Cu o agrafa, fotografia era legata de o cutremuratoare relatare a executiei cumplite a Brincovenilor. Ca si cartile, ba mai mult chiar, scrisorile au o soarta a lor care se impleteste cu geometria complicata a unor destine si se strecoara in unele episoade istorice; unele - minore, fara semnificatii, altele, cu posibile reflectari postume sau, macar, posibile meditatii.

Eram un modest elev de liceu, la un liceu modest, dar important (nu-i nici o inadvertenta in aceasta formula, pentru ca unele licee care "functionau" in perioada denumita "intre cele doua razboaie mondiale" erau, pe drept cuvint, scoli glorioase).

Profesorii de "limba romana" (care, de fapt, erau profesorii de literatura generala) fusesera concentrati si murisera, succesiv, pe front. Am fost promovat intr-o buna dimineata de directorul nostru, importantul Ion Botezatu (care era director, profesor si diriginte) in cea mai onorabila functie pe care am ocupat-o in viata, aceea de director "adjunct" al bibliotecii liceului. Biblioteca era, nu mi se parea doar, covirsitoare. Eram singurul ei functionar, aveam singura cheie a tezaurului si beneficiam de drepturi suverane: veneam si plecam cind doream. Mureau oamenii in jurul nostru, pe front, se intorceau mutilati din razboi, se zbatea lumea in ritmul bombardamentelor, dar eu ma simteam un mic imparat, sigur pe puterea lui, neobservind ca, de la o zi la alta, cerul se sfirteca de loviturile de tun, mereu mai aproape, si lumea parea gata sa se prefaca in bucati. Exista, la adolescenti, o astfel de insensibilitate care nu-i eroism, nici nepasare criminala, cit o forma de orgoliu, o ambitie destul de lipsita de inteligenta.

Biblioteca liceului era adapostita intr-o casa "boereasca", dimensiunea ei nefiind compatibila cu spatiile de invatamint create conform clasicelor planuri de liceu tip "Spiru Haret" sau poate "Carol I", nu mai stiu. Erau cite