31 aug. 2023 |
Business internaţional. Grupul austriac VIG a încheiat S1/2023 cu subscrieri de 7,3 mld. euro, în creştere cu peste 10% şi un profit brut de 463 mil. euro, dublu faţă de prima jumătate a anului trecut |
30 aug. 2023 |
Ironia în cazul Crevedia: un şofer este obligat să aibă RCA cu o limită de despăgubire de 6 mil. euro ca să iasă pe drumurile publice, dar o benzinărie sau staţie GPL nu este obligată să aibă niciun fel de asigurare de răspundere civilă. Ce spun Ştefan Prigoreanu, CEO al Millenium Broker şi Răzvan Mitu, CEO al Forte Gaz |
30 aug. 2023 |
ZF Bankers 2023. Oana Preda, director people management and culture, UniCredit: Ca să ajungi la nivel de management trebuie să înţelegi cum funcţionează o bancă. Cerinţele cu număr de ani de experienţă se referă în special la funcţii cheie, la poziţii de management din zona riscului şi de directorat |
30 aug. 2023 |
Uniqa Asigurări şi Uniqa Asigurări de Viaţă: subscrieri cumulate de 57,5 mil. euro la final de S1/2023, plus 8,5%. Profitul brut a ajuns la 4 mil. euro |
29 aug. 2023 |
ASF: Reducerea capitalului social al Asirom pentru a acoperi pierderile nu are impact în fondurile proprii. Operaţiunea nu presupune ieşiri de flux de numerar din companie, diminuarea altor active sau majorarea altor obligaţii ale societăţii |
29 aug. 2023 |
ZF Bankers 2023. Gabriela Simion, director general al Revolut România: Operăm în model hibrid pe de-o parte prin paşaportarea creditelor şi depozitelor pentru a putea oferi servicii de intermediere financiară clasică (FoE) şi posibilitatea de a ne stabili o sucursală în pieţele care ne interesează, printre care şi România |
29 aug. 2023 |
Pentru unii lege, pentru alţii liberă trecere. Staţiile de benzină sau GPL nu sunt obligate să aibă asigurare de răspundere civilă |
28 aug. 2023 |
ZF Live. Anca Bidian, CEO al Kiwi Finance: Dacă nimic rău nu se întâmplă între timp, anul viitor ar putea fi din nou unul de efervescenţă imobiliară |
28 aug. 2023 |
ZF Bankers 2023. Mihaela Ioniţă, director Resurse Umane, ING Bank: Avem o rată de fluctuaţie a angajaţilor sub nivelul pieţei bancare, iar din ce studii am citit şi ce am auzit prin piaţă, nivelul este în jur de 20%. Găsim greu angajaţi, îi angajăm greu şi îi pierdem mai uşor |
27 aug. 2023 |
Uniqa şi Raiffeisen Bank din Austria vor să-şi vândă participaţiile pe care le deţin la Raiffeisen Life asigurătorului rus Renaissance Life |
25 aug. 2023 |
Adrian Marin are undă verde din partea ASF pentru a-şi continua drumul la cârma Generali România |
25 aug. 2023 |
Adina Murariu devine director de operaţiuni la Metropolitan Life, înlocuindu-l pe Cosmin Vlad, care va prelua un rol regional în cadrul companiei, în Spania |
25 aug. 2023 |
Câte poliţe de asigurare de sănătate poţi avea? Răspuns: Fără număr. Poţi avea oricâte asigurări de sănătate vrei dacă plăteşti primele şi doar în cazul decontării directe nu poţi fi despăgubit în baza tuturor poliţelor pe care le deţii |
24 aug. 2023 |
Ce împiedică şoferii să denunţe poliţele la falimentara Euroins? Până acum doar cel mult 50.000 de poliţe au fost denunţate din peste 2,5 milioane |
24 aug. 2023 |
ZF Bankers 2023. Alexandru Grosu, managing partner, msg Plaut România: Banca viitorului, neobank sau tradiţională, trebuie să răspundă la trei lucruri: să fie simplă, sigură şi sustenabilă |
24 aug. 2023 |
Nu există limită la câte poliţe de asigurare de sănătate poţi avea, dar dacă optezi pentru decontarea directă, nu mai poţi activa şi alte poliţe de sănătate pentru aceeaşi afecţiune |
23 aug. 2023 |
Şoferii vor putea să profite de încă trei luni în care pot circula cu poliţa falimentarei Euroins, dar FGA ar putea să îşi întoarcă buzunarele pe dos |
22 aug. 2023 |
ZF Bankers 2023. Adina Călin, director produse, CEC Bank: Probabil că la depozite o să apară uşoare diminuări ale dobânzilor oferite, dar în ceea ce ne priveşte vrem să fim una dintre primele opţiuni pentru consumatori |
22 aug. 2023 |
TBI Bank şi Samsung fac un parteneriat permiţând românilor plata în rate a achiziţiilor prin Buy Now Pay Later (BNPL) |
22 aug. 2023 |
Programul factory by Raiffeisen Bank, lansat în urmă cu 5 ani pentru antreprenori, a ajuns la peste 360 de businessuri finanţate, cu o valoare de peste 14 mil. euro |
22 aug. 2023 |
UNSAR: Cea mai mare despăgubire achitată în 2022 în baza asigurării de viaţă a depăşit 1,48 mil. lei |
21 aug. 2023 |
ZF Bankers 2023. Mădălina Teodorescu, deputy CEO la BRD: Economisirea populaţiei capătă o maturizare. Vedem clienţi de retail care au învăţat să se diversifice în zona de economisire pentru a-şi mări randamentul |
20 aug. 2023 |
Cum arată cariera de 40 de ani a Elisabetei Stadler, care a condus Vienna Insurance Group: Constat că femeile se blochează adesea în carieră pentru că nu au suficientă încredere în ele. Femeile ar trebui să spună da mai des în profesie şi să aibă curajul să încerce ceva nou |
20 aug. 2023 |
Business Magazin. Cum arată cariera de 40 de ani a Elisabetei Stadler, care a condus Vienna Insurance Group: Constat că femeile se blochează adesea în carieră pentru că nu au suficientă încredere în ele. Femeile ar trebui să spună da mai des în profesie şi să aibă curajul să încerce ceva nou |
20 aug. 2023 |
Compania de recuperare de creanţe Intrum Debt Finance pleacă din România. DDM Invest III vrea să preia un portofoliu de creanţe de la Intrum, tranzacţia fiind pe masa Consiliului Concurenţei |
20 aug. 2023 |
Monica Spătaru şi Cristian Voicu au primit undă verde de la ASF pentru mandate noi în cadrul directoratului Grawe România |
17 aug. 2023 |
Signal Iduna Asigurări de Viaţă, fosta Ergo Asigurări de Viaţă, a primit aprobarea ASF pentru a-şi transfera portofoliul la Signal Iduna Asigurare Reasigurare |
17 aug. 2023 |
Grupul austriac VIG, prezent pe piaţa locală prin Omniasig, Asirom şi BCR Asigurări de Viaţă, estimează un profit brut de 700-750 mil. euro la final de 2023, sub noua metodă de raportare IFRS17/9 |
17 aug. 2023 |
ZF Bankers 2023. Alexandra Velescu, principal, Kearney: Băncile din România sunt dependente de venituri din dobânzi, care sunt mai fluctuante decât cele din comisioane. Este important ca băncile să găsească acea formulă prin care să le ofere clienţilor şi servicii cu valoare adăugată din care să obţină constant venituri din comisioane |
17 aug. 2023 |
Clienţii BCR care achiziţionează asigurarea Accident Protect Care prin platforma George sunt scutiţi de plata primelor pentru poliţa de asigurare în primele două luni |
16 aug. 2023 |
Cât de mare este marja bancară în România? Care este diferenţa de dobândă între creditele acordate şi depozitele atrase de bănci: la iunie 2023 diferenţa era de 2,82 puncte procentuale, la jumătate faţă de acum patru ani |
16 aug. 2023 |
ZF Bankers 2023. Mihai Precup, secretar de stat: Atât FNGCIMM, cât şi Fondul Român de Contragarantare şi EximBank prin garanţie, nume şi constat vor trece sub umbrela băncii de dezvoltare. La nivelul Ministerului Finanţelor am încercat ca toate aceste iniţiative de garantare să nu se canibalizeze între ele |
16 aug. 2023 |
Brokerii de asigurare au avut de plătit datorii totale către companiile de asigurări şi reasigurări de 201,1 mil. lei în T1/2023, cu 25% mai mult faţă de T1/2022, în timp ce valoarea creanţelor totale consemnate de brokeri a scăzut cu 2,6%, până la 127,2 mil. lei |
16 aug. 2023 |
Cum au evoluat soldurile celor mai creditate sectoare la finalul lunii iunie 2023: Agricultura, construcţiile şi administraţia publică au prins cel mai mare elan al soldului finanţărilor, în timp ce la polul opus, creditarea populaţiei creşte cu cel mai mic ritm de până acum, de numai 2,2% |
15 aug. 2023 |
Brokerii de asigurări şi-au încetinit avansul semnificativ pe RCA în T1/2023. Safety Broker conduce în continuare topul, urmat de Destine Broker şi Inter Broker |
15 aug. 2023 |
Companiile de asigurări au cedat în reasigurare peste 1,9 mld. lei în T1/2023, cu 25,6% mai mult faţă de T1/2022, iar gradul de cedare în reasigurare a depăşit 40%, cel mai mare nivel din ultimii cinci ani |
15 aug. 2023 |
Călin Matei, CEO Groupama: Asigurarea RCA înseamnă o nevoie de investiţie pentru ca solvabilitatea companiei să fie la nivelul corect. Pentru noi a fost foarte important să menţinem un nivel al solvabilităţii foarte bun, iar acest lucru a presupus infuzii de capital de peste 500 mil. lei în ultimii 3 ani |
15 aug. 2023 |
Soldul creditării populaţiei creşte cu cel mai mic ritm de până acum, 2,2%, în timp ce soldul finanţărilor acordate sectoarelor agriculturii şi construcţiilor creşte cu peste 17% la final de iunie 2023 |
14 aug. 2023 |
Pe măsură ce timpul trece, băncile mai reduc din dobânda oferită depozitelor la termen pentru populaţie. Dacă luna trecută vârful principalelor trei scadenţe se afla la 7,5% pentru 3 luni, 7,8% la 6 luni şi 8,75% la 12 luni, acum a ajuns la 7,1%, 7,8% şi 8,05% |
14 aug. 2023 |
Companiile de asigurări au plătit despăgubiri de 1,78 mld. lei în primele trei luni din 2023, cu 22,6% mai mult. Euroins, înainte de a se prăbuşi, conducea topul, urmat de Groupama şi Allianz-Ţiriac |
14 aug. 2023 |
Călin Matei, Groupama: Pentru a menţine solvabilitatea, odată cu un volum mai mare pe RCA, a fost nevoie de infuzii de capital de 500 milioane lei |
11 aug. 2023 |
Ciprian Dascălu, economistul-şef al BCR: Nu vedem o reducere de dobândă mai devreme de mijlocul anului 2024, în mai-august |
11 aug. 2023 |
ZF Live. Ciprian Dascălu, economistul-şef al BCR: Dacă consolidarea fiscală nu se va realiza, vom vedea presiuni pe cursul valutar – noi oricum vedem cursul la 5,05 lei/euro pentru finalul anului -, iar dobânzile la lei la tilurile de stat vor creşte din nou, ceea ce va afecta toată piaţa |
10 aug. 2023 |
Inflaţia se duce în jos, dar abia în 2024, când va fi sub dobânda-cheie, vor începe dobânzile să scadă. Cursul de schimb a ajutat foarte mult în temperarea inflaţiei şi în stabilitatea financiară. Activitatea de creditare s-a temperat, era normal |
10 aug. 2023 |
Asirom a primit aprobarea ASF pentru a-şi reduce capitalul social astfel încât să poată acoperi pierderile. Operaţiunea avea aprobarea acţionarilor Asirom din noiembrie 2022 |
09 aug. 2023 |
Mugur Isărescu, BNR: Cursul de schimb ne-a ajutat în temperarea inflaţiei şi în stabilitatae financiară, menţinerea unui tonus relativ pozitiv la nivelul populaţiei în ciuda presiunilor puternice care au venit ca urmare a războiului din Ucraina |
09 aug. 2023 |
Mugur Isărescu, BNR: Cursul de schimb ne-a ajutat în temperarea inflaţiei şi în stabilitatae financiară, menţinerea unui tonus relativ pozitiv la nivelul populaţiei în ciuda presiunilor puternice care au venit ca urmare a războiului din Ucraina |
09 aug. 2023 |
Mugur Isărescu, BNR: Nu trebuie să împovărăm prea mult, dar treptat, treptat trebuie să renunţăm a privilegiile fiscale. Se negociază greu pentru că fiecare are electoratul său |
09 aug. 2023 |
Mugur Isărescu, BNR: Fiecare măsură fiscală poate să aibă efecte diverse asupra cererii, asupra creşterii economice şi asupra inflaţiei. Le vom explica atunci când vor apărea. Subiectul pe care noi îl abordăm acum este că noi sprijinim un program al Guvernului de ajustare fiscală şi de consolidare fiscală |
09 aug. 2023 |
Mugur Isărescu, BNR: Dacă corecţia fiscală şi consolidarea fiscală nu ating nivelurile care sunt percepute a fi necesare de către instituţiile cu care lucrăm, o bună parte din corecţie se va face de către pieţe. Când corecţia se face prin mecanisme de piaţă este mult mai greu de controlat. Se duce pe curs, nu o să mai intre prea mulţi bani în România. |
09 aug. 2023 |
Cum sunt „încurajaţi“ şoferii să facă poliţe RCA pe 12 luni în loc să recurgă la perioade mai mici de un an. Preţul unei poliţe RCA pe 6 luni este la o diferenţă de doar câţiva lei faţă de o poliţă pe 12 luni, iar în unele cazuri poţi plăti chiar mai mult pentru 6 luni |
09 aug. 2023 |
ASF vrea să prelungească valabilitatea poliţelor RCA emise de Euroins, care ar înceta de drept pe 8 septembrie 2023, cu încă 90 de zile. Pe cine ajută de fapt această propunere dacă şoferii care au poliţe valabile la Euroins primesc încă trei luni în care să adâncească gaura la FGA? |
09 aug. 2023 |
Isărescu, BNR: În cazul în care corecţia şi consolidarea fiscală ajung pe mâinile pieţelor, dispare controlul, costul se duce pe curs, rezerva va fi afectată, dispare lichiditatea şi cresc dobânzile. Problema României este mult mai serioasă din punct de vedere fiscal decât se discută |
08 aug. 2023 |
Preţul unei poliţe RCA pe şase luni este la o diferenţă de doar câţiva lei faţă de o poliţă pe 12 luni, iar uneori poţi plăti chiar mai mult pe şase luni |
07 aug. 2023 |
Brokerii au ajuns la prime intermediate de peste 3,5 mld. lei în T1/2023. Safety Broker a rămas lider în topul brokerilor, urmat de Destine Broker şi Inter Broker |
07 aug. 2023 |
ING Bank lansează InBusiness, un blog pentru antreprenorii români |
07 aug. 2023 |
Asigurătorii au constituit rezerve tehnice pentru daune viitoare de 21,5 mld. lei în T1/2023, cu 1,4% mai puţin faţă de T1/2022 |
07 aug. 2023 |
Numărul accidentelor de circulaţie cu utilizatorii de trotinete electrice este în creştere în ultimii ani. În 2022 au avut loc 1.250 de accidente uşoare şi grave |
07 aug. 2023 |
Intesa Sanpaolo Bank lansează un nou produs de economisire cu dobândă de 7,75%/an, care vine şi cu asigurare de viaţă de la Groupama |
04 aug. 2023 |
ASF vrea să dea mai mult timp asiguraţilor pentru a-şi încheia din timp poliţele RCA. Acum, valabilitatea poliţelor RCA poate începe la cel mult 30 de zile după emitere, iar proiectul de lege prevede majorarea termenului la 60 de zile |
03 aug. 2023 |
Subscrieri de 200 mil. lei la Signal Iduna în S1/2023, în creştere cu 34%. Tiberiu Maier, CEO: Avem în plan şi pentru următoarea perioadă o creştere cu două cifre şi pe asigurările de sănătate şi pe cele generale |
03 aug. 2023 |
FGA: Falimentul City Insurance a ajuns la aproape 1 mld. lei pagubă şi mai sunt 154.625 cereri de plată de instrumentat. Până la cât va urca gaura City Insurance şi ce impact va avea Euroins, al doilea mare crah din piaţa asigurărilor? |
03 aug. 2023 |
Românii au făcut 145 milioane de tranzacţii cu Revolut în S1/2023, la fel ca în primele trei trimestre din 2022 |
03 aug. 2023 |
UNSAR: 9 din 10 români cred că ar fi benefică publicarea anuală de o autoritate competentă a unor preţuri de referinţă pe piaţa de reparaţii auto |
02 aug. 2023 |
FGA a plătit 434,3 mil. lei în primele 7 luni din 2023, în contul a cinci falimente de pe piaţa asigurărilor. Peste 87% din sumă au fost plăţi în contul falimentului City Insurance, respectiv 380,3 mil. lei şi 27,2 mil. lei au fost plăţi în contul Euroins |
02 aug. 2023 |
Banca de Investiţii şi Dezvoltare nu-şi găseşte cei zece executivi nici la a patra încercare |
01 aug. 2023 |
Sucursalele companiilor de asigurări au subscris prime de peste 620 mil. lei în T1/2023, în creştere cu 36%. Aproape 70% au fost doar subscrieri pe asigurări generale |
01 aug. 2023 |
TBI Bank extinde parteneriatul cu Flanco şi permite plăţile pe sistemul Buy Now Pay Later şi în magazinele offline ale retailerului |