Valeriu Stoica, 57 de ani: Nu cred că sub aspectul pregătirii profesionale există diferenţe între avocaţii noştri şi ceilalţi avocaţi de top. Dar ceilalţi competitori ai noştri au avut un marketing mai agresiv, bazat mai mult pe criterii economice

În 1995, când a pus bazele firmei de avocatură care-i poartă numele, conform noii legi de atunci care reglementa funcţionarea caselor de avocatură, Valeriu Stoica avea un tarif orar de 50-75 dolari pe oră şi i se părea mult.

Avea un plan ambiţios pentru firma lui şi pentru asociaţi, cu un profil de afacere bazat mai mult pe modelul anglo-saxon şi pe o structură corporatistă care câştiga teren în întreaga lume în detrimentul avocaturii tradiţionale.

Acum, după 15 ani, ceea ce considera el un plan ambiţios pentru acele vremuri a fost depăşit cu mult de realitatea care a urmat, iar tariful lui a crescut la 400 de euro pe oră (550 de dolari), adică de zece ori.

Dacă în 1996 cifra de afaceri se învârtea la circa 60.000-70.000 dolari pe an şi erau câţiva avocaţi, în 2009 firma a avut 28,2 milioane de lei (6,6 mil. euro sau 8,5 miloane de dolari) şi 40 de avocaţi. Iar marja de profit se situează în jurul a 30-40%, deci câteva milioane de euro pe an.

"Nu-mi imaginam în 1995 ce evoluţie va avea economia şi afacerile casei de avocatură. Investiţiile străine au impus o dezvoltare a economiei pe care nu am gândit-o. Nu anticipam că piaţa românească de avocatură se va alinia la piaţa europeană şi din lume atât de repede", spune Valeriu Stoica, 57 de ani, privind pe geamul mare din sticlă traficul de seară din Piaţa Operei.

Dar dezvoltarea a avut şi un cost, continuă Stoica, ca un adevărat executiv atent la cheltuieli - chiria pe care o plăteşte pentru cele două etaje închiriate în Opera Center, una dintre primele clădiri de birouri din oţel şi sticlă care a fost o revoluţie la vremea respectivă pentru