30 mar. 2018 |
Astăzi începe Paștele evreiesc |
30 mar. 2018 |
Spitalul de Urgenţă Suceava, în parteneriat cu o clinică din Chişinău pentru investigarea RMN 3T a pacienţilor cu epilepsie |
30 mar. 2018 |
Preşedintele Flutur şi prefectul Adomnicăi au avut, ieri, întrevederi cu ambasadorul din Belarus |
29 mar. 2018 |
Lucrările de extindere a secţiei Cardiologie la Spitalul de Urgenţă Suceava vor fi finalizate în august |
29 mar. 2018 |
Centenarul este sărbătorit în Suceava prin evenimente culturale şi investiţii |
29 mar. 2018 |
Flutur a felicitat, ieri, personalul Spitalului de Urgenţă pentru că instituţia are cel mai mare punctaj din ţară la reacreditare |
29 mar. 2018 |
Spitalul de Urgenţă Suceava va avea propriul aparat RMN din data de 5 mai 2018 |
29 mar. 2018 |
Suceava are de marţi acorduri de cooperare cu Soroca şi judeţul Alba |
29 mar. 2018 |
Neurochirurgi din Germania vin, în iunie, să opereze alături de neurochirurgii suceveni |
28 mar. 2018 |
45 de ani, media de vârstă a pacienţilor Spitalului de Urgenţă internaţi până acum la Îngrijiri paliative |
28 mar. 2018 |
Locuinţă, plata chiriei şi primă de instalare de 1.000 de euro pentru medicii care aleg Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc |
27 mar. 2018 |
PSD reclamă încadrarea pistei de role, a tribunelor de pe stadion şi a aleilor din parcuri drept spaţii verzi pentru a ajunge la norma europeană/locuitor |
27 mar. 2018 |
Primăria Siret, fără telefoane, din cauza blocării conturilor |
27 mar. 2018 |
Un consilier PSD cere demisia viceprimarului Harşovschi din Consiliul Local Suceava |
26 mar. 2018 |
Câteva sute de oameni au protestat, sâmbătă, faţă de avorturi |
26 mar. 2018 |
Spitalul de Urgenţă Suceava a obţinut cel mai înalt nivel de acreditare |
26 mar. 2018 |
Prof. univ. dr. Brîndușa Steiciuc, înșelată cu 99 de lei la un supermarket din Suceava |
25 mar. 2018 |
Doi medici, în fruntea „Marșului pentru viață”, din municipiul Suceava |
24 mar. 2018 |
"Maşinile lui da Vinci", realizate după schiţele celebrului artist, pot fi admirate la Muzeul de Istorie din Suceava |
23 mar. 2018 |
Execuţia şoselei de centură a Sucevei n-a avansat cu 1 mm, dar costurile pentru finalizarea lucrărilor au crescut de la 42 la 89 de milioane de lei |
22 mar. 2018 |
Secția Pediatrie a spitalului din Rădăuți va fi închisă în perioada 1-10 aprilie |
22 mar. 2018 |
Rîmbu: Venituri de 11.000 de euro pentru medicii primari din UPU și ATI |
21 mar. 2018 |
Explorări RMN la Rădăuți, pe baza asigurării de sănătate, după 1 mai |
21 mar. 2018 |
Serviciul Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Suceava lucrează în Vinerea Mare |
21 mar. 2018 |
La zeci de garsoniere din municipiul Suceava au domiciliul câte 100-200 de moldoveni şi ucraineni |
20 mar. 2018 |
Două eleve în clasa a XI-a, la „Ștefan” şi „Petru Rareş”, de peste doi ani alături de salvatorii SMURD |
20 mar. 2018 |
„Marea majorare” a salariilor medicilor păstrează constante sau reduce veniturile în anumite specialități |
17 mar. 2018 |
Sală arhiplină la lansarea Convorbirilor cu academicianul Răzvan Theodorescu, la Muzeul Bucovinei |
17 mar. 2018 |
Experienţa Germaniei în înfiinţarea şcolilor de meserii, împărtăşită ieri, la Suceava, responsabililor locali |
16 mar. 2018 |
Pod protejat de viitură cu blocuri de piatră, la Doroteia |
16 mar. 2018 |
Fetița cu epilepsie trimisă de spitalul din Suceava în Germania nu poate fi operată, dar cu medicație a scăpat de crize |
16 mar. 2018 |
Simulare de incident aviatic major, pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava |
15 mar. 2018 |
Sediul centrului medical de permanenţă din Suceava, renovat şi dotat în maximum o lună |
15 mar. 2018 |
Concurs pentru ocuparea a cinci posturi de medic-șef, la Spitalul Municipal Fălticeni |
15 mar. 2018 |
În ultima săptămână, peste 200 de suceveni au avut nevoie de spitalizare, din cauza afecţiunilor respiratorii |
14 mar. 2018 |
Şase medici de familie vor să înfiinţeze un centru de permanenţă în municipiul Suceava |
14 mar. 2018 |
74 de cazuri de rujeolă confirmate prin analize de laborator, în județul Suceava |
14 mar. 2018 |
Scarlatina a evoluat în acest an cu forme ușoare și medii |
14 mar. 2018 |
SANITAS începe acţiunile sindicale de protest |
13 mar. 2018 |
Formă de epilepsie care apare un caz la un milion, diagnosticată la un copil, de dr. Anna Miron, de la Centrul de Epilepsie al Spitalului de Urgență Suceava |
13 mar. 2018 |
Paul Emond, membru al Academiei regale de limbă şi literatură franceză din Belgia, conferenţiază la Suceava |
13 mar. 2018 |
Senatul a aprobat legea prin care parcul Şipote şi pădurea Zamca pot trece la Consiliul Local Suceava |
10 mar. 2018 |
Centrul de Transfuzii Suceava are, din februarie, un nou punct de recoltare, la Câmpulung Moldovenesc |
10 mar. 2018 |
232 din cei 283 de medici de familie suceveni au între 1.500 şi 3.000 de pacienţi înscrişi în lista de asiguraţi |
08 mar. 2018 |
Contractul de finanţare pentru reabilitarea Muzeului „Arta Lemnului”, în valoare de 2,5 milioane euro, se semnează astăzi |
08 mar. 2018 |
Medicii de familie cu 1.800 de pacienţi înscrişi primesc lunar de la CAS peste 3.000 de euro |
08 mar. 2018 |
Dr. Mihai Ardeleanu avertizează în privinţa unui ”ucigaș tăcut” cu tot mai multe victime |
08 mar. 2018 |
15 suceveni au fost internaţi, săptămâna trecută, cu gripă |
07 mar. 2018 |
DSP Suceava a efectuat peste 550 de controale la firme şi instituţii publice |
07 mar. 2018 |
Instalaţiile de apă ale ACET Suceava, din ”oraşele vechi”, verificate de DSP |
07 mar. 2018 |
Toate căminele de bătrâni din judeţul Suceava funcţionează conform standardelor igienico-sanitare, afirmă inspectorii DSP |
07 mar. 2018 |
Suceava primeşte sprijin pentru dezvoltarea învăţământului dual de la partenerii din Schwaben |
07 mar. 2018 |
„Meritul Bucovinei”, distincţie instituită de Consiliul Judeţean Suceava |
06 mar. 2018 |
În primele două luni din an, patru copii au primit aprobarea CAS pentru decontarea tratamentului în străinătate |
06 mar. 2018 |
Peste jumătate din cardurile returnate de Poștă au fost recuperate de titulari, de la Casa de Asigurări de Sănătate |
06 mar. 2018 |
Echivalentul a peste 100.000 de euro, imputat de Asigurările de Sănătate furnizorilor de servicii medicale şi farmaceutice |
06 mar. 2018 |
Consiliul Judeţean Suceava instituie distincţia ”Meritul Bucovinei” |
06 mar. 2018 |
Suceava primeşte sprijin pentru dezvoltarea învăţământului dual, de la partenerii din Schwaben |
05 mar. 2018 |
PSD Suceava a decis ca la congres să-l voteze pe Dragnea la preşedinţia PSD |
05 mar. 2018 |
PSD Suceava susţine „cu toată tăria” Guvernul condus de premierul Viorica Dăncilă |
05 mar. 2018 |
Apel la „unitate, echilibru şi înţelepciune”, la Conferinţa Judeţeană a PSD Suceava |
03 mar. 2018 |
Expoziţia itinerantă „Ștefan cel Mare. Din istorie în veşnicie”, găzduită de Palatul Culturii din Iaşi până pe 7 aprilie |
03 mar. 2018 |
Codul portocaliu de ger nu a afectat circulaţia rutieră şi cursurile şcolare |
02 mar. 2018 |
”Zestrea Bucovinei”, valorile pe care judeţul Suceava le-a readus Țării la Marea Unire |
02 mar. 2018 |
Mii de suceveni, afectați de virozele respiratorii |
01 mar. 2018 |
Primarul Lungu şi şefa DSP, dezamăgiţi că medicii de familie refuză asigurarea gărzilor în municipiul Suceava |
01 mar. 2018 |
Primăria Suceava a alocat un milion de lei Spitalului de Urgență pentru achiziția unui echipament neurochirurgical performant |