31 mai 2020 |
Marian Drăgulescu suferă în cantonamentul de la Izvorani: „Fiecare în camera lui, mâncăm din casolete, nu avem voie să socializăm" |
31 mai 2020 |
Anvelopele rezistă! Cum se pregăteşte lotul olimpic de judo în cantonamentul de la Izvorani |
31 mai 2020 |
Sportivii şi Nike s-au unit după uciderea lui George Floyd. Cori Gauff: "Sunt eu următoarea?" |
30 mai 2020 |
Roger Federer a devenit cel mai bine plătit sportiv din lume. Cât a câştigat Simona Halep din tenis |
30 mai 2020 |
Isco, mijlocaşul echipei Real Madrid, nu a avut timp liber în carantină. "Am făcut-o cel puţin o dată pe zi" |
29 mai 2020 |
EXCLUSIV | Ilie Năstase nu concepe ca Roland Garros să se joace fără spectatori. Compară tenisul cu fotbalul: "Va fi plictiseală mare în Liga 1" |
29 mai 2020 |
Video Măştile de protecţie. Aliat sau inamic? Dermatologa Oana Spânu ne ajută să ne salvăm tenul în această vară |
28 mai 2020 |
Măştile de protecţie. Aliat sau inamic? Dermatologa Oana Spânu ne ajută să înţelegem |
28 mai 2020 |
Măştile de protecţie. Aliat sau inamic? Un medic specialist în ne ajută să înţelegem avantajele şi riscurile pe care le implică purtatul măştii |
28 mai 2020 |
Măştile de protecţie. Aliat sau inamic? Un medic specialist în dermatologie ne ajută să înţelegem avantajele şi riscurile pe care le implică purtatul măştii |
28 mai 2020 |
Mike Tyson, dezvăluiri din închisoare: "Întreţineam atât de multe relaţii intime încât eram prea obosit să merg la sală" |
28 mai 2020 |
Reluarea activităţilor sportive, de la 1 iunie. Când vom putea vedea primele meciuri din Liga 1. Florin Segărceanu: „Aşteptăm instrucţiuni. Să atingi mingea, să n-atingi mingea” |
28 mai 2020 |
Reluarea activităţilor sportive, de la 1 iunie. Primele meciuri din Liga 1. Florin Segărceanu: „Aşteptăm instrucţiuni. Să atingi mingea, să n-atingi mingea” |
28 mai 2020 |
Distanţare socială în vestiare şi fără salivă pe teren. Cum arată protocolul implementat de FRF şi LPF pentru fotbaliştii români |
28 mai 2020 |
Premier League are dată de start! Când revine cel mai spectaculos campionat |
27 mai 2020 |
"Ori la bal, ori la spital". Ana-Maria Popescu, campioana olimpică la spadă, s-a operat la genunchi |
27 mai 2020 |
Coronavirusul schimbă rugby-ul. Jucătorul echipei naţionale Cosmin Manole, despre noul regulament: "Nu mai are niciun farmec". EXCLUSIV |
26 mai 2020 |
Lance Armstrong a fost traumatizat în copilărie: "E un miracol că nu am ajuns criminal în serie" |
26 mai 2020 |
Mama lui Novak Djokovic a anunţat când se va retrage liderul ATP din tenis |
26 mai 2020 |
Marcus Rashford, premiat de oraşul Manchester. Jucătorul echipei United a strâns peste 22 de milioane de euro pentru a-i ajuta pe cei afectaţi de pandemie |
25 mai 2020 |
Gianni Infantino, acuzat de nemţi. Preşedintele ar fi cheltuit peste un milion de euro din banii FIFA pentru o călătorie personală |
25 mai 2020 |
Preşedintele FIFA, acuzat că ar fi cheltuit peste un milion de euro pentru o călătorie personală |
25 mai 2020 |
Ştefan Radu a ieşit din anonimat. Şi-a făcut cont de Instragram: ce jucători români urmăreşte |
25 mai 2020 |
15 ani de la "Minunea de la Istanbul". Liverpool a câştigat Liga Campionilor, după ce a fost condusă la pauză cu 3-0 de AC Milan |
25 mai 2020 |
Simona Halep ar putea reveni în circuit în luna septembrie. Primul turneu la care ar putea lua parte |
25 mai 2020 |
Federaţia Română de Fotbal are un nou termen pentru a anunţa UEFA despre planul de reluare a competiţiilor |
24 mai 2020 |
Ionuţ Stroe, Ministrul Tineretului şi Sportului, a anunţat că pe 1 iunie va fi decis viitorul sportului românesc |
24 mai 2020 |
Premier League anunţă alte două cazuri noi de coronavirus. Ce spune şeful Ligii din Anglia de reluarea fotbalului |
23 mai 2020 |
EXCLUSIV Chiricheş s-ar putea întoarce la FCSB. Ce spune căpitanul echipei naţionale despre şansele calificării României la EURO 2020 |
23 mai 2020 |
„Mă bucur că i-am fost antrenor”. Laurenţiu Bucur, multiplul campion naţional de tenis, a murit la vârsta de 59 de ani - DE PUBLICAT |
23 mai 2020 |
Momente negre în sportul alb. Un tenismen român care a fost în top 300 a murit din cauza problemelor respiratorii |
23 mai 2020 |
Momente negre în sportul alb. Un tenismen român care a fost în top 300 a murit din cauza problemelor respiratorii |
22 mai 2020 |
Luis Enrique, selecţionerul naţionalei Spaniei, se amuză. Meciurile fără spectatori, "mai triste decât dansul cu propria soră" |
22 mai 2020 |
Novak Djokovic, marcat de copilăria trăită în sărăcie: "Tata a pus 10 mărci pe masă. Erau toţi banii noştri" |
22 mai 2020 |
Primul jucător român care va juca un meci oficial, după suspendarea cauzată de pandemie. Campionatul Cehiei se reia |
22 mai 2020 |
Liga 1 revine. Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, a anunţat când se va relua fotbalul în România |
22 mai 2020 |
Tenismenul Nick Kyrgios s-a dezbrăcat de secrete. A dezvăluit că săptămânal întreţine relaţii intime cu câte o fană |
21 mai 2020 |
Fotbalist înapoi pe teren, după ce a fost în comă, bolnav de coronavirus. Medic: "Se simte foarte bine" |
21 mai 2020 |
Jucătorul echipei Watford nu înţelege cum a fost infectat cu coronavirus: „N-am ieşit aproape deloc din casă” |
21 mai 2020 |
Echipă amendată cu 75.000 de euro. A pus în tribune păpuşi gonflabile în loc de spectatori: Nu ştiam că sunt produse destinate adulţilor |
21 mai 2020 |
Echipa lui Zidane, preferata arbitrilor din Spania. "90% ţin cu Real Madrid, iar 10% cu Barcelona" |
21 mai 2020 |
Ianis Hagi va fi înlocuit la Genk cu un coleg de la naţionala U21. Echipa din Belgia, interesată de Vlad Dragomir |
21 mai 2020 |
Jocurile Olimpice de la Tokyo ar putea fi anulate definitiv. Anunţul făcut de Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic |
21 mai 2020 |
Barcelona oferă 7 jucători în schimbul lui Lautaro Martinez. În afară de trei jucători, tot lotul Barcelonei este de vânzare |
20 mai 2020 |
Italienii anunţă că Ianis Hagi a semnat cu Rangers |
20 mai 2020 |
REVOLTĂ împotriva închiderii sezonului din handbal. Cosac, preşedintele lui Dinamo: "Interese meschine au anulat efortul unei familii" |
20 mai 2020 |
Barcelona îşi pune lotul la vânzare. Care sunt cei trei jucători de neatins |
20 mai 2020 |
Michael Jordan, acuzat că minte în documentarul The Last Dance: "Un turnător nenorocit" |
20 mai 2020 |
EXCLUSIV | Răzvan Burleanu a clarificat situaţia stadionului Arcul de Triumf. FCSB poate juca pe noua arenă |
19 mai 2020 |
Fostul jucător al lui Olympique Marseille vorbeşte despre viaţa din închisoare, în timpul pandemiei. Koke: "Am fost mai bine aici, decât afară" |
19 mai 2020 |
Serena Williams, dezvăluiri intime despre primul sărut: „Oribil. Am plâns şi a fost un moment foarte dramatic” |
19 mai 2020 |
EXCLUSIV | Bucureştiul a garantat găzduirea meciurilor de la EURO 2020. Gheorghe Popescu: "Ghencea poate fi o variantă de stadion" |
19 mai 2020 |
Gică Popescu: „Am aşteptat meciurile din Bundesliga ca pe desenele animate din vremea lui Ceauşescu” |
18 mai 2020 |
Gică Hagi a revenit la antrenamente cu mască de protecţie. Viitorul aşteaptă decizia despre reluarea sezonului. VIDEO |
18 mai 2020 |
Un jucător al echipei Chelsea, arestat la ora 4 dimineaţă. Starul de pe Stamford Bridge a fost denunţat de un fotomodel |
18 mai 2020 |
Cristi Manea are vlog. La ce test de rezistenţă a picat fundaşul lui CFR Cluj |
18 mai 2020 |
Simona Halep povesteşte cum a reuşit să câştige turneul de la Wimbledon în faţa Serenei Williams: „Mereu mi-a fost frică de ea" |
18 mai 2020 |
Fundaşul echipei Fiorentina a avut timp de două luni coronavirus, fără să ştie. Caceres: "Cred că virusul s-a îndrăgostit de mine" |
18 mai 2020 |
Un jucător al Fiorentinei a avut coronavirus două luni, fără să ştie. Caceres: „Cred că virusul s-a îndrăgostit de mine” |
18 mai 2020 |
Gigi Becali, criticat de un fost jucător al FCSB: „Nu-şi dă seama cât de rău afectează clubul” |
15 mai 2020 |
Fotbalul revine, după două luni de pauză. Cum se pregătesc suporterii: "Avem impresia că revenim la normal" |
15 mai 2020 |
EXCLUSIV Cum răspunde Victor Piţurcă la întrebarea ultimelor decenii: Cine e mai populară: Steaua sau Dinamo? Fostul selecţioner îl contrazice pe Lucescu |
14 mai 2020 |
Gândurile lui Ionel Dănciulescu în ziua în care Dinamo împlineşte 72 de ani: "Echipa nu va dispărea". Cel mai frumos gol în tricoul alb-roşu |
14 mai 2020 |
EXCLUSIV. Dinamo, pregătită să înceapă antrenamentele: "Vineri testăm pe toată lumea" |
14 mai 2020 |
EXCLUSIV. Gigi Becali îl contrazice pe preşedintele Federaţiei de Rugby: „Arcul de Triumf o să fie stadionul echipei FCSB” |
13 mai 2020 |
VIDEO Vlad Chiricheş, Ianis Hagi şi Ionuţ Radu fac parte din campania #WeWillWin, iniţiată de FIFA |
13 mai 2020 |
Video România se pregăteşte pentru EURO 2021: primul stadion va fi finalizat în două luni. Nu e Ghencea, aşa cum anticipa toată lumea |
12 mai 2020 |
Suporterii din Italia contestă decizia autorităţilor: "Adevăratul virus sunteţi voi" |
12 mai 2020 |
Mike Tyson şi-a anunţat revenirea în box, pe Instagram: "M-am întors". Cum se antrenează pugilistul de 53 de ani |
12 mai 2020 |
Un club din Danemarca a găsit soluţia să aibă spectatori la meciuri. Campionatul danez se va relua la finalul lunii mai |
12 mai 2020 |
S-a pregătit pentru Jocurile Olimpice, în plină pandemie. Andreea Arsine, campioana României la marş: „M-am antrenat cu declaraţia şi legitimaţia la mine" |
11 mai 2020 |
Prin ce stări au trecut sportivii, din cauza pandemiei. Sfatul unui psiholog italian: „Este important să fiţi ocupaţi şi nu preocupaţi” - EXCLUSIV |
11 mai 2020 |
Spania a anunţat când s-ar putea relua La Liga: „În timpul meciurilor, riscul de infectare e zero”. Reînceperea Premier League, decisă zilele acestea |
11 mai 2020 |
Şeicii care deţin formaţia la care evoluează Mitriţă au mai cumpărat un club din Europa. Patronii Manchester City au 9 echipe |
11 mai 2020 |
Federaţia Română de Fotbal a anunţat că Liga 3 nu se va mai relua. Sezonul va fi îngheţat, nicio echipă nu va retrograda |
08 mai 2020 |
Cazuri noi de coronavirus în cele mai importante campionate de fotbal din Europa. Jucătorii au revenit la antrenamente |
08 mai 2020 |
EXCLUSIV - "Sezonul 2020-2021 va fi catastrofal". Helmuth Duckadam a vorbit despre viitorul fotbalului românesc: ”Vom avea un campionat submediocru” |
08 mai 2020 |
Universitatea Craiova şi-a ales antrenorul. Italianul Cristiano Bergodi va prelua banca tehnică a oltenilor |
08 mai 2020 |
Echipele de fotbal vor avea dreptul să facă cinci înlocuiri pe meci |
07 mai 2020 |
7 mai, ziua Duckadam: "9 minute cu care te întâlneşti o dată în viaţă sau niciodată" / 34 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor Europeni de Steaua |
07 mai 2020 |
EXCLUSIV Reacţia preşedintelui Universităţii Craiova, după plecarea lui Corneliu Papură: „Viaţa merge înainte. Nu ştim cine va fi următorul antrenor” |
07 mai 2020 |
Video Coronavirusul o ţine departe de magazine pe Mihaela Buzărnescu: "Mai merg la mall doar de Revelion" |
05 mai 2020 |
Cristiano Ronaldo s-a întors în Itala şi a intrat în carantină |
05 mai 2020 |
Cristiano Ronaldo s-a întors în Italia şi a intrat în carantină |
05 mai 2020 |
EXCLUSIV - Reacţia cluburilor din Liga 1, după anunţul Ministrului Sportului despre reluarea campionatului: "Ne permitem, nu ne permitem, trebuie să respectăm măsurile" |
05 mai 2020 |
Thibaut Courtois: "Nu mi s-ar părea corect să câştige Barcelona titlul, noi am fost mai buni" |
04 mai 2020 |
Cristiano Ronaldo revine în Italia. Juventus se pregăteşte să reia antrenamentele |
04 mai 2020 |
Cum se poate juca fotbal în siguranţă în timpul pandemiei. Italienii au pregătit un test pentru COVID-19 care dă rezultatul în opt minute |
04 mai 2020 |
EXCLUSIV. Anghel Iordănescu, în ziua în care a împlinit 70 de ani: „Stau numai cu familia, servim tort şi un pahar de vin” |
01 mai 2020 |
Ştefan Radu rezistă în izolare: "A alergat atât de mult, că a mers de trei ori la revizie". Agentul fundaşului român a vorbit despre plecarea de la clubul Lazio |
01 mai 2020 |
Gică Popescu, despre reluarea Ligii 1: „Să se dea posibilitatea să nu se respecte distanţarea socială" |
01 mai 2020 |
Planul englezilor pentru reluarea campionatului din Premier League: Sterilizarea mingilor, interdicţia de a scuipa în timpul meciului şi jucători în carantină tot sezonul |
01 mai 2020 |
Cluburile din Serie A au votat reluarea campionatului: "Doar autorităţile din Italia mai pot interzice fotbalul" |