31 mai 2017 |
Pilonul II de pensii a ajuns la active nete gestionate de 35,1 miliarde lei, după nouă ani de activitate |
31 mai 2017 |
Minivacanța de Rusalii aduce vreme în general caldă, dar și intervale de instabilitate atmoferică în special după-amiaza |
31 mai 2017 |
Legea privind RCA, promulgată de președintele Iohannis |
31 mai 2017 |
Trump a decis să retragă SUA din Acordul de la Paris privind schimbările climatice |
31 mai 2017 |
Guvernul a aprobat constituirea unei comisii care va inventaria și preda documentele din arhiva SIPA |
30 mai 2017 |
Controlorii de trafic aerian declanșează greva generală în această dimineață. Decizia privind zborurile afectate aparține EUROCONTROL |
30 mai 2017 |
Conducerea Camerei a respins cererea PNL ca premierul să fie prezent la “Ora Guvernului” pe tema legii salarizării |
30 mai 2017 |
Tribunalul București: Greva controlorilor de trafic aerian este legală |
30 mai 2017 |
Dolj: Circulația pe podul Calafat-Vidin va fi închisă miercuri și vineri |
29 mai 2017 |
Florin Jianu: Dacă legea salarizării se va aplica, probabil după o jumătate de an salariile vor fi tăiate la loc |
29 mai 2017 |
Bulgaria se așteaptă la aproape 12 milioane de turiști străini, în 2017 |
29 mai 2017 |
Sindicatul controlorilor de trafic aerian anunţă, după negocierile cu Ministerul Transporturilor, că intră marți în grevă generală |
29 mai 2017 |
Ministrul Transporturilor vrea să trimită Corpul de control la ROMATSA |
29 mai 2017 |
Senat: Proiectul de lege privind grațierea unor pedepse, adoptat tacit |
29 mai 2017 |
MApN: Opt convoaie ale Forței Întrunite cu Nivel de Reacție Foarte Ridicat vor intra în România |
26 mai 2017 |
Reuniți la Taormina, liderii G7 sunt așteptați să-și demonstreze unitatea în lupta împotriva terorismului |
26 mai 2017 |
Comitetul Executiv al FRF a respins cererea de omologare a clasamentului play-off-ului Ligii 1 |
26 mai 2017 |
ANAF: Spațiul Privat Virtual, disponibil din 1 iunie și pentru firme; de luni dimineață până marți, mentenanță |
25 mai 2017 |
FMI: Legea salarizării unitare generează riscuri fiscale semnificative; costurile totale estimate la 6,6% din PIB |
25 mai 2017 |
România, locul 3 în topul țărilor europene cu cel mai nou stoc de malluri |
25 mai 2017 |
Proiect de lege: Transportul de lemn din fondul forestier pe timpul nopții – interzis |
25 mai 2017 |
Tatăl presupusului autor al atentatului de la Manchester a făcut parte dintr-o fostă grupare islamistă |
25 mai 2017 |
Marea Britanie: Cinci cetățeni români au decedat într-un grav accident rutier pe autostrada M6 |
25 mai 2017 |
Pancartă cu #RESIST agățată de Greenpeace de o macara la Bruxelles, în timpul vizitei lui Trump |
25 mai 2017 |
Instanța discută pe 22 iunie o nouă cerere de eliberare condiționată a lui Dan Voiculescu |
24 mai 2017 |
Alunecare de teren Alunu (Vâlcea): Se construiește un al doilea pinten de blocaj; o familie evacuată primește o locuință modulară |
24 mai 2017 |
Elena Udrea, Ioana Băsescu și Dan Andronic, trimiși în judecată |
23 mai 2017 |
A murit actorul britanic Roger Moore |
23 mai 2017 |
A fost constituită și lansată oficial rețeaua de grupuri civice “Contract România” |
23 mai 2017 |
Alegerile locale parțiale pentru primari vor avea loc în 49 de localități din 32 de județe |
23 mai 2017 |
APIA: Vânzările de autovehicule noi, creștere de 12,6%, în primele patru luni |
23 mai 2017 |
PNL sesizează CCR cu privire la legea pentru eliminarea avizului CSAT la numirea directorului DGPI |
23 mai 2017 |
Zece miliarde de euro pe an ajutoare sociale: În România, cel mai bine plătit este statul degeaba |
22 mai 2017 |
Nicușor Dan: Legea grațierii ar putea trece tacit de Senat |
22 mai 2017 |
Comisia Europeană avertizează România referitor la o abatere semnificativă de la obiectivul bugetar pe termen mediu |
22 mai 2017 |
Sondaj: 75% dintre români consideră că țara se îndreaptă într-o direcție greșită |
22 mai 2017 |
Alunecarea de teren la Alunu (Vâlcea): Patru familii evacuate; se construiește un pinten de blocaj |
21 mai 2017 |
Istoria Sfinților Mari Împărați Constantin și mama sa, Elena |
19 mai 2017 |
Toader: Arhiva SIPA sigur va fi desecretizată; ministrul Justiției poate desecretiza ce e secret de serviciu |
19 mai 2017 |
AVAC: Persoanele prejudiciate în accidente rutiere pot alege varianta amiabilă de stabilire a despăgubirii |
19 mai 2017 |
CCR discută pe 21 iunie sesizarea PNL și USR privind modificarea Regulamentului Camerei |
19 mai 2017 |
Iohannis a promulgat Legea pentru stimularea înființării de noi întreprinderi mici și mijlocii |
18 mai 2017 |
Leul, la cel mai slab curs din ultimii patru ani și jumătate |
18 mai 2017 |
Klaus Iohannis a decorat Consiliul Concurenţei |
18 mai 2017 |
CSM – aviz favorabil pe proiectul de modificare a Codurilor penale și de procedură penală |
18 mai 2017 |
CNSAS a încheiat procedura de deconspirare pentru cinci informatori ai fostei Securități |
18 mai 2017 |
Olt: Formația Forțelor Navale ale SUA în Europa a susținut un concert pentru copiii de la Deveselu |
18 mai 2017 |
Legea prevenției, adoptată de Guvern |
17 mai 2017 |
Bodog: Numărul persoanelor care au murit din cauza rujeolei a ajuns la 26 |
17 mai 2017 |
Sebastian Ghiță, audiat prin videoconferință la instanța supremă |
17 mai 2017 |
Un alt atac cibernetic de mare amploare este în curs (experți) |
17 mai 2017 |
ASF: Joi, ultima zi cu tarife plafonate la RCA |
17 mai 2017 |
DNA: Directorul adjunct al APIA Constanța, trimis în judecată pentru că a falsificat documente |
17 mai 2017 |
Ambasadorul Franței în România, decorat de președintele Iohannis |
16 mai 2017 |
Director Forțele Aeriene: România nu are un Cod aerian, în timp ce terorismul ia amploare pe plan mondial |
16 mai 2017 |
Trump spune că are ”dreptul” să împărtășească informații cu Rusia |
16 mai 2017 |
Franța: Anunțarea noii echipe guvernamentale a fost amânată o zi pentru a se verifica ”situația fiscală” a miniștrilor |
16 mai 2017 |
CE acuză Ungaria, Polonia și Austria că nu și-au respectat obligațiile privind cotele de refugiați |
15 mai 2017 |
PNL a depus contestația la CCR privind modificările la Statutul deputaților și senatorilor |
15 mai 2017 |
Dosarul Colectiv, reunit cu cel al fostului primar Cristian Popescu-Piedone |
15 mai 2017 |
Gheorghe Ștefan, condamnat la 8 ani închisoare în dosarul Poșta Română |
15 mai 2017 |
DIICOT deschide un dosar penal în legătură cu atacul cibernetic din ultimele zile |
15 mai 2017 |
FMI sfătuiește Germania să majoreze salariile și să investească în infrastructură |
12 mai 2017 |
Bodog: S-a semnat deja contractul și pentru cele 109.000 de doze de vaccin ROR |
12 mai 2017 |
SRI a contracarat o tentativă de atac cibernetic împotriva unei instituții din România |
12 mai 2017 |
Cimpuieru (ROMATSA): Restricțiile au fost ridicate în spațiul aerian românesc; în 2 -3 ore traficul aerian va reveni la normal |
12 mai 2017 |
AEP: Peste 2 milioane de lei – subvenții de la bugetul de stat pentru partidele politice în mai |
12 mai 2017 |
Tenis: Simona Halep s-a calificat în finala turneului WTA de la Madrid |
12 mai 2017 |
România va deține președinția Agenției Universitare a Francofoniei pentru următorii patru ani |
11 mai 2017 |
Parlamentarii au votat pentru revocarea președintelui ASF și numirea unui nou șef la ANCOM |
11 mai 2017 |
Olt: Peste 1.000 de călușari vor dansa în același timp pentru a intra Cartea Recordurilor |
11 mai 2017 |
Jean-Claude Juncker: România și cu mine avem aproape o poveste de dragoste |
10 mai 2017 |
AEP: România are la data de 10 mai 18.863.690 de alegători înscriși în Registrul electoral |
09 mai 2017 |
Senatorii juriști amână iar propunerea de eliminare a președintelui din procedura de numire a conducerii ÎCCJ și parchetelor |
09 mai 2017 |
Ministrul Energiei: Electrica a depus o ofertă pentru preluarea CEZ Bulgaria |
09 mai 2017 |
Un al doilea soldat german suspectat de pregătirea unui atentat a fost arestat |
08 mai 2017 |
Parlamentarii USR sesizează CCR privind legea conflictului de interese |
08 mai 2017 |
Controlorii de trafic aerian intră vineri în grevă de avertisment timp de două ore |
08 mai 2017 |
Cursa TAROM București-Timișoara, decolare cu întârziere de 40 de minute; doi pasageri coborâți din avion |
06 mai 2017 |
IGPR: 216 persoane date dispărute sau urmărite, depistate de poliţişti în ultima săptămână |
06 mai 2017 |
Bucureşti: Grupare specializată în proxenetism, destructurată de poliţişti |
06 mai 2017 |
12 cetățeni irakieni care intenționau să intre ilegal în România, depistați de polițiștii de frontieră |
06 mai 2017 |
Cod galben de inundații pe cursul râului Jiu de pe raza județelor Gorj și Dolj, până duminică dimineață |
06 mai 2017 |
IGPR: 447 de persoane au decedat anul trecut din cauza vitezei excesive |
06 mai 2017 |
Raport CIAS: Evenimentele aviatice civile raportate în România au crescut cu 13,1%, în 2016 |
06 mai 2017 |
Ministrul Sănătății: Sportivii profesioniști vor face și o ecografie de cord |
05 mai 2017 |
Horia Păun a fost reales președinte al Federației Române de Baschet |
05 mai 2017 |
Cetățenilor turci din Germania nu li se va permite să voteze la referendumul privind reintroducerea pedepsei cu moartea în Turcia |
05 mai 2017 |
Curtea Constituţională respinge ca inadmisibilă sesizarea pe articolul care le interzice persoanelor condamnate să fie membri ai Guvernului (surse) |
05 mai 2017 |
Guvernul va da un punct de vedere pozitiv cu observații la Legea salarizării unitare |
05 mai 2017 |
Merkel îl va primi luni pe Hollande pentru o reuniune de adio |
05 mai 2017 |
Unitatea 1 de la Cernavodă va fi reconectată vineri dimineața la Sistemul Energetic Național |
05 mai 2017 |
658 de persoane au fost ucise în UE în atacurile teroriste comise începând din anul 2000 |
04 mai 2017 |
Gorj: O femeie a suferit mai multe leziuni după ce a fost atacată de un cerb |
04 mai 2017 |
CCR, în legătură cu respingerea sesizării Avocatului Poporului: Motivele invocate constituie probleme de aplicare, interpretare și legiferare |
04 mai 2017 |
Iohannis a promulgat legea referitoare la programul-pilot de acordare a unei mese calde elevilor și preșcolarilor |
04 mai 2017 |
Mihai Manole, numit director general interimar al societății CFR Marfă |
03 mai 2017 |
Eugen Nicolăescu – propus viceguvernator la BNR de conducerea PNL |
03 mai 2017 |
Marea Britanie: Parlamentul a fost dizolvat, începe campania pentru alegerile legislative anticipate |
03 mai 2017 |
Iohannis: Niciunul dintre guvernele pe care le-am avut după ’90 nu a înțeles importanța infrastructurii mari |
03 mai 2017 |
Iohannis, “surprins neplăcut” de decizia Comisiei juridice a Senatului în privința legii grațierii |
03 mai 2017 |
Olt: Zeci de solicitări pentru andocarea ambarcațiunilor în portul turistic din Corabia |
02 mai 2017 |
Ministrul Sănătăţii: Primele 10.000 de doze de vaccin împotriva rujeolei vor pleca în teritoriu în această săptămână |
02 mai 2017 |
IGSU: Aproape 150 de incendii în toată ţara în minivacanța de 1 Mai |
02 mai 2017 |
Legea MApN modificată de Senat |
02 mai 2017 |
Gorj: 250 de elevi participă la concursul regional “Discipolii lui Pitagora” |
02 mai 2017 |
248.477de persoane au primit, în martie, 69,9 milioane de lei ajutor social |
01 mai 2017 |
Coreea de Nord avertizează că un test nuclear este posibil ”în orice moment” |
01 mai 2017 |
România se îndreaptă către o criză acută de personal calificat; aproape 60.000 de locuri de muncă vacante în 2016 |
01 mai 2017 |
Loteria Română are bugetat pentru 2017 un profit brut de 71,68 de milioane de lei |
01 mai 2017 |
Vremea se va încălzi în primele zile ale lunii mai |