28 feb. 2018 |
Invitați de onoare și un program artistic unic la Balul Operei 2018 |
28 feb. 2018 |
Formularul 230 pentru 2% din impozitul anual pe salarii şi pensii va putea fi depus şi de către beneficiari sumei redirecţionate |
28 feb. 2018 |
Decizie radicală într-un club din Cluj: băuturi fără paie |
28 feb. 2018 |
Parlament: Vinerea Mare devine sărbătoare legală în care nu se lucrează |
28 feb. 2018 |
Dolarul a crescut cu peste 3,5 bani |
28 feb. 2018 |
Legea privind telemunca, adoptată. Domiciliul devine birou, |
28 feb. 2018 |
Codruţa Kovesi prezintă bilanţul DNA, la o zi după ce CSM a dat AVIZ NEGATIV revocării sale |
28 feb. 2018 |
Reacția prorectorului UBB, Ioan Bolovan, după acuzațiile de plagiat și autoplagiat |
28 feb. 2018 |
Lucrările la Centura de Sud a Floreștiului. Primăria nu are soluții pentru cei care se plâng de noroi |
28 feb. 2018 |
În doar două zile, polițiștii au confiscat lemne furate în valoare de 7.800 de lei |
28 feb. 2018 |
Probleme cu plata parcărilor şi cu sistemul de ticketing. Ce decizie a luat primarul Emil Boc după ce nu a reuşit să-şi plătească parcarea |
28 feb. 2018 |
Fostul europarlamentar Adrian Severin, eliberat. Decizia este definitivă |
28 feb. 2018 |
Porcul care a vandalizat Floreștiul! VIDEO |
28 feb. 2018 |
De tot râsul. Veniturile pe un an ale Cluj Innovation Park, care administrează proiecte falimentare, au fost obținute din vânzarea unui telefon |
28 feb. 2018 |
Poliția Municipiului Dej, în DOLIU! Fostul șef al Biroului Rutier a MURIT |
28 feb. 2018 |
Primarul Emil Boc, nemulțumit de felul în care s-a făcut deszăpezirea: Nu plătim serviciile și aplicăm sancțiuni |
28 feb. 2018 |
Boc îi amăgeşte, din nou, pe clujeni cu un aqua park. De data aceasta, în Gheorgheni |
27 feb. 2018 |
Hoții au dat spargere într-o școală din Cluj |
27 feb. 2018 |
Zeci de persoane au așteptat ore întregi în frig fiindcă trenul s-a defectat |
27 feb. 2018 |
“Management eficient”. Sala Polivalentă merge în pierdere de când s-a înfiinţat |
27 feb. 2018 |
Baschet masculin. Înfrângere categorică în meciul cu Italia, în Sala Polivalentă |
27 feb. 2018 |
Consiliul Judeţean se laudă că a curăţat zăpada de pe carosabil. Sunteţi mulţumiţi de modul în care autorităţile au deszăpezit drumurile? |
27 feb. 2018 |
Scrisoare deschisă a magistraților români în care îl critică pe Toader |
27 feb. 2018 |
Urmărit internațional, omul de afaceri Ioan Bene a fost prins în Italia |
27 feb. 2018 |
Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, nominalizări la Uniter |
27 feb. 2018 |
Accident teribil! Două tiruri s-au ciocnit violent |
27 feb. 2018 |
Zi liberă pentru români. Vinerea Mare, declarată sărbătoare legală nelucrătoare |
27 feb. 2018 |
GRAUR cere îndepărtarea profesorilor plagiatori din structurile Ministerului Educaţiei: prorectorul UBB, Ioan Bolovan, Ioan Groza şi Cornel Cătoi (USAMV), Radu Oprean (UMF) |
27 feb. 2018 |
Euro a scăzut cu jumătate de ban |
27 feb. 2018 |
UPDATE: Bărbatul implicat în incendierea sediului PSD Cluj a fost reținut |
27 feb. 2018 |
Tişe insistă şi mai pierde un proces cu directorul Aeroportului Cluj, David Ciceo |
26 feb. 2018 |
Incendiu în localitatea Bologa. O casă a fost distrusă aproape în totalitate. FOTO |
26 feb. 2018 |
Cristi Danileț: Ministrul Justiției trebuie să explice cum a intrat în posesia unui document confidențial |
26 feb. 2018 |
Euro urcă, din nou, peste 4,66 lei |
26 feb. 2018 |
Bene cere, Primăria aprobă. Omul de afaceri, urmărit internațional, construiește pe 6 hectare, mai multe clădiri în Mărăști |
26 feb. 2018 |
Ger năprasnic în Transilvania! Temperaturi de până la -16 grade |
26 feb. 2018 |
Partidul M10 a participat la Conservative Political Action Conference, eveniment organizat anual |
26 feb. 2018 |
Victimele accidentului de la Poieni au nevoie de sânge |
26 feb. 2018 |
Trupa The Humans va reprezenta România la Eurovision 2018 |
26 feb. 2018 |
Tragedia de la Poieni. Ce spun polițiștii despre accidentul în care și-au pierdut viața două persoane |
26 feb. 2018 |
Cu fântâna arteziană la capătul străzii și în noroi până în gât. Bine ai venit în Florești! |
26 feb. 2018 |
Zeci de oamenii ai străzii au fost duși la adăposturi |
25 feb. 2018 |
ANALIZĂ. Euro a făcut haltă la 4,66 lei |
25 feb. 2018 |
Pedeapsa pentru viol ar putea deveni similară celei pentru crimă |
25 feb. 2018 |
Ambasadorul Bolton către senatorul Lungu, liderul PMP Cluj: "Trump nu va permite agresiunile Rusiei în Europa de Est precum Obama!" |
25 feb. 2018 |
Venituri de 31 mil. euro pentru CTP în 2018. Când vin noile autobuze |
25 feb. 2018 |
Steagul UE a ajuns la Cluj |
25 feb. 2018 |
Steagul UE, adus de la Bruxelles, a ajuns în România. Când va ajunge la Guvern |
25 feb. 2018 |
CRESC tarifele RCA. Cât trebuie să scoată şoferii din buzunar pentru fiecare categorie |
25 feb. 2018 |
PROGRAM PLAY-OFF. Când se joacă derby-urile pentru titlu: FCSB - CFR Cluj |
24 feb. 2018 |
Câteva zeci de persoane au protestat sâmbătă seara în centrul Clujului |
24 feb. 2018 |
Dragobete, ziua românească a iubirii |
24 feb. 2018 |
Clujul, pe locul doi în țară la numărul firmelor înființate în ianuarie 2018 |
24 feb. 2018 |
Clujul a adunat investiții străine de 1,7 miliarde de euro |
24 feb. 2018 |
O mașină a „zburat” până în sensul giratoriu din Mărăști |
24 feb. 2018 |
Un tânăr a ajuns în cătușe după ce polițiștii l-au urmărit în trafic |
24 feb. 2018 |
Ger polar și ninsori în Transilvania |
24 feb. 2018 |
Accident cu victimă în Florești |
24 feb. 2018 |
Pieton spulberat de o masina in apropiere de aeroport |
23 feb. 2018 |
Sediul PSD vandalizat de protestatari |
23 feb. 2018 |
După jumătate de an, locuitorii comunei Aiton vor avea cu ce ajunge la Cluj |
23 feb. 2018 |
Protest spontan în centrul Clujului |
23 feb. 2018 |
Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei a ajuns la 50 |
23 feb. 2018 |
REVOCAREA şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, face înconjurul lumii. Ce scrie presa internaţională? |
23 feb. 2018 |
România are al treilea cel mai mic salariu minim pe economie din UE |
23 feb. 2018 |
Lemne în valoare de 50.000 de lei, confiscate de polițiști |
23 feb. 2018 |
Peste 100 de clujeni au protestat împotriva demiterii Codruței Kovesi |
23 feb. 2018 |
Kovesi, PRIMA reacţie după ce Toader i-a cerut revocarea de la şefia DNA |
23 feb. 2018 |
Întâlnire a președintelui PMP Cluj, senatorul Cristian Lungu, cu membri ai Congresului SUA |
23 feb. 2018 |
Gripa mortală a făcut o victimă și la Dej. O femeie a murit aseară la spital |
23 feb. 2018 |
Operatorul aerian Turkish Airlines și-a premiat partenerii la Cluj-Napoca |
22 feb. 2018 |
O aplicație pentru donarea de mâncare va fi lansată la Cluj |
22 feb. 2018 |
România, printre cele mai corupte țări din Uniunea Europeană |
22 feb. 2018 |
O nouă amânare pentru Parkingul Negoiu. Când va putea fi folosit |
22 feb. 2018 |
IGPR: Percheziţii în Cluj într-un dosar de evaziune cu un prejudiciu de 2 mil. euro |
22 feb. 2018 |
Tişe, luat în vizorul premierului Dăncilă: Să se implice. Sunt întârzieri cu spitalul regional |
22 feb. 2018 |
Spitalul Regional de Urgență. Cum răspunde Tișe în meciul cu premierul Dăncilă |
22 feb. 2018 |
Pentru unii mumă, pentru alții ciumă! |
22 feb. 2018 |
La ce bate Clujul Bucureștiul? |
22 feb. 2018 |
Încă doi oameni au murit din cauza gripei. Numărul deceselor a ajuns la 47 de la începutul sezonului |
22 feb. 2018 |
Doi copii răniți într-un incendiu în județul Cluj |
22 feb. 2018 |
Hoți de bijuterii prinși de poliția clujeană |
22 feb. 2018 |
Băncile critică plafonarea dobânzilor la credite: Trimite clienţii IFN-urilor în braţele cămătarilor sau în cel mai fericit caz la case de amanet |
22 feb. 2018 |
O nouă zi declarată sărbătoare legală şi nelucrătoare, votată în Senat. Câte zile libere sunt în 2018? |
22 feb. 2018 |
Un pompier aflat în timpul liber, printre primii salvatori la accidentul de pe Frunzișului |
22 feb. 2018 |
Acces gratuit pentru elevii și studenții din Cluj-Napoca la meciul de baschet România-Italia |
22 feb. 2018 |
Euro a pierdut aproape un ban în ultimele zile |
22 feb. 2018 |
Profesor de la Universitatea Babeș-Bolyai, revoltă după ce PSD a scăzut salariile: „Am fost mințit că voi lua cu 750 de lei în plus” |
22 feb. 2018 |
5 ani pentru un PUZ în Borhanci. Viceprimar: “Ajunge, stop joc”. În zonă va răsări un sens giratoriu |
22 feb. 2018 |
CJ Cluj a găsit soluția pentru salvarea societății Drumuri și Poduri Județene de la insolvență |
22 feb. 2018 |
Accident cu 10 victime la ieșire din Ilva Mică. Un tânăr, student la Cluj a murit. |
21 feb. 2018 |
De ce apa are alt gust în diferite zone ale Clujului? Reprezentanții Companiei de Apă răspund |
21 feb. 2018 |
Atenţie şoferi! Semaforizarea la intersecția străzilor 21 Decembrie 1989 - F.J.Curie s-a modificat |
21 feb. 2018 |
ALERTĂ METEO de ger siberian şi ninsori pentru sfârşitul săptămânii. Temperaturi de minus 18 grade în estul Transilvaniei |
21 feb. 2018 |
Curtea de Conturi a găsit prejudicii de 56 de milioane de lei la Primăria Cluj-Napoca |
21 feb. 2018 |
ANALIZĂ. A treia zi consecutivă cu euro peste 4,66 lei |
21 feb. 2018 |
Clujenii iau atitudine faţă de chiriile nesimţite: „Cum să ceri atât pentru un coteţ?”, „Porcărie de apartament”, „Nu aveţi simţul ridicolului” |
21 feb. 2018 |
"Cualiti preș", aseară, la Berăria Culturală |
21 feb. 2018 |
Corina Creţu, avertisment după întâlnirea cu Viorica Dăncilă: "Lucrările la spitalele regionale nu vor începe în 2019" |
21 feb. 2018 |
Comuna Florești, "împotmolită" în noroi |
21 feb. 2018 |
Concert vocal simfonic atipic, la Filarmonica din Cluj |
21 feb. 2018 |
POZA ZILEI "Cualiti preș", aseară, la Berăria Culturală |
20 feb. 2018 |
Scandalul plăcuțelor multilingve continuă la Cluj. Între proteste și o „furtună într-un pahar cu apă”. Cum vrea Boc să calmeze maghiarii? Ce se întâmplă cu statuia lui Matei Corvin? |
20 feb. 2018 |
Cluj: Piste de biciclete în loc de cale ferată |
20 feb. 2018 |
INTERVIU Ambasadorul Alexandru Grădinar: Comunitatea românească este tot mai numeroasă, dinamică și bine integrată în Danemarca |
20 feb. 2018 |
Euro își continuă parcursul ascendent |
20 feb. 2018 |
"Mergem sus, bem un whisky?". Cum s-a calmat Tișe după ce și-a ieșit din minți în urma circului cu Tămaș de la Protecția Copilului? |
20 feb. 2018 |
Compania de Drumuri continuă montarea de parapete de beton. Urmează drumul care leagă Clujul de Zalău și Turda de Alba |
20 feb. 2018 |
Data de la care vânzarea pungilor de plastic va fi interzisă |
20 feb. 2018 |
Accident mortal la o carieră de piatră din Cluj |
20 feb. 2018 |
Senzori în asfalt și semaforizare inteligentă, noile găselnițe ale primarului Boc pentru fluidizarea traficului. “Calculatoarele vor lua decizii în locul omului” |
20 feb. 2018 |
"Mergem sus, bem un whisky?". Cum s-a calmat Tișe după ce și-a ieșit din minți în urma circului de la ultima ședință a Consiliului Județean? |
19 feb. 2018 |
Un bărbat a murit după ce a traversat neregulamentar strada |
19 feb. 2018 |
„Ieşi afară, nesimţitule”. Crize de nervi în şedinţa de Consiliu Judeţean. Tişe şi directorul de la Protecţia Copilului şi-au ieşit din minţi |
19 feb. 2018 |
Bugetul judeţului Cluj pe 2018 a fost votat. Fără soluţii pentru societăţile falimentare şi cu bani pompaţi în proiecte falimentare |
19 feb. 2018 |
A ajuns cu ambulanța într-un copac din cauza unei gropi |
19 feb. 2018 |
A început Postul Mare. Ce să faci şi ce să nu faci în Postul Paştelui |
19 feb. 2018 |
Tişe sare la gâtul premierului Dăncilă în problema Spitalului Regional de Urgenţă: Sărăca, nu ştie subiectul |
19 feb. 2018 |
Educația sexuală, o necesitate respinsă de autorități |
19 feb. 2018 |
Indicele ROBOR începe săptămâna în creştere |
19 feb. 2018 |
Ratele la împrumuturi cresc constant |
19 feb. 2018 |
Un consilier judeţean propune listarea la bursă a societăţii care administrează parcurile industriale |
18 feb. 2018 |
Factorii care accelerează sau frânează creşterea economiei României |
18 feb. 2018 |
Poliţia Română caută soluţii pentru serviciul de permanenţă. În mediul rural vor exista patrule de la mai multe secţii |
18 feb. 2018 |
“Aducem steagul înapoi”. Steagul UE va fi adus de la Bruxelles la București de clujenii care au mers pe jos până în Capitală |
18 feb. 2018 |
Tișe face împărțeala banilor la adăpostul vicelui Mânzat. Banii pentru drumuri “alunecă” la Tetarom și la groapa de gunoi |
18 feb. 2018 |
PEDITEL 1791 ajută părinții. Peste 2000 de apeluri în primele două săptămâni ale lunii februarie |
18 feb. 2018 |
Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj în epoca post Mihai Lucan: Uşoară revenire financiară, dar cu imaginea pătată |
18 feb. 2018 |
Liga I: CFR Cluj - Astra Giurgiu 2-0 |
18 feb. 2018 |
Test drive pe Autostrada Sebeș-Turda. “Este pregătită traficului rutier” - VIDEO |
18 feb. 2018 |
ANALIZĂ. Euro s-a oprit, pentru un timp, la 4,66 lei |
18 feb. 2018 |
Imagini incredibile din clinica Pediatrie 4. Emanuel Ungureanu face noi dezvăluiri. GALERIE FOTO |
17 feb. 2018 |
Un membru CSM propune înlocuirea dosarelor pe hârtie pentru a scurta durata proceselor |
17 feb. 2018 |
ZECI DE MAȘINI BLOCATE DE POLEI pe drumul spre staţiunea Muntele Băişorii |
17 feb. 2018 |
Bărbat ridicat de mascați după ce ar fi amenințat cu moartea un polițist din Gherla |
16 feb. 2018 |
Bărbat urmărit general, prins la Cluj |
16 feb. 2018 |
Noi reglementări în ceea ce privește circulația în zona centrală din Cluj-Napoca |
16 feb. 2018 |
Premierul Viorica Dăncilă, despre spitalul regional din Cluj: mai trebuie teren |
16 feb. 2018 |
Prima Casă: Fondurile sunt în scădere, dar programul va continua |
16 feb. 2018 |
Chirurgul Nadim Al Hajjar a devenit astăzi profesor |
15 feb. 2018 |
Structurile metalice de la intrările în Cluj, expertizate tehnic. La Timișoara poarta de intrare în oraș s-a prăbușit omorând un tânăr |
15 feb. 2018 |
Otrăvirea de la Pata Rât continuă. De fapt, nu s-a oprit niciodată - FOTO/VIDEO |
15 feb. 2018 |
CONCURS: Monitorul de Cluj te invită să te bucuri de magia dansului |
15 feb. 2018 |
Creșterea PIB nu a convins piața valutară |
15 feb. 2018 |
Rămâne cum am stabilit. Lotul 4 din Autostrada Sebeș-Turda NU SE DESCHIDE TRAFICULUI rutier! |
15 feb. 2018 |
De astăzi, browserul Google Chrome te scapă de reclamele agresive |
15 feb. 2018 |
„Perla coroanei” județului Cluj, Aeroportul, își propune profit cât toate celelalte societăți la un loc |
14 feb. 2018 |
Mircea Cărtărescu - Premiul „Thomas Mann" pentru Literatură pe 2018: Am primit cu mare emoţie vestea |
14 feb. 2018 |
Copacii masacrați de pe strada M. Kogălniceanu au pierdut procesul. Locatarii s-au luptat în zadar |
14 feb. 2018 |
ANALIZĂ. Euro urcă încet spre 4,66 lei |
14 feb. 2018 |
Un consilier îi cere prefectului să atace o hotărâre a Consiliului Județean Cluj “abuzivă și nelegală” |
14 feb. 2018 |
O tânără a produs un accident grav după ce i s-a făcut rău la volan |
14 feb. 2018 |
Clujenii se vor putea căsători în amfiteatrul Bazei Sportive din Gheorgheni |
14 feb. 2018 |
Bucureștiul a găsit soluția, Clujul încă se gândește. Primăria Capitalei introduce o taxă auto pentru centru. Ce soluții la trafic s-au găsit în alte capitale din Europa |
14 feb. 2018 |
Constructorul Autostrăzii Sebeş-Turda a intrat în insolvenţă |
14 feb. 2018 |
Prima sesiune a bacalaureatului continuă cu evaluarea competenţelor de comunicare în limba maternă |
14 feb. 2018 |
Două tronsoane din Autostrada Sebeș-Turda AU FOST FINALIZATE și STAU ÎNCHISE. FOTO/VIDEO |
14 feb. 2018 |
Două cupluri s-au căsătorit de Valentines’s Day la Cluj-Napoca |
14 feb. 2018 |
Cluj: Șase stagiari vor lucra în PE, la Bruxelles |
13 feb. 2018 |
Mobilizare pentru “ciotul” care va lega autostrăzile Gilău-Câmpia Turzii de "muzeul" Gilău-Nădășelu – FOTO/VIDEO |
13 feb. 2018 |
Patru persoane au închiriat un apartament pentru a fura tot ce era de valoare din el |
13 feb. 2018 |
ANALIZĂ. PSD depreciază din nou leul |
13 feb. 2018 |
"Ilegitim", primul spectacol de teatru "virtual reality" la Teatrul Maghiar de Stat Cluj |
13 feb. 2018 |
Mihai Lucan, în conflict de interese. Ce a descoperit Agenţia Naţională de Integritate |
13 feb. 2018 |
Patru noi decese din cauza gripei |
13 feb. 2018 |
Valentine's Day: 7 idei pentru a petrece clipe romantice de 14 februarie |
13 feb. 2018 |
Un alt efect al „revoluției fiscale”: Indemnizaţii mai mici pentru creşterea copiilor |
13 feb. 2018 |
U-BT Cluj şi CSM CSU Oradea, în finala Cupei României |
13 feb. 2018 |
Accident rutier cu două victime şi trafic blocat pe E 60 |
13 feb. 2018 |
Consiliul Județean Cluj își votează bugetul. Raportul Curții de Conturi, ignorat complet. Cine plătește prejudiciile de 9 mil. euro? |
13 feb. 2018 |
Gripa face ravagii. În județul Cluj au fost înregistrate 25 de cazuri de gripă și 2 decese |
12 feb. 2018 |
S-au ales câștigătorii semifinalei Eurovision de la Turda |
12 feb. 2018 |
Boc îi pune la muncă pe asistații sociali. Vor fi obligaţi să cureţe parcurile şi pieţele |
12 feb. 2018 |
Filmare aeriană în premieră cu o porțiune din autostrada Târgu Mureș - Câmpia Turzii - VIDEO |
12 feb. 2018 |
Scandal în fața unui bar pe Dorobanților. Doi tineri au fost reținuți |
12 feb. 2018 |
Indicele ROBOR îşi menţine tendinţa de creştere |
12 feb. 2018 |
Omul de afaceri Ioan Bene, condamnat în dosarul Uioreanu, dat în urmărire internaţională |
12 feb. 2018 |
Centenarul Ingmar Bergman la TIFF |
12 feb. 2018 |
Ministrul Sănătății: Părinții care nu vor participa la cursurile de informare privind vaccinarea vor fi amendați |
12 feb. 2018 |
ANALIZĂ. Revenirea burselor apreciază leul |
11 feb. 2018 |
Nu prea te ajungi cu banii? Metode simple de economisire. Oricine are acces la ele |
11 feb. 2018 |
Transformarea Parcului Feroviarilor costă 7 mil. euro |
11 feb. 2018 |
Euro testează din nou pragul de 4,6 lei |
11 feb. 2018 |
Locuitorii de la Pata Rât se mută cu chirie în oraș. Primăria le plătește până la 300 de euro/lună. Lista beneficiarilor |
10 feb. 2018 |
126 de cazuri noi de rujeolă înregistrate în ultima săptămână |
10 feb. 2018 |
SMURD Cluj va primi o ambulanță cu dotări de ultimă generație |
10 feb. 2018 |
Seria incendiilor de pe strada Cantonului continuă. Vineri a ars încă o baracă |
09 feb. 2018 |
Un bărbat a fost bătut cu o bâtă în stația de autobuz |
09 feb. 2018 |
Vaporii ţigărilor electronice pot creşte riscul de pneumonie |
09 feb. 2018 |
Siguranța pietonilor, în vizorul poliției. Zeci de amenzi aplicate |
09 feb. 2018 |
A fost lansat Sistemul Naţional de Verificare a Medicamentelor; un an până la operaţionalizare |
09 feb. 2018 |
Postul Paştelui 2018: Când începe şi ce nu ai voie să faci în această perioadă |
09 feb. 2018 |
Încă o zi de creştere pentru indicele ROBOR, pe fondul incetitudinilor de pe pieţele bursiere |
09 feb. 2018 |
Tatăl băiatului din Cluj care s-a aruncat de la etajul 11 a făcut infarct la auzul veştii |
09 feb. 2018 |
Cererea de apartamente a scăzut în toată țara în afară de Cluj |
09 feb. 2018 |
Prognozele de INFLAŢIE pentru anul 2018, revizuite de BNR în sus |
08 feb. 2018 |
Primele 5.000 de bilete la NEVERSEA s-au vândut ca pâinea caldă. Organizatorii mai pun la bătaie o tranșă la un preț special! |
08 feb. 2018 |
Elena Udrea, exmatriculată de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii Babeş-Bolyai |
08 feb. 2018 |
Învățătorii clujeni sunt revoltați. Nu doresc eliminarea calificativelor ca sistem de notare pentru clasele primare |
08 feb. 2018 |
Măsuri speciale instituite la două spitale din Cluj, din cauza gripei |
08 feb. 2018 |
Eurovision România 2018 Semifinala de duminică va avea loc în Salina Turda, la 90 de metri adâncime |
08 feb. 2018 |
Guvernul va adopta astăzi Ordonanţa de Urgenţă privind situaţia salariilor bugetarilor angajaţi part-time |
08 feb. 2018 |
Extremele şomajului în România. Unde se situează Clujul? |
08 feb. 2018 |
Elena Udrea despre exmatricularea de la Facultatea de Teologie din Cluj: „Îmi pare rău că nu am reuşit să termin cursurile de master” |
08 feb. 2018 |
Primii artisti anuntati la Untold 2018 |
07 feb. 2018 |
La Cluj se anunță lapoviță și ninsoare zilele următoare |
07 feb. 2018 |
La doar 14 ani, bate și jefuiește bătrâni |
07 feb. 2018 |
Insolvenţele din România rămân la un nivel de două ori mai mare faţă de media din ECE |
07 feb. 2018 |
Consumul zilnic de băuturi fierbinţi, alcool şi tutun poate creşte de cinci ori riscul de cancer esofagian |
07 feb. 2018 |
Sirenele i-au pus în dificultate pe clujeni . Unii nu știu ce s-a auzit, alții nu știu ce ar trebui să facă în cazul unui pericol |
07 feb. 2018 |
Beard Brothers lansează campania cu numărul 12! Bărboșii vor achiziționa o ambulanță nouă pentru SMURD |
07 feb. 2018 |
Leul nu a fost ocolit de creșterea euro la nivel regional |
07 feb. 2018 |
Clujenii au abandonat sute de mașini prin tot orașul |
07 feb. 2018 |
Sesiunea specială a Bacalaureatului pentru componenţii loturilor olimpice va avea loc în perioada 10-25 mai |
06 feb. 2018 |
Pe ce s-a bazat de fapt creşterea stelară a bitcoin din ultimul an |
06 feb. 2018 |
Leul nu a fost afectat de căderea burselor |
06 feb. 2018 |
Panourile anti-vaccinare au reapărut la Cluj |
06 feb. 2018 |
Apă pentru roadele pământurilor din Turda. Bazinul legumicol al județului Cluj are nevoie disperată de un sistem de irigație modern |
06 feb. 2018 |
Primăria sare în ajutorul copacilor suferinzi |
06 feb. 2018 |
A ajuns la spital după ce a fost lovit cu o sticlă în cap |
06 feb. 2018 |
Tot mai mulți copii răcesc din cauza vremii schimbătoare. Ce trebuie să știi dacă micuțul face FEBRĂ MARE sau TUȘEȘTE și SE SUFOCĂ? |
06 feb. 2018 |
Două ţări au şanse mari să adere la Uniunea Europeană până în 2025 - oficiali europeni |
06 feb. 2018 |
România şi Ungaria vor construi o cale ferată de mare viteză între Cluj şi Budapesta |
06 feb. 2018 |
A fost reținut de poliție după ce și-a amenința la telefon fosta iubită |
06 feb. 2018 |
Revoluția fiscală lasă găuri în bugetul Primăriei Cluj-Napoca |
05 feb. 2018 |
Peste trei milioane de români vor dispărea în următorii 30 de ani |
05 feb. 2018 |
Parcul auto naţional a crescut cu aproape 9% în 2017 |
05 feb. 2018 |
Documentele privind căsătoria, divorţul, naşterea şi decesul ar putea fi eliberate online |
05 feb. 2018 |
Premierul Viorica Dăncilă, despre Formularul 600: Până la 1 martie, Ministerul Finanţelor Publice va propune o singură declaraţie |
05 feb. 2018 |
În acest an, NEVERSEA înseamnă 4 zile și patru nopți de distracție și experiențe unice! |
05 feb. 2018 |
Halep NU MAI VINE LA CLUJ! |
05 feb. 2018 |
Elevii din clasele primare nu vor mai primi calificative! |
05 feb. 2018 |
Dolarul se apropie de 3,7 lei |
05 feb. 2018 |
CFR revine pe PRIMUL LOC ÎN LIGA 1, după meciul din Gruia cu Concordia Chiajna (2-0) |
05 feb. 2018 |
Un bărbat din Cluj-Napoca a dispărut. L-ați văzut? |
05 feb. 2018 |
Un adolescent român din cinci hărţuieşte online alte persoane pentru nu deveni, la rândul său, ţintă |
05 feb. 2018 |
Urmărire ca în filme și focuri de armă în Mănăștur |
05 feb. 2018 |
Muzeele din Cluj-Napoca, în moarte clinică |
04 feb. 2018 |
Epidemie de gripă în toată țara. Medicii îi sfătuiesc pe români să se vaccineze |
04 feb. 2018 |
România, excedent de 988 milioane euro în comerţul cu îmbrăcăminte şi accesorii, în primele 10 luni din 2017 |
04 feb. 2018 |
Scenariu demn de telenovele la Turda. Un bărbat a primit o bătaie soră cu moartea din cauza fostei iubite |
04 feb. 2018 |
O vacă a devenit o veritabilă vedetă naţională, după ce a "refuzat" să meargă la abator |
04 feb. 2018 |
Limbajul semnelor ar putea deveni limbă oficială. Un proiect de lege, născut din nevoia a 30.000 de români |
04 feb. 2018 |
Dolarul a atins minimul ultimilor trei ani |
04 feb. 2018 |
O angajată a Direcției de Drumuri și Poduri fost lovită de un inginer |
04 feb. 2018 |
De ce să alegem ofertele turistice early booking |
03 feb. 2018 |
Un nou Cod galben. Intensificări ale vântului în județul Cluj în următoarele ore |
03 feb. 2018 |
A pus ochii controversatul Călin Mitică pe trenul lui Boc? |
03 feb. 2018 |
Încă 30 de zile de arest la domiciliu pentru medicul Mihai Lucan |
03 feb. 2018 |
Într-o singură zi, România a împrumutat 2 miliarde de euro. Banii vor fi folosiți pentru susținerea deficitului bugetar |
03 feb. 2018 |
Canal secat pentru montarea a 12 piloni-gigant, pe Autostrada Transilvania - FOTO |
03 feb. 2018 |
„Revoluția fiscală”. Salariile polițiștilor scad. În învățământ, angajații vin cu bani de acasă |
03 feb. 2018 |
Arhiepiscopia Clujului a acordat ajutoare financiare de peste 160.000 de euro în 2017 |
02 feb. 2018 |
Veste proastă pentru turişti. Nu mai pot vizita Cheile Turzii |
02 feb. 2018 |
Rapoartele Curţii de Conturi, ignorate de Consiliul Judeţean Cluj. Prejudiciile de milioane de euro nu vor fi recuperate niciodată |
02 feb. 2018 |
Lista trecerilor de pietoni din Cluj-Napoca propuse pentru a fi suprailuminate |
02 feb. 2018 |
Elevele care l-au filmat pe profesorul de religie acuzat că s-ar fi masturbat au nota scăzută la purtare |
02 feb. 2018 |
ASF şi RAR au făcut anunţul care va afecta 7,6 milioane de autovehicule din România |
02 feb. 2018 |
Boc nu va recupera niciun leu de la Cluj Arena |
02 feb. 2018 |
Studiu : Lipsa medicilor specialişti, problema cu care se confruntă bolnavii cronici |
02 feb. 2018 |
Zborurile operate de Blue Air pe ruta Timişoara-Iaşi-Cluj au fost suspendate |
02 feb. 2018 |
Cazare gratuită pentru părinţii copiilor bolnavi cronic internaţi în spitalele din Cluj |
02 feb. 2018 |
Un nou ministru al Sănătăţii, o nouă declaraţie sforăitoare despre Spitalul Regional de Urgenţă Cluj |
02 feb. 2018 |
Salariile scad, până la urmă. Olguţa Vasilescu: Președintelui i s-a tăiat venitul cu 40%, dar nu doar lui |
02 feb. 2018 |
Tramvaie blocate în Mănăştur aproape o oră. O maşină s-a stricat chiar pe linii-FOTO |
02 feb. 2018 |
Avertizare meteo. Vânt puternic, ploi și ninsori în weekend |
01 feb. 2018 |
O mașină a luat foc pe Calea Florești |
01 feb. 2018 |
Un tânăr a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost bătut în fața unei școli |
01 feb. 2018 |
Gripa face victime și în județul Cluj. O bătrână a murit |
01 feb. 2018 |
Cât mai costă tăcerea oamenilor legii? Un clujean a încercat să mituiască doi polițiști pentru a nu rămâne fără permis |
01 feb. 2018 |
O angajată de la Direcția de Drumuri Cluj, luată la bătaie de șef |
01 feb. 2018 |
Accident între un autobuz și o mașină pe Memorandumului |
01 feb. 2018 |
Din 1 februarie, şi programatorii cu studii medii - studenţi - sunt scutiţi de impozitul pe salariu |
01 feb. 2018 |
Peste 100.000 de români lucrează în industria videochatului dintr-un studio sau din propria casă |
01 feb. 2018 |
Ce obiective de investiții propun consilierii locali PSD Cluj pentru anul 2018 |
01 feb. 2018 |
CRIZĂ. Lipsesc 10.000 de parcări în Cluj. Viceprimar: Se construiesc 7 noi parkinguri în Gheorgheni să eliberăm Titulescu |
01 feb. 2018 |
Fostul ministru al Educației, Remus Pricopie: Problema separării funcţiilor politice de cele de conducere din universităţi trebuie să fie tratată cu prioritate |
01 feb. 2018 |
Omul de afaceri Ioan Bene, dat în urmărire, ar fi plecat în concediu |
01 feb. 2018 |
ANALIZĂ. Ședință liniștită pentru leu |