30 sept. 2017 |
Eugen Rădulescu, directorul Direcţiei de Stabilitate BNR: „Vremea dobânzilor mici se termină. Evident că ne aşteptăm la rate mai mari” |
30 sept. 2017 |
Eugen Rădulescu, BNR: „16% din interprinderile din România nu au nici salariaţi, nici capital, nici vânzări. Sunt anomalii care generează o economie care bălteşte” |
30 sept. 2017 |
Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei avertizează: „ROBOR-ul e un subiect nou. Îl urmărim. Eu sunt printre cei care au credit, deci sunt foarte atent la ROBOR” |
30 sept. 2017 |
CFR Marfă a intrat în vizorul Consiliului Concurenţei după ce statul i-a şters datorii de 350 mil. euro. „Am primit plângeri de la operatorii privaţi de marfă” |
28 sept. 2017 |
Producătorul de carne Carmistin preia Avicola Târgu Jiu, o companie în care vrea să investească 20 mil. euro |
28 sept. 2017 |
Producătorul de carne Carmistin a preluat compania Avi Instant din Târgu Jiu, aflată în faliment, într-o tranzacţie de peste 4 mil. euro |
28 sept. 2017 |
Un producător agricol din Cluj a creat brandul Elixir pe piaţa de 300 mil. euro a uleiurilor vegetale |
27 sept. 2017 |
Grupul austriac din industria lemnului Egger mizează pe afaceri de peste 1,4 miliarde de lei |
25 sept. 2017 |
Jidvei, cel mai mare producător de vin din România, şi-a lansat magazin online. Director general adjunct: „Ne aşteptăm ca online-ul să ajungă la o pondere de 5-6% în primul an” |
25 sept. 2017 |
Surpriză: Grupul de asigurări italian Generali are 4.500 de hectare de teren în Timiş şi business de peste 22 mil. lei în agricultură |
25 sept. 2017 |
Prognoză agricolă Coceral 2017. Producţia de plante uleioase creşte cu 8%. Bulgaria ne suflă titlul de lider al producţiei de floarea-soarelui în Uniunea Europeană |
25 sept. 2017 |
Un producător agricol din Mureş vinde brânzeturi marca Manufactura de Brânză de 4.500 euro lunar |
24 sept. 2017 |
Cu 14 mil. euro, retailerul de mobilă kika ia locul magazinului OBI din zona Theodor Pallady din Capitală |
24 sept. 2017 |
Un importator de vopsele fabricate în SUA se extinde cu magazine în Timişoara şi Craiova |
24 sept. 2017 |
Un nou proiect în inima Capitalei, care să rivalizeze cu Centrul : Se deschide primul parc permanent de restaurante. ”Vor fi specialităţi de bază de fructe de mare, burgeri, mâncare chinezească, clătite şi multe alte specialităţi” |
23 sept. 2017 |
Un nou proiect în inima Capitalei, care să rivalizeze cu Centrul : Se deschide primul parc permanent de restaurante. ”Vor fi specialităţi de bază de fructe de mare, burgeri, mâncare chinezească, clătite şi multe alte specialităţi” |
22 sept. 2017 |
Mânăstirea Frumoasa din Iaşi va fi reabilitată din fonduri europene. Investiţia se ridică la 4,7 mil euro şi va fi finalizată peste 6 ani |
22 sept. 2017 |
Retailerul de mobilă şi decoraţiuni Kika i-o ia înainte lui IKEA şi deschide un nou magazin în estul Capitalei până la sfârşitul anului |
22 sept. 2017 |
Retailerul de mobilă şi decoraţiuni Kika o ia înaintea Ikea şi deschide un nou magazin în estul Capitalei până la sfârşitul anului |
21 sept. 2017 |
Paul Nicolau, proprietarul restaurantului Taverna Racilor, îşi deschide un parc de restaurante cu 20 de vedori în centrul Capitalei. „Targetul nostru este 100.000 de euro pe lună” |
21 sept. 2017 |
Paul Nicolau, proprietarul restaurantului Taverna Racilor, îşi deschide un parc de restaurante cu 20 de vendori în centrul Capitalei. „Targetul nostru este 100.000 de euro pe lună” |
21 sept. 2017 |
Paul Nicolau, proprietarul restaurantului Taverna Racilor, deschide primul parc de restaurante permanent în centrul Capitalei. „Targetul nostru este 100.000 de euro pe lună” |
21 sept. 2017 |
Ministrul agriculturii vrea să refacă infrastructura principală de irigaţii: Aici trebuie să lucrezi ca rândunica, să repari din bucată în bucată pentru a face întregul |
21 sept. 2017 |
Antreprenor din Paşcani cu business integrat în agricultură. După trei ani de secetă în zonă nu se pune problema dacă merită să investim în irIgaţii, ci dacă mai vrem să existăm |
21 sept. 2017 |
Prognoză agricolă. Producţia de cereale creşte cu 1,5% în 2017. Emil Dumitru, Pro Agro: „Este efectul faptului că s-au aplicat tehnologii” |
20 sept. 2017 |
România, locul 13 în topul celor mai mari producători de carne de porc din UE |
20 sept. 2017 |
Producătorul de mobilă Simex din Sălaj face 60% din business la export |
20 sept. 2017 |
Tandem, un producător de mobilă din Chişinău, vrea 2,8 mil. euro cu cinci magazine în Bucureşti |
19 sept. 2017 |
Fabrica de lactate Eliezer Prod din Lunca Ilvei face 15% din business la export în Grecia, Germania şi Spania |
18 sept. 2017 |
Producţia de prune a României scade cu peste 30%, însă rămâne cea mai mare din UE. „Românilor le place ţuica, fiecare român are câţiva pruni.“ |
18 sept. 2017 |
Subvenţiile de 3.000 de euro nu au redus dependenţa faţă de roşiile din import |
18 sept. 2017 |
De ce? Subvenţiile de 3.000 de euro nu au redus dependenţa faţă de roşiile din import |
17 sept. 2017 |
Familia Banilevici din Rădăuţi produce mobilă de 200.000 de euro pe lună. Germania, principala piaţă |
14 sept. 2017 |
Agricola Băcau, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa procesării cărnii, vinde 56% din producţie către retaileri. Magazinele proprii acoperă doar 2% din producţie |
14 sept. 2017 |
Drama unui producător de mobilă din Baia Mare: "Toată lumea vrea IT, nimeni nu vrea să lucreze în industrie. Tinerii absolvenţi de liceu nu vor se trezească la ora 5 dimineaţa pentru 1.500 de lei“ |
14 sept. 2017 |
Producător de mobilă din Baia Mare: „Tinerii absolvenţi de liceu nu vor să se trezească la 5 dimineaţa pentru 1.500 de lei“ |
13 sept. 2017 |
Turcii de la Yildiz Entegre investesc încă 10 mil. euro într-o companie de logistică şi într-o fabrică de produse chimice |
12 sept. 2017 |
Comisia Europeană vrea să acorde 1 mil. de euro autorităţilor de siguranţă alimentară din Europa de Est ca să testeze produsele de „dublul standard” |
12 sept. 2017 |
Brandul de lactate din lapte de capră Rupi încearcă să-şi facă loc în supermarketuri |
12 sept. 2017 |
Activitatea de trading a BriseGroup trece în mâinile fondatorului Marius Bucur |
11 sept. 2017 |
Un trader ungar intră pe piaţa locală. Minoritar, un fost manager al BriseGroup |
10 sept. 2017 |
Producătorul magiunului de prune de Topoloveni speră la vânzări de 4,6 mil. lei. „Exporturile vor fi 20% din afaceri“ |
09 sept. 2017 |
Dramatic. Cel mai mare crescător local de vaci de carne din România, Dutch Trading, spune că românii nu sunt interesaţi să lucreze ca îngrijitori de vite pentru 2.500 de lei pe lună şi a adus nepalezi |
08 sept. 2017 |
Studiu Parlamentul European: 40% din terenurile agricole din România aparţin investitorilor străini |
08 sept. 2017 |
Judeţul Vrancea primeşte o finanţare de 245 mil. euro din fonduri europene pentru extinderea şi modernizarea sistemului de apă şi canalizare |
08 sept. 2017 |
De necrezut! S-au format iar cooperative şi livrează în Profi, Kaufland şi Mega Image. Cooperativa agricolă Lunca Someşul Mic din judeţul Cluj are 13 membri şi lucrează 70 de ha de legume |
07 sept. 2017 |
După patru ani de insolvenţă, Dobrogea Grup, producătorul brandului Eugenia, mizează pe afaceri de 37 mil. euro |
07 sept. 2017 |
Un fond de investiţii din Las Vegas vrea să cultive plante medicinale în Timiş |
06 sept. 2017 |
Producătorul de mobilă Aramis din Baia-Mare trece pragul de 1 miliard de lei. „Circa 98-99% din producţia Aramis Invest din Baia-Mare merge la export, principalul nostru client fiind Ikea.“ |
06 sept. 2017 |
Producătorul de mobilă Aramis din Baia Mare face pasul spre 1 mld. lei, după un avans de 21% în S1 2017. În România sunt doar 100 de companii cu afaceri anuale de peste un miliard de lei |
05 sept. 2017 |
Dan Şucu, proprietarul Mobexpert, speră la afaceri de 178 de milioane de euro în 2017 |
05 sept. 2017 |
Top 30 cei mai mari crescători de vaci de carne au cumulat afaceri de 74 mil. euro |
05 sept. 2017 |
Producătorul de salate Eisberg, furnizor al McDonald’s şi City Grill, mizează pe afaceri de 10 mil. euro. „Oamenii vor să petreacă cât mai puţin timp în bucătărie şi atunci preferă o salată. Nu mai vor să stea la cratiţă.“ |
04 sept. 2017 |
Producătorii de alimente, despre avantajele şi dezavantajele producţiei de mărci private: Îşi acoperă o bună parte din producţie, dar preţul este mic. Marjele se fac din volume |
04 sept. 2017 |
Românii, înlocuiţi de nepalezi la munca în ferme. Dutch Trading, cel mai mare crescător de vaci de carne din România: „Aducem oameni din Nepal. Muncitorilor buni din România nu le place să lucreze în ferme“ |
04 sept. 2017 |
Dramatic. Cel mai mare crescător local de vaci de carne din România, Dutch Trading, spune că românii nu sunt interesaţi să lucreze ca îngrijitori de vite pentru 2.500 de lei pe lună şi a adus nepalezi |
03 sept. 2017 |
Apicultorii români exportă miere de 21 mil. euro în Germania, Italia şi Franţa |
03 sept. 2017 |
Prima tranzacţie „cu greutate“ de pe piaţa mezelurilor: Familia libaneză El Solh cedează businessul Caroli unui grup cu afaceri de 4 mld. euro |
01 sept. 2017 |
Tranzacţie gigant. Familia libaneză El Solh a vândut pachetul majoritar de acţiuni al producătorului de mezeluri Caroli Foods către un grup mexican |
01 sept. 2017 |
Tranzacţie gigant. Familia libaneză El Solh a vândut pachetul majoritar de acţiuni al producătorului de mezeluri Caroli Foods către un grup mexican |