Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Iris îşi ia revanşa prin „Cuvinte de iubire“

Publicat in Adevarul, miercuri 24 februarie 2010 ·

Formaţia va susţine două concerte dedicate femeilor, la 1 şi 8 martie, la Teatrul Naţional din Bucureşti. Cristi Minculescu, Nelu Dumitrescu, Valter Popa, Doru Borobeică şi Relu Marin vin în faţa fanilor pentru a le spune „Cuvinte de iubire“.

Oricât de mult şi-a dorit atunci Cristi să nu-şi dezamăgească fanii, trupa a fost nevoită să anuleze concertul programat la 2 martie 2009, la Teatru Naţional din Bucureşti.

N-au mai cântat primăvara, ci au vorbit în conferinţe despre boala lui Cristi şi despre întreruperea temporară a activităţii muzicale. Solistul regretă şi acum, când rememorează acele clipe. „Doctorii nu m-au lăsat, mi-au spus că e prea riscant. Nici nu ştii ce rău îmi pare că n-am mai cântat atunci", mărturiseşte el.

Un an a trecut foarte repede, iar momentele grele sunt acum doar o amintire îndepărtată, aproape ireală. Cristi se simte bine, iar asta se vede cu ochiul liber. E energic, nu poate sta locului, gesticulează şi vorbeşte cu vervă despre proiectele Iris, despre ceea ce-i place şi ce ştie cel mai bine să facă: muzică.

A fost de curând la un nou control, iar doctorii i-au spus că nu mai are nicio restricţie. Iar cele două evenimente numite „Cuvinte de iubire", programate la 1 şi 8 martie la Teatrul Naţional din Bucureşti, se vor materializa spre bucuria tuturor: a fanilor, a Irişilor. „Ne bucurăm foarte mult că aceste concerte se întâmplă. Anul trecut nu s-a putut. E o revanşă faţă de publicul nostru", mărturiseşte Cristi.

Mereu recunoscător

Cristi are multe lucruri pentru care este recunoscător, însă nu ştie cum ar putea răsplăti vreodată gestul soţiei sale, Rodica, cea care care i-a donat o parte din ficat. Poate doar prin muzică, căci acolo se transpune sufletul său. „Spectacolul va avea ca temă femeia. Vrem să le urăm femeilor o primăvară bună şi primăvară-n suflet, pentru că ele merită acest lucru. Mai a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 27 minute
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

Rezultate finale alegeri europarlamentare: Cum a votat Diaspora

Mediafax acum o ora
Diaspora a dat un vot mai mare pentru SOS România decât cel pe care l-au dat românii din ţară. Rezultatele finale prezentate miercuri seara de Biroul Electoral Central (BEC) arată că partidul Dianei Şoşoacă a fost votat de 13,52% de românii din Dias

MApN avertizează că rușii răspândesc informații FALSE despre avioanele F-16 din România

Gandul acum 20 minute
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) atrage atenţia asupra unei noi ştiri false lansate de Rusia, prin intermediul canalul pro-Kremlin Telegram/Rybar. Conform acestuia, analiștii militari ruși susțin că „au fost deja efectuate de mai multe ori zbor

Marius Tucă Show începe joi, 13 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Gen. (R) Silviu Predoiu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Gen. (R) Silviu Predoiu, fost șef al SIE. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 58 minute
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Biroul Electoral Central, rezultate provizorii la ora 20.00 - Alianţa PSD-PNL 48,57%, AUR 14,93% / Ierarhia la votul din străinătate: PSD-PNL, Alianţa Dreapta Unită, AUR, SOS România

News.ro acum o ora
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 48,57%, iar AUR s-a clasat pe locul al doilea, cu 14,93% la alegerile pentru Parlamentul European, în timp ce independentul Nicu Ştefănuţă a obţinut 3,08%, conform rezultatelor provizorii ale scrutinului transmis

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

ALEGERI 2024 – Nicuşor Dan: Birourile electorale trebuie să ia oricât timp este nevoie pentru a verifica şi a înlătura orice suspiciune / Este inadmisibilă organizarea procesului electoral

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a cîştigat un nou mandat în urma alegerilor de duminică, afirmă, meircuri seară, că organizarea alegerilor a fost ”inadmisibilă”, acuzând Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) că nu s-a preocupat să

Rareş Bogdan: Candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale. Se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească, în cazul în care nu mergem cu candidatura comună cu PSD

News.ro acum 3 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a afirmat că, în cazul în care liberalii nu merg cu candidatura comună cu PSD, atunci „candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale” şi „se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească”. „Candidatul

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 3 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Vremea

București
acum

23°
mie.

20°/32°
joi

19°/32°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/26°
Iasi
acum

20°
mie.

16°/24°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

20°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/25°
sâm.

16°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

14°/24°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
Timisoara
acum

18°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°