Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Comisia juridica a respins solicitarile PSD si PNL de sanctionare disciplinara a Robertei Anastase. Decizia Comisiei, confirmata de Biroul Permanent al Camerei

Publicat in HotNews, miercuri 17 noiembrie 2010 ·

Roberta Anastase Foto: AgerpresComisia juridica a Camerei Deputatilor a decis miercuri ca sesizarile impotriva Robertei Anastase, depuse de PSD si PNL, nu au suport real, iar aceasta nu a incalcat regulamentul, informeaza Agerpres. Cele doua sesizari ale PSD au fost respinse cu un vot de 13 la 14, iar sesizarea PNL cu 12 voturi pentru, 14 impotriva si o abtinere.

Sedinta Comisiei juridice s-a desfasurat cu usile inchise, presedintele acestui for, democrat-liberalul Daniel Buda, solicitand presei sa paraseasca sala.

"Am avut in dezbatere azi cele trei sesizari depuse la Comisia juridica impotriva doamnei Roberta Anastase. Doua din partea PSD, una din partea PNL. In urma discutiilor din cadrul comisiei s-a constatat ca nu e vorba de niciun fel de abatere din partea doamnei presedinte si ca cele cuprinse in sesizarile formulate nu au niciun fel de suport in realitate. (...) Prin umare vom inainta Biroului Permanent cele trei concluzii pe care le avem pe aceste sesizari potrivit carora nu avem de a face cu abateri disciplinare care sa justifice luarea vreunei masuri prevazute de regulament", a declarat Daniel Buda la finalul sedintei.

Biroul Permanent al Camerei a confirmat, cu unanimitate de voturi, solutia Comisiei juridice

Biroul Permanent al Camerei Deputatilor, convocat miercuri ca urmare a deciziei Comisiei juridice de a respinge solicitarile PSD si PNL de sanctionare disciplinara a Robertei Anastase, a confirmat, in unanimitate, solutia comisiei, urmand ca hotararea sa se faca publica in prima sedinta de plen, informeaza Mediafax. La lucrarile Biroului Permanent au participat doar reprezentantii arcului guvernamental, cei ai PSD si PNL absentand.

Secretarul Camerei Dumitru Pardau (PDL) a precizat ca Biroul Permanent a fost convocat ca urmare a deciziei Comisiei juridice, intrucat Regulamentul acestui for legislativ si St

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden vorbeşte despre siguranţa armelor de foc după ce fiul său a fost găsit vinovat de acuzaţii legate de cumpărarea ilegală a uneia

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Joe Biden a prezentat marţi, în cadrul unei reuniuni de prevenire a violenţei cu arme de foc, eforturile administraţiei sale de a reduce traficul ilegal de arme şi de a diminua criminalitatea, la câteva ore după ce fiul său Hunter a fos

Iohannis a convocat CSAT pe 20 iunie. Este așteptată o decizie legată de sistemul Patriot pentru Ucraina

HotNews acum 10 ore
Președintele Klaus Iohannis a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru ziua de joi 20 iunie, ora 13. În reuniunea de la Palatul Cotroceni va fi analizată și posibilitatea transferului către Ucraina a singurului sistem sol-aer Pa

UPDATE - Teleorman: Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova-Bucureşti Nord au deraiat/ A fost activat Planul Roşu de Intervenţie/ În tren sunt circa 200 de călători/ Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale/ CFR Călători anunţă anchetă - FOTO

News.ro acum 10 ore
Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova - Bucureşti Nord au deraiat, marţi seară, în judeţul Teleorman. Potrivit CFR SA, în tren s-ar afla circa 200 de călători. Autorităţile au declanşat Planul Roşu de Intervenţie. Pompierii afirmă că, din primel

ALEGERI 2024 – Circulară a BEC şi AEP referitoare la suspendarea procesului electoral – Este o procedură excepţională, neprevăzută de legislaţie / La reluarea operaţiunilor, procesul trebuie derulat neîntrerupt până la finalizare

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Biroului Electoral Central, Vasile Bîcu, şi preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, au transmis, marţi, o circulară cu privire la suspendarea procesului electoral, precizînd că este o procedură excepţională, neprevă

Peste 760 de cazuri noi de rujeolă / Un copil de 10 luni din Bucureşti, nevaccinat, a murit

HotNews acum 5 ore
Peste 760 de cazuri noi de rujeolă au fost înregistrate în ultima săptămână, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Sănătate Publică. De asemenea, s-a înregistrat încă un deces, al 18-lea, la un copil de 10 luni din Bucureşti, nevacc

Afişări planuri cadastrale - 12 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
ANUNŢ Primăria Oraşului Râşnov anunţă publicarea documentelor tehnice realizate în cadrul Programului de înregistrare sistematică a imobilelor sectorului cadastral nr. 34 U.A.T. Râşnov, Judeţul Braşov, în perioada 21.06.2024 - 21.08.2024 la sediul I

Portret al regelui Charles, vandalizat de activiştii pentru drepturile animalelor

Mediafax acum 6 ore
De asemenea, pe tabloul din galeria Philip Mould din centrul Londrei a fost lipită o bulă cu textul: „Uitaţi-vă la cruzimele care au loc în fermele RSPCA". Este vorba de primul portret oficial al regelui, realizat de artistul Jonathan Yeo, de la înc

Mehedinţi: Un elev de 14 ani de la Clubul de Canotaj Orşova a murit electrocutat / Se juca cu alţi colegi şi s-a ascuns în camera tehnică a complexului sportiv

News.ro acum 9 ore
Un adolescent de 14 ani, care se juca împreună cu alţi colegi şi care s-a ascuns într-o cameră tehnică a unui complex sportiv, a murit electrocutat. Băiatul făcea parte din Clubul de Canotaj de la Orşova, judeţul Mehedinţi. ”La data de 11 iunie a.c.

Jaf ca-n filme la un hotel de 5 stele din Paris. Hoții i-au legat pe angajați cu cabluri, apoi au golit două seifuri

Ziare.com acum 5 ore
Au fost scene de panică în apropiere de Champs-Élysées, bulevardul pe unde săptămâna trecută trecea cu onoruri preşedintele american Joe Biden. Angajaţii hotelului Marignan, un renumit hotel de 5 stele din arondismentul 8 al Parisului, au fost victi

Cod portocaliu de averse, vijelii și grindină în 5 județe din țară. Care sunt regiunile vizate

Ziare.com acum 14 ore
ANM a emis, marţi, 11 iunie, o serie de avertizări nowcasting Cod portocaliu de averse şi vijelii, ce vizează mai multe zone din Moldova, Maramureş şi Banat, până la 15.30. Potrivit meteorologilor, în judeţele: Maramureş (în: Baia Mare, Baia Sprie,

Vremea

București
acum

21°
mie.

21°/32°
joi

19°/30°
vin.

18°/27°
sâm.

17°/28°
Iasi
acum

18°
mie.

18°/24°
joi

17°/22°
vin.

16°/24°
sâm.

14°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

20°/24°
joi

19°/23°
vin.

18°/24°
sâm.

19°/21°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

15°/24°
joi

14°/22°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

15°
mie.

15°/24°
joi

14°/23°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/28°