Mesajul a fost trimis. Multumesc!

5 întrebări pentru o vedetă tv: Oana Zăvoranu

Publicat in Adevarul, duminică 3 mai 2009 ·

Începând din 9 mai, Oana Zăvoranu va prezenta emisiunea „Pact cu diavoliţa“, difuzată la Kanal D,în fiecare sâmbătă, de la ora 22.30. 1  Au trecut doi ani de  la ultima emisiune pe care ai moderat-o. Cum crezi că va fi revenirea?

Sper că va fi spectaculoasă. Totul se face la momentul potrivit, iar eu am avut răbdarea să aştept un format care să mi se potrivească.

Cred că emisiunea va fi primită cu braţele deschise, mai ales că în ultimii ani am avut confirmarea directă că există un public mult mai numeros care mă place, faţă de cel în graţiile căruia nu am intrat. Audienţele obţinute de mine la diversele emisiuni în care am fost invitată mi-au demonstrat că oamenii mă iubesc şi ştiu să citească printre rânduri...

2 Cum va fi show-ul?

Se va numi „Pact cu diavoliţa“ şi va fi difuzat în fiecare sâmbătă, la Kanal D, în intervalul 22.30-24.00.

Primele două - trei ediţii nu vor fi în direct, fiindcă dorim să le abordăm cu maximă atenţie, să ne obişnuim unii cu alţii. Abia apoi vom intra în regim de live.

3 Ai declarat că nu vei promova în emisiunea ta personaje ca Magda Ciumac, Sexy Brăileanca. Ce fel de invitaţi vei avea?

Ele vor avea acces în emisiune dacă vin şi fac lucruri şocante. Îmi doresc să avem lucruri inedite, în premieră, şi nu vreau ca în emisiunea mea să vină invitaţi care să declare ceea ce au declarat şi în alte emisiuni.

4 Emisiunea ta va avea o concurenţă puternică. Cum crezi că vei atrage publicul?

Prin personalitatea mea. Mizez  pe şarmul şi pe atuurile mele. Nu există doi prezentatori la fel. Fiecare se distinge prin ceva, are admiratorii lui, iar publicul are simpatii şi antipatii. Şi de ce nu, sper să iau şi publicul altora.

5 Până acum nu ai ezitat să vorbeşti despre problemele personale din viaţa ta. Ve

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Liderii G7 au decis: 50 miliarde de dolari din activele ruse îngheţate vor ajunge în Ucraina. Când ajung banii la Kiev

Ziare.com acum o ora
Acord al liderilor G7, miercuri seara, 12 iunie, în ce privește cheltuirea a o parte din activele ruse îngheţate. 50 de miliarde de dolari vor ajunge în Ucraina, "înainte de sfârşitul lui 2024", informează AFP. "Există un acord. Ca întotdeauna în G7

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Biroul Electoral Central, rezultate provizorii la ora 20.00 - Alianţa PSD-PNL 48,57%, AUR 14,93% / Ierarhia la votul din străinătate: PSD-PNL, Alianţa Dreapta Unită, AUR, SOS România

News.ro acum 3 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 48,57%, iar AUR s-a clasat pe locul al doilea, cu 14,93% la alegerile pentru Parlamentul European, în timp ce independentul Nicu Ştefănuţă a obţinut 3,08%, conform rezultatelor provizorii ale scrutinului transmis

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

News.ro acum o ora
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Mog

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 3 ore
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 4 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Jerry West, baschetbalistul reprezentat pe logo-ul NBA, a murit la 86 de ani

HotNews acum o ora
Jerry West, fostul mare baschetbalist reprezentat pe logo-ul NBA și legendă a celor de la Los Angeles Lakers, a decedat miercuri la vârsta de 86 de ani. NBAFoto: Jakub Porzycki/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia Jerry West era legenda ce

Rezultate finale alegeri europarlamentare: Cum a votat Diaspora

Mediafax acum 3 ore
Diaspora a dat un vot mai mare pentru SOS România decât cel pe care l-au dat românii din ţară. Rezultatele finale prezentate miercuri seara de Biroul Electoral Central (BEC) arată că partidul Dianei Şoşoacă a fost votat de 13,52% de românii din Dias

MApN avertizează că rușii răspândesc informații FALSE despre avioanele F-16 din România

Gandul acum 2 ore
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) atrage atenţia asupra unei noi ştiri false lansate de Rusia, prin intermediul canalul pro-Kremlin Telegram/Rybar. Conform acestuia, analiștii militari ruși susțin că „au fost deja efectuate de mai multe ori zbor

Marius Tucă Show începe joi, 13 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Gen. (R) Silviu Predoiu

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Gen. (R) Silviu Predoiu, fost șef al SIE. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

23°
joi

19°/32°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

20°
joi

17°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

14°/26°
Constanta
acum

21°
joi

20°/24°
vin.

19°/25°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/28°