Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stegarii, post cu post

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 27 octombrie 2008 ·

Stelea - o intervenţie salvatoare la şutul lui Silvăşan, două ieşiri complet aiurea plus alte două bâlbâieli îl situează pe Stelică în zona mediocrităţii.

Rui Duarte - mai puţin pasional decât în alte meciuri. Şi el şovăielnic uneori, dar s-a scos cu câteva apariţii furtunoase în terenul advers.

Oros - nu a mai arătat siguranţa şi pofta de afirmare cu care ne-a convins că e cel mai fericit debut. Bistriţenii au creat breşe în două- trei rânduri prin zona centrală ce s-ar fi putut sfârşi rău.

Abrudan - a vrut să arate multe în faţa fostei echipe, dar poate singurul lucru cu care a impresionat e faptul că e titular la o echipă clasată peste ei. Uşoare nesincronizări cu colegul de linie, terminate bine, din fericire.

C. Ionescu - destul de emotiv la prima titularizare. Pentru asta şi pentru faptul că a muncit mult îl ferim de critici la acest joc.

Roman - nici raiduri periculoase în terenul advers, nici vreo centrare de Doamne ajută, nici vreun şut fericit, ca în Ghencea. E drept, o pasă clară de gol la Buga, dar cam puţin pentru 90 de minute.

Ilieş - risipă mare de efort, dar care la final s-a dovedit a fi doar… risipă. A, şi a mai… risipit o lovitură liberă de la 22 de metri frontal.

Paulo Adriano - la acest meci, o mare deziluzie. Cel puţin, finalul partidei, cu o sumedenie de pase greşite, l-a adus în gura tribunei. Şi nu pentru felicitări.

C. Munteanu- talentat, dar îşi cam arată limitele. S-a aşteptat mult de la el, dar cu Bistriţa nu şi-a ajutat cu nimic echipa. Mână moartă.

Zaharia - fără realizări majore, a fost totuşi omul care s-a bătut în permanenţă cu fundaşii adverşi. Schimbarea sa? O uşurare pentru Sabău şi ai lui şi nedumerire pentru noi.

Buga - o ratare incredibilă din 6 metri şi o bară din „foarfecă”. Adică nici un gol, încă două puncte pierdute şi trecerea echipei de la statutul de revelaţie

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 13 iunie 2024

Gandul acum o ora
Joi, 13 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 16 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 9 iunie 2024, Loteria Română a acord

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 10 ore
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

Liderii G7 au decis: 50 miliarde de dolari din activele ruse îngheţate vor ajunge în Ucraina. Când ajung banii la Kiev

Ziare.com acum 7 ore
Acord al liderilor G7, miercuri seara, 12 iunie, în ce privește cheltuirea a o parte din activele ruse îngheţate. 50 de miliarde de dolari vor ajunge în Ucraina, "înainte de sfârşitul lui 2024", informează AFP. "Există un acord. Ca întotdeauna în G7

Sala de detenție, introdusă în școlile din România, pentru elevii care deranjează orele. Cadrele didactice pot decide să le dea „lectură suplimentară” și „completarea de fișe de lucru” – proiect Statutul Elevului 2024

G4Media acum 8 ore
Elevii care perturbă orele ar putea fi reținuți într-o sală, sub supravegherea unui profesor, unde să citească sau să rezolve fișe de lucru. Noutatea se regăsește în proiectul de Statut al Elevului 2024, pus în consultare publică de Ministerul Educa

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 10 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

HotNews acum 6 ore
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Opr

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum 13 ore
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 9 ore
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Jerry West, baschetbalistul reprezentat pe logo-ul NBA, a murit la 86 de ani

HotNews acum 7 ore
Jerry West, fostul mare baschetbalist reprezentat pe logo-ul NBA și legendă a celor de la Los Angeles Lakers, a decedat miercuri la vârsta de 86 de ani. NBAFoto: Jakub Porzycki/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia Jerry West era legenda ce

Vremea

București
acum

21°
joi

19°/32°
vin.

18°/26°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/30°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

16°/20°
sâm.

14°/22°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

18°
joi

18°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

15°/21°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

15°/23°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/30°