28 sept. 2014 |
Proiectele pe bani europeni ale autorităților locale și județene, luate la numărat. Ce proiecte ale fostei administrații își arogă actualii edili |
28 sept. 2014 |
Rusia se pregăteşte de un război global din 2003. MĂRTURIILE unui fost consilier al lui Vladimir Putin |
27 sept. 2014 |
România U17 spulberă Danemarca în al doilea meci din cadrul preliminariilor pentru Euro 2015. Un timişorean, marcator în succesul „tricolorilor” |
27 sept. 2014 |
Să ne ținem de mână cu politicienii |
25 sept. 2014 |
Electrica are rezerve de 500 milioane de euro, pe care le va investi mai ales în eficientizarea reţelelor. Ce venituri a raportat compania pentru primele 6 luni ale anului |
24 sept. 2014 |
Marius Craina, la PRESSALERT LIVE: „Există și medici care vin înapoi din străinătate”. Cum se rezolvă criza de personal din Spitalul Județean Timișoara |
19 sept. 2014 |
Un turist străin aflat în excursie în vestul României a decedat după ce s-a răsturnat cu ATV-ul |
17 sept. 2014 |
Angajaţii din sistemul public pot cumula din nou pensia cu salariul, a decis Camera Deputaţilor |
17 sept. 2014 |
Concurs pentru tinerii interpreți, încântare pentru amatorii de muzică populară bănățeană. Unde are loc Festivalul „Mariana Drăchicescu” |
15 sept. 2014 |
Un nou transfer politic confirmat în Consiliul Local Timișoara. PP-DD nu mai are niciun consilier local |
15 sept. 2014 |
Partidele au primit în septembrie subvenţii de la buget de 203.459 de lei. Câţi bani a primit fiecare partid în parte |
14 sept. 2014 |
Eleva dispărută în munții Retezat a fost găsită moartă, după aproape o lună. Unde se afla trupul neînsuflețit |
14 sept. 2014 |
Înălţarea Sfintei Cruci, singura sărbătoare în care se ţine post aspru. Ce datini și obiceiuri străvechi legate de această zi au românii |
14 sept. 2014 |
Premierul Cameron condamnă execuţia diabolică a ostaticului britanic David Haines şi promite vânarea asasinilor |
13 sept. 2014 |
Se apropie debutul stagiunii la Opera Română din Timișoara. Cu ce spectacole începe sezonul |
13 sept. 2014 |
Periuța de dinți, cel mai bun prieten al românului |
10 sept. 2014 |
Deputatul PSD Sorin Grindeanu, despre ofițerii acoperiți printre candidații la președinție: „E un teribilism tipic Băsescu” |
08 sept. 2014 |
Medvedev AMENINŢĂ: „Rusia ar putea ÎNCHIDE spaţiul aerian ca răspuns la noi sancţiuni occidentale. Iată un risc de rupere a sistemului securităţii în lume” |
08 sept. 2014 |
04.09.2014 – Invitat: Marius Matichescu, președintele Pro Democrația Timișoara |
06 sept. 2014 |
Go outside and Plai! |
03 sept. 2014 |
ARMISTIŢIU în Ucraina: Putin şi Poroşenko au ajuns la un acord |
02 sept. 2014 |
PNL a pierdut un deputat bănățean. Cum și-a motivat acesta trecerea la în tabăra lui Tăriceanu |