Până în ’89, în România se creşteau viermi de mătase pe 5.000 de hectare cultivate cu aproape două milioane de duzi. Acum se mai cresc pe zece hectare. Restul terenurilor au fost cultivate cu vile.
În ’98, la Institutul din Băneasa a venit Tea Sponte, omul lui Gigi Becali, şi a zis: “Aicea se pretează un club. E retras, e izolat. Radem tot şi începem”. De la 20 de hectare, Institutul mai are acum două, şi alea vânate de samsarii de terenuri. Restul s-au dat pe nimic, pentru a fi revândute pe milioane de euro.
Foşnetul frunzelor de dud a murit. I-a luat locul foşnetul obraznic al zecilor de milioane de euroi în care se bălăcesc samsarii cu spate politic, care au hăcuit terenurile fostului Institut de Sericicultură din Băneasa.
În halele în care odinioară creşteau viermii de mătase, care acum se cheamă „hostel”, curg valuri de whisky, se pufăie trabucuri şi se delectează dandy ai tranziţiei, la braţul cărora defilează blonde ce-ar putea să le fie fiice.
În celelalte hale se fac afaceri private, iar pe terenuri răsar vile. Cândva, nu demult, îşi aminteşte ing. dr. Elena Pau, directorul ştiinţific al Sericarom, „era extraordinar de plăcut să intri într-o hală cu viermi de mătase.
Dacă într-un grajd se aude un foşnet când animalele mănâncă, într-o hală de creştere a viermilor de mătase miroase totul a frunze proaspete de dud tăiate, e un miros plăcut ce nu seamănă cu nici un miros de la animale şi se aude doar un fâşâit.
N-ai crede, nu se aude de la ronţăitul frunzei, ci de la mişcatul frunzei”. Viermii de mătase nu mănâncă doar aşa, a pagubă, ci au ei darul ăsta să transforme celuloza în borangic. În comunism, din cauza asta, viermii au fost teribil exploataţi:
„Începusem noi să creştem viermii de mătase în complexe ca pe porci sau vaci, lucru nemaiîntâlnit în nici un alt stat din lume. Un aşa tratament nu le prieşte şi la un mo