31 mai 2017 |
Cine este adevărata țintă a imaginilor cu primarul Boșcodeală? |
31 mai 2017 |
Moartea surorii Iasmina Popescu, o poveste cu atei, creștini, mișei și cretini |
31 mai 2017 |
Sfetnicii Custodelui Coroanei României. Consiliul Regal, „umbra” Regelui Mihai I asupra Principesei Margareta și a Principelui Radu | Regele și Patria |
31 mai 2017 |
Noi STENOGRAME scandaloase din cazul Colectiv. Cum se RUGA DISPERAT un POLIŢIST de operatorii de la 112 să trimită MAI MULTE AMBULANŢE. Discuţia incredibilă are loc la 23 de minute de la IZBUCNIREA INCENDIULUI |
31 mai 2017 |
DEZVĂLUIRI INCENDIARE. CSAT a recunoscut că ani de zile ofițerii SRI au participat la ANCHETE PENALE în baza unor decizii secrete |
31 mai 2017 |
Exclusiv în scandalul Interceptărilor. Eliminarea lui Cristian Diaconescu din cursa pentru șefia PSD, campania USL pentru parlamentare și desemnarea lui Sorin Grindeanu, câteva din știrile care apar în noile dezvăluiri ale lui Sebastian Ghiță |
30 mai 2017 |
Textul primei demisii din istoria BNR, semnată în arest de un viceguvernator. Câte funcții tari au de negociat acum PSD și PNL |
30 mai 2017 |
Ce se află ÎN SPATELE deciziei parlamentarilor de a AMÂNA votarea noii DEFINIȚII a FAMILIEI. Legătura NEAȘTEPTATĂ cu CĂSĂTORIILE GAY |
30 mai 2017 |
Adevăratele motive ale remanierii? 4 neclarități flagrante legate de cele 4 demiteri făcute de Cioloș |
30 mai 2017 |
Noua religie a Apărării și a Acuzării. Mătănii cu fața spre altar și spatele la ofițerul de legătură |
30 mai 2017 |
"AFACEREA" CUMINŢENIA PĂMÂNTULUI. Povestea primei Ordonanțe adoptată de Guvern și aruncată înainte de a ajunge în Monitorul Oficial. De frică, Executivul lasă Parlamentului decizia de a achita statuia lui Brâncuși |
30 mai 2017 |
Morții cu morții, viii cu viii și nebunii... cu noi. Criminali lăsați în grija familiilor |
30 mai 2017 |
DECIZIE IMPORTANTĂ în cazul MORȚII lui Ioan Gyuri Pascu. Ce a decis INSTANŢA |
30 mai 2017 |
Un TRANSSEXUAL, LINȘAT în plină stradă. ATENȚIE, imagini care vă pot afecta emoțional! |
30 mai 2017 |
Civila DIPI moare și lasă locul militarului UPI. Ofițerii serviciului secret al MAI ar putea fi supuși testului poligraf ca să rămână în noua structură |
30 mai 2017 |
Politica faptului divers. Nu doar Iohannis a fost înfrânt în criza refugiaților, ci și corul său de lăudători |
29 mai 2017 |
Cine a câștigat, de fapt, bătălia cu Barnevernet? Familia, statul român sau Biserica? |
29 mai 2017 |
CEDO, DECIZIE privitoare la românul căruia Anglia I-A LUAT COPIII și i-a DAT spre ADOPȚIE unui cuplu gay |
29 mai 2017 |
O familie de români a învins serviciile sociale din Anglia și și-a recuperat băiețelul |
29 mai 2017 |
S-A DECIS SOARTA LUI GHIŢĂ. Cine s-ar fi aşteptat la o asemenea decizie? Detalii de ultimă oră |
29 mai 2017 |
Fost membru al Comisiei de supraveghere a SRI: E vorba de un SINGUR protocol semnat de SRI și Ministerul Public. Acest act a fost comunicat spre aplicare în toate județele |
29 mai 2017 |
„Brâncuși nu e al tău”. Lista guvernanților care și-au dat girul în ultima perioadă pentru cumpărarea „Cumințeniei” |
29 mai 2017 |
EXCLUSIV EVZ. Război pe averea mogulului. Soția dezmoștenită le atacă din nou în instanță pe fiicele lui Dinu Patriciu |
29 mai 2017 |
ATACUL DIN PIAŢA VICTORIEI. Detalii ULUITOARE despre ARSENALUL ULTRAŞILOR şi PLANUL prin care a fost STOPATĂ manifestaţia paşnică | Proteste anti-Guvern | GALERIE FOTO |
28 mai 2017 |
Misterul din jurul plecării lui MRU de la SIE se adâncește: până marțea trecută, el a fost în exercițiu! EXCLUSIV EVZ |
28 mai 2017 |
Arhitectul Dan Păcurariu, suspect de crimă timp de aproape două decenii |
28 mai 2017 |
Moneda cu pro-nazistul Mihail Manoilescu nu a fost retrasă de BNR de la vânzare |
28 mai 2017 |
Ana - Maria Pătru, președintele Autorității Electorale Permanente, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile |
28 mai 2017 |
Bucureștiul restartat |
28 mai 2017 |
Secretul desecretizării din afacerea DNA-Oprea-DIPI |
28 mai 2017 |
Cinism la unul dintre acuzații Colectiv: O magnolie și un citat din Biblie la un angajat al ISU | A 11-a zi de doliu |
28 mai 2017 |
Drama doctoriței Camelia Smicală. Româncă amenințată cu închisoarea în Finlanda, după ce copiii i-au fost luați și aruncați în orfelinate |
27 mai 2017 |
Liviu Dragnea, te rog lasă-mă să mai spun o dată: Ce mustață de chelner comunist ai! |
27 mai 2017 |
Un judecător despre căsătoriile unisex: „Decizia Curții efectiv jefuiește poporul de dreptul de a se guverna singur” |
27 mai 2017 |
CRIMA ÎNFIORĂTOARE care a ZGUDUIT LUMEA CIRCULUI. Un dresor de cai este ACUZAT că a UCIS un acrobat. Trei români au fost ARESTAŢI în acest CAZ. Care este LEGĂTURA LOR cu ORIBILA FAPTĂ |
27 mai 2017 |
Românii despre care se bănuiește că au dispărut după atentatul de la Nisa, căutați doar pe Facebook | Masacrul de la Nisa |
27 mai 2017 |
,,Balena Albastră” sau cum se spune în rusă crede și nu cerceta” |
27 mai 2017 |
Speculații pe marginea unei demisii trimisă prin mesager. Mandatul lui MRU, bântuit de Black Cube, Rompetrol și cheltuieli aberante de protocol |
27 mai 2017 |
SCANDALOS. MAME-SUROGAT din Ucraina, pe zeci de mii de euro, pentru cuplurile FĂRĂ COPII din România |
27 mai 2017 |
A FOST FIUL unuia dintre RIVALII LUI CEAUŞEASCU şi A MURIT ÎN MIZERIE. Tragica POVESTE A MĂRIRII ŞI DECĂDERII prin care a trecut FAMILIA BLESTEMATĂ, de-a lungul a peste trei decenii. EXCLUSIV EVZ |
26 mai 2017 |
Toaca și cătușele |
26 mai 2017 |
Vă implor, nu-mi urați „La mulți ani!” de Ziua Bărbatului! |
26 mai 2017 |
Mitropolii, arhiepiscopii și episcopii, percheziționate pentru prima oară în ultimele decenii |
26 mai 2017 |
De ce poate Elisabeta Lipă să se scarpine-n nas pe stradă |
26 mai 2017 |
DIVERSIUNE. Interzicerea botezului creştin prin decizie CEDO. Istoria unei ABERAŢII care a făcut înconjurul Europei |
25 mai 2017 |
La exact 9 ani de la isteria cazului ”Nicolae Mailat”, furia poate reporni. Victima unui viol din Roma susține că agresorul este român |
25 mai 2017 |
Doi și-un sfert, un brand care moare greu. Dar moare |
25 mai 2017 |
Ce găinării a putut face un șef din turismul românesc? Poliția îl caută de un an |
25 mai 2017 |
Un român s-a spânzurat în Italia, după ce la ușa sa a fost un miting xenofob, împotriva refugiaților. Fiica bărbatului a scris: ”Tatăl meu nu s-a sinucis. L-ați ucis voi!” |
25 mai 2017 |
„Cumințenia Pământului” a ratat o șansă de a trece de Parlament |
25 mai 2017 |
O mamă separată de copiii ei dezvăluie: În Finlanda, copiii care plâng de dorul părinților sunt băgați în carceră |
25 mai 2017 |
E aproape oficial: Brâncuși nu e al tău! În august, banii pentru „Cumințenia Pământului” aveau temei legal pentru Ministerul Finanțelor |
25 mai 2017 |
Moartea visului monarhiștilor merita o zi de doliu național |
25 mai 2017 |
Ministrul anunță că a terminat schema de reorganizare a DIPI, dar n-a luat decizia esențială: spionii MAI vor fi civili sau militari |
25 mai 2017 |
Scandalul SRI-SMS. Eduard Hellvig a recunoscut la comisia parlamentară de control că urmărește ”ultrașii” când sunt mitinguri spontane |
25 mai 2017 |
În ceasul al doisprezecelea. Statul român se implică în procesul adopției a doi copii români de către un cuplu gay din Anglia |
25 mai 2017 |
Un caz pe care nimeni nu-l urmărește cu interes și îngrijorare. Florin Barbu, tatăl copiilor dați unui cuplu de homosexuali, în a 14-a zi de greva foamei: „Micuții mei nu mai știu limba română!” |
24 mai 2017 |
Asasinarea lui Ioan Luchian Mihalea, o crimă care șochează și după 22 de ani |
24 mai 2017 |
Amănunte SENZAȚIONALE de la confruntarea dintre Carmen Dan și Eduard Hellvig la Comisia de control a SRI |
24 mai 2017 |
Ce LEGE a ÎNCĂLCAT TVR, între 26 aprilie și 2 mai! Cum RESPECTA legea televiziunea acum 37 de ani. FOTO&VIDEO |
24 mai 2017 |
PROTOCOALELE SRI, DENUNŢATE în urma unor analize. Şeful Comisiei de control a SRI a explicat cum s-a ajuns la această situaţie |
24 mai 2017 |
Homeschooling. Cât avem voie să experimentăm pe copilul nostru? |
24 mai 2017 |
SECRETUL cumplit luat în mormânt de o copilă din România ucisă în Italia. Anchetatorii: micuţa de doar 9 ani fusese abuzată sexual de nenumărate ori |
24 mai 2017 |
SRI dă un mesaj care poate însemna că generalul Florian Coldea nu se mai întoarce pe funcție |
24 mai 2017 |
Deputații au votat în unanimitate reorganizarea DIICOT făcută de ministrul Raluca Prună |
24 mai 2017 |
Epilog la oroarea de „Sfântul Valentin”. Cea mai sălbatică ucigașă româncă a fost condamnată în Italia la închisoare pe viață |
24 mai 2017 |
Ce l-a făcut pe Achimaș-Cadariu să fugă de la minister, Hexi Pharma sau vaccinul hexavalent? |
24 mai 2017 |
Șocant: Operatoarele de la 112 știau că mașinile SMURD sunt la Colectiv când ele nici nu ajunseseră |
24 mai 2017 |
Cazul „Eliza Dragne” Moartea i-a dat „add” pe Facebook |
24 mai 2017 |
Arestarea lui Romeo Beja. Mineriadele din 1999, teroarea din urmă cu 17 ani devine acum știre de fapt divers |
24 mai 2017 |
REVOLTĂTOR. Copiii lui Florin Barbu au fost dați DEFINITIV spre ADOPŢIE unui CUPLU GAY. Tatăl biologic al celor doi micuţi ar putea fi ARESTAT |
24 mai 2017 |
Cum de a scăpat Blăniță după ce s-a dat ofițer SRI | POLITICA FAPTULUI DIVERS |
24 mai 2017 |
Domnu’ Dragnea, aveți un foc? |
24 mai 2017 |
Casa Regală comemorează Ziua Republicii prin cel mai mare scandal din ultimii ani, cel al succesiunii |
24 mai 2017 |
Cheia domnului profesor. Cea mai interesantă anchetă de crimă din ultimii ani |
24 mai 2017 |
Recunoașterea căsătoriilor gay, motivul pentru care aleșii amână votarea noii definiții a familiei. Ce se întâmplă de fapt? - EVZ EXCLUSIV |
24 mai 2017 |
DETALIUL care ar putea RĂSTURNA VICTORIA Coaliției pentru Familie. Reacția Ambasadei Suediei - UPDATE |
24 mai 2017 |
Înlocuirea lui Bogdan Olteanu, ultimul troc dintr-o troacă |
24 mai 2017 |
REVOLUȚIE în Turism. Ministrul vrea să DEA OAMENI AFARĂ și să PRIVATIZEZE active - Exclusiv EVZ |
23 mai 2017 |
Senzațional în rechizitoriul Hexi Pharma. Folosind produsele Hexi, lucrătorii din 340 de spitale au participat, fără vinovăție, la răspândirea bolilor nosocomiale |
23 mai 2017 |
Speculații pe marginea unei demisii trimisă prin mesager. Mandatul lui MRU, bântuit de BlacK Cube, Rompetrol și cheltuieli aberante de protocol |
23 mai 2017 |
Deputații au votat în UNANIMITATE reorganizarea DIICOT făcută de ministrul Raluca Prună |
23 mai 2017 |
Basmul Regalității române. Am aflat că nu e nimic după „au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”... |
23 mai 2017 |
Isteria ”Dance of the Pope” lovește românii de pe Facebook! Ce se ascunde în spatele amenințării cu un virus care îți formatează telefonul |
23 mai 2017 |
CEDO a respins plângerea lui Florin Barbu. Copiii românului rămân la cuplul gay |
23 mai 2017 |
O familie blestemată timp de 36 de ani! Fiul unuia dintre rivalii lui Nicolae Ceaușescu a murit în mizerie |
23 mai 2017 |
Atentat terorist cu testosteron la Köln. Și un nou slogan: „Azi în Bumbești, mâine la București!” |
23 mai 2017 |
ÎNCHISOARE PE VIAȚĂ. Un cuplu de români penticostali și-a ucis copilul. Arma crimei: 13 ani de Vindecare prin Rugăciune |
23 mai 2017 |
Raportul SRI pe 2014. Terorismul ocolește, deocamdată, România. Spionajul economic, nu! |
23 mai 2017 |
Rechizitoriul Hexi Pharma. Rolul jucat de inculpați în imperiul Hexi. Cât la sută dintre secretele imperiului a luat Dan Condrea în mormânt |
23 mai 2017 |
O femeie ușoară strică deopotrivă și o familie tradițională și una unisex |
23 mai 2017 |
STENOGRAME şocante din DOSARUL COLECTIV. APELURILE DISPERATE ale MEDICILOR. Telefon de la Bagdasar: "Deja au venit arși grav! 60? Nu am unde, nu am capacitate!" SITUAŢIA din faţa CLUBULUI: "Sunt 9 persoane pe jos și ambulanțele nu mai fac față!" |
23 mai 2017 |
Oprescu cu Munaf în celulă. Pot discuta de rolul SRI în anchete | POLITICA FAPTULUI DIVERS |
23 mai 2017 |
Fost membru al Comisiei SRI: Un singur protocol semnat de SRI și Ministerul Public |
23 mai 2017 |
O metaforă: Achim Irimescu nu mai e ministru |
23 mai 2017 |
Stenogramele „Colectiv”. Cele 11 minute în care Iadul și-a bătut joc de noi |
23 mai 2017 |
Demiterea lui Mișu Negrițoiu leagă scandalul fondurilor private de pensii de cel al polițelor RCA |
23 mai 2017 |
Banca Națională și Ambasada SUA abia acum au terminat al Doilea Război Mondial. BNR a capitulat |
23 mai 2017 |
„Autodenunțul” SRI. SRI, SIE, SPP, STS, Ministerele de Interne, Apărării și Justiției au semnat un „Protocol general de cooperare” |
22 mai 2017 |
Moștenitoarea Hexi Pharma, între familie și orfelinat. Cine o va crește pe fiica lui Dan Condrea |
22 mai 2017 |
Elena și Nicolae Ceaușescu, tânărul revoluționar și regina balului. Cum a FALSIFICAT propaganda o fotografie ca să transforme întâlnirea celor doi într-o telenovelă |
22 mai 2017 |
Personajul influent din România care a autorizat misiunea Black Cube |
22 mai 2017 |
Mandat de arestare pentru liderul opoziției pro-rus din Moldova, Renato Usatîi, acuzat că a mituit un killer într-o pușcărie din România |
22 mai 2017 |
Soarta turismului românesc a depins de o semnătură. Premierul Grindeanu îi dă peste mână unui important membru al Guvernului |
22 mai 2017 |
PARTENERUL unui cunoscut MEMBRU al Guvernului, REȚINUT! Lovitură de peste hotare pentru Cabinetul Grindeanu | EXCLUSIV |
22 mai 2017 |
Cazul „Legende Vii”. Un site își retrage produsele după o sesizare a Institutului Elie Wiesel |
22 mai 2017 |
Fetiță româncă din Italia, răpită, violată de mai multe ori și omorâtă |
22 mai 2017 |
Când e mai bine să declanșezi o anchetă, înainte sau după ce persoana cercetată e votată? |
22 mai 2017 |
Patru fotografii au fost ȘTERSE de pe siteul SRI. SEMNIFICAȚIA acestui gest. UPDATE: Campanie de înlocuire a cuvântului ”Protocol” cu”Parteneriat”. Vezi VIDEO incredibil |
22 mai 2017 |
„Brâncuși e pe mâna judecătorilor”. Guvernul nu a cerut proprietarilor „Cumințeniei Pământului” un nou termen de plată Vechiul termen, stabilit cu reprezentanții Ministerului Culturii, era 20 decembrie | EXCLUSIV |
22 mai 2017 |
Dacă nu era flagrantul din Ciolpani, directorii din Primărie mai erau reținuți? | POLITICA FAPTULUI DIVERS |
22 mai 2017 |
Concluzia TVR-Eurovision: Femeile neglijate își rad barba |
22 mai 2017 |
Teodor Meleșcanu, intervenție zdrobitoare în lupta Cameliei Smicală-Jalaskoski cu statul finlandez |
22 mai 2017 |
Vineri 13, s-au întâlnit la Paris ”profesioniștii” Al Qaeda și ”dilentanții” ISIS? |
22 mai 2017 |
Sunt obiectul perfect pentru șantaj |
22 mai 2017 |
Numele lui George Soros i-a enervat pe senatori. Scandal în Biroul Permanent |
22 mai 2017 |
Dragnea apare într-o stenogramă explozivă: "Circ ieftin” Cine i-a fost adversar? |
22 mai 2017 |
Primul protocol SRI – Ministerul Public datează din 1998! |
22 mai 2017 |
Dramele familiilor plecate în țări străine. Englezii cer arestarea românului care își vrea copiii înapoi de la un cuplu de homosexuali! |
22 mai 2017 |
Balena Albastră, un fake news cu consecințe înfiorătoare. Interviu cu un licean, salvator al ”balenelor albastre eșuate”, adică al tinerilor care sunt dispuși să execute provocările ”curatorilor” |
22 mai 2017 |
Un netrebnic cu un camion spulberă sute de oameni și toate teoriile despre terorism |
22 mai 2017 |
După mine, Catedrala Neamului este iubibilă |
22 mai 2017 |
Codruţ Marta și asemănarea din ce în ce mai izbitoare cu Elodia Ghinescu |
21 mai 2017 |
Șssst! SRI încearcă să ne spună ceva. Cuvântul cu P” care ar trebui să facă diferența |
21 mai 2017 |
Româncă amenințată cu închisoarea în Finlanda, după ce copiii i-au fost luați și aruncați în orfelinate. Drama doctoriței Camelia Smicală. |
21 mai 2017 |
Moartea lui Condrea. Un amănunt important, testamentul |
21 mai 2017 |
Cazul Mihalea. Noaptea Sfântului Andrei în care au ieșit demonii prejudecăților |
21 mai 2017 |
Telejurnal pentru soacră-mea. Editorial de weekend |
21 mai 2017 |
Moș Cioloș a umplut o ghetuță a Preafericitului Daniel și un bocăncel al nefericiților tineri și frumoși |
21 mai 2017 |
„Bulina roșie” era o stare de spirit | 24 de ani de EVZ |
21 mai 2017 |
Politica faptului divers. Reînființarea USL la Primăria Capitalei a avut nevoie de 3 hotărâri de Consiliu General |
21 mai 2017 |
Lecția „Florin Barbu”. Românul care a primit în Anglia atenția și grija statului român, la un pas de a fi arestat |
21 mai 2017 |
Ministrul Petrescu: Programul Start-up îl construim cu mediul de afaceri, nu pentru mediul de afaceri |
21 mai 2017 |
Adevăratele motive ale remanierii? 4 neclarități flagrante legate de cele 4 demiteri făcute de Cioloș |
21 mai 2017 |
Evenimentul zilei a fost prima PUBLICAŢIE care a scris despre cazul TULBURĂTOR al lui Florin Barbu. Tatăl copiilor dați spre adopție unui CUPLU GAY din Anglia nu va fi ARESTAT. PATRIARHIA se IMPLICĂ în acest caz SFÂŞIETOR |
21 mai 2017 |
Expozițiile de câini, pisici, porumbei și demonstrațiile de echitație, aproape salvate din ghearele „atleților interdicțiilor“ din Primăria Capitalei |
21 mai 2017 |
Dosarul „Sky News”, un precedent interesant/periculos |
21 mai 2017 |
SRI a trimis Parlamentului Raportul pe anul 2015 |
21 mai 2017 |
O nouă ipoteză despre dosarul omului de încredere al liderului PNL. Vasile Blaga, audiat la DNA din cauza unei înregistrări cu chestorul Liviu Popa? |
21 mai 2017 |
Demonstrația de forță din PSD este și un spectacol pentru UNPR? |
21 mai 2017 |
Poziția Franței privind aderarea noastră la Schengen, motivată și de Apa Nova-Veolia |
21 mai 2017 |
În liniște, fără niciun protest sau lanternă. Un inculpat a fost achitat anul trecut pentru că abuzul în serviciu era parțial dezincriminat |
21 mai 2017 |
Protocolul denunțat acum de SRI și Ministerul Public ar putea fi cel semnat în anul 2000 |
21 mai 2017 |
IMPERIUL Hexi Pharma, la mâna unui funcționar. Custodia fetiței magnatului, cheia LUPTEI pentru AVERE |
21 mai 2017 |
Un român căutat timp de 13 ani pentru două crime, prins din cauza unui selfie la grătar |
21 mai 2017 |
97% dintre români cred că statul omoară mai eficient decât teroriștii |
21 mai 2017 |
Nu te vom uita niciodată! Asemănări și deosebiri între cazurile „Legea antifumat” și Ludovic Orban |
21 mai 2017 |
Râdem de un terorist care are 400 de petarde FP3? |
21 mai 2017 |
#jesuisursuletz |
21 mai 2017 |
Câteva semnificații ale atentatelor din Paris, de vineri 13 |
21 mai 2017 |
Detalii incendiare ale operațiunii „Tornado” care o viza pe Laura Codruța Kovesi. DIICOT nu a negat că doi moguli de presă ar fi implicați în acțiunea de compromitere a șefei DNA |
21 mai 2017 |
Cazul profesorului universitar acuzat de o crimă de acum 18 ani. „Subsemnatul Dan Păcurariu declar că din aprilie 1994 am urmărit-o pe domnișoara Mihaela Fulga...” |
21 mai 2017 |
Noua Lege Big Brother a rețelelor de net. SRI rămâne actorul principal |
20 mai 2017 |
Toți adepții Martorilor lui Iehova TREBUIE să ȘTIE DECIZIA de ultimă oră a procurorilor suceveni, într-un caz de REFUZ al TRANSFUZIEI de sânge. O fată de 19 ani a MURIT! |
20 mai 2017 |
Concluzia procurorilor în Dosarul Hexi Pharma: personalul spitalelor a răspândit, fără vină, infecții nosocomiale |
20 mai 2017 |
Un text publicat chiar în ziua reunirii familiei Bodnariu. Mesaj atribuit Barnevernet: „În 6 din 10 cazuri, copiii sunt returnați familiilor” |
20 mai 2017 |
Sursele deschise spun mai multe decât SIE sau MAE. Listele de epurare ale lui Erdogan sunt gata încă din 30 mai |
20 mai 2017 |
Exclusiv EvZ. Ce se ascunde în spatele ultimei decizii a Guvernului Cioloș în afacerea ”Cumințenia Pământului” |
20 mai 2017 |
Pe lumină, ca tehnocrații. Guvernul Cioloș a modificat prin OUG, în octombrie 2016, un articol din Codul de Procedură Penală |
20 mai 2017 |
Proiect de hotărâre de Guvern controversat. Ministerul Turismului vrea să desființeze toate birourile de promovare turistică din străinătate |
20 mai 2017 |
Cutremurul din 1977. Cum relata ”Luminița”, revista comunistă a pionierilor, prima zi de școală după devastatorul seism. ”La înălțimea încrederii pe care i-o acordă partidul!” – Foto de arhivă |
20 mai 2017 |
Piedone. O arestare ritualică |
20 mai 2017 |
UPDATE| Balena Albastră. Thriller de Oscar, DAR REAL - Mesaj ce poate afecta emoţional. Doi premieri CONFIRMĂ DEZVĂLUIRILE EVZ |
20 mai 2017 |
Exclusiv EVZ. Scurt istoric al deciziilor care au adus SRI în miezul anchetelor penale. Primul protocol SRI – Ministerul Public datează din 1998 |
20 mai 2017 |
Ce l-a făcut pe Romeo Beja, lider al Mineriadei, să pice în cătușele poliției după ce s-a ascuns 11 ani |
20 mai 2017 |
Despre ipocrizie, Raluca Prună și Robert Cazanciuc |
20 mai 2017 |
Cazul extremistului maghiar acuzat de terorism. În octombrie, SRI a sesizat procurorii privind mai mulți membri al Mișcării de Tineret 64 de Comitate |
20 mai 2017 |
132 de spitale, părți civile în procesul Hexi Pharma. Rolul jucat de companiile lui Dan Condrea în apariția infecțiilor intraspitalicești |
20 mai 2017 |
Apelurile la 112 din teribila noapte de 30 spre 31 octombrie 2015. Stenogramele morții - „Colectiv” 2015 |
20 mai 2017 |
Ce spune SRI despre pactul cu Facebook România - Exclusiv EVZ |
20 mai 2017 |
Puțină lume știe: Regele Mihai a fost director de ziar pentru o zi |
20 mai 2017 |
Profesorii din Canada, sfătuiți să invite transsexuali care să-i învețe pe copii arta machiajului |
20 mai 2017 |
Nevasta generalului s-a omorât pe 21 decembrie 2003. Strania poveste a sinuciderii soției generalului Victor Atanasie Stănculescu. „Nu regret nimic! Nu te urăsc!” |
20 mai 2017 |
SECRETUL MORŢII ofiţerului SPP care s-a ÎMPUŞCAT şi legătura cu un fost şef al SRI. Document INCENDIAR |
20 mai 2017 |
Ca la ușa cortului! Stenograma scandalului dintre senatorii Șerban Nicolae și Mihai Goțiu, ”arbitru” fiind Călin Popescu-Tăriceanu. Cuvântul cu ”S” de la care a pornit păruiala verbală. E un cuvânt care anul trecut a divizat societatea |
20 mai 2017 |
CAZUL MICUȚILOR ROMÂNI, ADOPTAȚI DE UN CUPLU GAY DIN MAREA BRITANIE. Timp de doi ani, statul român nu a mișcat un deget pentru a salva copiii familiei Barbu-Racolța |
20 mai 2017 |
Afacerea „Cumințenia Pământului”. Proprietarii așteaptă să se strângă banii de la populație |
20 mai 2017 |
Alexandru Vișinescu rămâne condamnat pentru crime împotriva umanității |
20 mai 2017 |
Ponta, Diaconu, Constantin și Bănicioiu au discutat, la o friptură de vită, soarta miniștrilor guvernului PSD |
20 mai 2017 |
Nicu Alifantis a devenit bunic. Vezi ce cântec de leagăn i-a compus nepoatei sale |
20 mai 2017 |
Alexandru Vișinescu rămâne condamnat pentru crime |
20 mai 2017 |
”Domnule Ștefan cel Mare, ați trecut vreodată pe la Vrâncioaia?” Și ceva despre mineriadă | Editorial de weekend |
20 mai 2017 |
Incredibil, un inculpat din dosarul masacrului a scăpat până acum de mâna legii! Mărturia artificierului rănit în dezastrul de la Colectiv |
20 mai 2017 |
„Cumințenia Pământului” Scoate Guvernul 10 milioane de euro sau acceptă proprietarii 6 milioane. O întrebare de milioane de euro. |
19 mai 2017 |
Surse din SRI susțin că au participat la prinderea lui Ghiță. Ar fi prima operațiune făcută sub comanda noului șef operativ, generalul Răzvan Ionescu |
19 mai 2017 |
Comunicatul DNA legat de Blaga și banii pentru fostul PDL, indiciu. Procurorii vor cere aviz pentru extinderea urmăririi penale pentru Vasile Blaga |
19 mai 2017 |
SRI, cui ne lași? Mandatele de urmărire în vigoare, viitoarele ținte ale avocaților |
19 mai 2017 |
Încă o familie de români începe războiul cu serviciile sociale din Anglia. Băiețel de 7 ani, luat de lângă părinți de protecția copilului din Marea Britanie |
19 mai 2017 |
„AVOCATUL MOSSADULUI” DESCINDE LA BUCUREȘTI CA SĂ-I APERE PE CEI CARE AU SPIONAT-O PE CODRUȚA KOVESI. Misteriosul rol jucat de Mordechai Tzivin în dosarul teroristului Omar Hayssam | DEZVĂLUIRI EVZ |
19 mai 2017 |
Pe Hâldan l-au „tratat“ cu acupunctură, pe Ekeng, cu indiferenţă |
19 mai 2017 |
Nu am fost sâmbătă la parada LGBT |
19 mai 2017 |
Serviciul secret al Ministerului de Interne devine militar! |
19 mai 2017 |
În 2014, România a fost atacată cibernetic de un alt stat. Care? | EXCLUSIV PREMIUM |
19 mai 2017 |
Scandalul Carla’s Dreams. Rușii nu au făcut decât să confirme și să dezvolte informațiile din Republica Moldova și România! |
19 mai 2017 |
Violențele din Piața Victoriei. SRI și MAI au comunicat în baza a două protocoale din 2012 și 2015 |
19 mai 2017 |
Dependența de interdicții, un virus nou care face victime |
19 mai 2017 |
Exploziv! OFIŢERI SRI prezenți la o ŞEDINŢĂ A CSM, în care S-A DISCUTAT un SUBIECT FOARTE DELICAT pentru securitatea ţării. Există dovezi într-un DOCUMENT FOARTE IMPORTANT |
19 mai 2017 |
Condamnați care copiază cărți. Condamnați care copiază crime |
18 mai 2017 |
MISIUNEA IMPOSIBILĂ (legal) a Scorpionilor Albaștri în Polonia. Marșul HALUCINANT de la Craiova la Varșovia, prin hățișul legilor |
18 mai 2017 |
Diaconu. Gelu Diaconu. „Răspunsul, prieteni, e vânare de vânt” |
18 mai 2017 |
Noua lege a cartelelor pre-pay. Adio Wi-Fi la liber în cafenele și hoteluri |
18 mai 2017 |
Moartea lui Dan Condrea, manual de demontare a speculațiilor. Una câte una |
18 mai 2017 |
Soarta banilor donați pentru "Cuminţenia Pământului”? VESTE PROASTĂ. Ce a spus avocatul proprietarilor? - Update |
17 mai 2017 |
MISIUNEA IMPOSIBILĂ (legal) a Scorpionilor Albaștri în Polonia. Marșul HALUCINANT de la Craiova la Varșovia, prin hățișul legilor |
16 mai 2017 |
CEDO, DECIZIE privitoare la românul căruia Anglia I-A LUAT COPIII și i-a DAT spre ADOPȚIE unui cuplu gay |
16 mai 2017 |
CEDO a respins plângerea lui Florin Barbu. Copiii românului rămân la cuplul gay |
14 mai 2017 |
Ce spune SRI despre pactul cu Facebook România - Exclusiv EVZ |
12 mai 2017 |
Povestea CUTREMURĂTOARE a celor ce NU POT AVEA copii. MAME-SUROGAT din Ucraina, la prețuri între 24.000 și 49.900 de euro. Oferta pentru cuplurile din România, apărută în LIPSA unei LEGI |
12 mai 2017 |
SCANDALOS. MAME-SUROGAT din Ucraina, pe zeci de mii de euro, pentru cuplurile FĂRĂ COPII din România |
11 mai 2017 |
SECRETUL MORŢII ofiţerului SPP care s-a ÎMPUŞCAT şi legătura cu un fost şef al SRI. Document INCENDIAR |
08 mai 2017 |
Soarta turismului românesc a depins de o semnătură. Premierul Grindeanu îi dă peste mână unui important membru al Guvernului |
07 mai 2017 |
Hortărârea de reorganizare a Turismului, modificată pe drumul de la minister la Guvern |
06 mai 2017 |
Elena și Nicolae Ceaușescu, tânărul revoluționar și regina balului. Cum a FALSIFICAT propaganda o fotografie ca să transforme întâlnirea celor doi într-o telenovelă |
04 mai 2017 |
Șeful biroului de promovare a turismului românesc la Madrid, căutat de un an de Poliția Română |
02 mai 2017 |
Ce LEGE a ÎNCĂLCAT TVR, între 26 aprilie și 2 mai! Cum RESPECTA legea televiziunea acum 37 de ani. FOTO&VIDEO |
02 mai 2017 |
Ce LEGE a ÎNCĂLCAT TVR, între 26 aprilie și 2 mai! Cum RESPECTA legea televiziunea acum 37 de ani. FOTO&VIDEO |
02 mai 2017 |
Ministerul Turismului cere puterea de a privatiza active și desființarea birourilor de promovare turistică din străinătate - Exclusiv EVZ |
02 mai 2017 |
Proiect de hotărâre de Guvern controversat. Ministerul Turismului vrea să desființeze toate birourile de promovare turistică din străinătate |