31 mai 2019 |
Rugbiştii humoreni vor fi premiaţi sâmbătă pentru performanţele din acest sezon |
31 mai 2019 |
Gabriel Burlacu va evolua din sezonul viitor pentru Steaua Bucureşti |
30 mai 2019 |
Sportivii din județ au câștigat mai multe medalii la campionatul universitar, cel școlar și la Cupa României |
30 mai 2019 |
Adrian Târzioru va evolua din sezonul ce urmează tot în Liga Națională, la CSM Bacău |
29 mai 2019 |
Suceveanul Bogdan Baican a semnat pentru două sezoane cu Politehnica Timişoara |
29 mai 2019 |
CSŞ „Nicu Gane” Fălticeni a terminat pe locul cinci în ţară la juniori III |
28 mai 2019 |
Echipa CSU Suceava a reuşit să câştige titlul de campioană a României la juniori III, după un sezon perfect în care a fost invincibilă |
28 mai 2019 |
Humorenii Ferariu, Prelucă şi Tătărău au câştigat titlul naţional cu CSŞ 2 Baia Mare pe stadionul Unirea din Suceava |
25 mai 2019 |
În weekend sunt programate nu mai puțin de 22 de partide |
25 mai 2019 |
CSȘ Gura Humorului a terminat sezonul cu victorii pe linie şi a câştigat al treilea titlu naţional consecutiv |
25 mai 2019 |
Universitatea Suceava s-a calificat în semifinalele turneului final al Campionatului Național |
24 mai 2019 |
CSU Suceava a început turneul final cu o victorie la scor |
23 mai 2019 |
Universitatea încheie sezonul cu o victorie cu gust amar și pică în Divizia A |
22 mai 2019 |
La Campionatul Balcanic de la Câmpulung a avut loc şi o conferinţă ştiinţifică |
22 mai 2019 |
CSŞ Gura Humorului s-a calificat la turneul final de pe primul loc din seria Moldova |
22 mai 2019 |
Universitatea a încheiat sezonul cu o victorie, dar a retrogradat în eșalonul secund |
22 mai 2019 |
Universitatea a încheiat sezonul cu o victorie, dar a retrogradat în eșalonul secund |
21 mai 2019 |
Universitatea a picat matematic în eșalonul secund și joacă ultimul meci din sezon în fața propriilor suporteri |
21 mai 2019 |
CSŞ Gura Humorului rămâne cu victorii pe linie în acest sezon în care este şi matematic campioana României |
20 mai 2019 |
Foresta i-a provocat liderul seriei, Gloria Buzău, prima înfrângere din sezon |
20 mai 2019 |
Viitorul Liteni și LPS Suceava au făcut scorul etapei |
20 mai 2019 |
Municipiul Câmpulung Moldovenesc a fost, în premieră, gazda Campionatului Balcanic de juniori şi seniori |
20 mai 2019 |
Bucovina Rădăuți a pierdut la limită la Focșani, dar se menține pe poziția secundă |
20 mai 2019 |
Universitatea a pierdut la Făgăraș și este retrogradată matematic în Divizia A |
20 mai 2019 |
Șomuz Fălticeni a remizat cu Botoșani II și este nevoită să câștige în ultima etapă pentru a scăpa de retrogradare |
19 mai 2019 |
Universitatea a pierdut la Făgăraș și este matematic retrogradată |
18 mai 2019 |
CSU Suceava s-a calificat la turneul final al Campionatului Naţional de juniori IV |
18 mai 2019 |
Universitatea este obligată să câştige ultimele două meciuri din play-out pentru a ajunge la baraj |
18 mai 2019 |
Foresta a câștigat acasă și CSM Bucovina Rădăuți a pierdut la limită, la Focșani |
17 mai 2019 |
CSŞ Gura Humorului ar putea rata participarea la turneul final al Campionatului Naţional din cauza examenului de capacitate |
16 mai 2019 |
Universitatea trebuie să câștige ultimele trei meciuri din play-out pentru a mai spera la menținerea în Liga Națională |
16 mai 2019 |
Universitatea „Ştefan cel Mare” a câştigat pentru al treilea an naţionalele universitare şi va reprezenta România la europene |
16 mai 2019 |
Universitatea a câștigat la Cluj și mai are nevoie de două victorii pentru a ajunge la baraj |
14 mai 2019 |
CSȘ Gura Humorului a câștigat la București și nu mai are cum să piardă titlul de campioană a României |
14 mai 2019 |
Alexandru Ciobâcă, de la CSM Suceava, a câştigat argintul la Cupa Mondială de seniori în proba de 4 rame |
11 mai 2019 |
CSȘ Gura Humorului are șansa de a deveni campioană națională cu trei etape înaintea terminării returului |
11 mai 2019 |
LPS Suceava a terminat sezonul pe locul şase în ţară |
10 mai 2019 |
Suceava va găzdui pentru al treilea an consecutiv turneul final al Campionatului Naţional Universitar |
10 mai 2019 |
Universitatea este obligată să învingă Minaurul, pentru a rămâne în lupta pentru menținerea în Liga Națională |
09 mai 2019 |
Universitatea a fost umilită la Bacău |
08 mai 2019 |
CSȘ Gura Humorului este calificată matematic la turneul final, cu două etape înaintea terminării sezonului regulat |
08 mai 2019 |
Universitatea începe returul din play-out cu un meci greu la Bacău |
08 mai 2019 |
Universitatea a pierdut la 11 goluri la Bacău |
07 mai 2019 |
Municipiul Câmpulung Moldovenesc a găzduit o etapă a naționalelor de selecție pentru Balcaniada ce va avea loc tot aici |
07 mai 2019 |
Șomuz II Baia a învins liderul Seriei de Vest |
07 mai 2019 |
Echipa CSŞ Gura Humorului continuă să fie invincibilă în Campionatul Naţional |
07 mai 2019 |
Sucevenii și humorenii s-au întors cu 27 de medalii de la Campionatul Național Școlar |
06 mai 2019 |
Şerban Cotos a urcat de două ori pe podiumul Gyor Open |
06 mai 2019 |
CSM Suceava şi RC Gura Humorului au încheiat acest sezon din Divizia Naţională |
06 mai 2019 |
CSM Bucovina Rădăuţi câştigă la Râmnicu Sărat şi se menţine pe poziţia secundă |
06 mai 2019 |
Meci cu probleme la Drăguşeni, în care oaspeţii de la Câmpulung s-au retras de pe teren în minutul 25, când conduceau cu 1 – 0 |
06 mai 2019 |
CSŞ LPS Suceava a câştigat titlul de vicecampioană naţională a României |
06 mai 2019 |
Şomuz Fălticeni s-a întors cu un punct de la Ceahlăul Piatra Neamţ |
06 mai 2019 |
Universitatea încheie turul din play-out cu un eşec la Buzău |
04 mai 2019 |
Universitatea încheie turul play-out-ului cu o deplasare la Buzău |
04 mai 2019 |
Foresta a cedat în deplasarea de la Pașcani |
04 mai 2019 |
CSM Suceava a încheiat sezonul cu un meci în fața propriilor suporteri |
03 mai 2019 |
CSȘ LPS Suceava a câștigat primele două meciuri la turneul final al Campionatului Național |
03 mai 2019 |
Universitatea Suceava a câștigat trei puncte importante pe teren propriu, cu CSM Făgăraș |
03 mai 2019 |
Foresta a pierdut la Pașcani cu 1 la 4 |
02 mai 2019 |
Universitatea primeşte vizita Făgăraşului, într-un meci foarte important pentru puncte |
02 mai 2019 |
Sucevenii Bogdan Pop şi Cosmin Mihalache au câştigat argintul la un turneu internaţional în Croaţia |
02 mai 2019 |
Universitatea a câștigat pe teren propriu cu CSM Făgăraș |