |
13 mar. 2014 |
Parlamentul ucrainean aprobă crearea unei Gărzi Naţionale |
13 mar. 2014 |
Percheziţii la medici suspectaţi de luare de mită, la Caraş-Severin şi Timiş |
13 mar. 2014 |
Presă: Avionul Malaysian Airlines ar fi zburat încă patru ore după ultimul contact |
13 mar. 2014 |
Merkel, încă un avertisment dur pentru Putin |
13 mar. 2014 |
Premierul chinez anunţă că va continua căutările în cazul avionului dispărut |
13 mar. 2014 |
Itar-Tass: Rusia autorizează un zbor de observare al Ucrainei în spaţiul aerian rus |
13 mar. 2014 |
Ministru Dan Şova participă la reuniunea Consiliului TTE |
13 mar. 2014 |
UPDATE. Malaysia şi Vietnamul nu au găsit nimic în zona indicată de satelitul chinez |
13 mar. 2014 |
DNA trimite începe urmărirea penală împotriva şefului Gărzii Financiare şi a altor trei comisari |
13 mar. 2014 |
Hunor a propus amendarea HG prin care spaţii ale Bibliotecii Naţionale revin MC |
13 mar. 2014 |
Mercedes Benz România o oferit trei maşini către trei FR de Tenis şi alte două insituţii |
13 mar. 2014 |
UPDATE. Şedinţă de lucru Băsescu-Ponta, la Palatul Cotroceni |
13 mar. 2014 |
Iohannis: Alegerea lui Tăriceanu la Senat - momeală pentru unii membri PNL |
13 mar. 2014 |
Primarul din Vidra, trimis în judecată pentru mită |
13 mar. 2014 |
Independenţa Justiţiei, la mâna preşedintelui CSM Adrian Bordea |
13 mar. 2014 |
Şumudică, noul antrenor al Chiajnei. Chirilă contraatacă! |
13 mar. 2014 |
Avocat în cadrul Baroului Mehedinţi, urmărit de DNA pentru cumpărare de influenţă |
13 mar. 2014 |
ICR a stabilit bugetul pentru participarea României la Salonul de Carte de la Paris |
13 mar. 2014 |
Percheziţii la medici suspectaţi de luare de mită, la Reşiţa |
13 mar. 2014 |
UPDATE. Malaysia şi Vietnamul nu au găsit nimic în zona indicată de satelitul chinez |
13 mar. 2014 |
Cel mai vârstnic fost internaţional francez a decedat, un secol cu portarul Rene Llense! |
13 mar. 2014 |
Aproximativ 800 de sindicalişti protestează la Guvern |
13 mar. 2014 |
Patru morţi şi 63 de răniţi, după ce două clădiri s-au prăbuşit la New York |
13 mar. 2014 |
CAB dă, joi, verdictul în dosarul lui Mircea Diaconu privind conflictul de interese |
13 mar. 2014 |
Ruşii invită extrema dreaptă în Crimeea, să ”observe” referendumul |
13 mar. 2014 |
PE a aprobat programul Copernicus de monitorizare spaţială a Terrei |
13 mar. 2014 |
Bolnavii cronici anunţă proteste de amploare |
13 mar. 2014 |
Iohannis: Nu candidez la Preşedinţie |
13 mar. 2014 |
România va primi fonduri europene pentru securizarea frontierelor |
13 mar. 2014 |
Fost agent al Registrului Permise de Conducere, acuzat de avere nejustificată şi fals |
13 mar. 2014 |
Cazanciuc şi Niţă, la Guvern |
13 mar. 2014 |
LPF primeşte aproape 1 milion euro de la UEFA pentru centrele de juniori |
13 mar. 2014 |
Oprescu: Hanul Gabroveni, gata în 30 aprilie |
13 mar. 2014 |
Cele 13,6 tone de aripi de pui expirate, găsite în urma unui control, aparţin firmei GIDACOM |
13 mar. 2014 |
Braşov: O tonă de carne expirată, găsită la Ghimbav |
13 mar. 2014 |
Palestina cere Israelului oprirea "escaladării" militare în Fâşia Gaza |
13 mar. 2014 |
UDPATE. Aproximativ 800 de sindicalişti au protestat la Guvern |
13 mar. 2014 |
Ţiriac despre Dosarul transferurilor: E foarte curios că judecătorii au dat trei decizii diferite |
13 mar. 2014 |
DNA: Bărbat trimis în judecată pentru trafic de influenţă |
13 mar. 2014 |
Apel la solidaritate cu Andrei Pleşu, împotriva linşajului mediatic produs de Antena 3 |
13 mar. 2014 |
Incendiu într-un canal subteran din Capitală, unde locuiesc oamenii străzii |
13 mar. 2014 |
Primar libanez, arestat în Spania, pentru tentativă de trafic de organe |
13 mar. 2014 |
Agent al Registrului Permise de Conducere, acuzat de avere nejustificată şi fals |
13 mar. 2014 |
Realitatea TV, amendată de CNA cu 20.000 de lei, din cauza emisiunii lui Rareş Bogdan |
13 mar. 2014 |
Ponta s-a întâlnit cu Cazanciuc şi Niţă, pe tema Legii certificatelor verzi |
13 mar. 2014 |
Poliţiştii de la Transpoturi învaţă cum să depisteze traficanţii şi consumatorii de droguri |
13 mar. 2014 |
Guvernul a numit noi prefecţi în judeţele Constanţa, Bacău, Teleorman şi Vâlcea |
13 mar. 2014 |
Obama îl avertizează pe Putin vizavi de alipirea Crimeei |
13 mar. 2014 |
Harghita: Zece hectare de păşune, cuprinse de un incendiu |
13 mar. 2014 |
RA-APPS l-a reangajat pe Mihai Sebastian la şefia Direcţiei Juridice |
13 mar. 2014 |
Reacţie fermă a Justiţiei după blocarea anchetei în cazul Chiţoiu |
13 mar. 2014 |
Oprescu a convocat comandamentul pentru curăţenia de primavară |
13 mar. 2014 |
Peste 200.000 de bilete la Cupa Mondială au fost vândute în cinci ore |
13 mar. 2014 |
Un manifestant în favoarea Kievului, ucis în confruntări la Doneţk |
13 mar. 2014 |
Poliţiştii de la Transporturi învaţă cum să depisteze traficanţii şi consumatorii de droguri |
13 mar. 2014 |
SUA şi UE decise să pedepsească Rusia |
13 mar. 2014 |
Ponta va efectua o vizită oficială în Georgia |
13 mar. 2014 |
ANI: Decizia Curţii de Apel, în cazul lui Mircea Diaconu, NU este definitivă |
13 mar. 2014 |
Iurie Leancă: Obama va face o vizită la Chişinău până la încheierea mandatului |
13 mar. 2014 |
Occidentalii studiază o ripostă din partea ONU privind Crimeea |
13 mar. 2014 |
Rusia, manevre militare la frontiera cu Ucraina |
12 mar. 2014 |
Un avion al Tarom nu a putut decola, din cauza unor probleme tehnice, de pe aeroportul din Iaşi |
12 mar. 2014 |
Senatorul McCain: NATO trebuie să accelereze aderarea R.Moldova |
12 mar. 2014 |
Vietnamul suspendă căutarea avionului Boeing 777 |
12 mar. 2014 |
Israelul ameninţă cu reocuparea militară a Fâşiei Gaza |
12 mar. 2014 |
120.000 de români vor putea studia sau lucra în străinătate, prin Erasmus + |
12 mar. 2014 |
ISRAEL. Avioane militare israeliene au atacat obiective din Fâşia Gaza |
12 mar. 2014 |
VIDEO. ANI: Mircea Diaconu NU POATE candida pentru Parlamentul European |
12 mar. 2014 |
Şef al ANL Buzău, trimis în judecată pentru conflict de interese |
12 mar. 2014 |
Fed Cup: Cine transmite barajul România - Serbia. Halep şi Cîrstea, cap de afiş! |
12 mar. 2014 |
Grecia vinde noi proprietăţi imobiliare |
12 mar. 2014 |
UPDATE. VIDEO. Dosarul cărnii alterate: Patru persoane, reţinute de DIICOT. ANPC: 13 tone de carne stricată, la vânzare, în magazine. De joi, controale în supermarketuri |
12 mar. 2014 |
Percheziţii în Capitală şi Ilfov, pentru prinderea unor hoţi care jefuiau oameni de afaceri |
12 mar. 2014 |
Isărescu: Jumătate din industria din 1990 trebuia restructurată sau închisă |
12 mar. 2014 |
Frunda: Propunerea lui Băsescu privind interzicerea Jobbik nu e fezabilă |
12 mar. 2014 |
Pocora: Diaconu are dreptul să candideze, până la un verdict al instanţei |
12 mar. 2014 |
Apare o nouă companie aeriană în România |
12 mar. 2014 |
Exerciţiile navale comune SUA - România - Bulgaria au început în Marea Neagră |
12 mar. 2014 |
PDL cere demisia ministrului Titus Corlăţean |
12 mar. 2014 |
Băsescu: Guvernul Ponta este corupt. Taxa pe benzină nu este necesară. Cer interzicerea partidului Jobbik pe teritoriul României. Graţierea lui Popescu, o campanie nejustificată |
12 mar. 2014 |
China critică informaţiile haotice privind avionul dispărut |
12 mar. 2014 |
Constantin: Evaziunea fiscală la carne este în scădere |
12 mar. 2014 |
Turcinov: Ucraina nu va urma ”scenariul scris de Kremlin” pentru Crimeea |
12 mar. 2014 |
Reacţia Preşedinţiei la atacurile premierului: Ponta este singurul care doreşte să majoreze preţurile în România |
12 mar. 2014 |
Băsescu, despre nota Guvernului privind cazul Jobbik: A venit ceva, nu am apucat s-o citesc. Nu convoc CSAT-ul |
12 mar. 2014 |
Deficitul comercial a scăzut, în ianuarie, la 249 mil. euro |
12 mar. 2014 |
Sediul CNA va fi păzit de jandarmi |
12 mar. 2014 |
VIDEO. O clădire din New York a explodat şi s-a prăbuşit |
12 mar. 2014 |
24 de ani de la Proclamaţia de la Timişoara |
12 mar. 2014 |
Boc avertizează partidele de dreapta: Vor sta zece ani în opoziţie |
12 mar. 2014 |
Carne stricată la vânzare. Prejudiciul, 15 milioane de euro |
12 mar. 2014 |
Obama avertizează că Rusia va suporta "costuri" dacă va anexa Crimeea |
12 mar. 2014 |
Constantin Niţă va coordona politicile economice de la Energie şi IMM |
12 mar. 2014 |
Peste 200.000 de bilete la Cupa Mondială au fost vândute în cinci ore |
12 mar. 2014 |
Un reprezentant al tătarilor din Crimeea, în vizită în Rusia |
12 mar. 2014 |
Malaysia dezminte că a detectat avionul dispărut departe de rută |
12 mar. 2014 |
Băsescu a semnat decretul de ratificare a Protocolului dintre România şi Muntenegru privind succesiunea tratatelor bilaterale |
12 mar. 2014 |
Estimarea de profit a industriei aeriene, redusă din cauza crizei din Ucraina |
12 mar. 2014 |
Japonia îndeamnă Rusia la un "dialog direct" cu Kievul |
12 mar. 2014 |
Percheziţii în Bucureşti, Ilfov şi Argeş la evazionişti |
12 mar. 2014 |
Hidroelectrica şi-a mărit cu 25% producţia de electricitate în 2013 faţă de 2012 |
12 mar. 2014 |
Putin este nemulţumit de creşterea economică a Rusiei |
12 mar. 2014 |
Negoiţă caută investitori străini la Dinamo. Ţiriac refuză fotbalul |
12 mar. 2014 |
Drepturi difuzare Liga I: Meciurile de fotbal vor fi transmise de două televiziuni naţionale |
12 mar. 2014 |
Europarlamentarii şi-au dat acordul pentru înfiinţarea Parchetului European, instituţie pentru care deputaţii români au transmis aviz negativ |
12 mar. 2014 |
Stângă şi-a reziliat contractul cu CS U Craiova |
12 mar. 2014 |
Petre Roman: ANI nu ar fi trebuit să ia în discuţie cazul meu |
12 mar. 2014 |
Ponta: Putem interzice chiar azi prezenţa liderului Jobbik în România |
12 mar. 2014 |
Ponta i-a trimis lui Băsescu scrisoarea privind acţiunile preşedintelui Jobbik pe teritoriul României |
12 mar. 2014 |
Barroso: G7 cere Rusiei să înceteze acţiunile pentru "anexarea" Crimeei |
12 mar. 2014 |
Piţurcă: Prindem locul doi fără problemă în preliminariile Euro 2016. Îl mai convoacă pe Mutu? |
12 mar. 2014 |
Tribunalul Bucureşti a decis ca Ilie Carabulea să fie arestat la domiciliu |
12 mar. 2014 |
Primarul din Târgu Mureş: Nu voi mai permite niciun marş |
12 mar. 2014 |
VIDEO. ANI: Mircea Diaconu NU POATE candida pentru Parlamentul European |
12 mar. 2014 |
Antonescu: Îmi dau demisia dacă PNL nu va lua 20% la europarlamentare |
12 mar. 2014 |
The Daily Telegraph: Fostul şef al diplomaţiei franceze ar fi primit 100.000 de euro pentru o zi de muncă |
12 mar. 2014 |
Ultimul mesaj transmis de echipajul avionului Malaysia Airlines dispărut |
12 mar. 2014 |
Arbitru din Ghana, ucis de suporteri într-un meci din Liga a treia |
12 mar. 2014 |
Nou termen în dosarul ”Loteria II”. Copos, la Tribunalul Bucureşti |
12 mar. 2014 |
Copil de 16 ani, înjunghiat în faţa unei şcoli, în judeţul Iaşi |
12 mar. 2014 |
Consultare publică pentru noua strategie energetică a României |
12 mar. 2014 |
Recomandările CE, în materie de insolvenţă, către statele membre |
12 mar. 2014 |
Băsescu: Ponta spune lucruri nereale despre OUG pe certificate verzi. România susţine independenţa Ucrainei. Nu suntem în prag de război. Nu am citit scrisoarea de la Ponta |
12 mar. 2014 |
Violenţe de amploare în Turcia după moartea unui adolescent |
12 mar. 2014 |
Medicul Molnar Geza din Aiud, reţinut de DIICOT pentru proxenetism |
12 mar. 2014 |
Băsescu: Leancă ar fi bine să aibă grijă la relaţia cu Federaţia Rusă |
12 mar. 2014 |
Mutu: Neînţelegerile cu Răzvan Lucescu s-au rezolvat. Nu există o secure a războiului |
12 mar. 2014 |
MAE recomandă românilor care merg în Turcia să evite zonele centrale ale Istanbulului |
12 mar. 2014 |
Priorităţile preşedinţiei elene a UE: Creştre economică, combaterea şomajului şi politica maritimă |
12 mar. 2014 |
Băsescu: Ponta spune lucruri nereale despre OUG pe certificate verzi. România susţine independenţa Ucrainei. Nu suntem în prag de război. Nu am citit scrisoarea de la Ponta |
12 mar. 2014 |
PDL mai are nevoie de 54 de semnături pentru depunerea moţiunii de cenzură |
12 mar. 2014 |
O apropiată a lui Hillary Clinton, suspectată de fraudă în alegerile din 2008 |
12 mar. 2014 |
Băsescu: Ponta spune lucruri nereale despre OUG pe certificate verzi. România susţine independenţa Ucrainei. Nu suntem în prag de război. Nu am citit scrisoarea de la Ponta |
12 mar. 2014 |
Băsescu, despre nota Guvernului privind cazul Jobbik: A venit ceva, nu am apucat s-o citesc. Nu convoc CSAT-ul |
12 mar. 2014 |
UPDATE. Traficul reluat pe DN 17, după ce o cisternă s-a răsturnat |
12 mar. 2014 |
VIDEO. Udrea îi scoate pe români în stradă pentru a protesta faţă de acciza pe combustibil:” Ponta te arde cu pompa” |
12 mar. 2014 |
Contractele pentru locuri de parcare pot fi reînnoite până pe 31 martie |
12 mar. 2014 |
Observatorii OSCE îşi continuă misiunea în Ucraina |
12 mar. 2014 |
Băsescu: Ponta spune lucruri nereale despre OUG pe certificate verzi. România susţine independenţa Ucrainei. Nu suntem în prag de război. Nu am citit scrisoarea de la Ponta |
12 mar. 2014 |
UPDATE. VIDEO. Dosarul cărnii alterate: Patru persoane, reţinute de DIICOT. ANPC: 13 tone de carne stricată, la vânzare, în magazine. De joi, controale în supermarketuri |
12 mar. 2014 |
Primul român condamnat pe viaţă, după noul Cod Penal, pentru omorârea unui copil |
12 mar. 2014 |
32 de parlamentari, incompatibili |
12 mar. 2014 |
Un rănit din Ucraina, internat în continuare la Spitalul Universitar |
12 mar. 2014 |
Clasa pregătitoare: Aproape 160.000 de cereri de înscrieri, înregistrate până vineri |
12 mar. 2014 |
Cerul Unic European scade preţul biletelor de avion şi timpul de zbor |
12 mar. 2014 |
Congresul SUA condamnă oficial "agresiunea" rusă în Ucraina |
12 mar. 2014 |
Iranul şi Rusia, acord pentru construirea a două centrale nucleare |
12 mar. 2014 |
UPDATE. Carne stricată la vânzare. Prejudiciul, 15 milioane de euro. Angajaţi de la Direcţia Vămilor şi OPC, printre suspecţi |
12 mar. 2014 |
Japonia îndeamnă Rusia la un "dialog direct" cu Kievul. Lavrov refuză |
12 mar. 2014 |
Băsescu, despre Ordonanţa pe certificate verzi: Ponta ori minte, ori e incompetent, ori ambele. Parlamentul nu a plagiat-o |
12 mar. 2014 |
Hârtie igienică de 200.000 de lei pentru parlamentari |
12 mar. 2014 |
Gheorghe Ştefan a demisionat de la şefia PDL Neamţ |
12 mar. 2014 |
O femeie a murit, după ce a fost înjunghiată de concubinul ei |
12 mar. 2014 |
Percheziţii în Capitală şi Ilfov. Sunt căutaţi infractori violenţi |
12 mar. 2014 |
24 de ani de la Proclamaţia de la Timişoara |
12 mar. 2014 |
BNR ar putea plăti peste 3 mil. euro pentru bilete de avion |
12 mar. 2014 |
Reacţia Jobbik: Băsescu nu poate interzice prezenţa membrilor partidului în România |
12 mar. 2014 |
Un petrolier nord-coreean, prins cu încărcătură ilegală, a reuşit să scape |
12 mar. 2014 |
Dragomir crede în potenţialul Simonei Halep: Poate ajunge numărul 1 mondial |
12 mar. 2014 |
Presă: Fukushima, stare de urgenţă permanentă |
12 mar. 2014 |
PE ameninţă cu suspendarea acordului UE-SUA din cauza programului de spionaj |
12 mar. 2014 |
UPDATE. Traficul reluat pe DN 17, după ce o cisternă s-a răsturnat |
12 mar. 2014 |
Desenele de acum 400 de ani care i-au inspirat pe Dali şi Picasso |
12 mar. 2014 |
Filmul "Need for Speed: Începuturi 3D" ajunge pe marile ecrane, din 14 martie |
12 mar. 2014 |
Franţa a returnat tablourile furate de nazişti, inclusiv unei românce |
12 mar. 2014 |
Soros: Europa s-ar putea confrunta cu 25 de ani de stagnare economică de tip japonez |
12 mar. 2014 |
Piţurcă spune că Popescu l-ar fi schimbat din funcţie. Cum se tutuie cu Burleanu |
12 mar. 2014 |
Indicatorul cu inscripţia în maghiară din Covasna, vopsit în culorile tricolorului |
12 mar. 2014 |
Cinci hoţi de relee de la calea ferată, reţinuţi la Constanţa |
12 mar. 2014 |
Burleanu elimină blocajul de comunicare Piţurcă - FRF: Vrem cel mai bun lot la naţională! |
12 mar. 2014 |
Arest la domiciliu pentru Marcel Păvăleanu şi alţi opt inculpaţi în dosarul evaziunii de 35 de milioane de euro |
12 mar. 2014 |
Sondaj europarlamentare: USD ar obţine 40,4%, iar PNL, 17,6% |
12 mar. 2014 |
Băsescu: România nu este în pragul unui război cu Federaţia Rusă. Nu ne trezim cu tancuri la graniţă |
12 mar. 2014 |
UPDATE. VIDEO. Carne stricată la vânzare. Prejudiciul, 15 milioane de euro. Angajaţi de la Direcţia Vămilor şi OPC, printre suspecţi |
12 mar. 2014 |
UDMR Arad nu-i vrea pe membrii Jobbik la manifestările de Ziua Maghiarilor |
12 mar. 2014 |
România va avea sistem informatic de evidenţă a creanţelor din infracţiuni |
12 mar. 2014 |
Ponta: Putem interzice chiar azi prezenţa liderului Jobbik în România |
12 mar. 2014 |
Procesul între Macovei şi Ivan, din nou la Bucureşti |
12 mar. 2014 |
Băsescu: Ponta spune lucruri nereale despre OUG pe certificate verzi. România susţine independenţa Ucrainei. Nu suntem în prag de război. Nu am citit scrisoarea de la Ponta |
12 mar. 2014 |
Relicvă religioasă cu sânge al Papei Ioan Paul al II-lea, expusă la Şumuleu-Ciuc |
12 mar. 2014 |
Belarusul mai cere Rusiei încă 15 avioane de vânătoare pentru supravegherea spaţiului aerian |
12 mar. 2014 |
Premierul Libiei a fost demis |
12 mar. 2014 |
Malaysia a extins căutarea avionului în vest |
12 mar. 2014 |
Petiţie pentru autonomia Transilvaniei, depusă la Prefectura Cluj |
12 mar. 2014 |
Viitorul şef al NSA vrea să menţină colectarea datelor telefonice |
12 mar. 2014 |
Copil de 16 ani, înjunghiat în faţa unei şcoli, în judeţul Iaşi |
12 mar. 2014 |
Scrisoare către Schulz: Luaţi măsuri ca Tokes să nu mai transmită mesaje naţionaliste din PE |
12 mar. 2014 |
O apropiată a lui Hillary Clinton, suspectată de fraudă în alegerile din 2008 |
12 mar. 2014 |
VIDEO. O clădire din New York a explodat şi s-a prăbuşit |
12 mar. 2014 |
Burleanu: Vrem reprezentarea suporterilor români la UEFA şi ascensiunea în clasamentul fair-play |
12 mar. 2014 |
Avocaţii lui Mihai Stoica şi Cristian Borcea au depus contestaţie în anulare |
12 mar. 2014 |
Malaysia a extins căutarea avionului în vest |
12 mar. 2014 |
Oficial georgian: Dacă Rusia nu e oprită, următoarele ţinte sunt Republica Moldova şi Georgia |
12 mar. 2014 |
UPDATE. VIDEO. Dosarul cărnii alterate: Patru persoane, reţinute de DIICOT. ANPC: 13 tone de carne stricată, la vânzare, în magazine. De joi, controale în supermarketuri |
12 mar. 2014 |
Ponta: Trecem peste preşedinte dacă nu promulgă Legea certificatelor verzi |
12 mar. 2014 |
Şeful OSCE: Referendumul din Crimeea este "ilegal" |
12 mar. 2014 |
Peste 100 de percheziţii la domiciliile celor care aduceau în ţară, fără acte, carne şi ouă |
12 mar. 2014 |
Antonescu: Nu este exclus ca Iohannis să candideze la prezidenţiale dacă e favorit |
12 mar. 2014 |
Cum va fi sărbătorită Ziua Maghiarilor în România |
12 mar. 2014 |
500 de angajaţi ai Alro Slatina protestează, miercuri, în Capitală |
12 mar. 2014 |
Kelemen: Nu se poate interzice prezenţa colectivă a membrilor Jobbik în România |
12 mar. 2014 |
Oprescu verifică, joi, stadiul lucrărilor la Hanul Gabroveni |
12 mar. 2014 |
Parlamentul European: Cresc amenzile aplicate companiilor pentru neprotejarea datelor cu caracter personal |
12 mar. 2014 |
Ucrainenii au interceptat o patrulă de recunoaştere rusă |
12 mar. 2014 |
Băsescu: Ponta spune lucruri nereale despre OUG pe certificate verzi. România susţine independenţa Ucrainei. Nu suntem în prag de război. Nu am citit scrisoarea de la Ponta |
11 mar. 2014 |
Secretarul general adjunct al Senatului şi-a dat demisia |
11 mar. 2014 |
Proiect împotriva agresiunilor sexuale în armataă, adoptat de Senatul SUA |
11 mar. 2014 |
Germania vrea un perimetru de securitate mai larg în jurul centralelor nucleare ale ţării |
11 mar. 2014 |
MApN: O aeronavă NATO survolează, marţi, spaţiul aerian al României |
11 mar. 2014 |
Un mort, într-un accident de autocar în Spania |
11 mar. 2014 |
Securitatea UE, ameninţată de referendumul din Crimeea |
11 mar. 2014 |
Exerciţiul militar româno-bulgar-american din Marea Neagră, amânat |
11 mar. 2014 |
O scrisoare bizară trimisă de Ernest Hemingway actriţei Marlene Dietrich, scoasă la licitaţie |
11 mar. 2014 |
Bucureşti: Începe campania anuală de igienizare |
11 mar. 2014 |
Unul dintre pasagerii cu paşaport fals din avionul dispărut este iranian |
11 mar. 2014 |
CE Snooker: România va avea 47 de jucător la Europeanul de la Bucureşti |
11 mar. 2014 |
Spania: 10 ani de la atentatele din 11 martie, soldate cu 190 de morţi |
11 mar. 2014 |
Investiţie de 13 mil. euro într-un parc din Sectorul 2 |
11 mar. 2014 |
Japonia: Trei ani de la accidentul nuclear de la Fukushima |
11 mar. 2014 |
Porturile de la Marea Neagră, redeschise marţi |
11 mar. 2014 |
Criza din Ucraina. Putin şi-a depăşit recordul de popularitate |
11 mar. 2014 |
Răzvan Lucescu îşi contrazice tatăl |
11 mar. 2014 |
Actriţa Olimpia Melinte, premiată de Uniunea Actorilor din Spania |
11 mar. 2014 |
Antonescu vrea să facă parte din Comisia de politică externă a Senatului |
11 mar. 2014 |
Ioan Niculae îl elimină din lot pe Budescu. Astra rămâne fără un jucător de bază! |
11 mar. 2014 |
Supriză la Indian Wells: Nadal, Şarapova şi alţi favoriţi, eliminaţi! |
11 mar. 2014 |
Aliatul Rusiei, Preşedintele Kazahstanului, a anunţat că respectă suveranitatea şi integritatea Ucrainei |
11 mar. 2014 |
Băsescu: Parlamentul a refuzat din nou să lase Justiţia liberă. Chiţoiu minte. Statul este discreditat |
11 mar. 2014 |
UPDATE. Dosarul ASF. Aviz negativ pentru începerea urmării penale a lui Daniel Chiţoiu |
11 mar. 2014 |
UEFA donează 100.000 euro Crucii Roşii, o tradiţie continuată de Philipp Lahm |
11 mar. 2014 |
Guvernul Ponta, marţi, în faţa Parlamentului, pentru angajarea răspunderii pe programul politic |
11 mar. 2014 |
Secretarul general adjunct al Senatului şi-a dat |
11 mar. 2014 |
Un alt mare fotbalist, ajutat financiar de LPF: Leonida Nedelcu II |
11 mar. 2014 |
Băsescu: Ponta o să-l mângâie pe cap pe Tăriceanu şi o să-i spună ”Crinuţ” |
11 mar. 2014 |
UPDATE: FRF le-a ridicat licenţa fraţilor Becali. Nu vor mai impresaria jucători |
11 mar. 2014 |
UE oferă Ucrainei reduceri de taxe vamale evaluate la 500 milioane de euro pe an |
11 mar. 2014 |
Fatah aprobă refuzul lui Abbas de a recunoaşte Israelul ca stat evreu |
11 mar. 2014 |
Lider sindical: În Codul Etic trebuie introduse amenzi pentru elevii care îi jignesc pe profesori |
11 mar. 2014 |
Simona Halep s-a calificat în sferturi la Indian Wells |
11 mar. 2014 |
Ponta l-a reclamat pe Băsescu la CCR pentru refuzul de a numi Guvernul |
11 mar. 2014 |
Ponta: Trebuie descurajaţi extremişti din toate părţile, inclusiv maghiari |
11 mar. 2014 |
UPDATE. Dosarul Carpatica: Deputaţii jurişti îl audiază pe Daniel Chiţoiu |
11 mar. 2014 |
Antonescu: Parlamentul a fost folosit ca decor. Cerem Guvernului adoptarea scăderii CAS-ului |
11 mar. 2014 |
PDL depune moţiune simplă pe tema sectorului energetic |
11 mar. 2014 |
Un tânăr condamnat la 21 de ani de închisoare pentru viol şi crimă s-a sinucis în Penitenciarul Bacău |
11 mar. 2014 |
PNL nu va iniţia moţiune de cenzură |
11 mar. 2014 |
Cetăţean străin, împuşcat în cap, în Kabul |
11 mar. 2014 |
Kelemen: Extremiştii maghiari să manifesteze în Ungaria, nu la noi |
11 mar. 2014 |
Antnescu despre interzicerea Jobbik: Este corectă propunerea lui Băsescu |
11 mar. 2014 |
Antonescu despre interzicerea Jobbik: Este corectă propunerea lui Băsescu |
11 mar. 2014 |
Reuniune a Consiliului de Securitate ONU privind Ucraina, un nou eşec |
11 mar. 2014 |
Raportul ANI privind incompatibilitatea lui Remus Cernea, anulat de instanţă |
11 mar. 2014 |
Predoiu: Votul în cazul lui Chiţoiu arată că PNL şi PSD sunt mână în mână |
11 mar. 2014 |
Schumacher nu este paralizat, dar a slăbit 20 de kilograme |
11 mar. 2014 |
Ponta: Arafat, numit la Situaţii de Urgenţă ca armă pentru oprirea atacurilor politice |
11 mar. 2014 |
România, din nou la coada Europei |
11 mar. 2014 |
UPDATE. Afganistan: Cetăţeanul străin împuşcat în cap este un jurnalist suedez |
11 mar. 2014 |
Ponta s-a întâlnit cu Soros, pentru proiecte de integrare a romilor |
11 mar. 2014 |
Interpol: Dispariţia avionului Malaysia Airlines nu este cauzată de un atac terorist |
11 mar. 2014 |
Ponta: Sindicatele să protesteze la Cotroceni pentru legea certificatelor verzi |
11 mar. 2014 |
Băsescu: Guvernul Ponta este corupt. Taxa pe benzină nu este necesară. Cer interzicerea partidului Jobbik pe teitoriul României |
11 mar. 2014 |
Interpol: Dispariţia avionului Malaysia Airlines nu a fost un atac terorist |
11 mar. 2014 |
DNA: Fostul deputat Gheorghe Buta, urmărit penal |
11 mar. 2014 |
Înşelăciuni prin metoda ”accidentul”: Infractorii preferă persoanele vârstnice din mediul rural |
11 mar. 2014 |
Doliu în sport. Fostul mare hocheist Doru Tureanu a decedat |
11 mar. 2014 |
Înscrieri în clasa pregătitoare: Peste 154.000 de cereri, până marţi seară |
11 mar. 2014 |
Băsescu: Parlamentul a refuzat din nou să lase Justiţia liberă. Chiţoiu minte |
11 mar. 2014 |
ANI: Deputatul Mircea Man, incompatibil |
11 mar. 2014 |
Dosarul Carpatica: Cererea de urmărire penală a lui Daniel Chiţoiu, analizată de deputaţii jurişti |
11 mar. 2014 |
Tokes şi Sogor cer sprijin în PE pentru autonomia Ţinutului Secuiesc |
11 mar. 2014 |
Băsescu, despre graţierea lui Gică Popescu: O campanie nejustificată |
11 mar. 2014 |
CNADNR |
11 mar. 2014 |
Un bucureştean şi-a transformat apartamentul în seră de cannabis |
11 mar. 2014 |
Opoziţia bulgară vrea referendum privind noul cod electoral |
11 mar. 2014 |
A murit fostul hocheist Doru Tureanu. Al doilea român în Hall of Fame |
11 mar. 2014 |
Borbely: Incidentele de la Târgu Mureş au fost minore |
11 mar. 2014 |
Angela Merkel: Rusia a furat Crimeea Ucrainei |
11 mar. 2014 |
Anchetă la Vaslui, în grădiniţa unde un copil de cinci ani s-a ars la sobă |
11 mar. 2014 |
Liga I, etapa a XII-a: Dinamo urcă pe locul 4. Clasament UPDATE |
11 mar. 2014 |
Adolescentă de 14 ani, abandonată de părinţi la o stână din Arad |
11 mar. 2014 |
Guvernul îl acuză pe Băsescu de dezinformare, în privinţa certificatelor verzi |
11 mar. 2014 |
Băsescu îi decorează pe Moshe Kantor şi pe Aurel Vainer |
11 mar. 2014 |
MAE recomandă cetăţenilor români şi jurnaliştilor să părăsească imediat Crimeea |
11 mar. 2014 |
Ianukovici: Crimeea nu va mai face parte din Ucraina |
11 mar. 2014 |
Băsescu: Extremismul prinde iarăşi rădăcini în Europa, pe fondul crizei |
11 mar. 2014 |
Sechestru pe bunurile şi conturile lui Mircea şi Vlad Cosma |
11 mar. 2014 |
Liberalii ieşeni acuză tensiuni în partid din cauza PSD |
11 mar. 2014 |
UPDATE. Dosarul Carpatica: Chiţoiu, audiat la Comisia Juridică |
11 mar. 2014 |
Freedom House România solicită CNA să analizeze atacarea jurnalistei Sorina Matei într-o emisiune difuzată de România TV |
11 mar. 2014 |
Frauda de la Harinvest: BCR, DC şi SSIF Broker ar urma să fie amendate |
11 mar. 2014 |
Sindicatele din industrie ies în stradă miercuri şi joi |
11 mar. 2014 |
Antonescu, despre declaraţiile lui Tokes: Scandalos şi alarmant |
11 mar. 2014 |
Băsescu, despre cazul Chiţoiu: Guvernul Ponta este un guvern corupt. În alte cazuri s-a aprobat urmărirea penală |
11 mar. 2014 |
Reding: România şi Ungaria, exemple pentru „ameninţări sistemice” la statul de drept |
11 mar. 2014 |
UPDATE Gigi Becali, supus la "tratamente inumane". Trimite o petiţie la Parlament |
11 mar. 2014 |
Antonescu: Programul Guvernului, ”siropel ieftin şi dulceag” |
11 mar. 2014 |
Tăriceanu este nemulţumit de biroul de la Senat |
11 mar. 2014 |
Ambasada SUA, despre decizia Parlamentului în cazul Chiţoiu: Nimeni nu trebuie să fie mai presus de lege |
11 mar. 2014 |
Pricopie, despre bac: Nu iei o decizie peste noapte, după rezultatele la simulare |
11 mar. 2014 |
Băsescu cere Guvernului şi Parlamenului interzicerea partidului Jobbik pe teritoriul României |
11 mar. 2014 |
Clasa pregătitoare: Peste 152.000 de cereri de înscrieri, înregistrate până vineri |
11 mar. 2014 |
Bloomberg: Criza din Ucraina pune în pericol proiectele petrolifere din Marea Neagră |
11 mar. 2014 |
UPDATE Gigi Becali se consideră supus la "tratamente inumane" |
11 mar. 2014 |
Antnescu despre interzicerea Jobbik: Este corectă propunerea lui Băsescu |
11 mar. 2014 |
Proiect împotriva agresiunilor sexuale în armată, adoptat de Senatul SUA |
11 mar. 2014 |
Becali, petiţie la Comisia pentru drepturile omului din Parlament |
11 mar. 2014 |
Parlamentul Crimeei adoptă o declaraţie de independenţă faţă de Ucraina |
11 mar. 2014 |
Un bărbat acuzat că a înjunghiat o tânără şi i-a furat 53.000 de euro a fost prins de poliţie. O parte din bani au fost găsiţi într-o păpuşă |
11 mar. 2014 |
Trei astronauţi de pe Staţia Spaţială Internaţională s-au întors pe Pământ |
11 mar. 2014 |
PDL: Tokes să retracteze de urgenţă declaraţiile extremiste adresate PE |
11 mar. 2014 |
Băsescu îi decorează pe Moshe Kantor şi pe Aurel Vainer |
11 mar. 2014 |
Avocatul lui Gică Popescu: Nu am discutat despre graţiere |
11 mar. 2014 |
Franţa ameninţă Rusia cu noi sancţiuni |
11 mar. 2014 |
Papa Francisc, vizită oficială în Coreea de Sud, în august |
11 mar. 2014 |
China a mobilizat 10 sateliţi pentru localizarea avionului dispărut |
11 mar. 2014 |
Manevrele militare din M.Neagră, amânate din vremii |
11 mar. 2014 |
Băsescu: Guvernul Ponta este corupt. Taxa pe benzină nu este necesară. Cer interzicerea partidului Jobbik pe teritoriul României. Graţierea lui Popescu, o campanie nejustificată |
11 mar. 2014 |
Răzvan Alexe ar putea fi cercetat în libertate |
11 mar. 2014 |
Parlamentul Crimeei a adoptat o declaraţie de independenţă faţă de Ucraina |
11 mar. 2014 |
Senatorul liberal Marius Obreja a fost ales vicepreşedinte al Senatului |
11 mar. 2014 |
Răzvan Lucescu este noul antrenor al FC Petrolul |
11 mar. 2014 |
Daniel Dăianu, despre restituirea salariilor angajaţilor ASF: Fiecare om are ceva pus deoparte |
11 mar. 2014 |
AFP: Crimeea îşi face armată |
11 mar. 2014 |
CE Snooker: România va avea 47 de jucător la Europeanul de la Bucureşti |
11 mar. 2014 |
Francois Hollande, ameninţat cu moartea |
11 mar. 2014 |
Cameron: Criza din Crimeea, un test pentru Europa |
11 mar. 2014 |
Kelemen: Extremiştii maghiari să manifesteze în Ungaria, nu la noi |
11 mar. 2014 |
Cosmin Contra, prezentat oficial la Getafe: Avem 11 finale de jucat! |
11 mar. 2014 |
Reclamă la farmaciile Dona, interzisă la TV |
11 mar. 2014 |
Manevrele militare din M.Neagră, amânate din cauza vremii |
11 mar. 2014 |
21 de lideri ai minerilor din Valea Jiului, în greva foamei |
11 mar. 2014 |
Fostul ministru Grapini va demisiona din Parlament |
11 mar. 2014 |
Boeing se implică în căutarea avionului aparţinând Malaysia Airlines |
11 mar. 2014 |
Constănţenii vor avea wireless gratuit....în autobuze |
10 mar. 2014 |
Ponta: Trebuie vândute minimum o treime din acţiunile Portului Constanţa |
10 mar. 2014 |
Rusia promite Crimeei 790 milioane de euro |
10 mar. 2014 |
Cutremur de 3,3 grade, în Vrancea |
10 mar. 2014 |
Propunere de modificare a Stemei Românei, adoptată tacit de Senat |
10 mar. 2014 |
Cinci deţinuţi din Drobeta Turnu Severin, diagnosticaţi cu TBC |
10 mar. 2014 |
Motivarea magistraţilor pentru eliberarea lui Cioacă: Nu e un pericol pentru comunitate |
10 mar. 2014 |
UPDATE. Scandal la mitingul de la Tg. Mureş. 4.000 de maghiari au participat la manifestarea CNS. Preşedintele Partidului Jobbik, printre participanţi |
10 mar. 2014 |
Fostul şef al Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă, incompatibil |
10 mar. 2014 |
UPDATE. Criza Ucraina. Kievul a cerut opinia Comisiei de la Veneţia privind referendumul din Crimeea |
10 mar. 2014 |
Porturile de la Marea Neagră, închise din cauza vântului |
10 mar. 2014 |
Alegeri pentru locurile vacante de parlamentari şi primari, pe 25 mai |
10 mar. 2014 |
UPDATE. Scandal la mitingul de la Tg. Mureş. 4.000 de maghiari au participat la manifestarea CNS. Preşedintele Partidului Jobbik, printre participanţi |
10 mar. 2014 |
Avocatul lui Jean Pădureanu cere întreruperea executării pedepsei |
10 mar. 2014 |
OPCOM vrea să dea în judecată ANRE din cauză că a fost amendată de Comisia Europeană |
10 mar. 2014 |
Două persoane, reţinute pentru şantaj şi transfer ilegal de date |
10 mar. 2014 |
UPDATE. VIDEO. Cod galben de vânt în opt judeţe şi în Capitală |
10 mar. 2014 |
Premierul nipon: Japonia vrea să repornească reactoarele nucleare |
10 mar. 2014 |
Kiev: Rusia creşte cu 37% preţul gazelor vândute Ucrainei |
10 mar. 2014 |
Manifestaţii în favoarea autonomiei Ţinutului Secuiesc în SUA |
10 mar. 2014 |
Ianukovici anunţă, marţi, o nouă conferinţă de presă |
10 mar. 2014 |
Cosmin Contra: Sper să pot salva Getafe de la retrogradare. Sfat pentru Mutu! |
10 mar. 2014 |
Foto. Un copac s-a prăbuşit peste o maşină, în Capitală |
10 mar. 2014 |
Tăriceanu: Trebuia să-mi asum această responsabilitate. Proiectul USL este un proiect neîmplinit trebuie dus la bun sfârşit |
10 mar. 2014 |
Fraţii Becali nu vor mai avea dreptul de a impresaria jucători |
10 mar. 2014 |
Ponta: La un moment dat mi-aş dori să fiu preşedintele României. Aş nominaliza un liberal pentru postul de premier. Sunt şanse de 49% să candidez la prezidenţiale |
10 mar. 2014 |
Noi gaze care distrug ozonul, descoperite în atmosferă |
10 mar. 2014 |
Tiraspolul sugerează că s- ar putea alipi Rusiei |
10 mar. 2014 |
Stânga, victorioasă la prezidenţialele din El Salvador |
10 mar. 2014 |
Mihail Hodorkovski vrea să se stabilească în Elveţia |
10 mar. 2014 |
Nicolicea a demisionat din funcţia de secretar al Camerei Deputaţilor |
10 mar. 2014 |
Primăria Capitalei începe deratizarea cu produse din SUA |
10 mar. 2014 |
Bulgaria: A fost identificat atacatorul de la Burgas |
10 mar. 2014 |
UPDATE. Criză Ucraina: Spaţiile aeriene ale României şi Poloniei, survolate de avioane NATO, în operaţiuni de recunoaştere |
10 mar. 2014 |
O nouă urgenţă în Piata Tiananmen pentru poliţia chineză |
10 mar. 2014 |
Organizarea referendumului din Crimeea costă două milioane de dolari |
10 mar. 2014 |
UPDATE. Criza Ucraina. Kievul a cerut opinia Comisiei de la Veneţia privind referendumul din Crimeea |
10 mar. 2014 |
Un oficial malaysian neagă că ar fi fost descoperite resturi ale avionului dispărut |
10 mar. 2014 |
România are cei mai mulţi tineri şomeri din Europa |
10 mar. 2014 |
Ponta: La un moment dat mi-aş dori să fiu preşedintele României. Aş nominaliza un liberal pentru postul de premier. Sunt şanse de 49% să candidez la prezidenţiale |
10 mar. 2014 |
Tăriceanu este noul preşedinte al Senatului |
10 mar. 2014 |
Hallen, reales în fruntea Federaţiei Norvegiene de Fotbal. Femeile, jumătate din echipa sa |
10 mar. 2014 |
SĂNĂTATE. Bănicioiu îşi asumă prevederile acordului încheiat de Nicolăescu şi sindicatele |
10 mar. 2014 |
Finanţatorul echipei Petrolul, Dan Capră: Negocierile cu Răzvan Lucescu sunt avansate |
10 mar. 2014 |
UPDATE. Tăriceanu are susţinerea USD şi UDMR pentru şefia Senatului. Tăriceanu: "Am acceptat propunerea" |
10 mar. 2014 |
Tăriceanu: Trebuia să-mi asum această responsabilitate. Proiectul USL este un proiect neîmplinit trebuie dus la bun sfârşit |
10 mar. 2014 |
Ţigările se scumpesc de la 1 aprilie |
10 mar. 2014 |
ANI: Consilier juridic ANAF, incompatibil |
10 mar. 2014 |
CCR a anunţat oficial respingerea contestaţiei PDL şi PMP legată de învestirea Guvernului Ponta III |
10 mar. 2014 |
Papa Francisc cere un raport despre căsătoriile gay |
10 mar. 2014 |
CCR a anunţat oficial respingerea contestaţiei PDL şi PMP legată de învestirea Guvernului Ponta III |
10 mar. 2014 |
Cars.com, la vânzare pentru 3 miliarde de dolari |
10 mar. 2014 |
UPDATE. VIDEO. Cod galben de vânt în opt judeţe şi în Capitală |
10 mar. 2014 |
Corlăţean şi Deşciţa au semnat un Acord privind măsurile de întărire a încrederii şi securităţii |
10 mar. 2014 |
Percheziţii în Vâlcea, la 10 persoane suspectate de infracţiuni de manipulare a pieţei de capital şi delapidare |
10 mar. 2014 |
Liga I, rezultatele etapei a XII-a. Viitorul, zdrobită cu 4-0 |
10 mar. 2014 |
Corlăţean şi Deşciţa au semnat un Acord privind măsurile de întărire a încrederii şi securităţii |
10 mar. 2014 |
Parlamentul va decide înlocuitorii lui Ruşanu şi Mîrzac la ASF până în 3 aprilie |
10 mar. 2014 |
Kiev: Rusia creşte cu 37% preţul gazelor vândute Ucrainei |
10 mar. 2014 |
Android pentru îmbrăcăminte şi accesorii inteligente |
10 mar. 2014 |
Dragnea: Sunt un om disciplinat, susţin decizia partidului de susţinere a lui Tăriceanu |
10 mar. 2014 |
Înscrieri în clasa pregătitoare: Peste 146.000 de cereri, până luni seară |
10 mar. 2014 |
Marica, despre venirea lui Contra la Getafe: Este o onoare! |
10 mar. 2014 |
UPDATE. Tăriceanu are susţinerea USD şi UDMR pentru şefia Senatului. Tăriceanu: "Am acceptat propunerea" |
10 mar. 2014 |
Sora mai mică a lui Kim Jong-un, implicată în conducerea ţării |
10 mar. 2014 |
Antonescu: Atitudinea lui Tăriceanu este cea mai ruşinoasă a unui fost preşedinte al PNL |
10 mar. 2014 |
PNL îl susţine pe Marius Obreja la şefia Senatului |
10 mar. 2014 |
Blaga: Mai bine că Ştefan s-a înscris în FMP, decât să stea în PDL şi să-l boicoteze |
10 mar. 2014 |
Cod galben de inundaţii, în Giurgiu şi Teleorman |
10 mar. 2014 |
Televiziunile şi radiourile publice din Israel vor fi închise şi reunificate într-o nouă structură |
10 mar. 2014 |
Tăriceanu este noul preşedinte al Senatului |
10 mar. 2014 |
Cod galben de vânt puternic în judeţele Constanţa şi Tulcea |
10 mar. 2014 |
Traficant de persoane, cercetat în Italia pentru tentativă deomor, prins în România |
10 mar. 2014 |
Maternitatea Rădăuţi rămâne închisă din cauza noii infecţii cu stafilococ auriu |
10 mar. 2014 |
Greva japoneză de la Biblioteca Naţională continuă până la abrogarea HG |
10 mar. 2014 |
UPDATE. Ponta îşi asumă răspunderea pe programul politic marţi, la ora 14.00 |
10 mar. 2014 |
FBI ajută Ucraina în ancheta de corupţie demarată împotriva fostului regim |
10 mar. 2014 |
Dinamo, campioană europeană la sabie masculin |
10 mar. 2014 |
UPDATE. Tăriceanu are susţinerea USD şi UDMR pentru şefia Senatului. Tăriceanu: "Am acceptat propunerea" |
10 mar. 2014 |
Parlamentul va decide înlocuitorii lui Ruşanu şi Mîrzac la ASF până în 3 aprilie |
10 mar. 2014 |
Ponta: La ASF trebuie numită o persoană cu statură morală |
10 mar. 2014 |
Dan Mihalache şi-a dat demisia din funcţia de secretar general al Senatului |
10 mar. 2014 |
Sondaj: Românii cred că USL s-a rupt din cauza luptei pentru funcţii |
10 mar. 2014 |
Stolojan: Documentul trimis Parlamentului de Guvern, glumă la adresa României |
10 mar. 2014 |
Israel: 40 de rachete, la bordul navei iraniene cu arme |
10 mar. 2014 |
Ponta: Orice unitate administrativ-teritorială îşi poate arbora propriul simbol |
10 mar. 2014 |
Avocaţii lui Omar Hayssam susţin că unele infracţiuni comise de acesta s-au prescris |
10 mar. 2014 |
UPDATE. Criză Ucraina: Spaţiile aeriene ale României şi Poloniei, survolate de avioane NATO, în operaţiuni de recunoaştere |
10 mar. 2014 |
Contra, fără şanse la titlu: Am fi câştigat şi în 10 oameni dacă era gazonul bun |
10 mar. 2014 |
Sportivul Daniel Stancu, arestat preventiv. A ameninţat poliţiştii cu un pistol |
10 mar. 2014 |
Avocatul lui Jean Pădureanu vrea întreruperea executării pedepsei din motive medicale |
10 mar. 2014 |
UPDATE. Ponta îşi asumă răspunderea pe programul politic marţi, la ora 14.00 |
10 mar. 2014 |
Cosmin Contra renunţă la FC Petrolul! Este noul antrenor al Getafe UPDATE |
10 mar. 2014 |
Cosmin Contra renunţă la FC Petrolul! Este noul antrenor al Getafe UPDATE |
10 mar. 2014 |
Şeful Jandarmeriei, audiat în dosarul accidentului din Apuseni |
10 mar. 2014 |
SUA trimite 12 avioane de tip F-16 în Polonia, până joi |
10 mar. 2014 |
Hallen, reales în fruntea Federaţiei Norvegiene de Fotbal. Femeile, jumătate din echipa sa |
10 mar. 2014 |
Ucraina vrea să semneze un acord cu UE în 17 sau 21 martie |
10 mar. 2014 |
Mihai Stoica vrea să iasă din închisoare |
10 mar. 2014 |
AFP: Cel puţin patru activişti ucraineni sunt deţinuţi în Crimeea |
10 mar. 2014 |
Grupul Rompetrol îşi schimbă numele în KazMunayGaz International |
10 mar. 2014 |
Televiziunile şi radiourile publice din Israel vor fi închise şi reunificate într-o nouă structură |
10 mar. 2014 |
UPDATE. VIDEO. Cod galben de vânt în opt judeţe şi în Capitală |
10 mar. 2014 |
Şeful Volkswagen: Autoturismele vor genera multe informaţii despre utilzatori |
10 mar. 2014 |
Freedom House România şi Expert Forum cer CSM prelungirea perioadei de consultări pentru revizuirea Ghidului privind relaţia justiţie-presă |
10 mar. 2014 |
UPDATE. Tăriceanu are susţinerea USD şi UDMR pentru şefia Senatului. Tăriceanu: "Am acceptat propunerea" |
10 mar. 2014 |
Cutremur de 6,9 grade, în largul coastelor Californiei |
10 mar. 2014 |
Acordul de mic trafic de frontieră cu Ucraina ar putea fi semnat în săptămânile următoare |
10 mar. 2014 |
UPDATE. Scandal la mitingul de la Tg. Mureş. 4.000 de maghiari au participat la manifestarea CNS. Preşedintele Partidului Jobbik, printre participanţi |
10 mar. 2014 |
300 de gospodării inundate, în Teleorman |
10 mar. 2014 |
Risc de poluare, în Marea Egee, după eşuarea unei nave turceşti |
10 mar. 2014 |
Declaraţie halucinantă a lui M.Lucescu despre condamnările din Dosarul transferurilor |
10 mar. 2014 |
Dragnea: Pretextul „Iohannis” este o minciună. Antonescu a fost sfătuit să iasă de la guvernare |
10 mar. 2014 |
Restaurant construit ilegal, demolat din parcul Herăstrău |
10 mar. 2014 |
Ucraina a promis României că în Insula Şerpilor nu vor fi arme |
10 mar. 2014 |
Anchetă a Protecţiei Copilului, la Sibiu, din cauza unor imagini cu o femeie care îşi pălmuieşte copilul la dentist |
10 mar. 2014 |
Cosmin Contra renunţă la FC Petrolul! Este noul antrenor al Getafe UPDATE |
10 mar. 2014 |
Hellvig se retrage din poziţia de secretar general al PNL |
10 mar. 2014 |
Lavrov: Am pregătit o serie de propuneri pentru rezolvarea crizei din Ucraina |
10 mar. 2014 |
Judecătoarea Lămâiţa Ciocea (CAB) a intrat în greva foamei. Magistratul nu vrea să se mute la o altă secţie |
10 mar. 2014 |
Raul Rusescu ar putea ajunge în Serie A. Roma, interesată de el |
10 mar. 2014 |
UPDATE. Micii româneşti vor fi preparaţi după reţeta tradiţională, cu derogare de la Comisia Europeană |
10 mar. 2014 |
Un băcăuan a furat seiful cu bani dintr-o primărie şi l-a spart apoi cu toporul |
10 mar. 2014 |
Fostul deputat Luminiţa Iordache, trimisă în judecată pentru conflict de interese |
10 mar. 2014 |
Astronautul japonez Koichi Wakata a preluat comanda Staţiei Spaţiale Internaţionale |
10 mar. 2014 |
Putin le-a spus lui Cameron şi Merkel că alipirea Crimeei respectă legile internaţionale |
10 mar. 2014 |
Grecia: Proteste faţă de distrugerea armelor chimice siriene în Mediterană |
10 mar. 2014 |
Administratori de firme, trimişi în judecată pentru evaziune de peste 9 mil. lei |
10 mar. 2014 |
Tusk: Dependenţa Germaniei de gazul rusesc ameninţă suveranitatea Europei |
10 mar. 2014 |
Surse: Creatoarea Adina Buzatu, verificată de procurori într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani |
10 mar. 2014 |
Doi suspecţi, reţinuţi, în Irlanda de Nord, în cazul atacurilor ce au vizat familii de români |
10 mar. 2014 |
Anchetă pentru trafic de paşapoarte în Thailanda, în urma dispariţiei unui avion |
10 mar. 2014 |
UPDATE. Tăriceanu are susţinerea USD şi UDMR pentru şefia Senatului. Tăriceanu: "Am acceptat propunerea" |
10 mar. 2014 |
UPDATE. Scandal la mitingul de la Tg. Mureş. 4.000 de maghiari au participat la manifestarea CNS. Preşedintele Partidului Jobbik, printre participanţi |
10 mar. 2014 |
Hodorkovski a denunţat, în Piaţa Maidan, politica lui Putin în Ucraina |
10 mar. 2014 |
Victor Hănescu, eliminat, în turul doi, la Indian Wells |
10 mar. 2014 |
Ponta: Reducerea CAS cu 5%, discutată cu FMI, BM şi CE în aprilie |
10 mar. 2014 |
Fost procuror general adjunct al României, condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare |
10 mar. 2014 |
O companie vrea să transporte minereu din Siberia folosind dirijabile, pentru a evita drumurile înzăpezite |
10 mar. 2014 |
Cosmin Contra renunţă la FC Petrolul! Este noul antrenor al Getafe UPDATE |
10 mar. 2014 |
UPDATE. VIDEO. Cod galben de vânt în opt judeţe şi în Capitală |
10 mar. 2014 |
Leancă: Criza din Ucraina creează ameninţări politice şi economice la adresa R. Moldova |
09 mar. 2014 |
UPDATE. Hunedoara: Trei şoferi, atacaţi cu cuţitul de un pasager polonez |
09 mar. 2014 |
Ponta: Revenirea TVA la 19% este sustenabilă |
09 mar. 2014 |
Ponta şi Plumb explică noua lege a pensiilor |
09 mar. 2014 |
Ministrul Muncii vrea să motiveze bugetarii |
09 mar. 2014 |
Criza din Ucraina şi repercusiunile asupra investiţiilor americane din România. Opinia fostului ambasador al SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein |
09 mar. 2014 |
Bilanţul inundaţiilor din Teleorman : 13 localităţi afectate, 2.000 de hectare sub apă, sute de gospodării distruse |
09 mar. 2014 |
Posibil atentat terorist în spatele dispariţiei avionului cu 239 de pasageri la bord |
09 mar. 2014 |
Criza din Ucraina şi repercusiunile asupra investiţiilor americane din România. Opinia fostului ambasador al SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein |
09 mar. 2014 |
Dragnea: Ca om aş susţine graţierea lui Gică Popescu, ca vicepremier, nu |
09 mar. 2014 |
Grave incidente la Sevastopol, azi, cu ocazia unui miting dedicat poetului ucrainean Taras Şevcenko |
09 mar. 2014 |
Turişti rătăciţi în Munţii Retezat. Operaţiune de căutare desfăşurată de salvamontişti la această oră |
09 mar. 2014 |
Se reiau lucrările la Autostrada Transilvania. Secţiunea de drum vizată, de 40 de kilometri, între Ogra şi Câmpia Turzii |
09 mar. 2014 |
Putin a discutat cu Merkel şi Cameron despre criza din Ucraina |
09 mar. 2014 |
Grav incident militar între Japonia şi China. Avioane japoneze au interceptat, în apropierea propriului spaţiu aerian, aeronave al Chinei |
09 mar. 2014 |
Cod galben de vânt în sud-estul ţării. Rafalele vor depăşi 60 de kilometri pe oră |
09 mar. 2014 |
Posibil atentat terorist în spatele dispariţiei avionului cu 239 de pasageri la bord |
09 mar. 2014 |
Sarah Palin cere lui Barack Obama mai multă fermitate în relaţia SUA cu Rusia, în privinţa crizei din Ucraina |
09 mar. 2014 |
Transnistria interzice un miting pro-rus la Tiraspol. Manifestaţia ar fi trebuit să aibă loc azi |
09 mar. 2014 |
Posibile rămăşiţe ale avionului Malaysia Airlines, descoperite în largul Vietnamului |
09 mar. 2014 |
Premierul ucrainean va merge în SUA săptămâna viitoare |
09 mar. 2014 |
UPDATE. Hunedoara: Trei şoferi, atacaţi cu cuţitul de un pasager polonez |
09 mar. 2014 |
Ponta şi Dragnea se contrazic pe tema susţinerii lui Tăriceanu la şefia Senatului |
09 mar. 2014 |
Criza din Ucraina şi repercusiunile asupra investiţiilor americane din România. Opinia fostului ambasador al SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein |
09 mar. 2014 |
Familii de români, vizate de atacuri cu bombe în M.Britanie |
09 mar. 2014 |
Politician mort în timpul petrecerii de 8 Martie a partidului |
09 mar. 2014 |
Scandal în lumea teatrului. Juriul UNITER îi răspunde Emiliei Popescu |
09 mar. 2014 |
Ponta şi Dragnea se contrazic pe tema susţinerii lui Tăriceanu la şefia Senatului |
09 mar. 2014 |
Ponta: O moţiune de cenzură nu va trece în Parlament |
09 mar. 2014 |
Ploaie de controale în toată ţara, la firme, pentru depistarea muncii la negru şi a evaziunii fiscale |
09 mar. 2014 |
Dragnea: Cred că Ponta va trebui să candideze la prezidenţiale |
09 mar. 2014 |
A murit vicepreşedintele afgan, Mohammad Qasim Fahim |
08 mar. 2014 |
O aplicaţie va interzice definitiv conţinutul pornografic pe Twitter |
08 mar. 2014 |
Observatorii OSCE au încercat pentru a treia oară, fără succes, să intre în Crimeea |
08 mar. 2014 |
UPDATE: Avion dispărut cu 239 persoane la bord, urme de carburant găsite în Marea Chinei de Sud |
08 mar. 2014 |
Poliţiştii au împărţit flori în loc de amenzi |
08 mar. 2014 |
CCR: Contestaţia PDL şi PMP privind investirea Guvernului, inadmisibilă |
08 mar. 2014 |
Programul de guvernare PSD-UNPR-PC, trimis în Parlament. Impozit diferenţiat, TVA de 19% şi un nou sistem de pensii |
08 mar. 2014 |
Chiajna a făcut egal cu Universitatea Cluj |
08 mar. 2014 |
Descoperire: peşterile-martor care oferă indicii despre formarea continentelor |
08 mar. 2014 |
Erori de redactare în programul lui Ponta: salariul minim e mai mare. Revizuirea Constituţiei nu apare |
08 mar. 2014 |
Fostul dinamovist Luchin înscrie primul gol pentru Botev Plovdiv |
08 mar. 2014 |
Ponta: PDL şi PMP s-au făcut de râs |
08 mar. 2014 |
Gheorghe Ştefan: Am fost şi voi rămâne alături de Traian Băsescu |
08 mar. 2014 |
Jose Manuel Barroso vrea rezolvarea crizei din Ucraina prin soluţii paşnice |
08 mar. 2014 |
Ponta: Sper ca liberalii să nu depună moţiune de cenzură pe programul stabilit |
08 mar. 2014 |
CCR: Contestaţia PDL şi PMP privind investirea Guvernului, inadmisibilă |
08 mar. 2014 |
UPDATE: Avion dispărut cu 239 persoane la bord, urme de carburant găsite în Marea Chinei de Sud |
08 mar. 2014 |
Moscova, deschisă unui dialog "de la egal la egal" cu Occidentul pe tema Ucrainei |
08 mar. 2014 |
Sancţiuni de 500.000 euro şi peste 500 permise reţinute pentru încălcarea Codului Rutier |
08 mar. 2014 |
UPDATE: Avion dispărut cu 239 persoane la bord, urme de carburant găsite în Marea Chinei de Sud |
08 mar. 2014 |
România - Belgia 29-10, aproape de o nouă calificare la CM |
08 mar. 2014 |
Doi minori din Buzău, dispăruţi, căutaţi de poliţişti în toată ţara |
08 mar. 2014 |
COD portocaliu INUNDAŢII, peste 300 gospodării sub ape în Teleorman |
08 mar. 2014 |
Semnal după alegerile din Iran: Ashton a ajuns la Teheran |
08 mar. 2014 |
O aplicaţie va interzice definitiv conţinutul pornografic pe Twitter |
08 mar. 2014 |
Timoşenko a ajuns din nou la Berlin |
08 mar. 2014 |
Avionul dispărut: Pasageri cu identităţi false la bord |
08 mar. 2014 |
Ponta se uită la desene animate: „Doctoriţa Pluşica” şi „Piraţii” |
08 mar. 2014 |
"Românii au talent" şi-a depăşit din nou propriul record de audienţă |
08 mar. 2014 |
"Sunt o babă comunistă", de Stere Gulea, proiectat la Zilele Filmului Francofon din Ungaria |
08 mar. 2014 |
Cadavrul unui bărbat, descoperit pe râul Dâmboviţa |
08 mar. 2014 |
Marian Oprea, în finală la triplusalt la CM de sală de la Sopot. Ce sportivi mai participă |
08 mar. 2014 |
Obama îi trimite două lăzi cu bere premierului Canadei. A pierdut pariul de la JO Soci |
08 mar. 2014 |
Chiajna a făcut egal cu Universitatea Cluj |
08 mar. 2014 |
Siria: mai puţin de o treime din stocul de arme chimice a fost distrus sau evacuat |
08 mar. 2014 |
1.000.000 de dolari pentru biografia lui Lohan |
08 mar. 2014 |
Virusul informativ Snake a afectat Ucraina cu precădere în 2013, când a început criza politică |
08 mar. 2014 |
Erori de redactare în programul lui Ponta: salariul minim e mai mare. Revizuirea Constituţiei nu apare |
08 mar. 2014 |
CCR: Contestaţia PDL şi PMP privind investirea Guvernului, inadmisibilă |
08 mar. 2014 |
Amenzile de sezon - 3 milioane de lei |
08 mar. 2014 |
Moscova ameninţă cu suspendarea inspecţiilor la arsenalul său nuclear |
08 mar. 2014 |
CCR: Contestaţia PDL şi PMP privind investirea Guvernului, inadmisibilă |
08 mar. 2014 |
ANM: Intensificări ale vântului până luni seară, vezi în ce zone ale ţării |
08 mar. 2014 |
Cluj: Peste 150 persoane protestează împotriva eutanasierii câinilor fără stăpân |
08 mar. 2014 |
AFP: Măsură discriminatorie care pune în dificultate studenţii români şi bulgari din Anglia |
08 mar. 2014 |
Dezintegrarea unui asteroid, urmărită de astronomi |
08 mar. 2014 |
Ponta se uită la desene animate: „Doctoriţa Pluşica” şi „Piraţii” |
08 mar. 2014 |
România ratează calificarea în finala feminină de 4x400 metri de la CM Sopot |
08 mar. 2014 |
CCR: Contestaţia PDL şi PMP privind investirea Guvernului, inadmisibilă |
08 mar. 2014 |
Donişan a ratat calificarea în finală la săritura în înălţime, la CM Sopot |
08 mar. 2014 |
Victor Ponta ar putea candida la alegerile prezidenţiale |
08 mar. 2014 |
PDL va respecta decizia CCR privind investirea Guvernului |
07 mar. 2014 |
Actriţa Emilia Popescu acuză UNITER că jigneşte breasla |
07 mar. 2014 |
Războiul din Siria ar mai putea dura încă zece ani, avertizează experţii |
07 mar. 2014 |
Oprescu pregăteşte şcolile din Capitală pentru cutremur |
07 mar. 2014 |
Băsescu: Ponta, Antonescu şi Dragnea sunt politicienii care vor plăti factura minciunii |
07 mar. 2014 |
Guvernul din Kosovo vrea să înfiinţeze o armată naţională |
07 mar. 2014 |
Spitalul" Sfânta Maria" din Capitală a devenit al doilea centru de transplant hepatic din România |
07 mar. 2014 |
Dalai Lama nu condamnă căsătoriile între gay |
07 mar. 2014 |
VIDEO. Zgonea, vedetă pe YouTube cu un mesaj către Antonescu |
07 mar. 2014 |
VIDEO. Zgonea, vedetă pe YouTube cu un mesaj către Antonescu |
07 mar. 2014 |
Canada expulzează nouă militari ruşi |
07 mar. 2014 |
Întâlnire trilaterală, la Ruse: Premierii României, Bulgariei şi Serbiei discută despre situaţia din Ucraina şi R. Moldova |
07 mar. 2014 |
UPDATE. Observatorii OSCE, opriţi din nou să intre în Crimeea. Explicaţia Rusiei |
07 mar. 2014 |
Hoţ de buzunare, prins de poliţie în timp ce ”opera”, într-o cofetărie din Bucureşti |
07 mar. 2014 |
Netanyahu: Unele colonii israeliene ar putea trece sub administraţie palestiniană |
07 mar. 2014 |
Hollande: Crimeea nu poate organiza referendum fără acordul Kievului |
07 mar. 2014 |
UPDATE. Lavrov, avertisment către Kerry |
07 mar. 2014 |
Kremlin: Rusia nu doreşte un nou Război Rece cu Occidentul |
07 mar. 2014 |
Răzvan Burleanu: La FRF se va face un audit |
07 mar. 2014 |
Senatorii şi deputaţii cer CCR respingerea sesizării pe noul Guvern |
07 mar. 2014 |
AFP: Militanţi proruşi au pătruns într-o bază ucraineană din Sevastopol |
07 mar. 2014 |
UE vrea deschiderea unei anchete privind violenţele din Ucraina |
07 mar. 2014 |
TENIS. Monica Niculescu s-a calificat în turul 2 la Indian Welles |
07 mar. 2014 |
Percheziţii în Bucureşti şi Ilfov, la traficanţii de ţigări |
07 mar. 2014 |
Un parcagiu a murit în sediul Secţiei 10 de Poliţie |
07 mar. 2014 |
Ministerul Apărării de la Kiev: Ruşii deplasează tehnică şi echipamente militare în Crimeea |
07 mar. 2014 |
Ponta a cerut refacerea programului de guvernare la capitolul CFR Marfă |
07 mar. 2014 |
Actorul Sergiu Voloc, reţinut de poliţia din Republica Moldova |
07 mar. 2014 |
SUA, Marea Britanie,Franţa şi boicotează deschiderea Jocurilor Paralimpice de la Soci |
07 mar. 2014 |
Fostul director adjunct al APIA, arestat la domiciliu |
07 mar. 2014 |
Obama şi-a justificat sancţiunile într-o conversaţie la telefon cu Vladimir Putin |
07 mar. 2014 |
ANOFM: Peste 13.000 de posturi vacante la nivel naţional |
07 mar. 2014 |
Veste bună despre starea lui Michael Schumacher |
07 mar. 2014 |
Burleanu: Nu voi semna petiţia de graţiere a lui Popescu |
07 mar. 2014 |
NATO se antrenează să apere Norvegia în cazul unei invazii |
07 mar. 2014 |
Senatorii şi deputaţii cer CCR respingerea sesizării pe noul Guvern |
07 mar. 2014 |
Rusia lansează un virus de spionaj în ţările NATO |
07 mar. 2014 |
Kelemen promite că va rezolva problema de la Biblioteca Naţională |
07 mar. 2014 |
Relu Fenechiu, în carantină la Penitenciarul Iaşi |
07 mar. 2014 |
Dezvăluire Le Monde: Sarkozy, pus sub ascultare de către justiţie |
07 mar. 2014 |
UPDATE. CAB a amânat, pentru 8 aprilie, judecarea primulului termen al apelului în dosarul privatizării ICA |
07 mar. 2014 |
UPDATE. Cod portocaliu de INUNDAŢII pentru sudul ţării. O femeie din Mehedinţi s-a înecat în răul Blahniţa. Sute de gospodării din Olt şi Dolj sunt sub ape |
07 mar. 2014 |
Euro, la cel mai înalt nivel din ultimii trei ani, faţă de dolar |
07 mar. 2014 |
Traficanţi de cocaină, prinşi în flagrant, la Timişiara. Drogurile erau aduse din Spania |
07 mar. 2014 |
Fotbalistul Dorin Rotariu îl schimbă pe Victor Becali cu Ana Maria Prodan |
07 mar. 2014 |
Presa rusească: Ianukovici, în stare gravă, într-un spital din Moscova |
07 mar. 2014 |
Unian: Rusia rupe relaţiile diplomatice cu Ucraina. Interfax infirmă informaţia |
07 mar. 2014 |
VIDEO. Băsescu: PPE trebuie să câştige alegerile pentru CE |
07 mar. 2014 |
Unian: Rusia rupe relaţiile diplomatice cu Ucraina. Interfax infirmă informaţia |
07 mar. 2014 |
UPDATE. Ploile continuă, sâmbătă, în sudul ţării. Duminică, avertizare de vânt |
07 mar. 2014 |
Vatican. Greva diplomaţilor israelieni complică pregătirile pentru vizita Papei Francisc în Ţara Sfântă |
07 mar. 2014 |
Scandal în lumea lăutarilor. Cântăreaţa Cornelia Catanga a fost bătută de un acordeonist |
07 mar. 2014 |
12 ţări europene cer trimiterea unei misiuni UE în Ucraina |
07 mar. 2014 |
Guvernul vrea să constituie Fondul Patrimoniului Naţional |
07 mar. 2014 |
UPDATE. Cod portocaliu de INUNDAŢII pentru sudul ţării. O femeie din Mehedinţi s-a înecat în răul Blahniţa. Sute de gospodării din Olt şi Dolj sunt sub ape |
07 mar. 2014 |
Guvernul vrea să înscrie ansamblul "Calea Eroilor" în lista UNESCO |
07 mar. 2014 |
Alegeri legislative anticipate, în Macedonia, pe 27 aprilie |
07 mar. 2014 |
Senatorii şi deputaţii cer CCR respingerea sesizării pe noul Guvern |
07 mar. 2014 |
ANAR: Râul Teleorman, peste cota de pericol |
07 mar. 2014 |
Suceava: Tânăr rătăcit în munţi, găsit după două ore |
07 mar. 2014 |
Google sărbătoreşte Ziua Femeii, cu un logo interactiv |
07 mar. 2014 |
ICCJ a respins contestaţia PNL: Alianţa PSD-UNPR-PC poate candida la europarlamentare |
07 mar. 2014 |
INS: Câştigul salarial mediu, mai mic cu 7,7% în ianuarie |
07 mar. 2014 |
Autorităţile din Ucraina cer Interpol să emită o ”notificare roşie” împotriva lui Ianukovici |
07 mar. 2014 |
ANI: Patru primari şi conslileri locali găsiţi incompatibili |
07 mar. 2014 |
Studiu. Temperaturile ridicate duc la o răspândire a malariei în zonele muntoase din Africa şi America de Sud |
07 mar. 2014 |
UPDATE. Observatorii OSCE, opriţi din nou să intre în Crimeea. Explicaţia Rusiei |
07 mar. 2014 |
Udrea: PMP atacă la CCR orice lege care permite arborarea steagurilor secuilor |
07 mar. 2014 |
UPDATE. Observatorii OSCE, opriţi din nou să intre în Crimeea. Explicaţia Rusiei |
07 mar. 2014 |
Fostul preşedinte al Tribunalului Dâmboviţa, condamnat la trei ani de închisoare |
07 mar. 2014 |
VIDEO. Zgonea, vedetă pe YouTube cu un mesaj către Antonescu |
07 mar. 2014 |
Rusia va respecta ”alegerea istorică” a Crimeei |
07 mar. 2014 |
Conducerea RATB, dispusă să discute cu sindicaliştii pentru a evita greva |
07 mar. 2014 |
Circulaţie îngreunată pe mai multe drumuri din ţară |
07 mar. 2014 |
Grupul Disney desfiinţează 700 de locuri de muncă din divizia sa de jocuri video |
07 mar. 2014 |
UPDATE. Cod portocaliu de INUNDAŢII pentru sudul ţării. O femeie din Mehedinţi s-a înecat în răul Blahniţa. Sute de gospodării din Olt şi Dolj sunt sub ape |
07 mar. 2014 |
Ponta permite maghiarilor să îşi arboreze steagul pe instituţii |
07 mar. 2014 |
ANI: Fostul primar Constantin Lazăr, în conflict de interese |
07 mar. 2014 |
Fostul ministru rus al Apărării, amnistiat |
07 mar. 2014 |
Ponta a cerut refacerea programului de guvernare la capitolul CFR Marfă |
07 mar. 2014 |
Grapini, despre mandatul de ministru: A fost o experienţă dură |
07 mar. 2014 |
INS: Câştigul salarial mediu, mai mic cu 7,7% în ianuarie |
07 mar. 2014 |
UPDATE. Ploile continuă, sâmbătă, în sudul ţării. Duminică, avertizare de vânt |
07 mar. 2014 |
UPDATE. Lavrov, avertisment către Kerry |
07 mar. 2014 |
Putin a declarat deschise Jocurile Paralimpice de la Soci |
07 mar. 2014 |
Antonescu: Europarlamentarele, examen major pentru PNL |
07 mar. 2014 |
Accident aviatic Apuseni. Parchetul a extins cercetările: Au fost audiaţi 50 de martori. Printre ei, angajaţi ai MAI şi MApN |
07 mar. 2014 |
UPDATE. Cod portocaliu de INUNDAŢII pentru sudul ţării. O femeie din Mehedinţi s-a înecat în răul Blahniţa. Sute de gospodării din Olt şi Dolj sunt sub ape |
07 mar. 2014 |
Cinci judeţe din sudul ţării, afectate de inundaţii |
07 mar. 2014 |
Unian: Rusia rupe relaţiile diplomatice cu Ucraina. Interfax infirmă informaţia |
07 mar. 2014 |
Accident aviatic Apuseni. Parchetul a extins cercetările: Au fost audiaţi 50 de martori. Printre ei, angajaţi ai MAI şi MApN |
07 mar. 2014 |
SUA, Marea Britanie,Franţa şi boicotează deschiderea Jocurilor Paralimpice de la Soci |
07 mar. 2014 |
Gazprom ameninţă Ucraina că opreşte livrarea de gaze |
07 mar. 2014 |
Descoperire istorică în nord-estul Veneţiei |
07 mar. 2014 |
UPDATE. CAB a amânat, pentru 8 aprilie, judecarea primulului termen al apelului în dosarul privatizării ICA |
07 mar. 2014 |
Ultimul film cu Philip Seymour Hoffman va avea premiera în mai |
07 mar. 2014 |
Pastorii din Ghana se roagă pentru aprecierea monedei naţionale |
07 mar. 2014 |
Şofer cercetat penal, după ce şi-a pus o svastică în locul siglei firmei |
07 mar. 2014 |
VIDEO. Băsescu: PPE trebuie să câştige alegerile pentru CE |
07 mar. 2014 |
Facilităţi pentru firmele care angajează tineri până în 25 de ani şi persoane peste 45 ani |
07 mar. 2014 |
Guvernul anunţă un nou sistem de pensii |
07 mar. 2014 |
Steaua şi Dinamo, amendate, după meciul de săptămâna trecută |
07 mar. 2014 |
Un comisar al Gărzii Naţionale de Mediu, găsit incompatibil de ANI |
07 mar. 2014 |
Corina Creţu: Ponta poate câştiga alegerile prezidenţiale din primul tur |
07 mar. 2014 |
Jean-Claude Juncker, candidatul PPE la preşedinţia Comisiei Europene |
07 mar. 2014 |
Antonescu: PNL va avea un candidat la preşedinţia Senatului |
07 mar. 2014 |
Tot mai mulţi est-europeni se mută în Germania |
07 mar. 2014 |
Fotbalistul Dorin Rotariu îl schimbă pe Victor Becali cu Ana Maria Prodan |
07 mar. 2014 |
PNL ironizează clipul lui Zgonea |
07 mar. 2014 |
Avocaţi trimişi în judecată de DNA, pentru şantaj |
07 mar. 2014 |
REVISTA PRESEI: Lupta taberelor din PNL pentru a controla ASF |
07 mar. 2014 |
USS Truxton |
07 mar. 2014 |
Comisarul pentru Educaţie vine în România să lanseze Erasmus+ |
07 mar. 2014 |
Programul de guvernare PSD-UNPR-PC, trimis în Parlament. Impozit diferenţiat, TVA de 19% şi un nou sistem de pensii |
07 mar. 2014 |
Programul de guvernare PSD-UNPR-PC, trimis în Parlament. Impozit diferenţiat, TVA de 19% şi un nou sistem de pensii |
06 mar. 2014 |
Grevă la RATB. Protestatariii vor claxona în faţa sediului şi vor merge cu farurile aprinse |
06 mar. 2014 |
UPDATE. Cod portocaliu de inundaţii în Olt: Oamenii din trei localităţi, evacuaţi |
06 mar. 2014 |
Gazprom ar putea cumpăra PRO TV, deţinut de Central European Media Enterprises (CME) |
06 mar. 2014 |
Fostul prefect de Neamţ, găsit incompatibil de ANI |
06 mar. 2014 |
ONU, a patra reuniune pe tema crizei ucrainene |
06 mar. 2014 |
RIA Novosti: Ucraina ar putea renunţa la alfabetul chirilic |
06 mar. 2014 |
UPDATE. Băsescu pleacă la reuniunea CE privind criza din Ucraina. ”România are două conflicte aproape de graniţe” |
06 mar. 2014 |
România are 393 de centre pentru vârstnici |
06 mar. 2014 |
Tichetele valorice ”Rabla” vor fi alocate electronic, în 2014 |
06 mar. 2014 |
Deputatul Călin Potor, exclus din PNL, s-a înscris în PSD |
06 mar. 2014 |
Statele Unite. CIA, acuzată de spionarea Senatului american |
06 mar. 2014 |
Doi români, arestaţi in New York pentru fraude la ATM-uri |
06 mar. 2014 |
Biden l-a sunat pe preşedintele Letoniei pentru a-i oferi asigurări de susţinere |
06 mar. 2014 |
Noi cazuri de infecţii intraspitaliceşti la Maternitatea Rădăuţi |
06 mar. 2014 |
Kevin Costner va primi Cinema Icon Award pentru întreaga carieră |
06 mar. 2014 |
BCE menţine dobânda de bază la nivelul record de 0,25% |
06 mar. 2014 |
Lucrările la autostrada Nădlac - Arad încep în aprilie |
06 mar. 2014 |
Descoperire: Cel mai mare dinozaur carnivor, găsit în Portugalia |
06 mar. 2014 |
Volksbank a angajat Rothschild pentru vânzarea subsidiarei din România |
06 mar. 2014 |
Fostul şef al CJ Argeş atacă în instanţă ordinul de încetare a mandatului |
06 mar. 2014 |
Medicul Valentin Calu (Elias) şi-a instalant pe telefon aplicaţia pentru localizare GPS, după accidentul din Apuseni |
06 mar. 2014 |
UPDATE. Cod galben de inundaţii pentru judeţele Dolj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea şi Gorj |
06 mar. 2014 |
SUA şi UE denunţă deciziile Parlamentului din Crimeea |
06 mar. 2014 |
Starea de urgenţă din Tunisia a fost anulată |
06 mar. 2014 |
Iohannis: Guvernul Ponta III este un pas politic greşit. Ponta a colaborat bine cu Băsescu |
06 mar. 2014 |
Premier: Ucraina este pregătită să semneze Acordul de Asociere cu UE |
06 mar. 2014 |
Cinci militari afgani, ucişi într-un atac aerian al NATO la sud de Kabul |
06 mar. 2014 |
INFOTRAFIC. Circulaţie în condiţii de iarnă pe mai multe drumuri naţionale |
06 mar. 2014 |
Fraude electorale cu cetăţeni români, în Franţa |
06 mar. 2014 |
Sediul administraţiei regionale din Doneţk, evacuat de manifestanţii proruşi |
06 mar. 2014 |
Rudel Obreja, arestat la domiciliu |
06 mar. 2014 |
Avocata familiei Ghinescu a recuzat unul din magistraţii care judecă dosarul în care Cioacă este acuzat de omor |
06 mar. 2014 |
SUA: Rusia spune poveşti false pentru a justifica acţiunile ilegale în Ucraina |
06 mar. 2014 |
Politicienii susţin graţierea lui Gică Popescu |
06 mar. 2014 |
România nu are echipamente suficiente de stocare a plasmei |
06 mar. 2014 |
Titus Corlăţean face, luni, o vizită în Ucraina |
06 mar. 2014 |
SUA trimite avioane de vânătoare ca să protejeze spaţiul baltic |
06 mar. 2014 |
OMS. Aportul zilnic de zahăr ar trebui redus la jumătate |
06 mar. 2014 |
Adolescent român, condamnat la închisoare pe viaţă în Japonia, face recurs |
06 mar. 2014 |
Bursele europene au deschis în urcare, joi |
06 mar. 2014 |
Dosarul Transferurilor: Jean Pădureanu a fost mutat de la Rahova la Spitalul Penitenciar Jilava |
06 mar. 2014 |
Iaţeniuk, la NATO: Ucraina "nu are o opţiune militară pe masă" |
06 mar. 2014 |
Percheziţii în judeţul Mureş. Poliţia caută falsificatori de bani |
06 mar. 2014 |
Peste 200 de medici rezidenţi protestează la Cluj |
06 mar. 2014 |
UPDATE. Parlamentul Crimeei a votat ieşirea din Ucraina şi alipirea la Rusia. Referendumul pe această chestiune, pe 16 martie |
06 mar. 2014 |
Starea de urgenţă din Tunisia a fost anulată |
06 mar. 2014 |
Arest la domiciliu pentru Răzvan Alexe, inculpat în dosarul şefului CJ Prahova şi al fiului acestuia |
06 mar. 2014 |
Ponta, Antonescu şi Zgonea susţin graţierea lui Gică Popescu |
06 mar. 2014 |
PNL contestă la ICCJ înfiinţarea alianţei electorale PSD-UNPR-PC pentru europarlamentare |
06 mar. 2014 |
Un distrugător american vină în vizită de rutină la Constanţa |
06 mar. 2014 |
Mircea Sandu, pensie viageră de 75.000 euro. Reacţia lui Răzvan Burleanu |
06 mar. 2014 |
Chiţoiu a demisionat de la conducerea PNL Sector 1 |
06 mar. 2014 |
Programul de Guvernare al cabinetului Ponta III a ajuns la Parlament |
06 mar. 2014 |
VIDEO. Prima şedinţă de Guvern cu noii miniştri: Ponta: Noul Guvern îşi va angaja răspunderea |
06 mar. 2014 |
Observatorii OSCE, blocaţi să intre în Crimeea |
06 mar. 2014 |
Sindicatul RATB anunţă proteste în martie |
06 mar. 2014 |
Şapte românce, victime într-un accident de microbuz în Italia |
06 mar. 2014 |
VIDEO. Zgonea: Blaga a visat moţiune de cenzură |
06 mar. 2014 |
Cod portocaliu de inundaţii pe cinci râuri din Olt şi Dolj |
06 mar. 2014 |
Oseminte umane, descoperite în curtea unui muzeu din Deva |
06 mar. 2014 |
Filiala rusă a celei mai mari bănci ucrainene are un administrator provizoriu |
06 mar. 2014 |
O nouă închisoare ar putea fi construită în România |
06 mar. 2014 |
PDL: Vom iniţia o moţiune de cenzură după ce noul Guvern îşi va asuma răspunderea în Parlament |
06 mar. 2014 |
Zgonea: Blaga a visat moţiune de cenzură |
06 mar. 2014 |
Ce a dus la arestarea şi executarea lui Jang Song-thaek: Influenţa asupra nepotului Kim Jong-un se diminuase |
06 mar. 2014 |
Jose Mourinho, consultant exclusiv pentru Yahoo |
06 mar. 2014 |
Avocat din Baroul Bucureşti, trimis în judecată pentru trafic de influenţă |
06 mar. 2014 |
Transnistria vrea să-şi intensifice controlul asupra spaţiului său aerian |
06 mar. 2014 |
Torje, norocosul care a primit tricoul de la Messi. Amândoi joacă în Barcelona |
06 mar. 2014 |
DNA: Şeful Ocolului Silvic Voineasa şi doi oameni de afaceri, trimişi în judecată în dosarul retrocedării frauduloase a trei munţi |
06 mar. 2014 |
PNL negociază cu patru parlamentari pentru a trece la formaţiunea liberală (SURSE) |
06 mar. 2014 |
UE a suspendat negocierile cu Rusia privind vizele şi ameninţă cu sancţiuni economice |
06 mar. 2014 |
Dăianu îşi cere iertare pentru salariul şi primele de la ASF |
06 mar. 2014 |
Piţurcă rămâne selecţionerul. A trecut testul în faţa lui Burleanu |
06 mar. 2014 |
Steaua riscă excluderea din cupele europene, după condamnarea lui MMi Stoica |
06 mar. 2014 |
Obama a autorizat impunerea de restricţii în acordarea vizelor pentru Rusia |
06 mar. 2014 |
Referendum privind alipirea Crimeei la Rusia la 16 martie |
06 mar. 2014 |
Consiliul de Securitate ONU se reuneşte din nou, joi, pe tema situaţiei din Ucraina |
06 mar. 2014 |
UE va semna Acordul de asociere cu Ucraina înaintea alegerilor - Herman Van Rompuy |
06 mar. 2014 |
Reîncep lucrările pe autostrăzile ce ar trebui să lege România de Ungaria |
06 mar. 2014 |
Kievul lansează procedura pentru dizolvarea Parlamentului din Crimeea |
06 mar. 2014 |
UPDATE. Băsescu a plecat la reuniunea CE privind criza din Ucraina: Vom stabili unde şi-a depăşit Rusia atribuţiile |
06 mar. 2014 |
Cotovelea: Momentul listării Romtelecom, ales cu grijă |
06 mar. 2014 |
Şeful Pentagonului vine la Bucureşti |
06 mar. 2014 |
Abu Dhabi: Toate zborurile au fost suspendate din cauza ceţii dense |
06 mar. 2014 |
Elveţia a blocat conturile familiei Ianukovici |
06 mar. 2014 |
UPDATE. Băsescu pleacă la reuniunea CE privind criza din Ucraina. ”România are două conflicte aproape de graniţe” |
06 mar. 2014 |
UPDATE. SUA şi UE denunţă deciziile Parlamentului din Crimeea |
06 mar. 2014 |
Lavrov: Încă nu există un acord între Rusia şi SUA privind Ucraina |
06 mar. 2014 |
Timoşenko: Putin va elibera Crimeea dacă Ianukovici revine la putere |
06 mar. 2014 |
LA Times: Flota rusă şi-ar fi scufundat o navă, ca să împiedice accesul ucrainenilor la Marea Neagră |
06 mar. 2014 |
Corlăţean condamnă decizia Parlamentului din Crimeea |
06 mar. 2014 |
Galaţi. Un bărbat şi-a împuşcat fosta soţie cu un pisto cu bile |
06 mar. 2014 |
Boala Alzheimer provoacă la fel de multe decese ca bolile cardiovasculare |
06 mar. 2014 |
Oscar Pistorius, judecat pentru crimă: Ziua a IV-a a procesului |
06 mar. 2014 |
Directorii de bănci din România, mai bine plătiţi ca cei din Ungaria sau Cehia |
06 mar. 2014 |
Braşov. DN 73A se închide temporar pentru probe de raliu |
06 mar. 2014 |
Bacău: Patru răniţi, după ce un autobuz a lovit un autoturism |
06 mar. 2014 |
UE a blocat averile foştilor oficiali ucraineni, printre care Ianukovici şi Azarov |
06 mar. 2014 |
Kievul lansează o procedură de dizolvare a Parlamentului din Crimeea, după ce acesta a votat ieşirea din Ucraina şi alipirea la Rusia. Premierul Ucrainei, Arseni Iaţeniuk: Hotărârea Parlamentului de la Simferopol, ilegală |
06 mar. 2014 |
Cezar Preda: Băsescu şi Ponta au încălcat Constituţia |
06 mar. 2014 |
Ştirbu (PNL): Relaţia Ponta-Băsescu a evoluat de la pact scris la acord pe cuvântul dat |
06 mar. 2014 |
Yahoo! nu va mai permite conectarea pe site-urile sale prin intermediul Facebook şi Google |
06 mar. 2014 |
Rusia ameninţă că nu îşi mai plăteşte datoriile la băncile americane |
06 mar. 2014 |
Microbuz care transporta români, implicat într-un accident în Italia |
06 mar. 2014 |
REVISTA PRESEI: Premieră DNA. "Martorii ameninţaţi" l-au înfundat pe Ruşanu |
06 mar. 2014 |
Accident grav la Craiova: O persoană a murit, iar alte 8 au fost rănite într-un accident produs pe E 70 |
06 mar. 2014 |
Prima şedinţă de Guvern cu noii miniştri: Ponta: Noul Guvern îşi va angaja răspunderea |
06 mar. 2014 |
Evaluarea naţională 2014. Pricopie: Subiectele de la simulare se puteau face uşor |
06 mar. 2014 |
Un grup de elevi, în vizită educativă la Senat |
06 mar. 2014 |
Dosarul Transferurilor: Jean Pădureanu a fost mutat de la Rahova la Spitalul Penitenciar Jilava. Ioan Becali şii Borcea vor fi mutaţi de la Penitenciarul Poarta Albă |
06 mar. 2014 |
Chivorchian va fi noul secretar general al FRF. Urmează demisia lui Kassai |
06 mar. 2014 |
Premierul şi preşedintele parlamentului Crimeii, anchetaţi pentru separatism |
06 mar. 2014 |
UPDATE Mircea Sandu îşi negociază "renta viageră nesimţită", renunţă la 25.000 euro |
06 mar. 2014 |
Scandalul amoros din Franţa. Procesul împotriva revistei Closer începe joi |
06 mar. 2014 |
Cod galben de inundaţii pentru judeţele Dolj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea şi Gorj |
06 mar. 2014 |
Dosarul Transferurilor. Prietenii lui Gică Popescu vor să ceară graţierea în cazul fostului forbalist |
06 mar. 2014 |
Kerry: "Crimeea este parte a Ucrainei" |
06 mar. 2014 |
Emisarul special ONU în Crimeea şi-a scurtat misiunea în peninsulă |
06 mar. 2014 |
Ungaria susţine un apel al Ţinutului Secuiesc privind o hotărîre europeană |
06 mar. 2014 |
Crimeea vrea să adopte rubla rusească |
06 mar. 2014 |
Obama: Referendumul din Crimeea ar fi "neconstituţional" |
06 mar. 2014 |
Rusia vrea ca UE să investigheze cazul lunetiştilor de la Kiev |
06 mar. 2014 |
Costul orar al forţei de muncă a stagnat în ultimul trimestru din 2013 |
06 mar. 2014 |
Premierul Iaţeniuk acuză Rusia că intensifică tensiunea în Ucraina |
06 mar. 2014 |
Zgonea: Dacă Băsescu nu numea miniştrii, instrumentul "hard" era suspendarea |
06 mar. 2014 |
Preşedinta Lituaniei: După Ucraina va urma Republica Moldova, iar apoi alte ţări |
06 mar. 2014 |
Parlamentul de la Chişinău, îngrijorat de situaţia din Crimeea |
06 mar. 2014 |
Grevă japoneză la Biblioteca Naţională |
06 mar. 2014 |
UPDATE. Unul din cei nouă răniţi în accidentul din Bacău a murit |
06 mar. 2014 |
MRU: Forţa Civică susţine moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ponta |
05 mar. 2014 |
UPDATE. Emisarul ONU în Crimeea a fost ameninţat de indivizi înarmaţi. America susţine că nu a ajuns la o înţelegere cu Rusia, privind criza din Ucraina |
05 mar. 2014 |
CCR anunţă ca va judeca rapid contestaţia depusă de PMP |
05 mar. 2014 |
Băsescu cere reexaminarea Legii salubrizării |
05 mar. 2014 |
Tren de marfă, deraiat, la Timişoara |
05 mar. 2014 |
LIVE Începe votarea noului şef al FRF, 172 membri prezenţi. Coaliţie Burleanu - Puşcaş! |
05 mar. 2014 |
LIVE Începe votarea noului şef al FRF, 172 membri prezenţi. Coaliţie Burleanu - Puşcaş! |
05 mar. 2014 |
Om de afaceri din Satu Mare, fost consilier al lui Daniel Constantin, trimis în judecată pentru trafic de influenţă |
05 mar. 2014 |
UPDATE.Cine a rămas în lupta pentru preşedinţia FRF după ce Gică Popescu a fost scos din cursă. Adunarea generală, la ora 10.00 |
05 mar. 2014 |
Ucraina vrea restructurarea datoriei |
05 mar. 2014 |
Obama: Putem soluţiona criza din Ucraina în câteva săptămâni |
05 mar. 2014 |
UPDATE. CCR ar dezbate vineri contestaţia depusă de PMP şi PDL. Până la judecarea cauzei rămâne în vigoare Guvernul Ponta II |
05 mar. 2014 |
LIVE Cine va fi şeful FRF. Răzvan Burleanu şi Vasile Avram, în turul doi! |
05 mar. 2014 |
Directorul Institutului Patrimoniului a demisionat |
05 mar. 2014 |
Băsescu: Am aprobat memorandumul pentru acordul cu FMI |
05 mar. 2014 |
China anunţă o creştere de 12,2% a bugetului său militar. Japonia se arată îngrijorată |
05 mar. 2014 |
Preşedintele Băsescu a promulgat Legea terenurilor agricole |
05 mar. 2014 |
UPDATE. CCR ar dezbate vineri contestaţia depusă de PMP şi PDL. Parlamentarii spun că a fost încălcat principliul statului de drept |
05 mar. 2014 |
Crimeea: O bază de lansare a rachetelor, sub control rusesc |
05 mar. 2014 |
Băsescu s-a înţeles cu Ponta. Preşedintele îi numeşte pe miniştri, Guvernul îşi asumă răspunderea. CCR dezbate sâmbătă contestaţia privind Cabinetul Ponta III |
05 mar. 2014 |
Cine a rămas în lupta pentru preşedinţia FRF după ce Gică Popescu a fost scos din cursă |
05 mar. 2014 |
Angajaţii ASF, chemaţi la DNA pentru a spune dacă Ruşanu a făcut presiuni asupra lor |
05 mar. 2014 |
Doi traficanţi de carne vie, reţinuţi. ”Marfa” era trimisă în Anglia |
05 mar. 2014 |
Băsescu: Salut revenirea UDMR la guvernare, "vechi aliaţi de nădejde" |
05 mar. 2014 |
REVISTA PRESEI: Caracatiţa din Asigurări. Dovada care l-a băgat în arest pe "naşul" Dan-Radu Ruşanu |
05 mar. 2014 |
Antonescu, despre demisia de la Senat: Nu a fost din orgoliu sau la nervi |
05 mar. 2014 |
Prima întâlnire Kerry-Lavrov, pe tema crizei din Ucraina |
05 mar. 2014 |
NASA: Cooperarea dintre SUA şi Rusia în programul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) decurge normal, în pofida crizei ucrainene |
05 mar. 2014 |
Cod Galben de inundaţii în cinci bazine hidrografice. Atenţionarea, până joi la 16.00 |
05 mar. 2014 |
UPDATE. Surse AFP: Lavrov ar fi părăsit MAE francez fărăsă se întâlnească cu omologul ucrainean |
05 mar. 2014 |
INS: Agricultura, motorul economiei în 2013 |
05 mar. 2014 |
Kerry anunţă un acord privind continuarea discuţiilor pe tema crizei ucrainene |
05 mar. 2014 |
UPDATE. Membrii ASF, audiaţi în Senat în legătură cu sumele exorbitante câştigate în 2013 |
05 mar. 2014 |
Ponta: Guvernul va transmite Parlamentului un program politic actualizat şi îşi va angaja răspunderea |
05 mar. 2014 |
Petrcheziţii la traficanţii de ţigări din Constanţa: Aproximativ 7,5 milioane ţigări de contrabandă au fost confiscate |
05 mar. 2014 |
Ajutor de cel puţin 11 miliarde pentru Ucraina |
05 mar. 2014 |
Bursa de energie OPCOM şi Transelectrica (TEL), amendate de CE cu 1 milion de euro |
05 mar. 2014 |
Armata israeliană a rănit doi membri Hezbollah la graniţa cu Siria |
05 mar. 2014 |
LIVE Începe votarea noului şef al FRFi. Coaliţie Burleanu - Puşcaş! Sandu a părăsit şedinţa |
05 mar. 2014 |
Băsescu participă joi la reuniunea Consiliului European pe tema situaţiei din Ucraina |
05 mar. 2014 |
Accident Bacău: Autobuz plin cu pasageri, lovit de un TIR. Nouă persoane au fost rănite |
05 mar. 2014 |
INTS. Sângele transfuzat unui pacient de la Spitalul Judeţean Slatina nu era contaminat |
05 mar. 2014 |
Condamnarea lui Gică Popescu, fost căpitan la Barcelona, face înconjurul lumii |
05 mar. 2014 |
UPDATE. Băsescu a semnat decretul de numire a lui Gabriel Oprea în funcţia de ministru de Interne. Jurământul, la ora 14.00 |
05 mar. 2014 |
Guvernele român şi bulgar se reunesc, vineri, în şedinţă comună, la Ruse |
05 mar. 2014 |
Şeful Gazprom avertizează Ucraina: Creşte datoria la gaze! |
05 mar. 2014 |
Membrii ASF, audiaţi în Senat în legătură cu sumele exorbitante câştigate în 2013 |
05 mar. 2014 |
Modificarea Guvernului a fost publicată, miercuri dimineaţă, în Monitorul Oficial |
05 mar. 2014 |
Ucraina vrea în NATO |
05 mar. 2014 |
SUA vrea să-i ofere lui Putin o portiţă de ieşire din criza ucraineană |
05 mar. 2014 |
LIVE Cine va fi şeful FRF. Răzvan Burleanu şi Vasile Avram, în turul doi! |
05 mar. 2014 |
Ucraina îşi scoate reşedinţele de stat la vânzare |
05 mar. 2014 |
VIDEO. Băsescu: Voi valida miniştrii. Sper ca Guvernul să-şi respecte partea |
05 mar. 2014 |
UPDATE. Crimeea: Două baze de lansare a rachetelor, sub control rusesc |
05 mar. 2014 |
Cristian Dumitrescu, interimar la şefia Senatului. Tăriceanu, posibil preşedinte al Senatului (SURSE). |
05 mar. 2014 |
Geoană: Băsescu a semnat numirile noilor miniştri pentru că merge mâine la Consiliul European |
05 mar. 2014 |
Ponta s-a întâlnit cu ambasadorii statelor membre UE - surse |
05 mar. 2014 |
Un asteroid trece, miercuri, la mică distanţă de Terra |
05 mar. 2014 |
NATO sporeşte cooperarea cu Ucraina şi o diminuează pe cea cu Rusia |
05 mar. 2014 |
Tăriceanu, posibil şef al Senatului României (SURSE) |
05 mar. 2014 |
Facebook vrea să cumpere drone solare |
05 mar. 2014 |
BEC a aprobat alianţa electorală PSD-UNPR-PC pentru europarlamentare; PNL contestă la ICCJ |
05 mar. 2014 |
Fostul ministru Cristian David, audiat la DNA |
05 mar. 2014 |
Fiica lui Copos ia locul tatălui său la conducerea firmelor |
05 mar. 2014 |
LIVE Se alege noul şef al FRF. Candidaţii îşi prezintă programele. Mircea Sandu, preşedinte de onoare |
05 mar. 2014 |
UPDATE. Gabriel Oprea a depus jurământul pentru funcţia de ministru al Afacerilor Interne. Băsescu a semant decretul de numire |
05 mar. 2014 |
SUA: Rusia să negocieze cu Ucraina! |
05 mar. 2014 |
Ponta şi Dragnea, în discuţii la Guvern |
05 mar. 2014 |
SUA sporeşte susţinerea militară acordată Poloniei şi statelor baltice |
05 mar. 2014 |
1.200 de oameni, trimişi în judecată pentru corupţie, în 2013 |
05 mar. 2014 |
Al-Assad respinge planul lui Kerry de rezolvare a conflictului israeliano-palestinian |
05 mar. 2014 |
Rusia trimite mai multe avioane de vânătoare la baza din Armenia (presă) |
05 mar. 2014 |
UPDATE. Surse AFP: Lavrov ar fi părăsit MAE francez fără să se întâlnească cu omologul ucrainean |
05 mar. 2014 |
Băsescu, noilor miniştri: Şampanie n-am, că premierul mi-a dat un buget mic |
05 mar. 2014 |
LIVE Alegerile FRF, în pericol de amânare! Mircea Sandu face a doua numărătoare a membrilor din sală. |
05 mar. 2014 |
Supa de oase are efecte miraculoase împotriva îmbătrânirii |
05 mar. 2014 |
Şeful IICCMER a demisionat |
05 mar. 2014 |
Dosarul Transferurilor. Borcea şi Neţoiu vor să scape de închisoare |
05 mar. 2014 |
UPDATE. Noul Executiv a aprobat modificarea programului de guvernare |
05 mar. 2014 |
UPDATE. Cine va fi noul şef al FRF. Şedinţă decisivă a Adunării Generale a Federaţiei. Mircea Sandu: Votaţi cum vă dictează conştiinţa |
05 mar. 2014 |
BBC: Reţele ruseşti de socializare recrutează voluntari pentru Ucraina |
05 mar. 2014 |
Ambasada Ucrainei: Lavrov refuză o întrevedere cu noul omolog ucrainean |
05 mar. 2014 |
UPDATE. Cu autocarul la Cotroceni. Noii miniştri depun jurământul |
05 mar. 2014 |
UPDATE. Dăianu: Ruşanu a demisionat de la conducerea ASF. Dan Radu Ruşanu a fost arestat, ieri, în dosarul Carpatica |
05 mar. 2014 |
China anunţă o creştere de 12,2% a bugetului său militar |
05 mar. 2014 |
Băsescu participă joi la reuniunea Consiliului European pe tema situaţiei din Ucraina |
05 mar. 2014 |
LIVE Se alege noul şef al FRF. Mircea Sandu rămâne preşedinte onorific. "Votaţi cum vă dictează conştiinţa" |
05 mar. 2014 |
UPDATE. Cu autocarul la Cotroceni. Noii miniştri au depus jurământul |
05 mar. 2014 |
Cămătarii din Slatina, urmăriţi penal |
05 mar. 2014 |
Stiglitz: Economiile avansate riscă o boală de tip japonez |
05 mar. 2014 |
LIVE TEXT. Băsescu: Voi valida miniştrii. Sper ca Guvernul să-şi respecte partea |
05 mar. 2014 |
O navă cu armament iranian, interceptată de Israel, în Marea Roşie |
05 mar. 2014 |
UPDATE. Serghei Lavrov s-a întâlnit cu ministrul de Externe al Ucrainei |
05 mar. 2014 |
SUA neagă că ar fi ajuns la un acord cu Rusia privind criza din Ucraina |
05 mar. 2014 |
UPDATE. CCR anunţă ca va judeca rapid contestaţia depusă de PMP şi PDL. Până la judecarea cauzei rămâne în vigoare Guvernul Ponta II |
05 mar. 2014 |
LIVE Alegerile FRF, în pericol de amânare! Mircea Sandu face a doua numărătoare a membrilor din sală. |
05 mar. 2014 |
Putin şi Merkel au discutat "scenarii" vizând o "normalizare" a crizei din Ucraina |
05 mar. 2014 |
UPDATE. CCR dezbate sâmbătă contestaţia depusă de PMP şi PDL. Parlamentarii spun că a fost încălcat principliul statului de drept. Kelemen: Nu se asumă răspunderea pe programul de guvernare |
05 mar. 2014 |
SUA vor să-i ofere lui Putin o portiţă de ieşire din criza ucraineană |
05 mar. 2014 |
Timoşenko spune că se va opera în următoarele zile |
05 mar. 2014 |
RAPORT. O femeie din trei în UE cade victimă violenţelor fizice sau sexuale |
05 mar. 2014 |
VIDEO. Cu autocarul la Cotroceni. Noii miniştri au depus jurământul |
05 mar. 2014 |
Dăianu a propus reducerea salariilor conducerii ASF cu 30% |
05 mar. 2014 |
Ponta, în şedinţă cu noii miniştri. Ia în calcul angajarea răspunderii pe programul de guvernare |
05 mar. 2014 |
Noul Guvern se reuneşte, miercuri, în şedinţă extraordinară |
05 mar. 2014 |
UPDATE. Rusia contraatacă: bunurile firmelor occidentale ar putea fi confiscate, dacă se impun sancţiuni economice |
05 mar. 2014 |
Stelian Tănase cere ştergerea datoriilor TVR la bugetul de stat |
05 mar. 2014 |
UPDATE. CCR ar dezbate vineri contestaţia depusă de PMP şi PDL. Parlamentarii spun că a fost încălcat principliul statului de drept. Kelemen: Nu se asumă răspunderea pe programul de guvernare |
05 mar. 2014 |
PNL a depus proiectul pentru reducerea CAS şi scutirea de impozit pe profitul reinvestit |
05 mar. 2014 |
LIVE Cine va fi şeful FRF. Votul s-a încheiat, începe numărătoarea! |
05 mar. 2014 |
Putin ar putea fi ameninţat cu boicotarea Cupei Mondiale de Fotbal 2018 |
05 mar. 2014 |
Fără Gazprom: Ucraina va primi petrol şi gaze de la SUA |
05 mar. 2014 |
LIVE Răzvan Burleanu este noul şef al FRF, un nou preşedinte după 24 de ani |
05 mar. 2014 |
VIDEO. Ponta: Am găsit soluţia politică. Guvernul îşi va angaja răspunderea pe un program politic actualizat |
05 mar. 2014 |
Doar jumătate dintre elevi au obţinut media peste 5 la simularea evaluării naţionale |
05 mar. 2014 |
Peste 11.000 de oameni au protestat, miercuri, la Mioveni |
05 mar. 2014 |
China. Cel puţin zece persoane au ars de vii într-un autobuz |
05 mar. 2014 |
Proiectul parteneriatului civil a fost respins de deputaţii jurişti |
05 mar. 2014 |
Ponta şi cei patru vicepremieri din noul Guvern, în discuţii la Palatul Victoria |
05 mar. 2014 |
LIVE TEXT. Băsescu susţine o declaraţie de presă la ora 17.00 |
05 mar. 2014 |
Bunurile familiei care a dobândit satul Nadăş rămân sub sechestru |
05 mar. 2014 |
1.200 de români, în detenţie în alte ţări, în 2013, pentru trafic de droguri |
05 mar. 2014 |
Miniştrii noului Guvern, cu autocarul la Cotroceni |
05 mar. 2014 |
UPDATE. Emisarul ONU în Crimeea a fost ameninţat de indivizi înarmaţi. Kerry anunţă un acord privind continuarea discuţiilor pe tema crizei ucrainene |
05 mar. 2014 |
Emisarul ONU în Crimeea a fost ameninţat de indivizi înarmaţi |
05 mar. 2014 |
O metodă prin care părinţii află din timp despre anomaliile fătului |
05 mar. 2014 |
TVR are circa 300 de procese cu foşti angajaţi |
05 mar. 2014 |
UPDATE. Prima întâlnire Kerry - Lavrov: SUA şi Rusia vor ajuta Ucraina să aplice acordurile din 21 februarie |
05 mar. 2014 |
Ajutor de cel puţin 11 miliarde de euro pentru Ucraina |
05 mar. 2014 |
UPDATE. CCR dezbate sâmbătă contestaţia depusă de PMP şi PDL. Parlamentarii spun că a fost încălcat principiul statului de drept. Kelemen: Nu se asumă răspunderea pe programul de guvernare |
05 mar. 2014 |
UPDATE. Gabriel Oprea a depus jurământul pentru funcţia de ministru al Afacerilor Interne |
05 mar. 2014 |
Explozie într-un bloc de Medgidia. Unul dintre răniţi are arsuri pe 89% din suprafaţa corpului. |
05 mar. 2014 |
Un milion de euro amendă pentru OPCOM, de la Comisia Europeană |
05 mar. 2014 |
Bogdan Oprea: Băsescu nu a discutat cu lideri occidentali pe tema instalării guvernului |
05 mar. 2014 |
Ponta, declaraţie de presă la Guvern, la ora 17.30 |
05 mar. 2014 |
Tănase îl acuză pe Săftoiu a mărit salarii în TVR în ultima zi de mandat |
05 mar. 2014 |
Surse: Băsescu ar putea semna miercuri decretele de numire a noilor miniştri |
05 mar. 2014 |
Cod galben de ceaţă pentru cinci judeţe |
05 mar. 2014 |
Răzvan Burleanu este şeful FRF, un nou preşedinte după 24 de ani |
05 mar. 2014 |
Percheziţii la spărgătorii de locuinţe din Prahova |
05 mar. 2014 |
ICCJ a decis că alianţa USD nu poate fi înfiinţată |
05 mar. 2014 |
Un bărbat mort, găsit în parcarea unui restaurant din Braşov |
05 mar. 2014 |
Ponta şi Băsescu se întâlnesc din nou pentru a rezolva blocajul instituţional |
05 mar. 2014 |
UPDATE. Gabriel Oprea a demisionat din funcţia de vicepremier. Ponta şi cei patru vicepremieri din noul Guvern s-au întâlnit, miercuri, la Palatul Victoria |
05 mar. 2014 |
Boc: Demisia lui Antonescu ”nu funcţionează pe post de spălătoria Nufărul” |
05 mar. 2014 |
UE blochează averile foştilor oficiali ucraineni |
05 mar. 2014 |
Hillary Clinton: Rusia a intervenit în Crimeea la fel ca Hitler în România |
05 mar. 2014 |
Cine va fi noul şef al FRF. Şedinţă decisivă a Adunării Generale a Federaţiei |
05 mar. 2014 |
UPDATE. Noul Guvern se reuneşte, miercuri, în şedinţă extraordinară |
05 mar. 2014 |
UPDATE. Fostul ministru Cristian David, urmărit penal |
05 mar. 2014 |
Ţigări de contrabandă, confiscate la graniţa cu Ucraina |
05 mar. 2014 |
LIVE Începe votarea noului şef al FRF. Coaliţie Burleanu - Puşcaş! Sandu a părăsit şedinţa |
05 mar. 2014 |
Misiune OSCE, în Ucraina |
05 mar. 2014 |
CCR anunţă ca va judeca rapid contestaţia depusă de PMP şi PDL |
05 mar. 2014 |
Antonescu: Ponta MINTE scandalos. PNL nu a iniţiat, ci a blocat legea amnistiei |
05 mar. 2014 |
Ministrul de Externe al Ungariei se aşteaptă ca participarea UDMR la guvernare să îmbunătăţească relaţiile bilaterale |
05 mar. 2014 |
UPDATE. Şedinţa extraordinară a noului Guvern. Ponta: Programul pe care Guvernul îl va transmite Parlamentului este 98-99% acelaşi |
05 mar. 2014 |
Adolescentul român acuzat de uciderea unei japoneze în 2013 , condamnat la închisoare pe viaţă |
05 mar. 2014 |
UPDATE. Explozie într-un bloc de Medgidia. Un bărbat are arsuri pe 89% din suprafaţa corpului. Copilul rănit, în stare gravă |
05 mar. 2014 |
Alina Borcea şi-a vizitat soţul la închisoare |
05 mar. 2014 |
Italia: Zeci de milioane de euro, amenzi pentru Roche şi Novartis fiindcă au scos de pe piaţă un medicament ieftin |
04 mar. 2014 |
Rusia vrea să construiască un pod spre Crimeea |
04 mar. 2014 |
Mai mulţi administratori de firme, trimişi în judecată de DNA pentru înşelăciune şi spălare de bani |
04 mar. 2014 |
Surse: Fraţii Becali şi Borcea se vor preda la Constanţa şi vor regim deschis de închisoare |
04 mar. 2014 |
UPDATE. Guvernul Ponta III: Noii miniştri, audiaţi marţi în comisii începând cu ora 9.00 |
04 mar. 2014 |
UPDATE. Guvernul Ponta III: Noii miniştri, audiaţi marţi în comisii |
04 mar. 2014 |
Kelemen Hunor, avizat favorabil în comisiile pentru Cultură din Parlament |
04 mar. 2014 |
Noul ministru Florin Jianu aşteaptă felicitări de firme şi patronate |
04 mar. 2014 |
Constantin Niţă, avizat pentru postul de ministru al Economiei |
04 mar. 2014 |
Antrenorul Marius Urzică părăseşte naţionala de gimnastică pentru a pregăti Qatarul |
04 mar. 2014 |
CNA a amendat TVR cu 70.000 de lei |
04 mar. 2014 |
Peste 900 de jandarmi, scoşi în stradă pentru a asigura măsurile de ordine publică pe stadionul „Arena Naţională” |
04 mar. 2014 |
Gigi Neţoiu, dus în arestul IPJ Dolj |
04 mar. 2014 |
Obama l-a îndemnat pe Netanyahu să ia decizii "dificile" pentru pace |
04 mar. 2014 |
Focuri de avertisment ale armatei ruse, la Simferopol |
04 mar. 2014 |
UPDATE Verdict Dosarul Transferurilor: Stoica, Copos, 3 ani cu executare! |
04 mar. 2014 |
UPDATE. Guvernul Ponta III a trecut de Parlament. Premierul nu a ajuns la un acord cu preşedintele. Băsescu: Îi voi numi pe toţi miniştrii când vor fi îndeplinite condiţiile legale |
04 mar. 2014 |
Crin Antonescu a demisionat din funcţia din preşedinte al Senatului. Ponta: S-a sinucis! |
04 mar. 2014 |
Dan Radu Ruşanu, şeful ASF, află dacă magistraţii îi acceptă recursul la arestarea preventivă |
04 mar. 2014 |
DNA a început urmărirea penală a deputatuluil Mircea Drăghici şi a 43 de primari din Argeş |
04 mar. 2014 |
Antonescu: Noul Guvernul este Ponta 3 sau Boc 7, susţinut de traseişti |
04 mar. 2014 |
Şova, avizat de comisiile parlamentare pentru Ministerul Transporturilor |
04 mar. 2014 |
Sârbu: Social-democraţii, surprinşi de demisia lui Antonescu |
04 mar. 2014 |
Mişcarea Hamas, interzisă în Egipt |
04 mar. 2014 |
Corlăţean, audiat pe tema crizei din Ucraina, în comisiile de politică externă din Parlament |
04 mar. 2014 |
John Kerry aduce cu împrumut Ucrainei un miliard de dolari |
04 mar. 2014 |
Incendiu puternic la un depozit de uleiuri şi piese auto. 40 de pompieri, trimişi la faţa locului |
04 mar. 2014 |
Noul ministru Florin Jianu aşteaptă felicitări de la firme şi patronate |
04 mar. 2014 |
Militarii ruşi din Transnistria, în alertă |
04 mar. 2014 |
CNN: Rusia nu vrea să negocieze cu noile autorităţi ucrainene |
04 mar. 2014 |
Tăriceanu şi Chelaru, nume vehiculate pentru şefia Senatului |
04 mar. 2014 |
Consilier al lui David Cameron, suspectat de pedofilie |
04 mar. 2014 |
Cel puţin opt persoane, rănite într-o explozie, la Medgidia |
04 mar. 2014 |
Surse: Tăriceanu ar putea fi noul şef al Senatului |
04 mar. 2014 |
Bogdan Stanoevici, avizat în comisii pentru ministru delegat pentru românii de pretutindeni |
04 mar. 2014 |
BBC: Rusia a testat o rachetă balistică intercontinentală |
04 mar. 2014 |
Udrea: PMP va contesta noul Guvern la CCR |
04 mar. 2014 |
Ambasadorul Ucrainei: Ianukovici nu este preşedintele Ucrainei |
04 mar. 2014 |
UPDATE. Guvernul Ponta III a trecut de Parlament. Ponta se duce la Cotroceni să discute cu Băsescu |
04 mar. 2014 |
Proteste la Mioveni. Peste 10.000 de persoane ies miercuri pe străzi |
04 mar. 2014 |
Mihai Stoica a fost ridicat de poliţişti de la locuinţa sa |
04 mar. 2014 |
Ninge în Gorj. Drumarii au intervenit cu mai multe utilaje de deszăpezire pe DN 67 C, spre Rânca |
04 mar. 2014 |
Ce măsuri ar putea lua SUA pentru a opri agresiunea Rusiei din Crimeea |
04 mar. 2014 |
Putin îşi rezervă dreptul de a recurge la "toate mijloacele" pentru a-şi proteja cetăţenii din Ucraina |
04 mar. 2014 |
Pieţele din Rusia şi din regiune sunt în urcare |
04 mar. 2014 |
PNL îl exclude pe deputatul Călin Potor pentru că a votat Guvernul Ponta III |
04 mar. 2014 |
Membrii Consiliului pentru drepturile omului de la Kremlin, păreri divergente privind intervenţia în Crimeea |
04 mar. 2014 |
Reuters: Nave militare ruse blochează Strâmtoarea Kerci, între Ucraina şi Rusia |
04 mar. 2014 |
Oprea, avizat de comisii pentru funcţia de ministru al Afacerilor Interne şi vicepremier: ”Nu mi-am dorit să fiu ministru de Interne” |
04 mar. 2014 |
Gazprom va anula din aprilie tarifele preferenţiale la gaze pentru Ucraina |
04 mar. 2014 |
UPDATE. 12 persoane, rănite într-o explozie, la Medgidia |
04 mar. 2014 |
FRF a prezentat noul echipament al tricolorilor, folosit în premieră cu Argentina |
04 mar. 2014 |
Blaga: Am atacat la CC Hotărârea privind componenţa Guvernului |
04 mar. 2014 |
Un cutremur cu magnitudinea de 2,8 s-a produs marţi dimineaţă în Vrancea |
04 mar. 2014 |
Adriana Pană, validată în Comisii pentru funcţia de ministru delegat pentru Ape şi Păduri |
04 mar. 2014 |
MAE ungar cere Rusiei retragerea soldaţilor la bazele din Sevastopol |
04 mar. 2014 |
Zgonea: PSD e pregătit să susţină miniştrii tineri şi tehnocraţi nominalizaţi de Ponta |
04 mar. 2014 |
UPDATE. Guvernul Ponta III a trecut de Parlament. Ponta: Mâine, transmitem către Parlament modificările cerute de Băsescu |
04 mar. 2014 |
INFOTRAFIC: Alunecări de teren pe Valea Oltului şi circulaţie în condiţii de ceaţă pe DN2 şi DN2E |
04 mar. 2014 |
Ioana Petrescu: În principiu, voi susţine programul de guvernare |
04 mar. 2014 |
Iaţeniuk: Primele contacte ale Guvernului ucrainean cu ruşii, ”timide” |
04 mar. 2014 |
UPDATE. Rusia refuză să discute cu noile autorităţi de la Kiev. Reacţia SUA |
04 mar. 2014 |
REVISTA PRESEI: Cum afectează criza din Ucraina economia României |
04 mar. 2014 |
Poliţist din Hârşova, trimis în judecată pentru şantaj |
04 mar. 2014 |
Militarii ucraineni şi-au recâştigat posturile pe aeroportul din Crimeea |
04 mar. 2014 |
UPDATE. Dan Radu Ruşanu, şeful ASF, a fost arestat |
04 mar. 2014 |
Vladimir Putin le cere militarilor mobilizaţi în exerciţii în vestul Rusiei să se întoarcă la baze |
04 mar. 2014 |
Băsescu îi scrie lui Ponta: Cereţi aprobarea Parlamentului pentru un nou program de guvernare |
04 mar. 2014 |
UPDATE Verdict Dosarul Transferurilor: Stoica, Copos, 3 ani cu executare! |
04 mar. 2014 |
Ambasadorul Ucrainei: Dacă va fi nevoie, Ucraina va cere sprijin militar internaţional |
04 mar. 2014 |
Pravda: Ianukovici a murit! |
04 mar. 2014 |
Băsescu, declaraţie de presă |
04 mar. 2014 |
Antonescu, către PSD: ”Nu aş spune chiar că e o plăcere să facem afaceri cu dvs.” |
04 mar. 2014 |
SUA au suspendat legăturile militare cu Rusia |
04 mar. 2014 |
Preţurile producţiei industriale din România au stagnat în luna ianuarie |
04 mar. 2014 |
Nicolescu, avizat de comisiile parlamentare în funcţia de ministru delegat pentru Energie |
04 mar. 2014 |
Rovana Plumb a fost avizată de comisii pentru portofoliul Muncii |
04 mar. 2014 |
LIVE TEXT. Băsescu vrea asumarea răspunderii actualului Guvern pe un nou program de guvernare |
04 mar. 2014 |
Guvernul Ponta III: Noii miniştri, audiaţi marţi în comisii începând cu ora 9.00 |
04 mar. 2014 |
Oprea, avizat de comisii pentru funcţia de ministru al Afacerilor Interne şi vicepremier |
04 mar. 2014 |
Ioana Petrescu a primit avizul comisiilor parlamentare pentru portofoliul Finanţelor |
04 mar. 2014 |
Obama: Declaraţiile lui Putin despre Crimeea nu înşeală pe nimeni |
04 mar. 2014 |
Cod galben de inundaţii pe râuri din judeţele Mehedinţi, Dolj, Gorj, Olt şi Vâlcea |
04 mar. 2014 |
Ce măsuri ar putea lua SUA pentru a opri agresiunea Rusie din Crimeea |
04 mar. 2014 |
UPDATE Condamnări definitive cu EXECUTARE în "Dosarul Transferurilor" pentru toţi greii fotbalului |
04 mar. 2014 |
Iaţeniuk, premierul Ucrainei: Crimeea "a fost, este şi rămâne teritoriu ucrainean" |
04 mar. 2014 |
Rusia, ameniţată cu excluderea din G8 dacă nu încetează ocuparea Crimeei |
04 mar. 2014 |
Ultimatumul dat de trupele ruse armatei ucrainene din Crimeea a expirat. Până acum nu s-au înregistrat incidente |
04 mar. 2014 |
UE va ajuta Kievul să-şi plătească datoria către ruşi |
04 mar. 2014 |
Trafic în condiţii de iarnă în Harghita |
04 mar. 2014 |
UPDATE. Guvernul Ponta III a trecut de Parlament. Ponta a discutat cu Băsescu 15 minute |
04 mar. 2014 |
Criza din Ucraina. Ashton: Discuţia cu Lavrov, ”utilă” |
04 mar. 2014 |
UPDATE. Guvernul Ponta III a trecut de Parlament |
04 mar. 2014 |
Jean Pădureanu, ridicat de Poliţie de la Spitalul Elias |
04 mar. 2014 |
Crin Antonescu a demisionat din funcţia din preşedinte al Senatului |
04 mar. 2014 |
Republica Moldova caută firmă să-şi facă brand de ţară |
04 mar. 2014 |
Lavrov: Ameninţările Occidentului nu schimbă poziţia Rusiei faţă de Ucraina |
04 mar. 2014 |
Attila Korodi a fost avizat pentru ministerul Mediului |
04 mar. 2014 |
UPDATE CAB dă marţi verdictul în Dosarul Transferurilor |
04 mar. 2014 |
Milioane de euro, confiscate de la greii fotbalului |
04 mar. 2014 |
Dezbateri aprinse: Victor Ponta prezintă în Parlament noul Guvern |
04 mar. 2014 |
Gabriela Szabo, ministru al Sportului: O să încerc să nu dezamăgesc |
04 mar. 2014 |
Victor Ponta prezintă în Parlament noul Guvern |
04 mar. 2014 |
UPDATE Verdict Dosarul Transferurilor: Stoica, Copos, 3 ani cu executare! |
04 mar. 2014 |
PSD, PC şi UNPR nu au decis dacă fac o nouă alianţă electorală |
04 mar. 2014 |
Olt: Pacientul care a primit sânge infectat cu hepatita B nu are virusul |
04 mar. 2014 |
UPDATE. Rusia refuză să discute cu noile autorităţi de la Kiev. Reacţia SUA. Ucrainenii resping un atac al ruşilor asupra unei nave |
04 mar. 2014 |
UPDATE. Tăriceanu şi Chelaru, nume vehiculate pentru şefia Senatului |
04 mar. 2014 |
Nicolicea, avizat de Comisii ca ministru delegat pentru Relaţia cu Parlamentul |
04 mar. 2014 |
Audiere Aurelia Cristea: Cristina Pocora Nu înţeleg ce căutaţi dumneavoastră aici |
04 mar. 2014 |
UPDATE. Incendiu puternic la un depozit de uleiuri şi piese auto. 40 de pompieri, trimişi la faţa locului |
04 mar. 2014 |
UPDATE Rezultate Liga I, etapa a XXI-a: Petrolul se apropie de rivale |
04 mar. 2014 |
UPDATE. Guvernul Ponta III a trecut de Parlament, cu 346 voturi ”pentru” |
04 mar. 2014 |
Piaţa auto din Rusia ar putea fi afectată de criza ruso-ucraineană |
04 mar. 2014 |
Cameron trimite un "mesaj foarte clar" Rusiei: va trebui să facă faţă ”presiunilor diplomatice, politice, economice şi de altă natură” |
04 mar. 2014 |
Băsescu îl avertizează pe Ponta: România are nevoie de un Guvern legitim |
04 mar. 2014 |
Neacşu, liderul grupului PSD din CD: Nu-i cunoşteam personal pe noii miniştri, ştiam câte ceva; am primit CV-urile zilele trecute |
04 mar. 2014 |
Şofer, arestat, după ce a accidentat mortal un bărbat |
04 mar. 2014 |
Surse: Fraţii Becali şi Borcea se vor preda la Constanţa |
04 mar. 2014 |
Florin Jianu, avizat ca ministru pentru IMM-uri, mediul de afaceri şi turism |
04 mar. 2014 |
Preşedinţii a două secţii de votare la referendumul din 2012, condamnaţi la închisoare |
04 mar. 2014 |
Bruxelles-ul pregăteşte pachetul financiar pentru Ucraina |
04 mar. 2014 |
Kerry ameninţă: Rusia riscă "izolarea" dacă nu pune capăt "agresiunii" în Ucraina |
04 mar. 2014 |
Medicul Şerban Brădişteanu, achitat în dosarul privind favorizarea lui Adrian Năstase |
04 mar. 2014 |
REVISTA PRESEI: Cum afectează criza din Ucraina economia României |
04 mar. 2014 |
Dezbateri aprinse: Victor Ponta prezintă în Parlament noul Guvern. Antonescu: Eu demisionez din funcţia de presedinte al Senatului |
04 mar. 2014 |
Fraţii Becali şi Borcea s-au predat la Constanţa şi vor regim deschis la închisoarea Poarta Albă |
04 mar. 2014 |
Tratatul cu Ucraina permite Rusiei să aibă până 25.000 de militari în Crimeea |
04 mar. 2014 |
UPDATE. John Kerry aduce cu împrumut Ucrainei un miliard de dolari |
04 mar. 2014 |
Focuri de armă, la Focşani, pentru prinderea unui şofer băut care a făcut scandal într-un bar |
04 mar. 2014 |
Cum a adus emisiunea Andreei Marin o amendă-record pentru TVR |
04 mar. 2014 |
Răzvan Cotovelea, avizat în comisii pentru ministru al Societăţii Informaţionale |
04 mar. 2014 |
Putin: Forţele ruse nu încercuiesc bazele militare din Crimeea |
04 mar. 2014 |
Congresul SUA pregăteşte măsuri de ajutor economic pentru Ucraina |
04 mar. 2014 |
Pravda: Ianukovici a murit! Informaţia nu a fost confirmată oficial |
04 mar. 2014 |
UPDATE. Guvernul Ponta III: Noii miniştri, audiaţi marţi în comisii începând |
04 mar. 2014 |
Fenechiu şi-a dat demisia din toate funcţiile deţinute în PPDD (SURSE) |
04 mar. 2014 |
Nicolae Bănicioiu, propus ministru al Sănătăţii, a fost avizat de comisiile parlamentare |
04 mar. 2014 |
UPDATE. Ultimatumul Rusiei a expirat. SUA au întrerupt legăturile militare cu Moscova. Pravda susţine că Ianukovici e mort |
04 mar. 2014 |
UPDATE. Audiere Aurelia Cristea: Cristina Pocora: ”Nu înţeleg ce căutaţi dumneavoastră aici”. Cristea a primit aviz favorabil |
04 mar. 2014 |
Gorj: 9 medici, trimişi în judecată în dosarul eliberării frauduloase de acte medicale |
04 mar. 2014 |
Ponta: Oprea preia miercuri, ca titular, funcţia de ministru de Interne |
03 mar. 2014 |
Medvedev: ”În Ucraina s-ar putea produce vărsări de sânge” |
03 mar. 2014 |
UPDATE. Flota rusă la Marea Neagră dă ultimatum ucrainenilor să se predea până marţi |
03 mar. 2014 |
Două PORTURI au fost închise TRAFICULUI FLUVIAL din cauza ceţii dense |
03 mar. 2014 |
Simona Halep se menţine pe locul 7 mondial. Locurile celorlalte românce |
03 mar. 2014 |
14.30: şedinţă PNL. Antonescu: Vom vota împotriva noului Guvern |
03 mar. 2014 |
Constantin: PC nu a luat în calcul varianta de a merge pe listele PSD la europarlamentare |
03 mar. 2014 |
UPDATE. Cseke Attila, propunerea UDMR pentru Sănătate. Ponta nu vrea să cedeze MS.UDMR a renunţat la acest minister (SURSE) |
03 mar. 2014 |
Misionar australian, arestat în Coreea de Nord, eliberat |
03 mar. 2014 |
Banca Centrală a Rusiei a urcat dobânda cheie de la 5,5% la 7%, măsura fiind temporară, conform bancherilor |
03 mar. 2014 |
Coreea de Nord a lansat alte două rachete cu rază scurtă de acţiune |
03 mar. 2014 |
America sporeşte ajutorul economic pentru Republica Moldova |
03 mar. 2014 |
Ministerul Justiţiei cere Senatului un raport privind cererile de ridicare a imunităţii |
03 mar. 2014 |
Situaţia din Ucraina scade valoarea tranzacţiilor pe Wall Street |
03 mar. 2014 |
Germania, pregătită pentru eventuale probleme cu gazele din Rusia |
03 mar. 2014 |
80% din angajaţii Roşia Montană Gold Corporation, în şomaj tehnic |
03 mar. 2014 |
Manifestaţie pro- Rusia, la Doneţk |
03 mar. 2014 |
Anca-Ileana Ilinoiu, din nou în funcţia de consilier prezidenţial |
03 mar. 2014 |
DNA a început urmărirea penală faţă de deputatul Marian Cătălin Rădulescu |
03 mar. 2014 |
Lionel Messi a sosit la Bucureşti pentru amicalul România - Argentina |
03 mar. 2014 |
Premiile Oscar 2014. Cate Blanchett, cea mai bună actriţă |
03 mar. 2014 |
Rusia nu vrea război cu Ucraina, susţine adjunctul ministrului de Externe |
03 mar. 2014 |
CAB dă marţi verdictul în Dosarul Transferurilor |
03 mar. 2014 |
Distracţie de război: Soldaţii ruşi din Crimeea, pe post de mascote |
03 mar. 2014 |
Ponta anunţă NOUL Guvern, la ora 16.30. Marţi, NOUL GUVERN va merge în Parlament |
03 mar. 2014 |
Lavrov: Militarii ruşi rămân în Ucraina |
03 mar. 2014 |
UPDATE. Barack Obama: Rusia a încălcat dreptul internaţional |
03 mar. 2014 |
Dosarul fostei judecătoare Cîrstoiu, mutat la Constanţa |
03 mar. 2014 |
Moscova consideră "inadmisibile" ameninţările lui Kerry |
03 mar. 2014 |
Misionarul australian arestat în Coreea de Nord, eliberat |
03 mar. 2014 |
Criza Ucraina. G7 condamnă intervenţia militară a Moscovei în Ucraina şi anulează pregătirile pentru summit-ul G8 de la Soci |
03 mar. 2014 |
UPDATE. Adrian Năstase află cât va mai sta în închisoare |
03 mar. 2014 |
Senatul respinge proiectul noului Cod rutier |
03 mar. 2014 |
Marea Neagră fierbe: Marina SUA, către Crimeea; Turcia şi NATO, în alertă |
03 mar. 2014 |
Turcia, îngrijorată în legătură cu soarta etnicilor tătari turcofoni din Crimeea |
03 mar. 2014 |
UPDATE. Coreea de Nord a lansat alte două rachete cu rază scurtă de acţiune |
03 mar. 2014 |
UPDATE. Cseke Attila, propunerea UDMR pentru Sănătate. Ponta nu vrea să cedeze MS.UDMR a renunţat la acest minister (SURSE) |
03 mar. 2014 |
TMB admite cererea de intrare în insolvenţă a Editurii Evenimentul şi Capital |
03 mar. 2014 |
Amical România - Argentina: Surpriză în lotul tricolorilor, căpitanul, neconvocat |
03 mar. 2014 |
Cum rotunjeşte bugetul Rusiei instabilitatea din Ucraina |
03 mar. 2014 |
Dragomir iese la atac: Şi-a lansat propriul site. Ce zice despre Steaua - Dinamo |
03 mar. 2014 |
Dosar Hidroelectrica: DIICOT condamnarea la închisoare a fostului ministru Codruţ Şereş |
03 mar. 2014 |
Cine este noul ministru al Societăţii Informaţionale? |
03 mar. 2014 |
Bacalaureat 2014: Luni încep simulările de examene. La testare iau parte şi elevii de clasa a XI-a |
03 mar. 2014 |
Incidente la derbiul Olympiakos-Panathinaikos: persoane arestate, un jucător leşinat pe teren |
03 mar. 2014 |
Şedinţa de urgenţă USD, convocată, luni, la 14.30 |
03 mar. 2014 |
Ponta: Petrescu, surprinsă de propunerea la Ministerul Finanţelor |
03 mar. 2014 |
Controale în spitalele publice. Inspectorii DSV verifică dacă sunt asigurate condiiţiile de igienă |
03 mar. 2014 |
UPDATE. A început reuniunea de urgenţă a Consiliului de Securitate ONU, pe tema crizei din Ucraina |
03 mar. 2014 |
Bacalaureat 2014: Luni încep simulările de examene. La testare iau parte şi elevii de clasa a XI-a |
03 mar. 2014 |
UPDATE. Protocolul UDMR-USD, semnat: Korodi, la Ministerul Mediului şi înfiinţarea liniei maghiare la UMF Târgu Mureş. Ponta infirmă |
03 mar. 2014 |
Şedinţă informală a PSD, la un hotel din Capitală |
03 mar. 2014 |
Începe procesul lui Oscar Pistorius, verdictul în câteva săptămâni |
03 mar. 2014 |
Soldaţi ruşi debarcă în Crimeea, acuză grănicerii ucraineni |
03 mar. 2014 |
Manifestanţii pro-Rusia au luat cu asalt sediul administraţiei de la Doneţk |
03 mar. 2014 |
Anca-Ileana Ilinoiu, din nou în funcţia de consilier prezidenţial |
03 mar. 2014 |
Cabinetul Ponta III. Cine sunt noii miniştri. Votul de învestitură ar putea fi cerut mâine |
03 mar. 2014 |
Gabi Szabo, despre numirea la Ministerul Tineretului: ''O surpriză foarte frumoasă'' |
03 mar. 2014 |
Cseke Attila, propunerea UDMR pentru sănătate (SURSE) |
03 mar. 2014 |
Ponta anunţă NOUL Guvern, la ora 16.30. Marţi, NOUL GUVERN va merge în Parlament |
03 mar. 2014 |
Ponta anunţă NOUL Guvern, la ora 16.30 |
03 mar. 2014 |
UDMR va intra la Guvernare Hunor, vicepremier şi ministru al Culturii. Ponta se întâlneşte cu PPDD (SURSE) |
03 mar. 2014 |
Fiul lui S.O. Bălan, trimis în judecată pentru evaziune |
03 mar. 2014 |
Salvamont a suplimentat numărul echipelor care îl caută pe alpinistul dispărut în Munţii Făgăraş |
03 mar. 2014 |
Rasmussen: NATO, reuniune de urgenţă, marţi, la Bruxelles |
03 mar. 2014 |
Cotaţia petrolului, în creştere, luni, din cauza situaţiei din Ucraina (103,74 dolari) |
03 mar. 2014 |
Cseke Attila, propunerea UDMR pentru Sănătate. Ponta nu vrea să cedeze MS. Negocierile sunt în impas (SURSE) |
03 mar. 2014 |
Tensiunile din Ucraina se resimt la bursa din Bucureşti |
03 mar. 2014 |
GALERIE FOTO: Cum arată celula în care a fost închisă Iulia Timoşenko |
03 mar. 2014 |
Un fost manager Petrom va prelua portofoliul Energiei |
03 mar. 2014 |
Cea mai mare companie petrolieră a statului rus cumpără rafinăria din Odesa |
03 mar. 2014 |
FMI ajunge în Ucraina |
03 mar. 2014 |
Proteste în Caracas. Zeci de mii de venezueleni au ieşit pe străzi |
03 mar. 2014 |
Medvedev: Ianukovici rămâne preşedinte, chiar dacă autoritatea sa este neglijabilă |
03 mar. 2014 |
Biden i-a cerut lui Medvedev, la telefon, să retragă trupele din Crimeea |
03 mar. 2014 |
UPDATE. Flota rusă la Marea Neagră dă ULTIMATUM ucrainenilor să se predea până marţi din Crimeea să se predea până marţi |
03 mar. 2014 |
Rezultate Liga I, etapa a XXI-a: Petrolul profită de rezultatele slabe ale rivalelor |
03 mar. 2014 |
Văleanu, singura sportivă română calificată la Jocurile Paralimpice de la Soci |
03 mar. 2014 |
Udrea: Dacă Guvernul Ponta trece, PMP atacă decizia la CCR |
03 mar. 2014 |
BEC respinge înregistrarea USD. Ponta: Vom schimba denumirea alianţei electorale |
03 mar. 2014 |
Ashton se întâlneşte, marţi, cu Serghei Lavrov |
03 mar. 2014 |
UPDATE. Două PORTURI de la Marea Neagră au fost închise din cauza ceţii dense |
03 mar. 2014 |
Decizia ICCJ privind plagiatul lui Ponta, pe 17 martie |
03 mar. 2014 |
UPDATE .FOTO. Premiile Oscar 2014. Cate Blanchett, cea mai bună actriţă. Matthew McConaughey, cel mai bun actor. ”12 Years a Slave", cel mai bun film |
03 mar. 2014 |
Încep înscrierile în competiţia pentru titlul de Capitală Earth Hour |
03 mar. 2014 |
Blaga: USL-ul nu avea cum să reziste. S-a născut din ura faţă de preşedinte |
03 mar. 2014 |
Noii miniştri, audiaţi marţi de la 09.00. Votul în plenul reunit, la 15.00 |
03 mar. 2014 |
UPDATE. Bacalaureat 2014: Luni, simularea la Limba Română. La testare iau parte şi elevii de clasa a XI-a. Profesorii boicotează simularea examenului de BAC |
03 mar. 2014 |
Controale în spitalele din Cluj. Inspectorii DSV verifică dacă sunt asigurate condiiţiile de igienă |
03 mar. 2014 |
Adrian Năstase află, luni, cât stă în închisoare |
03 mar. 2014 |
Ponta se întâlneşte cu PPDD. UDMR va intra la Guvernare Hunor, vicepremier şi ministru al Culturii (SURSE) |
03 mar. 2014 |
UPDATE. Protocolul UDMR-USD, semnat: Korodi, la Ministerul Mediului şi înfiinţarea liniei maghiare la UMF Târgu Mureş |
03 mar. 2014 |
UPDATE. Premiile Oscar 2014. Cate Blanchett, cea mai bună actriţă. Matthew McConaughey, cel mai bun actor. ”12 Years a Slave", cel mai bun film |
03 mar. 2014 |
Fetiţă de patru ani, rănită într-un accident de un şofer beat |
03 mar. 2014 |
Anca Verma, soţia traficantului de arme indian Abhishek Verma, susţine că a fost agresată în închisoare |
03 mar. 2014 |
Criza Ucraina. G8 condamnă intervenţia militară a Moscovei în Ucraina şi anulează pregătirile pentru summit-ul de la Soci |
03 mar. 2014 |
Antonescu: Nişte oameni au vrut transformarea USL în PSD |
03 mar. 2014 |
Jean Pădureanu, internat la spitalul Elias. El este inculpat în Dosarul Transferurilor |
03 mar. 2014 |
Ponta anunţă NOUL Guvern. Cum arată lista noului Executiv |
03 mar. 2014 |
Ianukovici a solicitat ajutor militar din partea Rusiei |
03 mar. 2014 |
Barack Obama: Rusia a încălcat dreptul internaţional |
03 mar. 2014 |
Manchester City a câştigat Cupa Ligii Angliei cu Pantilimon în poartă |
03 mar. 2014 |
Rusia cere o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate ONU, pe tema crizei din Ucraina |
03 mar. 2014 |
Demisiile lui Holban şi Anton din PNL şi a lui Moisii, din PPDD, anunţate în plen |
03 mar. 2014 |
Premiile Oscar 2014. Cate Blanchett, cea mai bună actriţă |
03 mar. 2014 |
UPDATE. Adrian Năstase află pe 31 martie cât va mai sta în închisoare |
03 mar. 2014 |
UPDATE. Flota rusă la Marea Neagră dă ULTIMATUM ucrainenilor să se predea până marţi din Crimeea să se predea până marţi |
03 mar. 2014 |
UE avertizează Rusia cu revizuirea relaţiilor, din cauza crizei din Ucraina |
03 mar. 2014 |
UDMR va intra la Guvernare. Hunor, vicepremier şi ministru al Culturii, Uniunea mai primeşte un post de ministru şi 14 de secretar de stat |
03 mar. 2014 |
Premiile Oscar 2014. Cate Blanchett, cea mai bună actriţă. Matthew McConaughey, cel mai bun actor. ”12 Years a Slave", cel mai bun film |
03 mar. 2014 |
BEC respinge alianţa USD. Ponta: Vom schimba denumirea alianţei electorale |
03 mar. 2014 |
UPDATE. Mai mulţi lideri PSD, surprinşi că Ponta a propus miniştri puţin cunoscuţi, fără consultare prealabilă |
03 mar. 2014 |
Consiliul Europei, reuniune de urgenţă pe tema situaţiei din Ucraina |
03 mar. 2014 |
Antonescu: Nu voi avea niciodată o înţelegere cu Băsescu |
03 mar. 2014 |
Grigori Karasin: Rusia nu vrea război cu Ucraina |
03 mar. 2014 |
Şeful Dumei de Stat: Deocamdată, nu este necesară o intervenţie rusă în Ucraina |
03 mar. 2014 |
LPF interzice materialele pirotehnice la meciurile din Liga I. Iorgulescu se contrazice |
03 mar. 2014 |
UPDATE. Protocolul UDMR-USD, semnat luni la 15:30 |
02 mar. 2014 |
Băsescu: UDMR are uneori solicitări excesive, în program să fie reflectată complet negocierea r |
02 mar. 2014 |
ALPINIST CĂZUT ÎN PRĂPASTIE, în Munţii Făgăraş. |
02 mar. 2014 |
Băsescu, întrebat dacă şi-a dus nepoata la Cotroceni: Nu poţi să aduci pe cineva cu mintea lui Crin |
02 mar. 2014 |
Discuţie Putin - Merkel, pe tema situaţiei din Crimeea |
02 mar. 2014 |
UPDATE. Merkel: Putin acceptă un "grup de contact" pentru începerea unui dialog |
02 mar. 2014 |
John Kerry se deplasează, marţi, la Kiev |
02 mar. 2014 |
UPDATE. FOTO. Putin are undă verde de la Parlament să intervină militar în Ucraina, însă nu a luat nicio decizie. Băsescu denunţă agresiunea rusă |
02 mar. 2014 |
Elevii din clasele a XII-a şi a XI-a susţin, săptămâna aceasta, simularea la Bacalaureat |
02 mar. 2014 |
Extremiştii ucraineni ameninţă că vor riposta intervenţiei ruse |
02 mar. 2014 |
UPDATE. Rasmussen cere Rusiei retragerea trupelor din Crimeea şi solicită observatori internaţionali |
02 mar. 2014 |
Băsescu, declaraţie de presă la Cotroceni |
02 mar. 2014 |
Primarul orasului Botosani propune ca primarii sa fie si presedinti de consilii locale |
02 mar. 2014 |
Vremea: Ploi la începutul lunii martie |
02 mar. 2014 |
REGLARE DE CONTURI în faţa unui bar. Un bărbat a fost ÎNJUNGHIAT MORTAL |
02 mar. 2014 |
Vânzările din AFI Cotroceni au depăşit 200 milioane de euro în 2013. Mall-ul va avea un magazin Collective |
02 mar. 2014 |
Băsescu: Rusia nu-şi propune un conflict cu un stat NATO. |
02 mar. 2014 |
Ponta: Băsescu vorbeşte fără bază constituţională. Eu schimb compoziţia politică, nu programul |
02 mar. 2014 |
UPDATE. Reuniune de urgenţă a NATO, în contextul crizei din Ucraina |
02 mar. 2014 |
Premiile Oscar, încasări de 93,7 milioane de dolari, în 2013 |
02 mar. 2014 |
LIVE TEXT. Băsescu, declaraţie de presă la Cotroceni |
02 mar. 2014 |
UPDATE. John Kerry ameninţă Rusia cu excluderea din G8 |
02 mar. 2014 |
Cutremur cu intensitatea de 6,2, produs în largul Nicaraguei |
02 mar. 2014 |
Franţa şi Marea Britanie nu mai participă la pregătirile pentru summitul G8 din Rusia |
02 mar. 2014 |
Kelemen Hunor: Nu vom avea un protocol secret cu USD |
02 mar. 2014 |
Miza preluarii de catre MFE a managementului programelor de resurse umane si competitivitate: "Sute, poate chiar mii de proiecte inca in evaluare, cu mari intarzieri fata de termenele prevazute" |
02 mar. 2014 |
REZULTATE RUŞINOASE. 50% dintre elevi, note sub 5 la simularea examenului de Evaluare Naţională |
02 mar. 2014 |
Buzău: Un cameraman a murit, în timp ce filma un accident |
02 mar. 2014 |
Băsescu: Voi face tot ce ţine de mine pentru o instalare constituţională a Guvernului |
02 mar. 2014 |
Băsescu: Nu am o problemă cu Niţu, pentru mine e ca apa sfinţită |
02 mar. 2014 |
Convorbire de 90 de minute, Obama-Putin. |
02 mar. 2014 |
Dominika Cibulkova a castigat turneul WTA de la Acapulco |
02 mar. 2014 |
Victor Ponta: Traian Basescu este irsponsabil, ca de obicei. |
02 mar. 2014 |
John Kerry ameninţă Rusia cu excluderea din G8 |
02 mar. 2014 |
Şeful Forţelor Navale ucrainene trece în subordinea autorităţilor proruse |
02 mar. 2014 |
AFP: Rusia a început propaganda pentru Crimeea |
02 mar. 2014 |
Ambasadorul Ucrainei: Kievul are nevoie de ajutorul altor ţări |
02 mar. 2014 |
UPDATE. Surse: USD planifică un Guvern fără maghiari. Ponta: UDMR va intra la guvernare |
02 mar. 2014 |
Un tânăr s-a accidentat la un concurs de snowboard extrem în Masivul Ostea, fiind dus la spital |
02 mar. 2014 |
Dana Rogoz a născut un băieţel |
02 mar. 2014 |
Cutremur de 6,7 grade în Japonia |
02 mar. 2014 |
Republicanii îi cer lui Obama să reacţioneze la intervenţia rusă în Ucraina |
02 mar. 2014 |
Băsescu: Ponta a făcut "trafic de influenţă" în cazul Ordonanţei ASF |
02 mar. 2014 |
Reuniune de urgenţă a NATO, în contextul crizei din Ucraina |
02 mar. 2014 |
Corlăţean: N-am fost informat de şedinţa de lucru de la Cotroceni |
02 mar. 2014 |
Băsescu: Categoric nu-l mai desemnez din nou premier pe Ponta |
02 mar. 2014 |
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, pe lista muzeelor promovate de portalul euromuse.net |
02 mar. 2014 |
Moscova le propune cetăţenie rusă agenţilor serviciilor de securitate ucrainene din Crimeea |
02 mar. 2014 |
Băsescu: Nu-l mai desemnez premier pe Ponta |
02 mar. 2014 |
Surse: USD planifică un Guvern fără UDMR |
02 mar. 2014 |
CRIZA DIN CRIMEEA: În peninsulă sunt deja 15.000 de militari ruşi, susţine un oficial ucrainean |
02 mar. 2014 |
Băsescu: Oprea, corect în alianţa cu Boc şi Ungureanu |
02 mar. 2014 |
LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER ŞI NOROC: Report de peste 410.000 euro la LOTO 6/49, la categoria I |
02 mar. 2014 |
Ecaterina Andronescu, PREMIATĂ de o universitate cotată cu ZERO STELE |
02 mar. 2014 |
Obama, Hollande şi Harper şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu o intervenţie rusă în Ucraina |
02 mar. 2014 |
ATAC într-o gară din China: Cel puţin 29 de persoane au fost înjunghiate mortal |
02 mar. 2014 |
John Kerry se deplasează, marţi, la Kiev |
02 mar. 2014 |
UCRAINA. Nave militare ruse în largul Crimeei. |
02 mar. 2014 |
UPDATE. Reuniune de urgenţă a NATO, în contextul crizei din Ucraina. Rasmussen cere Rusiei retragerea trupelor din Crimeea |
02 mar. 2014 |
Romania s-a calificat la Campionatul European de polo din 2014 |
02 mar. 2014 |
rREGLARE DE CONTURI în faţa unui bar. Un bărbat a fost ÎNJUNGHIAT MORTAL |
02 mar. 2014 |
Udrea: Rolul de prim-ministru i s-ar potrivi mănuşă lui Traian Băsescu |
02 mar. 2014 |
China, apel către părţile implicate în criza din Ucraina |
02 mar. 2014 |
Băsescu: Iohannis poate câştiga Preşedinţia şi dacă ar candida independent |
02 mar. 2014 |
Băsescu, întrebat dacă face instabilitate în ţară: Ce, este instabil Voiculescu? |
02 mar. 2014 |
Antrenorul Alan Pardew, amendat cu 100.000 de lire sterline după ce a lovit un jucător |
02 mar. 2014 |
Băsescu: Oameni pe care i-am sprijinit să fie miniştri îmi dau lecţii despre numirea procurorilor |
01 mar. 2014 |
Premierul României a fost primit de Papa Francisc |
01 mar. 2014 |
Ecaterina Andronescu, omagiată de cea mai slabă universitate din România |
01 mar. 2014 |
Crimeea, teritoriu interzis pentru ONU |
01 mar. 2014 |
Băsescu: Mişcările de trupe din Crimeea, fără acordul Ucrainei, pot fi considerate o agresiune |
01 mar. 2014 |
Violenţe la un miting prorus în estul Ucrainei |
01 mar. 2014 |
Rusia trece la represalii economice? Vezi anunţul Gazprom pentru Ucraina. |
01 mar. 2014 |
Preşedintele Băsescu: România nu este afectată direct de situaţia din Ucraina şi nu sunt riscuri imediate la securitatea naţională |
01 mar. 2014 |
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate ONU pe tema situaţiei din Ucraina |
01 mar. 2014 |
Zece invenţii care ne vor schimba viaţa |
01 mar. 2014 |
UPDATE. 11 răniţi din Ucraina, trataţi la Bucureşti |
01 mar. 2014 |
Şedinţă de urgenţă la Cotroceni pe tema situaţiei din Crimeea. Băsescu denunţă agresiunea rusă |
01 mar. 2014 |
Cinci câini, rasa ciobănesc german, anchetaţi de poliţie pentru contrabandă cu ţăgări |
01 mar. 2014 |
VIDEO. Băsescu: Mişcările de trupe din Crimeea, fără acordul Ucrainei, pot fi considerate o agresiune |
01 mar. 2014 |
Băsescu a convocat o şedinţă de lucru cu structurile de securitate pentru a discuta situaţia din Crimeea |
01 mar. 2014 |
FOTO. Putin are undă verde de la Parlament să intervină militar în Ucraina. Băsescu denunţă agresiunea rusă |
01 mar. 2014 |
A început reuniunea de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU dedicată crizei ucrainene |
01 mar. 2014 |
UPDATE. 11 răniţi din Ucraina, trataţi la patru spitale din Bucureşti |
01 mar. 2014 |
Putin are undă verde de la Parlament să intervină militar în Ucraina |
01 mar. 2014 |
Unde vor fi internaţi răniţii aduşi din Ucraina |
01 mar. 2014 |
UPDATE. Crimeea: Zeci de indivizi cu cagule patrulează în jurul Parlamentului din Simferopol. Autorităţile devansează data referendumului privind statutul Crimeei |
01 mar. 2014 |
UPDATE. FOTO. Putin are undă verde de la Parlament să intervină militar în Ucraina, însă nu a luat nicio decizie. Băsescu denunţă agresiunea rusă |
01 mar. 2014 |
"Grija" lui Marko Bela:"Echipa Ponta nu trebuie să se chinuiască" |
01 mar. 2014 |
CNN: Luptătorii mascaţi care au ocupat Parlamentul din Crimeea au venit din Rusia |
01 mar. 2014 |
UPDATE. Crimeea: Zeci de indivizi cu cagule patrulează în jurul Parlamentului din Simferopol. Rusia: Nu vom ignora solicitarea de asistenţă solicitată de Crimeea |
01 mar. 2014 |
UDMR cere mandat de la Consiliul Reprezentanţilor Unionali pentru intrarea la guvernare |
01 mar. 2014 |
UE veghează asupra criteriilor politice |
01 mar. 2014 |
Fotbal cu turbanul în cap. Decizie curioasă a IFAB |
01 mar. 2014 |
Oficialii occidentali îşi schimbă programul din cauza "situaţiei critice" din Ucraina |
01 mar. 2014 |
Miting la Doneţk împotriva noilor autorităţi din Ucraina |
01 mar. 2014 |
UPDATE. Crimeea: Zeci de indivizi cu cagule patrulează în jurul Parlamentului din Simferopol |
01 mar. 2014 |
Ucraina ar putea declara mâine stare de urgenţă sau chiar de război |
01 mar. 2014 |
Armata ucraineana în stare de alertă |
01 mar. 2014 |
Ministrul Pricopie: Profesorii implicaţi în simulările naţionale nu vor fi plătiţi |
01 mar. 2014 |
UPDATE. Kelemen Hunor a primit mandatul de la Consiliul Reprezentanţilor Unionali pentru intrarea la guvernare |
01 mar. 2014 |
Sondajele lui Vasile Blaga arată bine: PDL-20% |
01 mar. 2014 |
Ce manuale va cumpăra Ministerul Educaţiei |
01 mar. 2014 |
Eurovision 2014. Paula Seling şi Ovi vor reprezenta România în Danemarca (VIDEO) |
01 mar. 2014 |
FOTO. Putin are undă verde de la Parlament să intervină militar în Ucraina |
01 mar. 2014 |
UPDATE. Crimeea: Zeci de indivizi cu cagule patrulează în jurul Parlamentului din Crimeea |
01 mar. 2014 |
China: 27 de morţi şi 109 răniţi în atacuri într-o gară din provincia Yunan |