31 oct. 2020 |
Dr. Rafila: Vom ajunge la 10.000 de cazuri noi COVID pe zi, până la sfârșitul lui decembrie, în lipsa altor măsuri |
31 oct. 2020 |
Primul dosar penal pe numele autorităţilor, după ce un medic a murit de COVID |
31 oct. 2020 |
Soluţia cu care dr. Adrian Marinescu ar scădea cazurile COVID. Nu e nevoie de lockdown |
31 oct. 2020 |
Premierul Orban, prima reacţie după ce Patriarhul Daniel a amenințat Guvernul cu mânia divină |
31 oct. 2020 |
Simona Halep s-a infectat cu coronavirus. Cum se simte sportiva |
30 oct. 2020 |
Modul în care donăm eficient plasmă, ca să salvăm vieţile bolnavilor COVID. De câţi mililitri de sânge e nevoie şi ce trebuie să ştim înainte de a merge la centru |
30 oct. 2020 |
Medic ATI: România trebuie să intre în lockdown, pentru a nu ajunge în colaps. Dr. Ţincu: În 10 zile, am putea depăşi capacitatea de terapie intensivă a ţării |
30 oct. 2020 |
Mitropolitul Muntenegrului, cel care numea pelerinajele drept "vaccinul lui Dumnezeu", a murit de COVID-19 |
30 oct. 2020 |
Cristian Tudor Popescu revine: Îmi arată și mie un creștin înțelept unde zice Iisus să te închini la moaște? |
30 oct. 2020 |
Cresc salariile la Metrorex, de la 1 noiembrie. Majorarea, motiv de scandal în companie |
30 oct. 2020 |
Momentul la care se vor deschide şcolile în Capitală. Anunţul făcut de primarul Nicuşor Dan |
29 oct. 2020 |
Boala declanşată de stres şi care nu se vindecă. Medic: Din păcate, nu putem face mare lucru, iar pacienţii se simt discriminaţi |
29 oct. 2020 |
Condiţiile în care românii din străinătate se pot întoarce în ţară de sărbători. Anunţul făcut de Nelu Tătaru |
29 oct. 2020 |
Nelu Tătaru nu exclude să bage spitalele private în circuit COVID. "Suntem pe un câmp de luptă" |
29 oct. 2020 |
Dr. Rafila, atenţionare: În maxim o lună, cazurile COVID se pot dubla, iar mortalitatea - tripla. Percepţia publicului se va schimba curând |
28 oct. 2020 |
Dirijorul Nicolae Botgros, infectat cu coronavirus şi internat în stare gravă |
28 oct. 2020 |
Săftoiu, atac dur la PNL: Cine a ţinut paltonul liderului e pe lista pentru alegerile parlamentare |
28 oct. 2020 |
Un bebeluş de numai patru luni din Sibiu a murit infectat cu coronavirus |
28 oct. 2020 |
Dr. Monica Pop: Am informaţii, pe surse, că spitalele de campanie COVID sunt goale. De ce au fost făcute, că sunt plătite din banii acestui popor |
27 oct. 2020 |
Semnal de alarmă tras de ministrul Sănătăţii: Transportul în comun, focar de COVID |
27 oct. 2020 |
Noua formă de manifestare a COVID-19 care arată cât de "parşiv" e virusul. Dr. Țincu explică ce este "happy hypoxia": "Suntem surprinși" |
27 oct. 2020 |
Şefa UPU de la Spitalul Judeţean din Ploieşti, internată la Reanimare, cu COVID-19 |
27 oct. 2020 |
PSD anunță planul de combatere a COVID-19, coordonat de Alexandru Rafila |
27 oct. 2020 |
Liderul deputaților PNL, gafă în plenul Parlamentului: Cu ajutorul bunului Dumnezeu, sper să avem cât mai multe victime COVID |
26 oct. 2020 |
Dr. Mihaela Bilic: Nu e de mirare că ne confruntăm cu o "epidemie" de boli. Citiți și vă minunați! |
26 oct. 2020 |
Când ajung să ne facă rău medicamentele. Lista pastilelor pe care nu trebuie să le combinaţi. Medic: "Ne bagă în comă!" |
26 oct. 2020 |
Ţara care se pregăteşte să aleagă ce bolnavi COVID vor trăi. În Elveţia, bătrânii cu coronavirus, la un pas de a fi refuzaţi la ATI |
26 oct. 2020 |
Ciolacu a plătit amenda, după ce a fost fotografiat fără mască într-un restaurant. "În fapt, lucrurile stau așa..." |
26 oct. 2020 |
Aplicația românească ce-i demască de la distanţă pe angajaţii care nu poartă mască |
23 oct. 2020 |
1 din 2 adulţi a luat această bacterie şi nu are simptome. "Majoritatea oamenilor trăiesc cu ea şi nici nu ştiu că o au. În timp, poate să dea cancer" |
23 oct. 2020 |
Un alt mare spital din Capitală devine unitate suport COVID. Anunţul făcut de Raed Arafat |
23 oct. 2020 |
Popescu Tăriceanu: Marea noastră tragedie nu este COVID-ul |
23 oct. 2020 |
Ce se va întâmpla dacă Bucureștiul ajunge la o rată de incidență COVID de 4 la 1.000 de locuitori. Explicaţiile dr. Raed Arafat |
23 oct. 2020 |
Ponta, când România a atins 5.000 de cazuri noi COVID: Avem nevoie de un plan anticriză! Dacă mergem mai departe aşa, va fi dezastru naţional! |
23 oct. 2020 |
Scandal între liberali şi Dominic Fritz la Timiş. PNL dă ultimatum USR să semneze până luni protocolul fără pretenţii la funcţii sau să facă alianţă cu PSD |
22 oct. 2020 |
Firea, despre noul primar ales al Capitalei: Nicuşor Dan e într-o incompatibilitate crasă |
22 oct. 2020 |
Boala cu simptome înşelătoare care le poate lăsa pe femei fără copii. Ce trebui să faci când ai aceste semne |
22 oct. 2020 |
Un nou focar de COVID, la unul din cele mai mari spitale din ţară. O secţie de Chirurgie de la Floreasca, închisă |
22 oct. 2020 |
Demisii cu răsunet în PSD, din cauza listelor pentru alegeri. Acestea sunt numele grele care nu mai candidează la parlamentare |
22 oct. 2020 |
Şerban Nicolae a demisionat din PSD, după 30 de ani: Refuz să accept inepția că partidul vrea să lupte cu pandemia aducând medici în Parlament |
22 oct. 2020 |
România, aproape de 5.000 de cazuri COVID şi alegeri peste nici două luni. Dr. Alexandru Rafila anunţă dacă se mai poate organiza scrutinul |
22 oct. 2020 |
Dr. Rafila, cifre îngrijorătoare: Într-o zi în care noi avem 4.000 de cazuri noi COVID, în realitate în România se îmbolnăvesc 40.000 de persoane |
22 oct. 2020 |
Record de 8,41 al incidenţei COVID! Localitatea Fântânele din Constanţa, în carantină de urgenţă |
18 oct. 2020 |
Mare atenţie de unde vă cumpăraţi măştile! Unele dintre ele, neconforme. Iată cum arată cele de care să vă feriţi |
18 oct. 2020 |
A fost înregistrat primul caz de COVID şi gripă, în România. Cine este bolnavul şi unde este acum |
18 oct. 2020 |
Consiliul General al Capitalei validat incomplet, după ce 10 nume mari s-au retras. Cine a plecat şi cine a rămas în CGMB |
18 oct. 2020 |
Numărul cadrelor medicale infectate cu coronavirus, de cinci ori mai mare decât cel oficial |
18 oct. 2020 |
București, în scenariul roșu. Rata de infectare a depășit 3 la mia de locuitori |
18 oct. 2020 |
Prefectul Capitalei, când Bucureşti a depăşit rata de infectare 3: Mâine vom lua o decizie cu privire la școli |
18 oct. 2020 |
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, anunţă ce se întâmplă cu şcolile, după ce Capitala a depăşit rata de infectare de 3 la mia de locuitori |
18 oct. 2020 |
Firea, după ce Capitala a atins rata de infectare 3: "Scenariul roşu nu are cum să fie aplicat". Explicaţiile primarului Bucureştiului |
18 oct. 2020 |
Alegeri parlamentare 2020. Orban şi Violeta Alexandru deschid lista PNL Bucureşti la Camera Deputaţilor. Cine e pe lista pentru Senat |
18 oct. 2020 |
Un anjajat de la Salvare, infectat cu coronavirus, s-a sinucis în urmă cu câteva ore chiar în salonul de spital |
17 oct. 2020 |
Apel ISU pentru salvarea stareţului Varlaam, bolnav de COVID |
17 oct. 2020 |
Cazul dramatic al unui bolnav COVID care l-a marcat pe dr. Musta. "Am asistat la o situație teribilă. Mă sperie gândul că va trebui să alegem între viață și moarte" |
17 oct. 2020 |
Raed Arafat: Lupta cu COVID-19, din păcate, am pierdut-o. Măsurile care vor fi luate în Bucureşti, când rata de incidenţă ajunge la 3 la mie |
17 oct. 2020 |
Asistentă la ATI, infectată cu coronavirus la propria nuntă. Mireasa și mirele și-au închis conturile de Facebook |
17 oct. 2020 |
Președintele SANITAS, bolnav de COVID-19: Plămânii mei, afectați 50%. Îmi cam dă fiori. Micii sau pâinea au același gust |
17 oct. 2020 |
Dr. Rafila dezvăluie cum a ajuns să candideze pe listele PSD |
17 oct. 2020 |
Dr. Cristian Oancea, din linia întâi, explică de ce mor de COVID-19 tinerii fără alte boli: Am avut şi persoane de 22 de ani |
17 oct. 2020 |
Am intrat în laboratorul de teste COVID. Ce este, de fapt, în "zona roşie" şi cum se analizează probele |
17 oct. 2020 |
Un fost primar din Bucureşti, în PMP-ul lui Băsescu înainte de alegeri |
16 oct. 2020 |
Dr. Monica Pop, revoltată: De ce dau prioritate bolnavilor COVID în faţa celorlalţi, cu boli grave? Decizii criminale! |
16 oct. 2020 |
Dr. Rafila nu susţine închiderea şcolilor, dacă atingem 3 la mie: Sunt nişte cifre doar, trebuie analizată situația din fiecare unitate |
16 oct. 2020 |
Dr. Radu Ţincu (ATI): Preluarea bolnavilor COVID de toate spitalele va bloca în câteva săptămâni sistemul de sănătate |
16 oct. 2020 |
Greşeala pe care o facem mulţi seara, fără să ştim. Dr. Ioan Bulai: "De fapt, noi nu lăsăm creierul să se pregătească de somn" |
16 oct. 2020 |
Dr. Mioara Neagu, șefa UPU Fetești, a murit de COVID-19, fără comorbidități, la numai 48 de ani |
16 oct. 2020 |
Premierul Orban asigură că nu majorează şi nu va introduce noi taxe |
16 oct. 2020 |
Dr. infecţionist Valeriu Gheorghiţă, avertisment: 1 din 2 bolnavi intubaţi la ATI moare |
15 oct. 2020 |
Un copil de 14 ani s-a urcat băut la volan şi a făcut accident. Minorul a fugit de la faţa locului |
15 oct. 2020 |
Studiu îngrijorător: Coronavirusul rămâne 3 ore pe pâine. Ce se va întâmpla cu produsele de panificaţie neambalate |
15 oct. 2020 |
Medicii pediatri, apel important la părinţi în plină pandemie COVID. Când trebuie duşi copiii la doctor |
15 oct. 2020 |
Gigi Becali: Am vindecat aproape toată comuna de COVID. Virusul, un fleac! Vreau să aduc medicamente din India şi Rusia |
15 oct. 2020 |
Medic român din America, avertisment: În România, foarte multe teste COVID se fac prost! Numărul de infecţii va exploda |
15 oct. 2020 |
Infecţionist: La noi, se detectează un singur bolnav de COVID din şase. Trebuie repede măsuri mai dure! |
15 oct. 2020 |
Fostul trezorier al PSD, Mircea Drăghici, condamnat la cinci ani de închisoare |
15 oct. 2020 |
Alegeri parlamentare 2020. Tensiuni în PNL pentru locurile pe liste: Cine nu mai apare şi care sunt numele-surpriză |
15 oct. 2020 |
Monica Anisie: Şcolile se pregătesc de scenariul roşu. Azi, tabletele vor ajunge în toate şcolile din Bucureşti |
15 oct. 2020 |
Alegeri parlamentare 2020. Elena Băsescu revine în politică. Unde va candida mezina fostului preşedinte |
15 oct. 2020 |
Cum te tratezi acasă, dacă ai o formă uşoară de COVID-19. Recomandări de la dr. Virgil Musta |
15 oct. 2020 |
PSD: Într-o singură zi au murit mai mulți semeni de COVID decât acum cinci ani, în dezastrul de la Colectiv |
15 oct. 2020 |
Tătaru: Cazurile uşoare de COVID şi cele fără simptome rămân acasă, de săptămâna viitoare. Reacţia medicilor de familie |
14 oct. 2020 |
Fostul premier Dăncilă râde de Iohannis că a introdus un "cuvânt nou" în limba română: giroscop |
14 oct. 2020 |
Manager spital: E cea mai proastă perioadă de până acum şi s-ar putea să fie şi mai rău, la cum se extinde pandemia |
14 oct. 2020 |
Veşti bune pentru locuitorii din sectorul 4. Primarul Daniel Băluţă desfiinţează taxa pe gunoi |
14 oct. 2020 |
Alegeri parlamentare 2020. Cum votăm prin corespondenţă la scrutinul din 6 decembrie |
14 oct. 2020 |
La Timişoara, nu mai sunt locuri în spitale pentru bolnavii COVID. Dr. Musta: Azi trebuia să internez 3 pacienţi şi i-am refuzat. Nu ştiu ce vom face... |
14 oct. 2020 |
Premierul Orban anunţă prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile |
14 oct. 2020 |
Orban, când România a depăşit 4.000 de cazuri noi de COVID: Suntem într-un moment de cumpănă! Putem opri această creștere |
14 oct. 2020 |
Cîţu: Industria îşi revine. Pentru prima oară în doi ani, dinamica sectorului industrial, pozitivă |
14 oct. 2020 |
Percheziţii, în biroul soţului Vioricăi Dăncilă |
13 oct. 2020 |
Aglomeraţie la metrou, marţi dimineaţă. Un tren defect a blocat toată circulaţia |
13 oct. 2020 |
Prognoza meteo pe 4 săptămâni. Temperaturi neobişnuite în luna octombrie |
13 oct. 2020 |
Deputat PSD, internat cu COVID-19. Simona Bucura Oprescu: Protejați-vă de acest inamic invizibil care produce atâta suferință! |
13 oct. 2020 |
Omul de afaceri George Copos, infectat cu coronavirus |
13 oct. 2020 |
Surse: Lista PSD pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie. Varianta finală |
13 oct. 2020 |
Cîţu vorbeşte de o creştere economică puternică în 2021: România, singura țară UE unde investiţiile au avut o contribuție pozitivă la dinamica PIB |
13 oct. 2020 |
USR, un nou atac la PNL. Claudiu Năsui: Încă un privilegiu pus pe ascuns pe ordinea de zi. E, de fapt, o mare ipocrizie |
13 oct. 2020 |
Care este, de fapt, rata de infectare în Capitală. Cifrele INSP nu corespund cu cele de la Grupul de Comunicare Strategică |
13 oct. 2020 |
George Copos, bolnav de COVID-19: "Sunt bine! La Balş, sunt super-doctori. Voi fi mereu sponsorul lor" |
13 oct. 2020 |
Cozi ca la tigăi gratis, la deschiderea unui magazin cu produse pe bază de cannabis - Galerie foto |
13 oct. 2020 |
Un fost ministru din cabinetul Ponta, noul şef de la ANCOM |
13 oct. 2020 |
Peste 650 de şcoli funcţionează în scenariul roşu din cauza pandemiei, iar peste 5.000 fac cursuri prin rotaţie |
09 oct. 2020 |
Patriarhul Rusiei, Kirill, plasat în izolare, din cauza COVID |
09 oct. 2020 |
Surse: Mirel Palada ar fi fost prins băut la volan. Sociologul, şi cu dosar penal, şi fără permis |
09 oct. 2020 |
Focar de COVID la Spitalul Sf. Pantelimon din Bucureşti. Manager: 26 de cadre medicale, infectate |
09 oct. 2020 |
Cum îşi pot lua elevii şi studenţii bilete de tren online în pandemie |
09 oct. 2020 |
Iohannis: "Nu trebuie exagerat cu închiderea şcolilor, nu e nevoie să amânăm alegerile. Recomand să purtaţi mască tot timpul" |
09 oct. 2020 |
17 şcoli şi licee din Bucureşti vor funcţiona după scenariul Roşu, iar 12 după scenariul Galben. Lista unităţilor de învăţământ |
08 oct. 2020 |
Dr. Monica Pop susţine că ştie de ce au "explodat" cazurile COVID. "Nu restaurantele sunt vinovate. Oamenii ce să mai înțeleagă?" |
08 oct. 2020 |
Nicuşor Dan, 15 procese împotriva Primăriei Capitalei. Cum vrea să iasă noul primar din starea de incompatibilitate |
08 oct. 2020 |
România, pe "lista roşie" a Germaniei. Ce trebuie să ştie românii care merg la nemţi |
08 oct. 2020 |
Dr. Mihaela Bilic: Pastilele de vitamina C, cele mai eficiente. Cum trebuie luate, ca să ne ferească de boli. "Face minuni" |
08 oct. 2020 |
Deputatul Cornel Zainea demisionează din USR şi din Parlament: USR și se pare că și PLUS devin partide în care câștigă cine "are control pe filială" |
07 oct. 2020 |
Noul primar al Timişoarei, Dominic Fritz, intră în izolare din cauza COVID |
07 oct. 2020 |
Pelerinaj la Sf. Parascheva, în vreme COVID: Moaşte, doar cu buletinul. Credincioşii "au furat" startul (Galerie foto) |
07 oct. 2020 |
PNL își face deja planul pentru viitorul Guvern. Surse: Cine va fi propus premier şi de ce ministere ţin cu dinţii liberalii |
07 oct. 2020 |
Un copil a murit de COVID în România. El avea şi alte boli |
07 oct. 2020 |
Mesajul lui Arafat pentru cei care vor să meargă la pelerinaj: Cei care îi îndeamnă nu dau 2 lei pe viața lor! |
07 oct. 2020 |
Nelu Tătaru, declaraţii live de la Guvern: Nici acum nu se repesctă reguli. Suntem în momentul pe care trebuie să-l gestionăm împreună |
07 oct. 2020 |
PSD, program de guvernare: Salariu minim de 3.500 de lei şi creşterea punctului de pensie cu 32%, până în 2024 |
06 oct. 2020 |
Ce facem când avem simptome de COVID-19. Procedura care trebuie urmată, explicată de ministrul Nelu Tătaru |
06 oct. 2020 |
Bogdan avea 33 de ani şi a murit după ce s-a vindecat de COVID. Ce îi făcuse virusul în organism |
06 oct. 2020 |
Atenţie pe unde mergeţi! Cum puteţi fi amendaţi când vă aşteptaţi mai puţin |
06 oct. 2020 |
Au apărut primele înşelătorii cu teste COVID: O infirmieră din Italia îşi lua banii şi falsifica rezultatele. Mulţi oameni, în pericol |
06 oct. 2020 |
Un nou test rapid pentru depistarea COVID-19, pe piaţa din România. Cum se face testarea şi cât de precis este |
06 oct. 2020 |
Patru partide au intrat în Consiliul General al Municipiului București: PSD, USR-PLUS, PNL şi PMP. Cine sunt cei 55 de consilieri |
06 oct. 2020 |
Patru partide au intrat în Consiliul General al Municipiului București: PSD, USR-PLUS, PNL şi PMP. Cine sunt cei 55 de consilieri |
06 oct. 2020 |
Un pedofil cu 1.000 de victime, în libertate după două luni de arest. Ce a spus ieşeanul în faţa anchetatorilor |
06 oct. 2020 |
Cel mai dietetic tort din lume. Reţeta dr. Mihaela Bilic: "E un desert de zile mari" |
06 oct. 2020 |
Dr. Musta, avertisment după bilanţul COVID: Intrăm într-o fază necontrolabilă a pandemiei. Dacă nu se iau măsuri, vom pierde bătălia cu virusul |
05 oct. 2020 |
Dr. Beatrice Mahler, despre traumele familiilor cu decese COVID: Sicriul pleacă închis din spital, rudele nu mai pot să-l vadă pe cel drag |
05 oct. 2020 |
Coada uriașă la triajul de la intrarea în spital. Zeci de persoane aşteaptă în faţa Spitalului Colentina |
05 oct. 2020 |
Dr. Bilic: Să fim mai atenți când cheltuim banii. Nu cred să fie o afacere mai profitabilă ca aceasta. Cumpărăm apă care, de multe ori, provine... |
05 oct. 2020 |
Cad capete în PSD, după alegerile locale |
05 oct. 2020 |
Prognoza meteo pentru perioada 5 - 18 octombrie. Vremea se schimbă radical |
03 oct. 2020 |
Jaf la o bancă din Vrancea. Poliţia caută hoţii care au fugit cu banii |
03 oct. 2020 |
Încă o minivacanţă pentru elevi. De ce nu se fac cursuri luni |
03 oct. 2020 |
Primul mesaj transmis de preşedintele Donald Trump, de pe patul de spital |
03 oct. 2020 |
Medicul nutriţionist Mihaela Bilic, adevărul despre pizza: E pe "lista neagră" sau nu? Nu pizza îngraşă, ci... |
03 oct. 2020 |
Mai mulţi români pot ieşi la pensie cu doi ani mai devreme. Care sunt condiţiile |
03 oct. 2020 |
Cum să-ţi iei electroasnice noi cu bani de la stat |
03 oct. 2020 |
Prima reacţie în scandalul medicamentelor din spitale, după ce un medic a acuzat că au murit oameni, pentru că nu au primit tratament |
03 oct. 2020 |
Cifre îngrijorătoare. Comisarul european pentru Mediu: 1 din 8 boli, din cauza mediului |
03 oct. 2020 |
Nelu Tătaru, despre cazurile-record de COVID: E evoluția de peste vară. Posibil o creștere progresivă, în perioada următoare |