29 apr. 2023 |
Inundațiile care au adus codurile de avertizare. România a introdus atunci vestitele alerte pe culori |
29 apr. 2023 |
Parcul Primăverii de la Muzeul Satului, reconectarea la natură și petrecerea timpului în aer liber FOTO |
29 apr. 2023 |
Casa Ceaiului, pe Domeniul Regal de la Săvârșin. Spațiul de relaxare este găzduit de Familia Regală VIDEO FOTO |
29 apr. 2023 |
Principesa Margareta şi Principele Radu au deschis Domeniul Regal Săvârșin cu târgul Suflet de România FOTO |
28 apr. 2023 |
Sezonul căpușelor vine odată cu vremea frumoasă. Ce faci dacă te înțeapă o insectă |
28 apr. 2023 |
Uriașul Airbus al Legend Airlines, pe Aeroportul Timișoara. „Pe cât de arătos, pe atât de intimidant“ VIDEO |
27 apr. 2023 |
Se redeschide granița cu Serbia pentru bicicliști. Acum se poate pedala de la Timișoara la Zrenjanin |
26 apr. 2023 |
Un sit unic în Europa, vechi de peste 6.000 de ani, va putea fi admirat într-un muzeu sătesc din Timiș FOTO |
25 apr. 2023 |
Credincioșii din Banat merg să-l vadă pe Papa Francisc la Budapesta. „Ne vom ruga împreună“ |
25 apr. 2023 |
Bani pentru reabilitarea Castelului Huniade din Timișoara. „Îl vom repune în circuitul muzeal“ |
24 apr. 2023 |
Ion Țiriac a descins cu elicopterul la Jimbolia. Se ducea la o partidă de vânătoare în Serbia |
24 apr. 2023 |
Convenția de tatuaj de la Timișoara, un real succes. Spectacol cu peste 50 de artiști FOTO |
24 apr. 2023 |
Două companii din Ucraina, surpriză la depunerea ofertelor pentru terminarea centurii Timișoara-Sud |
19 apr. 2023 |
Centru Regional de Film la Timișoara, după model norvegian. „Filmele pompează mulți bani în economia locală“ |
17 apr. 2023 |
Cazarma U devine un uriaș parc de sculptură. Unul dintre cele mai ample proiecte din Timișoara 2023 |
17 apr. 2023 |
Satul din Banat devenit atracție turistică. „A fost accesat de pe Google Maps de 750.000 de ori“ FOTO |
16 apr. 2023 |
Aydin Mod, tânăra care și-a supus trupul la proceduri extreme, vine la Timișoara. I se spune „Barbie modificată” FOTO |
16 apr. 2023 |
Mii de timișoreni au participat la Catedrala Mitropolitană la slujba de Înviere și pentru a lua Lumina Sfântă FOTO |
16 apr. 2023 |
În timp ce Ikea Timișoara se pregătește de deschidere, Dedeman așteaptă să obțină PUZ-ul în vecinătate |
15 apr. 2023 |
Ultimele zile ale Târgului de Paște din Timișoara. Cu ce își îmbie vizitatorii VIDEO FOTO |
15 apr. 2023 |
S-a stabilit programul binecuvântării Domului Catolic din Timișoara, după cele mai vaste restaurări din istorie VIDEO FOTO |
15 apr. 2023 |
Munții Țarcu așa cum nu s-au mai văzut niciodată din Timișoara. „Vânătorul” de munți revine cu o imagine trăsnet: „Incredibil!” |
15 apr. 2023 |
Angajații de pe Aeroportul Timișoara, primii care au luat Lumina Sfântă. Se vor bucura de ea și sârbii VIDEO |
14 apr. 2023 |
Vopsitul eco al ouălor la Mănăstirea Timișeni. Ce spun măicuțele despre folosirea chimicalelor |
14 apr. 2023 |
Înaltpreasfinţitul Ioan, mitropolitul Banatului: „Ne vom ruga la Dumnezeu pentru stingerea focului din Ucraina" |
13 apr. 2023 |
Drobul de miel, nelipsit de pe masa de Paște a românilor. Scoțienii au și ei un preparat similar |
13 apr. 2023 |
Patru generatoare de curent, de la Timișoara, în zonele afectate de războiul din Ucraina |
13 apr. 2023 |
Fostul Hipodrom din Lugoj, aflat în paragină, se va transforma într-o sală de gimnastică modernă |
13 apr. 2023 |
Cea mai avută școală din Banat. Universitatea are 3.000 de hectare de teren, ferme de animale, sere, livade și lacuri |
12 apr. 2023 |
Britanicul Rag'N'Bone Man vine pentru prima dată în România. Va concerta la District 23, festivalul din Timișoara VIDEO |
12 apr. 2023 |
Noile chioșcuri de ziare din Timișoara, scoase la licitație. Primăria oferă spații cu design modern |
12 apr. 2023 |
Drumul care leagă județele Timiș și Arad, modernizat. Autoritățile din Banat: „Este o investiție complexă“ |
11 apr. 2023 |
A dat jos steagul Ucrainei din fața Primăriei Timișoara. Polițiștii l-au luat în primire |
11 apr. 2023 |
Laureat al Nobel pentru Chimie în 1987, doctor Honoris Causa a Universității de Vest din Timișoara FOTO |
11 apr. 2023 |
„Fabrica” de tatuaje din Timișoara. Ce vor românii în 2023: „Vin și mame, și studenți, și băieții răi” FOTO |
06 apr. 2023 |
Primul joc de societate care are ca temă Timișoara: „Învățăm despre oraș într-un mod ludic" FOTO |
06 apr. 2023 |
Akademica Market, băcănia bio din Banat deschisă de Universitatea de Științele Vieții din Timișoara FOTO |
05 apr. 2023 |
Povestea „celui mai mare golan din Timișoara”. Balerinul și coregraful Thury Ștefan a murit la 81 de ani |
05 apr. 2023 |
Restaurarea Domului Catolic din Timișoara, spectaculoasă. Este gata pentru marea redeschidere FOTO VIDEO |
04 apr. 2023 |
Orhan Pamuk la Timișoara. Atitudine de star de Hollywood: „De 18 ani am alături de mine gărzi de corp" |
04 apr. 2023 |
E-Distribuție Banat, investiție de 10 milioane de euro, la Dumbrăvița. Cele mai performante echipamente |
03 apr. 2023 |
Sfaturile unui meșter de saune pentru cei care adoră aerul fierbinte: „Cel mai mare pericol este dependența” |
03 apr. 2023 |
Primul weekend la Amazonia, aquaparkul construit la Timișoara pe fostul stadion UMT VIDEO FOTO |
02 apr. 2023 |
Ogilvy devine partenerul oficial de comunicare pentru Timișoara - Capitală Europeană a Culturii în 2023 |
02 apr. 2023 |
Dominic Fritz a dirijat din nou corul pe care l-a înființat la Timișoara. Primarul a cântat cu TGP VIDEO |
02 apr. 2023 |
O fetiță de doi ani și patru luni a căzut de la etajul doi al unui bloc din Timișoara |
01 apr. 2023 |
Bucătăria din vremea dacilor. Terciurile pe care le mâncau erau din orz, secară și ovăz |
01 apr. 2023 |
Experiență inedită la Timișoara. Două ore într-un camion în mișcare, transformat în sală de teatru FOTO |
01 apr. 2023 |
Scriitorul turc Orhan Pamuk, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, invitat și onorat la Timișoara |
01 apr. 2023 |
A început construirea primului McDonald’s din județul Timiș care este în afara Timișoarei FOTO |