URGENT ● Luci are nevoie de un transplant de celule stem
La 2 ani şi 8 luni, Luci ştie că înainte să mănînce ceva trebuie să întrebe: “Am voie, mami?”. Ştie că ore întregi nu trebuie să se mişte, că altfel îl doare mîna unde are acul înfipt, la curele de citostatice. Ştie că mama plînge “pentru că mi-a intrat ceva în ochi”. Ştie că acea cămăruţă de spital este căsuţa lui pînă ce tati va veni să-i ia înapoi acasă. Ştie că copiii, asemenea lui, nu mor, ci doar se transformă în îngeraşi şi merg în Cer.
URGENT ● Luci are nevoie de un transplant de celule stem
La 2 ani şi 8 luni, Luci ştie că înainte să mănînce ceva trebuie să întrebe: “Am voie, mami?”. Ştie că ore întregi nu trebuie să se mişte, că altfel îl doare mîna unde are acul înfipt, la curele de citostatice. Ştie că mama plînge “pentru că mi-a intrat ceva în ochi”. Ştie că acea cămăruţă de spital este căsuţa lui pînă ce tati va veni să-i ia înapoi acasă. Ştie că copiii, asemenea lui, nu mor, ci doar se transformă în îngeraşi şi merg în Cer.
“Angi pînge, mami?”, întreabă copilul şi faţa mică, cu obraji bucălaţi, ia asupra ei parcă toată durerea lumii. Angi a încetat să mai plîngă. “Acum este îngeraş, el locuieşte în Rai”, îi spune mama încet şi vocea-i tremură. Lacrimile îi udă chipul. Lucian îi cuprinde obrajii şi îi spune stîlcit: “Nu mai pînge, mami, Angi nu mai pînge nici el”. Angi, ca şi Lucian, avea leucemie. Locul lui în pătuţ i-a fost luat de un alt copil. Alt plînset. Aceeaşi durere.
BRANULE ŞI ICONIŢE. La etajul 5, Secţia oncologie, prin geamurile saloanelor se văd copii tunşi chilug. Capete albe. Copii fără gene, fără sprîncene. Cu branule în mînuţe şi vînătăi de la acele înfipte în ei, pe tot corpul. Lucian are 2 ani şi 8 luni. Şi-a început anul pe un pat de spital”. Pe etajera de deasupra pătuţului mama sa a aranjat, ca la farmacie, zeci de s
