Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ioan Oltean: PDL sta foarte prost in sondaje, sunt nemultumit ca remanierea nu a avut loc

Publicat in HotNews, vineri 2 iulie 2010 ·

Vicepresedintele PDL Ioan Oltean a declarat, vineri, la Bistrita, ca partidul sau are probleme serioase de imagine si sta "foarte prost" in sondaje, dar considera ca acesta este un risc asumat prin guvernare si spera ca efectele masurilor anticriza sa refaca popularitatea formatiunii, relateaza Agerpres.

"Evident ca PDL are (probleme de imagine - n.r.). Unde ati vazut un partid aflat la guvernare, intr-un moment de criza, pe masuri atat de nepopulare, sa nu aiba probleme de imagine? Credeti ca o sa zica: pe astia ii votam, ne taie pensiile tot timpul? Nu, e clar ca avem probleme de imagine, e clar ca multi dintre votantii nostri sunt nemultumiti de ceea ce am facut noi. Suntem constienti de acest lucru. Dar, va repet, intre a scoate tara din aceasta imagine dezastruoasa si a ne cultiva imaginea noastra am ales prima varianta, cu riscul de a ne diminua imaginea foarte mult si cu speranta ca masurile vor produce efecte pozitive si vom putea, ulterior, sa ne imbunatatim aceasta imagine. Stam foarte prost in sondaje. Stam prost in imagine, stiu acest lucru si regret, dar asta este, ne-am asumat sa guvernam. Puteam sa plecam de la guvernare sau sa facem altceva si sa zica poporul uite ce partid grozav, dar cineva trebuia sa faca, odata si odata, ceva ca lumea in tara aceasta", este de parere Oltean.

Ioan Oltean a criticat si prezenta intarziata a membrilor Executivului in judetele in care s-au produs inundatii, dar a preferat sa nu comenteze lipsa presedintelui Traian Basescu din aceste zone.

"Cred ca premierul si ministrii s-au dus in teritoriu relativ tarziu, ca ar fi trebuit sa fie mai repede prezenti la locurile unde s-au produs calamitatile. E bine, totusi, ca au fost si ca acum sunt in contact direct cu aceste locuri, iar masurile care vor fi luate sa speram ca vor fi de natura a diminua un pic din suferinta acestor oameni", a spus Oltean.

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Portugalia: Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer în timpul unui show aviatic. Potrivit presei, un pilot a murit - VIDEO

News.ro acum o ora
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei. Potrivit presei portugheze, pilotul unuia dintre cele două avioane a murit. Cele două avioane care s-au cioc

Nicolae Ciucă, întrebat dacă un scor de 25% la alegerile din 9 iunie l-ar convinge să candideze la prezidenţiale: E un scor foarte bun / Este aproape clar pentru toată lumea că PNL va avea candidat propriu la prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNl, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre alegerile din 9 iunie că aşa cum arată sondajele în momentul de faţă, PNL are un trend de creştere, iar dacă ne uităm la sondaje, PNL se găseşte undeva la 25% şi urcă şi peste acest procent

UPDATE - Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri de origine română dispăruţi în apele râului Natisone / Precizările MAE

News.ro acum o ora
Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, la puţin timp după ora 13.30, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine). Este vorba despre Bianca Doroş ş

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 5 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

Ministerul de Externe confirmă cetăţenia română a celor două tinere decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia / A treia persoană este căutată în continuare

News.ro acum 2 ore
Ministerul de Externe confirmă duminică cetăţenia română a celor două persoane decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia. Ministerul mai anunţă că reprezentanţii oficiului consul

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 3 ore
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

Netanyahu, dezamăgit de Biden pentru nesusținerea sancțiunilor împotriva CPI

Ziare.com acum 51 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a declarat "surprins şi dezamăgit" într-un interviu difuzat duminică de faptul că administraţia americană nu susţine sancţiuni împotriva Curţii Penale Internaţionale (CPI), al cărei procuror doreşte un mandat

Nicolae Ciucă: Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia şi să nu avem o guvernare stabilă, ar fi cea mai mare greşeală / Am închis cu decizia să avem alegerile prezidenţiale în septembrie

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat duminică, despre o posibilă rupere a coaliţiei, în contextul candidaturilor separate la alegerile prezidenţiale, că el crede că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia şi să nu avem o guvernare stabilă, preci

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum 4 ore
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

E haos în Germania! Atenţionare de călătorie pentru zona Bavaria, acolo unde va sta România la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autoritățile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/31°
joi

20°/28°
Iasi
acum

19°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/27°
joi

17°/27°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/24°
mar.

19°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/22°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

13°/23°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

13°/23°
mie.

15°/27°
joi

16°/28°