Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sistemul de pensii pentru agricultori intră în vigoare în 2011

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 30 decembrie 2009 ·

Legea privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor va intra în vigoare în 2011, şi nu anul viitor, cum era prevăzut iniţial, urmând ca în cadrul CNPAS să fie creat un departament de pensii pentru agricultori, a declarat ieri şeful CNPAS.

„Legea presupune crearea unui alt sistem de pensii pentru agricultori, în vederea stimulării acestui segment de populaţie“, a afirmat preşedintele Casei Naţionale de Pensii (CNPAS), Doina Pârcălabu.

Potrivit unei hotărâri a guvernului publicate ieri în Monitorul Oficial, „până în 2013, cheltuielile necesare implementării şi administrării sistemului de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor, precum cele cu personalul, se suportă de la bugetul de stat“.

Departamentul de pensii pentru agricultori ar urma să administreze şi să controleze activitatea privind asigurările sociale, pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor.

Totodată, la nivelul fiecărei case de pensii judeţene şi a Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti se va înfiinţa o direcţie de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale pentru agricultori.

Legea prevede că asiguraţii vor avea obligaţia să achite contribuţii la sistemul de pensii pentru agricultori şi vor avea dreptul să beneficieze de prestaţii de asigurări sociale.

Conform legii, vor fi asigurate obligatoriu persoanele cu vârste cuprinse între 16 şi 63 de ani, care locuiesc temporar sau definitiv în mediul rural, precum şi membrii de familie, care deţin, sub orice titlu, terenuri agricole în exploatare sau sunt proprietari de terenuri forestiere, exploatări piscicole, animale sau stupi de albine.

De asemenea, vor fi asigurate obligatoriu persoanele care desfăşoară activităţi agricole în gospodăria proprie, precum şi activităţi private nesalarizate în domeniul agricol, forestier, zootehnic, pisci

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan despre inundațiile de după furtună: ”În 90% din localităţile din lume este depăşit sistemul de canalizare pentru astfel de fenomen”

Ziare.com acum 53 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri seară, 14 iunie, că inundaţiile care apar din cauza căderilor mari de precipitaţii într-un timp foarte scurt nu pot fi evitate şi apar în majoritatea oraşelor lumii, sistemul de canalizar

Nicuşor Dan: Vreau să mă concentrez pe Bucureşti. În principiu, îmi doresc un al treilea mandat

HotNews acum 38 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a obţinut al doilea mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie, respinge din nou idea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, afirmând că doreşte să se concentreze pe problemele Bucureştiului ş

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum 2 ore
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

Curtea Penală Internaţională ar fi investigat noi crime de război ruseşti

Mediafax acum 33 minute
Potrivit unor surse familiarizate cu cazul, adunate de Reuters, ancheta examinează atacurile asupra infrastructurii care au pus în pericol vieţi prin întreruperea alimentării cu energie electrică şi apă, tăierea conexiunilor cu echipele de intervenţ

Președintele Zelenski a ajuns în Elveţia, unde va participa la summitul privind pacea în Ucraina / 57 de şefi de stat şi de guvern din toate regiunile lumii vor participa la conferinţă

G4Media acum 53 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit vineri în Elveţia, unde a doua zi va începe o conferinţă privind pacea în Ucraina, ce va reuni zeci de şefi de stat şi de guvern, transmit AFP şi Reuters, citate de Agerpres. Kievul speră să obţină d

Începe Euro 2024, cu România printre participante. Festivitatea de deschidere începe la ora 21.30. Primul meci, Germania - Scoţia

Mediafax acum o ora
Euro 2024 începe în Germania pe 14 iunie, când Germania, ţara gazdă, va juca împotriva Scoţiei, la Munchen. Finala se va juca pe 14 iulie, la Berlin. Cele 51 de meciuri se vor disputa pe 10 stadioane. Germania este din nou gazda unui eveniment inter

România câștigă procesul privind falimentul Astra Asigurări. Statul evită plata a 330 de milioane de euro

HotNews acum 4 ore
Statul român a câștigat procesul intentat de familia Adamescu prin care i s-au cerut despăgubiri de 330.000.000 euro în dosarul falimentului societății Astra Asigurări, transmite Ministerul Finanțelor Publice. Procesul s-a desfășurat la Tribunalul A

Papa Francisc, primul suveran pontif care participă la summitul G7 din Italia. Care a fost mesajul său despre inteligenţa artificială

Mediafax acum 3 ore
Papa Francisc a ţinut vineri un discurs despre inteligenţa artificială în cadrul summitului G7 din Italia. Este primul suveran pontif care s-a adresat în cadrul unei întrevederi cu liderii Grupului.

A furat un lemur de la Grădina Zoologică din Călărași și l-a ascuns aproape de casă. Cum a fost găsit animalul

Ziare.com acum 4 ore
Un adolescent de 18 ani din Călăraşi a fost reţinut de poliţişti, fiind suspectat că a furat un lemur din incinta Grădinii Zoologice din oraș. Animalul a fost găsit în viaţă, legat de picioare, într-o clădire abandonată din apropierea locuinţei tână

Turişti străini, îmbătaţi şi jefuiţi în baruri din Centrul Vechi al Capitalei / Mai mulți indivizi arestați. Precizările Poliţiei

HotNews acum 2 ore
Patru indivizi au fost arestaţi preventiv, iar alţi doi au fost plasaţi în arest la domiciliu, fiind acuzaţi că îmbătau turişti străini veniţi în localuri din Centrul Vechi al Capitalei, după care îi jefuiau sau le goleau conturile bancare. Centrul

Vremea

București
acum

20°
vin.

18°/26°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/31°
lun.

20°/34°
Iasi
acum

17°
vin.

16°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

13°/18°
sâm.

11°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

19°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

18°/30°