MINCĂ - foarte puţin solicitat, dar a lăsat impresia că e atent şi conectat la tensiunea meciului.
VOICU - păcat de efortul depus, nu i-am măsurat parametri dar e evident că e printre maratonişti, căci are un serviciu extrem de defectuos. Ieri i-am numărat vreo şapte-opt mingi trimise aiurea după care ne-am plictisit.
OROS - evoluţie aproape perfectă. Cristi a jucat fără greşeală şi nu a lăsat timişorenilor nici o şansă în zona sa de acţiune.
MAJERNIK - s-a completat superb cu colegii de linie, cu precădere cu cel din zona centrală, Oros.Să sperăm că s-a găsit cuplul de fundaşi centrali care să oprească asversarii din drumul spre gol.
WILLIAMS - inedită desemnarea sa acolo deşi am aflat că acesta ar fi postul său. Ne-au plăcut ruperile sale de ritm cu mingea la picior spre poarta adversă. Ni l-am dori totuşi mai incisiv.
MARTINOVIC - a dominat zona centrală, alura sa fiindu-i aliată. Şi-a acoperit foarte bine colegii până ce aceştia se repliau. A bătut foarte bine majoritate fazelor fixe, cornere sau lovituri libere din partea dreaptă.
VIVEIROS - foarte bun, poate la cel mai bun joc al său de când e sub Tâmpa. Chef de fotbal, angajament, implicare, adică toate ingredientele unei evoluţii de lăudat.
ILYEŞ - activ, prezent la mai toate acţiunile ofensive. A şi marcat două goluri, ambele anulate, unul se pare aiurea. Robert e un exemplu demn de urmat pentru mai tinerii săi colegi.
CRISTESCU - desemnat omul partidei, poate şi pentru că a marcat singurul gol. Oricum, a jucat bine, nu maxim, cum se spune în reclamă pentru că ştim că poate mai mult.Ni s-a părut prea nervos, fapt ce îi poate dăuna jocului, dar şi în relaţia cu arbitrul care îl poate lua de client.
CHPCIU - în nota sa, tehnic, cerebral şi cu lipici la minge. Chiar dacă nu a fost cel mai bun, a fost cu siguranţă printre ei. O plăcere să îl urmăreşti în joc.