31 mai 2015 |
Tragicomedie la Suceava. Cum a reuşit oraşul din inima Bucovinei, fără niciun cinematograf, să fie desemnat gazdă pentru un festival mondial de film |
29 mai 2015 |
O mamă, care şi-a omorât propria fetiţă din cauză că aceasta nu se oprea din plâns, nu va da socoteală în faţa legii |
29 mai 2015 |
Vasile Lupu şi Matei Basarab, de la prietenie la duşmănie. Au complotat la uciderea unui grec, apoi s-au războit pe câmpul de luptă |
27 mai 2015 |
Societatea bombardată de Consiliul Judeţean Suceava cu contracte pe bani publici este în colaps |
25 mai 2015 |
Culmea gropilor: o stradă din Suceava a fost cârpită cu scânduri. „Alţii merg pe Lună şi noi nu putem să turnăm asfalt“ |
25 mai 2015 |
Percheziţii la trei grupări de contrabandişti care alimentau cu ţigări întreaga ţară. Prejudiciul este de peste 3,5 milioane de euro |
22 mai 2015 |
Cine este românca executată în stil mafiot în Italia: făcea parte dintr-o grupare de proxeneţi şi a avut un trecut tumultos |
21 mai 2015 |
Percheziţii la o grupare de contrabandişti din Suceava |
20 mai 2015 |
Ziua în care a murit Ştefan cel Mare şi lovitura pentru toată Moldova. Niciun tratament nu a funcţionat pentru rana pe care domnitorul o avea de 40 de ani |
20 mai 2015 |
Drumuri înguste şi şanţuri periculoase construite din bani europeni într-o localitate din Suceava |
19 mai 2015 |
Directorul Colegiului Naţional Ştefan cel Mare din Suceava: „am calitate de
martor în acest dosar” |
18 mai 2015 |
Bătaie de joc sau prostie? Un senator care a votat împotriva legii ce protejează pădurile din România a participat la protestul organizat împotriva tăierilor ilegale de păduri |
17 mai 2015 |
Constructorii de la Aeroportul din Suceava trebuie să realizeze, în mai puţin de trei luni, ce nu au făcut într-un an şi opt luni de şantier |
13 mai 2015 |
Alexandru, elevul genial dintr-un sat din Suceava: face zilnic 50 de kilometri pentru a merge la şcoală şi a luat argint la
Olimpiada Internaţională de Chimie |
12 mai 2015 |
Patria papucilor: Vicovu de Sus, oraşul ţinut în viaţă de pantofi. În localitate trăiesc mii de meşteri: „Probabil voi muri făcând încălţăminte, cu acul în mână“ |
12 mai 2015 |
Misterul serului antibotulinic de la Suceava. Şefii Spitalului Judeţean l-au primit gratuit, dar au minţit că au plătit bani grei să cumpere medicamentul |
11 mai 2015 |
Stâlpii de înaltă tensiune, falimentul sau dezinteresul firmelor constructoare au blocat cele mai importante construcţii rutiere din judeţul Suceava |
11 mai 2015 |
Asaltul făcut de procurorii anticorupţie asupra Consiliului Judeţean Suceava fără rezultate concrete, deocamdată |
09 mai 2015 |
Peste 500 de suceveni au mărşăluit împotriva tăierilor ilegale de păduri. „Stop deşertificării României” a fost mesajul protestatarilor suceveni |
08 mai 2015 |
Senatorul Ovidiu Donţu, acuzat că a primit mită 20.000 de euro: „Mi-ar fi plăcut să aflu de la procurori că numele meu e pomenit într-un dosar“ |
07 mai 2015 |
Percheziţii la Consiliul Judeţean Suceava |
05 mai 2015 |
Municipiul Rădăuţi ar putea rămâne de izbelişte încă un an de zile. Guvernul a ratat termenul de organizare a alegerilor parţiale |
05 mai 2015 |
Situaţia critică
din Rădăuţi poate lăsa Spitalul municipal fără conducere |
03 mai 2015 |
Un primar
din Suceava cercetat de DNA a scăpat de arestul la domiciliu pentru că procurorii nu au trimis la timp cererea de prelungire a mandatului |
01 mai 2015 |
Un bărbat a fost incendiat de cinci indivizi care au încercat
să-l abuzeze sexual |
01 mai 2015 |
Mironu - punctul de pornire al epidemiilor în judeţul Suceava |