30 apr. 2015 |
Simona Man, şefa PPDD, a fost dată afară de Ponta de la conducerea Autorităţii Naţionale pentru Turism |
30 apr. 2015 |
Primarii, „încoronaţi“ regii apelor minerale. Ce alte resurse naturale ar urma să intre în stăpânirea edililor |
30 apr. 2015 |
INS: 83,6% din populaţia ocupată a României lucrează în sectorul privat |
30 apr. 2015 |
Noţiunea de „bacşiş“ nu se regăseşte în manualele de economie, dar apare în legislaţie. Ce spun profesorii universitari despre impozitarea bacşişului |
30 apr. 2015 |
Complexul Energetic Hunedoara a cumpărat doar o parte din certificatele de emisii şi riscă o amendă de 120 de milioane de euro de la UE |
30 apr. 2015 |
Banca Transilvania a raportat un profit de 151 de milioane de lei pe primul trimestru, în urcare cu 46%. Acţionarii au aprobat majorarea capitalului |
30 apr. 2015 |
Cum arată proiectul privind registrul de bani personali. Ministerul de Finanţe vrea ca toţi comercianţii să aibă un astfel de document, nu doar restaurantele |
29 apr. 2015 |
Protest în faţa Parlamentului privind RCA. Manifestanţii vor înfiinţarea unui corp de experţi independenţi şi îi ironizează pe Zgonea şi Mişu Negriţoiu |
29 apr. 2015 |
Fondul Proprietatea se listează astăzi pe bursa de la Londra |
29 apr. 2015 |
Guvernul vrea să listeze la bursă companiile strategice la care deţine participaţii minoritare. Sunt vizate subsidiarele Telekom, Enel şi E.ON |
29 apr. 2015 |
Victor Ponta: Nu putem îngheţa preţurile alimentelor în magazine, dar există soluţia unor taxe speciale foarte mari. Retailerii au crescut recent preţurile |
29 apr. 2015 |
Comisia Europeană a lansat procedura de înfringement împotriva României în domeniul eficienţei energetice |
29 apr. 2015 |
Preşedintele CA de la Complexul Energetic Hunedoara a demisionat acuzând ministerele Finanţelor şi Justiţiei că blochează ajutorul de salvare |
28 apr. 2015 |
Guvernul a publicat ordonanţa privind bacşişul în Monitorul Oficial |
28 apr. 2015 |
DNA suspectează trucarea licitaţiei pentru trenuri de la Metrorex. Reprezentantul CAF ar fi dat şpagă lucrări de traducere la suprapreţ |
28 apr. 2015 |
FOTOREPORTAJ Cum arată fabrica în care se produc 28 de miliarde de ţigări pe an |
28 apr. 2015 |
Deputaţii acuză retailerii de creşterea preţurilor înainte de reducerea TVA. Supermarketurile se apără: Nu am făcut nicio majorare de preţ |
28 apr. 2015 |
Parlamentul European declară război pungilor de plastic. Ţinta este scăderea consumului şi protecţia mediului |
27 apr. 2015 |
CNSC blochează pe termen aproape neliminat licitaţia pentru cele 51 de trenuri de la Metrorex. DNA a deschis un dosar penal în acest caz |
27 apr. 2015 |
Încrederea în economia românească este la maximul istoric |
27 apr. 2015 |
Fiscul acuză Murfatlar şi producătorul băuturilor Unirea, Sankt Petersburg, Hanul Ars de o evaziune fiscală gigantică, în valoare de 600 de milioane de lei |
27 apr. 2015 |
Panouri fotovoltaice: păreri pro şi contra. Lupta între independenţa energetică şi eficienţa instalaţiilor |
26 apr. 2015 |
ANALIZĂ Cum a bâjbâit statul timp de 15 ani încercând să salveze Valea Jiului |
25 apr. 2015 |
ANALIZĂ Cât de justificate sunt pretenţiile salariale ale parlamentarilor? Comparaţie cu veniturile aleşilor din UE, raportate la nivelul de trai |
24 apr. 2015 |
Ponta: România sprijină aderarea Serbiei la UE. Energia este cea mai eficientă armă şi cel mai important mod de dezvoltare |
24 apr. 2015 |
GdF SUEZ îşi schimbă numele în ENGIE |
23 apr. 2015 |
ANALIZĂ Fiscalizarea bacşişului, misiune imposibilă. De ce este inaplicabilă iniţiativa Guvernului |
23 apr. 2015 |
BNR către bănci: Nu vă mai plângeţi de reducerea comisioanelor la carduri; dacă nu puteţi oferi servicii vor veni bănci din afară care să ofere mai ieftin |
23 apr. 2015 |
Havrileţ: Preţul final al gazelor va creşte de la 1 iulie cu 5-8% pentru populaţie din cauza liberalizării |
23 apr. 2015 |
Ucraina se laudă că poate livra în România gaze naturale din Norvegia. Mai departe, acestea ar putea ajunge în Bulgaria, Turcia şi Grecia |
22 apr. 2015 |
Petrom vrea 930 de milioane euro pentru refinanţarea unui credit luat 2011pentru acoperirea nevoilor companiei şi finanţarea programului de investiţii |
22 apr. 2015 |
Comisia Europeană a acuzat formal gigantul rus Gazprom de abuz de poziţie dominantă. Grupul riscă o amendă de15 miliarde de dolari |
22 apr. 2015 |
România ar putea importa gaze din Azerbaidjan, după ce a semnat un acord de interconectare a reţelelor de gaze cu Grecia şi România |
22 apr. 2015 |
Proiecte de case în stil conac. Boieria, din nou la modă |
22 apr. 2015 |
Ponta cere ca sistemul de taxare de pe autostrada Bucureşti-Constanţa „să nu fie mai inteligent ca noi“. Rus dă asigurări că nu va coadă de 1 Mai |
22 apr. 2015 |
Rusia va realiza centrale nucleare plutitoare. Acestea vor alimenta cu energie oraşele arctice din Siberia. Prima unitate va fi gata în 2016 |
22 apr. 2015 |
Grupul Leoni angajează 500 de oameni la Arad |
21 apr. 2015 |
ANALIZĂ Industria de piese auto, magnetul de investiţii al României |
21 apr. 2015 |
România, mica Grecie? De ce nu e bine să adoptăm prea curând moneda europeană |
21 apr. 2015 |
Românii din diaspora sunt aşteptaţi să revină acasă la cârma propriilor afaceri |
21 apr. 2015 |
România a înregistrat anul trecut al treilea cel mai mic deficit din UE, de 1,5% din PIB. Danemarca, Germania, Estonia şi Luxemburg au avut excedent |
21 apr. 2015 |
România a solicitat Comisiei Europene prelungirea cu 6 luni a termenului de rambursare a plăţilor prin PNDR, după sfârşitul acestui an |
21 apr. 2015 |
Comisia Europeană a aprobat un ajutor pentru salvarea Complexului Energetic Hunedoara. Suma a crescut de la 100 de milioane de lei la 167 de milioane de lei |
21 apr. 2015 |
Raport: Distribuitorii de energie şi gaze naturale au investit cu 500 de milioane de lei mai mult decât erau obligaţi la privatizare |
20 apr. 2015 |
Ponta declară război şi Curţii de Conturi de dragul baronilor. Care este miza reală a PSD în acest conflict |
20 apr. 2015 |
Fondul Proprietatea se va lista săptămâna viitoare la bursa de la Londra, dar prin certificate de depozit, nu prin titluri de interes |
20 apr. 2015 |
Hidroelectrica a avut în primul trimestru un profit brut de 405 milioane de lei, aproape jumătate din venituri |
20 apr. 2015 |
Sondaj: Legislaţia, nivelul fiscalităţii, infrastructura, corupţia şi pregătirea forţei de muncă sunt principalele probleme ale companiilor din România |
19 apr. 2015 |
Care sunt restanţele cu care Guvernul s-a dus la FMI şi ce speră să obţină |
19 apr. 2015 |
Renovarea unei case. Ce trebuie să urmărim ca să reducem costurile |
19 apr. 2015 |
Poliţia a dat peste 8.300 de amenzi şi a întocmit 352 de dosare penale în lupta pentru combaterea evaziunii fiscale în domeniul panificaţiei |
19 apr. 2015 |
Uniunea Europeană vrea să-şi reducă dependenţa de Gazprom prin folosirea gazelor din Iran, după ridicarea sancţiunilor legate de dosarul nuclear |
19 apr. 2015 |
Săptămâna viitoare expiră mandatele a trei membri din comitetul de reglementare al ANRE. Cine se bate pe poziţii |
17 apr. 2015 |
Impozit pe bacşiş, noi controverse. De ce resping proiectul Ministerului de Finanţe atât chelnerii cât şi patronii de restaurant |
16 apr. 2015 |
Victor Ponta: Avem o serie de instituţii cu atitudine miliţienească |
16 apr. 2015 |
Chiriţoiu: Observatorul preţurilor ar putea ajuta la monitorizarea impactului scăderii TVA la alimente. Retailerii se opun acestui proiect |
16 apr. 2015 |
Ponta vrea ca reducerea TVA la alimente să fie urmărită de către Consiliul Concurenţei, pentru a preveni apariţia unor carteluri, iar preţurile să scadă |
16 apr. 2015 |
Complexul Energetic Oltenia ar putea rezilia contractul de livrare a cărbunelui în Serbia, cumpărătorul nu a achitat o tranşă |
16 apr. 2015 |
Instituţiile statului vor putea cere în instanţă daune pentru trucarea licitaţiilor de către carteluri |
16 apr. 2015 |
Chiriţoiu: Comisia Europeană ar putea aproba săptămâna viitoare ajutorul de stat de 100 de milioane de lei pentru Complexul Energetic Hunedoara |
15 apr. 2015 |
Câştigători Loteria Bonurilor Fiscale: peste 4.200 de norocoşi |
15 apr. 2015 |
Proiecte de case ecologice. Locuinţele eficiente energetic, un pas în viitor |
15 apr. 2015 |
Ialomiţeanu: Ponta strecoară în Codul Fiscal o prevedere prin care fimele devin investigatori fiscali |
15 apr. 2015 |
CNSC a cerut la DNA informaţii privind licitaţia pentru trenurile de metrou. Contestaţiile Astra Vagoane şi Alstom nu pot fi judecate |
15 apr. 2015 |
Curtea Europeană de Justiţie a decis: Taxa auto este discriminatorie şi descurajează importurile de maşini rulate. Guvernul trebuie să o modifice |
15 apr. 2015 |
Cum vrea Guvernul să legifereze bacşişul: acesta va fi impozitat fie ca venit al salariaţilor, fie ca profit al firmei. Amenzile sunt usturătoare |
15 apr. 2015 |
Potera fiscală a găsit 11 bogătaşi cu diferenţe mari între veniturile reale şi cele declarate |
15 apr. 2015 |
Instanţa a suspendat executarea silită a Astra pentru datoria către CNADNR |
15 apr. 2015 |
Prejudiciile câştigate în instanţă de către DNA se transformă în locuri călduţe pentru administraţie. Imobilele confiscate vor fi folosite de instituţii |
14 apr. 2015 |
Inteva Products a deschis la Oradea a doua fabrică de componente auto din România. Americanii vor să mai angajeze 100 de oameni |
14 apr. 2015 |
Guvernul vrea să dea un ajutor de salvare de 100 de milioane de lei către Complexul Energetic Hunedoara, din banii proveniţi din privatizări |
14 apr. 2015 |
Compania care controlează Asirom, Omniasig şi BCR Asigurări de Viaţă a revenit anul trecut pe profit în România, cu un câştig de 6 milioane de euro |
14 apr. 2015 |
Euro bate la uşă, România nu este pregătită |
14 apr. 2015 |
Crearea unui magazin online pe paşi. Ce trebuie să ştiţi înainte să vă avântaţi în comerţul pe internet |
09 apr. 2015 |
CEZ a câştigat „majoritatea“ cauzelor în procesul deschis de Electrica la Curtea de Arbitraj de la Paris. Grupul era acuzat de nerespectarea clauzelor de la privatizare |
09 apr. 2015 |
Transgaz, investigată de Comunitatea Energiei pentru nerespectarea reglementărilor UE. De vină sunt contractele impuse de Gazprom |
09 apr. 2015 |
Ghidul micului antreprenor: Cele mai bune oraşe pentru afaceri |
09 apr. 2015 |
Cele mai bune acţiuni de cumpărat în 2015. Companiile energetice, profit aproape garantat |
09 apr. 2015 |
Astra Asigurări a propus plata eşalonată a celor 95 de milioane de lei către CNADNR. Aceasta blocase conturile asigurătorului |
09 apr. 2015 |
INS: Consumul de electricitate a scăzut cu 4,1% în primele două luni ale anului, dar exporturile au crescut cu 90%. Sectorul termo este aproape de colaps |
08 apr. 2015 |
Scăderea preţului petrolului duce la o nouă tranzacţie-gigant: Shell va cumpăra British Gas pentru 70 de miliarde de dolari |
08 apr. 2015 |
ANT: vacanţele în România se vor ieftini cu peste 10% din vară, după reducerea TVA la alimente şi pachetele turistice |
08 apr. 2015 |
ANALIZĂ Reducerea TVA la alimente, contestată pe mai multe fronturi |
08 apr. 2015 |
Comisia Europeană, îngrijorată de scăderea TVA la alimente: Reducerea pragurilor are un efect fiscal substanţial negativ |
08 apr. 2015 |
Guvernul estimează un impact bugetar al reducerii TVA la 9% de 2,44 miliarde de lei pentru a doua jumătate a acestui an şi de 18,25 miliarde cumulat până în 2018 |
08 apr. 2015 |
Astra Asigurări are conturile blocate şi va plăti CNADNR o sumă de 95 de milioane de lei în baza executării unei poliţe pentru neterminarea Transalpina |
08 apr. 2015 |
Kovesi îi răspunde lui Băsescu: „Nu noi am inventat denunţul, există în legislaţie din anul 1968“ |
07 apr. 2015 |
KMG International, fostul Rompetrol Group, va investi 100 de milioane de dolari la Petromidia şi va deschide 15 benzinării noi în România |
07 apr. 2015 |
Azamat Zhangulov, KMG International: Vânzarea pachetului de 26% din Petromidia se poate face abia peste 6-7 luni, nu cred că plata se face în acest an |
06 apr. 2015 |
Ponta discută cu Isărescu despre reducerea TVA. Premierul înclină spre diminuarea cotei standard de la 24% la 20% la toate produsele |
06 apr. 2015 |
Benzinăriile Start, un jucător nou pe piaţa carburanţilor. Compania care le operează vrea să ajungă la 37 de unităţi, dublu faţă de câte are Gazprom Neft |
05 apr. 2015 |
Dărnicia s-a născut la stat. Ce dividende dau companiile publice din energie |
04 apr. 2015 |
Afacerile PostMaster, companie deţinută de către poşta din Austria, ar putea creşte cu 10% în acest an, pe fondul avansului trimiterilor cu 18% |
04 apr. 2015 |
ANALIZĂ Cum îi strâng americanii cu uşa pe ruşi. De la sancţiuni economice şi inundarea planetei cu petrol ieftin, până „curtarea“ aliaţilor Cuba, Iran şi Vietnam |
04 apr. 2015 |
Rusia a interzis importurile de Mr. Muscle şi Raid din Ucraina |
04 apr. 2015 |
Prognoză: Lucrările agricole se vor putea desfăşura în bune condiţii pe suprafeţele cu o bună aprovizionare cu apă a solului |
03 apr. 2015 |
Electrica a încetat discuţiile cu Fondul Proprietatea pentru achiziţia participaţiilor la subsidiare |
03 apr. 2015 |
Dacia, noi probleme în Germania si Franta. Înmatriculările producătorului român au scăzut cu 6,6% în Germania şi cu 13,6% în Franţa în primele trei luni |
03 apr. 2015 |
INS: Comerţul a scăzut cu 1,5% în februarie faţă de ianuarie, dar a crescut cu 3,5% faţă de februarie 2014. Au crescut vânzările de carburanţi |
03 apr. 2015 |
Preţurile alimentelor, la cel mai mic nivel din ultimii cinci ani |
03 apr. 2015 |
Iranul ne ieftineşte benzina. Preţul ţiţeiului a scăzut cu 4% după ce marile puteri au ajuns la un acord de principiu cu Iranul privind dosarul nuclear |
03 apr. 2015 |
Fondurile de rezervă ale Rusiei „au topit“ 9,5 miliarde de dolari numai în luna martie. În februarie au ars 28 de miliarde de dolari |
03 apr. 2015 |
Cea mai ieftină energie este cea pe care nu o consumi: Măsurile de eficienţă energetică au dus la economii de 918.523 tep între 2010 şi 2014 |
03 apr. 2015 |
Ford România are din aprilie un nou director general. Constructorul american făcea concedieri la Craiova la începutul anului |
02 apr. 2015 |
Preţurile producţiei industriale au crescut în februarie cu 0,2% |
02 apr. 2015 |
Constantin recunoaşte: Subvenţiile, plătite doar pentru oi, pentru vaci vor fi virate săptămâna viitoare |
02 apr. 2015 |
Gelu Ştefan Diaconu, şeful Fiscului, anunţă legiferarea bacşişului |
02 apr. 2015 |
Legalizarea bacşişului: o nouă taxă? Cum se poate aplica şi ce probleme ridică iniţiativa ANAF |
02 apr. 2015 |
Cum vor scăpa patronii de închidere în urma controalelor Direcţiei Antifraudă: prag de 300 de lei şi amenzi de zece ori diferenţa, dar minim 10.000 de lei |
01 apr. 2015 |
Biscuiţii Eugenia se vând pe Amazon.com, în orice colţ al lumii. Comenzile vor fi onorate în doar o zi |
01 apr. 2015 |
Criza din Rusia afectează Gazprom: profitul net al gigantului a scăzut cu 70% în 2014, până la 3,3 miliarde de dolari. Două subsidiare au cerut ajutor de stat |
01 apr. 2015 |
Erdogan: În UE există 5 milioane de turci, vrem să aderăm şi ca stat. România ne-a susţinut până acum, vrem schimburi comerciale de 10 miliarde de dolari |
01 apr. 2015 |
Apartamentele din Bucureşti s-au scumpit în martie, dar la trei luni preţurile au scăzut. Cum au evoluat preţurile în marile oraşe ale ţării |