După 20 de ani în care s-a dat drumul la afaceri individuale şi după doi ani de când şi-a făcut propria firmă- are o mică podgorie şi vinde vin - guvernatorul Băncii Naţionale descoperă şi se minunează de cât de greu este să faci afaceri în România. Cinstite.

Câte taxe trebuie să plăteşti, cât de absurdă este birocraţia actelor care trebuie depuse la administraţiile financiare, cât de mulţi oameni inutili sunt la ghişee, cu firme obligate să aibă calculator, dar care nu pot trimite pe calculator situaţiile cerute de Fisc decât personal. Doar trăim în ţara lui Eugen Ionesco, comentează guvernatorul.

Acum, când face şi el afaceri, confruntându-se mai mult cu legislaţia şi cu administraţia financiară decât cu piaţa şi cu gusturile clienţilor cum ar fi normal, guvernatorul dă dreptate oamenilor de afaceri, directorilor, consultanţilor, care de ani de zile se plâng sau "trăncănesc" în presă, la televiziuni, la seminarii, la conferinţe, pe unde apucă, de birocraţia statului şi modificările fiscale nesfârşite. Pentru că oamenii de afaceri vorbesc şi despre legislaţie grea şi absurdă, şi despre ce se întâmplă efectiv în economie, în piaţă, în stradă, nu doar trăncănesc despre creşteri de preţuri. O ştire de senzaţie nu mai este de mult o creştere de preţuri, pentru că de 20 de ani se întâmplă acest lucru, ci faptul că în 2009 aveam şi credeam în creştere economică când ea nu era sau faptul că nu aveam nevoie de banii de la FMI când am avut nevoie de ei.

Săptămânile trecute şeful BNR spunea că şi taxele pe muncă sunt mari, adică cele din contribuţii sociale. Acum, când trebuie să plătească şi el taxe din ceea ce vinde (o sticlă de vin costă la guvernator 15 lei, dar în restaurante ajunge la 60 de lei, diferenţa aparţinând lanţului, nu guvernatorului), adică din propriul buzunar, îl doare sufletul să plătească aşa de mulţi bani la stat şi să nu se vadă nimi