30 sept. 2018 |
Care este nivelul de echilibru care ar putea să rezolve criza de pe piaţa forţei de muncă? 2.000 de lei net salariul minim şi 3.600 – 4.000 de lei câştigul mediu, nivel la care măcar o parte dintre românii care lucrează în afară să se gândească să revină în ţară. Sau să vină din nou criza, dar atunci toată lumea va pierde |
30 sept. 2018 |
Care este nivelul de echilibru care ar putea să rezolve criza de pe piaţa forţei de muncă? 2.000 de lei net salariul minim şi 3.600 – 4.000 de lei câştigul mediu, nivel la care o parte dintre românii care lucrează în afară să se gândească să revină în ţară. Sau să vină din nou criza, dar atunci toată lumea va pierde |
28 sept. 2018 |
Nu vreau să mor într-un birou. De acum înainte, 90% din timpul meu vreau să-l dedic tinerilor antreprenori |
23 sept. 2018 |
De ce businessul românesc este mic? Paradoxal, deşi peste 3,5 milioane de români au avut curajul să plece la muncă în afară şi au reuşit pe pieţe străine, companiile româneşti, începând de la cele de stat până la cele private, au rămas priponite de gardul naţional |
21 sept. 2018 |
Avertisment al preşedintelui BERD, unul dintre cei mai mari finanţatori ai României: Sunt destul de optimist în privinţa evoluţiei economiei României pe termen scurt, dar nu acelaşi lucru pot spune pe termen lung. Avem proiecte, vrem să investim, discutăm cu Guvernul şi miniştri, toţi sunt de acord, dar apoi nimeni nu face nimic, nimeni nu vrea să ia vreo decizie |
21 sept. 2018 |
„Tinerii orbecăie din punct de vedere profesional câte 5-8 ani, fug din post în post, din companie în companie, în căutarea jobului perfect.” |
18 sept. 2018 |
Mihaela Popa a fost numită CEO interimar al CEC Bank |
18 sept. 2018 |
Mihaela Popa a fost numită CEO interimar al CEC Bank |
16 sept. 2018 |
10 ani de la căderea băncii Lehman Brothers. 10 ani de la criză. După 10 ani vedem începuturile crizei cu alţi ochi: dacă Tăriceanu, Isărescu şi bancherii nu ştiau ce se întâmplă şi ce ni se va întâmpla, noroc cu Renault, Pirelli, P&G şi multe alte companii multinaţionale şi româneşti care ne-au salvat |
16 sept. 2018 |
După 10 ani vedem criza cu alţi ochi: dacă Tăriceanu, Isărescu şi bancherii nu ştiau ce se întâmplă şi ce va urma (sau nu voiau să ne spună), salvarea României a venit de la Renault, Pirelli, P&G şi multe alte multinaţionale şi companii româneşti, care au continuat investiţiile. Copos a fost cel mai realist: Vor fi extrem de multe falimente, în toate domeniile |
16 sept. 2018 |
După 10 ani vedem criza cu alţi ochi: dacă Tăriceanu, Isărescu şi bancherii nu ştiau ce se întâmplă şi ce va urma (sau nu aveau voie să ne spună), salvarea României a venit de la Renault, Pirelli, P&G şi multe alte multinaţionale şi companii româneşti, care au continuat investiţiile. Copos a fost cel mai realist: Vor fi extrem de multe falimente, în toate domeniile |
16 sept. 2018 |
După 10 ani vedem criza cu alţi ochi: Tăriceanu, Isărescu şi bancherii nu ştiau ce se întâmplă şi ce va urma (sau nu aveau voie să ne spună). La polul opus, Renault ştia că România va beneficia de această criză pentru că va atrage multe investiţii, iar Copos, cel mai realist, ştia că vor urma multe falimente, în toate domeniile |
14 sept. 2018 |
„Dacă aveam bani, relaţii şi oameni, şi eu făceam afacerea aia. Ce idee genială au fost Amazon şi Netflix?” |
13 sept. 2018 |
Schimbări la CEC Bank: Ministerul Finanţelor a splitat conducerea băncii, Radu Gheţea preluând funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie, iar poziţia de director executiv - CEO, nou înfiinţată, fiind vacantă, în aşteptarea unei noi numiri |
13 sept. 2018 |
Schimbări la CEC Bank: Ministerul Finanţelor a splitat conducerea băncii, Radu Gheţea preluând funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie, iar poziţia de director executiv-CEO, nou-înfiinţată, fiind vacantă, în aşteptarea unei noi numiri |
10 sept. 2018 |
Acum zece ani a început criza. Asemănări izbitoare cu ce se întâmplă astăzi |
10 sept. 2018 |
Consiliul Concurenţei a aprobat preluarea a două magazine Carrefour Market din Brăila de către Zanfir |
10 sept. 2018 |
10 ani de la căderea băncii Lehman Brothers. 10 ani de la criză. Ce am pierdut, ce am câştigat? |
10 sept. 2018 |
10 ani de la căderea băncii Lehman Brothers. 10 ani de la criză. Ce am pierdut, ce am câştigat? |
09 sept. 2018 |
România 5% - ce am propus şi ce s-a îndeplinit |
09 sept. 2018 |
Să nu uitaţi că pentru cele 190 de miliarde care se strâng anual la stat cineva munceşte, cineva are o idee, cineva angajează oameni şi cineva se luptă pentru afacerea lui |
09 sept. 2018 |
Un guvern „ghiveci“: manageri, antreprenori, ONG-işti, funcţionari europeni. Cioloş propune un guvern de funcţionari împănat cu foşti membri PNŢCD şi PSD |
09 sept. 2018 |
Declaraţia Unică fiscală se poate depune online începând de astăzi. Cum se procedează |
09 sept. 2018 |
Dumitru Tudor îi cere lui Chelu dividende de 5,7 mil. lei la Electroargeş |
09 sept. 2018 |
Insiderii cumpără acţiuni pentru că sunt ieftine şi companiile au mult cash |
09 sept. 2018 |
Să deschidem o şampanie pentru cei zece ani de la Lehman Brothers. Cu toţii am plătit preţul crizei prin scăderea salariilor şi activelor, creşterea datoriilor, ajustarea consumului, fuga în afară şi frica financiară care ne-a intrat în oase pentru ziua de mâine. Numai iresponsabilitatea şi incompetenţa politică a rămas, iar fanariotismul administraţiei creşte sub ochii noştri |
09 sept. 2018 |
Să deschidem o şampanie pentru cei 10 ani de la Lehman Brothers: Cu toţii am plătit preţul crizei prin scăderea salariilor şi activelor, creşterea datoriilor, ajustarea consumului, fuga în afară şi frica financiară care ne-a intrat în oase. Numai iresponsabilitatea şi incompetenţa politică au rămas, iar fanariotismul administraţiei creşte sub ochii noştri |
08 sept. 2018 |
Piata romaneasca a serviciilor IT externalizate, locul 3 in Europa Centrala |
08 sept. 2018 |
La cinci ani de la căderea Lehman Brothers, doar americanii şi-au revenit cu adevărat, în timp ce bursa românească bate pasul pe loc |
08 sept. 2018 |
Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa: Creşterea ROBOR este o problemă de lichiditate, căutăm soluţii împreună cu BNR |
08 sept. 2018 |
Lubomir Mitov, economist UniCredit: Cea mai mare problemă a Europei Centrale şi de Est va fi legată de forţa de muncă, care este mai redusă şi mai puţin educată |
08 sept. 2018 |
Simona Halep, eliminată în primul tur al Madrid Open |
08 sept. 2018 |
Coreea de Nord taie doua zero-uri la moneda nationala |
07 sept. 2018 |
Ce a făcut baronul Dragnea pentru Teleorman ca să-şi permită să dea acum ordine şi sfaturi la inundaţii? Cum şi-a sporit averea vicepremierul în timp ce judeţul pe care l-a condus timp de 16 ani a sărăcit faţă de media naţională |
07 sept. 2018 |
Să nu minţi, să nu furi, să nu depui mărturie mincinoasă |
07 sept. 2018 |
Unde sunt antreprenorii români, că nu-i văd în piaţă? Unde îşi investesc banii? Să nu ne mai întrebăm de ce investitorii străini vin şi cumpără cele mai bune active de la noi! |
07 sept. 2018 |
Unde sunt antreprenorii români, că nu-i văd în piaţă? Unde îşi investesc banii? Să nu ne mai întrebăm de ce investitorii străini vin şi cumpără cele mai bune active de la noi! |
06 sept. 2018 |
Fondul Monetar Internaţional se pregăteşte să reducă prognoza pentru creşterea economică a României |
06 sept. 2018 |
ZF Live. Dana Ababei, preşedinte al Asociaţiei Evaluatorilor din România: Rapoartele de evaluare realizate de persoanele neautorizate pot fi contestate |
06 sept. 2018 |
De ce analiştii externi, agenţiile de rating sau pieţele nu iubesc deloc guvernarea PSD? De ce orice creştere economică a României este taxată ca şi cum ar urma o criză? Gazele din Piaţa Victoriei sunt mai puternice decât datele economice |
05 sept. 2018 |
Pesimism în creştere pe piaţa europeană de credit chiar înaintea încheierii programului de achiziţii de obligaţiuni al BCE |
05 sept. 2018 |
De ce ar trebui să fie obligatorii fluturaşii de salariu, iar negocierile să se poarte în termeni de salarii brute, şi nu nete |
05 sept. 2018 |
ZF Bankers 2018. Tetik, Banca Transilvania: Creşterea organică a fost mereu de bază pentru noi, chiar şi în perioadele în care am realizat achiziţii |
05 sept. 2018 |
Un eveniment care duce în spate şapte ani de frică, îndoială, ură, iubire şi speranţă: prima generaţie de copii ai crizei începe şcoala |
05 sept. 2018 |
Clasa pe care o urăsc toţi politicienii pentru că nu au ce să-i ofere: nici zahăr, nici mălai, nici ulei, nici scăderea TVA-ului, nici îmbunătăţirea mediului de afaceri sau angajarea pe pile politice în administraţie |
05 sept. 2018 |
Bogdan Ciobotaru, bancherul lui Zoltán Teszári, patronul de la DIGI (RCS-RDS), a intrat în boardul Piraeus Bank România, după preluarea băncii de către miliardarul J.C Flowers |
05 sept. 2018 |
Toamna se numără riscurile: ceva mare ar putea zgâlţâi pieţele financiare ale lumii |
05 sept. 2018 |
Egnatia a facut un profit brut de 1,2 mil. euro in trei luni |
05 sept. 2018 |
Trebuie să ne tragem un glonte în cap. Şi să nu ratăm |
04 sept. 2018 |
Nu ştiu cui îi este dator în PSD sau USL, dar premierul Ponta le este dator generaţiei lui şi unui dezvoltator de jocuri să nu-i mai plimbe pe la ghişeu |
04 sept. 2018 |
Proiectul management privat la companiile de stat nu este în totalitate un fiasco. Să vedem şi jumătatea plină a paharului |
04 sept. 2018 |
Klaus Iohannis - un domn bătrân cu nişte aripi enorme care trăieşte într-o cotineaţă alături de găini |
04 sept. 2018 |
Klaus Iohannis - un domn bătrân cu nişte aripi enorme care trăieşte într-o cotineaţă alături de găini |
04 sept. 2018 |
Autorul trimiterii economiei în recesiune este Dan Şova, care are pe conştiinţă cel puţin 20.000 de joburi. În cea mai bună perioadă de finanţare, România ratează cele mai multe proiecte |
04 sept. 2018 |
Bittnet Systems, afaceri de 23 mil. lei în S1/21018 |
04 sept. 2018 |
Banca Românească a fost scoasă din nou la vânzare după eşecul tranzacţiei cu grupul ungar OTP. Până acum, s-au arătat interesaţi trei investitori, dintre care unul este o surpriză, fiind o mare familie din Grecia |
04 sept. 2018 |
Banca Românească a fost scoasă din nou la vânzare după eşecul tranzacţiei cu grupul ungar OTP. Până acum, s-au arătat interesaţi trei investitori, dintre care unul este o surpriză, fiind o mare familie din Grecia |
04 sept. 2018 |
Harta evoluţiilor economiilor din Uniunea Europeană în primul trimestru |
03 sept. 2018 |
Clasa pe care o urăsc toţi politicienii pentru că nu au ce să-i ofere: nici zahăr, nici mălai, nici ulei, nici scăderea TVA-ului, nici îmbunătăţirea mediului de afaceri sau angajarea pe pile politice în administraţie |
03 sept. 2018 |
Iaşitex raportează venituri operaţionale mai mici cu 39% în S1/2018. Pierderea ajunge la 1,77 mil. lei |
03 sept. 2018 |
Ştirile zilei, într-un minut. Cele mai importante evenimente de vineri. VIDEO |
03 sept. 2018 |
Cazierul pentru infiintarea firmelor, eliberat de Registrul Comertului |
03 sept. 2018 |
Ce va fi în 2016: economia se va supraîncălzi, finanţele statului vor începe să se fisureze, dobânzile la lei vor creşte, companiile vor avea probleme cu angajaţii buni, mai mulţi corporatişti vor deveni mici antreprenori, iar toţi vor da în “preţuri” pentru cash |
03 sept. 2018 |
Generaţia care a făcut bani din dezastrul demografic şi secarea României |
03 sept. 2018 |
Opinie Andreea Vass: România şi China - rezultate şi oportunităţi |
03 sept. 2018 |
Gigantul austriac ALPLA a preluat producătorul de preforme Star East Pet din Braşov, cu afaceri de 129 milioane de lei |
03 sept. 2018 |
Pianistul trupei Nick Cave and the Bad Seeds a încetat din viaţă |
03 sept. 2018 |
O întrebare la care nimeni nu vrea să afle răspunsul: De ce românii, în special tinerii, continuă să fugă masiv din ţară deşi economia creşte, băncile dau împrumuturi pentru case, companiile caută angajaţi, salariile cresc, iar mari proiecte de investiţii sunt anunţate săptămânal |
03 sept. 2018 |
Gabriela Andrei a primit avizul BNR să intre în boardul Idea Bank |
02 sept. 2018 |
Urmează ZF Bankers 2018, 4-5 iulie: Ce impact va avea creşterea dobânzilor la lei asupra persoanelor fizice, companiilor şi băncilor |
02 sept. 2018 |
Urmează ZF Bankers 2018, 4-5 iulie: Ce impact va avea creşterea dobânzilor la lei asupra persoanelor fizice, companiilor şi băncilor |
02 sept. 2018 |
Prima măsură activă pentru cei cu credite în franci elveţieni: OTP suspendă rambursarea capitalului pe o perioadă de până la 2 ani. Plăteşti numai dobânda |
02 sept. 2018 |
Companiile de stat la raport: 35 de firme care ţin în mâini resursele, energia şi transporturile din România rulează 10 mld. euro, dar au uitat să facă profit |
02 sept. 2018 |
Recuperatorul Kruk: Şase din zece români au credite la bănci |
02 sept. 2018 |
Dragnea vrea să facă ordine: CExN al PSD a decis organizarea de alegeri pentru funcţia de preşedinte în 11 filiale judeţene, inclusiv Bucureşti |
02 sept. 2018 |
O întrebare la care nimeni nu vrea să găsească răspuns: De ce românii, în special tinerii, continuă să fugă masiv din ţară deşi economia creşte, băncile dau împrumuturi pentru case, companiile caută angajaţi, salariile cresc, iar mari proiecte de investiţii sunt anunţate săptămânal |
02 sept. 2018 |
Ce bănci din România nu au voie să aibă probleme: BNR a clasificat 9 bănci de importanţă sistemică, conform listei actualizate |
02 sept. 2018 |
O întrebare la care nimeni nu vrea să găsească răspuns: De ce românii, în special tinerii, continuă să fugă masiv din ţară deşi economia creşte, băncile dau împrumuturi pentru case, companiile caută angajaţi, salariile cresc, iar mari proiecte de investiţii sunt anunţate săptămânal |
02 sept. 2018 |
O întrebare la care nimeni nu vrea să afle răspunsul: De ce românii, în special tinerii, continuă să fugă masiv din ţară deşi economia creşte, băncile dau împrumuturi pentru case, companiile caută angajaţi, salariile cresc, iar mari proiecte de investiţii sunt anunţate săptămânal |
02 sept. 2018 |
România, într-un clasament al „celor buni“: a patra cea mai mică datorie publică din UE |
02 sept. 2018 |
Cum poţi deveni programator în mai puţin de 6 luni şi să ajungi să câştigi aproape 1.000 de euro/lună |
02 sept. 2018 |
România, într-un clasament al „celor buni“: a patra cea mai mică datorie publică din UE |
01 sept. 2018 |
Urmează ZF Bankers 2018, 4-5 iulie: Cine pe cine va mai cumpăra, cum se consolidează sistemul bancar. Cum rezistă băncile mici pe o piaţă nebancabilă şi costisitoare |
01 sept. 2018 |
Urmează ZF Bankers 2018, 4-5 iulie: Ce impact va avea creşterea dobânzilor la lei asupra persoanelor fizice, companiilor şi băncilor |
01 sept. 2018 |
Cine deţine acţiuni la Bursă: Un investitor de 94 de ani a ajuns să controleze 5% din Oil Terminal, participaţie în valoare de 6 mil. lei |
01 sept. 2018 |
Urmează ZF Bankers 2018, 4-5 iulie. Cine mai vrea să se facă bancher? |
01 sept. 2018 |
VIDEO ZF Live. Marius Hanganu, Tremend Software Consulting: Ne aflăm pe ultima sută de metri pentru achiziţia unei companii din SUA |
01 sept. 2018 |
Dan Diaconescu este cel mai bun produs al guvernării Băsescu-Tăriceanu-Boc-Videanu-Berceanu-Vosganian etc. E marfă de export "made in Romania"! |
01 sept. 2018 |
În urmă cu 20 de ani a răsărit cacealmaua financiară denumită Caritas. Acum am ajuns la o cacealma politică, Dan Diaconescu Oltchim. Să nu ajungem şi la o cacealma a statului |
01 sept. 2018 |
Star Taxi şi Clever Taxi despre decizia şocantă a Primăriei Capitalei de a le interzice serviciile: Este un abuz |
01 sept. 2018 |
Companiile din IT vor să aducă programatori din Vietnam, care să fie detaşaţi în România pe perioade definite de timp |
01 sept. 2018 |
Un fond finlandez, cel mai mare acţionar al Cemacon Zalău |
01 sept. 2018 |
Fără să ştie, grecii au votat cu demnitate pentru propriul program de austeritate, care va fi mult mai dur decât cel cerut de Troică |
01 sept. 2018 |
Scandal în şedinţa PSD: Primarul Capitalei Gabriela Firea i-a cerut demisia ministrului de Interne, Carmen Dan |