31 mai 2023 |
Licitație pentru prima parcare supraetajată din orașul Cernavodă, județul Constanța |
31 mai 2023 |
UPDATE Consiliul Local Constanța a aprobat solicitarea către Guvern de preluare a activului funcțional CET Palas |
30 mai 2023 |
Florentin Marian Sîrbu, desemnat director interimar al Muzeului de Artă Populară Constanța |
30 mai 2023 |
Consilierii județeni votează astăzi oportunitatea achiziției de microbuze școlare. Necesarul este de 143 |
30 mai 2023 |
Copiii din municipiul Medgidia sunt invitați să petreacă de 1 iunie |
30 mai 2023 |
Primăria Crucea a lansat licitația pentru înființarea sistemului de canalizare pentru apele uzate menajere în satul Stupina |
30 mai 2023 |
Senatorul Felix Stroe, alături de mai mulți primari din județul Constanța, la Compania Națională de Investiții și Ministerul Dezvoltării |
30 mai 2023 |
Atenție părinți! Linia de gardă Pediatrie din cadrul punctului de lucru extern UPU SMURD Năvodari, suspendată pe timpul nopții |
28 mai 2023 |
Dan Barna a fost ales vicepreședinte al partidului european ALDE |
27 mai 2023 |
AGA la CNAPMC Mihnea Drumea, numit în funcția de administrator provizoriu al Portului Constanța |
27 mai 2023 |
Violeta Sidorencu, consilier la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța - avere și interese (DOCUMENT) |
27 mai 2023 |
Cazul a ajuns în fața magistraților CJC a plătit 60.000 de euro pentru o mașină de teren. Ministerul Dezvoltării a cerut corecția achiziției |
26 mai 2023 |
Proiectul privind aprobarea vânzarii prin licitație publică a unui teren din Faleză Nord, respins de consilierii locali |
26 mai 2023 |
Consilierii Locali au votat pentru revocarea din funcția de viceprimar al lui Florin Cocargeanu |
25 mai 2023 |
Președinte OFL Constanța, Adriana Campeanu a fost desemnată secretar regional pentru regiunea Sud-Est |
25 mai 2023 |
Consiliul Județean Constanța vrea să achiziționeze microbuze școlare ecologice, cu finanțare prin PNRR |
24 mai 2023 |
ZIUA LIVE. Câți constănțeni au semnat petiția prin care USR Constanța îi cere demisia primarului, Vergil Chițac? |
24 mai 2023 |
ZIUA LIVE. Fondurile europene, instrument pentru dezvoltare locală. Cum le obținem și cum le cheltuim în mod eficient? |
24 mai 2023 |
Consiliul Județean Constanța, convocat în ședință ordinară. Mai multe proiecte, pe ordinea de zi |
24 mai 2023 |
Sporul de 25% acordat personalului ANI, neconstituțional. CCR a admis sesizarea USR |
24 mai 2023 |
Lucrările de modernizare și reabilitare a Liceului cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” sunt în curs de finalizare |
23 mai 2023 |
Se propune gestiunea directă a serviciului de administrare a patrimoniului public și privat al municipiului Constanța (DOCUMENT) |
23 mai 2023 |
Care este situația proiectului de amenajare a parcului în locul Galeriilor Soveja din municipiul Constanța? |
23 mai 2023 |
Constănțeanul supărat. Noile giratorii de la intrarea în stațiunea Mamaia costă o mică avere „Confort Urban lucrează cu prețuri mai mari decât CNAIR" |
22 mai 2023 |
DGAS Constanța achiziționează aparatură medicală pentru cabinetele stomatologice |
22 mai 2023 |
Actualizarea Planului Urbanistic General al comunei Valu lui Traian, scoasă la licitație |
22 mai 2023 |
Un fost director general al Casei de Asigurări de Sănătate Constanţa, numit director al spitalului Colentina |
22 mai 2023 |
Klaus Iohannis a promulgat legea referitoare la voucherele de vacanță |
22 mai 2023 |
Spitalul Județean Constanța a bătut palma cu Enel Energie SA. Detalii din contract (DOCUMENTE) |
22 mai 2023 |
Proiectul pentru aprobarea județului Constanța în calitate de membru fondator al Asociaţiei OMD, supus dezbaterii publice |
22 mai 2023 |
CLM pune în aplicare o sentință definitivă! Se vinde un apartament care a aparținut RAEDPP (DOCUMENT) |
22 mai 2023 |
Constănțeanul supărat Petiție pentru amenajarea unui sens giratoriu la intersecția B-dul Lăpușneanu – str. Suceava |
22 mai 2023 |
Consiliul Local Municipal votează șefii de secţii de la Spitalul de Boli Infecţioase. Iată nominalizările (DOCUMENTE) |
22 mai 2023 |
Mega contract atribuit de Primăria Constanța Megastol Energy SRL va livra bănci de odihnă și coșuri de gunoi stradale în valoare de milioane de lei (DOCUMENTE) |
20 mai 2023 |
Președintele PSD, Marcel Ciolacu „Până la rezolvarea solicitărilor sindicatelor și a reformei pensiilor speciale, orice negociere privind viitorul Cabinet trebuie suspendată“ |
20 mai 2023 |
Sute de persoane au semnat petiția inițiată de USR Constanța prin care invită cetățenii să îi ceară demisia primarului municipiului Constanța, Vergil Chițac |
20 mai 2023 |
Verificarea tehnică pentru proiectul de „Creștere a eficienței energetice a imobilului Spitalul Municipal Constanța” a revenit unui SRL din București (DOCUMENT) |
20 mai 2023 |
Teodora T. Pintilie, director general adjunct la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, averea și interesele (DOCUMENTE) |
19 mai 2023 |
Dezbatere la Constanța Reconstruim România– Programul de guvernare AUR în 15 puncte! |
19 mai 2023 |
Dezbatere la Constanța Reconstruim România– Programul de guvernare AUR în 15 puncte! (VIDEO) |
18 mai 2023 |
Aelenei Evdochia, senator de Constanța s-a reînscris în Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) |
18 mai 2023 |
LIVE VIDEO+TEXT USR Constanța îi cere demisia primarului municipiului Constanța, Vergil Chițac (GALERIE FOTO+VIDEO) |
18 mai 2023 |
USR Constanța susține greva din învățământ (VIDEO) |
16 mai 2023 |
Consiliul Județean Constanța continuă lucrările de reabilitare a infrastructurii rutiere din județ |
16 mai 2023 |
Continuă lucrările aferente noilor rețele de distribuție apă potabilă din Valu lui Traian |
16 mai 2023 |
A fost finalizat cadastrul sistematic pentru terenurile din extravilanul orașului Techirghiol |
16 mai 2023 |
Administrația locală din Negru Vodă investește în infrastructura sportivă |
16 mai 2023 |
La aproape jumătate de an de la scandalul domestic, soții Claudia și Dumitru-Viorel Focșa divorțează de comun acord! |
16 mai 2023 |
ZIUA LIVE Rotativa guvernamentală vine la pachet cu un pact de neagresiune între PNL și PSD și pe plan județean? |
16 mai 2023 |
Autoritatea Navală Română a atribuit două contracte companiei Crucial Systems & Services SRL (DOCUMENTE) |
15 mai 2023 |
Proiectul de „Reabilitarea și modernizarea Teatrului de Vară Mamaia“, scos la licitație |
15 mai 2023 |
Consiliul Județean organizează o nouă dezbatere pe tema înființării Organizaţiei de Management al Destinaţiei Judeţul Constanţa |
15 mai 2023 |
Prima parcare de tip "park and ride" inaugurată în municipiul Tulcea |
14 mai 2023 |
Propunerea legislativă privind instituirea Schemei de Certificare Voluntară "De Origine România - DOR" |
14 mai 2023 |
Ministrul Sănătății anunță că în vară vor fi organizate concursurile pentru conducerile Stațiilor Județene de Ambulanță |
14 mai 2023 |
Constanţa 875 firme radiate in primul trimestru din 2023 |
14 mai 2023 |
FOTOREPORTAJ Cum arată strada Ștefan cel Mare din Constanța la câteva zile după ce a fost scos pavajul recent instalat (GALERIE FOTO+VIDEO) |
13 mai 2023 |
Alfa Security Service din Vaslui asigură paza la obiectivele din patrimoniul Consiliului Județean Tulcea (DOCUMENT) |
12 mai 2023 |
Incredibil! Dalele montate pe strada Ștefan cel Mare din Constanța sunt scoase după ce s-a constatat că ar fi fost puse greșit (GALERIE FOTO+VIDEO) |
12 mai 2023 |
De când îi pasă Primăriei Constanța de turiști? Se cheltuie la foc automat jumătate de milion de euro pentru susţinerea proiectelor nonprofit de interes general din domeniile cultural, tineret, sportiv și social |
12 mai 2023 |
De când îi pasă Primăriei Constanța de turiști? Se cheltuie la foc automat jumătate de milion de euro pentru susţinerea proiectelor nonprofit de interes general din domeniile cultural, tineret, sportiv și social |
12 mai 2023 |
Se reia campania de sterilizare a câinilor din Valu lui Traian |
12 mai 2023 |
LIVE VIDEO+TEXT Conferință la USR Constanța. Teme economice, atât din perspectivă naţională, dar şi locală, abordate (GALERIE FOTO+VIDEO) |
12 mai 2023 |
Legea prin care este întărită căpușarea companiilor de stat, atacată la Curtea Constituțională |
11 mai 2023 |
Stelian Ion PSD și PNL au votat pentru perpetuarea pensiilor speciale la Curtea Constituțională |
11 mai 2023 |
Logistic Park SA a primit un nou document important de la Primărie pentru investiția din zona industrială a municipiului Constanța |
11 mai 2023 |
39 de subsectoare de plajă intrate în licitaţie publică au fost adjudecate în Etapa II. Cine sunt câștigătorii? |
11 mai 2023 |
ZIUA LIVE Prefectul Coșa - „Rotativa ar fi un foarte bun prilej pentru a continua toate investițiile care au fost demarate" (VIDEO) |
11 mai 2023 |
Alte 39 de subsectoare de plajă au fost adjudecate în Etapa II a licitației naționale. Cine sunt câștigătorii? |
10 mai 2023 |
Începe selecția unui membru cu competenţe de audit în Consiliul de administraţie al societăţii CT BUS SA pentru un mandat de 4 ani |
10 mai 2023 |
Proba scrisă a concursului pentru funcția de secretar al municipiului Constanța a fost contestată! |
10 mai 2023 |
LIVE TEXT Declarații de presă ale comisarului european pentru transporturi, Adina Vălean, legate de subiecte care vizează județul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO) |
10 mai 2023 |
LIVE VIDEO+TEXT Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu și Comisarul European pentru Transporturi, Adina Vălean, declarații la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO) |
10 mai 2023 |
Directorul CNAIR a anunțat la Constanța că taxa de pod se suspendă de la începutul lui iunie 2023 |
10 mai 2023 |
Ministrul Sorin Grindeanu „Odată cu noul guvern trebuie să avem mai puține ministere, nu doar secretari de stat |
09 mai 2023 |
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, în parteneriat cu Primăria Orașului Murfatlar organizează expoziția Simboluri monocrome Basarabi-Murfatlar |
09 mai 2023 |
A fost semnat contractul de finanțare pentru „Reabilitare și modernizare imobil Grădinița nr.5 și Creșa nr.2, din Cernavodă |
09 mai 2023 |
A fost montată nocturna pe noul stadion Callatis din municipiul Mangalia |
08 mai 2023 |
Se întrunește Comisia tehnică de amenajarea teritoriului și urbanism. Iată ordinea de zi |
08 mai 2023 |
Europarlamentarul Corina Crețu vizitează județul Constanța |
08 mai 2023 |
Asociația Constanța Altfel răspunde fostului administrator public al orașului Constanța, Felicia Ovanesian |
08 mai 2023 |
Asociația Constanța Altfel îi răspunde fostului administrator public al orașului Constanța, Felicia Ovanesian |
08 mai 2023 |
UPDATE Asociația Constanța Altfel și fostul city-manager, Felicia Ovanesian se acuză reciproc! |
06 mai 2023 |
Atribuire directă de contracte pentru Iridex Group Salubrizare SRL în județul Constanța (DOCUMENTE) |
06 mai 2023 |
Intersat SRL câștigă un nou contract de achiziție din bani publici de la Consiliul Județean Constanța! (DOCUMENT) |
05 mai 2023 |
Primăria Constanța explică în sfârșit de ce a reziliat proiectul de „Reamenajarea integrată a zonei pietonale din centrul istoric al municipiului - etapa II” |
04 mai 2023 |
Trei unități școlare din municipiul Constanța, au fost selectate pentru finanțare în cadrul Programului naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat |
04 mai 2023 |
Lucrările de restaurare, consolidare, protecție și conservare a Edificiului Roman cu Mozaic avansează conform graficului |
04 mai 2023 |
Au început lucrările de asfaltare a străzilor din satul Băltăgești, comuna Crucea |
04 mai 2023 |
A fost aprobat proiectul de lege privind statutul lucrătorului cultural profesionist |
04 mai 2023 |
Fostul city manager, Felicia Ovanesian susține că primarul Constanței este ateu! |
02 mai 2023 |
Ordinea de zi a Comisiei tehnice de amenajarea teritoriului și urbanism a municipiului Constanța |