Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tren de plăcere în Africa "neagră"

Publicat in Jurnalul, duminică 21 decembrie 2008 ·

SPORT EXTREM • SĂ FIM ELASTICI!

Cu ce te-ar putea distra Cascada Victoria? Apele ei învolburate incită, desigur, dar distrează? Se pare că da.

25 februarieSă nu credeţi că ne-am vânturat pe la cascadă doar o zi. N-are rost să vă vorbesc despre cazare, că destul v-am vorbit despre turele mele prin tren, şi haideţi, să nu ziceţi că v-am plictisit cu descrierile mele de prin cuşete, cu vise şi alte chestii, că şi dumneavoastră aţi fi făcut la fel dacă aţi fi fost în locul meu.

După cum vă spuneam data trecută, săritura cu coarda elastică este una dintre atracţiile, distracţiile (sau cum vreţi să-i ziceţi dumneavoastră) care "ţopăie" în jurul nebunaticelor ape. Sau bugee-jumping, na, deşi săritura cu coarda elastică parcă sună aşa, mai din popor, plus că numai la auzul lungii fraze parcă simţi cum corpul ţi se transformă în (nu, nu în gumilastic!) ceva elastic, bineînţeles. Unii au preferat sportul "stând cu umbrela în faţa cascadei". Alţii, cum ar fi soţul rusoaicei despre care v-am mai vorbit, au "intrat" în corzi. Oricum cei doi soţi erau cei mai şturlubatici din tot trenul, dacă era vorba despre chestii haioase, distractive, ei erau primii care se băgau. Bineînţeles că nu le putea scăpa tocmai saltul spre ape. Iar aici, la Cascada Victoria, instalaţia de bungee-jumping permite un salt de 166 de metri, iar apoi te simţi "înconjurat" de apele repezi şi, implicit, de vârtejurile asurzitoare ale cascadei. Păcat că n-am fost aici în septembrie sau în decembrie. Pentru că numai atunci este accesibilă Piscina Diavolului! Cei care caută senzaţii tari cu orice preţ au descoperit la marginea cascadei o... "piscină". A Diavolului! Piscina Diavolului – cum este numită – e un spaţiu gol între stânci chiar la marginea cascadei. Astfel, dacă eram mai prin toamnă-iarnă pe aici am fi fost răsplătiţi cu o privelişte unică, peisajul fiind maiestuos

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Războiul din Ucraina. Rusia a lansat un atac major cu rachete balistice şi drone asupra Kievului

Mediafax acum 59 minute
„Inamicul a lansat un alt atac cu rachete asupra capitalei! Atacul a fost combinat, cu diferite tipuri de arme folosite. Inamicul a lansat rachete de croazieră Kh-101/Kh-555/Kh-55”, se precizează în postarea de pe Telegram. Potrivit rapoartelor prel

Kievul ia în considerare participarea Rusiei la următorul summit de pace

G4Media acum o ora
Cu câteva zile înainte de conferinţa privind pacea în Ucraina fără Rusia, Kievul a luat în considerare marţi participarea Moscovei la un summit ulterior, cu scopul de a primi o foaie de parcurs aprobată de comunitatea internaţională pentru a pune ca

SURSE Clotilde Armand a descins la ambasada SUA în miez de noapte. Presiuni pentru a răsturna rezultatul alegerilor

Ziua News acum 33 minute
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, digeră cu greu înfrângerea și încearcă pe toate căile să întoarcă rezultatele. În jurul miezului nopții, Clotilde Armand se afla la ambasada SUA din București, ne-au precizat surse politice. Conform surselor,

Elon Musk îşi retrage procesul împotriva OpenAI

News.ro acum 2 ore
Antreprenorul miliardar Elon Musk a decis marţi să renunţe la procesul în care îi acuza pe OpenAI, producătorul ChatGPT, şi pe directorul său general Sam Altman că au abandonat misiunea iniţială a startup-ului de a dezvolta inteligenţa artificială î

Afişări planuri cadastrale - 12 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
ANUNŢ Primăria Oraşului Râşnov anunţă publicarea documentelor tehnice realizate în cadrul Programului de înregistrare sistematică a imobilelor sectorului cadastral nr. 34 U.A.T. Râşnov, Judeţul Braşov, în perioada 21.06.2024 - 21.08.2024 la sediul I

Județul Constanța Unde se oprește furnizarea energiei electrice, astăzi, 12 iunie 2024

Ziua Constanta acum o ora
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Potrivit Rețele Electrice Dobrogea,

Biden vorbeşte despre siguranţa armelor de foc după ce fiul său a fost găsit vinovat de acuzaţii legate de cumpărarea ilegală a uneia

News.ro acum 9 ore
Preşedintele Joe Biden a prezentat marţi, în cadrul unei reuniuni de prevenire a violenţei cu arme de foc, eforturile administraţiei sale de a reduce traficul ilegal de arme şi de a diminua criminalitatea, la câteva ore după ce fiul său Hunter a fos

Peste 760 de cazuri noi de rujeolă / Un copil de 10 luni din Bucureşti, nevaccinat, a murit

HotNews acum 8 ore
Peste 760 de cazuri noi de rujeolă au fost înregistrate în ultima săptămână, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Sănătate Publică. De asemenea, s-a înregistrat încă un deces, al 18-lea, la un copil de 10 luni din Bucureşti, nevacc

ALEGERI 2024 – Circulară a BEC şi AEP referitoare la suspendarea procesului electoral – Este o procedură excepţională, neprevăzută de legislaţie / La reluarea operaţiunilor, procesul trebuie derulat neîntrerupt până la finalizare

News.ro acum 10 ore
Preşedintele Biroului Electoral Central, Vasile Bîcu, şi preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, au transmis, marţi, o circulară cu privire la suspendarea procesului electoral, precizînd că este o procedură excepţională, neprevă

Județul Brăila a intrat în stare de alertă. Firma de salubritate nu mai ridică gunoiul

HotNews acum 10 ore
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila a declarat stare de alertă în întreg judeţul, pentru 30 de zile, după ce operatorul de salubritate a refuzat că mai ridice gunoiul începând de luni. Firma ceruse o majorare de aproape 50% a tarifu

Vremea

București
acum

24°
mie.

22°/32°
joi

19°/30°
vin.

18°/27°
sâm.

17°/28°
Iasi
acum

19°
mie.

16°/24°
joi

17°/22°
vin.

16°/24°
sâm.

14°/23°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/24°
joi

19°/23°
vin.

18°/24°
sâm.

19°/21°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

14°/24°
joi

14°/22°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
mie.

16°/24°
joi

14°/23°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/28°