31 mai 2019 |
Klaus Iohannis a semnat, ieri, mai multe decrete de decorare a drapelelor unor unităţi militare. Iată lista completă |
31 mai 2019 |
Cod Roşu pentru judeţele Constanţa, Tulcea şi Călăraşi |
31 mai 2019 |
Românii au talent 2019. A fost declarat câştigătorul. Pleacă acasă cu 120.000 de euro. |
30 mai 2019 |
Judeţul Constanţa. Scandal între un patron şi un sătean. Maşina săteanului distrusă cu o fumigenă pirotehnică |
30 mai 2019 |
CNSAS a înregistrat, la Curtea de Apel Bucureşti, dosarul lui Traian Băsescu privind constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii |
30 mai 2019 |
Cine este oare? Candidat-surpriză la Preşedinţia României. A făcut marele anunţ cu puţin timp în urmă |
30 mai 2019 |
Mai rar întâlnite. Două cutremure au avut loc, în România, după miezul nopţii. La circa o jumătate de oră diferenţă |
29 mai 2019 |
S-a adoptat Statutul poliţistului. Când foloseşte cătuşele, bastonul, substanţe iritant-lacrimogene câini de serviciu, electroşocuri |
29 mai 2019 |
Editorial Numai la noi se poate aşa ceva. Facem alegeri europarlamentare şi vrem să schimbăm Guvernul |
28 mai 2019 |
CEZ vrea să-şi vândă activele din România şi din alte zone. Care este strategia. CEZ are în judeţul Constanţa cel mai parc eolian |
28 mai 2019 |
A fost cutremur, în România, în această noapte. Unde au localizat seismologii epicentrul şi ce magnitudine a avut |
28 mai 2019 |
Informare meteo. Mesaj de vreme severă pentru toată ţara! Averse cu caracter torențial, descărcări electrice, vijelie și grindină |
28 mai 2019 |
Viorica Dăncilă după CEX A confirmat demiterile și noile numiri. Pe cine îndepărtează, pe cine aduce, pe cine păstrează |
28 mai 2019 |
Accident rutier grav la Cernavodă. O victimă |
27 mai 2019 |
Alegeri europarlamentare 2019. Rezultate parţiale BEC la peste 90 la sută din secţiile de votare |
27 mai 2019 |
Mesajul Organizației Municipale Constanța a Partidului Social Democrat transmis de primarul Decebal Făgădău |
27 mai 2019 |
Oficial. Prima plecare din preajma Vioricăi Dăncilă după europarlamentare şi arestarea lui Dragnea |
26 mai 2019 |
Eram toţi 21 şi drapelul Fotografia, de dinaintea dezastrului, făcută în Afganistan. A fost atacul. 5 militari răniţi. Care este starea lor |
26 mai 2019 |
A fost cutremur în Marea Neagră! |
26 mai 2019 |
Panică la o staţie de alimentare cu GPL din Constanţa. Pompierii sunt acolo |
26 mai 2019 |
LIVE TEXT Constanţa. Alegeri Europarlamentare și Referendum pe justiţie 2019. S-au deschis urnele |
26 mai 2019 |
Judeţul Constanţa. Un BMW s-a făcut scrum în această noapte. Focul a fost pus intenţionat. Poliţia vrea să afle cine |
25 mai 2019 |
A fost jale în Bucureşti Sute de imobile în apă, curţi şi locuri publice |
25 mai 2019 |
Grav accident rutier, în această noapte, în judeţul Constanţa. O maşină şi o căruţă s-au făcut praf. O victimă (galerie foto) |
25 mai 2019 |
Incendiu puternic la Techirghiol |
24 mai 2019 |
OMV Petrom a semnat contractul pentru dezafectarea platformei de foraj marin Gloria cu o firmă din Constanţa |
24 mai 2019 |
Alertă meteo pentru toată ţara Averse cu caracter torențial, descărcări electrice, vijelie, căderi de grindină. Cât durează avertizarea |
24 mai 2019 |
UPDATE. Incendiu puternic la Cobadin. A fost pericol de extindere. Două ore s-au luptat pompierii cu flăcările |
24 mai 2019 |
Accident rutier grav, în municipiul Constanţa, pe bulevardul Mamaia. Două victime |
24 mai 2019 |
Cine sunt finaliştii de la Românii au talent-2019. Pentru ce sumă colosală se luptă |
24 mai 2019 |
Constanţa. Au ars două maşini. Una în totalitate. Pompierii şi poliţiştii anchetează cazul |
23 mai 2019 |
Sinodul Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei Vor fi publicate slujbele a 12 sfinți români. Printre ei şi un episcop al Tomsiului |
23 mai 2019 |
Anunţ RADET CET Palas Constanţa înregistrează o avarie pe reţea. Cine nu are apă caldă |
23 mai 2019 |
Incendiu în judeţul Constanţa. Unde intervin pompierii la această oră din noapte |
23 mai 2019 |
A fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanța de Urgență prin care Guvernul acordă amnistia fiscală. Vezi dacă te încadrezi |
22 mai 2019 |
Incendiu în judeţul Constanţa. Arde o brutărie |
22 mai 2019 |
Cutremur semnificativ în România în această noapte. Al doilea în mai puţin de 24 de ore |
21 mai 2019 |
IGPR despre transferul între autorităţile române a lui Radu Mazăre |
21 mai 2019 |
Nu e glumă Război, pe Marea Neagră, zona Costineşti. Marinari turci răniţi, navă scufundată. Un avion şi vase militare în ajutor |
21 mai 2019 |
Anunţul făcut de ministrul sănătăţii. Cu ce aparat va fi dotat Spitalul Judeţean Constanţa şi la ce foloseşte |
20 mai 2019 |
„Lumina îngerilor a intrat, plutind, în timpul slujbei, în Biserică Ce a postat Corina Martin după slujba de înmormântare a fratelui său, mort în accident aviatic |
20 mai 2019 |
Rudel Obreja implicat într-un accident mortal pe autostradă. Ce a postat Obreja, pe Facebook, imediat, după accident |
19 mai 2019 |
Mesaj nou de vreme severă Informare meteo. Se schimbă vremea în toată ţara. Ce spun specialiştii |
19 mai 2019 |
Constanţa. Astăzi va fi înmormântat Liviu Bucăţică, fratele Corinei Martin, mort în accident aviatic |
19 mai 2019 |
Se întâmplă în România. La ora 01.00 a fost activat Planul Roşu. Accident cu victime multiple. Este implicat un microbuz |
18 mai 2019 |
Cod Galben. Mesaj de vreme severă imediată. Localităţi din judeţul Constanţa vizate |
18 mai 2019 |
Cutremur semnificativ în România. Acum câteva minute. Al doilea ca mărime din acest an |
18 mai 2019 |
Tragedia nopţii. Nu s-a mai auzit aşa ceva la Constanţa. Bărbat mort în sala de fitness |
17 mai 2019 |
A avut Liviu Bucăţică o premoniţie? Corina Martin - întrebări la moartea fratelui său în accidentul aviatic din judeţul Buzău |
17 mai 2019 |
Accident rutier grav în Constanţa. Două victime. Maşina s-a zdrobit de un gard de beton (galerie foto+video) |
16 mai 2019 |
Incendiu în judeţul Constanţa. Intervenţie de urgenţă a pompierilor |
16 mai 2019 |
Tragedia nopţii. Doliu la Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Constanţa. Medicii nu au mai putut face nimic. |
16 mai 2019 |
Dezastru. Accident grav în judeţul Constanţa. Bilanţ tragic. Un mort şi o femeie intubată. Total patru victime (galerie foto) |
15 mai 2019 |
Avarie RAJA Constanţa. Se opreşte apa, astăzi, între orele 08.00 şi 14.00 |
15 mai 2019 |
Tarom redeschide o cursă naţională estivală spre Constanţa. Vezi ruta şi preţul cu toate taxele |
14 mai 2019 |
„Nu trebuie să îl victimizăm” Fiul lui Radu Mazăre a explicat cum a fost reţinut, în Madagascar, tatăl lui. Ce cărţi i-a dus la arest |
14 mai 2019 |
Alertă Pompierii au fost chemaţi la Mamaia. În zona Hotelului Vega. O femeie înecată |
14 mai 2019 |
Polițiștii din Brașov caută un minor dispărut. El este din Constanţa. Se afla în excursie cu tatăl său |
14 mai 2019 |
Primăria municipiului Constanţa Finanţările nerambursabile pentru activităţi nonprofit 2019. Vezi sumele pe capitole |
13 mai 2019 |
Acccident rutier grav la Podul de la Năvodari spre Mamaia. Două victime |
13 mai 2019 |
Mesaj nou vreme severă imediată. Cod Galben în judeţele Constanţa şi Tulcea |
13 mai 2019 |
Caravana Smart Start USA vine, azi, la Constanţa. Unde te poţi întâlni cu Ilan Laufer consilierul premierului Dăncilă |
12 mai 2019 |
Festivalul Scoicilor la Constanţa. Chef Cătălin Scărlatescu aduce noi reţete culinare |
12 mai 2019 |
Editorial Cazul Mazăre ar trebui să dea de gândit multora |
12 mai 2019 |
Constanţa. Gluma care era să-i fie fatală unui tânăr. Ghinion cu noroc. A căzut de la etajul III. Vezi ce s-a întâmplat |
12 mai 2019 |
Anunţ RAJA. Se opreşte apa în mai multe zone ale municipiului Constanţa |
11 mai 2019 |
Salvaţi de la moarte sigură. Operaţii dificile la Spitalul din Constanţa. Una după un accident la Tulcea alta dupa accidentul aviatic de la Tuzla |
11 mai 2019 |
Scandal mare la Năvodari. Primăria a dat afară două angajate de la Creşa 20. Poliţia a întocmit dosar penal. Avocatul Poporului s-a autosesizat |
11 mai 2019 |
A fost cutremur în România. Unde a fost localizat epicentrul şi ce magnitudine a avut |
11 mai 2019 |
Tulcea- Festivalul Internațional al Dunării |
10 mai 2019 |
Cutremur major în Japonia. La 40 de kilometri adâncime. Fusese anunţat de un altul puţin mai mic |
10 mai 2019 |
Cum a afectat tornada din 30 aprilie 13 familii din judeţul Călăraşi. Cât a dat Guvernul. Câte case au fost distruse într-o zonă foarte strânsă |
10 mai 2019 |
Cutremur, în acestă noapte, în judeţul Buzău. Al doilea ca mărime de la începutul lunii |
10 mai 2019 |
Curtea de Apel Bucureşti Sunt întrunite condiţiile pentru extrădarea lui Radu Mazăre |
09 mai 2019 |
Crimă în noapte. Şoc şi groază în România. Tânără, de 19 ani, ucisă de iubit. Ce spun oficialităţile |
09 mai 2019 |
Eroii nu mor niciodată. O adevărată tragedie. A zăcut opt luni de la atacul talibanilor în Afganistan |
08 mai 2019 |
Ministerul Afacerilor Interne a făcut publice locurile pentru admitere la Academia de Poliţie şi şcolile de agenţi şi subofiţeri |
08 mai 2019 |
Cutremur semnificativ, de adâncime crustală, în Marea Neagră. Cel mai mare din acest an |
07 mai 2019 |
Tir de Constanţa răsturnat la Braşov. O victimă. Intervin salvatorii de la ISU Braşov (galerie foto) |
06 mai 2019 |
A fost cutremur, în judeţul Vrancea, în această noapte |
06 mai 2019 |
Cutremur cu magnitudinea 7.1. A fost emisă alerta de tsunami |
05 mai 2019 |
Programul slujirii ierarhilor din Mitropolia Munteniei şi a Dobrogei în Duminica Sfântului Apostol Toma |
05 mai 2019 |
Incendiu în judeţul Constanţa. Unde intervin pompierii |
05 mai 2019 |
Tragedia nopţii în România. Tânăr zdrobit de maşina răsturnată. Medicii nu au mai putut face nimic |
04 mai 2019 |
A fost cutremur în România. Imediat după miezul nopţii |
04 mai 2019 |
Tragedia nopţii în România. O femeie a murit. Soţul ei se zbate între viaţă şi moarte. Detalii despre nenorocire (galerie foto) |
04 mai 2019 |
Olimpiada Balcanică de Matematică 2019. Un elev din Constanţa şi-a reeditat performanţa |
04 mai 2019 |
Accident rutier grav. Un restaurant a luat foc după ce o maşina a intrat în conducta de gaze. Şi maşina este scrum (galerie foto+video) |
03 mai 2019 |
A fost Cod Portocaliu în judeţul Constanţa. Cu nori negri, pe cer, şi pământul albit de grindină (galerie foto) |
03 mai 2019 |
Transgaz. Despre conducta care va prelua gazele din Marea Neagră. Trece prin trei judeţe. Ce localităţi străbate |
02 mai 2019 |
Ministrul Apărării, din Marea Britanie, demis de Theresa May. Acum câteva luni fusese la Baza Aeriană de la Kogălniceanu |
02 mai 2019 |
Accident rutier grav pe Autostrada A 2. Trei victime |
01 mai 2019 |
Bilanţul negru al tornadei. Ce a rămas în urma furtunii puternice. Accident cu un autocar. S-a activat Planul Roşu. Detalii (galerie foto) |