31 oct. 2017 |
Intrarea în vigoare a legii insolvenţei persoanelor fizice, amânată până la 1 ianuarie 2018 |
31 oct. 2017 |
Profesorii ar putea primi premii dacă elevii lor sunt olimpici/ Valoarea va fi stabilită de ministru |
31 oct. 2017 |
Comisia juridică extinde atribuţiile Jandarmeriei: Oamenii legii vor putea constata comiterea unei fapte penale la a cărei săvârşire au asistat |
31 oct. 2017 |
Ludovic Orban, despre Legile justiţiei: Săracul Iordache, nu ştie ce a semnat. PSD are amendamente în sertar |
30 oct. 2017 |
Preşedintele CJ Călăraşi sancţionat de partid doar cu retragerea funcţiei politice, după ce a fugit de la un control al poliţiei |
30 oct. 2017 |
PNL depune două moţiuni simple: Prima împotriva ministrului Finanţelor, a doua pe energie |
30 oct. 2017 |
Orban: PNL respinge categoric propunerile de modificare a legilor justiţiei |
30 oct. 2017 |
Orban, despre reproşurile supravieţuitorilor din Colectiv: Coaliţia trebuia să ia toate măsurile necesare |
29 oct. 2017 |
Recunoaşterea limbajului semnelor, PRIMUL pas care ar scoate din izolare persoanele surde |
25 oct. 2017 |
Ministrul Sănătăţii: Prima cantitate de vaccin gripal a fost livrată; Vaccinarea antigripală poate începe |
25 oct. 2017 |
Normele legii vaccinării, care instituie obligativitatea respectării listei de vaccinuri la copii, vor fi gata mai devreme. Bodog: Nu aşteptăm ca legea să-şi facă parcursul |
25 oct. 2017 |
Ministrul Bodog a anunţat că programul Acţiuni Prioritare-Arsuri este aproape finalizat. Ce beneficii aduce acesta pacienţilor cu arsuri |
25 oct. 2017 |
Predoiu: PSD-ALDE încearcă în Justiţie o crimă cu autor necunoscut |
25 oct. 2017 |
Florin Iordache, autorul OUG 13, se va ocupa în Parlament de modificările la legile justiţiei propuse de succesorul său la minister, Tudorel Toader |
25 oct. 2017 |
Toader, despre recursul compensatoriu: Legea a pornit din mandatul anterior. Ordinul, emis pe baza propunerilor comisiilor din penitenciare |
25 oct. 2017 |
Stelian Ion (USR), despre legile justiţiei: Toader a pus cartoful fierbinte pe masă şi a plecat |
24 oct. 2017 |
Persoanele care s-au pensionat anticipat între anii 2011- 2016 pot cere recalcularea pensiei |
24 oct. 2017 |
PNL vrea să facă dreptate Laurei Florescu şi vine cu proiect de lege pentru cei care pimesc pensie de handicap |
24 oct. 2017 |
Dragnea a depus un amendament ce dă posibilitatea cumulului pensiei cu drepturile de autor / PNL vrea să-i facă dreptate Laurei Florescu şi vine cu proiect de lege pentru cei care primesc pensie de handicap |
24 oct. 2017 |
Florea: Elena Udrea, Daniel Dragomir, Doru Paraschiv şi Marian Hăpău, invitaţi la Comisia de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009 |
24 oct. 2017 |
Dragnea a depus un amendament ce dă posibilitatea cumulului pensiei cu drepturile de autor / PNL vrea să-i facă dreptate Laurei Florescu şi vine cu proiect de lege pentru cei care primesc pensie de handicap |
23 oct. 2017 |
USR atacă decizia Tribunalului Bucureşti privind anularea societăţilor comerciale înfiinţate de PMB |
23 oct. 2017 |
PNL atacă Hotărârea Parlamentului prin care prezenţa la Comisia SRI este obligatorie |
22 oct. 2017 |
Interzicerea folosirii unor cuvinte ca "penali" sau "puşcăriabili" | Iordache, despre prezumpţia de nevinovăţie în declaraţiile publice: Avem o Directiva UE, o implementăm |
22 oct. 2017 |
Orban, la Congresul pentru alegerea conducerii TNL: Votaţi liber! Am dreptul să am o preferinţă; nu am voie, în schimb, să o fac publică |
22 oct. 2017 |
A început campania pentru alegerile locale parţiale din 5 noiembrie |
22 oct. 2017 |
Şefia organizaţiei de Tineret a PNL, disputată în turul al doilea de Mara Mareş şi Radu Surugiu |
22 oct. 2017 |
Mara Mareş, preşedinte al Tineretului Naţional Liberal |
21 oct. 2017 |
EXCLUSIV | Fost ministru: E "Ascultarea României". Mi-au dat acces la informaţii secrete, apoi m-au ascultat? |
21 oct. 2017 |
EXCLUSIV | Fost ministru: E "Ascultarea României". Mi-au dat acces la informaţii secrete, apoi m-au ascultat? |
21 oct. 2017 |
EXCLUSIV | Fost ministru: Este "Ascultarea României". Mi-au dat acces la informaţii secrete, apoi m-au ascultat? |
21 oct. 2017 |
Premierul Mihai Tudose, vizită neanunţată într-o piaţă din Deva după vizita inopinată pe autostrada Deva-Lugoj |
21 oct. 2017 |
Ziua Armatei: Militari la Mall, concerte în parcuri şi retragere cu torţe |
21 oct. 2017 |
MAE: Un român a fost rănit în urma atacului de la München |
21 oct. 2017 |
Seidler: USR îl susţine pe Nicuşor Dan pentru a câştiga Primăria Capitalei, în 2020 |
20 oct. 2017 |
Buşoi: Firea nu a făcut nimic pentru îmbunătăţirea traficului; începem o campanie de conştientizare |
19 oct. 2017 |
Hans Klemm, la forumul Trade Winds: Nu este un aliat al SUA mai puternic decât România, în regiune |
19 oct. 2017 |
Elena Udrea, la Comisia SRI: Statul paralel controlează societatea folosind Justiţia ca instrument principal |
17 oct. 2017 |
CSAT a aprobat participarea României la 10 proiecte PESCO, într-o fază iniţială |
17 oct. 2017 |
Ambasada SUA: Nu trebuie să se facă abuz de imunitatea parlamentară pentru a apăra pe cineva |
16 oct. 2017 |
Rovana Plumb, invitată la Comisia juridică la ora 17:00. Juriştii dezbat cererea DNA |
16 oct. 2017 |
Rovana Plumb, invitată la Comisia juridică. Juriştii dezbat cererea DNA de ridicare a imunităţii |
16 oct. 2017 |
Orban: Remanierea, frecţie la picior de lemn. Shhaideh, mic copil faţă de Paul Stănescu. Ce spune liderul liberal despre nominalizările de la Transporturi sau Fonduri Europene |
16 oct. 2017 |
Orban: bíróságon támadja meg a PNL az 1-es és 2-es kategóriájú nyugdíjakról szóló kormányhatározatot |
16 oct. 2017 |
Ministrul de Interne, Carmen Dan: MAI discută cu sindicatele modificarea Statutului poliţiştilor în ce priveşte pensionarea |
16 oct. 2017 |
Deputatul PSD Dumitru Chiriţă, propus pentru şefia ANRE; Virgil Popescu: PNL se va opune |
13 oct. 2017 |
Klaus Iohannis a discutat cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk despre consolidarea UE |
13 oct. 2017 |
Vicepreşedintele PNL Florin Cîţu: PSD, nicio legătură cu moralitatea. Paul Stănescu are probleme în justiţie |
12 oct. 2017 |
Cerere de retragere a imunităţii. Nicolicea: Rovana Plumb, invitată luni la Comisia juridică; Cerem Parchetului şi alte acte |
12 oct. 2017 |
Manda, după audierea fostului şef al SRI Alba, Ioan Tarnu: Interceptări abuzive, dosare judecate de apropiaţi ai şefei DNA |
12 oct. 2017 |
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, chemat la audieri în Comisia de anchetă privind arhiva SIPA. Cine se mai află pe lista parlamentarilor |
12 oct. 2017 |
Tudorel Toader şi Codruţa Kovesi, chemaţi la audieri în Comisia de anchetă privind arhiva SIPA. Cine se mai află pe lista parlamentarilor |
12 oct. 2017 |
Fostul şef al SRI Alba, Ioan Tarnu: Am avut o experienţă şi o relaţie extrem de negative cu Florian Coldea |
12 oct. 2017 |
Tudorel Toader, Codruţa Kovesi, Eduard Hellvig, chemaţi la audieri în Comisia de anchetă privind arhiva SIPA. Cine se mai află pe lista parlamentarilor |
12 oct. 2017 |
Manda: Traian Băsescu, Elena Udrea, Daniel Dragomir şi Ovidiu Puţura, invitaţi săptămâna viitoare la Comisia pentru controlul SRI |
12 oct. 2017 |
Cazul fostului ofiţer SRI, Daniel Dragomir. Traian Băsescu şi Elena Udrea, invitaţi săptămâna viitoare la Comisia pentru controlul SRI |
12 oct. 2017 |
Comisia de control al SRI a primit un document cu privire "la sufrageria lui Oprea" din 2009, dar este SECRET. Manda: Cerem declasificarea |
11 oct. 2017 |
Şedinţa Senatului, suspendată după ce PSD a cerut pauză. Legea UDMR privind consacrarea 15 martie ca sărbătoare a maghiarilor, pe ordinea de zi |
11 oct. 2017 |
Viorel Ilie, ministrul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul, dispus să demisioneze: Vom lua o decizie când se va întoarce Tăriceanu |
11 oct. 2017 |
Turcan: Parlamentul face scut în jurul Rovanei Plumb prin decizia Biroului Permanent |
11 oct. 2017 |
Legea vaccinării, avizată în Comisia juridică. Personale imune, exceptate de la vaccinare |
11 oct. 2017 |
Legea vaccinării, avizată de senatorii-jurişti. Noua excepţie introdusă în actul normativ |
11 oct. 2017 |
Proiectul lui Şerban Nicolae privind paradisurile fiscale, avizat favorabil de Comisia juridică |
11 oct. 2017 |
Legea de funcţionare agenţiei de presă Agerpres, modificată. Directorul poate fi demis dacă Parlamentul respinge raportul de activitate al instituţiei |
11 oct. 2017 |
Legea de funcţionare agenţiei de presă Agerpres, modificată. Directorul, demis dacă Parlamentul respinge raportul de activitate/ Giboi: Comisia de cultură a Senatului aprobă proiectul de subordonare politică |
10 oct. 2017 |
Split TVA, proiectul modificat substanţial de Comisia de buget-finanţe, pe ordinea de zi a şedinţei de plen a Senatului |
10 oct. 2017 |
Majorarea accizei la carburanţi, pe ordinea de zi a plenului Senatului |
10 oct. 2017 |
Toader, despre subiectul care ar fi declanşat criza din Guvern: Ministerul Justiţiei nu este abilitat să sesizeze CCR în cazul Belina; Problema decidenţilor |
10 oct. 2017 |
Toader: Căutăm pragul rezonabil pentru abuzul în serviciu |
10 oct. 2017 |
Toader, despre legile justiţiei: Săptămâna asta definitivăm proiectul; va fi discutat cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans |
10 oct. 2017 |
PNL vrea să îl demită pe Dragnea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor |
10 oct. 2017 |
Mihai Busuioc, secretar general al Guvernului apropiat de Liviu Dragnea, validat pentru funcţia de preşedinte al Curţii de Conturi, în comisiile reunite |
10 oct. 2017 |
Mihai Busuioc, secretar general al Guvernului, validat pentru funcţia de preşedinte al Curţii de Conturi, în comisiile reunite |
10 oct. 2017 |
Moţiunea simplă depusă de PNL, dezbătută în plen: Opoziţia cere demisia ministrului Sănătăţii, UDMR se abţine de la vot/ Bodog: PNL, un partid-istorie; aveţi tupeu! |
09 oct. 2017 |
Iohannis, despre armata europeană: UE doreşte să devină puternică în domeniul apărării, nu să dezvolte ceva concurent cu NATO |
09 oct. 2017 |
Stoltenberg, CATEGORIC împotriva unei armate europene care să dezvolte structuri de comandă care să se suprapună cu NATO/ Iohannis: UE nu doreşte să dezvolte ceva concurent |
05 oct. 2017 |
Camera Deputaţilor: Clădirile monumente istorice, muzeele si casele memoriale, scutite de impozit |
05 oct. 2017 |
Preda: Dragomir spicuişte doar ce îi alimentează retorica; este liber să facă orice sesizări |
04 oct. 2017 |
Comisia juridică dezbate miercuri cererea de urmărire penală în cazul Rovanei Plumb |
04 oct. 2017 |
Comisiile reunite au respins proiectul UDMR privind reducerea pragului de reprezentare la 10% pentru folosirea limbii materne în relaţia cu administraţia publică |
04 oct. 2017 |
Comisiile reunite au respins proiectul UDMR privind reducerea pragului de reprezentare la 10% pentru folosirea limbii materne în relaţia cu administraţia publică/ Dezbaterea, marcată de controverse |
04 oct. 2017 |
Marton Arpad, deputat: Votul de respingere al proiectului UDMR, surprinzător; UDMR şi PSD vor analiza protocolul |
04 oct. 2017 |
Reducerea PRAGULUI pentru utilizarea limbii materne. Marton Arpad, deputat: Votul de respingere al proiectului UDMR, surprinzător; UDMR şi PSD vor analiza protocolul |
04 oct. 2017 |
Camera Deputaţilor a respins moţiunea simplă îndreptată împotriva ministrului Transporturilor |
04 oct. 2017 |
Deputaţii PNL, USR şi PMP depun moţiunea simplă "PSD dăunează grav sănătăţii" şi cer demiterea ministrului Bodog |
04 oct. 2017 |
Legea finanţării partidelor, modificată: Ce se va întâmplac cu banii obţinuţi nelegal |
04 oct. 2017 |
Legea finanţării partidelor, modificată: Banii obţinuţi nelegal nu mai pot fi confiscaţi |
04 oct. 2017 |
Carmen Dan, chemată în Parlament pentru explicaţii legate de pensionările şi reangajările din MAI |
04 oct. 2017 |
Comisia juridică: Termen de 14 zile pentru analizarea solicitării DNA în cazul Rovanei Plumb |
03 oct. 2017 |
Tudose a cerut amânarea dezbaterii moţiunii simple; moţiunea se va dezbate miercuri dimineaţă |
03 oct. 2017 |
Ionuţ Mişa va fi chemat în Parlament pentru a da explicaţii pe tema TVA split |
03 oct. 2017 |
Codul de conduită al parlamentarilor a fost adoptat de Comisiile juridice reunite/ Nicolicea: O parte din amendamentele propuse au fost "hazlii" |
03 oct. 2017 |
Iohannis: Lecţie pentru politicienii de la Bucureşti - un proiect de ţară nu e durabil fără unitate |
02 oct. 2017 |
Proiect: Reducerea TVA de la 19% la 5% pentru lemnul de foc livrat către persoanele fizice |
02 oct. 2017 |
Klaus Iohannis, mesaj de condoleanţe către Donald Trump: Astfel de acte sângeroase nu îşi pot găsi justificare |
01 oct. 2017 |
Palatul Cotroceni, iluminat în culoarea roz pentru a marca Ziua luptei împotriva cancerului de sân |
01 oct. 2017 |
USR va solicita, marţi, Parlamentului să reînfiinţeze Comisia comună pentru Codul Electoral |
01 oct. 2017 |
Traian Băsescu, despre legile justiţiei :Au destule deficienţe, dar introduc şi elemente extrem de necesare |
01 oct. 2017 |
Ludovic Orban: PNL votează în favoarea cererilor justiţiei. Păstrarea Rovanei Plumb, un atac la interesul României |
01 oct. 2017 |
Dacian Cioloş: Balonul de promisiuni al PSD-ALDE s-a găurit; În buzunarul românilor, mâna care ia, nu dă |