31 mai 2021 |
Deschiderea de astăzi. Săptămâna fondurilor mutuale. Cât trebuie investit, de ce reguli să ţină cont investitorii pentru maximizarea profitului şi care sunt riscurile. Ioan Gheorghiu, Amundi: Este indicat să investim minimum 10% din venituri. Dacă de exemplu ai 20 de ani, atunci 80% din portofoliu ar trebui să fie orientat către acţiuni |

Air Claim a atras 2,48 mil. lei de la investitori într-o ofertă de acţiuni subscrisă de peste 13 ori. CEO: Am derulat deja procedurile în vederea listării |

După Transgaz, Transelectrica anunţă un memorandum pentru mandatarea statului în AGA pentru a cere repartizarea sub formă de dividende a 90% din profitul pe 2020 |
31 mai 2021 |
Air Claim încheie anticipat plasamentul privat de acţiuni şi atrage 2,48 mil. lei de la investitori. Rată de subscriere de peste 13 ori valoarea ofertei |
30 mai 2021 |
Platforma fintech Prime Dash alege un CA format din trei membri. Marius Alexe, administrator: Vizăm extinderea pe pieţe externe şi ulterior listarea pe piaţa AeRO din cadrul BVB |
29 mai 2021 |
Ascensiunea investitorilor millenniali. Cum a transformat un adolescent o pasiune neobişnuită pentru vârsta lui într-o afacere de 600 de milioane de euro, care este prezentă în peste 100 de ţări |

27 mai 2021 |
Ultimele strigări pentru cei care vor în 2021 dividende de la companiile din prima ligă bursieră: randamente de la 2% la Digi la 7% pentru Conpet. Cei 10 emitenţi analizaţi ar urma să distribuie acţionarilor dividende cu randamente de la 1,1% la 15,7% |

Finanţe personale. Încep ultimele strigări pentru dividende de la marile companii listate la Bucureşti. Investitorii mai pot beneficia de dividende de la 10 companii din BET |
27 mai 2021 |
Adrian Simionescu, CEO-ul Vienna Investment Trust, a primit încă patru ani în funcţia de preşedinte al SAI Muntenia şi aşteaptă aprobarea ASF |

A sunat clopoţelul pentru prima emisiune de obligaţiuni verzi din sectorul bancar românesc. Raiffeisen Bank a listat joi bonduri verzi de 400 mil. lei. Steven van Groningen, CEO: Am deschis drumul şi altor companii de pe piaţa românească să ne urmeze exemplul |
26 mai 2021 |
Bursa: Cele cinci SIF-uri, active nete cumulate de 10,5 mld. lei la final de aprilie 2021, plus 2,3% faţă de martie. Acţiunile, la discounturi cuprinse între 35,3% şi 59,9% |

Romradiatoare Braşov, firmă la care deţine acţiuni şi Mircea Lucescu, trece pe profit de 479.800 lei în primul trimestru din 2021, la afaceri de 10,2 mil. lei, plus 52,3% |

Dan Popovici este avizat de ASF pentru încă un mandat de patru ani la conducerea OTP Asset Management |
26 mai 2021 |
Tranzacţie specială de 5,1 mil. lei cu acţiuni Cemacon Cluj la un preţ în scădere cu 14,6% faţă de cel din piaţă. 2,55% din producătorul de cărămizi a schimbat acţionarii |
25 mai 2021 |
Listarea TTS la Bursă, cea mai mare ofertă de vânzare de acţiuni din ultimii patru ani. Micii investitori au subscris acţiuni TTS de 80 mil. lei. Tranşa primul venit primul servit, cu alocare integrală, a atras 49 mil. lei în primele secunde |

Emisiunea ZF Deschiderea de astăzi. Zuzanna Kurek, Cornerstone Communications: Lucrăm la un potenţial IPO pe piaţa principală pentru o companie românească de tehnologie |

Joi, 27 mai, Raiffeisen Bank listează la Bursa de Valori Bucureşti prima emisiune de obligaţiuni verzi: finanţare de 400 mil. lei la o dobândă fixă de 3,086% şi maturitate de 5 ani |

Acţiunile Safetech Innovations, avans de 10,3% marţi după ce compania a raportat afaceri de 4,4 mil. lei în primele trei luni, plus 116% faţă de T1/2020. Profitul net a urcat cu 190%, la 284.000 lei |
25 mai 2021 |
Codruţ Nicolau renunţă la funcţia de director general adjunct al diviziei comerciale, Patria Bank pentru a se dedica altor proiecte |
24 mai 2021 |
Compania de Securitate cibernetică Safetech Innovations a anunţat pentru primele trei luni din 2021 afaceri de 4,4 milioane de lei, în creştere cu 116% faţă de T1/2020, şi un profit net de 284.000 de lei, plus 190%. Compania vrea să se extindă în Marea Britanie |

23 mai 2021 |
Simtel începe săptămâna aceasta plasamentul privat de acţiuni prin care vrea să atragă 2-3 mil. euro prin BT Capital Partners |
23 mai 2021 |
Holde Agri Invest vrea să-şi majoreze capitalurile cu 29 mil. lei: preţ de subscriere în prima etapă de 1,38 lei pe acţiune, adică un randament de 16% |
21 mai 2021 |
Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. Horia Braun, CEO Erste AM: Creşterea inflaţiei generează şi oportunităţi. Sunt companii ale căror businessuri sunt ciclice, care beneficiază de un consum crescut. Întrebarea cheie este cât va dura puseul de inflaţie |
21 mai 2021 |
Răspunsul Europei la aplicaţia Robinhood: Platforma germană de tranzacţionare Trade Republic atrage 900 mil. dolari de la investitori şi ajunge la o evaluare de 5,3 miliarde dolari |

One United Properties, dezvoltator imobiliar aşteptat să se listeze la Bursa de la Buureşti în această vară, l-a numit pe Claudio Cisullo în funcţia de Preşedinte al Consiliului de Administraţie |

Holde Agri Invest vrea să atragă 29 mil. lei: investitorii pot subscrie acţiuni în prima etapă a majorării de capital la preţul de 1,38 lei, ceea ce ar asigura un randament de 16% |

Octavian Radu, proprietarul librăriilor Diverta, a vândut săptămâna aceasta acţiuni Evergent Investments în valoare de 2,2 mil. lei |

20 mai 2021 |
Unul dintre cei mai mari brokeri de asigurare din România se gândeşte la listarea la Bursă. Viorel Vasile, CEO Safety Broker: Ori intrarea unui fond de investiţii în acţionariat, ori listare. Vom decide în toamnă |

Air Claim vrea să atragă 570.000 de euro într-un plasament privat de acţiuni intermediat de Goldring, urmat de listare. CEO: Intenţionăm să acordăm atât acţiuni gratuite, cât şi dividende |

Analiză EY România: Randamentele aşteptate de investitori înregistrează o uşoară creştere în 2021 comparativ cu finalul anului trecut în mai multe sectoare din România |

Producătorul de îngrăşăminte organice Norofert a convocat acţionarii pentru a aproba achiziţia fermei Agroprod din Zimnicea la preţul de 1,88 mil. euro. Compania cere aprobare şi pentru distribuirea de acţiuni gratuite şi contractarea unor împrumuturi de maximum 32 mil. lei |

Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. Horia Braun, CEO Erste AM: Creşterea inflaţiei generează şi oportunităţi. Sunt companii ale căror businessuri sunt ciclice, care beneficiază de un consum crescut. Întrebarea cheie este cât va dura puseul de inflaţie. Riscul principal este o acumulare pe termen mai lung |
19 mai 2021 |
Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. Cu o Bursă la maxime, există şi o anumită reticenţă a investitorilor de a intra acum la cumpărare. Alexandru Combei, BRD AM: Energia şi domeniul financiar-bancar, protecţie împotriva inflaţiei |

Chromosome Dynamics, dezvoltator de soluţii IT & inteligenţă artificială pentru agribusiness, deţinută de dezvoltator de soluţii IT&C de inteligenţă artificială pentru agribusiness deţinută, vrea să se listeze la Bursa de Valori Bucureşti. Plasamentul privat de acţiuni, în T4/2021 |

Chromosome Dynamics, dezvoltator de soluţii IT & inteligenţă artificială pentru agribusiness, vrea să se listeze la Bursa de Valori Bucureşti. Plasamentul privat de acţiuni, în T4/2021 |
19 mai 2021 |
Acţionarii Digi au aprobat distribuirea unui dividend brut de 0,75 lei pe acţiune, cu 2% randament |

Tranzacţie mamut de 22 milioane de lei cu obligaţiuni BCR la Bursa de la Bucureşti: 3,3% din titluri schimbă proprietarii |

Tranzacţie de 22 milioane de lei cu obligaţiuni BCR la Bursa de la Bucureşti: 3,3% din titluri schimbă proprietarii |
19 mai 2021 |
Acţiunile Agroserv Măriuţa vor intra vineri la tranzacţionare pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti: capitalizare anticipată de 77,9 mil. lei |

Agroserv Măriuţa, compania are deţine brandul Lăptăria cu Caimac, începe vineri, 21 mai, tranzacţionarea la Bursă: capitalizare anticipată de 77,9 mil. lei |
19 mai 2021 |
Transelectrica revine şi propune investitorilor dividende de 39,1 mil. lei din profitul pe 2020, cu un randament de 2%. Propunerea anterioară fusese respinsă de stat |

Bitcoin a ajuns la sub 35.000 de dolari după ce Banca Populară a Chinei a anunţat interdicţii în piaţa cripto. Ricoşeu de peste 47% din maxime |
19 mai 2021 |
Tranzacţii cu obligaţiuni BCR la Bursa de la Bucureşti: 3,3% din titluri schimbă acţionarii pentru 22 mil. lei |
18 mai 2021 |
Pentru prima oară de la listarea din 2011, Fondul Proprietatea se tranzacţionează cu primă la Bursă, adică investitorii îl cotează peste activele din portofoliu. În 2021 FP are plus 25% pe o Bursă în urcare cu 19% |

Life is Hard a semnat contractul de preluare a 100% din acţiunile Innobyte, tranzacţie care se ridică la 9,1 mil. lei |

17 mai 2021 |
Deschiderea de Astăzi. Marius Alexe, investitor la Bursă: Am cumpărat 5% din MAM Bricolaj din piaţă la 33-35 de lei. Între timp, preţul a ajuns şi la 60 de lei |

Din 18 mai, BRK Financial Group va susţine lichiditatea acţiunilor Antibiotice Iaşi prin începerea activităţii de market maker |
17 mai 2021 |
Sphera Group raportează în primele trei luni din 2021 vânzări de 211 mil. lei, plus 6,6% faţă de T1/2020. Administratorul KFC, Pizza Hut şi Taco Bell în România trece pe profit de 0,5 mil. lei |
16 mai 2021 |
Radu Hanga, preşedintele Bursei: Promitem un indice pentru piaţa AeRO în 2021. “Va fi un animal viu.” |
14 mai 2021 |
Patru ani de la cea mai mare listare privată la bursa românească, cea a Digi. Din 16 mai 2017 încoace, acţiunile Digi au minus 8%. Capitalizare de 3,6 miliarde de lei în prezent faţă de 4,1 miliarde de lei în urmă cu patru ani |

Ce spune Radu Hanga, preşedintele BVB, despre un indice bursier antreprenorial? „Obiectivul este ca în a doua jumătate a anului să avem un indice care să fie reprezentativ şi care să dea o indicaţie privind evoluţia pieţei AeRO” |

Virgil Zahan, Goldring: Avem semnate trei contracte pentru listări de acţiuni şi negocieri cu mai multe companii, dintre care două sunt foarte mari. Lucrăm de asemenea la trei emisiuni de obligaţiuni |

Producătorul de vinuri ecologice Vifrana, avans de 14,4% faţă de plasamentul privat şi capitalizare de 25,9 mil. lei după primele ore de tranzacţionare |

Transilvania Broker de Asigurare l-a numit pe Login Gabriel, care are 46,3% din companie, în funcţia de director general. Dan Niculae (30,7%) rămâne Preşedinte, iar în board intră şi Erik Barna, CEO-ul Life is Hard |

Acţiunile Prebet Aiud scad vineri cu 6,3% după ce a raportat la T1/2021 un profit net de 1 mil. lei, în scădere cu 11,6%, la afaceri de 8,9 mil. lei, minus 35,4% |

Producătorul de vinuri ecologice Vifrana încheie prima şedinţă de tranzacţionare la o capitalizare de 25,1 mil. lei. Acţiunile, plus 11,11% faţă de preţul din ofertă pe tranzacţii de 2,3 mil. lei |

Evergent Investments a raportat pentru T1/2021 un profit net de 19,3 mil. lei şi un câştig net din vânzarea de active de 12,2 mil. lei. Societatea a lichidat deţinerea la Compa Sibiu şi a vândut la SIF Banat-Crişana |

Dezvoltatorul imobiliar Impact a realizat venituri de 39,3 mil. lei din vânzarea de locuinţe în primele trei luni din 2021, plus 71% faţă de T1/2020 |

Digi Communications a încheiat primul trimestru din 2021 cu un profit net de 14,1 mil. lei, faţă de pierdere de 56 mil. lei în primele trei luni din 2020, la venituri de 340,2 mil. lei, plus 8,6%. Numărul RGU a crescut la nivel istoric |

13 mai 2021 |
Cum ajung şefii SIF-urilor să-şi dea bonusuri de milioane de lei prin recompensare chiar dacă SIF-urile au discounturi şi de 60% şi sunt penalizate de investitori |

Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. Dan Niculae, Transilvania Broker de Asigurare: Vrem să acordăm dividende în creştere în fiecare an |

12 mai 2021 |
NN Investment Partners, Amundi AM şi BRD AM, cele mai performante fonduri de obligaţiuni în ultimul an, cu randamente de la 9% la 9,54%. Podiumul însumează 13.550 de investitori şi active de 2 mld. lei |

Bursă. Transilvania Broker de Asigurare, singurul asigurător listat la BVB, aproape şi-a dublat capitalizarea în ultimul an. Acţiunile TBK, avans de 93,7% la 6 şi 12 luni |

11 mai 2021 |
BestJobs vrea să atragă 5 mil. euro de la investitori prin bonduri cu o dobândă anuală între 4,5% şi 5,8%. Scadenţa, la cinci ani. Tradeville, broker |
11 mai 2021 |
Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. Mihai Nichişoiu: Următoarele câteva săptămâni şi inclusiv vara vor fi foarte aglomerate la Tradeville. Avem un număr destul de important de plasamente în pregătire |
11 mai 2021 |
Wood & Company recomandă „hold” pentru acţiunile Bittnet şi vede un preţ ţintă de 0,79 lei, plus 9% faţă de preţul curent. „Nu vedem loc pentru o apreciere pe termen scurt rapidă” |
11 mai 2021 |
Acţiunile Vifrana intră vineri la tranzacţionare pe piaţa AeRO a BVB. CEO: Listarea acţiunilor ne oferă vizibilitate şi consolidează poziţia companiei în relaţia cu clienţii externi |
10 mai 2021 |
BestJobs vine la bursă: compania de recrutare vrea să atragă 5 mil. euro de la investitori într-o emisiune de obligaţiuni pe cinci ani, la o dobândă anuală între 4,5% şi 5,8% |

Consiliul de Administraţie al Transgaz l-a numit pe Petru Ion Văduva preşedinte pentru următoarele patru luni. Ion Sterian şi Marius Vasile Lupean, director general provizoriu, respectiv director financiar provizoriu |
10 mai 2021 |
Consiliul de Administraţie al Transgaz l-a numit pe Petru Ion Văduva preşedinte pentru următoarele patru luni. Ion Sterian şi Marius Vasile Lupean, director general provizoriu, respectiv director financiar provizoriu |
10 mai 2021 |
Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. Mihai Nichişoiu: Următoarele câteva săptămâni şi inclusiv vara vor fi foarte aglomerate la Tradeville. Avem un număr destul de important de plasamente în pregătire |
10 mai 2021 |
Vifrana se listează la Bursa de la Bucureşti pe 14 mai. Producătorul de vinuri organice a atras 9,5 mil. lei de la investitori într-o ofertă de acţiuni |
10 mai 2021 |
2Performant stabileşte la 28,2764 lei preţul de subscriere a acţiunilor nou emise în cadrul operaţiunii de majorare de capital: randament de 36,9% la preţurile curente |
10 mai 2021 |
BestJobs vrea să atragă 5 mil. euro de la investitori prin bonduri cu o dobândă anuală între 4,5% şi 5,8% |
09 mai 2021 |
Evergent Investments răscumpără acţiuni proprii de 3,7 mil. lei în cea de-a treia etapă a unui program de răscumpărare |
09 mai 2021 |
Acţionarii Romgaz aprobă BVC-ul pentru 2021: venituri totale de 4,5 mld. lei şi profit brut de 1,05 mld. lei la nivel consolidat. Grupul are bugetate investiţii de 1,34 mld. lei |
07 mai 2021 |
Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. Plasamentele private de acţiuni, sub lupa investitorilor Ovidiu Susan, investitor la Bursă: A crescut semnificativ nivelul de selectivitate şi asta cred că va duce şi la micşorarea nivelurilor de subscriere a ofertelor |

„Dar de botez“: şefii Evergent Investments, fostă SIF Moldova, îşi dau prime de 3 mil. lei. Directori şi administratori vor primi drepturi pentru 2,1 milioane acţiuni |
07 mai 2021 |
Romgaz are aprobarea statului, acţionar majoritar, pentru bugetul pe 2021: venituri totale de 4,5 mld. lei şi profit brut de 1,05 mld. lei la nivel consolidat |

06 mai 2021 |
Acţionarii Nuclearelectrica au aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli aferent 2021: afaceri de 2,74 mld. lei şi profit net de 562 mil. lei, minus 20% faţă de cel din 2020. Investiţiile sunt bugetate la 689 mil. lei |

Consiliul de Administraţie al Evergent Investments a aprobat “stock option plan”-ul pe 2020. Administratori, directori şi angajaţi vor primi acţiuni în valoare de 5,4 mil. lei |

Evergent Investments aprobă planul de acordare de drepturi pe 2020. Administratori, directori şi angajaţi vor primi acţiuni în valoare de 5,4 mil. lei |
06 mai 2021 |
Nuclearelectrica are aprobarea acţionarilor pentru afaceri de 2,74 mld. lei şi profit net de 562 mil. lei în 2021. Investiţiile, aşteptate la 689 mil. lei |
06 mai 2021 |
Noi recorduri pentru pieţele IPO în T1/2021. EY: Volumele globale au urcat cu 85%, iar capitalurile atrase au crescut cu 271% în primele trei luni faţă de T1/2020 |
05 mai 2021 |
Fondurile de pensii ale NN şi NN Investments Parteners au raportat o deţinere de 5% din Alro Slatina: investiţie de 114 mil. lei |

Fonduri de pensii ale NN şi NN Investments Partners, investiţie de 114 milioane de lei aferentă unui pachet de 5% din Alro Slatina |
05 mai 2021 |
Grupul XTB atrage 67.200 de investitori noi în T1/2021. Compania de investiţii încheie primele trei luni cu un profit net consolidat de 19,5 mil. euro şi venituri consolidate de 40,8 mil. euro |
05 mai 2021 |
AAF: În România, investiţia medie în fonduri este de 450 euro pe persoană, raportat la populaţia ţării, mai mică decât în alte state precum Grecia (896 de euro), Cehia (1.403 euro) sau Polonia (1.660 euro) |
05 mai 2021 |
Business internaţional. Prea mare pentru calculatoare. Acţiunile de clasă A ale gigantului Berkshire Hathaway, condus de miliardarul Warren Buffett, se tranzacţionează la peste 421.000 de dolari, aproape de limita impusă de NASDAQ |
04 mai 2021 |
Cele mai performante 10 fonduri locale de acţiuni livrează în ultimul an randamente de la 41,5% pentru OTP Expert la 51,8% în cazul BT Index Austria ATX |

Acţiunile BRK Financial Group, singurul broker listat la Bursa românească, au crescut în ultimele şase luni de peste cinci ori |

Reţeaua de închirieri maşini Autonom Services a încheiat anul 2020 cu un profit net de 7,2 mil. lei, la venituri din exploatare de 327 mil. lei. Dan Ştefan, cofondator: „Ne aşteptăm ca piaţa din 2021 să fie similară cu cea din 2009, când afacerea Autonom a crescut semnificativ” |

Reţeaua de servicii de mobilitate Autonom Services a încheiat anul 2020 cu un profit net de 7,2 mil. lei, la venituri din exploatare de 327 mil. lei. Dan Ştefan, cofondator: „Ne aşteptăm ca piaţa din 2021 să fie similară cu cea din 2009, când afacerea Autonom a crescut semnificativ” |

Chimcomplex Borzeşti Oneşti cheamă acţionarii să aprobe listarea companiei pe piaţa principală a Bursei de la Bucureşti. Compania vrea aprobare şi pentru un program de răscumpărare de maximum 107 mil. lei |

Norofert a atras 7 mil. lei de la investitori într-o majorare de capital. Conducerea a subscris 13,6% din ofertă |

Fondurile irlandeze de investiţii AIO V şi AIO VI au ajuns de la 6,7% la 4% din drepturile de vot ale Fondului Proprietatea |

Reţeaua de închirieri de maşini Autonom Services încheie 2020 cu profit net de 7,2 mil. lei, la venituri din exploatare de 327 mil. lei. Compania are disponibilităţi de numerar de aproape 75 mil. lei |
04 mai 2021 |
Bursa de Valori Bucureşti a procesat marţi obligaţiuni ale companiei de transport feroviar Ansett Logistics în valoare de 2,5 mil. lei: dobândă de 8% pe an |
03 mai 2021 |
Din rândul marilor companii, BRD raportează săptămâna aceasta la T1/2021, pe 6 mai. Urmează 10 companii pe 13 şi 14 mai |
03 mai 2021 |
Transelectrica şi-a bugetat venituri de 2,3 mld. lei pentru 2021, similar cu 2020. Acţiunile, plus 0,8% în şedinţa în care statul a convocat din nou AGA pentru dividend |