30 nov. 2022 |
Gruparea Stat Islamic anunță că a fost ucis liderul său, irakianul Abu al-Hassan al-Hashemi al-Quraishi / Noul calif numit, Abu al-Husayn al-Husayni al-Qurash |
30 nov. 2022 |
SUA: Democratul Hakeem Jeffries, primul afro-american ales lider al unui partid în Congres |
30 nov. 2022 |
Sălaj: Incendiu la o fabrică de mobilă din Cehu Silvaniei / A ars o hală pentru depozitarea deșeurilor lemnoase |
29 nov. 2022 |
Expoziţia fotografică „Drumul european al Republicii Moldova”, inaugurartă la sediul Parlamentului European de la Bruxelles |
29 nov. 2022 |
Ministrul bulgar al Justiţiei, întâlnire cu ambasadorii ţărilor UE la Sofia şi cu cel al Elveţiei pe tema aderării Bulgariei la spațiul Schengen |
29 nov. 2022 |
Premierul Ciucă, întâlnire cu premierul Republicii Moldova: România va continua să acorde sprijin Moldovei pe mai multe planuri – energetic, economic, pentru gestionarea crizei umanitare, dar și pentru a parcurge drumul pro-european pe care s-a angajat |
29 nov. 2022 |
Dan Barna, după întâlnirea cu lidera opoziției din Belarus, Svetlana Tsikhanouskaya: Din păcate nici președintele Camerei Deputaților nici președinta Senatului „nu și-au găsit timp” pentru o întâlnire cu ea, confirmând, încă o dată, că PSD și PNL insistă să rămână în urma istoriei |
28 nov. 2022 |
Șoșoacă a urlat în Parlament, numindu-l pe reprezentantul UDMR „trădător de țară”, „nesimțit” / Deputat PNL: „Au fost urlete de neimaginat” / La discursul lui Șoșoacă aproape toți parlamentarii au părăsit ședința |
28 nov. 2022 |
Sistem de iluminat, inaugurat în Parcul Botanic din Timișoara, cu o lună înaintea începerii programului Capitalei Culturale Europene |
28 nov. 2022 |
Ministrul Culturii, după scandalul iscat de Diana Șoșoacă: Din păcate, discursul colegului UDMR a fost unul discordant. Nimeni nu ar trebui sa aibă motive sau interes să joace o carte periculoasă care a dovedit, istoric, un potențial distructiv major |
25 nov. 2022 |
Plan pentru combaterea migrației pe ruta Mediteranei Centrale, lansat în cadrul Consiliului extraordinar Justiție și Afaceri Interne |
25 nov. 2022 |
Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken, în vizită în România, în perioada 28-30 noiembrie |
25 nov. 2022 |
Președintele Ungariei va face o vizită în Ucraina, cu trenul prin Polonia / Katalin Novak este cel mai înalt politician ungar care se deplasează la Kiev de când Rusia a declanșat războiul |
25 nov. 2022 |
Cătălin Urtoi este acuzat că face propagandă în favoarea PSD, după ce a fost trimis la Ministerul Transporturilor pentru a reprezenta interese civice / Maricel Popa sare în apărarea lui Urtoi: „E un om muncitor şi eu îl susţin” |
24 nov. 2022 |
VIDEO Sectorul 3: Primul an în care au fost împodobite și bulevardele cu luminiţe, nu doar parcurile |
24 nov. 2022 |
Marilen Pirtea, despre acuzațiile de plagiat aduse lui Bode: Lucrurile cu cât trenează mai mult cu atât fac rău tuturor, inclusiv României în acest context legat de Schengen. Forurile abilitate să îşi facă datoria. Avem și în România acea legislaţie care spune că un om este nevinovat până când un for abilitat îi declară vinovăţia |
24 nov. 2022 |
Spitalul „Prof. Dr. Alexandru Obregia” va avea un Centru de Psihiatrie Pediatrică, anunță primarul Nicușor Dan / Valoarea investiției a fost estimată la peste 60.587.000 de lei |
24 nov. 2022 |
Marcel Ciolacu, întâlnire cu preşedintele Congresului Deputaţilor din Regatul Spaniei: I-am mulţumit astăzi doamnei Meritxell Batet Lamana pentru sprijinul constant al Spaniei în ceea ce priveşte aderarea României la spaţiul Schengen |
23 nov. 2022 |
George Simion anunță Congresul Național al AUR pentru data de 2 decembrie, la Alba Iulia |
23 nov. 2022 |
Premierul Ciucă anunță că anul viitor va avea loc o nouă reuniune de Guvern comună România – Spania |
23 nov. 2022 |
Instanța i-a dat câștig de cauză Gabrielei Szabo, după ce Nicușor Dan a semnat decizia de a o detașa și funcția de director al Clubului Sportiv Municipal. Primarul Capitalei spune că va sesiza DNA pentru neregulile depistate la Clubul Sportiv Municipal București |
23 nov. 2022 |
Lucian Bode: Omologul austriac m-a asigurat că ultimele declarații pe subiectul Schengen nu sunt îndreptate împotriva României, ci subliniază nevoia de acțiune urgentă în privința gestionării provocărilor migraționiste care afectează Austria |
23 nov. 2022 |
Procurorul-șef european Laurei Kovesi adresează o scrisoare Comisiei Europene privind refuzul Irlandei de a coopera cu EPPO: Ori de câte ori desfășurăm o anchetă penală de natură transfrontalieră, nu pot fi obținute probe aflate în Irlanda |
23 nov. 2022 |
Cătălin Drulă: Noi suntem în creştere şi în sondajele pe care le au ei, de aceea ne atacă continuu. Mergem în alegerile din 2024 să câștigăm |
23 nov. 2022 |
Karl Nehammer: Analizele telefoanelor mobile ale migranților din Austria au arătat că cei mai mulți dintre ei nu au venit prin Croația, ci pe ruta Balcanilor de Est, prin Bulgaria, România și Ungaria |
23 nov. 2022 |
Pe fondul scandalului provocat de interzicea banderolei „OneLove” la Campionatul Mondial de Fotbal, echipa Danemarcei intenționează să părăsească FIFA |
20 nov. 2022 |
Iași: Liberalii au făcut public un sondaj din care reiese că primarul Mihai Chirică și președintele Consiliului Județean Costel Alexe s-ar afla în topul preferințelor de vot |
20 nov. 2022 |
Nicușor Dan: Îi așteptăm pe toți iubitorii de fotbal în Piața Constituției pentru a viziona meciurile de la Campionatul Mondial de Fotbal, în cadrul Târgului de Crăciun |
20 nov. 2022 |
Qatar: Solistul columbian Maluma a ieșit dintr-un interviu, deranjat că jurnalistul l-a întrebat dacă nu e îngrijorat că prezența sa la Campionatul Mondial de Fotbal „albește” încălcările drepturilor omului practicate în Qatar |
20 nov. 2022 |
Ceaţă pe şoselele din judeţele Argeş, Botoşani, Suceava, Neamţ şi Iaşi .Vizibilitatea redusă sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri |
20 nov. 2022 |
Ucraina respinge acuzațiile Rusiei în privința unei presupuse execuții de prizonieri ruși |
20 nov. 2022 |
Nicușor Dan, de la Târgul de Crăciun: Cei mari se pot bucura de concerte, de mâncarea tradițională și produsele artizanale, iar cei mici au la dispoziție parcul de distracții cu patinoar, caruselul și cea mai mare roată panoramică din România |
20 nov. 2022 |
Statele Unite întăresc sistemele de apărare în Orientul Mijlociu pentru a evita un eventual atac iranian |
20 nov. 2022 |
România a învins Republica Moldova la fotbal cu 5-0, într-un meci amical disputat la Chișinău |
19 nov. 2022 |
Liderul nord coreean Kim Jong Un și-a făcut pentru prima oară apariția cu fiica sa, la lansarea unei noi rachete, despre care japonezii cred că ar putea ajunge pe teritoriul SUA |
19 nov. 2022 |
LIVE Ziua 269 de război: Zelenski afirmă că problemele de aprovizionare cu energie persistă în mai multe zone, după mai multe loviturile rusești / Liderul ucrainean cere noi sancțiuni la adresa Rusiei |
19 nov. 2022 |
Germania: Sute de locuințe, evacuate după descoperirea unei bombe din Al Doilea Război Mondial |
19 nov. 2022 |
Fondatoarea start-up-ului Theranos, condamnată la peste 11 ani de închisoare pentru fraudă în gestionarea companiei sale care promitea teste de sânge revoluţionare |
19 nov. 2022 |
Cătălin Drulă, în cadrul Comitetului Politic al USR: Revenirea la guvernare și implementarea celui mai amplu program de reforme al României de după 1989, Programul Național de Redresare și Reziliență, căruia USR i-a pus bazele |
19 nov. 2022 |
VIDEO Ronaldo a sosit în noaptea de vineri spre sâmbătă la Doha, cu mai puţin de 48 de ore înaintea loviturii de începere a Cupei Mondiale din 2022 |
19 nov. 2022 |
După invadarea Ucrainei de către Rusia, Finlanda consideră cererea sa de aderare la NATO o „etapă naturală” |
19 nov. 2022 |
Ciucă, mesaj în care se separă de PSD: La viitoarele alegeri vom sta pe picioarele noastre. Nu ne vom baza pe alții, nici pe partenerii de guvernare. Succesul depinde numai de noi |
19 nov. 2022 |
Paris: Focurile de artificii organizate de Anul Nou vor reveni pe Champs-Elysées, după o pauză de doi ani |
19 nov. 2022 |
Ministrul Energiei: Preţurile finale la energie electrică nu au fost modificate, indiferent câte schimbări legislative au fost/Nimeni nu va plăti mai mult de 1,3 lei |
19 nov. 2022 |
Ministerul Sănătăţii: 323 de cazuri noi de COVID-19, înregistrate în ultimele 24 de ore / Au fost raportate trei decese |
15 nov. 2022 |
Europarlamentara Karin Karlsbro afirmă că Guvernul Suediei și partidul din care face parte sprijină aderarea României, Croației și Bulgariei la spațiul Schengen / O poziție negativă au însă reprezentanții partidelor S&D și ECR care împreună dețin majoritatea în Parlamentul suedez |
15 nov. 2022 |
Bulgaria ar urma să instruiască 60 de militari ucraineni ca paramedici, la Academia medicală militară din Sofi |
15 nov. 2022 |
Polonia: Explozie într-un oraș aflat la graniță cu Ucraina / Două persoane au murit / Poliția nu a dezvăluit cauza exploziei, până în acest moment / Premierul polonez a convocat de urgență Comitetul de Securitate |
15 nov. 2022 |
Serghei Lavrov a plecat marţi din insula indoneziană Bali, înainte de încheierea oficială de miercuri a summitului G20 unde el a condus delegaţia Moscovei / |
15 nov. 2022 |
Ciolacu, despre ipoteza că două rachete rusești au explodat pe teritoriul Poloniei: Este foarte grav pentru că vorbim de un stat membru NATO. Se poate escalada un conflict |
15 nov. 2022 |
Cehia: Parlamentul a adoptat o moțiune care califică actuala administrație rusă drept „teroristă” |
15 nov. 2022 |
Klaus Iohannis: România, pe deplin solidară cu prietenul și aliatul nostru Polonia ca urmare a veștilor îngrijorătoare legate de exploziile de pe teritoriul său |
15 nov. 2022 |
Marcel Ciolacu: A doua rectificare bugetară din acest an e pozitivă. Sunt mai multe venituri decât cheltuieli. În coaliție am convenit ca toate sumele să fie redirecţionate către investiţii şi sub nicio formă să nu fie depăşit deficitul asumat prin acord cu Comisia Europeană |
15 nov. 2022 |
Ciolacu, chestionat dacă e mulţumit de prestaţia lui Virgil Popescu la Ministerul Energiei: În luna mai am să vă răspund la această întrebare, când o să preiau funcţia de prim-ministru |
14 nov. 2022 |
Regele iordanian și conducătorul militar sudanez l-au felicitat pe Netanyahu pentru victoria în alegerile din IsraeI |
14 nov. 2022 |
„Independenţa judecătorului nu exclude responsabilitatea acestuia în exercitarea funcţiei pe care o deţine”, se precizează în motivarea CCR privind sesizarea Avocatului Poporului pentru legile justiției |
11 nov. 2022 |
Sectorul 2: Primăria va semna un contract de finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru peste 36 de kilometri de piste de biciclete |
11 nov. 2022 |
Purtătorul de cuvânt al BOR, despre preotul din Iași care a lovit o enoriașă: „Vedetismul, grobianismul, fachirismul verbal cu aer sapienţial, violenţa de orice fel, incultura laică şi teologică reprezintă tot atâtea ratări ale întâlnirii cu vocaţia pastorală, dar mai ales cu creştinismul însuşi” |
11 nov. 2022 |
Koln: Zeci de mii de persoane s-au costumat și au ieșit să petreacă pe străzi și în localuri pentru a da startul noului sezon al carnavalurilor |
11 nov. 2022 |
Comisia Europeană mobilizează 1 miliard de euro pentru țările din jurul Ucrainei, inclusiv pentru România, pentru a asigura „culoarele de solidaritate” care au fost create pentru a spori securitatea alimentară la nivel mondial |
11 nov. 2022 |
ANPC: Măsura detalierii etichetei preparatului finit în alimentaţia publică a fost luată în beneficiul consumatorilor, astfel încât aceştia să poată lua decizia în cunoştinţă de cauză, atunci când aleg un produs |
11 nov. 2022 |
Ministrul ungar al Investițiilor, aflat la Sfântu Gheorghe: Motivul pentru care sunt aici este şi acela de a întări promisiunile pe care le-am făcut că vom susține în continuare programele începute în Transilvania |
11 nov. 2022 |
Craiova și Sibiu și-au deschis târgurile de Crăciun / Olguța Vasilescu: „Nu ratați cel mai mare și mai frumos târg de Crăciun din România” |
10 nov. 2022 |
SURSE Ungaria pare să fi convins Comisia Europeană să-i valideze Planul Național de Redresare și Reziliență / Dacă bugetul nu e aprobat până la finalul anului, 70% din fonduri se vor pierde |
10 nov. 2022 |
Teleorman: Profesor și fost vicepreședinte de Consiliu Județean, reținut după ce ar fi atins nefiresc mai mulți copii |
10 nov. 2022 |
Ionuţ Stroe: Văd că pagina de Facebook a PSD are obiceiul, din când în când, să intre în opoziţie, dar ne-am obișnuit |
09 nov. 2022 |
Ionuț Stroe: Cine uită trecutul? În 2018, sub conducerea domnului Dragnea, PSD adopta celebra OUG 114, care a dezechilibrat complet piața. A blocat investițiile din energie și tot ce a „reușit” a fost să ne facă mai dependenți de gazul rusesc |
09 nov. 2022 |
Marcel Ciolacu: Disputele dintre membrii coaliţiei de guvernare au apărut din cauză că „anumite greşeli nu au fost recunoscute” |
05 nov. 2022 |
„Considerăm inacceptabilă și respingem orice fel de agresiune”, transmite liderul UDMR după ce o jurnalistă angajată a Radioului public din Târgu Mureș a fost amenințată cu moartea de un politician din Ungaria / Kelemen Hunor spune că regula se aplică și celor care-i agresează pe cei care afișează steagul secuiesc |
05 nov. 2022 |
Primăria Bacău: Finanţare de 91,6 milioane de lei prin PNRR pentru achiziționarea a 22 de autobuze şi 4 microbuze electrice, 9 staţii de încărcare rapidă, 26 de staţii standard de încărcare şi 57 de staţii pentru autoturisme, dintre care 45 în municipiu şi restul în comunele partenere |
01 nov. 2022 |
După ce a cumpărat Cula Greceanu cu 400.000 de euro, Consiliul Județean Vâlcea a început demersurile pentru restaurarea imobilului monument istoric |