30 mai 2020 |
Pregătiri pentru redeschiderea școlilor din municipiul Suceava, din 2 iunie |
30 mai 2020 |
Bazarul Sucevei, redeschis, dar cu acces permis doar în anumite condiții |
30 mai 2020 |
Bazarul Sucevei, vizitat de mii de suceveni, chiar din prima zi în care a fost redeschis, în condiții de securitate maximă |
30 mai 2020 |
Amenzi de 7500 de lei aplicate în Bazar, în prima zi de funcționare, celor care nu purtau corect măștile de protecție |
29 mai 2020 |
37 de camere video vor monitoriza punctele de colectare a deșeurilor din Suceava |
29 mai 2020 |
De la 1 iunie, liber la terase, competiții sportive și spectacole în aer liber |
29 mai 2020 |
Pregătiri pentru redeschiderea școlilor din municipiul Suceava, din 2 iunie |
29 mai 2020 |
Bazarul Sucevei, redeschis, dar cu acces permis doar în anumite condiții |
28 mai 2020 |
Ansamblul rezidențial “Ștefan cel Mare”, mega-proiectul care mută Autogara din centrul Sucevei și schimbă total aspectul zonei, aprobat în unanimitate |
28 mai 2020 |
Bazarul Sucevei se redeschide de sâmbătă, după două luni și jumătate de suspendare a activității |
28 mai 2020 |
Ședință a Consiliului Local Suceava, ținută în sala de spectacole a Centrului Cultural Bucovina, din cauza pandemiei de coronavirus |
28 mai 2020 |
De la 1 iunie, liber la terase, competiții sportive și spectacole în aer liber |
28 mai 2020 |
37 de camere video vor monitoriza punctele de colectare a deșeurilor din Suceava |
27 mai 2020 |
Încasările la TPL au scăzut cu 91,3% din cauza pandemiei de coronavirus |
27 mai 2020 |
Ion Lungu: Asociaţia Moldova se Dezvoltă este partener oficial de dialog la stabilirea strategiei infrastructurii rutiere în zona Moldovei pentru CNAIR |
27 mai 2020 |
Bazarul Sucevei se redeschide de sâmbătă, după două luni și jumătate de suspendare a activității |
27 mai 2020 |
Ședință a Consiliului Local Suceava, ținută în sala de spectacole a Centrului Cultural Bucovina, din cauza pandemiei de coronavirus |
26 mai 2020 |
Redeschiderea Bazarului Sucevei, chiar de sâmbătă, se decide mâine |
26 mai 2020 |
Două zile cu vreme severă - averse, descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină, anunțate de meteorologi |
26 mai 2020 |
Lucrările de construire a unei noi grădinițe în municipiul Suceava, realizate 50% |
26 mai 2020 |
O nouă licitație electronică organizată de Direcția Silvică Suceava, în zilele de 26 şi 27 mai |
26 mai 2020 |
Ion Lungu: Asociaţia Moldova se Dezvoltă este partener oficial de dialog la stabilirea strategiei infrastructurii rutiere în zona Moldovei pentru CNAIR |
26 mai 2020 |
Încasările la TPL au scăzut cu 91,3% la sută din cauza pandemiei de coronavirus |
25 mai 2020 |
Bazarul Sucevei s-ar putea redeschide de sâmbătă, 30 mai |
25 mai 2020 |
Conacul Vârnav-Liteanu din Liteni va fi preluat de Ministerului Culturii |
25 mai 2020 |
Apa rece, oprită astăzi, temporar, pe străzile Mărăști și Mărășești |
25 mai 2020 |
Bazarul Sucevei rămâne închis până pe 18 iunie, cât durează starea de alertă |
25 mai 2020 |
Două zile cu vreme severă - averse, descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină, anunțate de meteorologi |
25 mai 2020 |
Cornel Hrișcă – Munn, toboșarul fără mâini, născut la Rădăuți, concurează pentru premiul de originalitate la “Românii au talent!” |
25 mai 2020 |
O nouă licitație electronică organizată de Direcția Silvică Suceava, în zilele de 26 şi 27 mai |
25 mai 2020 |
Lucrările de construire a unei noi grădinițe în municipiul Suceava, realizate 50 la sută |
24 mai 2020 |
Bazarul Sucevei rămâne închis până pe 18 iunie |
24 mai 2020 |
Toboșarul fără mâini, născut la Rădăuți, unul dintre concurenții care își dispută premiul de originalitate la “Românii au talent!” |
23 mai 2020 |
Apa rece se oprește luni pe străzile Mărăști și Mărășești, timp de șase ore |
23 mai 2020 |
Polițiștii locali suceveni, felicitați pentru implicarea lor în gestionarea problemelor cauzate de pandemia de coronavirus |
23 mai 2020 |
Moștenitorii familiei Sturdza au donat Ministerului Culturii conacul Vârnav-Liteanu din Liteni |
22 mai 2020 |
Un ultim omagiu din partea Primăriei Suceava pentru ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților |
22 mai 2020 |
Spectacole de teatru online, ÎN LOC DE Zilele Teatrului Matei Vișniec 2020 |
22 mai 2020 |
Moștenitorii familiei Sturdza au donat Ministerului Culturii conacul Vârnav-Liteanu din Liteni |
22 mai 2020 |
Polițiștii locali suceveni, felicitați pentru implicarea lor în gestionarea problemelor cauzate de pandemia de coronavirus |
22 mai 2020 |
Apa rece se oprește luni pe străzile Mărăști și Mărășești, timp de șase ore |
21 mai 2020 |
Peste 5,8 milioane de lei, costurile neprevăzute ale Primăriei Suceava cauzate de coronavirus |
21 mai 2020 |
Problema circulației cu declarații între Suceava și Șcheia, rezolvată după ce Ion Lungu a solicitat remedierea urgentă a acestei anomalii |
21 mai 2020 |
Ion Lungu: “Este o zi tristă pentru Suceava, pentru Bucovina. Tot ce a făcut ÎPS Pimen va rămâne și se va scrie în istorie” |
21 mai 2020 |
Un ultim omagiu din partea Primăriei Suceava pentru IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților |
21 mai 2020 |
Spectacole de teatru online, ÎN LOC DE Zilele Teatrului Matei Vișniec 2020 |
20 mai 2020 |
Programul acțiunilor de întreținere a spațiilor verzi de săptămâna aceasta, în municipiul Suceava |
20 mai 2020 |
„România Verde în 10 pași” - strategie propusă de Asociația Forestierilor din România |
20 mai 2020 |
Cinci autobuze electrice din parcul auto al TPL Suceava, echipate cu folie antimicrobiană |
20 mai 2020 |
Ion Lungu “Este o zi tristă pentru Suceava, pentru Bucovina. Tot ce a făcut ÎPS Pimen va rămâne și se va scrie în istorie” |
20 mai 2020 |
Problema circulației cu declarații între Suceava și Șcheia, rezolvată după ce Ion Lungu a solicitat remedierea urgentă a acestei anomalii |
20 mai 2020 |
Peste 5,8 milioane de lei, costurile neprevăzute ale Primăriei Suceava cauzate de coronavirus |
20 mai 2020 |
Aproape 6 milioane de lei, costurile neprevăzute ale Primăriei Suceava cauzate de coronavirus |
19 mai 2020 |
Consilierul Gărzii Forestiere Suceava acuzat că l-ar fi agresat pe Tiberiu Boșutar: Nu am avut nici un contact direct cu el, nu am fost implicat în nici un incident auto |
19 mai 2020 |
Decathlon, Sportisimo, Leroy Merlin și alte magazine s-au redeschis în Shopping City Suceava |
19 mai 2020 |
Cinci autobuze electrice din parcul auto al TPL Suceava au fost echipate cu folie antimicrobiană |
19 mai 2020 |
Programul acțiunilor de întreținere a spațiilor verzi de săptămâna aceasta, în municipiul Suceava |
18 mai 2020 |
Consilierul Gărzii Forestiere Suceava acuzat că l-ar fi agresat pe Tiberiu Boșutar: Nu am avut nici un contact direct cu el, nu am fost implicat în nici un incident auto |
18 mai 2020 |
Decathlon, Sportisimo, Leroy Merlin și alte magazine s-au redeschis în Shopping City Suceava |
16 mai 2020 |
Verificări în fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Moldovița, la solicitarea ministrului Costel Alexe |
16 mai 2020 |
H&M, Jysk și noi locații s-au redeschis în Iulius Mall Suceava |
15 mai 2020 |
Sistematizare rutieră și peste 200 de locuri de parcare, realizate în cel mai nou cartier de tineri din municipiul Suceava |
15 mai 2020 |
Mască și mănuși de protecție, precum și folie pe produsele expuse, obligatorii pentru vânzătorii din piețele agroalimentare din Suceava |
15 mai 2020 |
Bazarul, Iulius Mall și Shopping City Suceava rămân închise deocamdată |
15 mai 2020 |
TPL Suceava iese pe trasee cu toate autobuzele, circulă fără întreruperi, inclusiv sâmbătă și duminică |
15 mai 2020 |
Parcurile din Suceava și zona de agrement Tătărași, deschise publicului de astăzi |
15 mai 2020 |
EGGER, alături de eroii din linia întâi din județul Suceava |
15 mai 2020 |
H&M, Jysk și noi locații se redeschid în Iulius Mall Suceava |
15 mai 2020 |
Verificări în fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Moldovița, la solicitarea ministrului Costel Alexe |
15 mai 2020 |
Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, vineri și sâmbătă |
14 mai 2020 |
Aproape 800 de tablete vor fi cumpărate de Primăria Suceava pentru elevi și profesori |
14 mai 2020 |
Primarul Sucevei anunță noile măsuri care vor fi luate după ridicarea carantinei, care este în discuții, la București |
14 mai 2020 |
Parcurile și zona de agrement Tătărași, deschise publicului, imediat după încetarea carantinei |
14 mai 2020 |
Mască și mănuși de protecție, precum și folie pe produsele expuse, obligatorii pentru vânzătorii din piețele agroalimentare din Suceava |
14 mai 2020 |
EGGER, alături de eroii din linia întâi din județul Suceava |
14 mai 2020 |
Bazarul, Iulius Mall și Shopping City Suceava rămân închise deocamdată |
14 mai 2020 |
TPL Suceava iese pe trasee cu toate autobuzele, circulă fără întreruperi, inclusiv sâmbătă și duminică |
13 mai 2020 |
Pâine, plăcinte, colaci, prăjituri, torturi și alte bunătăți de la Mopan, livrate sucevenilor acasă |
13 mai 2020 |
Primarul Sucevei anunță noile măsuri care vor fi luate după ridicarea carantinei, care este în discuții, la București |
13 mai 2020 |
Lucian Harșovschi: La final, cetățenii vor beneficia de 203 locuri de parcare, noi alei de acces și o stradă refăcută total |
13 mai 2020 |
Aproape 800 de tablete vor fi cumpărate de Primăria Suceava pentru elevi și profesori |
12 mai 2020 |
Diasil a investit în echipamente şi în oameni pentru a rămâne pe baricade împotriva noului coronavirus |
12 mai 2020 |
Brazi care ard ca lumânările, într-un puternic incendiu de vegetație la Izvoarele Sucevei |
12 mai 2020 |
În municipiul Suceava numărul îmbolnăvirilor de COVID-19 a scăzut – 1,81 la mia de locuitori, chiar dacă în județ au fost raportate 59 de cazuri noi |
12 mai 2020 |
Ion Lungu cere anularea stării de carantină la Suceava, prezentând o reducere semnificativă a numărului de bolnavi de coronavirus |
12 mai 2020 |
Pâine, plăcinte, colaci, prăjituri, torturi și alte bunătăți de la Mopan, livrate sucevenilor acasă |
11 mai 2020 |
10 ventilatoare mecanice, donate de Primăria Suceava, au completat necesitățile pentru Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean |
11 mai 2020 |
Apa caldă se oprește luni în tot cartierul Burdujeni, din cauza unei avarii pe magistrala de termoficare |
11 mai 2020 |
Ion Lungu cere anularea stării de carantină la Suceava, prezentând o reducere semnificativă a numărului de bolnavi de coronavirus |
11 mai 2020 |
În municipiul Suceava numărul îmbolnăvirilor de COVID-19 a scăzut – 1,81 la mia de locuitori, chiar dacă în județ au fost raportate 59 de cazuri noi |
11 mai 2020 |
Brazi care ard ca lumânările, într-un puternic incendiu de vegetație la Izvoarele Sucevei |
09 mai 2020 |
25 de tuneluri de dezinfecție pentru dotarea unităților școlare vor fi cumpărate de Primăria Suceava |
09 mai 2020 |
Lucian Harșovschi: “Producem gunoi și <ascunderea lui sub preș> sau depozitarea la <dos> nu este o soluție!” |
09 mai 2020 |
Primăria Suceava oferă spitalului 10 ventilatoare de urgență, 1.000 de combinezoane de protecție și 10.000 de măști de unică folosință |
09 mai 2020 |
10 ventilatoare mecanice, donate de Primăria Suceava, au completat necesitățile pentru Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean |
08 mai 2020 |
Ion Lungu: “Dacă nu se iau măsuri de relaxare a carantinării, murim din punct de vedere economic” |
08 mai 2020 |
Condiții mai bune pentru salvatori: sediul Serviciului de Ambulanță Rădăuți, renovat cu sprijinul EGGER |
08 mai 2020 |
Primăria Suceava oferă spitalului 10 ventilatoare de urgență, 1.000 de combinezoane de protecție și 10.000 de măști de unică folosință |
08 mai 2020 |
25 de tuneluri de dezinfecție pentru dotarea unităților școlare vor fi cumpărate de Primăria Suceava |
08 mai 2020 |
Lucian Harșovschi: “Producem gunoi și <ascunderea lui sub preș> sau depozitarea la <dos> nu este o soluție!” |
07 mai 2020 |
Amenajarea unui punct modern de colectare a gunoiului, îngropat, motiv de ceartă între suceveni |
07 mai 2020 |
Lucian Harșovschi: “S-a reluat activitatea de tuns/cosit a spațiilor verzi din municipiul Suceava” |
07 mai 2020 |
Bisericile nu vor fi deschise din 15 mai, în ciuda insistențelor credincioșilor, indiferent de religie |
06 mai 2020 |
Cel mai vârstnic sucevean, felicitat de primarul Ion Lungu, la împlinirea a 103 ani |
06 mai 2020 |
Președintele României, somat de un grup de creștini să deschidă bisericile și să ridice carantina Sucevei și a comunelor din jur |
06 mai 2020 |
Ion Lungu: “Dacă nu se iau măsuri de relaxare a carantinării, murim din punct de vedere economic” |
05 mai 2020 |
Ion Lungu va solicita reanalizarea deciziei de carantinare a municipiului Suceava |
05 mai 2020 |
Un transport agabaritic, în miez de noapte, prin Suceava carantinată, a stârnit adepții teoriilor conspiraționiste, dar și multe hohote de râs |
05 mai 2020 |
Cel mai vârstnic sucevean, felicitat de primarul Ion Lungu, la împlinirea a 103 ani |
05 mai 2020 |
Lucian Harșovschi: “S-a reluat activitatea de tuns/cosit a spațiilor verzi din municipiul Suceava” |
05 mai 2020 |
Contestatarii Stării de Urgență și ai ordonanțelor militare îl somează pe președintele României să nu prelungească carantinarea Sucevei |
04 mai 2020 |
Furnizarea căldurii se oprește de astăzi în municipiul Suceava |
04 mai 2020 |
Prima licitație electronică de masă lemnoasă din România a avut loc la Suceava |
04 mai 2020 |
“Bursele JTI pentru Jurnaliști”, ediția 2020-2021 |
04 mai 2020 |
Un transport agabaritic, în miez de noapte, prin Suceava carantinată, a stârnit adepții teoriilor conspiraționiste, dar și multe hohote de râs |
04 mai 2020 |
Lungu despre carantinarea Sucevei: “Nu ne poate ajuta nimeni, totul ține de noi” |
03 mai 2020 |
Programul “Bursele JTI pentru Jurnaliști”, ediția 2020-2021, lansat de Ziua Mondială a Presei |
02 mai 2020 |
Lucian Harșovschi: “MAI stăm acasă, MAI avem puțină răbdare pentru noi și pentru cei dragi!” |
01 mai 2020 |
Căldura în sistem centralizat se oprește din 4 mai, după șapte luni de sezon rece |
01 mai 2020 |
Sensurile giratorii din Suceava au intrat în reparații |
01 mai 2020 |
Lucian Harșovschi: “MAI stăm acasă, MAI avem puțină răbdare pentru noi și pentru cei dragi!” |