Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În trei decenii de viaţă, abia a învăţat să se îmbrace singur

Publicat in Jurnalul, joi 14 mai 2009 ·

Are 35 de ani. Pentru părinţi însă, tot Ştefănel a rămas. Lipsa limbajului, a atenţiei, stereotipiile i-au determinat pe medicii de la Bucureşti, după multe încercări eşuate, să-i pună diagnosticul de autist. "Tratament se găseşte doar în străinătate", i-au spus doctorii sec mamei şi au lăsat-o să se chinuiască singură, zeci de ani, cu un copil care acum cu greu îşi spune numele. Nu ştie să numere, nu are nici cea mai mică idee care sunt culorile, nu poate să se spele singur şi nici să se îmbrace.

Are pantalonii de pijama ridicaţi până la gât. Capul îl ţine în pământ. "Cum te cheamă?", îl întreb. "Tetănel Ionecu", spune băiatul, încurajat de mamă să vorbească, şi începe să se învârtă fâstâcit. În mână ţine cu două degete încordate, apăsat, capătul unei aţe.

"Ce culoare e aţa?" Ştefănel se uită lung către geam şi începe să strige cu un glas plângăreţ: "Oşor, mămico, oşor". Într-o secundă, mama e lângă el şi-i dă o bucăţică de ciocolată. "I-am adus eu o dată un ou de ciocolată şi acum asociază ciocolata cu forma aceea rotundă şi aşa-i spune, ouşor. Culorile nu le cunoaşte. Nu am ştiut cum să-l fac să le înveţe", povesteşte mama sa, Flori Ionescu.

CU AŢIŞOARA DUPĂ EL

Ştefan are 35 de ani. Mintea sa e a unui copil de 3-4 ani. Nu rosteşte decât câteva cuvinte, abia dacă a învăţat să se îmbrace singur, mama îl spală pe corp şi pe dinţi, îi place să i se taie unghiile, să ronţăie la nesfârşit morcovi, nu pentru că ar fi înnebunit după gustul lor, ci pentru relaxarea pe care i-o dă scârţâitul legumei tari sub dinţii săi.

Nu are răbdare să se uite la imaginile unei cărţi, însă foşnetul paginilor răsfoite a devenit una dintre bucuriile sale. Îi place să zornăie banii şi să-i aşeze după mărime, în linii perfect drepte, nu adoarme fără să-şi aşeze la căpătâi aţişoara pe care o are din copilărie şi nici nu începe să mănânc

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, din Covasna. Primarul UDMR propune un consiliu consultativ

HotNews acum 8 ore
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte şase formaţiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pe

Aeronava în care se afla vicepreşedintele statului Malawi a dispărut

Mediafax acum 10 ore
O aeronavă în care se afla vicepreşedintele Saulos Chilima din Malawi a dispărut. La bord se aflau şi alte nouă persoane, se arată într-un comunicat al biroului preşedintelui. Avionul a dispărut luni în apropierea capitalei statului african.

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 12 ore
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

ALEGERI 2024 - Dacian Cioloş: Scorul naţional este un eşec / Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea / Eu îmi voi lua un timp de reflecţie asumându-mi neîndeplinirea unui obiectiv ambiţios

News.ro acum 8 ore
Preşedintele REPER, Dacian Cioloş, afirmă, luni seară, că scorul naţional obinut de partid este ”un eşec”. ”Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea”, a transmis politicianul care anunţă că va reflecta în perioad au

Rareş Bogdan: Domnul Stănescu încearcă să îl împringă pe scări pe domnul Ciolacu / Cel mai potrivit la preşedinţia României este Nicolae Ciucă / Vom sta de vorbă cu PSD mâine, vom avea poziţia domniior lor, exprimată prin viu grai, nu prin presă

News.ro acum 10 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat luni, după anunţul secretarului general al PSD, Paul Stănescu, că PSD va organiza Congres săptămânile viitoare pentru stabilirea prezidenţiabilului, că acesta încearcă să îl împringă pe scări pe li

Noi tensiuni în administraţia de la Kiev. Şeful agenţiei de reconstrucţie din Ucraina demisionează cu o zi înainte de o conferinţă internaţională

HotNews acum 6 ore
Şeful agenţiei de reconstrucţie a Ucrainei, Mustafa Nayyem, a demisionat cu o zi înainte de o conferinţă internaţională privind reconstrucţia pe termen lung a ţării, spunând că a fost împiedicat să participe după ce a fost sistematic subminat de guv

Incident la graniţa NATO. Un avion militar rus a încălcat spaţiul aerian al Finlandei

Mediafax acum 8 ore
Incidentul a avut loc estul Golfului Finlandei şi a durat aproximativ două minute, a precizat ministerul. Avionul militar rus a pătruns mai mult de doi kilometri în spaţiul aerian finlandez, potrivit Reuters. "Luăm în serios suspiciunea de încălcare

Un pilot de curse, un fost paraşutist, un influencer anti-sistem sau un anti-vaccinist, printre noii debutanţi în Parlamentul European

HotNews acum o ora
În timp ce atenţia s-a concentrat pe câştigurile extremei drepte în alegerile pentru Parlamentul European, unii candidaţi anti-sistem declaraţi, de stânga şi de dreapta, sunt pregătiţi să îşi ocupe locurile la Strasbourg. Reuters a făcut o selecţie

Anchetă în Bucureşti, după ce doi copii ar fi fost agresaţi sexual într-o grădiniţă din Sectorul 1

HotNews acum 8 ore
Poliţiştii din Bucureşti au declanşat o anchetă, după ce au fost sesizaţi de directoarea unei grădiniţe din Sectorul 1 cu privire la faptul că doi copii ar fi fost agresaţi sexual de un educator. Copiii au 5 ani, iar faptele s-ar fi petrecut atât în

FOTO & VIDEO Naționala României a ajuns în Germania - Tricolorii, încrezători înainte de startul EURO 2024

HotNews acum 8 ore
Echipa națională de fotbal a României va juca primul meci la un Campionat European după o pauză de 8 ani, iar primul duel din faza grupelor este programat pe 16 iunie, contra Ucrainei. Ianis Hagi la naționala RomânieiFoto: ATTILA KISBENEDEK / AFP /

Vremea

București
acum

22°
mar.

21°/34°
mie.

21°/32°
joi

19°/30°
vin.

18°/25°
Iasi
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

16°/23°
joi

15°/22°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/26°
mie.

20°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

16°/25°
mie.

14°/22°
joi

13°/20°
vin.

13°/22°
Timisoara
acum

19°
mar.

18°/25°
mie.

15°/22°
joi

12°/24°
vin.

14°/25°