Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine sunt băieţii deştepţi de la Cultură

Publicat in Adevarul, sâmbătă 4 decembrie 2010 ·

„Artex Services International“, firma către care Ministerul Culturii a plătit, în anul 2009, în mod ilegal, 26 de milioane de euro sub formă de drepturi de autor, a reuşit anul trecut să-şi mărească simţitor profitul.

În 2009, an marcat de criza economică, societatea a obţinut un profit de 12 milioane de lei (3 milioane de euro) comparativ cu cei 5.300.000 de lei (1.300.000 euro) realizaţi în 2008.

Citiţi şi:

Palatul ţigănesc al Culturii

Profitul de anul trecut reprezintă 30 la sută din venitul realizat în aceeaşi perioadă. În 2005, anul înfiinţării societăţii, firma abia a realizat un profit de 14.000 de lei (3.200 de euro).

Artex: „Am respectat legislaţia"

Potrivit datelor obţinute de la Registrul Comerţului, „Artex Services" este deţinută în mod egal de Marius Cătălin Vişan (42 de ani) şi Alice Rossana Vişan (41 de ani). La Monitorul Oficial există însă o actualizare de acum două luni. Jumătatea de firmă deţinută de Alice Rossana Vişan a fost cedată unui bucureştean de 27 de ani, Tudor Chiriac.

„Din punctul meu de vedere, identitatea acţionarilor firmei este confidenţială, dar singura legătură între ministrul Paleologu şi patronii firmei este că lucrează în acelaşi domeniu: cultura", precizează purtătorul de cuvânt al „Artex Services Internaţional", Georgian Sergiu Olteanu.

Ziarul „Adevărul"a relatat ieri că un raport al Corpului de control al primului ministru demonstra că plata prin drepturi de autor a lucrărilor de la Muzeul Naţional de Istorie al Transilvaniei din Cluj şi Muzeul Antipa din Capitală s-a făcut pentru lucrări de construcţii şi amenajări interioare.

„Toate contractele pe care le-am semnat au respectat legislaţia în vigoare şi faptul că sunt încheiate pe bază de drepturi de autor nu este sub nicio formă un mod de a fenta legea achiziţiilor publice. Până acum am lucrat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 3 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

Nicolae Ciucă, întrebat dacă un scor de 25% la alegerile din 9 iunie l-ar convinge să candideze la prezidenţiale: E un scor foarte bun / Este aproape clar pentru toată lumea că PNL va avea candidat propriu la prezidenţiale

News.ro acum o ora
Preşedintele PNl, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre alegerile din 9 iunie că aşa cum arată sondajele în momentul de faţă, PNL are un trend de creştere, iar dacă ne uităm la sondaje, PNL se găseşte undeva la 25% şi urcă şi peste acest procent

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum o ora
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

Două avioane s-au ciocnit la un show aviatic în Portugalia. Un pilot a murit

Mediafax acum o ora
PAF, care a organizat spectacolul la o bază aeriană din Beja, la 180 km sud de Lisabona, a precizat că accidentul a implicat avioane din patrula acrobatică YAK STARS. Patrula include piloţi portughezi şi spanioli şi a fost descrisă de PAF ca fiind „

Nicolae Ciucă: Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia şi să nu avem o guvernare stabilă, ar fi cea mai mare greşeală / Am închis cu decizia să avem alegerile prezidenţiale în septembrie

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat duminică, despre o posibilă rupere a coaliţiei, în contextul candidaturilor separate la alegerile prezidenţiale, că el crede că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia şi să nu avem o guvernare stabilă, preci

Ministrul Muncii: ”Românii să nu accepte să lucreze fără toate veniturile declarate. Un compromis şi cu privire la pensia ta”

Ziare.com acum o ora
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, face un apel la lucrătorii români, cărora le recomandă să nu accepte că muncească fără ca toate veniturile lor să fie declarate şi taxate, ea explicând că cei care acceptă acest compromis acceptă şi că vor av

Propunerea premierului Marcel Ciolacu Dosarul de corupție în care este implicat Florian Coldea ar trebui să fie discutat în CSAT

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică, că dosarul de corupție în care este implicat generalul în rezervă Florian Coldea ar trebui să fie discutat în CSAT, potrivit știripesurse.ro. „E evident că avem de a face cu un scandal destul de importa

Ministrul Muncii: În România avem un echilibru mai bun în ceea ce priveşte sustenabilitatea sistemului public de pensii decât în alte state membre ale Uniunii Europene

News.ro acum o ora
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, afirmă că România înregistrează „un echilibru mai bun” decât alte state din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte sustenabilitatea sistemului de pensii. Afirmaţia a fost făcută în contextul în care ministrul

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum 8 ore
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum 2 ore
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

Vremea

București
acum

24°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/31°
Iasi
acum

20°
dum.

18°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/27°
Constanta
acum

20°
dum.

19°/26°
lun.

19°/24°
mar.

19°/24°
mie.

19°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
dum.

15°/27°
lun.

16°/23°
mar.

13°/23°
mie.

15°/27°