22 iul. 2025 |
Apel al societăţii civile pentru protejarea autonomiei Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării/ Cincisprezece organizaţii reclamă că o posibilă comasare cu Avocatul Poporului ar vulnerabiliza şi mai mult victimele discriminării |
22 iul. 2025 |
MIPE: Peste 600 milioane euro au ajuns la IMM-uri prin garanţia InvestEU, finanţată prin PNRR/ Valoarea medie a finanţării s-a ridicat la circa 300.000 euro |
22 iul. 2025 |
Percheziţii în Capitală şi în judeţele Dâmboviţa şi Ilfov, într-un dosar de delapidare cu un prejudiciu de peste 4,5 milioane de lei/ Opt reprezentanţi ai unei firme din domeniul energetic, acuzaţi de plăţi fictive către furnizori sau alte sucursale |
22 iul. 2025 |
Accident rutier cu şase victime, între Pechea şi Costache Negri, judeţul Galaţi |
22 iul. 2025 |
MIPE: Peste 600 milioane euro au ajuns la IMM-uri prin garanţia InvestEU, finanţată prin PNRR/ Valoarea medie a finanţării s-a ridicat la circa 300.000 euro |
21 iul. 2025 |
Fostul ministru al Mediului Mircea Fechet, despre cazul de corupţie de la vârful Direcţiei Silvice Maramureş: Acum 25 de ani se furau pădurile cu trenul, cum mi-au spus oameni ai locului. Ani de zile, pădurea a fost tratată ca o pradă |
21 iul. 2025 |
Alertă MApn în noaptea de luni spre marţi: Ţinţe aeriene semnalate la nord de frontiera cu România/ Au fost detectate 12 ţinte aeriene ucrainene, patru au pătruns neintenţionat în spaţiul aerian românesc, fără risc pentru populaţie |
17 iul. 2025 |
Selly, după incidentele de la „Beach, Please!”: Dragi părinţi, copiii voştri ascultă hip-hop, nu înseamnă că sunt depravaţi sau drogaţi! Vreţi să interziceţi asta? Eu n-aş vrea să trăiesc într-o ţară unde revine cenzura! Voi ce ascultaţi în tinereţe? |
17 iul. 2025 |
Elena Udrea va fi eliberată din închisoare/ Tribunalul Prahova a respins contestaţia procurorilor/ Decizia este definitivă |
17 iul. 2025 |
„Beach, Please!” - Selly: Dragi părinţi, copiii voştri ascultă hip-hop, nu înseamnă că sunt depravaţi sau drogaţi! Vreţi să interziceţi asta? N-aş vrea să trăiesc într-o ţară unde revine cenzura!/ Ce le răspunde celor care îl numesc ”copil al sistemului” |
17 iul. 2025 |
„Beach, Please!” - Selly: Dragi părinţi, copiii voştri ascultă hip-hop, nu înseamnă că sunt depravaţi sau drogaţi! Vreţi să interziceţi asta? N-aş vrea să trăiesc într-o ţară unde revine cenzura!/ Ce le răspunde celor care îl numesc ”copil al sistemului” |
17 iul. 2025 |
Patru proiecte de infrastructură vor fi realizate de Primăria Capitalei şi Primăria Sectorului 1: Podurile Băneasa şi Constanţa, Calea Griviţei şi drumul de legătură cu strada Biharia/ Anunţul lui Stelian Bujduveanu |
17 iul. 2025 |
Adrian Alexandrov, partenerul Elenei Udrea: Cea mică nu ştie încă vestea, pentru că am vorbit cu Elena şi vrem să-i facem o surpriză/ Cum a primit el vestea eliberării din închisore a Elenei Udrea |
16 iul. 2025 |
Mehedinţi: Trafic blocat pe DN 6, la ieşire din Orşova, din cauza unui autotren răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet/ Combustibilul din autovehicul se scurge în Dunăre/ Au fost anunţate Garda de Mediu şi Apele Române |
16 iul. 2025 |
Pasajele Bucur - Obor şi Lujerului, precum şi Podul Băneasa intră în reparaţii capitale. Primarul Bucureştiului anunţă că cele trei obiective sunt clasificate în gradul V de risc seismic şi reprezintă un pericol real pentru siguranţa circulaţiei |
16 iul. 2025 |
Fostul director general al Romsilva Teodor Ţigan a dat în judecată regia, după ce a fost concediat de la Direcţia Silvică Arad/ Reacţia ministrului Mediului: Este o rupere totală, totală de realitate |
16 iul. 2025 |
Buzoianu, despre reorganizarea Romsilva: Vom scădea numărul de direcţii silvice. Îmi doresc să luăm oameni din locuri unde împing hârtii dintr-o zonă în alta şi să-i ducem pe teren/ Ministrul a dezvăluit că Romsilva are un hotel de 4 stele în Capitală |
16 iul. 2025 |
Buzoianu, despre reorganizarea Romsilva: Vom scădea numărul de direcţii silvice. Îmi doresc să luăm oameni din locuri unde împing hârtii dintr-o zonă în alta şi să-i ducem pe teren, acolo unde e nevoie de ei. Dezvăluirea făcută de ministrul Mediului |
16 iul. 2025 |
Ministerul Mediului pregăteşte un proiect privind creşterea „drastică” a amenzilor date celor care hrănesc animalele sălbatice/ Buzoianu, despre urşii de pe Transfăgărăşan: În zone cu risc de incidente se pot pune sisteme TV cu circuit închis |
16 iul. 2025 |
Buzoianu, despre reorganizarea Romsilva: Vom scădea numărul de direcţii silvice. Îmi doresc să luăm oameni din locuri unde împing hârtii dintr-o zonă în alta şi să-i ducem pe teren/ Ministrul a dezvăluit că Regia are un hotel de 4 stele în Capitală |
15 iul. 2025 |
Salarii micşorate la Compania Naţională de Investiţii şi la Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, subordonate Ministerului Dezvoltării/ Anulţul făcut de ministrul Cseke Attila |
15 iul. 2025 |
„Îţi dau un topor în cap şi mă duc la puşcărie... S-ar putea să te jupoi” - Ameninţările unui bărbat pentru fosta concubină, deşi avea ordin de protecţie împotriva sa/ Acesta a fost arestat, la propunerea procurorilor |
15 iul. 2025 |
„Îţi dau un topor în cap şi mă duc la puşcărie... S-ar putea să te jupoi” - Ameninţările unui bărbat pentru fosta concubină, deşi avea ordin de protecţie împotriva sa/ Acesta a fost arestat, la propunerea procurorilor |
15 iul. 2025 |
Reforma administrativă: reducerea numărului de angajaţi publici în localităţile unde scade numărul locuitorilor, condiţionarea achiziţiei unei maşini de achitarea taxelor locale, recuperarea permisului auto doar după plata amenzilor/ Alte măsuri MDLPA |
14 iul. 2025 |
Nicuşor Dan, întrebat dacă liderii PSD practică un şantaj ameninţând cu ieşirea de la guvernare: Eu sunt mulţumit că toate cele patru partide şi minorităţile au înţeles imperativul de moment pentru România. Acum funcţionează şi este cel mai important |
14 iul. 2025 |
Procurorii cer arestarea în lipsă a bărbatului acuzat că şi-a ucis concubina şi apoi a incendiat casa din Miheşu de Câmpie, judeţul Mureş, în care se afla cadavrul/ Acesta este căutat de aproape o săptămână de forţe impresionante |
14 iul. 2025 |
Economistul Ionuţ Dumitru, despre situaţia fiscal-bugetară a României şi diferenţa faţă de criza financiară din 2008: Acum, avem o problemă explicată într-o proporţie covârşitoare de sectorul public, iar sectorul privat pare mai echilibrat |
14 iul. 2025 |
Preşedintele Nicuşor Dan: România are nevoie de o lege a salarizării unitare, care să conţină şi sporurile, iar acestea trebuie să dispară. Pentru asta, ne trebuie un an, un an si jumătate |
14 iul. 2025 |
Nicuşor Dan, despre marea evaziune fiscală, digitalizarea ANAF şi rata mică de colectare a taxelor: E o discuţie în curs. Informatizarea ANAF este unul dintre punctele importante ale strategiei. Nişte progrese s-au mai făcut la colectare în 2024 |
14 iul. 2025 |
Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid |
14 iul. 2025 |
Nicuşor Dan, despre pensiile magistraţilor: O greşeală uriaşă a politicului. Există o prevedere tranzitorie în lege că cei care îndeplinesc acum cerinţele de pensionare se pot pensiona mai târziu în aceleaşi condiţii. Deci nu trebuie să se precipite |
14 iul. 2025 |
Spitalul ”Agrippa Ionescu”: Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru o ventilaţie eficientă/ Este internat în continuare la ATI |
13 iul. 2025 |
Primăria Capitalei pune la dispoziţia elevilor, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Bucureşti, o platformă pentru elevii care se pregătesc să se înscrie la liceu/ Anunţul primarului general |
13 iul. 2025 |
Primăria Capitalei pune la dispoziţia elevilor bucureşteni, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar, o platformă pentru absolvenţii care se pregătesc să se înscrie la liceu/ Anunţul primarului general |
13 iul. 2025 |
Ministrul de Externe despre sinecurişti: E o temă veche, problema e cunoscută de mult timp/ Oana Ţoiu a dezvăluit că sunt şi „câteva cazuri” de detaşări la care se uită „cu surprindere: Grădiniţa Bobocel, comuna Moş Ion Roată” |
13 iul. 2025 |
Semnalul de alarmă tras de ministrul Mediului/ România se confruntă cu o problemă gravă: peste 100.000 de hectare s-au transformat în deşert sau urmează să se deşertifice/ Soluţiile propuse de Diana Buzoianu - FOTO |
12 iul. 2025 |
Ministrul Sănătăţii, despre mâncarea din spitale: Nu e o problemă de sistem sau de norme, ci de management şi de bun simţ. Acolo unde problemele persistă, nu voi ezita să le fac publice şi să iau măsuri/ Avertismentul lui Alexandru Rogobete |
12 iul. 2025 |
Ilie Bolojan: Românii ne vor judeca după acţiuni. Adversarii noştri sunt promisiunile fără fundament, funcţiile fără responsabilitate, câştigul nemeritat fără muncă. Vom moderniza România fără să ne pierdem rădăcinile |
12 iul. 2025 |
Ilie Bolojan: Românii ne vor judeca după acţiuni. Adversarii noştri sunt promisiunile fără fundament, funcţiile fără responsabilitate, câştigul nemeritat fără muncă. Vom moderniza România fără să ne pierdem rădăcinile |
11 iul. 2025 |
Protest al sindicaliştilor de la Apele Române, în faţa Ministerului Mediului: „Mai puţini oameni, mai multe riscuri” |
11 iul. 2025 |
Primăria Capitalei a lansat în dezbatere publică Planul de Acţiune pentru un Oraş Verde, în cadrul programului BERD Green Cities. Direcţii de dezvoltare durabilă până în 2040, calitatea aerului, transport eficient, energie verde şi regenerare urbană |
11 iul. 2025 |
Protest al sindicaliştilor de la Apele Române, în faţa Ministerului Mediului: „Mai puţini oameni, mai multe riscuri” |
11 iul. 2025 |
CNAS atrage atenţia asupra unor posibile înşelătorii, după ce mai multe persoane au fost apelate de pretinşi angajaţi ai instituţiei: Casele de asigurări de sănătate nu solicită asiguraţilor informaţii despre conturi bancare |
10 iul. 2025 |
Ministerul Finanţelor: România, mai aproape de revenirea pe traiectoria fiscal-bugetară, potrivit Moody’s. Pachetul fiscal asumat de Executiv va genera o consolidare de aproximativ 0,6% din PIB pentru 2025/ Principalele provocări semnalate de Moody's |
10 iul. 2025 |
Grup infracţional organizat, specializat în camătă, şantaj şi spălarea banilor, destructurat de poliţişti şi procurori/ Membrii reţelei, acuzaţi că cereau dobânzi de până la 100% şi că îi ameninţau pe cei împrumutaţi dacă nu respectau termenele |
10 iul. 2025 |
Ministerul Finanţelor: România, mai aproape de revenirea pe traiectoria fiscal-bugetară, potrivit Moody’s. Pachetul fiscal asumat de Executiv va genera o consolidare de aproximativ 0,6% din PIB pentru 2025 |
10 iul. 2025 |
Ministerul Finanţelor: România, mai aproape de revenirea pe traiectoria fiscal-bugetară, potrivit Moody’s. Pachetul fiscal asumat de Executiv va genera o consolidare de aproximativ 0,6% din PIB pentru 2025/ Principalele provocări semnalate de Moody's |
10 iul. 2025 |
Ministrul Economiei, despre posibile ameninţări după declaraţiile că vrea să reducă salariile şefilor de companii: Unele cu subiect şi predicat, ca să pot merge la Parchet, nu; dar chestiuni indirecte, da; voalat sau prin intermediari |
10 iul. 2025 |
Radu Miruţă, întrebat dacă vreun şef de companie din subordinea Ministerului Economiei este dispus să renunţe de bunăvoie la salariul uriaş: N-am văzut minunea asta până acum, dar va veni în sens invers, adică de la minister spre dumnealor |
10 iul. 2025 |
Ministrul Economiei, întrebat despre reacţia unor lideri PSD, inclusiv a lui Marcel Ciolacu, potrivit cărora situaţia României nu ar fi atât de gravă: Ce să vă zic, e chelul care-şi pune mâna în cap. A fost parte din cauza pentru care s-a ajuns aici |
10 iul. 2025 |
Radu Miruţă, întrebat dacă vreun şef de companie din subordinea Ministerului Economiei este dispus să renunţe de bunăvoie la salariul uriaş: N-am văzut minunea asta până acum, dar va veni în sens invers, adică de la minister spre dumnealor |
09 iul. 2025 |
Amenzi de 4000 de lei pentru un ploieştean care îşi renovează casa şi care, în loc să încheie contract cu firma de salubritate, a chemat pe cineva să ia molozul cu căruţa - FOTO |
09 iul. 2025 |
Procurorii au pus sechestru pe conturile şi bunurile lui Horaţiu Potra, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare a banilor/ Măsura vizează peste 24 milioane de lei, aproape 30 de kilograme de aur, un imobil în Capitală şi 11 imobile din Sibiu |
09 iul. 2025 |
Procurorii au pus sechestru pe conturile şi bunurile lui Horaţiu Potra, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare a banilor/ Măsura vizează peste 24 milioane de lei, aproape 30 de kilograme de aur şi 11 imobile şi apartamente din Sibiu |
09 iul. 2025 |
Un avocat de 50 de ani acuzat că ar fi racolat şi agresat sexual o adolescentă de 15 ani a fost ridicat de poliţişti şi dus la audieri/ Dosarul agresiune sexuală şi loviri sau alte violenţe, înaintat Parchetului Curţii de Apel Bucureşti |
09 iul. 2025 |
Un avocat de 50 de ani acuzat că ar fi racolat şi agresat sexual o adolescentă de 15 ani a fost ridicat de poliţişti şi dus la audieri/ Dosarul de agresiune sexuală şi loviri sau alte violenţe, înaintat Parchetului Curţii de Apel Bucureşti |
09 iul. 2025 |
DNA susţine eforturile naţionale şi europene de combatere a corupţiei şi de întărire a încrederii cetăţenilor în sistemul de justiţie: „Vom acţiona transparent, profesionist şi cu respect faţă de lege şi faţă de aşteptările societăţii” |
09 iul. 2025 |
Bucureşti: Bărbat în vârstă de 34 de ani, cercetat pentru tentativă de omor. El şi-a înjunghiat un prieten, în timpul unui conflict legat de bani |
09 iul. 2025 |
Fenomenele meteo extreme în România vor fi tot mai dese şi tot mai violente/ Climatolog: Ar trebui să nu le mai privim ca pe nişte excepţii. Aceste fenomene au loc atunci când o masă de aer rece o înlocuieşte pe cea caldă existentă |
09 iul. 2025 |
Amenzi de 4000 de lei pentru un ploieştean care îşi renovează casa şi care, în loc să încheie contract cu firma de salubritate, a chemat pe cineva să ia molozul cu căruţa - FOTO |
09 iul. 2025 |
Amenzi de 4000 de lei pentru un ploieştean care îşi renovează casa şi care, în loc să încheie contract cu firma de salubritate, a chemat pe cineva să ia molozul cu căruţa - FOTO |
09 iul. 2025 |
Fenomenele meteo extreme în România vor fi tot mai dese şi tot mai violente/ Climatolog: Ar trebui să nu le mai privim ca pe nişte excepţii. Aceste fenomene au loc atunci când o masă de aer rece o înlocuieşte pe cea caldă existentă |
08 iul. 2025 |
Ministrul Finanţelor, la Bruxelles: În două săptămâni de la învestirea Guvernului, România a adoptat cel mai important pachet fiscal din ultimii 15 ani/ pentru a reveni la disciplina fiscal-bugetară cerută de contextul european şi de interesele naţionale |
08 iul. 2025 |
Cod roşu de vijelii pentru zece judeţe din vestul ţării, valabil până la ora 20.00/ Meteorologii au emis avertizare nowcasting pentru Timiş, unde rafalele vor atinge 120 de km/h şi va cădea grindină de mari dimensiuni |
08 iul. 2025 |
Sorin Grindeanu critică unele prevederi din pachetul de măsuri fiscale aprobat de Guvern: Nu cred că se reface deficitul dacă punem CASS la veteranii de război sau la foştii deţinuţi politici/ Ce propuneri are PSD pentru pachetul doi de măsuri |
08 iul. 2025 |
Încă o zi de caniculă cu temperaturi de peste 40 de grade pentru sudul ţării/ Mesaj RO-Alert: Evitaţi deplasările, expunerea la soare şi efortul fizic intens desfăşurat în exterior/ Cum suntem afectaţi de valurile de căldură |
08 iul. 2025 |
Sorin Grindeanu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ. Astăzi când vorbim, ele nu sunt în plată, fiindcă bugetul nu a fost aprobat |
08 iul. 2025 |
Încă o zi de caniculă cu temperaturi de peste 40 de grade pentru sudul ţării/ Mesaj RO-Alert: Evitaţi deplasările, expunerea la soare şi efortul fizic intens desfăşurat în exterior/ Cum suntem afectaţi de valurile de căldură |
08 iul. 2025 |
Ministrul Energiei dă asigurări că România nu se va confrunta cu o pană majoră de curent, în contextul caniculei, al secetei şi al consumului foarte mare de energie electrică: Pot fi pene de curent punctuale, dar nu blackout |
07 iul. 2025 |
Cod roşu de caniculă pentru 16 judeţe din sudul ţării şi pentru Bucureşti/ Temperaturile vor ajunge la 41 de grade/ Disconfort termic deosebit de accentuat şi nopţi tropicale/ Patru judeţe din vestul ţării, sub cod roşu de vijelii şi grindină şi averse |
07 iul. 2025 |
Cod roşu de caniculă pentru 16 judeţe din sudul ţării şi pentru Bucureşti/ Temperaturile vor ajunge la 41 de grade/ Disconfort termic deosebit de accentuat şi nopţi tropicale/ Patru judeţe din vestul ţării, sub cod roşu de vijelii şi grindină şi averse |
07 iul. 2025 |
Sute de sindicalişti din Educaţie şi Sănătate protestează la Parlament, pe cod roşu de caniculă, faţă de măsurile propuse de Executiv/ La ora 15.00, Guvernul îşi asumă răspunderea în faţa senatorilor şi deputaţilor pe primul pachet de măsuri fiscale VIDEO |
07 iul. 2025 |
Fostul şef al Gărzii Naţionale de Mediu Octavian Berceanu candidează la Primăria Capitalei din partea REPER Bucureşti/ Berceanu promite „un oraş respirabil, cu spaţii verzi, cu apă potabilă de calitate şi străzi curate şi civilizate” |
07 iul. 2025 |
Cei trei pui ai ursoaicei care a ucis un motociclist italian pe Transfăgărăşan vor fi duşi în Centrul de reabilitare pentru urşi de la Zărneşti, anunţă Ministerul Mediului |
07 iul. 2025 |
Liderul angajaţilor din Guvern: Am fi dorit ca măsurile de austeritate că înceapă cu cei care se bucură de sinecuri, de privilegii, de protecţia partidelor, plătiţi regeşte pentru loialitatea politică, nu cu cei vulnerabili, cel mai uşor de sacrificat |
07 iul. 2025 |
Cartel Alfa îi solicită preşedintelui Nicusor Dan să ceară Parlamentului şi Guvernului să înceapă procesul de transferare a unei părţi din taxele sociale de la angajat la angajator/ Demersul, determinat de o decizie a Organizaţiei Internaţionale a Muncii |
04 iul. 2025 |
Toată ţara se află sub avertizări de caniculă/ Meteorologii au emis Cod portocaliu pentru jumătatea vestică a României şi Cod galben pentru restul teritoriului/ Temperaturi de până la 40 de grade şi o noapte tropicală |
04 iul. 2025 |
Un bărbat care a încercat să violeze o femeie, sub ameninţarea unui briceag, în Parcul natural Văcăreşti, din Capitală, a fost reţinut/ Presupusul agresor fusese eliberat din închisoare în mai, pentru o tâlhărie comisă în acelaşi parc |
04 iul. 2025 |
Restricţii de circulaţie pe Podul Prieteniei, în timpul zilei, începând de vineri şi măsuri comune pentru fluidizarea traficului în zonă/ Scopul, protejarea carosabilului şi prevenirea riscurilor cauzate de temperaturile caniculare |
04 iul. 2025 |
Salrom, despre indemnizaţia directorului general: Remuneraţia fixă brută lunară de 38.776 lei a fost stabilită de AGA în 2024/ Ministrul Economiei declara că lui Dobrea i s-a mărit salariul de la 32.000 la 38.000 de lei după tragedia de la Praid |
04 iul. 2025 |
Salrom, explicaţii depre „paranghelia de 62.000 de lei din bani publici”, menţionată de ministrul Economiei: Este costul pentru cina de închidere a unei importante conferinţe europene de la Bucureşti/ Alte precizări ale societăţii sării |
04 iul. 2025 |
Bucureşteanul cercetat sub control judiciar după ce a făcut apel, pe TikTok, la „o nouă revoluţie”, chemând rezerviştii şi foştii condamnaţi să-i „aresteze pe toţi” din Guvern, a fost trimis în judecată |
04 iul. 2025 |
Ministrul Economiei anunţă că a deblocat Programul Startup Nation 2, cu finanţare europeană, în valoare totală de 444 milioane euro/ Miruţă: Cei 22.000 de tineri care au aplicat deja pot merge mai departe către finanţare, până la 50.000 euro/proiect |
04 iul. 2025 |
Ministrul Mediului, despre reformarea Romsilva: Performanţa va fi criteriul de bază. Vom avea indicatori clari, măsurabili şi urmăribili/ Printre măsuri, reducerea numărului de directori şi limitarea sporurilor nejustificate |
03 iul. 2025 |
Bogdan Hossu, după întâlnirea cu Ilie Bolojan: I-am atras atenţia premierului că măsurile sunt focalizate numai către lucrători şi pensionari şi că, fără o distribuţie uniformă a efortului de strângere a curelei, vor fi tot mai multe conflicte sociale |
03 iul. 2025 |
Vasile Marica, după întâlnirea cu Nazare: Domnul ministru a infirmat zvonurile privind reducerea de personal sau zile de concediu neplătite. Accentul e pe tăierea cheltuielilor şi pe efortul pe care trebuie să-l facă toată lumea pentru asta |
03 iul. 2025 |
SindFISC: Obiectivele asumate de Guvern nu pot fi realizate prin pedepsirea funcţionarilor din ANAF. Angajaţii iau în calcul forme extreme de protest, inclusiv greva generală/ Ce solicită salariaţii ANAF ca să „lupte eficient” cu marea evaziune fiscală |
03 iul. 2025 |
Un motociclist a fost omorât de un urs, pe Transfăgărăşan/ Evenimentul s-a petrecut în zona unui hotel de pe barajul Vidraru/ Trupul bărbatului va fi dus la IML |
03 iul. 2025 |
Un motociclist a fost omorât de un urs, pe Transfăgărăşan/ Evenimentul s-a petrecut în zona Hotelului Posada, de pe barajul Vidraru/ Trupul bărbatului va fi dus la IML |
03 iul. 2025 |
MAE, atenţionare de călătorie: traversarea Dunării cu feribotul, în Bulgaria, pe la PCTF Oryahovo - Bechet, este suspendată temporar din cauza nivelului scăzut al fluviului/ Rute alternative recomandate |
03 iul. 2025 |
Prima reacţie a preşedintelul interimar al CCR în legătură cu bonusurile la încetarea mandatelor: Niciunul dintre judecătorii al căror mandat se încheie în iulie 2025 nu a solicitat şi nici nu a primit vreo sumă de bani în baza Legii 47/1992 |
03 iul. 2025 |
Fostul prim-adjunct al şefului SRI Florian Coldea, un alt fost militar şi un avocat în Baroul Bucureşti, trimişi în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar de trafic de influenţă, spălare a banilor şi exercitarea fără drept a unei profesii |
03 iul. 2025 |
Ofiţeri de poliţie, cercetaţi pentru corupţie şi divulgare de informaţii nepublice/ Unul dintre ei l-ar fi şantajat pe directorul unui grup farmaceutic pentru promovarea unei rude într-o funcţie de conducere bine plătită, în cadrul grupului |
03 iul. 2025 |
Ministrul Economiei a declanşat procedura pentru demiterea conducerii Salrom/ Miruţă: 12.562,87 euro. Atât a costat o paranghelie organizată de Salrom. Nu din banii lor, ci din ai dumneavoastră. În 30 iunie, când căutam soluţii disperate pentru Praid |
03 iul. 2025 |
ANOSR condamnă ferm propunerile prevăzute în proiectul de lege privind unele măsuri fiscal-bugetare legate de fondul de burse destinat studenţilor şi facilităţile de transport |
03 iul. 2025 |
Fostul prim-adjunct al şefului SRI Florian Coldea, un alt fost militar şi un avocat în Baroul Bucureşti, trimişi în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar de trafic de influenţă, spălare a banilor şi exercitarea fără drept a unei profesii |
03 iul. 2025 |
Ofiţeri de poliţie, cercetaţi pentru corupţie şi divulgare de informaţii nepublice/ Unul dintre ei l-ar fi şantajat pe directorul unui grup farmaceutic pentru promovarea unei rude într-o funcţie de conducere bine plătită, în cadrul grupului |
03 iul. 2025 |
Ministrul Economiei a declanşat procedura pentru demiterea conducerii Salrom/ Miruţă: 12.562,87 euro. Atât a costat o paranghelie organizată de Salrom. Nu din banii lor, ci din ai dumneavoastră. În 30 iunie, când căutam soluţii disperate pentru Praid |
02 iul. 2025 |
Călin Georgescu, trimis în judecată pentru promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de genocid şi de crime de război, precum şi pentru promovarea, în public, a unor idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe |
02 iul. 2025 |
Călin Georgescu, trimis în judecată pentru promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de genocid şi de crime de război, precum şi pentru promovarea unor idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe |
02 iul. 2025 |
Fechet, despre „primele neruşinate” la pensionare: Profund imorale şi ruşinoase. România a devenit o casă împărţită, cu privilegiaţii în camerele din faţă şi cu milioane de români în bucătăria din spate, achitând nota de plată pentru dezmăţul primilor |
02 iul. 2025 |
Călin Georgescu, trimis în judecată pentru promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de genocid şi de crime de război, precum şi pentru promovarea, în public, a unor idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe |
02 iul. 2025 |
CGMB a aprobat Planul de Acţiune pentru gestionarea zgomotului în Capitală, elaborat de Primăria Generală/ Măsuri concrete pentru reducerea poluării fonice în următorii cinci ani, cu impact direct asupra creşterii calităţii vieţii |
02 iul. 2025 |
FNSA solicită Avocatului Poporului să se sesizeze şi să promoveze la CCR o acţiune privind neconstituţionalitatea Ordonanţei care plafonează sporul pentru condiţii grele de muncă: Austeritate pentru salariaţi, festin pentru partide. Ruşine! |
01 iul. 2025 |
A doua zi de proteste ale bugetarilor, după aprobarea Ordonanţei de Urgenţă care plafonează la 300 de lei brut sporul pentru condiţii vătămătoare de muncă/ Angajaţii de la Ministerul Finanţelor, la uşa ministrului Alexandru Nazare |
01 iul. 2025 |
ANSVSA a dat amenzi de aproape 5,5 milioane de lei şi a suspendat activitatea a 11 supermarketuri şi zece hipermarketuri, în campania „Zero toleranţă pentru neregulile alimentare”, din ultimele două săptămâni |
01 iul. 2025 |
A doua zi de proteste ale bugetarilor, după aprobarea Ordonanţei de Urgenţă care plafonează la 300 de lei brut sporul pentru condiţii vătămătoare de muncă/ Angajaţii de la Ministerul Finanţelor, la uşa ministrului Alexandru Nazare FOTO |
01 iul. 2025 |
UPDATE A doua zi de proteste ale bugetarilor, după aprobarea Ordonanţei de Urgenţă care plafonează la 300 de lei brut sporul pentru condiţii grele de muncă/ Angajaţii de la Finanţe, la uşa ministrului Nazare/ Protest şi la PMB şi CA Bucureşti FOTO |
01 iul. 2025 |
UPDATE A doua zi de proteste ale bugetarilor, după aprobarea Ordonanţei de Urgenţă care plafonează la 300 de lei brut sporul pentru condiţii grele de muncă/ Angajaţii de la Finanţe, la uşa ministrului Nazare/ Protest şi la PMB şi CA Bucureşti FOTO |
01 iul. 2025 |
UPDATE A doua zi de proteste după aprobarea OUG care plafonează la 300 de lei brut sporul pentru condiţii grele de muncă/ Angajaţii de la Finanţe, la uşa ministrului Nazare/ Protest şi la PMB şi CA Bucureşti / Ce le-a spus ministrul protestatarilor - FOTO |
01 iul. 2025 |
FNSA reclamă că şeful Cancelariei Prim-ministrului răspunde protestelor cu „metode de represiune totalitară”: „A transmis «ordin pe unitate» de iniţiere a restructurării personalului din fiecare departament cu 30% |
01 iul. 2025 |
Radu Burnete: Dacă vrem taxare la un nivel moderat şi un stat care să ne ofere servicii publice de calitate toată lumea trebuie să plătească, iar statul trebuie să livreze. Trebuie să închidem cu evaziunea şi economia neagră |
01 iul. 2025 |
Patru persoane au fost trimise în judecată într-un dosar de delapidare şi spălare a banilor, cu un prejudiciu de peste 3,3 milioame de lei/ Banii au fost transferaţi pentru servicii inexistente, printr-o societate fantomă |
01 iul. 2025 |
Economist, despre protestele sindicaliştilor de la Finanţe: Să spui că există riscul neplăţii pensiilor şi salariilor e deja prea mult. E o formă de şantaj fără nicio legătură cu lupta sindicală. Loveşti în pensionari ca să îţi menţii privilegiile? |
01 iul. 2025 |
Inspectori ai ANAF au descoperit o fraudă „carusel” de peste trei milioane de lei la o societate din Bucureşti ce comercializează telefoane mobile/ Firma a folosit ilegal datele unei societăţi din Finlanda, pentru a fi scutită de plata TVA |
01 iul. 2025 |
Patru persoane au fost trimise în judecată într-un dosar de delapidare şi spălare a banilor, cu un prejudiciu de peste 3,3 milioane de lei/ Banii au fost transferaţi pentru servicii inexistente, printr-o societate fantomă |
01 iul. 2025 |
Ministrul Educaţiei a semnat ordinul privind înfiinţarea Programului Naţional pentru pilotarea sistemică a planurilor-cadru în învăţământul liceal/ Daniel David: Aceştia sunt primii paşi în reforma curriculară la nivel de liceu |