Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„PETrică”, în pauză

Iulian CUIBAR acum o zi

Automatele de reciclare de tip „PETrică” din Braşov au intrat în pauză pentru lucrări de mentenanţă. Până sâmbătă, 27 aprilie, cele două sisteme automate de tip RVM (Reverse Vending Machine – distribuitor automat reversibil) pentru colectarea ambalajelor reciclabile – PET-uri, sticle şi doze de aluminiu din cartierul Astra (pietonal Uranus) şi zona Gării nu vor fi funcţionale.

RATBV: Cum vor circula autobuzele în minivacanţa de Paşte

Radu COLŢEA acum o zi

RATBV a anunţat că în perioada 1 – 6 mai, mijloacele de transport public de călători vor circula în municipiul Braşov şi Zona Metropolitană Braşov conform unui program special. Astfel, în zilele de 1 mai, 5 mai (prima zi de Paşte) şi 6 mai (a doua zi de Paşte), autobuzele vor circula conform graficului unor zile de duminică. Joi, 2 mai, şi vineri, 3 mai, autobuzele vor circula conform graficului specific unor zile lucrătoare, iar în 4 mai (sâmbătă), transportul în comun se va desfăşur

Uber Green şi la Braşov

Iulian CUIBAR acum o zi

Uber anunţă extinderea serviciului Uber Green şi la Braşov, cu modele precum Toyota Prius, Hyundai Ioniq, Tesla Model Y, Volkswagen ID.3 şi altele. „Ştim că viitorul transportului este unul electric. Astfel, cu Uber Green ne propunem să facilităm accesul la mobilitate electrică pentru cât mai mulţi oameni posibil şi să dezvoltăm transportul cu maşini electrice în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara şi acum şi în Braşov. Uber Green contribuie la angajamentul Braşovului pentru sustenabili

Cu cât se vând vacanţele cu plecare de la Aeroportul Braşov

Marius BOERIU acum o zi

Încă un tour-operator confirmă curse charter de la noi pentru vara 2024

De Florii, spectacol folcloric de excepţie, la TVR 1 şi TVR Folclor

Andreia IONIŢĂ acum o zi

Pentru Florii, televiziunea naţională a pregătit ediţii speciale ale emisiunii „Tezaur Folcloric”, care pot fi urmărite la TVR 1 - sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 13.00, şI la TVR Folclor - duminică, 28 aprilie, de la ora 14:00. „Echipa emisiunii Tezaur folcloric, timp de trei zile, a realizat, în curtea Televiziunii Române, înregistrări pentru ediţii ale emisiunii Tezaur folcloric, precum şi emisiuni pentru TVR Folclor, noul canal specializat pe domeniul folcloric. Materialele înregi

Ministrul Muncii despre virarea pensiilor înainte de Paşte: Pe cont - pe 2-3 mai, prin Poştă - până pe 3 mai, inclusiv

Petra VÂRLAN acum o zi

Pensiile vor fi virate în avans în luna mai, înainte de Paşte. În conturile pensionarilor banii vor intra în zilele de 2-3 mai, iar prin Poşta Română, vor fi livrate până în ziua de 3 mai, inclusiv, a declarat joi, într-o conferinţă de presă la Timişoara, ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu (foto), relatează Agerpres. Ministrul Muncii a arătat că, prin hotărârea de guvern adoptată joi, se pot declanşa în luna aprilie procedurile, astfel încât să poată fi virate pensiile înainte de

Guvernul a aprobat noile condiţii pentru ieşirea din ţară a minorilor

Marius BOERIU acum o zi

Guvernul a aprobat, joi, 25 aprilie, o hotărâre potrivit căreia persoanele fizice majore, care însoţesc minorii la ieşirea din ţară, nu vor mai fi obligate să prezinte certificatul de cazier judiciar. „O altă decizie de interes pentru cetăţeni se referă la simplificarea procedurilor de călătorie la ieşirea din ţară în cazul minorilor. În speţă, se elimină obligativitatea persoanei fizice majore, care însoţeşte minorul la ieşirea din ţară, de a prezenta certificatul de cazier judiciar.

FlyLili caută stewardese. Recrutările se fac sâmbătă, la Aeroportul Braşov

acum o zi

Compania aeriană românească FlyLili, care va opera din iunie de pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, face sâmbătă, 27 aprilie, începând cu ora 10.00, o sesiune de recrutări. „FlyLili organizează o sesiune de recrutări pentru candidaţii interesaţi să se alăture echipei noastre ca membri de echipaj de cabină pentru baza operaţională FlyLili din Braşov”, transmite compania, într-un comunicat. Cei interesaţi se pot prezenta la Aeroportul Braşov, Terminalul de Plecări, Plecări Non-S

Jandarmeria Braşov caută şcolari şi recruţi

George ALDEA acum o zi

În perioada 24 aprilie - 14 mai, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Burebista” Braşov desfăşoară o nouă campanie de recrutare. Pentru cei tentaţi de o carieră în Jandarmerie sunt puse la dispoziţie 350 locuri la Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica" Drăgăşani şi alte 350 locuri la Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Petru Rareş" Fălticeni. „Cerererile de înscriere se depun până la data de 14 mai 2024, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail of

„Ghetoul” de pe strada Carierei din Braşov, declarat „aşezare informală”. Urmează Cărămidăriei

Radu COLŢEA acum o zi

Braşovenii care stau de zeci de ani pe strada Carierei din Braşov, dar mulţi dintre ei nu pot obţine acte de identitate pentru că stau în case ilegale vor putea avea, în sfârşit, mult aşteptatul buletin de Braşov. O măsură care va permite rezolvarea „crizei buletinelor” Un prim pas a fost făcut în şedinţa de plen a Consiliului Local Braşov de joi, 25 aprilie, când aleşii au aprobat o hotărâre prin care o zonă a acestei străzi a fost declarată „aşezare informală”. Acest statut va permi

ISU Braşov angajează civili

George ALDEA acum o zi

Patru posturi cu încadrare directă pe funcţie din rândul personalului civil sunt scoase la concurs la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Ţara Bârsei” Braşov. La nivelul instituţiei s-a demarat procedura de recrutare prin încadrare directă, pentru 4 posturi de execuţie, astfel: - ofiţer I la Inspecţia de Prevenire - Control şi activităţi preventive; - subofiţer tehnic principal la Serviciul Logistic- Protecţia Mediului; - subofiţer tehnic principal la Serviciul Resurse Um

Bod: O „policlinică” de 14,1 milioane de lei, se vor putea face şi internări de o zi

acum 2 zile

Comuna Bod a accesat o finanţare guvernamentală nerambursabilă în vederea construcţiei unui centru medical modern în comună, de care localnicii au mare nevoie, astfel încât să beneficieze de cele mai bune tratamente fără a fi nevoiţi să bată drumul până în Braşov. Primarul Sergiu Arsene estimează că lucrările vor demara în această toamnă, centrul urmând să fie amenajat în Campusul Comunitar din Bod Sat. „Finanţarea a fost aprobată prin ordin de ministru, am finalizat proiectul tehnic

Autobuzele „Transport elevi” intră în vacanţă

Radu COLŢEA acum 2 zile

În perioada 27 aprilie – 7 mai, liniile speciale pentru transportul elevilor din Braşov şi Săcele vor fi suspendate

Braşovenii, aşteptaţi la Procesiunea de Florii, în Sâmbăta lui Lazăr

acum 2 zile

Credincioşii sunt aşteptaţi sâmbătă, 27 aprilie, începând cu ora 16.30, la Procesiunea de Florii, cu candele şi ramuri de salcie. Conform tradiţiei, aceasta va porni de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, din Piaţa Sfatului, iar apoi credincioşii vor merge pe traseul Piaţa Sfatului, str. George Bariţiu cu o oprire la Biserica „Sfânta Treime” (grecească), iar apoi se va trece prin parcul de la Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”. Aici, li se vor alătura enoriaşii Bisericii „Cuvioasa

74 de evenimente culturale private înscrise pentru banii Primăriei: sunt 6 milioane de lei alocaţi, se cer 9,61 milioane

Radu COLŢEA acum 2 zile

Primăria Braşov a publicat în 23 aprilie, lista proiectelor culturale eligibile pentru a primi finanţare nerambursabilă prin Ghidul de finanţare aprobat de Consiliul Local Braşov. Conform informaţiilor Primăriei Braşov în acest an au fost depuse 83 de proiecte, dintre care 74 au intrat în a doua etapă de evaluare, cea de analiză, evaluare şi selecţie a cererilor de finanţare, care se încheie în 20 mai. Apoi, va urma perioada de depunere şi soluţionare a contestaţiilor, iar în 29 mai v

Licitaţie pentru pictura bisericii din Bran Centru

Petra VÂRLAN acum 2 zile

Parohia Ortodoxă Bran Centru, judeţul Braşov, organizează în data de 12 mai 2024, ora 12.00, licitaţie în vederea realizării lucrărilor de pictură din nou în tehnica frescă, la biserica parohială cu hramul „Schimbarea la Faţă a Domnului”. Suprafaţa de pictat este de aprox. 1.391 mp. Contact: pr. Nicolae Enescu, tel. 0743005955.

Ziua Meseriilor la Şcoala nr. 11 din Braşov

Iulian CUIBAR acum 2 zile

„Poliţiştii braşoveni au avut bucuria să fie din nou alături de cei mici într-o zi specială, dedicată descoperirii tainelor poliţieneşti. La invitaţia profesorilor, colegii noştri au răspuns prezent, fiind onoraţi să le împărtăşească din experienţa lor şi să-i aibă pe cei mici în rolul de poliţişti pentru o zi”, transmite IPJ, după vizita făcută, la Şcoala Gimnazială nr. 11 Braşov. Miercuri, 24 aprilie, aici s-a desfăşurat „Ziua Meseriilor”. „Ne bucurăm să îi avem alături pe micii n

O „ştafetă” predată între generaţii

Andreia IONIŢĂ acum 2 zile

La biserica „Sfântul Nicolae” din Văleni (comuna Jibert), o mică parohie din protoieria Făgăraş, cu binecuvântarea ÎPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, luni, 22 aprilie, preotul paroh Claudiu Vasile Popa, alături de echipa de cateheză „Sfânta Teodora” şi împreună cu surorile Alexandra şi Cristina Stănică, au organizat o activitate care a implicat copiii parohiei şi a avut în prim-plan încondeiatul ouălor cu simboluri religioase şi motive tradiţionale. „Prin prisma activităţilor des

Liceenii ar putea primi şi ei lapte şi fructe până în 2029, cu fonduri europene

Petra VÂRLAN acum 2 zile

Elevii de liceu ar putea primi şi ei lapte şi fructe din fonduri europene, până în 2029, prin extinderea Programului pentru şcoli. Cel puţin aşa a afirmat Gheorghe Lăcătuşu, şef serviciu la Direcţia Generală Politici Agricole a Ministerului Agriculturii. „Ca o ţintă de orizont, ne dorim ca până în anul 2029, avem deja acceptul Comisiei Europene, să asigurăm pentru întregul număr de elevi care sunt cuprinşi în sistemul de şcolarizare, de la grădiniţă, apoi primar şi gimnazial şi încer

Se redeschid Canionul şi Tiroliana 7 Scări

Iulian CUIBAR acum 2 zile

Începând cu data de 27 aprilie, Canionul 7 Scări si Tiroliana 7 Scări se vor redeschide. Programul la Canionul 7 Scări va fi zilnic, între orele 10:00 – 17.30 (ultima intrare în canion). Accesul la Tiroliana 7 Scări se va putea face zilnic, între orele 10:00 – 16:30 (ultima persoană care coboară). E cea mai lungă tiroliana din ţară, cu aproximativ 4.000 de metri de cablu şi 37 de tronsoane pentru adulţi si copii.

Cum se ţine Săptămâna Patimilor

acum 2 zile

Patriarhul Daniel explică sensul ultimelor zile ale Postului Paştelui

Începe dezinsecţia şi tratarea vegetaţiei din Braşov

Radu COLŢEA acum 2 zile

Primăria Braşov a anunţat că de luni, 29 aprilie, începe prima campanie de dezinsecţie pe domeniul public şi privat al municipiului Braşov. Operaţiunea se va desfăşura în două etape, prima în perioada 29-30 aprilie, iar a doua între 7 şi 10 mai. Aceasta se va executa atât la sol, pe timpul zilei, cât şi spaţial, pe timpul nopţii. Astfel, dezinsecţia de la sol (zonele verzi dintre blocuri, din parcuri, locuri de joacă) se va desfăşura în intervalul orar 06.00-11.00, în funcţie de con

Gravidele şi lăuzele, tratate în maxim 5 zile

Andreia IONIŢĂ acum 2 zile

Printr-un proiect legislativ ce a primit votul senatorilor se propune ca gravidele şi lăuzele să aibă acces rapid la o serie de investigaţii medicale, respectiv în cel mult cinci zile lucrătoare de la momentul solicitării lor. Aceeaşi regulă se aplică acum în cazul investigaţiilor paraclinice necesare monitorizării pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19, după externarea din spital sau după încetarea perioadei de izolare, precum şi a pacienţilor diagnosticaţi cu boli oncologice, diabet

Proiect inedit pentru copiii satului

Andreia IONIŢĂ acum 2 zile

Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Satulung Săcele, implementează proiectul „Braşov-istorie, cultură şi religie”, destinat copiilor din cadrul parohiei care frecventează Atelierul de pictură „Sfântul Stelian”, coordonat de pr. dr. Alexandru Petrica. Activităţile din cadrul proiectului sunt posibile prin parteneriatul cultural-educativ încheiat de parohie cu Muzeul Etnografic „Gheorghe Cernea” Rupea, Liceul Şt. O. Iosif Rupea şi Liceul Tehnologic Victor Jinga Săcele – gazda atelierulu

„Am aflat că ursul, dacă te prefaci că eşti mort, poate să te atace”

Marius BOERIU acum 2 zile

Săptămâna Verde este cel mai bun prilej pentru elevi să cunoască mai multe despre natură. Şi, cum Braşovul este o zonă binecuvânată din plin din acest punct de vedere, toţi copiii pot merge în diverse locuri şi pot învăţa o mulţime de lucruri interesante. Cei care aleg pepiniera Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt se numără printre cei mai norocoşi. Pe lângă faptul că aceasta este situată în pădure, dar foarte aproape de oraş, specialiştii regiei le povestesc şcolarilor despre

Vremea

București
acum

19°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

7°/17°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

18°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°