Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meci nebun la Liege, remiză albă la Milano

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 18 septembrie 2009 ·

Grupa E

Liverpool- Debrecen 1- 0

Victorie conturată greu, cormoranii fiind nevoiţi să se întrebuinţeze serios pentru a o obţine. Ungurii nu au arătat deloc rău la confruntarea de pe Anfield Road, cu precă-dere în repriza secundă când l-au întins serios pe Pepe Reyna. Până la urmă victoria a venit graţie reuşitei lui Dirk Kuyt, un oportunist prin excelenţă dar în sensul bun al cuvântului, olandezul reluând în plasă un balon respins de Poleksic la şutul lui Torres.

Lyon- Fiorentina 1-0

Văzut de cunoscători încheiat mai de-grabă cu o remiză, în cele din urmă OL areuşit să-şi apropie victoria în dauna pragmatismului italian. Debut cu stângul pentru Mutu şi compania în cea mai prestigioasă competiţie europeană rezervată cluburilor. Cu un Mutu venit după o absenţă datorată unei accidentări şi cu un Gillardino apatic, adică gurile de foc ale florentinilor, formaţia lui Prandelli s-a recunoscut învinsă, dar nu ieşită din cursă ţinând cont că ne aflăm doar la debutul competiţiei. Ba mai mult, Gila a şi fost eliminat în min.45 lăsându-şi echipa în inferioritate. Pe final, în min.76 Pjanici a reuşit singurul gol al meciului, unul extrem de important pentru francezi.

Grupa F

Dinamo Kiev- Rubin Kazan 1-3

După 0- 1 la pauză, gol Dominguez, puţini credeau în victoria echipei lui Şevcenco. Şi totuşi, cu Tibi Ghioane introdus în re-priza a doua, coautor la golul doi când a centrat perfect pentru Magrao după ce în prealabil Yussuf egalase după o lovitură cu capul la vinclu. Cireaşa pe tort a pus-o Guşev, de-abia intrat în joc, care a înscris pentru 3- 1 în min.75. Trei puncte importante realizate după o victorie frumoasă în meciul orgoliilor dintre campioanele Ucrainei şi Rusiei.

Inter Milano- Barcelona 0-0

Rezultat oarecum atipic ţinând cont că pe teren erau cei mai buni atacanţi din lume. Şi totuşi, deşi nu s-a însc

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Babasha, despre apariţia în concertul Coldplay: „Maneaua este rău famată doar din cauza rasismului. Străinii ne apreciază, doar românii nu”/ VIDEO

News.ro acum 4 ore
Cântăreţul Babasha, 22 de ani, a vorbit, într-un videoclip pe Instagram, despre apariţia în concertul Coldplay: „Nu mă aşteptam în viaţa mea să fie chiar atât de rău. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au luat apărarea. Sunt câteva persoane de la ca

Ciolacu: A fost pus în transparenţă proiectul privind introducerea salariului minim european. Asta aşteaptă românii de la noi. Nu circ în stradă, cum fac încă unele partide, deşi au fost deja taxate dur de electorat

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, în şedinţa de Guvern, că a a fost pus în transparenţă publică şi proiectul privind introducerea salariului minim european în România. ”Vrem ca românii să aibă slujbe plătite cât mai aproape de media european

Deficitul de cont curent al României a crescut cu 26% în primele patru luni din 2024, până la 6,5 miliarde euro. La cât a ajuns datoria externă

Gandul acum 52 minute
România a avut în primele patru luni din 2024 un deficit de cont curent de 6,5 miliarde euro, în creștere cu circa 1,5 miliarde euro fată de aceeași perioada din 2023, a anunțat, joi, Banca Națională a României. În același interval, datoria externă

Biroul Electoral Central a respins cererea de anulare a alegerilor locale din Sectorul 1 formulată de Clotilde Armand / BEC spune că sesizările petentului nu sunt însoţite de probe în dovedirea unei fraudări

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central a respins, ca neîntemeiată, cererea de anulare a alegerilor locale din Sectorul 1 formulată de către Clotilde Armand, în calitate de candidat la funcţia de primar de sector din partea Alianţei Dreapta Unită. BEC a argumentat

George Tuţă: numărarea voturilor la Sectorul 1 s-a terminat. Mulţumesc pentru onoarea de a fi ales primar

Mediafax acum 2 ore
„Am încheiat un proces electoral intens, care s-a derulat sub semnul corectitudinii şi al atenţiei pentru integritatea rezultatelor. După aproape 80 de ore de la închiderea urnelor, avem confirmate rezultatele anunţate de noi încă de luni dimineaţă,

Ungaria, amendată cu 200 de milioane de euro pentru încălcarea normelor privind azilul

Mediafax acum 2 ore
De asemenea, Ungaria trebuie să plătească 1 milion de euro pe zi până când se conformează. Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) a decis joi că Ungaria trebuie să plătească o sumă forfetară de 200 de milioane de euro (216 milioane de dolari) şi o penal

Opt țări UE, inclusiv România, cer blocarea liberei circulații a diplomaților ruși în Uniunea Europeană

HotNews acum 3 ore
„Libera circulație a diplomaților ruși faciltează activitățile maligne”, spune apelul celor opt țări, potrivit Reuters. Inițiativa a fost pornită de oficialii cehi, iar șapte țări au susținut-o, deși este neclar dacă propunerea se bucură de unanimit

Cod galben de viituri, până vineri, la prânz

News.ro acum 2 ore
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben privind riscul producerii de viituri pe râuri din 13 bazine hidrografice, precum şi pe cele din Dobrogea, până vineri la prânz. Sunt vizate în special judeţele Covasna, Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău şi Gal

Sala de DETENȚIE ar putea fi introdusă în școlile din România

Gandul acum 5 ore
Sala de detenție ar putea fi introdusă în școlile din România se arată într-o propunere făcută de sindicatele angajaților din Învățământ. Mai exact, elevii care perturbă orele ar putea fi reținuți într-o sală, sub supravegherea unui profesor, unde s

Percheziţii în România, după ancheta din Franţa, pentru destructurarea grupării Umbrella Security

Mediafax acum 5 ore
Poliţiştii şi procurorii DIICOT fac percheziţii în baza a trei ordine europene de anchetă emise de autorităţile judiciare din Franţa, în vederea destructurării grupului cunoscut sub denumirea de Umbrella Security. Au fost identificate victime din ma

Vremea

București
acum

31°
joi

20°/32°
vin.

18°/28°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/31°
Iasi
acum

18°
joi

16°/24°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

20°/24°
sâm.

17°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

14°/20°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

22°
joi

14°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/28°