Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Andrei BACALU, Vocea Valcii

Recomanda:
723 articole publicate pe Vocea Valcii 102 in aug. 2018
Data Articol
31 aug. 2018 Consiliul Județean trebuie să își rezolve problemele din Râmnic
31 aug. 2018 APAVIL SA Râmnicu Vâlcea angajează economist
31 aug. 2018 Râmnicu Vâlcea este primul oraş din România care a intrat în reţeaua europeană a oraşelor prietene cu albinele
31 aug. 2018 Un primar vâlcean, pe picior de plecare din PNL. "Președintele Iohannis este ipocrit"
31 aug. 2018 VESTE BUNĂ pentru vânători. LIBER LA MISTREŢI!
30 aug. 2018 Lucrările la Biserica Adormirea Maicii Domnului, din Ocnele Mari, sunt în grafic ediție tiparită
30 aug. 2018 Pasarela peste Olt, de la Câineni, distrusă în urma ploilor, va fi refăcută ediție tiparită
30 aug. 2018 În ultima duminică din septembrie, ZIUA LOCALITĂŢII FRÂNCEŞTI ediție tiparită
30 aug. 2018 Ambasadori, consuli generali şi membri ai Corpul Diplomatic Român, prezenţi la Râmnicu Vâlcea ediție tiparită
30 aug. 2018 FOTO: Exercițiu de pregătire pentru stingerea incendiilor la fondul forestier
30 aug. 2018 Târgului anual de la Berislăvești, la prima ediţie ediție tiparită
29 aug. 2018 VÂLCEA: Ziua Porţilor deschise la ARCA România. Un nou test revoluționar al celebrului inventator vâlcean Dumitru Popescu
29 aug. 2018 SCANDALOS! Bătrân în scaun cu rotile, bătut de un îngrijitor al Centrului de Asistenţă Medico - Socială din Lădeşti
28 aug. 2018 La Râmnicu Vâlcea, toamna începe cu un Concert Gheorghe Gheorghiu
28 aug. 2018 FOTO: Proiectil exploziv activ găsit pe vârful Spinu
28 aug. 2018 Tânăr REȚINUT pentru că a condus fără permis şi cu o alcoolemie de 1.02 mg/l în aerul expirat
27 aug. 2018 RÂMNICU VÂLCEA rămâne fără apă caldă! VEZI DE CÂND!
27 aug. 2018 Deputatul Dumitru Lovin le cere parlamentarilor din Comisia juridică să dea avizul pentru legea care corectează modalitatea de despăgubire a fermierilor afectaţi de atacurile mistreţilor
27 aug. 2018 VÂLCEA: Bărbat de 36 de ani, rănit după ce a picat de pe masivul Buila Vânturariţa
27 aug. 2018 APAVIL angajează pe mai multe posturi
25 aug. 2018 Percheziții de amploare în Vâlcea și alte 11 județe la suspecți de evaziune fiscală și spălare de bani
24 aug. 2018 Autoturism în flăcări, la Slătioara
24 aug. 2018 VÂLCEA: Un copil de 11 ani a furat bani din geanta mamei, apoi a fugit de acasă
24 aug. 2018 Vâlcean reținut pentru înșelăciune! A amanetat, în urmă cu doi ani, monede false
24 aug. 2018 ACCIDENT grav pe DN7, la Câineni. O femeie și un copil au fost răniți
24 aug. 2018 SUPER REDUCERI week-endul acesta, la Super Mercato
24 aug. 2018 ESTE OFICIAL! Spitalul Vechi din Râmnicu Vâlcea va intra într-un amplu proces de modernizare
23 aug. 2018 Slătioara a primit 7,7 miliarde lei vechi pentru remedierea pagubelor produse de ploi şi viituri ediție tiparită
23 aug. 2018 “Brâul de Aur” la Bărbăteşti ediție tiparită
23 aug. 2018 Lupte grele la Guvern şi în Parlament pentru Cula Greceanu
23 aug. 2018 PERCHEZIŢII la hoţii din maşini
23 aug. 2018 VESTE BUNĂ PENTRU ŞOFERI! De mâine, amenzile se pot achita pe jumătate în termen de 15 zile
23 aug. 2018 De astăzi, copiii se pot bucura de plăcerea echitaţiei la Grădina Zoologică din Ostroveni
22 aug. 2018 2058 locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European oferite vâlcenilor
22 aug. 2018 Produs nou la Super Mercato: Scrack griss
22 aug. 2018 Alte 4 străzi din cartierele limitrofe ale Râmnicului au fost modernizate
22 aug. 2018 Foto: Femeie salvată, din apele Oltului, de pompieri
22 aug. 2018 ACCIDENT pe Valea Oltului. Un TIR încărcat cu chipsuri a intrat într-un parapet
22 aug. 2018 CODUL GALBEN a făcut ravagii în Vâlcea. Plută căzută pentru un autoturism în care se aflau doi copii. Trafic feroviar blocat
21 aug. 2018 Clubul Rotary Râmnicu Vâlcea se implică alături de polițiștii vâlceni în prevenierea accidentelor rutiere
21 aug. 2018 RAR Vâlcea: În primele șase luni ale anului, aproape jumătate din autoturismele verificate erau neconforme
21 aug. 2018 FOTO: A fost inaugurată sala de sport PT2 - Ostroveni
21 aug. 2018 A vrut să dea foc unui cuib de gărgăuni și i-a ars o anexă
21 aug. 2018 VÂLCEA: Bărbat dat dispărut
21 aug. 2018 PSD Vâlcea politizează învăţământul
20 aug. 2018 Drumul spre pârtia din Voineasa, lăsat de izbeliște de 26 de ani. Lovin insistă la București să fie modernizat
20 aug. 2018 FOTO: Pericol în zona Ostroveni din Râmnicu Vâlcea. O bucată din tencuiala unui bloc a căzut peste o maşină
20 aug. 2018 Pentru zile călduroase… salată de orez cu legume
20 aug. 2018 Au cumpărat oi şi au uitat să le plătească! Prejudiciu: 180.000 lei
20 aug. 2018 FOTO: TRAGIC! Un bărbat şi-a pierdut viața în butia cu prune, iar un adolescent a fost la un pas de moarte
20 aug. 2018 FOTO: Acțiune caritabilă a jandarmilor montani din Voineasa
17 aug. 2018 Bătrân găsit mort pe podul de la Goranu, Râmnicu Vâlcea
17 aug. 2018 Mașină furată în Vaideeni, găsită în aceiași zi, în Sibiu. Hoțul a fost reținut
17 aug. 2018 Din 23 august, redescoperă magazinul Altex din complexul comercial Family Center
17 aug. 2018 VIDEO: OASPEŢI DE SEAMĂ LA HOREZU! Primarul Nicolae Sărdărescu, gazdă bună!
17 aug. 2018 VESTE BUNĂ pentru șoferi! Sancțiuni mai blânde pentru ITP
16 aug. 2018 Rătăcit în munţi după ciuperci
16 aug. 2018 ATENȚIE VÂLCENI! CET Govora anunță de când nu vor mai primi cereri de deconectare/debranșare
16 aug. 2018 FOTO: BMW X5, cuprins de flăcări în Vâlcea
16 aug. 2018 TRAGEDIE! Copil de 11 ani, MORT după ce s-a răsturnat cu o mașină pe care o furase (FOTO)
15 aug. 2018 ACCIDENT pe Valea Oltului. Un microbuz a proiectat un autoturism în două TIR-uri
14 aug. 2018 Senator Bogdan Matei: Anumite categorii de persoane care nu dețin cod numeric personal ar putea beneficia de asigurare de sănătate, fără plata contribuției și ar putea fi scutite de la coplată
14 aug. 2018 Direcţia de Evidenţă a Persoanelor Râmnicu Vâlcea este la dispoziţia cetăţenilor şi în ”mini-vacanţa” de Sfânta Maria
14 aug. 2018 Scena montată în Scuarul Mircea cel Bătrân va fi inaugurată duminică cu un concert de fanfară
14 aug. 2018 Poliţiştii locali prind hoţii şi în timpul lor liber
13 aug. 2018 Poliţia Locală Râmnicu Vâlcea, metode inedite de sancţionare a celor care fac mizerie
13 aug. 2018 Bărbat lovit de tren în Râmnicu Vâlcea
13 aug. 2018 VÂLCEA: Bărbat găsit înecat în pârâul Costeşti
13 aug. 2018 Poliţiştii vâlceni au confiscate peste cinci tone de cărbune
10 aug. 2018 SUPERMERCATO te trimite la Ferragosto Siciliano
10 aug. 2018 FOTO: Biciclist căzut pe stradă
09 aug. 2018 Senatorul Romulus Bulacu consideră, în continuare, că reducerea contribuţiei la Pilonul II de pensii este greşită şi nocivă ediție tiparită
09 aug. 2018 Planuri măreţe pentru creşterea nivelului de trai al locuitorilor din Stoeneşti ediție tiparită
09 aug. 2018 Ploile au făcut ravagii în Guşoeni ediție tiparită
09 aug. 2018 Cinci bărbaţi, bănuiţi de braconaj cinegetic şi uz de armă letală
09 aug. 2018 În august, programul de lucru al Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea Pașapoartelor Simple Vâlcea va fi extins
08 aug. 2018 “Celebrul” VANDALIZATOR din Râmnicu Vâlcea, a lovit şi în Sighetul Marmaţiei
08 aug. 2018 ATENŢIE! Se opreşte apa caldă în Râmnicu Vâlcea. VEZI în ce zone
08 aug. 2018 Vrei să lucrezi în Marină? Centrul Militar Vâlcea caută candidaţi pentru Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu” Constanța
07 aug. 2018 ACCIDENT la Mihăeşti. Sensul de mers Drăgăşani – Râmnicu Vâlcea blocat
07 aug. 2018 ACCIDENT la Drăgăşani. Două victime
06 aug. 2018 CAS Vâlcea: Valabilitatea cardurilor de sănătate s-a prelungit la 7 ani
06 aug. 2018 ACCIDENT în Râmnicu Vâlcea, pe „patru benzi”. IMPACT între un motociclist şi un autoturism
06 aug. 2018 ACȚIUNE a poliţiei, la Târgul Săptămânal Ioneşti
06 aug. 2018 3 în 1. Prins cu permisul suspendat, maşină neînmatriculată şi numele false
06 aug. 2018 Modificarea Legii Minelor va permite multiplicarea investiţiilor la Salina Ocnele Mari
06 aug. 2018 Două asociaţii din Râmnicu Vâlcea riscă să rămână fără apă rece
03 aug. 2018 Serviciul Rutier Vâlcea: Recomandări pentru evitarea aglomeraţiei de pe DN 7
03 aug. 2018 Cercetat penal pentru deţinere de muniţie letală fără drept
03 aug. 2018 Finanțare de la Ministerul Culturii pentru Şcoala Populară de Artă din Vâlcea: 100 de ani de tradiții românești
02 aug. 2018 La Budeşti, se va construi pod peste pârâul Sâmnic ediție tiparită
02 aug. 2018 De Sfânta Maria, ZIUA COMUNEI DRĂGOEŞTI ediție tiparită
02 aug. 2018 Deputatul Vasile Cocoş: „Se înfiinţează şi funcţionează Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie„ ediție tiparită
02 aug. 2018 Obligat de Lege, Gutău Mircia revocă propriile inițiative imobiliare ediție tiparită
02 aug. 2018 Adolescent anchetat că a furat telefonul mobil şi 50 lei unui copil de 11 ani, la locul de joacă
01 aug. 2018 Numărul unic de identificare a caselor de marcat se obține și prin SPV
01 aug. 2018 În microstagiunea estivală din 2018, Teatrul Municipal Ariel Râmnicu Vâlcea vă invită sub genericul „La Strada!” în Scuarul Mircea cel Bătrân
01 aug. 2018 DSP Vâlcea: West Nile, virusul transmis de ţânţari: simptome şi cum prevenim infectarea
01 aug. 2018 COD PORTOCALIU de inundaţii în VÂLCEA. VEZI localităţile vizate
01 aug. 2018 ACCIDENT în lanţ la Racoviţa, pe DN7. Două persoane sunt rănite, una fiind în stare gravă. Trafic blocat
01 aug. 2018 FOTO: Avansări la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vâlcea
01 aug. 2018 A fost semnat contractul pentru reabilitarea sistemului de termoficare în municipiul Râmnicu Vâlcea