Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crucea Roşie Română ajută sinistraţii

Publicat in Jurnalul, marți 29 iunie 2010 ·

Voluntarii Crucii Roşii au început să distribuie ajutoare miilor de oameni afectaţi de furia apelor. Crucea Roşie Română a intervenit de urgenţă în judeţele Arad, Alba, Cluj, Brăila, Botoşani, Tulcea şi Suceava cu ajutoare umanitare de primă necesitate din depozitele proprii sau primite ca donaţii de la companii private.

În judeţul Alba au primit ajutoare 300 de persoane din Lopadea Nouă, Hoparta, Ocna Mureş, Uioara, Cisteiu şi Micoslaca. S-au distribuit 10.000 litri de apă, 1.000 de pâini, 20.000 de ouă, 2.000 de pui congelaţi, lenjerii, saci de dormit şi pături. În judeţul Arad, filiala de Cruce Roşie a oferit sprijin pentru 70 de familii din localitatea Nadab, care au fost cazate în căminul cultural. Oamenii au primit saltele, lenjerii, pături, încălţăminte, jucării pentru copii şi îmbrăcăminte. În judeţul Cluj au fost ajutate familiile afectate din comuna Chinteni, satul Lung, satul Feurdeni, şi din comuna Calatele, satul Calata, unde au fost afectate 500 de familii. În aceste localităţi au fost distribuite 600 de pâini, 1.500 litri de apă, 50 kilograme de conserve şi 150 kilograme de alimente neperisabile, respectiv zahăr, ulei, făină, orez şi paste făinoase, o mare parte a acestor alimente provenind din fondul de rezervă din depozitele Băncii de Alimente ale Crucii Roşii Române.

În judeţul Tulcea, filiala de Cruce Roşie a oferit sprijin familiilor din Pătlăgeanca, comuna Ceatalchioi, unde, din cauza ploilor abundente, zeci de gospodării au rămas izolate. Voluntarii Crucii Roşii au distribuit 180 litri de apă plată, 100 de pâini şi 100 de conserve, urmând ca în cursul acestei săptămâni să suplimenteze ajutoarele în zonă. În judeţul Brăila, Crucea Roşie a ajutat cele 102 persoane cazate în tabăra Lacul Sărat cu alimente neperisabile, pâine, detergenţi, cădiţe şi lapte praf pentru cinci copii sugari. În perioada următoare se vor distr

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale 2024 Prezența la vot la ora 15.00, în județele Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 9 iunie 2024, au loc alegerile locale și europarlamentare în România. Astăzi, 9 iunie 2024, au loc alegerile locale și europarlamentare în România. Până la ora 15.00, la nivelul județului Constanța, au votat 169.751 de alegători, echival

La un pas de tragedie! O femeie și trei copii, răniți după ce un tobogan gonflabil a fost luat de vânt

Ziua Constanta acum 23 minute
O femeie şi trei copii - cu vârste de 2 ani, 4 ani şi, respectiv, 6 ani - au fost răniţi, în această după amiază în localitatea Tohanul Nou, din județul Brașov după ce un tobogan gonflabil a fost luat de vânt. Potrivit ISU Braşov, la locul produceri

ALEGERI 2024 - Sebastian Burduja: Am votat pentru viitor, pentru schimbare, pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult / Sunt convins că la finalul acestei zile, vom avea cu toţii lucruri de sărbătorit

News.ro acum 5 ore
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a declarat că a votat pentru viitor, pentru schimbare şi pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult şi îl cheamă pe toţi la vot. ”Sunt convins că la finalul acestei

ALEGERI 2024 - Incidente electorale la Ştefăneştii de Jos - Un bărbat reclamat că plăteşte alegătorii, prins cu sume de bani şi liste cu nume de persoane / Preşedintele unei secţii de votare nu s-a prezentat la secţie - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Mai multe incidente electorale au fost semnalate, duminică, în comuna Ştefăneştii din Jos din judeţul Ilfov. Un bărbat care a fusese reclamat că împarte bani alegătorilor a fost prins de poliţişti având în autoturism sume de bani şi liste cu nume de

Prezenţă la vot de aproape 160% într-un sat din Timiș

HotNews acum o ora
Prezenţa la vot la alegerile locale și europarlamentare se apropia, la ora 14.00, de 160% într-un sat din județul Timiș, conform datelor publicate de HotNews.ro în secțiunea specială Alegeri.HotNews.ro. Ștampilă de vot, alegeri 2Foto: Inquam Photos

Prezentatorul TV Michael Mosley, dispărut în timp ce era în vacanță, a fost găsit mort. Unde se afla cadavrul

Ziare.com acum 4 ore
Prezentatorul TV Michael Mosley, dat dispărut miercuri de soția lui, a fost găsit mort. Jurnalistul britanic se afla în vacanță pe insula grecească Symi. Autoritățile elene au descoperit cadavrul într-o peșteră din Symi, a declarat duminică, 9 mai,

A fost cutremur astăzi în România! Ce magnitudine a avut seismul

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 09.06.2024, 14:12:00 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ML 3.1, la adâncimea de 130 km, transmite Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Cutremurul

Coco Gauff şi Katerina Siniakova au câştigat proba de dublu feminin de la Roland Garros

News.ro acum o ora
Perechea Coco Gauff/Katerina Siniakova (SUA/Cehia), cap de serie numărul 5, a câştigat. duminică, proba de dublu feminin de la Roland Garros. Gauff şi Siniakova s-au impus, scor 7-6 (7/5), 6-3, în faţa perechii italiene Sara Errani/Jasmine Paoloni,

Un român a mers la vot în China, apoi a povestit întreaga experiență pe internet! Imaginile au devenit virale: „Hai să iau și eu o piatră în gură”

Cancan acum 24 minute
Un român și-a luat zborul spre China să se bucure de o experiență de neuitat. Chiar dacă este la mii de kilometri depărtare de casă, bărbatul n-a uitat că azi trebuie să voteze. Așa că, fără să stea pe gânduri, s-a îndreptat către secția de votare d

ALEGERI 2024 - Kelemen Hunor: Am votat, astăzi, pentru a avea o voce puternică în Parlamentul European / Am votat pentru a avea o forţă în autorităţile locale - FOTO

News.ro acum 3 ore
Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat că a votat pentru a avea o voce puternică în Parlamentul European şi pentru a avea o forţă în autorităţile locale. ”Am votat, astăzi, pentru a avea o voce puternică în Parlamentul European, am votat pentru o rep

Vremea

București
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

21°/37°
mar.

19°/34°
mie.

22°/33°
Iasi
acum

30°
dum.

17°/30°
lun.

17°/32°
mar.

18°/30°
mie.

17°/24°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

16°/25°
lun.

17°/29°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/28°
mar.

17°/28°
mie.

16°/21°