31 iul. 2024 |
Bursă. Electrica, joint-venture cu EsyaSoft Holding pentru a-şi extinde portofoliul cu noi segmente de business care facilitează tranziţia energetică |
31 iul. 2024 |
Contrapartea Centrală întârzie. ASF: CCP ne-a notificat că nu este în măsură să respecte termenul de 8 septembrie 2024 pentru declararea dosarului complet şi că vrea prelungire cu 30 de zile. Am acordat 90 de zile |
31 iul. 2024 |
Bursă. Horia Cardoş, proprietarul grupului Agroland, a vândut acţiuni în valoare de 8 mil. lei într-un plasament privat |
31 iul. 2024 |
Bursă. ASF: Contrapartea Centrală solicită încă 30 de zile la termenul pentru declararea dosarului complet. Am acordat 90 de zile |
31 iul. 2024 |
Fondurile mutuale au ajuns la un număr record de peste 700.000 de investitori: 192.000 de clienţi s-au alăturat în doar un an. Activele nete au urcat cu 34% în 12 luni, până la 24,5 miliarde de lei. |
30 iul. 2024 |
Listarea Hidroelectrica şi maximele ulterioare de la bursă au adus 38.384 de investitori în fondurile de acţiuni în doar un an: numărul acestora a ajuns la 98.000 în iunie 2024. Activele nete ale celor 24 de fonduri de acţiuni au crescut cu 77,7%, la 5,5 mld. lei. |
30 iul. 2024 |
Bursă. Clotilde Armand, care timp de patru ani a fost primar al sectorului 1 din Bucureşti, are investiţii de 523.000 de euro în titluri de stat, 21.000 de euro în acţiuni Petrom, câte 12.000 de euro în Banca Transilvania şi Nuclearelectrica şi 7.000 de euro la Romgaz |
30 iul. 2024 |
Bursă. Holdingul de materiale de construcţii Roca Industry vrea să vândă obligaţiuni de maximum 50 mil. lei în una sau mai multe tranşe |
30 iul. 2024 |
Bursă. Premier Energy a finalizat tranzacţia cu Iberdrola pentru achiziţia parcului eolian operaţional Mihai Viteazu din judeţul Constanţa |
30 iul. 2024 |
Bursă. Alina Gorghiu, ministrul Justiţiei, are investiţii în titluri de stat în valoare de 474.000 de dolari şi 310.000 de euro |
29 iul. 2024 |
Bursă. Romgaz: hidrocarburi în creştere cu 4,6% şi energie electrică în scădere cu 9,4% în S1/2024 faţă de S1/2023 |
29 iul. 2024 |
Interviu ZF. Irina Cristescu, CEO XTB România: Majoritatea clienţilor din România preferă CFD-uri, ETF-uri şi acţiuni |
29 iul. 2024 |
Bursă. One United Properties a majorat la 20 mil. euro o facilitate de credit contractată în 2021 pentru One Cotroceni Park Office fazele 1 şi 2 |
26 iul. 2024 |
Bursă. Zece analişti se aşteaptă ca OMV Petrom să raporteze în T2/2024 un profit de 1,2 mld. lei, fără a lua în calcul elementele speciale. Preţul ţintă mediu oferit de aceştia pentru acţiuni este de 0,693 lei, faţă de circa 0,78 lei la cât se tranzacţionează acum |
26 iul. 2024 |
Avuţia financiară a românilor stă în numerar şi depozite (35,2%), acţiuni şi fonduri (30,4%), pensii şi asigurări (13%) şi altele (21,4%). Din active financiare de 12.192 euro per capita, 3.706 euro sunt în acţiuni şi fonduri |
25 iul. 2024 |
Bursă. „Cei şapte magnifici“ au făcut răscumpărări de acţiuni de peste 200 mld. dolari în ultimul an. Apple şi Alphabet, cele mai mari pachete |
25 iul. 2024 |
Bursă. Mai sunt câteva zile până la închiderea perioadei de vot în programul BVB Arena. Publicul va alege trei dintre cele 15 finaliste ale ediţiei din 2024 |
25 iul. 2024 |
Bursa de la Bucureşti se aliniază cu pieţele externe şi încheie cea mai slabă şedinţă din ultima lună. Minus 1,4% pentru indicele BET, determinat de scăderi de 3,6% la BRD, 2,8% la Digi şi 2,6% la Transelectrica. Doar FP pe plus, de 1,6% |
25 iul. 2024 |
Atenţie, români: După pensionare standardul de viaţă scade brusc şi trebuie să economiseşti suplimentar cât timp munceşti |
25 iul. 2024 |
Bursă. Ce recomandări au pentru investitori. Analiştii aşteaptă de la Petrom un profit de 1,2 mld. lei în T2/2024, fără a lua în calcul elemente speciale |
24 iul. 2024 |
Indicele bet supraperformează. Cum se poziţionează BVB de la începutul anului faţă de alte burse: Cu o creştere de 20%, suntem peste Wall Street (17%), Berlin (10%) sau Paris (1%). Cu tot cu dividende, investitorii români au un randament de peste 28% |
24 iul. 2024 |
Bursă. Agenţia americană Fitch Ratings a atribuit operatorului de telecomunicaţii Digi Communications ratingul IDR „BB”, perspectivă stabilă |
24 iul. 2024 |
Bursă. Certinvest lansează al patrulea fond din ultimele 10 luni. FIA Certinvest Sector Focus direcţionează resurse către acele industrii şi sub-industrii cu potenţial de creştere |
24 iul. 2024 |
Bursă. Digi primeşte ratingul IDR „BB” cu perspectivă stabilă din partea Fitch Ratings |
24 iul. 2024 |
Bursă. Certinvest deschide oferta publică iniţială pentru un nou fond, FIA Certinvest Sector Focus |
23 iul. 2024 |
Bursă. Ce se mai întâmplă cu banii a 8,2 milioane de români: Activele Pilon II, la maxim istoric de 143 mld. lei în iunie. Randament mediu de 6,6% în şase luni. Totalul activelor a crescut cu 13,1% în S1/2024, jumătate din contribuţii şi jumătate din câştig net |
23 iul. 2024 |
Bursă. Acţiunile CrowdStrike au pierdut doar 16% din valoare în pofida faptului că firma americană a fost în centrul celei mai mari întreruperi de servicii IT din istorie. De ce? |
23 iul. 2024 |
Bursă. Acţiunile BRD au plus 6% în ultima săptămână pe o bursă în creştere cu doar 0,5%. De unde vine performanţa |
23 iul. 2024 |
Bogdan Maioreanu, analist eToro: Pana informatică generată de Crowdstrike creează oportunităţi pentru alte companii de securitate cibernetică |
23 iul. 2024 |
Bursă. SafeTech Innovations, parte principală dintr-un contract de 13 mil. lei din fonduri nerambursabile. Contractantul, Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică |
23 iul. 2024 |
Bursă. Simtel Team a semnat un contract de 66,5 mil. lei cu o companie din industria metalurgică care prevede construcţia şi punerea în funcţiune a unei centrale electrice fotovoltaice |
23 iul. 2024 |
Bursă. Retailerul online Vivre Deco a depus la Tribunalul Bucureşti planul de reorganizare după ce acesta a fost aprobat de către acţionari la propunerea administratorului special |
23 iul. 2024 |
Cum se poziţionează BVB de la începutul anului faţă de alte burse: Cu o creştere de 20%, suntem peste Wall Street (17%), Berlin (10%) sau Paris (1%). Cu tot cu dividende, investitorii români au un randament de peste 28% |
23 iul. 2024 |
Bursă. Acţiunile Aquila cresc într-o săptămână cu 6,3%, comparativ cu 0,8% pentru indicele de referinţă BET |
23 iul. 2024 |
Cum se poziţionează BVB de la începutul anului faţă de alte burse: cu o creştere de 20%, suntem peste Wall Street (17%), Berlin (10%) sau Paris (1%). Cu tot cu dividende, investitorii români au un randament de peste 28% |
23 iul. 2024 |
Bursă. Cum se poziţionează BVB de la începutul anului faţă de alte burse: cu o creştere de 20%, suntem peste Wall Street (17%), Berlin (10%) sau Paris (1%). Cu tot cu dividende, investitorii români au un randament de peste 28% |
22 iul. 2024 |
România, încă o dată la coada listei. Sau despre cât potenţial avem. Fondurile de investiţii din România reprezintă 2% din PIB, faţă de 10% în Polonia şi 20% în Ungaria. Pentru a ajunge la nivelul Ungariei, activele ar trebui să crească de 10 ori. La nivel european, activele fondurilor de investiţii reprezintă peste 100% din PIB |
21 iul. 2024 |
Activele fondurilor de investiţii din România şi Bulgaria reprezintă 2% din PIB, cel mai scăzut nivel din Europa |
21 iul. 2024 |
Bursa de Valori Bucureşti a urmat alte burse din afară şi a trecut abrupt pe roşu după întreruperea globală a serviciilor informatice. Cele mai mari scăderi din BET, la One United (-2,3%), Transgaz (-1,6%), Banca Transilvania (-1,5%) |
21 iul. 2024 |
Blocajul informatic mondial a transmis unde de şoc în pieţele financiare. Au fost afectate bănci, aeroporturi, companii feroviare, posturi de televiziune, burse şi servicii de securitate |
19 iul. 2024 |
Analiză XTB: Piaţa de capital, sub presiune din cauza blocajului informatic mondial. Cifrele în scădere seamănă teamă în rândul investitorilor |
19 iul. 2024 |
Bursă. Acţionarii Nuclearelectrica au aprobat continuarea proiectului reactoarelor modulare mici şi majorarea unui credit acordat RoPower la 243 mil. dolari |
18 iul. 2024 |
Care sunt acţionarii CCP.RO şi noutăţile cu privire la proiectul demarat în 2019 de Bursa de Valori Bucureşti prin care vor fi lansate produsele derivate |
18 iul. 2024 |
JT Grup Oil are prima zi de tranzacţionare la Bursa de Valori pe 6 august. Acţiunile, sub simbolul JTG |
16 iul. 2024 |
Riscuri insuficient de bine evaluate la momentul subscrierii în obligaţiuni corporative: nu sunt garantate, nu comunică deciziile importante, au dificultăţi financiare. Şase din 44 de companii care au emisiuni în derulare au ajuns în insolvenţă. Cum să te protejezi |
15 iul. 2024 |
Bursă. Ce multipli raportaţi la active şi la profit au acţiunile Banca Transilvania şi BRD şi Erste Bank şi cum este situaţia în regiune. Preţuri-ţintă în creştere: 35,9 lei pentru Banca Transilvania, 22,82 lei în cazul BRD şi 244,21 lei pentru Erste Bank. |
15 iul. 2024 |
Bursă. Transelectrica pierde încă 1 milion de lei într-un proces cu un fost angajat după o hotărâre a Centrului de Arbitraj de la Viena |
15 iul. 2024 |
Bursă. Din finanţări de 816 mil. euro în derulare la BVB, 20 mil. euro sunt în aer. Cum pot fi protejaţi deţinătorii de obligaţiuni corporative. „Obligatarii ar trebui să fie protejaţi ca şi în cazul creditului.“ |
12 iul. 2024 |
Bursă. De la minus 34% la plus 95% au avut în S1/2024 acţiunile companiilor incluse în indicele BETAeRO. Indicele a crescut cu 8% în prima jumătate a anului, cu 20 de companii pe minus şi 17 pe plus. |
12 iul. 2024 |
Bursă. Investitorii români au plasat 4,2 mil. euro în ETF-ul celor de la InterCapital AM de la lansare. Croaţii şi slovenii au adus active de 8,5 mil. euro |
12 iul. 2024 |
Bursă. Goldring ajustează pozitiv preţul ţintă pentru acţiunile Sphera şi anticipează un randament de până la 7% în următorul an |
12 iul. 2024 |
Bursă. Valentin Budeş, CFO al grupului Sphera şi Răzvan Lefter, membru CA, au vândut acţiuni de 3,2 mil. lei |
11 iul. 2024 |
Bursă. Protagonistă inedită între cele mai căutate acţiuni, ETF-ul croaţilor a bătut Petrom şi Hidroelectrica la lichiditate. Indicele BET a urcat joi la un nou maxim istoric pe fondul aprecierii Aquila, TTS şi Electrica |
10 iul. 2024 |
Cum au evoluat portofoliile de investiţii ale celor mai tineri membri din boardul BNR: Cristian Popa a mizat pe Digi şi Sphera, alegeri care s-au dovedit câştigătoare. Csaba Bálint şi-a plasat bani în titluri de stat în euro şi lei şi a primit cupoane |
09 iul. 2024 |
Interviu ZF. Olga Milko, Freedom24: În timp ce pieţele dezvoltate pot oferi profituri constante, pieţele emergente, precum România, pot oferi perspective foarte bune de creştere. Ţinta Freedom24 pentru România este să atragă 20.000 de clienţi până la sfârşitul acestui an. |
09 iul. 2024 |
Bursă. Fondul de pensii facultative Pensia Mea administrat de BT Pensii îşi face exitul de la dezvoltatorul imobiliar One United Properties după ce achiziţionase majoritatea acţiunilor în aprilie |
08 iul. 2024 |
Bursă. În timp ce unele fonduri de pensii sunt obligate să vândă din Petrom pentru a scădea sub limita legală de 5%, altele cu expuneri mai reduse profită şi intră la cumpărare. NN Pensii şi Metropolitan Life au vândut cel mai mult, iar Aripi şi BCR şi-au majorat participaţiile |
08 iul. 2024 |
Acţiunile Transelectrica se apreciază pe Bursă cu 12% în două zile. Ce ar putea sta la baza creşterii |
08 iul. 2024 |
Bursă. ASF a transmis Ministerului Finanţelor forma revizuită a proiectului de lege care prevede menţinerea obligaţiei de a întocmi şi publica raportul trimestrial, simplificarea procedurilor şi reducerea perioadei de timp necesar pentru atragerea de capital |
08 iul. 2024 |
Bursă. DN Agrar Group, cea mai mare fermă zootehnică integrată din România, a livrat cu 17% mai mult lapte în primul semestru din 2024 faţă de aceeaşi perioadă din 2023 |
05 iul. 2024 |
ONE Gallery Floreasca a semnat un contract de închiriere de peste 40 mil. euro pe 17 ani cu Tomcat Comserv, operator al brandurilor Treevi, Elephante, Sagakura, BaoHouse |
05 iul. 2024 |
Bursă. Login Gabriel şi Niculae Dan, acţionarii semnificativi ai Transilvania Broker de Asigurare, au cedat împreună 27,9% din acţiuni. Cumpărătorul, compania cehă Partners Financial Services |
04 iul. 2024 |
Bursă. Acţiunile Porsche se tranzacţionează sub preţul din IPO, dar compania se aşteaptă să prindă viteză în 2024, cu patru noi lansări de modele Panamera, Macan, Taycan şi 911 |
03 iul. 2024 |
Acţiunile NuScale, compania americană care vrea să dezvolte reactoare de mici dimensiuni la Doiceşti în Dâmboviţa, au plus 232% pe Wall Street anul acesta. De ce? |
03 iul. 2024 |
Raport Saxo Bank pentru T3/2024: Energie şi cereale mai scumpe. Acţiunile europene vor fi evaluate mai sus în comparaţie cu alte pieţe |
03 iul. 2024 |
Bursă. Producătorul de ambalaje Promateris, cu fraţii Pavăl în acţionariat, a obţinut în ultimii patru ani fonduri norvegiene de 2,3 mil. euro |
02 iul. 2024 |
Bursă. Comisia Europeană şi-a exprimat punctul de vedere pozitiv cu privire la proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă |
02 iul. 2024 |
Una rece, alta caldă. Bursa de la Bucureşti revine pe plus de 0,3% marţi, după aprecieri de 1,5% pentru Hidroelectrica, 1,1 % pentru Transgaz şi TeraPlast şi 0,6% la Banca Transilvania |